minescu

nt de tine...

de tine şi singur lângă foc,

nte viaţa-mi lipsită de noroc.
ni îmi pare în lume c-am trăit,
ân ca iarna, că tu vei fi murit.
minte pe suflet cad în picuri,
d în faţă-mi trecutele nimicuri;
i vântul loveşte în fereşti,
gându-mi firul duioaselor poveşti,
nainte-mi prin ceaţă parcă treci,
i în lacrimi, cu mâni subţiri şi reci;
mândouă de gâtul meu te-anini
ea a-mi spune ceva... apoi suspini...
piept averea-mi de-amor şi frumuseţi,
nim noi sărmanele vieţi...
intirii rămâie pururi mut,
i norocul ce-o clipă l-am avut,
up-o clipă din braţele-mi te-ai smult...
şi singur, vei fi murit de mult!