Ion Creangă a fost membru al societății literare „Junimea” (înființată la Iași,în 1963).

Opera lui Ion Creangă îl plasează pe scriitor în rândul celor mai mari personalități ale literaturii
române, acesta fiind unul dintre cei patru mari clasici ai literaturii române alături de Mihai
Eminescu, Ioan Slavici, I.L.Caragiale. Sinteză a basmului românesc, „Povestea lui Harap-Alb” a
apărut în revista „Convorbiri literare” în anul 1877. Basmul este „oglindire a vieții în moduri
fabuloase” (G. Călinescu).
Basmul cult este o specie a genului epic, pluriepisodica in care intamplarile reale se
impletesc cu cele fantastice, astfel actiunea basmului implica prezenta fabulosului si a
personajelor inzestrate cu puteri supranaturale. Tema basmului este lupta dintre bine si rau, care
se termina intotdeauna cu triumful binelui.
„Povestea lui Harap-Alb” este un basm cult, deoarece are un autor cunoscut care preia
elemente specifice basmului popular și le reorganizează conform propriei viziuni artistice.
Caracteristicile scrisului sau sunt oralitatatea, umorul, ironia, prezența proverbelor și a
zicătorilor, precum și a regionalismelor și a cuvintelor populare. De asemenea, această creație
literară este un basm cult, deoarece are drept tematică lupta dintre bine și rău, binele învingând
întotdeauna. Fiul de crai se află în confruntare cu spânul, iar probele la care este supus acesta
constituie etape ale inițierii acestuia, el parcurgând traseul maturizării, trecând de la ipostaza
mezinului naiv și fricos la cea a bărbatului capabil să conducă o împărăție, fiind un personaj
rotund. Din acest punct de vedere, textul este un bildungsroman, deoarece prezintă formarea unui
neofit. În plus, în acest basm întâlnim motive folcorice narative specifice: superioritatea
mezinului, călătoria, probele în trei împrejurări, căsătoria. Mai mult, sunt prezente clişeele
compoziţionale (formula de incipit, mediană şi finală), cifrele magice (trei fii de crai, trei fiice,
trei probe, cinci prieteni, cerbul se scutura o dată la şapte ani), obiectele magice (apa vie, apa
moartă, trei smicele de măr dulce).
Personajele sunt „ființe de hârtie”, instanțe narative plăsmuite de autor, prin intermediul
cărora acesta își exprimă gândurile, sentimentele, concepțiile în mod indirect. Construcția
personajelor în basmul cult reprezintă un element de originalitate. De-a lungul firului narativ sunt
inserate portrete bine conturate care își lasă amprenta asupra imaginației cititorului.
Personajele se pot încadra în tipurile de personaje specifice basmelor, stabilite de
folcloristul rus Vladimir Propp în studiul său intitulat „Morfologia basmului”. Astfel, eroul este
Harap-Alb, trimiţătorul este Spînul, falşii eroi sunt fraţii lui Harap-Alb şi Spânul, ajutorul este
calul, donatorul sau furnizorul este Sfânta Duminică, răufăcătorul este Spânul, iar personajul
căutat este fiica împăratului Roş.
Harap-Alb este personajul principal al basmului lui Ion Creangă. Este un personaj
eponim pozitiv, dar întruchipează un erou atipic de basm, deoarece este lipsit de însuşiri
supranaturale, fiind construit realist, ca o fiinţă complexă, care învaţă din greşeli şi progresează.
După amploarea caracterizării şi profunzimea investigării psihologice este un personaj rotund, iar
din punct de vedere social, el reprezintă tânărul în formare, basmul având caracter de
bildungsroman.
 Portretul personajului este realizat prin diferite modalități: prin caracterizarea directă
realizată de narator sau de alte personaje, dar și prin caracterizare indirectă realizată prin fapte,
acțiuni, limbaj, comportament, gesturi, atitudini, relația cu alte personaje, nume.
STATUT SOCIAL
Din punct de vedere social, acesta este fiul unui crai. La începutul operei, este surprins în
ipostaza unui tânăr neinițiat, deoarece el este inocent, lipsit de experiența vieții, , deși are calități
umane deosebite pe care le descoperă ulterior prin probele la care este supus.
Fiul de crai dorește să își încerce norocul după ce frații săi nu au reușit să treacă de proba
podului pe care o întinsese tatăl lor pentru a le verifica curajul. Această încercare a fost plănuită
în scopul ajungerii la fratele său, Verde Împărat, pentru a împărăți, întrucât acesta avea doar fete.
STATUT MORAL
Din punct de vedere moral, Harap-Alb este dispus să facă doar binele, să-i ajute şi să-i
înţeleagă pe alţii. Astfel, prin bunătate îi impresionează pe toţi, de la crăiesele furnicilor şi ale
albinelor , până la uriaşi sau Sfânta Duminică. Primul gest de bunătae este proba milosteniei,
când îi dă bătrânei un ban. Aceasta din urmă nu conteneşte să-l laude: „puterea milosteniei şi
inima ta cea bună te ajută!”.
PSIHOLOGIC
Din punct de vedere psihologic, Harap-Alb este un personaj complex care simbolizează
nobleţea şi sensibilitatea sufletului omenesc. Pe de altă parte, primele întâlniri cu iniţiatorii săi,
Sfânta Duminică, apoi calul, pun în evidenţă naivitatea personajului, incapabil de a distinge
adevărul de aparenţe. Astfel, naratorul îl caracterizează în mod direct ca „boboc în felul său la
trebi de aiestea”, în episodul coborârii în fântână.
Portretul fizic al eroului este creionat prin caracterizare directă de către fetele Împăratului
Verde. Ajungând la curtea împăratului și văzându-l pe Spân și pe Harap-Alb, fetele nu cred în
relația de rudenie cu Spânul, ci, mai debgrabă, l-ar prefera drept rudă pe fiul de crai, căci „are o
infățișare mult mai plăcută și seamănă a fi mult mai omenos.”
SPANUL
Spânul, personajul negativ al basmului are un statut social iniţial de slugă, după care, prin
viclenie va deveni pentru o perioadă stăpânul lui Harap Alb. Urmaş la tronul împărătesc, trebuie
remarcat faptul că, dacă Harap-Alb este un personaj rotund, Spânul este un personaj plat, în
sensul în care statutul său social, psihologic şi moral nu se modifică.
Portretul moral şi psihologic al personajului reiese în mod indirect, prin faptele,
vorbele şi atitudinea personajului, precum şi din relaţia cu alte personaje. La întâlnirea cu Harap-
Alb, spânul este linguşitor şi umil („să nu-ţi fie cu supărare, drumeţule”, „nu ai cumva trebuinţă
de slugă, voinice?”). Viclean, el îl atrage pe mezinul craiului în fântână şi devine ameninţător cu
acesta, făcându-l sluga sa şi furându-i identitatea. În ipostaza de urmaş la tronul împărătesc, el
devine arogant şi lăudăros, atribuindu-şi toate meritele lui Harap-Alb. Astfel, antagonistul are o
existenţă plasată sub semnul imoralităţii.
Raportându-ne la relaţia dintre cele două personaje, Spânul a fost considerat un
rău necesar pentru Harap-Alb, ajutând la evoluţia acestuia.
Scena supunerii prin vicleşug este semnificativă atât pentru tema şi viziunea despre lume,
cât şi pentru caracterizarea personajului principal şi pentru relaţia dintre protagonist şi
antagonist. Astfel, după ce iese din împărăţia tatălui său, crăişorul se rătăceşte în pădurea-
labirint. Încalca sfatul dat de tată (interdicţia de a se feri de omul spân şi de omul roş) şi îşi ia
drept călăuză un span viclean. În acest episod al coborârii în fântână, naratorul surprinde lipsa de
experienţă a tânărului prin caracterizare directă: „Fiul craiului, boboc în felul său la trebi de
aieste, (...) se bagă în fântână.” Naivitatea lui face posibilă supunerea prin vicleşug. Spânul îl
închide pe mezin într-o fântână şi îi cere, pentru a-l lăsa în viaţă, să facă schimb de identitate, să
devină robul lui şi să jure pe ascuţişul paloşului(sugestie a unui cod al conduitei cavalereşti) să-i
dea ascultare în toate „până va muri şi iar va învia”. De asemenea, Spânul îi dă acum fiului de
crai numele de Harap-Alb, nume prin care acesta poate fi caracterizat în mod indirect. Critica
literară a considerat Spânul „un rău necesar” pentru formarea lui Harap-Alb (acest basm fiind un
bildungsroman), astfel, scena este una importanta pentru relaţia dintre cele două personaje, cât şi
pentru tema operei.
Un alt episod ilustrativ atât pentru pentru tema şi viziunea despre lume, cât şi pentru
caracterizarea personajului principal şi pentru relaţia dintre protagonist şi antagonist este acela în
care, ajunşi la curtea Împăratului Verde, Spânul îl supune pe Harap-Alb la trei probe (număr
magic specific basmelor), care sunt, de fapt, ritualuri de iniţiere. Aceste probe sunt: aducerea
„salăţilor” din Grădina Ursului, aducerea pielii cerbului „cu cap cu tot”, şi a fetei Împăratului
Roş pentru căsătoria Spânului. Mijloacele prin care eroul trece probele ţin de miraculos, iar
ajutoarele (Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Ochilă, Păsări-Lăți-Lungilă), au puteri supranaturale.
Pentru erou, aducerea fetei Împăratului Roş la Spân este cea mai dificilă încercare, pentru că pe
drum se îndrăgosteşte de ea, dar onest, îşi respectă jurământul făcut şi nu-i mărturiseşte adevărata
sa identitate. La întoarcerea la Verde- Împărat, fata, care avea puteri supranaturale, îl demască pe
Spân, care crede că Harap-Alb a divulgat secretul şi îi taie capul. De fapt, răutatea Spânului îl
dezleagă pe erou de jurământ, semn că iniţierea este încheiată, iar rolul „pedagogului rău” ia
sfârşit. Calul este acela care distruge întruchiparea răului, aruncându-l din înaltul cerului. Eroul
este înviat de fată cu ajutorul obiectelor magice (trei smicele de măr dulce, apă vie şi apă
moartă), reintră în posesia paloşului şi primeşte răsplata: pe fata Împăratului Roş şi împărăţia.
Căsătoria şi schimbarea statutului social (devine împărat) confirmă maturizarea eroului.
TEMA
Tema principală a basmului este lupta dintre bine şi rău, care se termină cu triumful
binelui. În acest basm binele este reprezentat de Harap-Alb şi de cei care îl susţin în demersul său
(calul, Sfânta Duminică, Ochilă, Setilă, Gerilă...), iar răul de Spân. Totodata, se remarca tema
initierii si cea a calatoriei.
TITLUL
 DEF…
Este unul oximoronic, deoarece face aluzie la condiția duală a protagonistului. Pe de o
parte, el este sluga Spânului, „harap”, statut pe care îl dobândește din cauza naivității, iar pe de
altă parte, acesta este un tânăr cu origini nobiliare, „alb”. Totodată, cuvântul „povestea” are
menirea de a conchide traseul devenirii spirituale a eroului.
REPERE TEMPORALE ȘI SPAȚIALE
Precizate în incipit, reperele temporale şi spaţiale sunt vagi, nedeterminate: „Amu,
cică era odată într-o ţară un crai, care are avea trei feciori”. Acţiunea începe la „o margine a
pământului” şi continuă la cealaltă margine. Deznodământul este unul închis, specific basmelor.
FORMULE TIPICE (CLIȘEE COMPOZIȚIONALE)
Se remarcă în text formule specifice basmului. Formula iniţială are rolul de a
introduce cititorul în lumea basmului. În basmul lui Creangă, formula este mult mai simplă,
redusă doar la “amu cică era odată” urmată de o pagină întreagă în care naratorul explică într-un
mod care pare verosimil de ce rudele nu se mai văzuseră de atât de mult timp. Formula mediană
este menită să întreţină atenţia ascultătorului/cititorului. În acest basm, formula ca „Dumnezeu să
ne ţie, ca cuvântul din poveste înainte mult mai este“ marchează trecerea de la o secvență
narativă la alta. Formula finală are rolul de a scoate cititorul/ascultătorul din lumea ficţiunii şi de
a-l readuce în lumea reală în care binele nu mai învinge întotdeauna răul, pentru că aici se joacă
după alte reguli. Basmul lui Creangă oferă o formulă cu totul originală în care ieşirea este dură,
neaşteptată :„Şi a ţinut veselia ani întregi, şi acum mai ţine încă; cine se duce acolo bea şi
mănâncă, iar cine nu, se uită şi rabdă.”
În opinia mea, protagonistul este o întruchipare a „omului de soi bun” (G. Călinescu),
erou care învaţă din greşeli şi se maturizează pentru a deveni împărat. De asemenea, Spânul
apare în ipostaza de maestru spiritual sever.