Contencios administrativ

Intrucat testul care valoareaza 3 puncte este din jumatate din materie, examenul, care
valoreaza 6 puncte, circa 4, 4,5 vor fi numai din contencios. Nu se scoate de la examen prima
parte, dar cu siguranta subiectele vor fi mult mai putine din prima parte. Din 20 zile, probabil
6 vor fi din partea deja verificata, iar 14 din partea neverificata, adica conteciosul
administrativ.

CA este o forma de control (administratia detine puterea publica). Stiti ca cel care
detine puterea tinde sa abuzeze de ea. Daca n-ar exista un control asupra activitatii celui care
detine puterea publica, exercitiul asta se va transforma foarte usor in abuz.

Clasificarea traditionala a controlului este:

1. Control administrativ – de un organ administrativ

Controlul administrativ este controlul activitatii unui organ administrativ, efectuat de

altcineva din administratie. Nu-i de conceput sa te controlezi singur!! Acest control se imparte
in doua:

I. Control intern: de ex., institutia prefectului: e condusa de prefect, exista si subprefect

si tot felul de departamente, structuri interne etc. Daca prefectul il controleaza pe subprefect,
avem control intern. Deci, controlul intern presupune ca-i controlul facut de un functionar
superior, asupra functionarilor din subordinea lui, in interiorul aceluiasi organ administrativ.
Cumva, simbolic vorbind, „in cadrul aceleasi cladiri.”

II. Control extern: de ex., deasupra institutiei prefectului se afla Guvernul Romaniei.
Daca se face un asemenea control, vorbim de control extern, pentru ca e facut de un organ
administrativ, asupra altui organ administrativ. Controlul extern se imparte in doua, in functie
de intinderea/natura lui:

a) Control general (vine cineva si face o scanare a intregii activitati, indiferent de

domeniul de activitate); si acesta este de doua feluri:

- control ierarhic: specific structurilor subordonate, adica sistemelor deconcentrate

(controlul facut de organul ierarhic superior fata de inferior si rezulta din natura ierarhiei, nu
trebuie sa fie prevazut expres de lege)

Avem control ierarhic asupra actelor si control ierarhic asupra persoanelor. De unde
porneste problema? Stim ca la controlul actelor ca principiu se vizeaza posibilitatea de
revocare. De multe ori, nu exista posibilitatea de substituire in competenta, pentru simplul
fapt ca in lipsa de prevedere expresa aplicam alt principiu, caracterul exclusiv al competentei
(daca inferiorul are competenta, superiorul nu o are). Daca dupa ce se revoca un act, inferiorul
refuza sa remita altul, ce poate sa faca superiorul? Daca n-are puterea asta de imixtiune in
competenta organului inferior, atunci are competenta de injonctiune, adica ii poate adresa
ordin obligatoriu. Daca el nu vrea, se trece la al doilea tip de control, asupra persoanei.
 - control de tutela: specific sistemelor descentralizate; in lipsa unei reglementari,
controlul nu exista! In principiu, controlul de tutela asupra persoanelor consta in tot felul de
verificari ale unor conditii ca sa poti organiza noi alegeri si sa constati incetarea mandatului.
Pe noi ne intereseaza aici controlul de tutela asupra actelor, recunoscut in favoarea prefectului
la noi in sistem. Acesta poate sa le atace la instanta de contencios administrativ, daca le
considera ilegale. Asta este veriga de legatura cu controlul jurisdictional. Controlul
jurisdictional este controlul activitatii administratiei infaptuite de instanta de judecata are ca
sinonim CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV.

b) Control specializat (tematic – pe o anumita tema): de ex., Curtea de Conturi, Garda

de Mediu, DSP, Garda Forestiera, Directa Antifrauda fiscala etc.

Cum ar fi sa vina Curtea de Conturi si sa-i amendeze pe toti din primarie ca nu poarta
masti? Ar fi absurd. Ei trebuie sa verifice cheltuirea banului public.

Daca ar veni DSP-ul si le-ar spune ca au montat gresit filtrul de afara si polueaza, ar
putea seamana un pic situatia, dar treaba lor nu-i asta, ei nu-s specializati pe asa ceva. Ei tre sa
verifice daca se poarta masca, daca iti cresti porcii in conditii de igiena etc.

Garda Forestiera verifica pur si simplu taierea regulata si legala a padurile etc.

2. Control jurisdictional (judiciar) – de o instanta de judecata

Sigur ca exista si control parlamentar, doar ca nu il mentionam pentru ca nu exista

decat asupra anumitor servicii, care nu ne intereseaza in mod deosebit.

Acest control al prefectului il gasim si la una si la alta, e controlul infaptuit de justitie.

Prefectul nu poate anula, dar fara ca prefectul sa se sesizeze, degeaba ar urla toata presa
despre cate ilegalitati sunt in primarie, instantele nu pot face nimic daca nu sunt sesizate de
prefect. Acest control al prefectului este unul mixt. Adica, este un control administrativ prin
modul de sesizare, prefectul este cel care analizeaza legalitatea si sesizeaza instanta, si
jurisdictional prin modul de transare, de rezolvare, de solutionare, pentru ca justitia, Instanta
de Contencios Administrativ, este cea care stabilieste daca actul este illegal sau nu, daca il
anuleaza sau nu.

Mai departe, despre asta vom vorbi, forma de control jurisdictional sau contenciosul
administrativ.
 Contenciosul administrative

Def.: ca institutie, e o totalitate de litigii care are urmatoarele trasaturi:

 reclamant este un particular care se considera vatamat in drepturile sale; uneori,

prin exceptie, reclamant poate fi si o autoritate administrativa

 parat este o autoritate publica, oricare

 obiectul este cenzura legalitatii unui act administrative, a unui refuz de a solutiona
o cerere, sau a unui act administrativ

Clasificari:

1. In functie de interesul reclamantului, interesul care-l indeamna pe reclamant sa

reactioneze (atunci cand judecatorul vede actiunea, se intreaba ce interes are reclamantul):

a) Contencios subiectiv - reclamantul isi apara un interes/drept al sau

propriu/personal (De ce vrei sa anulezi autorizatia prin care vecinul tau isi face bloc de 10
etaje?) art 1 (1) Lca; Pentru ca un reclamant sa poata sa castige, trebuie sa probeze ca actul e
illegal si ca i-a produs un prejudiciu (vatamarea).

b) Contencios obiectiv - reclamantul apara un interes public, adica starea generala de

legalitate; el nu e vatamat prin actul respectiv, dar apara legalitatea generala 123 (5)
Constitutie (prefectul apara legalitatea in general); Pentru ca reclamantul sa poata sa castige,
trebuie sa se probeze doar ilegalitatea actului. Prefectului ii e mai usor sa castige pentru ca nu
trebuie sa isi probeze vatamarea

2. In functie de obiectul litigiului (prerogativele ICA) – In functie de ceea ce prevede

un anumit text legal, stabilim ce poate cere reclamantul ica, si ce poate ea sa-I dea. Altfel,
actiunea ar fi inadmisibila. ICA are anumite atributii, iar ea poate satisfice numai anumite
cereri. Instanta nu poate pronunta in locul primarului o autorizatie de construire de exemplu.

Orice hotararea judecatoareasca in material ca reprezinta un amestec in viata

administratie care e constransa la ceva de catre justitie. Acest amestec poate fi unul mai slab,
sau unul mai puternic, mai accentuat.

Cat de intensa este ingerinta justitiei in viata administratiei publice?

1. Contenciosul interpretare (art. 7 alin. 6 lit.e, a fost abrogat in 2018) – reclamantul se

poate adresa instantei, dar instanta nu poate decat sa ii interpreteze un act administrativ; atat,
doar sa interpreteze!!! De ex., ii spune ca vointa guvernului a fost in acest sens, nu in alt sens;
acesta nu mai exista reglementat autonomy, dar poate fi inclusa in componenta asta de
interpretare, dar nu mai exista distinct de celelalte.

2. Contencios in aprecierea legalitatii (art. 4 LCA) – instant sesizata stabileste daca un

AA este legal sau nu, dar altceva nu poate face, nici macar nu-l poate anula. De ex., avem doi
vecini cu parcele diferite, A si B. B se apuca de construit si construieste cum ii abuzul mai
mare, intrand si pe parcela lui A. A face o actiune in civil, in revendicare si in demolare.
Demolarea nu se poate face decat daca constructorul este de rea credinta. B spune ca n-a
construit de capul lui, ci a facut-o in temeiul unei autorizatii de construire pe care i l-a dat
organul competent. Fiindca lui A I se opune apararea celuilalt, A vine si ridica In litigiu
impotriva acestui act EXCEPTIA DE NELEGALITATE, adica cere instantei sa constate ca
acest act este illegal, se pronunta pe legalitatea lui. Daca ajunge la concluzia ca actul este
illegal, va pronunta Solutia in revendicare si demolare, dar va ignora autorizatia de construire.
Instanta tre sa-l judece ca si cum B n-ar avea autorizatie, deci va fi considerat de rea credinta,
deci se va admite demolarea, dar autorizatia nu e anulata. In raport cu A, autorizatia nu exista.

3. (a) – Contencios in anulare – presupune anularea unui act pozitiv, care afirma ceva;
instanta nu poate sa dispuna DECAT anularea unui act; art. 123 (5) Constitutie. Nu are voie sa
ceara despagubiri. Pe vremea cand existau foarte multe litigii intre primar si consiliu, intre
prefect si cei doi, intr-un an, cand primarul nu convoca consiliul nu se putea adopta bugetul.
Prefectul a facut actiune in contencios si a solicitat obligarea organelor la adoptarea bugetului.
Solutia instantei a fost aceea de respingere ca inadmisibila a actiunii pentru ca prefectul nu are
actiune in carenta, nu poate cenzura un refuz, ci doar un act care este deja emis.

(b) – Contencios in carenta – cenzureaza un refuz, o negatie de a emite ceva;

contenciosul exclusiv in carenta nu e reglementat; insa, avem un caz, art. 1 (3) LCA: avocatul
poporului are si un contencios in carenta, si unul in anular. Daca drepturile vreunei personae
sunt inculcate printr-un act sau prin refuzul de a solutiona o cerere, avocatul poporului se
poate adresa ICA. Dar altceva nu poate nici el sa solicite.

4. Contenciosul in daune – reclamantul se poate adresa instantei si poate cere

exclusive despagubiri. art 149 Cod Adm. si art 19 LCA. Ipoteza in care, de pilda, actul a fost
anulat intr-un alt proces, si acum ti s-a produs paguba. Ce mai poti sa ceri? Doar despagubiri.
Si asta e un contencios in daune exclusiv. Intr-un anumit cadru procesual si intemeiat pe un
anumit text, singurul lucru pe care instanta il poate acorda si reclamantul sa-l ceara sunt
daunele.

5. Contenciosul pentru exces de putere – art 1(1) LCA - contenciosul regula la noi!!
In esenta, acest contencios consta in cumulul celor 3: anulare, carenta si daune. Lipseste
ingerinta totala, instanta tot nu poate sa pronunte o hotarare care sa tina loc de AA.

6. Contenciosul de plina jurisdictie  contenciosul contractelor administrative

 contenciosul contraventional OG2/2001:

imaginati-va ca o persoana ia o amenda, si nu vrea sa o conteste, vrea sa o plateasca. Se duce
cu procesul verbal la un ghiseu si spune ca vrea sa o plateasca. I se incaseaza banii in temeiul
procesului verbal. AA este executoriu, dar e executat de buna voie. Daca persoana contesta
actul, I se pare ca amenda e exagerata, judecatorul hotaraste ca e exagerata. Daca era
contencios pentru exces de putere, judecatorul trebuia sa anuleze actul si sa oblige autoritatea
sa oblige altul cu o suma mai mica. Instanta se baga peste administratie si ii modifica actul. Si
atunci, cand te duci sa platesti, poti sa mergi cu hotararea judecatoreasca, iar titlu executoriu
va fi chiar aceasta hotarare judecatoreasca. Acesta este contenciosul de plina jurisdictie.

7. Contenciosul atipic/special – ipotezele in care prerogativele instantei sunt altele

decat cele obisnuite

Ex.: art. 149 Cod Administrativ

Au fost alegeri locale, primarii sunt validati de instanta. Instanta poate fie sa decida
validarea/fie invalidarea, altceva nu poate. Nu poate anula, nu poate face nimic altceva.

Am vazut pe de-o parte ca din perspectiva interesului exista un contencios subiectiv si

unul obiectiv, iar pe de alta parte sunt o multitudine de tipuri de contencios administrativ din
perspectiva prerogativelor judecatorului. De la cel mai slab, judecatorul doar poate interpreta
un act, pana la cel mai invaziv (cel de plina jurisdictie) in care judecatorul, practic, isi poate
substitui, nu doar ca poate desfiinta actul supus judecatii dar poate practic aproape orice,
inclusiv sa substituie actul administrativ si sa-l inlocuiasca cu actul său, adica cu hotararea
judecatoreasca.

Atunci cand vorbeam de acele multe tipuri de contencios, trebuie sa stiti urmatorul
lucru ca sa ne raportam la celelalte doua: din acele multe tipuri de contencios, unele presupun
posibilitatea de a acorda daune (cel in daune, cel pentru exces de putere, cel pentru deplina
jurisdictie), presupun posibiltatea de a plati daune; altele nu (contenciosul in anulare nu
presupune acest lucru). Trebuie sa stiti ca daca ne raportam la cealalta clasificare
(obiectiv/subiectiv), cu contenciosul obiectiv niciodata nu poate fi compatibil un tip de
contencios care presupune daune, si este logic sa fie asa, pentru ca cel care declanseaza
contenciosul obiectiv, prin definitie, nu sufera un prejudiciu, si atunci nici nu are cum sa ceara
si nici nu are cum sa i se acorde asemenea daune. Acele tipuri de contencios care presupun
acordarea de daune fara indoiala ca sunt tipuri de contencios subiectiv.

3. A treia clasificare care ne-a mai ramas este legata de sistem; nu mai vedem litigiul in
sine ci sistemul sau organizarea judiciara care vizeaza contenciosul administrativ. In lume
sunt trei sisteme posibile legate de organizarea contenciosului administrativ. Primul sistem
este cel francez (al judecatorului administrativ). Presupune ca nu numai judecatorii dar si
instantele, totul este separat de instantele obisnuite; sunt separate complet ordinele de
jurisdictie (judecatorul obisnuit si judecatorul administrativ). Al doilea sistem este sistemul
american (al judecatorului ordinar). Nu e nevoie de specializari diferite, unul si acelasi
judecator cu unele si aceleasi studii judeca orice fel de cauza indiferent de natura sa. Al treilea
sistem, sistemul german (mixt) presupune ca exista un singur ordin de jurisdictie, un singur
tip de instante, un singur tip de judecator (toti fac aceeasi scoala), dar dupa ce intra pe posturi
sistemul acesta presupune ca instantele sunt specializate pe sectii (se impart instantele mai
mari si una dintre ele este sectia de contencios administrativ). Acesta este sistemul si la noi,
este un sistem mixt, in sensul ca la tribunale, la Curti de Apel, si la ICCJ, avem cate o sectie
de contencios administrativ si fiscal.
 Capitolul II – Conditiile de admisibilitate ale actiunii in contencios administrativ
(subiectiv)

Daca toate conditiile sunt indeplinite inseamna ca actiunea in contencios va fi admisa,

daca insa macar una nu e indeplinita ea va fi respinsa. O actiune in contencios are patru
elemente: reclamantul, paratul, obiectul, procedura prealabila.

O persoana fizica sau juridica vatamata intr-un drept al sau. Acest reclamant cheama in
judecata un parat (o autoritate publica care se manifesta ca autoritate administrativa si a emis
actul respectiv). Intre ele, reclamantul are de la parat o pretentie numita obiect. Nu poti sa
doresti in contencios de la autoritate sa-si mute un gard, adica nu orice fel de pretentie se
potriveste pe contenciosul administrativ. La acest obiect nu se poate ajunge decat urmand o
procedura prealabila.

A. Conditiile de admisibilitate legate de reclamant.

Prima conditie este capacitatea procesuala.

Prin anii 1990, un grup de cetateni cu initiativa hotarasc sa infiinteze o asociatie care se
numea Asociatia Nationala Pentru Dovedirea Abuzurilor (in prezent ar constitui un ONG).
Una dintre conditiile de infiintare era, la vremea respectiva, autorizarea guvernului. Acestia isi
fac statutul, actele constitutive, dupa care se adreseaza guvernului si solicita autorizatia, insa
nu o primesc. Se formuleaza actiune in contencios pe aceasta actiune care inca nu este
infiintata si se solicita instantei de contencios administrativ obligarea guvernului sa imita
autorizatia in cauza. Decizia Curtii Supreme este ca, intrucat asociatia nu se poate infiinta
decat cu autorizatie, cum nu are autorizatie nu este infiintata, daca nu este infiintata nu are
personalitate juridica, si fiindca nu are personalitate juridica nu are capacitate procesuala si
atunci actiunea sa este inadmisibila.

A doua conditie este calitatea procesuala activa.

(2002-2003) Intr-o comuna din Romania, prefectul, prin ordin, constata incetarea
mandatului unui primar. Textul legii in vigoare spunea ca ordinul prefectului poate fi atacat de
primar la instanta de contencios intr-un anumit termen. Primarul nu face actiune, insa
formuleaza actiunea fiul acestuia, care era student si primea in fiecare luna o suma de bani din
indemnizatia de primar din partea tatalui sau, justificand acest interes. El sustine ca actul este
ilegal, si arata ca este vatamat pentru ca a ramas fara indemnizatie, solutia instantei fiind
aceea ca raportat la prevederile speciale ale acelui text care spune ca actul trebuie atacat de
primar, cum reclamantul nu este, evident, primarul, actiunea s-a respins ca fiind inadmisibila
pentru ca reclamantul nu avea calitate procesuala activa.

A treia conditie este interesul de a actiona.

In anii 2000 o persoana care are domiciliu in Cluj Napoca in piata Avram Iancu, cheama
in judecata Arhiepiscopia Vadului Feleacului si Clujului si solicita obligarea acesteia de a nu
mai trage clopotele la ora 12 dupa-amiaza duminica pentru ca in acel moment el se aseaza la
masa si nu ii cade bine mancarea. Instanta i-a analizat problema vatamarii (interesului de a
actiona). Intr-o alta speta (anii 1990) intr-o scoala din tara se organizeaza un concurs pentru
un post de bibliotecar, se prezinta doua persoane, iar cea care pierde concursul face actiune in
contencios solicitand anularea tuturor actelor implicate in procedura concursului. Inalta Curte
respinge actiunea pe motiv ca nu are un interes specific contenciosului administrativ pentru ca
nu ii este vatamat un drept, deoarece dreptul l-ar fi dobandind doar daca ar fi castigat
concursul. Dupa teoria asta, cel care castiga nu va face niciodata actiune in contencios
administrativ pentru ca nu are de ce, iar B care pierde nu va face niciodata actiune in
contencios pentru ca nu poate intrucat nu are un drept vatamat, astfel ca organele
administrative au o larga poarta deschisa inspre abuz, neexistand un acces la justitie. Totusi,
comisia de concurs era formata din trei membri, presedintele acesteia fiind directorul scolii,
acesta insa era sotul persoanei care a castigat. In aceasta ipoteza e ridicol sa i se spuna
contracandidatei ca nu avea niciun drept vatamat.

1. Capacitatea procesuala
Nu exista ideea de activ/pasiv. Este un concept abstract, o aptitudine abstracta, a cuiva
(subiect de drept) de a fi parte intr-un litigiu (orice litigiu) si de a avea in acest sens drepturi si
obligatii.

Legea nr. 554/2004. Art. (1) alin. (1) este fundamentul contenciosului subiectiv de
drept comun. „Orice persoana care se considera vatamata intr-un drept al sau ori intr-un
interes legitim (reclamant) de catre autoritate publica (parat) printr-un act administrativ...
(obiect)”. Ca sa fii reclamant in contencios trebuie sa ai capacitate juridica, procesuala, mai
exact, sa fii persoana. Articolul 2 prezinta definitiile termenilor, in cazul persoanei „in sensul
prezentei legi sunt asimilate persoanei vatamate”:

a)„grupul de persoane fizice, fara personalitate juridica, titular al unor drepturi

subiective sau unor interese legitime private”. Daca acest text ar fi existat la momentul la care
s-ar fi pronuntat prima solutie, adica acel grup care a format Asociatia Nationala Pentru
Dovedirea Abuzurilor, si care inca nu avea personalitate juridica, cu siguranta solutia era alta,
pentru ca daca s-ar fi invocat aceasta exceptie a lipsei capacitatii ar fi dovedit ca au un text
legal care asmilieaza cu forta. Este acest text corect formulat? Acesta spune ca grupul nu are
personalitate juridica, astfel ca nu are patrimoniu, si deci nu are drepturi si obligatii. Grupul
este titular de drepturi subiective, nu persoanele fizice. In acest sens, daca are drepturi
subiective, acesta are un patrimoniu, iar daca are patrimoniu, are personalitate juridica. Textul
in sine contine o contradictie. Pana la constituire, persoana juridica are capacitate anticipata,
astfel ca in speta acest lucru trebuia mentionat, solutia Curtii Supreme din acel moment fiind
gresita. Regulile care se aplica in cazul dreptului civil se aplica si in aceste cazuri (exista o
capacitate de folosinta si una de exercitiu, prin urmare, la minor, in functie de varsta, actiunea
se face impreuna cu/prin majorul care ii reprezinta; la persoane juridice se face prin
reprezentatul legal, etc).

b) „organismele sociale care invoca vatamarea prin actul administrativ al unui interes
legitim public...”. Organisme sociale interesate = „structuri neguvernamentale, sindicate,
asociatii, fundatii...”. Aceasta nu este o veritabila asimilare, in sensul ca este o reiterare,
aceste organisme au personalitate juridica (de ex toate ONG-urile sunt infiintate ca persoana
juridica pentru ca astfel oricum nu primesc un fond). Ce a vrut legiuitorul sa spuna prin
„asimilate” este ca de fapt, sunt asimilate atat grupul de persoane fizice cu personalitate
juridica, cat si cele care n-au personalitate juridica.

2. Calitatea procesuala activa

Ca definitie, calitatea este o aptitudine a unei persoane de a fi parte intr-un anumit

litigiu. Practic, fata de capacitate e un concept mai concret. Daca capacitatea este o aptitudine
abstracta de a fi parte in orice fel de litigiu, calitatea procesuala activa presupune aptitudinea
concreta de a fi parte (reclamant/parat) intr-un anumit litigiu. Intrebarea nu este daca poti
formula actiune in contencios in general, ci daca o poti formula pe aceasta.

Legea nr. 554/2004 art. (1). Daca in cazul capacitatii, termenul care o vizeaza este de
„persoana”, in cazul calitatii, ea este vizata de catre termenul „orice”. De principiu, in
contenciosul administrativ, persoanele nu trebuie sa justifice o calitate speciala pentru a
actiona. Altfel spus, problema calitatii nu se pune in general. Se pune la contenciosul obiectiv,
si in anumite situatii speciale (daca exista un text special).

Art. (160) din Codul administrativ referitor la incetarea de drepta a mandatului

primarului. Alin. (7) „prefectul emite un ordin”. Alin. (9) „ordinul prefectului poate fi atacat
de primar la instanta de conctencios administrativ in termen de 10 zile de la comunicare”.
Putem admite ca, in speta anterioara, nimeni altcineva decat primarul nu poate actiona in
contencios administrativ. Legea contenciosului administrativ (lege organica), spune ca regula
ca „orice persoana se poate adresa instantei”. In aceasta situatie insa, actul acesta, printr-o alta
lege organica (Codul administrativ), poate fi atacat doar de catre primar. O exceptie stabilita
prin lege organica de la o lege stabilita prin lege organica.

Pentru copilul major care e aflat in intretinere, nu este o limita, ci este o interdictie de a
te adresa instantei de contencios administrativ, astfel ca apare o problema. Regula nu este
reglementata numai prin Legea organica a contenciosului administrativ, ci si printr-un text cu
forta juridica superioara, si anume Constitutia Romaniei, la art. (52), care spune ca „persoana
vatamata...este indreptatita sa obtina recunoasterea dreptului pretins sau a interesului
legitim...”. In acest sens, textul din Codul Administrativ oare nu este suspect de
neconstitutionalitate? Mai degraba textul trebuie supus interpretarii. In sensul ca nu este
mentionat ca ordinul poate fi atacat doar de catre primar. Asadar, in cazul in care e vorba de
un primar, acesta trebuie sa urmeze acel text si sa faca actiune cat de repede se poate, adica in
10 zile, si sa fie urmata procedura speciala. In cazul in care nu este vorba de un primar, atunci
va fi urmata procedura generala, poate fi atacat actul, dar in acea situatie exista alte
prerogative ca reclamant, adica atatea cate dicteaza interesul. Motivul pentru care primarul
ataca (avand in vedere termenele scurte) este pentru a fi repus in functie. Copilul major din
speta anterioara este interesat de acei bani pe care ii primeste, si nu de faptul ca tatal sau va
continua sau nu o functie publica in continuare, legal vorbind. Teoretic, vom putea discuta
daca nu cumva avem doar un contencios in daune si nu unul in aprecierea legalitatii. Adica,
pentru copilul major care e indreptatit la o suma de bani (presupunand ca actul este ilegal si ca
printr-un act ilegal a fost privat de o suma de bani) sa solicite, pe deoparte despagubiri. Pe de
alta parte pentru el este suficient sa se constate ca actul este ilegal. Dar in raport cu primarul,
care nu vrea si nu face actiune, actul acela sa ramana definitiv, astfel incat functia de primar
sa fi incetat in mod definitiv si sa se faca noi alegeri.

In concluzie, fiindca actiunea in contencios este reglementata in mod constitutional, in

limita interesului, oricine se poate adresa instantei pentru a-si vedea dreptul recunoscut si
paguba reparata. Insa, daca avem o calitate speciala, atunci accesul la acea procedura speciala
de contencios administrativ se poate face numai daca reclamantul are o asemenea calitate
speciala. In concluzie, problema calitatii procesuale active nu se pune decat in situatii
speciale, nu in general.

3. Interesul de a actiona

Legea 554/2004 art. (1) „care se considera vatamata intr-un drept al sau ori intr-un
interes legitim”. Interesul de a actiona il reprezinta folosul pe care l-ai obtine ipotetic de pe
urma admiterii actiunii. In contencionsul administrativ nu e suficient sa arati un folos, ca in
speta cu Arhiepiscopia. Acest folos este unul specializat, reclamantul trebuie sa dovedeasca
vatamarea (in timpul procesului). In asta se traduce interesul ca o conditie generala a actiunii,
trebuie sa probeze vatamarea unui drept subiectiv sau a unui interes legitim.

lit. o) drept vatamat – „orice drept prevazut de Constitutie, de lege sau de alt act
normativ, caruia i se aduce atingere printr-un act administrativ”

lit. p) interes legitim privat – „posibilitatea de a pretinde o anumita conduita, in

considerarea realizarii unui drept subiectiv viitor si previzibil, prefigurat”. Altfel spus,
interesul legitim privat de azi, este dreptul de maine, nu a fost dobandit inca dar va fi
dobandit.

lit. r) interes legitim public – „interesul care vizeaza ordinea de drept si democratia
constitutionala, garantarea drepturilor, libertatilor si indatoririlor fundamentale ale
cetatenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competentei autoritatilor publice”.
Este o notiune extrem de generala, reprezinta interesul legat de starea generala de legalitate.
In contenciosul obiectiv reclamantul apara un interes legitim public; nu e vatamat cu nimic,
dar apara interesul general.

Ce inseamna drept subiectiv? Conform textului de lege, orice drept prevazut de

Constitutie, o lege sau un act normativ. Este intotdeauna prevazut intr-o lege, nu numai ca
este prevazut, dar este si protejat. Daca o lege spune ca ai un anumit drept, inseamna ca el se
bucura de protectie, nu este o simpla libertate neprotejata. Prin urmare, daca avem un act
administrativ care incalca acest drept subiectiv, automat acest act administrativ incalca legea
care il protejeaza, si atunci actul acesta nu doar ca este vatamator dar este si ilegal. Titularul
dreptului subiectiv ce are la dispozitie atunci cand isi vede dreptul incalcat? Intrucat dreptul
sau este protejat de lege, el poate apela la forta de constrangere a statului. Dreptul subiectiv
este strans legat de aceasta prerogativa redutabila: forta de constrangere a statului, care in caz
de nevoie, il restaureaza.
 In partea opusa dreptului subiectiv exista interesul simplu. Inseamna tot o facultate, o
prerogativa, ca si dreptul subiectv, de a adopta un comportament, dar spre deosebire de drept
el nu este in caz de incalcare protejat de forta de constrangere a statului, pentru simplul fapt ca
nu exista o lege care sa-l protejeze. Daca avem un act administrativ care il incalca, acesta nu
incalca insa nicio lege. Daca ai un simplu interes incalcat, va fi resimtit ca un simplu deranj
sau inconvenient dar pe care nu-l mai poti proteja in justitie. De ex daca cineva vine pe piata
cu un bun extrem de ieftin pe care il scoate la vanzare pentru ca are nevoie urgenta de bani.
Daca A si B sunt interesati de acel bun, ambii au „dreptul” de a cumpara acel bun. In realitate
insa, nu este vorba de un drept, ci doar de o libertate, sau de un interes. Daca A ajunge primul
si cumpara acel bun, B este intr-adevar vatamat dar nu are nimic de facut in aceasta privinta,
intrucat nu este un veritabil drept subiectiv protejat.

Acestea sunt cele doua discutii in contenciosul administrativ. Daca ai vatamat un drept
subiectiv, ai actiune, dar daca ai vatamat un simplu interes nu exista actiune. Lucrurile, insa,
nu sunt intotdeauna albe sau negre. Intre cele doua avem o notiune intermediara careia ii vom
spune interes devenit legitim. Plecam de la simplul interes, dar care este incalcat intr-un
anume fel astfel incat devine legitim. Nu putem sa negam ca deasupra acestui interes legitim
exista starea generala de legalitate. Si interesele exista intr-un anumit context. Daca avem un
act administrativ care incalca acest interes care in acest moment este simplu, dar totodata
incalca si starea generala de legalitate, atunci interesul devine legitim, adica interesul merita
protectie si el. In exemplul anterior, daca A si B au libertatea de a o lua la fuga sa ajunga cat
de repede pot cu banii si primul care ajunge cumpara bunul, in conditiile obisnuite ale pietei
de tipul „primul venit primul servit”, asta inseamna ca celui care n-a apucat este vatamat intr-
un simplu interes, nu acelasi lucru s-ar putea spune daca A isi face un plan ilicit. De pilda, ca
sa ajunga primul il sechestreaza pe B pentru a ajunge el primul. In ipoteza asta, nu mai putem
spune ca B nu merita protectie. Sigur, a incalcat alte reglementari, nu cele care reglementeaza
interesul de a cumpara primul. Dar exista o reglementare de drept penal ca nimeni nu poate fi
privat de libertatea sa decat in anumite situatii iar aceasta este infractiune. Combinandu-le s-ar
putea sa ajungem la o concluzie ca trebuie sa raspunda si poate repararea prejudiciului in
natura ar putea fi cea mai buna solutie.

Art. (8) alin. (1^1). „Persoanele fizice si persoanele juridice de drept privat, pot
formula capete de cerere prin care invoca apararea unui interes legitim public numai in
subsidiar, in masura in care vatamarea interesului legitim public decurge logic din
incalcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat.” Reclamantul trebuie sa invoce
in principal vatamarea unui drept subiectiv sau a unui interes legitim privat (le poate invoca
pe amandoua), si numai in subsidiar interesul legitim public. De exemplu, daca cineva face o
actiune in care sa spuna sa fie anulata autorizatia x, emisa de primarul orasului Y, pentru ca
este ilegala intrucat constructia nu respecta regulile de urbanism si in consecinta umbreste
curtea vecinului. E invocat direct interesul legitim public si asta nu se poate, intrucat persoana
nu este nici proprietara a bunului si nici prefect. Se poate insa, de pilda, sa furnizeze un
antecontract de vanzare-cumparare. Daca s-a inteles cu vecinul pentru a o cumpara insa doar
daca nu e umbrita curtea, inseamna ca exista in principiu un interes legitim privat. Fiind un
antecontract, practic, daca mergem la definitie, acesta prefigureaza dreptul de proprietate.
Acest drept subiectiv viitor si previzibil (proprietatea) este un interes legitim privat. Acesta
este invocat in principal, si in subsidiar arata ca este vatamat in acest drept viitor pentru ca
incalca regulile de urbanism si ii scade valorea acelei viitoare proprietati.

In cazul spetei anterioare cu bibliotecara, in mod evident, ceea ce i se vatama

reclamantei este cel putin un asemenea interes legitim privat. Drept subiectiv viitor si
previzibil, pentru ca ea s-a inscris la concurs, a participat in mod legal, contracandidata sa in
mod evident a avut un avantaj. Se incalca un principiu din Constitutie „egalitatea in fata
autoritatilor publice”, care tine de ordinea constitutionala. Dar, si ea este vatamata pentru ca a
pierdut sansa de a-si vedea dreptul subiectiv viitor si previzibil din cauza ilegalitatii, deci i se
vatama si un interes public privat, si in subsidiar unul public.

In ce priveste speta cu Arhiepiscopia, reclamantul nu este vatamat in nimic, in principiu,

pentru ca nu poate gasi nici prefigurat nici actual ceva ce sa ii dea dreptate. Faptul ca la orice
fel de cult, duminica la o anumita ora bat clopotele, e o chestiune care tine de regulile normale
de convietuire sociala. Nu este nimic exagerat din punctul asta de vedere. Intr-o asemenea
speta, in mod evident, nu avem vatamarea niciunui drept nici al unui interes legitim public sau
privat.

Pe o strada, un comerciant isi deschide un depozit de vanzare en gros cu marfa. La un

an dupa, un alt comerciant deschide exact langa el un depozit absolut identic. Reclamantul
sufera un inconvenient pentru ca in mod evident isi va imparti clientela si vadul comercial, si
prin urmare isi vede profitul diminuat. Concurentul sau nu are, insa, autorizate de functionar,
adica nu functioneaza in legalitate. Raportat la aceasta stare de fapt, ce i se vatama primului
comerciant dintre cele trei notiuni? Un simplu interes, un interes legitim sau un drept
subiectiv? Un interes legitim, pentru ca pe deoparte i se vatama simplul lui interes, acela de a
vinde cat mai mult, pe de alta parte, insa, se incalca si starea generala de legalitate, adica
regulile generale in materie de concurenta, astfel ca interesul sau devine legitim. Vatamarea
nu e aceeasi ca in ipoteza in care concurentul ar fi avut autorizatie, pentru ca neavand
autorizate, functioneaza in niste conditii „subterane”(nu plateste impozit, nu plateste taxe,
etc), astfel ca isi poate permite niste preturi mai mici deoarece in structura acelui pret nu mai
intra cheltuielile suplimentare. Concurenta neloiala il falimenteaza mult mai repede pe primul
comerciant intrucat clientela va fi mai interesata de preturile mai ieftine. E clar astfel interesul
legitim incalcat. Cand i s-ar fi vatamat un simplu interes? In primul rand, in cazul in care cel
de al doilea comerciant ar fi avut autorizatie de functionare, iar in al doilea rand, in cazul in
care niciunul nu avea autorizate de functionare. In acest mod, dintr-o alta perspectiva nu se va
putea plange, deoarece nici el nu respecta legea. De aceea interesul sau este nelegitim. E un
interes care trebuie taxat, nu incurajat si protejat. In aceeasi ipoteza, cand i s-ar fi vatamat un
drept subiectiv primului comerciant? In cazul in care era singurul daca ar fi putut face o
asemenea activitate. Sa i se recunoasca prin lege sau acte administrative dreptul exclusiv de
vanzare, asa numitul drept de monopol. In acest caz, nu e vorba doar de interesul de a
maximiza profitul, ci de dreptul subiectiv de a fi singurul care poate face profit din acest punct
de vedere.

Trebuie vreo 3 din revistele publicate de prof pt a intelege materia. Nu se dau grile din ele.
Reclamantul in contenciosul administrativ trebuie sa intruneasca 3 conditii. A treia conditie
este interesul . Trebuie verificat din perspectiva temporală acest interes.

Exista 2 momente din perspectivă temporală când trebuie verificat acest interes:

Primul moment, ca întotdeauna, la momentul introducerii actiunii. Ex. Reclamantul

formulează azi o actiune in contencios si solicită anularea unei autorizații. În momentul in
care a introdus actiunea are interes să o facă? Da, deoarece avem un act in vigoare care îl
vatămă. Știți că un litigiu de contencios, ca practic orice litigiu în contencios din țara noastră
durează mult. Atunci s-ar putea ca pe parcursul litigiului să se intample anumite lucruri.
Atunci situația existentă la momentul introducerii actiunii sa nu fie aceeasi cu cea existenta la
momentul la care se și pronuntă hotararea. De aceea spunem ca instanta trebuie sa verifice
acest interes și la pronuntarea hotărârii (al 2 lea moment). Ce se poate intampla intre timp?
Vedeți, asa cum v-am spus, v-am dat exemplul ăla cu trasu clopotelor la catedrala. Judecătorul
la primul termen verifică ca tu n-ai nici un interes de la inceput si atunci am respins actiunea.
Nu despre situatia asta este vorba. Ci despre situatia in care aparent la introducerea actiunii
exista un interes dar la final nu. E, situatia este aceea in care intre cele doua momente actul
administrativ este revocat. La pronuntarea hotararii situatia este diferita de aceea existenta la
primul moment. Asa se intampla, la acte normative se apară autoritatea ca da trebuie sa ii
respingeti actiunea pentru ca actul a fost abrogat intre timp, sau la acte individuale, l-am
revocat asa că nu mai are nici un interes să continue. Și da, de multe ori reclamantul spune
intradevar mi-am vazut dreptul respectat și nu mai continui actiunea și să o respingeti. Si o
respinge ca lipsita de interes insa actiunea continua cel putin din doua perspective si in cazul
revocării actului.

Prima perspectiva este cea a despagubirilor si a doua cea a cheltuielilor de judecata. Adica, va
puteti imagina ca actul atacat a fost revocat dar pana la revocare a produs un prejudiciu. S-ar
putea ca reclamantul sa zica da, e adevarat ca actul a fost revocat dar prejudiciul nu mi-a fost
reparat și atunci din punctul asta de vedere actiunea trebuie sa continue pe petit de
despagubiri. A fost o speta in cluj in care chiar actualul primar a revocat o autorizatie, cred ca
a fost singura autorizatie pe care a revocat o pentru ca a descoperit frauda. Cineva ori a mituit
pe cineva din primarie ori a falsificat niste acte, s-a si apucat sa sape groapa sa faca blocul .
Primarul a revocat actul. Cred ca era atat de flagranta frauda incat nici nu a avut curajul sa
faca actiunea. Ce va spunea e ca, daca intr-o asemenea situatie l-ai deranjat pe vecinu, i-ai
distrus un gard. Daca el a atacat in contencios actul, chiar daca a fost revocat sigur nu avea
interes sa il anuleze fiindca actul a fost revocat insa ar putea avea interes sa continue sa
solicite despagubiri. Pe de alta parte și-a angajat avocat, poate a apucat sa faca expertiza, și-a
angajat cheltuieli . Tot autoritatea trebuie sa fie cea care repara acest prejudiciu. Si a doua
chestiune este legata de situatia in care actul a fost revocat doar cu efecte ex nunc sau este
abrogat. In ipoteza asta, petitul de anulare ar putea continua și este jurisprudenta suficienta in
acest sens la inalta curte,pt desfiintarea și a acelor efecte care deja s-au produs. In sensul in
care revocarea ex nunc care se intampla pe motiv de oportunitate, sigur ca am revocat actul ne
spune administratia ca nu mai este oportun, nu mai conteaza, reclamantul nostru ne spune pai
da o fi inoportun acuma, da eu vreau sa dovedesc ca a fost și ilegal emis ca sa il stergeti cu
totul și retroactiv si sa ma repuneti in situatia anterioara. Si asta este o posibila situatie in are
reclamantul nostru are interes sa continue actiunea

Cea de-a doua conditie este legata de parat sau conditiile referitoare la parat. Paratul in
contenciosul administrativ , stiti ca v-am batut la cap cu asta inca de la inceputul anului 1, de
ce? Pentru ca e o chestiune importanta. Este grea, dar mai bine iesiti din facultatea asta cu o
trauma (ms), dar sa stiti pe cine chemati in judecata in contenciosul administrativ, decat sa
iesiti foarte zen si sa nu stiti.

Problema paratului este una extrem de controversata in sensul in care acum este una foarte
controversata in sensul in care este acum intre ape de aceea ce este acum in jurisprundenta
pana terminati voi sa se schimbe de aceea eu o sa va prezint doua realitati diferite. O sa va
prezint situatia asa cum este azi in jurisprudenta, dar o sa va spun si teoria simplificata asa
cum ne-o spune legea.

Prima ipoteza, cine este paratul? Eu ii spun B1 și asa apare si pe foi, cine este paratul potrivit
jurisprudentei actuale. In primul rand va reaminesc ca actiunea in contencios apare asa:
reclamantul il cheama in judecata pe parat pretinzand de la el un obiect dar asta numai dupa
ce urmeaza o anumita procedura. Daca va uitati pe schema asta o sa observati ca elementul
central al actiunii este obiectul. Altfel spus, nu numai pe desen dar si la nivel conceptual daca
vrem sa stabilim daca reclamantul are interes cine este paratul si ce procedura trebuie sa
urmeze el, trebuie sa porniti de la obiect. Ce vrea omul nostru in contencios, vrea anularea
unui act. Pai atunci verificam conditiile obiective pe care incepem sa le facem ora urmatoare,
dar nu numai asta facem in functie de acest obiect ii verificam interesul, stabilim paratul si
stabilim care este procedura.

Asa facem si acum, adica in functie de obiect avem asa:

Petitul principal, primul petit in CA o sa vedeti este acela de anulare al unui act administrativ
respectiv obligarea unei autoritati la solutionarea unei cereri. Adica petitul referitor la refuz,
act-refuz. Acesta este petitul aproape in orice situatie, nu putem vedea decat foarte rar tipuri
de contencios in care nu se ataca un act sau un refuz. In aceasta situatie, dupa jurisprudenta de
azi avem in primul rand o chestiune sau o problema abstracta, o problema de capacitate. Ne
va spune si una mai concreta.

O problema abstracta, cine poate sta ca parat in contenciosul administrativ si sigur daca ne
uitam la LCA o sa vedem la art 1 alin (1 ) orice persoana care se considera vatamata, am
vazut ca sintagma asta este legata de reclamant, urmeaza paratul : de catre o autoritate
publica. Prin urmare, in abstract paratul trebuie sa fie autoritate publica. Stiti inca din anul 1
cand am facut clasificarea actelor adiminstrative in functie de modul de exercitare a autoritati
publice pot sa fie autoritatile astea autoritati administrative, autoritati care tin de celelalte 2
functii: aut legiutoare si autoritatea judiciara/jurisdictionala, deci celelalte 2 puteri in stat si
pot sa fie si particulari investiti in exercitiu puterii publice. Sigur ca in prima situatie obiectul
va fi un act scop, in a doua situatie va fi un act mijloc si in a 3 a situatie va fi un act
administrativ emis prin delegatie. Cert este ca in abstract trebuie sa chemam in judecata o
autoritate publica, nu trebuie neaparat sa fie o autoritate administrativa. teoretic putem sa
chemam in judecata și parlamentul, si guvernul si un primar si o instanta. Este suficient sa fie
autoritate publica dar vine si subconditia 2 dar aceasta autoritate publica trebuie sa se
manifeste in raport juridic concret ca o autoritate administrativa. Ea trebuie sa exercite
puterea publica cu scopul de a pune in aplicare legea sau cu scopul de a presta servicii publice
nu cu alt scop. Daca ar fi sa va dau un exemplu, putem chema in judecata in contencios
administrativ parlamentul? Da, dar nu daca vrem sa solicitam anularea unei legi sau nu daca
parlamentul refuza(apropo de act-refuz) sa adopte o lege asa cum mi-ar conveni mie. De ce?
Pt ca parlamentul in situatia aia nu se manifesta ca o autoritate administrativa ci ca un
legiuitor, iar comportamentul sau de legiuitor nu poate fi cenzurat de o instanta de CA. La fel
si o instanta, nu poti sa o dai in judecata ca refuza sa iti solutioneze un litigiu intr-un fel, dar
poti sa o dai in judecata atunci cand emite acte mijloc si organizeaza in mod defectuos
activitatea judiciara. De regula guvernul, nu numai ca este autoritate publica da chiar este
autoritate administrativa, poate fi dat in judecata daca solicitam anularea unei hotarari sau
obligarea sa emita o anumita hotarare dar nu putem solicita de asemenea obligarea guvernului
sa emita o ordonanta sau solicita anularea unei OG . Altfel spus, nici autoritatile
administrative daca nu se manifesta ca autoritati administrative ci ca autoritati de alta natura
sau ca particulari nu le putem chema in CA. Daca ne nemultumeste o ordonanta intr-un
anumit context, o sa vedeti ca avem un tip de contencios legat de ordonanta, ne adresam curtii
consitutionale. Dar atunci cand emite ordonante, guvernul nu se manifesta ca autoritate
administrativa el nu poate fi chemat in contencios in acest scop al anularii ordonantei sau
obligarii la emiterea ordonantei.

A doua conditie este una mai concreta, este o chestiune de calitate. Altfel spus, bun am inteles
trebuie sa chemam in judecata pentru anularea actului o autoritate publica care se manifesta ca
autoritate administrativa. Dar care? Sunt mii si zeci de mii in tara asta de autoritati publice. In
acest litigiu pe care o aleg si o chem? Raspunsul este in functie de, sigur aici o sa pun si
Contractul Administrativ ca act administrativ asimilat, raspunsul suna cam asa in aceasta
ipoteza, daca avem:

Act - va fi chemat organul emitent

Refuz - va fi chemat organul competent sa solutioneze cererea

Contract administrativ - va fi chemata autoritatea contractata

Sigur o sa discutam si despre chestiuni speciale imediat. Bun, acuma sigur am mai discutat
aceste aspecte, daca avem o dispozitie a primarului, emitentul este primarul deci chemam in
judecata primarul.

La refuz insa, exista o mica discutie. I-am solicitat organului emitent X sa solutioneze o cerere
și a refuzat. Il chem in judecata pe organul care a refuzat. Aici este o capcana cumva, daca eu
fac o cerere catre primarul CJ va rog sa ma grațiați că merit, iar primarul imi raspunde din
pacate nu vreau sa te gratiez pentru ca nu am io chef sa fac asta azi. Degeaba il chem in
judecata pt ca nu prea l-am nimerit pe fond. Nu este suficient sa zici chem in judecata organul
care refuza pt ca sigur ca conditiile contenciosului sunt integrate intre ele,sigur ca el a refuzat
dar o sa pierd cand il chem in judecata pt ca in judecata se va apara si va zice pai nu e clar ca
nu am competenta in materie de gratiere. Sa se adreseze presedintelui romaniei. In aceasta
situatie trebuie sa aiba calitate procesuala pasiva si cel care este competent sa solutioneze
cererea pentru ca lipsa de competenta intotdeauna cererea/ actiunea va fi respinsa. Deci cam
asta este teoria, nu este extrem de complicata insa ea se complica atunci cand avem si situatii
speciale pe care o sa le desenez cumva aici in colt.

Situatiile speciale:

Daca avem contracte administrative, sunt mai multe situatii.

Regula este ca particularul contractat cheama in instanta autoritatea contractata.

Daca e vorba de neexecutare, s-ar putea si invers ca autoritatea sa cheme particularul . atunci
particularul asta este parat chiar daca nu este autoritate. S-ar putea ca un tert sa fie vatamat si
atunci parati vor fi amandoi, si particularul si autoritatea.

A 2-a ipoteza este legata de acte administrative individuale favorabile. Adica care creeaza
cuiva un drept, in aceasta ipoteza obligatoriu si beneficiarul trebuie chemat in instanta. Sigur
nu avem nici un text expres care sa ne spuna lucrul asta insa avem un art 20 in constitutie care
ne spune ca daca sunt neconcordante intre legislatia interna si internationala prioritara au
ultimele, si atunci va dati seama ca daca avem lege expresa care ne ar spune lucrul asta tot se
aplica cu prioritate reglementarile internationale, cu atat mai mult aceste reglementari
internationale daca n avem lege. Care este reglementarea asta internationala? Art 6 din CEDO
care asigura dreptul la aparare, la un proces echitabil . Va dati seama acuma ca eu sa primesc
o autorizatie de construire sa ma apuc sa mi construiesc casa visurilor mele si cand ajung pe la
etajul 1 sa vina vecinul cu o hotarare judecatoreasca si sa mi spuna stii trebuie sa te opresti ca
am obtinut o hotarare intre timp care ti a anulat autorizatia. E o aberatie dar pana acum 10 ani
se intampla. Pe considerentul autorizatia este act unilateral,trebuie sa te judeci numai cu
emitentul. S-au sesizat, unii au facut plangeri la cedo si au castigat. Azi jurisprudenta este una
unanima, e adevarat ca actul este unul unilateral insa raportul juridic este unul bilateral, are 2
parti, emitentul actului si destinatarul/beneficiarul iar acesta inainte de a si pierde dreptul
trebuie sa aiba posibilitatea sa se apere, sa si-l apere in justitie. De aceea astazi daca nu
chemati in judecata si beneficiarul, independent de teorie, actiunea va fi inadmisibila

Avem apoi art. 1 alin (6) din LCA, o alta situatie de exceptie. Autoritatea publica emitenta
poate solicita instantei anularea acestuia daca nu mai poate fi revocat pentru ca intrat in
circuitul civil si a produs efecte juridice. Adica sigur emitentul se poate adresa instantei insa
se pune intrebarea: cand emitentul se adreseaza instantei pe cine cheama in judecata? Pt ca
este de neconceput sa se cheme in judecata singur, n ai cum sa te dai in judecata singur si ce
sa faci sa faci intampinare si sa zici da is de acord cu admiterea actiunii ca si cum ar fi vorba
de o alta persoana. Singura situatie care ramane este sa fie chemat acest beneficiar . in ipoteza
asta actul va fi intodeauna cu un beneficiar pt ca numai astea intra in circuitul civil nu si actele
normative sau actele defavorabile. Pt actele defavorabile poate sa le revoce daca vrea si
oricum daca le ataca in instanta beneficiarul o sa spuna eu sunt primul care vrea sa il anuleze
pt ca ii este defavorabil. Sunt revocabile.
Mai sunt doua situatii care ridica probleme particulare:

Prima este cea a actului complex in care ati vazut calitate procesuala pasiva trebuie sa aiba
toate organele emitente iar daca nu le chemam pe toate din nou s-ar putea ca actiunea sa fie
inadmisibila Respectiv ca hotararea sa fie inutila daca judecatorul isi da seama. Adica
imaginati va situatia in care eu solicit emiterea unui act administrativ de catre complex. Adica
m am lovit de refuzul de a emite un act de catre organele administrative A si B si chem in
judecata doar organul A(sau numai organul B) . Ce se intampla? Pai N am cum sa pun in
executare hotararea aia ca ma duc la organul administrativ B si zic te rog sa pui in executare
hotararea si el zice ca eu o pun in executare dar fara A nu am ce face pentru ca actul nu se
poate emite de unul singur ci numai cu organul administrativ A. Ce poate sa faca reclamantul
nostru? Pai inca un proces in contencios adica inca o distractie de un an/2 sau mai stiu eu cati.
Deci vedeti trebuie vazut intotdeauna cand sunt acte complexe ca sa chemam in judecata
toate organele.

O a doua situatie este aceea care vizeaza transferul de competenta , in situatiile de delegare
respectiv de inlocuire. Adica pe cine chemam in judecata daca avem o asemenea ipoteza intre
primar si viceprimar sau intre prefect si subprefect si ati vazut ca vom chema in judecata pe
acela care exercita competenta cumva in nume propriu. Adica singura situatie in care il vom
chema pe pe viceprimar sau pe subprefect este aceea a delegarii de atributii pt ca in situatia
aia atributia este desprinsa si este data delegatarului. In celelalte situatii il chemam in judecata
pe titularul original al competentei pt ca el isi pastreaza aceasta competenta si prin urmare el
trebuie sa stea in instanta in calitate de parat.

Bun, astea sunt situatiile speciale

Al doilea petit este cel de despagubiri. Acest petit are caracter patrimonial prin urmare nu
poate figura in instanta decat cine? Cineva cu patrimoniu. Pentru acest petit va acea calitate
procesuala pasiva persoana juridica de drept public al carei organ a emis actul este
competent sa solutioneze cererea sau este autoritate contractata adica acel organ care se
face inovat sau trebuie chemat in primul petit al actiunii. Atunci revenind la situatia dinainte,
si facand o radiografie a sistemului va reamintiti, depilda daca vorbim de un decret
prezidential pentru anulare chemam presedintele, pt despagubiri administratia prezidentiala

La o hotarare de guvern chemam pt anulare guvernul, pt despagubiri secretariatul general pt

ca numai asta are personalitate juridica. Daca vorbim de un ordin ministru avem pt anulare
ministru si pentru despagubiri ministerul. Daca vorbim despre o autoritate autonoma, depilda
atunci vom vorbi de la caz la caz , va uitati aici in legea speciala directorul SRI si SRI

Daca vorbim de o unitate subordonata ministerelor, universitate depilda , vorbim de rector si

universitate dar nu de decanul unei facultati si facultate pt ca facultatea nu are personalitate
juridic, tot universitatea se chema cu decanul.. Daca vorbim de un sistem serviciu public
deconcentrat gen inspectii, inspectorate vom chema inspectorul si inspectoratul

Pe plan local, organul administrativ pt anulare gen presedinte de consiliu judetean sau consiliu
judetean, primarul sau consiliul local si pt despagubiri UAT judetul/comuna/orasul/municipiul
cu o particularitate la Bucuresti intrucat sectoarele nu au personalitate juridica, pt despagubiri
va figura tot municipiul bucuresti

Ce probleme are teoria asta? Nu are nici un fundament legal, ci doar texte generale de
exemplu primarul poate fi chemat in judecata inclusiv pe art 6 cedo

Desigur ca petitul al doilea are fundament pt ca e logic. Deobicei, ca trebuie sa chemi pe

cineva in judecata cu personalitate juridica ca sa ceri despagubiri. Daca te a muscat un caine
sigur nu poti chema in judecata cainele care te a muscat si daca are o mostenire de la o
matusa.

A doua problema a acestei teorii este ca este extrem de păguboasă pentru toată lumea.
Ganditi-va cum e sa chemi in judecata, este un act complex, sa chemi in judecata si primarul
si consiliu si mai stiu eu pe cine din primarie pt ca avem un lanț, o structura de acte si faci o
actiune cu 7 petiti , 7 copii dupa toate inscrisurile iar instanta face 7 citări si se consuma
resurse si nu foloseste la nimic pt ca atunci cand se inregistrează la primărie ăia arunca 6 si
unul il tin pentru ei. De ce fac asta? Pt ca apararea pentru ei este asigurata prin serviciul
juridic sau uneori printr o societate de avocati care n-au nevoie de 7 chestii dinstincte.
Primarul,consiliul nu isi formuleaza singuri apararea ci totul trimit la serviciul serviciul juridic
si tot aia asigura apararea.Adica este inutil sa chemam in judecata un milion de autoritati cand
in mod evident lucrul asta nu ne foloseste la nimic si nici nu este un temei legal pt asta. Eu am
profitat ca a intrat in vigoare noul cod administrativ , este un bun moment in care am putea
reseta lucrurile, și o sa spun așa din perspectiva legii

Pe cine trebuie sa chemam in judecata? Si o sa va prezint dupa pauza textele pe care vi le am

indicat. Ne spun ca pentru toate aceste pretentii in judecata o sa fie chemata persoana juridica
de drept public pentru toate petitele. Teoria asta nu numai ca are temei legal, dar este si mai
simpla.

Legea nr. 55/2004

Art.5

Actele nesupuse controlului și limitele controlului

(1) Nu pot fi atacate în contenciosul administrativ:

a) actele administrative ale autorităților publice care privesc raporturile acestora cu

Parlamentul;

b) actele de comandament cu caracter militar.

(2) Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru

modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.

(3) În litigiile referitoare la actele administrative emise pentru aplicarea regimului stării de
război, al stării de asediu sau al celei de urgență, cele care privesc apărarea și securitatea
națională ori cele emise pentru restabilirea ordinii publice, precum și pentru înlăturarea
consecințelor calamităților naturale, epidemiilor și epizootiilor nu sunt aplicabile
prevederile art. 14.

Ultima concluzie legata de constitutionalitatea prevederilor articolului 5, alin. (2), (3) din
Legea Contenciosului administrativ:

 Alin. (3) este constitutional pentru ca in esenta el nu stabileste o interdictie, ci

doar o limita, si atunci ne raportam la art.52 din Constitutie, care prevede
posibilitatea stabilirii limitelor prin legea organica, nu la 126 care stabileste
exceptii de la contencios
 Alin. (2) pare a stabili o interdictie ``nu pot fi atacate``, CCR s-a pronuntat de
mai multe ori spunand ca este constitutional acest text, in esenta, pe
urmatoarele argumente:
- Contenciosul Administrativ este o notiune mai larga decat instantele de contencios, si este in
general activitatea instantelor de judecata de anulare a unor acte administrative, sau de
verificare a legalitatii lor si prin urmare, spune CCR faptul ca e o instant si nu alta, nu
impedeaza cu nimic asupra acestei garantii, pentru ca oricum instantele care sunt impartiale
fata de administratie pot sa verifice asemenea eventuale ipotetice ilegalitati

- Pe de alta parte este important sa fie asigurat accesul la justitie si asta e asigurat, asa ca prin
urmare nu se pune problema neconstitutionalitatii

De fapt, ce se intampla, avem o lege organica cadru (Legea

Contenciosului Administrativ), care stabileste niste termene, niste procedure, niste limite si
atunci sigur ca daca avem alta lege organica exceptionala cumva care stabileste ca te duci
dupa alta procedura a altei instante, defapt nu se intampla altceva decat in temeiul aceluiasi
art.52 sa se stabileasca in anumite situatii un alt tip de limite si conditii

2.Refuzul nejustificat de a solution o cerere (al doilea obiect)

Din punct de vedere teoretic am discutat la actul administrative ca avem o clasificare a

actelor in acte pozitive si acte negative (decizii de refuz) prin asta consta un refuz, in
situatia in care, intr-un fel sau altul, raspunsul administratiei la o pretentie, petitie, cerere, etc.
a unui particular este NU. (nu se poate din diferite motive)

Insa ca sa fie si mai clar ce inseamna un refuz, trebuie sa analizam:

a) Formele refuzului:
- Denegare de administratie ( cuvant analog- denegare de justitie)

Denegare de justitie=situatia in care judecatorul respinge cererea, refuzand sa

faca dreptate, sa se bage, spunand ``eu nu pot sa solutionez o asemenea cauza, ca
nu am nici un text legal care sa ma lumineze, legea e prea obscura, sau e prea
 neclara si prin urmare eu nu am cum sa judec asa ceva``, adica nu spuneca a sau
ca b are, ci refuza sa isi indeplineasca rolul de judecator

Denegarea de administratie este situatia in care administratia refuza sa solutioneze

cererea in vreun fel, adica spune petitionarului nu pot sa iti solutionez cererea in
acest moment, pentru ca nu am mijloacele necesare. EX: nu pot din cauza
covidului, nu pot pentru ca titularul este in concediu de maternitate ( exista solutii
pentru aceste probleme),serviciul public nu are dreptul de a refuza solutionarea
cererii, astfel legiuitorul nu permite asemenea situatie.
Aceasta situatie este relativ de exceptie, adica nu se intampla prea des

-Refuz expres (respingerea cererii) cea mai onesta dintre toate formele, nu
neaparat legala

Adica i se raspunde particularului expres intr-o adresa de raspuns nu se poate

``v-am analizat cererea si am decis respingerea ei pe urmatoarele motive: 1. Nu va incadrati
in categoria pers. Respective pentru ca.., 2.Nu avetinici veniturile minime nu stiu de care…
etc. Este considerate cea mai onesta pentru ca bineinteles particularul o sa vada ce ii spune
administratia, verifica motivele respective si daca vede ca organul administrativ a avut
dreptate o lasa balta. In schimb daca isi da seama ca motivele respective sunt ilegale sesiseaza
instanta, care la randul ei le cenzureaza si da dreptate petentului sau nu. Astfel aceasta este
cea transparenta prin care se solutioneaza o cerere, pe cand la denegare se adreseaza petentul
instantei... dar o sa ii solutioneze petentului instanta cererea pe fond, adica o sa ii spuna nu
putem pentru ca X are mana in ghips, acesta nefiind un motiv, insa pe fond are dreptate?
Trebuie sa ii dea? Sau il trimiti inapoi la administratie in speranta ca intre tipm se vindeca,
insa apoi poate vine cu un alt motiv de la punctul 2 intemeiat si acesta o ia din nou in justitie.

-TACEREA(cea mai frecventa in practica)

S-a redus mult in ultima vreme, insa aceasta a fost multa vreme modalitatea prin
care administratia intelegea sa raspunda cererilor, adica nu spunea nimic. E cel mai simplu..
pastrez tacerea si sa te dea in judecate, adica altfel spus nu aveam niciun fel de rspuns: nici da,
nici nu, nu s etrimitea niciun fel de feedback la cererea formulata de petent.

-Acceptarea formala a cererii

Administratia spune da cererii formulate de petent, insa aceasta este doar o

acceptare formala, nu substantiala. Acest tip ipocrit(pervers) de raspuns la o cerere adresata de
un particular a aparut odata cu una dintre legile speciale de retrocedare sau de despagubire a
persoanelor carora le-au fost cumva nationalizate bunurile, dar este vorba de bunurile din
cadrilater care au fost cedate Bulgariei. Exista o lege tot de prin anii 2003 prin care persoanele
respective erau despagubite si s-a incheiat si o Conventie intre cele doua tari. Oamneii faceau
cerere``va rog sa ma despagubiti pentru ca am avut un imobil in Capul Kaliakra sau mai stiu
eu unde si trebuie sa imi dati banii``. Si ce raspundea organul competent sa solutioneze?( mai
ca nu le trimitea si flori) ``Cu bucurie va spunem ca cererea dumneavoastra a fost admisa``
Punct. Si omul statea nedumerit inca 30 de zile, dar dorea banii,aia este defapt admiterea
cererii. Si acestia le mai raspundeau odata ca v-am zis ca am admis cererea si o sa primiti si
banii. Aceasta este doar o acceptare formala, pe om nu il incalzeste hartia cu DA, ci vrea acele
hartii care au valoarea de bacnota. Asa ca acest da formal in realitate reprezinta NU. Oamenii
se adresau instantelor si asta era aparearea acestei comisii nationale, ca trebuie sa respinga
actiunea ca lipsita de interes pentru ca cererea a fost admisa. Dar cum spune Curtea de la
Strasbourg orice drept si orice procedura trebuie sa fie real si efectiv, nu teoretic si iluzoriu
cum se intampla in acest caz.

Tacerea a fost multa vreme regina refuzurilor, ea si-a diminat insa rolul acesta fiind inlocuita
fie cu 4., fie cu un raspuns care nu are nicio legatura cu nimic, un fel de tacere expresa
( categorie inca in lucru de catre domnul Podaru). Adica daca raspunsul la o cerere ar fi afara
ploua , evident de fapt administratia nu a raspuns nimic, insa tacerea efectiva s-a redus din
cauza efectelor tacerii.

b) Efecte
Daca efectul regula este acela ca el valoreaza refuz, cum am vazut mai sus, daca
administratia tace timp de 30 de zile, aceasta tacere echivaleaza cu respingerea cererii si se
poate adresa instantei sa ii ceri obligarea autoritatii publice la solutionarea cererii, adica,
pentru ca tacerea inseamna nu eu ce solicit este obligarea acesteia sa imi solutioneze cererea.

Uneori insa si aici avem ce v-am arata procedura aprobarii tacite- o sa o facem atunci cand
povestim despre instanta de judecata si procedura prealabila, cateva cuvinte vorbim si despre
aceasta procedura a aprobarii tacite. Adica, prin exceptie tacerea valoreaza accceptare. In
esenta, daca faci o cerere administratiei ``va rog sa imi dati avizul cutare`` si administreatia
pastreaza pur si simplu tacerea ( de aia a spus ca incet incet evita sa taca tocmai din cauza
acestei situatii), atunvi se considera ca ai aviz, autorizatie. ``Se considera`` e o fictiune, tu nu
poti sa prezinti nimic material. In situatia in care vrei un aviz de functionare, depui cererea,
dupa 30 de zile ai aviz.. unde e avizul? In neant. Se cosidera ca ai avizul, insa nu e suficient, e
nevoie de un inscris doveditor. Astfel, se adreseaza instantei si solicita acesteia ca constante
existenta aprobarii tacite.

c) Conditiile
Cand atacam un AA avem 3 conditii: actul sa fie veritabil, ilegal si sa nu fie exceptat. In
principiu, pornind de aici de fapt refuzul este un acst asimilat, doar ca e negativ nu pozitiv.
Prpbabil ca aceleasi conditii ar trebui sa fie si la refuz, doar ca ultima conditie nu o luam in
considerare, deoarece este foarte greu de gandit, nu s-a intalnit in jurisprudenta ``va rog sa
adoptati un act exceptat`` (este putin probabila ipoteza aceasta, in principiu nu se intalnesc).
Astfel conditiile sunt:

- Refuzul sa aiba o natura administrativa ( ceea ce refuza autoritatea respectiva este

exercitiul sa-si indeplineasca o atributie legala de putere publica)
 Nu intra refuzul de executare a unui contract ``am vandut municipiul Cluj un
apartament, am stabilit ca se plateste in doua rate. Municipiul refuza sa plateasca a
doua rata din anumite motive`` refuz al unei obligatiei contactuale- instanta civila
este competenta sa se pronunte dupa regulile din Codul Civil.

A doua situatie in care nu ne intalmnim cu asemenea ipoteza este acea in care

atributia este intre ``, nu este de putere publica, ci de putere civila. ``Va oder aceasta
bucata de teren ca donatie, va rog sa acceptati. Se intalneste Consiliul si refuza
donatia, deoarece nu are nevoie.`` . astefl actioneaza ca un particular, nu ca titular
de putere publica. Cenzurabil este doar de instantele de drept comun, eventual.

- Refuzul sa fie nejustificat(ilegal)

Ai facut o cerere la un organ administrativ si iti scrie mare pe o foaie`` NU. SE

RESPINGE``. Evident ca un asemenea raspuns nu are nicio motivare in sensul ca nu a
explicat de ce a respins cererea, doar a respins-o. Tacerea nu are, prin definitie, nicio
motivare,doar mi-a respins cererea ca asa valoreaza. Sunt toate cererile nemotivate si
nejustificate? Daca fac o cerere la primarul Clujului sa-l gratieze pe X pentru nu stiu
ce condamnari. Fie ca primarul pastreaza tacere sau ca raspunde NU. , nu o sa castigi
niciodata in contencios, deoarece primarul cand a respin-o a avut un fundament legal-
lipsa de competenta.

Prin nejustificat astfel,inseamna ca refuzul nu are motivare legala sau o justificare

legala. Practic, atunci cand refuza organul administrativ incalca un text de lege.
Frumos ar fi intotdeauna, oricat de aberanta ar fi, ar trebui sa primeasca un raspuns, sa
i se expliuce particularului de ce nu i se solutioneaza favorabil cererea. De multe ori,
acest lucru nu se poate face.

3.Contractul administrativ

CA, sau pretentiile legate de CA sunt putin mai complexe decat cele legate de AA
unilaterale.

 Prima pretentie este anularea actelor sau operatiunilor prealabile CA. Aceste
operatiuni se numesc acte atasabile. (a)
 Ar putea sa aiba ca obiect anularea a insusi CA(b)
 Ar putea sa aiba ca obiect, anularea unui act detasabil, adica posterior contractului(c)
Care este legatura intre acte atasabile si cele detasabile? Actele atasabile sau detasabile d
eregula sunt tratate fata de un CA, dar putem privi categoriile astea si fata de un act unilateral.
Ce au ele in comun este ca ambele sunt in stransa legatura cu un act sau contract-nu pot fi
private autonom, fara un act principal. EX: actul de revocare a unui AA anterior. Cum sa
evoci ceva care nu exista inainte? Astfel daca nu exista actul principal, nu exista nici cele din
urma.
Ce au ele diferit: atata timp cat actele atasabile nu pot produce efecte singure, actele
detasabile au o autonimie juridical, adica produc propriile lor efecte juridice. EX:Actul de
modificare are efect distinct fata de cele ale contractului insusi. Contractul iti da niste
drepturi, actul de modificare modifica. Actul atasabil numai concur la producerea de efecte
juridice, clarifica legalitatea, dar nu produce propriile sale efecte juridice. EX: Un aviz care
sta la baza emiterii actului, in niciun caz nu produce propriile sale efecte, ci doar impreuna cu
actul eventual produce efecte.

a) Exceptie de la tot ce am invatat theoretic pana acum.

Avem un contract de concesiune si avem un anunt publicat unde nu trebuie. Daca e de

concesiune si ne spune articolul ca anuntul trebuie publicat intr-un ziar loca, si avem
municipiul Turda care publica anuntul de licitatie intr-un ziar local, si anume in
Monitorul de Babadag, doar ca nu este localitatea corecta. Evident ca asta altereaza
sensul normei. In aceste situatii, cei care participa la licitatie pot cere anularea anuntului.
Noi stim ca asta in principiu nu este corect theoretic, pentru ca anuntul nu produce efecte
Orice fel de act poate fi atacat in instant daca e ilegal, si anulata de aceasta. Atunci daca
asa prevede legea asa facem, nu stam sa vedem natura juridica. Deci, e o diferenta fata de
ce am discutat la contenciosul AA, unde operatiunea admin anterioara nu poate fi atacata
decat odata cu actul final, si daca au stat la baza emiterii lui.

b) Cine poate ataca? De principiu cine a pierdut. Se prezinta trei la licitatie, unul castiga,
poate procedura e viciata si unul dintre pierzatori se adreseaza si ii cheama pe amandoi in
judecata unde solicita anularea, sa zicem, absoluta a contractului.
c)
d) Putem avea anularea unui caz detasabil, sa zicem in ipoteza modificarii contractului
unilaterale de catre concedent, concesionarul sa fie dstul de nefericit cu aceasta
modificare si sa atace acest act de modificare.

e) Mai avem, orice fel de litigii legate de executarea contractului, adica avem pretentii de
despagubiri, executare silita, sau reziliere, rezolutiune. Toate acestea sunt desprinse de
legiuitor de la instant de Contencios Admin. si au fost date instantei de drept comun.
Doar ca aceste pretentii sunt reglementate de legea contenciosului admin. Asa ca le
discutam si noi, doar ca instant competenta este cea de drept comun, nu cea de
contencios admin.

f) Posibilitatea de interpretarea clauzelor contractuale

Instanta poate interpreta clauzele contractului

g) Suplinirea consimtamantului

O vedem la art.18:

(4) Atunci când obiectul acțiunii în contencios administrativ îl formează un contract

administrativ, în funcție de starea de fapt, instanța poate:Respingeri de
neconstituționalitate (1), Jurisprudență, Reviste (10)
a) dispune anularea acestuia, în tot sau în parte; Jurisprudență, Reviste (3)
b) obliga autoritatea publică să încheie contractul la care reclamantul este îndrituit;
c) impune uneia dintre părți îndeplinirea unei anumite obligații; Jurisprudență, Reviste (4)
d) suplini consimțământul unei părți, când interesul public o cere;
Jurisprudență, Reviste (3), Doctrină (1)-sau a ambelor parti
e) obliga la plata unor despăgubiri pentru daunele materiale și morale.
Am venit cu o ipoteza. Avem un serviciu public pe care partile nu vor sa il adapteze. Se
construieste un cartier nou si desi avem inca 4-5 blocuri noi, toti locuitori de acolo daca
vor sa ia busul trebuie sa vina 500 de m pe jos, pentru ca punctul terminus este undeva
mai in interiorul municipiului. Ar fi foarte simplu sa se faca o statie, dar nu se face.
Acestia fac o cerere la concedent, concesionar, la toti, sa adapteze serviciul public. Nu
stiu care ar fi solutia, insa daca ar folosi textul respective, sa stabileasca direct,
contractual este motivate, modificat si [prin urmare sunt obligati sa execute aceasta
obligatie. NU AM INTALNIT IN PRACTICA INCA ACEST LUCRU, ESTE STRICT
IPOTETIC.

4. Despagubiri

Cand partea cere instantei sa ii dea despagubiri pentru ca a suferit un prejudiciu. Nu ne axam
pentru ca vom face la obligatii sem. urmator.

Reclamantul trebuie sa probeze in primul rand fapta ilicita. Aceasta este probata prin
definitie pentru ca avem un act illegal sau un refuz nejustificat. Adica presupunem ca a probat
primul petit, despagubirile fiind subsecvente.

Al doilea lucru care trebuie probat este prejudicial. Ca sa obtii anularea actului trebuie sa
dovedesti ca ai suferit o paguba, dar daca vrei despagubiri ea trebuie si cuantificata (vecinu cu
autorizatie darama gardul, judecatorul anuleaza contractual, eu trebuie sa fac expertiza sa vad
exact toate costurile).

Al treilea lucru este raporul de cauzalitate. Adica, acea fapta ilicita a fost cauzatoare de
prejudicii, nu alta.

Si ultimul lucru este culpa administratiei publice. Culpa aceasta se prezuma. Necunoasterea
legii nu poate fi invocate nici de particular, dapai de administratie. Prin faptul ca a emis un act
illegal, se prezuma din start culpa. Administratia ar trebui cu atat mai mult sa cunoasca
legeaa, fata de particulari.
 Procedura administrativ prealabilă

O să începem să discutăm despre materia propriu zisă și anume despre procedura

administrativă prealabilă. Această chestiune după cum o să vedeți, nu o să încapă în cursul de
azi, o să ne mai rămână o mică bucățică pentru data viitoare și stiu asta din experiența pe care
tocmai am parcurs-o cu colegii voștri. Este un curs dificil, eu încerc să vă arăt și textele
legale și să vă și desenez și să vă dau scris odată cu seminarul aceste proceduri, pentru că sunt
mai multe de fapt, dar trebuie să știți că dacă bucata asta n-o cunoașteți, trecând peste examen,
n-o să vă descurcați absolut niciodată în contenciosul administrativ și este păcat ca cineva să
piardă o acțiune pentru că prima chestiune deja am discutat-o, nu știe pe cine să cheme în
judecată, deși aia nue foarte simplu, respetiv nu știe ce procedură prealabilă trebuie să urmeze,
lucru pe care îl facem noi astăzi.
Înainte de a discuta procedura, orice procedură este practic o succesiune de termene în
primul rând și pe alea o să le desenăm, dar înainte de a face asta o să discutăm două sau trei
chestiuni introductive legate de plângerea prealabiliă. Am văzut în anul întai, că administrația
publică se bucură printre altele de privilegiul de jurisdicție, asta înseamnă că ea nu poate fi
dată în judecată decât în niște condiții restrictive, și una dintre aceste condiții restrictive este
aceea a regulii prealabile, adică, nu ai voie, e o tradiție de două sute de ani începută în dreptul
francez și în cel german și apoi adusă și la noi, sau ai dreptul să acționezi administrația în
judecată reclamând o anumită ilegalitate, decât după ce îi oferi acesteia șansa să repare
singură acea ilegalitate. Altfel spus, mai înainte de a te adresa războinic unui judecător,
trebuie să te duci la organul care a emis actul în fine, la administrația publică cu caciula în
mână și să spui ”Știți aici este o greșeală în act. Mă vatămă și vă rog să-l revocați”, și abia
dacă zice nu, abia atunci te poți adresa justiției. Deci cam asta este ideea, acum, în teorie
procedura asta prealabilă îmbracă două forme, depinde cui te adresezi, se numesc recurs
grațios și recurs ierarhic, adică situația în care te adresezi chiar organului care a emis actul,
pe care îl recunoști după antet și semnătură, sau, a doua variantă în care te adresezi organului
ierarhic superior care la rândul lui poate revoca acel act. Acum în practică sigur, de multe ori
nu există organ ierarhic superior, adică ne referim la administrația publică locală, alteori sigur,
există dar e la București, noi suntem aici și e mai complicat să ne adresăm acestuia. Pe de altă
parte, unii au ratat organul ierarhic superior penttu ca l-au confundat, am văzut în practică
adesea, plângeri prealabile adresate prefectului, împotriva unui act al primarului, vă dați
seama că acțiunea aia este inadmisibilă, pentru că prefectul nu e organ supraordonat
primarului. Deci de regulă cel mai bine e să facem la organul emitent, dar legea ne dă voie
oriunde.
Așa, conținutul ca principiu, bun te adresezi organului emitent, dar ce-i ceri? Sau celui
ierarhic superior? Și deja am anticipat ideea, îi ceri revocarea actului, să-l revoce. Sigur că
voi care veți deveni juriști exact asta trebuie să faceți, art. 7 din LCA vorbește de revocare, și
noi folosim ideea de revocare, numai că, uneori, oamenii fără niciun fel de pregătire juridică
se adresează instanței și ei folosesv tot felul de sintagme, anterior când fac plângere prealabilă
și se pune problema echivalează asta cu o plângere prealabilă dacă n-a solicitat expres
revocarea? Instanțele decid adesea că da, în măsura în care intenția de desființare a actului
rezultă în mod clar, adică soliciți autorității desființarea actlui, anularea actului, revenirea la
situația anterioară emiterii actului, repararea ilegalității cauzate prin act în cel mai rău caz,
sunt niște formule aproximative dar care sugerează revocarea actului. Dacă însă folosești niște
termene (cum sunt unii procesomani care o fac) de genul eradicarea corupției, condamnarea,
anchetarea nu stiu cui șamd., adică te legi mai degrabă de persoană decât de act, este puțin
probabil ca instanța să considere că aceea este procedură prealabilă.
Bun, deci cam asta este ideea de la care pornim. Procedura prealabilă care e
obligatorie în contenciosul administrativ constă într-o cerere adresată administrației
publice de revocare a actului considerat ilegal. Dar întrebarea care urmează și care este
practic cea mai dificilă este cănd trebuie făcută acea cerere? Deci care sunt termenele pe care
trebuie să le respecți și pe care trebuie să nu le ratezi astel încât acțiunea să fie procedural
admisibilă, pentru că vedeți, dacă ai bifat toate termenele, tot ceea ce ai câștigat este dreptul
de acces la justiție, care altfel îți este negat, ca n-ai știut să mergi cu abilitate printre jaloanele
trasate de legiuitor. Și atunci sigur ce facem în continuare este să vedem care sunt aceste
termene și de când încep ele să curgă.
Trebuie să știți că sunt multe situații, eu dacă mă uit la mine pe foaie și la foile pe care
le veți primi, vreo 15, deci vă dați seama că la orice test, examen șamd. care cuprinde și
această procedură voi trebuie să fiți pregătiți cu aceste foi cu legea șamd. o să vedeți cât ne
plimbăm prin lege. Însă de fapt ele au o logică și cu foarte puține excepții nu presupun foarte
multe probleme, doar că sunt multe, și riscați să le încurcați între ele. Și atunci, prima regulă,
să ne imaginăm acum cu toții că suntem la examen și că veți primi la examen ceea ce, deci
deocamdată am așa unul din două planuri alternative, din alea 20 de grile pe care o să vi le
dau la examen, fie primiți mai multe grile tip speță, dar mini-speță adică o ipoteză de două
rânduri care vizează să vă verifice cunoștințele legate despre o singură condiție, daca A se
adresează instanței la data de ..., după ce anterior s-a adresat organului emitent la data de nu
știu ce și apoi vin variantele, da astea sunt două rânduri care cuprind o mini-speță, deci fie
așa, fie, din 20 de grile, sunt 2 calupuri de 5 grile care reprezintă o speță mai consistentă
pentru care știți aveți timp separat să o citiți, adică toată lumea în momentul acesta, desigur ca
spețele sunt diferite , alterate la elemente, dar toată lumea primește o speță și mă rog, din 2, o
să fie 2 în situația asta, și după ce o citiți vă vin 5 grile succesive, întrebări din acea speță, deci
asta este o altă variantă posibilă, astfel încât să avem și parte aplicată și parte teoretică, dar la
teste, inclusiv cel de poimâine, unde sunt făcute deja grilele, nu avem așa ceva.
Bun, deci revenind, am închis paranteza, să ne imaginăm că suntem în examen, și aveți
o speță din asta hai să zicem mai mare dar și una mai mică. Ca să știți exact ce algeți dintre
cele 3 variante, adică dintre cele 15 variante de procedură prealabilă, care e primul lucru după
care vă uitați? Primul lucru după care vă uitați este acela dacă în speță avem sau nu avem un
contract administrativ, pentru că dacă n-avem mergem pe o variantă, dacă avem mergem să
facem alte distincții. Așadar prima ipozetă dintre toate este aceea în care veți constata că n-
avem în speță niciun fel de contract, niciun fel de legătura cu vreun contract, adică avem
situația actului unilateral, ceea ce se atacă este doar un act unilateral și atât, poate să fie
individual, normativ, o să vedeți, exceptat de la procedură sau nu, cerem anulare sau numai
despagubiri, o să vedeți sunt foarte multe, dar speța este creată în jurul unui act unilateral, că-i
o autorizație, o dispoziție, un refuz de a emite o dispoziție șamd. nici urmă de contract.
Atunci, dacă e așa, o să avem una din următoarele, vă și spun acum, 5 ipoteze da, adică
practic, în fiecare situație sunt vreo 4-5 ipoteze.

Prima ipoteză - Nu avem contract, ci act unilateral (individual, normativ,exceptat sau nu de

la procedură) Exemple: autorizație, dispoziție, refuz la dispoziție

1. Situația actului administrativ individual și expres (nu avem tăcere)

Și începem să desenăm o axă a timpului, în primul rând când vrem sa observăm o

procedură, trebuie sa stabilim momentul de la care începe să curgă orice fel de act de
procedură. Acest moment la actul administrativ individual, ne spune legea, este acela al
comunicării, că înainte de a ți se comunica actul, în mod evident, nu are ce termen să curgă.
Să mergem, luăm LCA și începem cu art 7 alin. (1) care ce ne spune? Vedeți, cel vătămat
printr-un act administrativ individual care i se adresează (adică, este situația, o să vedeți, a
destinatarului), trebuie să solicite autorității emitente sau ierarhic superioare, în termen de 30
de zile de la data comunicării revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Adică dacă revenim pe
schema noastră înseamnă că din momentul comunicării începe să curgă un termen de 30 de
zile pentru procedura prealabilă. Asta trebuie să faci, ți-a venit actul acasă, știi că ai 30 de zile,
aproximativ o lună, să formulezi cerere de revocare. Ăsta este primul termen, bun, să zicem că
am formulat, ce se întamplă în continuare? Mergem mai departe și o să avem alin. (4) pe care
îl vedeți, plângerea prealabilă formulată potrivit prevederilor alin. (1), se soluționează, se
subîntelege, de cel sesizat, emitentul sau superiorul, în termenul prevăzut la art. 2, alin. (1),
litera h). Mergem la textul ăsta, alin. (1), litera h), care ne spune nesoluționarea în termenul
legal al unei cereri, dar aici suntem la procedura prealabilă, și aflăm că termenul este de 30 de
zile, de la înregistrarea cererii, dacă nu cumva avem un text special. Deci ce facem aici,
mergem și ne dăm seama că termenul imediat următor este tot de 30 de zile, dar este pentru
soluționarea plângerii prealabile. Ei, să zicem că ni s-a soluționat și să zicem că ne-a spus
administrația “Nu, nu revocăm niciun fel de act” sau că a păstrat tăcerea, ce facem în
continuare? Ne ducem la art. 11, o să vedeți că astăzi o să facem un du-te vino așa între 7 și
11 și mai megem și pe la celelalte, sigur că dacă administrația ne-a spus nu, nu mai avem
decât să ne adresăm justiției și să solicităm anularea actului, și atunci ni se spune că cererea,
dacă vizează un act individual se poate introduce în termen de 6 luni care curge fie de la data
comunicării răspunsului la plângerea prealabilă, fie de la data, a) și c), expirării termenului de
soluționare a plângerii prealabile. Bun, deci mergem din nou pe schema noastră, și desenăm și
termenul ăsta de 6 luni, pentru acțiunea în contenciosul administrativ. Acum, ce vedem până
aici pe tablă, că-i o succesiune de 3 termene, colorată în două culori diferite, nu este
întâmplător lucrul ăsta, culorile diferite stabilesc practic pentru cine curge termenul, pentru că
având un raport juridic administrativ, între administrație și particular, întotdeauna succesiunea
asta de termene stabilește că cineva dintre cei doi trebuie să fie activ și să facă ceva, iar celălat
trebuie să fie pasiv și să aștepte. Uitați-vă, primul termen, i s-a comunicat actul adică
administrația a vorbit, a confecționat și expediat un act, avem 30 de zile în care activ trebuie
să fie particularul, să facă o plângere prealabilă și administrația trebuie să aștepte. În momenul
în care s-a depus plângerea prealabilă, termenul ăla nu mai contează, adică s-a întrerupt
cumva și curge următorul în care administrația devine activă, adică trebuie să soluționeze
plângerea prealabilă și celălalt, particularul trebuie să aștepte. Dacă el ar introduce aici o
acțiune în contenciosul administrativ are toate șansele sa i se respingă ca prematură, “De ce n-
ai așteptat?” spune instanța. Ei, după ce trec alea 30 de zile sau i se soluționează cererea, în
continuare practic curge termenul din nou pentru particular care redevine activ, iar
administrația trebuie să se abțină de la orice fel de act. O să vedeți că acest meci de ping-pong
continuă în fața instanței, acțiunea se va comunica administrației care are un termen să facă
întampinare, întampinarea se comunică reclamantului care are un termen pentru a face
răspuns la întampinare și tot așa, ca orice fel de duel. Bun, pe de altă parte, a doua observație
este aceea că cele 3 termene pe care vi le-am desenat sunt maximale, adică să nu vă imaginați
că întotdeauna în practică procedura asta v-a dura 8 luni, de la comunicarea actului până când
vom face acțiunea, în sensul că este foarte posibil ca toate ăstea 3 termene să se epuizeze în 2-
3 zile dacă părțile sunt diligente. Pe vremuri, și dau exempul ăsta frecvent studenților, atunci
când fostul Președinte Băsescu a fost primar al Municipiului București, speța este dintr-o altă
perspectivă sau a fost și în caietul de seminar, el pe bună dreptate a declarat război tonetelor și
chioșcurilor amplasate ilegal pe domeniul public, acolo aveam o procedură în care practic
primarul putea emite o dispoziție de ridicare a acestor tonete pe care o putea pune în executare
in 48 sau 72 de ore, adică o procedură urgentă și atunci toți ăia interesați aveau interesul să se
miște cât mai repede și vă spun cum era, că Preșesintele apăruse în presă, la televiziune șamd.
și le-a spus că le respectă inclusiv dreptul de acces la justiție, dar ce-i ilegal e ilegal și fiindcă
persoanele în cauză, titularii acelor proprietăți de chioșcuri erau deja pregătiți, ei își făceau
plângerile prealabile, chiar le confecționau înainte de a se emite actul, adică le făceau, le
redactau ca să fie pregătiți pentru că termenele erau scurte. Dacă într-o zi de luni dimineața
primeau afișat pe taraba aia sau pe chioșc dispoziția de ridicare în jumătate de oră luau un taxi
și se duceau la Primăria Generală și înregistrau plângerea prealabilă care era deja redactată,
doar erau completate dispoziția și numărul. Se duceau cu actul acolo și primarul îi și aștepta,
acum nu pe toți dar presupunând că era în zonă îi primea imediat și dădea rezoluție pe act “Ți
se respinde cererea, acum du-te și dă-mă în judecată” și oamenii dacă erau foarte diligenți
aveau și acțiunea pregătită sau măcar a doua zi, și o înregistrau și pe aia imediat, adică vedeți
din ăstea 8 luni, totul s-a redus la 2-3 zile, adică tu ai ălea 30 de zile dar poți să faci plângerea
prealabilă în prima zi, autoritatea emitentă îți poate răspunde pe loc dacă este disponibilă, și
acțiunea se poate introduce iarăși chiar în cateva ore dacă nu într-o zi două. Bun, deci a doua
idee este că termenele ăstea sunt maximale.
Pe de altă parte, asta, situația asta este pentru destinatar, cum este pentru terț? Adică ce
este diferit? Păi diferit este un singur fapt, că lui nu i se comunică actul. Dacă vecinul meu
vrea să construiască și obține o autorizație de construire, lui i se comunică, dar mie, vecinul
nu. Sigur că există o procedură de publicitate despre care o să discutăm mai în detaliu în anul
4, la dreptul urbanismului, și care nu contează neapărat acum, dar cert este că eu, vecinul, n-
am cum să primesc actul ci trebuie să fiu activ să mă interesez și atunci momentul de la care
curge termenul, că și el are un același termen, este de la data luării la cunoștință a
conținutului, adică tot așa cum particularul destinatar, primind actul îi vede conținutul tot așa
și eu trebuie să cunosc actul în conțint nu să aud din cartier că s-ar fi emis o autorizație de
construire dar nu știu în ce sens, adică cât de înalt, cât de departe e locul de prprietatea mea,
unde are geamuri șamd. Deci în afară de asta, tot pentru procedură prealabilă, termenele ăstea
două sunt cumva asimilate, restul totul se derulează în același sens. Și acum să vedem și
lucrul ăsta, mergem din nou la art. 7, dar de data asta nu mai este alin. (1) ci este alin. (3) care
ne spune că este îndreptățită să introducă plângere prealabilă și persoana vătămată, adresat
actul altui subiect de drept.

Termenul de 30 de zile se poate mări pana la 6 luni pentru motive temeinice (bine
justificate), totodata acestui termen ii se aplica regimul juridic al prescriptiei conform codului
civil. Instanța apreciază dacă pe buna dreptate termenul se putea mări sau nu cu perioada
concretă aplicată în spetă. Conform art 11 LCA termneul de 6 luni se poate mări până la 1 an
pentru aceleași motive cu precizarea că se scurge de la comunicarea actului. Deci practic cel
de 6 luni se măreste doar cu 4 luni, pentru ca termenul total prevăzut de lege conține și cele 2
luni ale celorlalte 2 termene aplicate.

Care sunt temeiurile legale? - art 7 aln 1, aln 4, aln 3 cu privire la terț, art 11 aln 1 a) si c)
LCA

2. Actul normativ (nu se comunică, se publică)

Când particularul vrea sa atace un act normativ, o să formuleze o plângere prealabilă.

Conform art 7 aln 1 1^1 trebuie plângere prealabilă, dar poate fii formulată oricând, nu avem
reglementare specială. Rezumănd, de când am formulat plângerea prealabilă, curg 30 de zile
pentru soluționare, iar după trecerea acelui temren, nu mai avem termen pentru formularea
acțiunii în contencios administrativ. Practic particularul trebuie să aștepte doar 30 de zile, iar
dacă introduce acțiunea în acel termen va fii respinsă ca fiind prematură.

Care sunt temeiurile legale? - Art 7 aln 1 1^1 aln 4 + art 11 aln 4 LCA

3. Actul negativ (situații de refuz, tăcerea administrației)

Ideea de refuz presupune faptul că îl și poți dovedi si nu poți obține un răspuns negativ
decât dacă ceri, dacă întrebi, iar în ipoteza asta procedura începe mai repede. Primul moment
e acela al cererii, trebuie să formulezi o cere și sa astepți 30 de zile ca să primești acest refuz
sau răspuns, legea spune că în acest caz nu e necesară plângerea prealabilă, prin urmare din
momentul epuizării celor 30 de zile începe să curga direct termenul 6 de luni pentru acțiunea
în contencios administrativ. Ca să poți dovedi ca e un refuz trebuie să formulezi anterior o
cerere prealabilă, să nu confundați cererea cu procedura prealabilă, nu avem un act astfel încat
cererea sa fie procedura prealabilă, e pur și simplu o cerere prealabila (ex. adeverințe,
pașapoarte, diplome etc). Daca administrația nu se supune, ne lovim de un refuz, iar acel refuz
poate fii foarte simplu atacat direct in contencios administrativ în 6 luni de la primirea acestui
refuz sau expirarea termenului.

Daca a expirat termenul de 6 luni, iar particularul nu a formulat actiunea pentru ca și-a
pierdut interesul, poți sa reiterezi cererea. Ai pierdut dreptul procedural de-a ți se raspunde la
aceea cerere, nu dreptul de fond. Deci rămane să reiterezi cererea și ți se naște alt drept
procedural.

Care sunt temeiurile legale? - Art 2 aln 2, art 7 aln 5, art 11 aln 1 LCA

Ipoteza tăcerii acceptare- devin incidente în plus și prevederille art 7-10 OUG 27/2003

Trebuie sa fie păstrată tăcerea timp de 30 de zile, după care poti sa te adresezi instantei ca să
pronunțe o hotărare prin care să constate autorizarea tacită.

4. Actul exceptat (acte irevocabile mai ales)

Avem anumite categorii de acte ce sunt exceptate de la procedura prealabilă. De la primul

moment care poate fii comunicarea actului/luare la cunoștiinta a continutului de către terț
începe sa curgă direct termenul de 6 luni pentru acțiune.

Care sunt temeiurile legale? - Art 7 aln 5 + art 11 aln 1 LCA

5. Contencios în daune separate

De la cunoșterea prejudiciului, acțiunea în daune trebuie introdusă în termen de 6 luni. Se

aplică și termenul de prescripție de 6 luni, dar și cel de decadere de 1 an. Se recomandă să se
respecte cel de 6 luni.
Observații - Daca nu avem contract, ci acte unilaterale se aplică câteva distincții, daca se cere
anulare și despagubiri/despagubiri, act individual/normativ, pozitiv/negativ,
favorabil,irevocabil/nefavorabil.

Acum o să analizăm cea de-a doua ipoteză - Contractele

1. Concesiune de bunuri proprietate publica (Cod admin)

Temei legal- art 330 CA care trimite la LCA (art 7 aln 6 lit a), aln 4, art 11 aln 1 a) sau c)

În primul rând, trebuie să determinăm obiectul.

i) Act administrativ unilateral strâns legat de acest contract – act precontractual

(ex caiet de sarcini), postcontractual (detașabil, ex denunțare, modificare,
reechilibrare), refuzul unei cereri

SE APLICĂ SITUAȚIILE DIN PRIMA IPOTEZA – 1, 2, 3,4

ii) Contract administrativ

Avem 2 ipoteze diferite. Daca avem un terț, momentul de la care curge termenul de 6
luni este încheierea contractului. Terțul notifică ambele părti pentru desfiinațarea contractului
din motive de ilegalitate. Din acel moment curge termenul de 30 de zile pentru soluționare,
apoi avem un termen de 6 luni pentru introducerea acțiunii în contencios.

Daca avem o parte (cs/cd), momentul de la care curge termenul de 1 an este încheierea
contractului (termen prefix, ești obligat să demarezi procedura/să descoperi cauza de nulitate).
Daca decoperă cauza mai repede, urmează celelalte termene prevazute mai sus care încep să
curgă de la descoperire. Daca expiră termenul de 1 an, încep, la fel, să curgă si celelalte
termene de la momentul expirării termenului de 1 an.
 iii) Reclamantul cere doar despagubiri pentru neexecutare

Nu trebuie procedură prealabilă, dar daca avem o neexecutare, avem un termen de 3

ani care începe să curga de la momentul neexecutării pentru acțiunea în despagubiri. Art 28
LCA + 2500 Cod Civil

Am rămas la procedura prealabilă. Și vă reamintesc sau cred că ați primit la prima parte foile
pentru seminar. Ce lipsește acolo, lipsește problema refuzului acceptare, dar așa cum v-am
spus, eu vi l-am desenat ora trecută. Ideea este că acolo nu neapărat ca e o procedură diferită,
ci ceea ce este diferit este ce soliciți instanței după ce ai făcut cererea și ai așteptat 30 de zile;
pentru că, dacă tăcerea valorează acceptare, nu te adresezi instanței cu ,,obligarea autorității
să...”, ci cu ,,constatarea tăcerii” și prin urmare autorizării tacite. Am văzut care este situația și
în ipoteza în care vedeți că în speța pe care o primiți este vorba de un contract de concesiune
de bunuri, adică un contract încheiat pe Codul Administrativ. Ce ne-a mai rămas acum de
făcut, foarte pe scurt, este:

C. O să spun ,,Alte contracte administrative”, toate celelalte înafară de contractul de

concesiune de bunuri, adică nu se aplică Codul Administrativ, ci se aplică Legea 101/2016.
Vă reamintesc că aveți nevoie de legea în vigoare acum dacă vreți sau în momentul în care a
intrat în vigoare în momentul în care am început anul. De aceea, să vă raportați la conținutul
din culegerea pe care v-am recomandat-o, dar repet, nu este nevoie, nu este obligatoriu să v-o
achiziționați, doar trebuie să aveți grijă ca acea variantă pe care o folosiți să fie identică,
pentru că în orice zi se poate modifica Legea 101/2016 prin Ordonanță de Urgență; și atunci,
dacă nu sunteți atenți și vedeți că se modifică și vedeți altceva, s-ar putea ca soluția să fie
greșită. Eu dacă vreau să mă prevalez de o modificare, vă spun expres în text că ,,s-a
modificat în data de...” și ,,arătați ce fel de importanță/influență are asupra procedurii
prealabile” de exemplu. Deci să ne imaginăm că se încheie un asemenea contract sau este
vorba de o procedură legată de un asemenea contract de achiziții, de concesiuni de servicii
sau de lucrări sau un contract de parteneriat public privat. Acestea sunt ipotezele. Deci să ne
imaginăm că avem un asemenea contract și că avem un litigiu pe el și întrebarea este: ce fel
de procedură urmăm? Vă reamintesc că procedura prealabilă depinde de obiect, întotdeauna
depinde de obiect, că de aceea am făcut clasificarea: act unilateral-concesiune de bunuri-altfel
de contracte. Dar după aceea, când vorbim de altfel de contracte, trebuie să determinăm ce
anume se contestă, ce anume se atacă în această ipoteză, pentru că avem 4 situații. În primul
rând, la orice fel de contract, avem următoarele etape: procedura de încheiere (și știți, aici e cu
anunțuri, licitații etc.)(aici, în prima parte, avem tot felul de operațiuni administrative pe care
țineți minte, se numesc acte atașabile); se încheie contractul administrativ; etapa executării lui
(dar și aici sunt 2 chestiuni, s-ar putea să avem în această ipoteză tot felul de acte detașabile,
adică să denunțe contractul, să-l modifice autoritatea sau în rest, s-ar putea să fie fapte din
astea materiale de executare, execuți lucrarea, prestezi serviciul, reziliere, penalități etc.). Ce
fel de obiect poate să aibe litigiul care apare, în principiu, între cei care participă la licitație
sau cei implicați în procedură și autoritatea care organizează procedura? Păi avem așa:
1.Prima ipoteză este aceea care are ca obiect litigii precontractuale, adică acele acte
atașabile (ex: s-a făcut publicarea anunțului, dar nu s-a respectat termenul de 20 de zile, s-a
făcut repede 2 zile ca să nu-l vedem, să nu apucăm să ne depunem actele la licitație). Și
atunci, cineva care e interesat, vrea să conteste acel anunț. În ipoteza asta, care este
procedura? Avem o prevedere expresă că art. 8 (toate articolele acestea sunt bazate pe Legea
101/2016, că de aceea v-am scris-o deasupra), respectiv art. 49 aln. 8, ne spun că de la
momentul îndeplinirii/comunicării actului pe care îl contești, începe să curgă un termen fie de
5, fie de 10 zile pentru calea de atac a contestației. Ce știm din art. 8? Din art. 8 știm că
procedura prealabilă nu este necesară, adică nu avem condiții de procedură în sensul că
trebuie să mă adresez autorității nu știu ce să facă ea. În această ipoteză, am la dispoziție 5 sau
10 zile după caz, și termenele astea, cum știm că-i 5, cum știm că-i 10 zile? Criteriul este
valoarea prag, cât de valoros este contractul? Trebuie să vă uitați în Legea 98 sau Legea 99
sau Legea 100, asta este în funcție de tipul de contract, vedem care este valoarea prag și prin
urmare, dacă valoarea prag este depășită, adică se trece de pildă de 5 mil. €, atunci
particularul are 10 zile la dispoziție, pentru că-i mai valoros, e mai riscant, e mai important și
atunci trebuie să i se dea dreptul să se apare în fața oricărei fraude. Dacă este sub valoarea
prag, atunci termenul acesta este de 5 zile. Contestația asta nu este procedură administrativă
prealabilă, ea se poate face la CNSC sau direct la tribunal. Adică contestația are valoarea fie a
unei acțiuni în contenciosul administrativ directă, fie a unei acțiuni/cereri care este
administrativ-jurisdicțională, adică te adresezi unui organ administrativ, dar este se comportă
ca o instanță. CNSC-ul (Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor) o judecă în
condiții de contradictorialitate, adică contestația se trimite autorității, se trimite eventual și la
ceilalți participanți la procedură, fiecare poate să fie citat, poate să vină cu avocat. Deci, în
fața consiliului, contestația se soluționează ca în fața tribunalului, doar că se soluționează într-
o urgență extremă, în câteva zile, într-o lună deja ai decizia, asta este foarte important în
speță. Dar revenim la CNSC când discutăm de instanța competentă și contestație, probabil
chiar ora viitoare. Deci dacă ceea ce ce contestă sunt aceste operațiuni administrative
prealabile încheierii contractului, atunci pur și simplu nu este procedură prealabilă și trebuie
doar să respecți termenul de 5 sau 10 zile după caz, în care te adresezi CNSC sau direct
tribunalului.

2. Al doilea tip de litigii, are ca obiect chiar anularea contractului administrativ, adică
vedeți, s-a încheiat contractul și cineva (bineînțeles unul care a participat la procedură, dar nu
a fost declarat admis sau n-a participat fiindcă n-a putut) îl poate contesta în mod direct. Care
este procedura sau care sunt termenele după care trebuie să o facă? În ipoteza asta, de la data,
o să vedeți de la care dată, că-s 2 date diferite, dar termenul în care se poate contesta curge
direct pentru acțiune în anulare, care se depune la tribunal. Și care este termenul acesta?
Regula este de 6 luni sau uneori, prin excepție, este de 30 de zile. Când e una dintre situații
sau când e cealaltă? Termenul regulă, dacă nu avem o altă precizare, este de 6 luni și curge de
la publicarea contractului în jurnalul oficial al Uniunii Europene. Deci dacă nu avem nicio altă
discuție, dar participă nu știu, poate ați aflat, de pildă, a fost la licitație acum cel mai scump
tronson de autostradă din România, are peste 1 mld. €, deci vă dați seama că sunt cei mai
mulți participanți la licitația aia și este vorba de un tron de undeva de la Curtea de Argeș până
pe la Râmnicu Vâlcea aproximativ, adică este tronsonul care, pe bucata asta de vreo 30 de km,
cu o grămadă de tuneluri și viaducte și care străbate Munții Carpați pentru prima dată. În
măsura în care se declară un câștigător și se încheie contractul și contractul se publică în
jurnalul oficial al UE, pentru că la valoarea asta, cu siguranță se face procedura europeană și
trebuie publicat și în jurnalul oficial al UE; cei care se declară nemulțumiți pot să-l atace,
acest contract, în 6 luni de la această publicare. Prin excepție însă, vedeți ne putem întreba:
dar oare autoritatea chiar trebuie să stea 6 luni în incertitudine să vedem dacă cineva peste 6
luni în penultima zi îl atacă? Oare nu poate să facă ceva să scurteze termenele astea? Deci
termenul de 30 de zile este aplicabil în două situații și una dintre ele o poate folosi autoritatea
contractantă ca să scurteze termenul, să nu fie 6 luni, ci 30 de zile de așteptare. O să vă dau și
temeiurile legale imediat. Deci sunt așa: art 53 aln. 7, pe care îl coroborăm cu art. 60 aln. 1 și
o să avem literele a, respectiv d, de la caz la caz o să le recunoașteți. O să le aveți oricum și pe
foaie. Care sunt aceste 2 situații? Situația în care (asta ne interesează să o legăm direct de
termenul regulă de mai sus) ofertanților li se comunică rezultatul procedurii, cu o scurtă
motivare a alegerii/deciziei, adică autoritatea dacă spune: doar o să public contractul în
jurnalul oficial, atunci termenul e de 6 luni și curge de la publicare. Ce mai poate face este ca
rezultatele procedurii, adică analiza fiecărei oferte pe scurt + analiza ofertei câștigătoare, o
pune într-un raport și o comunică tuturor celor care au participat; ei primesc acasă în plic
acest rezultat. În ipoteza asta, sigur că toți cunosc documentația care le trebuie în principiu și
atunci nu mai stăm 6 luni, ci în 30 de zile de la data în care toți au primit plicul cu raportul
acesta, termenul este de 30 de zile și curge de la acel moment. A doua situație, este una
complet diferită și n-are legătură cu asta; dacă nu există anunț de participare, aici e o teorie a
anunțurilor, anunțuri de intenție, de participare și de atribuire. Ce înseamnă anunțuri de
participare? Anul de participare, pe scurt, este acel anunț prin care autoritatea stabilește că
până la data de... toată lumea interesată își poate depune oferta pentru a participa la licitația
organizată pentru... ; în anumite situații nu se publică anunț de participare. De ce nu se publică
anunț de participare? Pentru că nu are rost. Am văzut, de pildă, cea mai simplă situație este
dacă UE vrea vaccin și există doar unul aprobat, nu ai cum să faci licitație, pentru ce să faci
dacă numai 1 este omologat? Și atunci nu faci anunț de participare, ci publici în jurnalul
oficial un soi de anunț că se vor achiziționa 1 mld. de doze de la Moderna/Pfizer, care este
singurul abilitat, singurul omologat să distribuie vaccinuri în UE, și atunci asta este situația. În
ipoteza asta, dacă cineva se consideră vătămat, de pildă tocmai a apărut un al doilea vaccin, s-
ar putea ca în 30 de zile de la publicarea acestei declarații că nu se face licitație pentru că n-
are rost, să atace procedura cel interesat, dar și atunci termenul este tot de 30 de zile. Deci
acestea sunt situațiile, procedura este foarte simplă, deși nu sunteți foarte familiarizați cu
situațiile acestea pentru că am încercat doar să vă prezentăm mai de departe, sunt extrem de
stufoase aceste proceduri. Deci ideea este că dacă cineva vrea anularea unui asemenea
contract, n-are procedură prealabilă și trebuie să se adreseze fie în 6 luni, fie în cele 2 situații
de excepție în 30 de zile tribunalului în principiu, cu un petit de anulare al contractului.

3. A treia ipoteză, când vorbim de anularea actelor detașabile, aici nu avem niciun fel de
prevedere expresă în Legea 101/2016. Deci dacă cumva autoritatea contractantă emite o
decizie de modificare unilaterală a contractului sau de denunțare unilaterală a contractului, pe
motiv de interes public sau apare un dezechilibru financiar, mai ales în contractul de
concesiune de lucrări și autoritatea refuză să reechilibreze contractul și cealaltă parte deci se
lovește de un refuz, atunci trebuie să știți, situația asta este ca la ipoteza pe care noi i-am
zis ,,A”, adică la acte administrative unilaterale. Aceasta este situația. Adică vă uitați, facem
procedura prealabilă pe art. 7 din lege, dacă e vorba de act, stăm 30 de zile, avem 6 luni
pentru acțiuni. Dacă este vorba de refuz, facem o cerere, stăm 30 de zile, facem acțiunea. Deci
nu e cu nimic diferit de prima situație.

4. A patra, dacă avem litigii legate de daune, adică fie autoritatea, fie celălalt contractant se
consideră păgubit printr-un act al celeilalte părți, atunci iarăși, de la data la care avem
prejudiciul, nu există procedură prealabilă și pur și simplu se formulează o acțiune în daune.
Termenul acesta însă, cât este el, sunt 2 situații: dacă daunele sunt cerute în faza
precontractuală, termenul este de 1 an, adică ți s-a cauzat un prejudiciu printr-un act anterior
încheierii contractului (ex: cel care este declarat câștigător nu mai vrea să încheie contractul).
În ipoteza asta, i-a cauzat un prejudiciu autorității printr-un refuz anterior încheierii
contractului. Autoritatea îi poate reține garanția de participare, dar dacă vrea daune în plus,
poate să facă acțiune în termen de 1 an de la data la care i s-a cauzat prejudiciul. Același
termen este însă de 3 ani dacă este vorba de prejudicii cauzate prin neexecutarea sau
reaua/greșita/tardiva/incompleta executare a obligațiilor de către una dintre părți; dar și aici,
rețineți, nu avem procedură prealabilă. Cu asta am încheiat contenciosul subiectiv. Deci, vă
reamintesc, ați văzut cât ne-a luat să discutăm despre condițiile de admisibilitate ale unei
acțiuni în contencios subiectiv. Următorul capitol nici nu știu dacă va dura 10 min.

C. III - Capitolul al treilea - se referă la contenciosul obiectiv, adică ce condiții de

admisibilitate trebuie să îndeplinească o acțiune în contenciosul obiectiv pentru a fi admisă.
Dacă ați văzut că ne-a luat 3 cursuri întregi să vorbim de condițiile legate de contenciosul
subiectiv și știți că la contenciosul obiectiv o să ne ia fix 10 min, asta înseamnă că: 1. Sunt
cam aceleași; 2. Însă sunt mult simplificate. Adică, avem aceleași condiții pe care le-am
discutat sau aceleași condiții de discutat ca la acțiunea în contencios subiectiv. Adică, condiții
referitoare la reclamant, la pârât, la obiect și la procedură. Aceleași sunt.

Dar, dacă la reclamant am discutat de capacitate, de calitate procesuală activă și interes și la

capacitate am văzut că e legată de noțiunea de persoană fizică sau juridică, la calitate am
văzut că asta nu trebuie în principiu în contencios, că orice persoană se poate adresa autorității
și interesul rezidă în vătămarea unui drept sau a unui interes legitim, ce putem să spunem la
contenciosul obiectiv? Că interesul nu trebuie, pentru că se acționează în interes public, că
despre capacitate nu ne interesează și singura discuție pentru a putea promova o acțiune în
contenciosul obiectiv este să ai o calitate specială prevăzută de lege, adică vedeți, de aia
prefectul este titular de contencios obiectiv, Avocatul Poporului este titular de contencios
obiectiv, autoritatea emitentă este titular de contencios obiectiv, ministerul public adică
procurorii pot, în anumite condiții, să exercite contenciosul obiectiv, Agenția Națională a
Funcționarilor Publici (ANFP) și de fapt, orice fel de autoritate publică, dacă și numai dacă
avem un text special care să declare faptul că un anumit subiect de drept poate exercita
acțiunea în lipsa oricărei vătămări, adică numai așa că să apare starea generală de legalitate.
Deci, cu privire la reclamant, verificăm calitatea lui specială prevăzută de lege. Cu privire la
pârât, vedeți aici intră în discuție acele clasificări ale contenciosului administrativ. Ce știm
despre pârât? Păi trebuie să mergem la obiect, aici nu prea poți cere daune și de regulă, poți să
ceri în principiu doar anularea unui act administrativ, majoritatea titularilor pe care îi vedeți
acolo mai sus, atât pot să facă, să ceară anularea unui act, numai Avocatul Poporului mai
poate cenzura și refuzul. Și atunci, în funcție de teoria pe care o îmbrățișam, vom spune așa:
că, dacă e vorba numai de anularea actului, atunci pe o teorie putem chema în judecată
emitentul, pe prima teorie; respectiv, dacă e vorba de Avocatul Poporului, autoritatea
competentă să soluționeze cererea sau pe cea de-a doua teorie, vom chema în judecată în
ambele situații, persoana juridică de drept public, al cărei organ emitent a emis actul sau
refuză s-o facă. Deci, chiar neexistând daune, dacă avem un contencios obiectiv al Prefectului
și vrea acesta să atace o dispoziție a Primarului, dacă mergem pe teoria sau pe poziția
jurisprudenței de astăzi, el va chema Primarul; Avocatul Poporului, dacă se refuză emiterea
unei hotărâri de Consiliu Local de acordare a unei locuințe sociale, va chema în judecată
Consiliul Local. Amândoi însă, dacă mergem pe textele legale aplicabile, trebuie să cheme în
judecată de ex. Municipiul Cluj Napoca, comuna Jucu, orașul Huedin etc. Deci este aceeași
idee ca dincolo, doar că nu mai avem de discutat despre daune.

Obiectul l-ați văzut deja. Ca principiu, ca obiect, poate să fie de regulă un act administrativ și,
prin excepție, la Avocatul Poporului, un refuz. Condițiile lor se mențin, adică acest act
administrativ trebuie să fie veritabil, ilegal, respectiv să nu fie exceptat. Refuzul, de
asemenea, trebuie să aibă natură administrativă, respectiv să fie nejustificat. Tot ce am învățat
la refuz și la act, la contenciosul subiectiv, este valabil și aici, adică nu e niciun fel de
diferență; ca principiu însă, este extrem de discutabil; o să faceți la seminar și nu mai intru în
discuția asta. Poate Prefectul să atace un contract administrativ? Eu tind să cred că da, dar este
extrem de discutabil în jurisprudență și o să faceți asta la seminar, aveți cumva mai mult timp
acolo, pentru că noi suntem la limită cu timpul pentru materie.

În ce privește procedura prealabilă, aici avem un text expres, art. 7 aln. 5. Apoi, art. 11 aln.
3 din Legea Contenciosului Administrativ. Ce ne spun textele acestea? Că în situația
contenciosului obiectiv, procedura prealabilă nu este necesară, nu este obligatorie. Trebuie
însă să știți că, de pildă, Prefectul face întotdeauna procedură prealabilă și trebuie să mai știți
că statistica lui este de 75% în favoarea admiterii, adică el dacă face procedură prealabilă, cei
de pe la autoritățile locale imediat mor de frică și își revocă actul, fiindcă le-a cerut-o
Prefectul, deși el nu este obligat; și numai în 25% din situații, Prefectul mai ajunge și în
justiție, de regulă când e vorba de o miză politică, și prefectul și autoritățile locale sunt la
culori politice diferite. Spre deosebire de particular, unde vedeți, avem procedură prealabilă
obligatorie și i se admite 0,1% din situații. Deci aici nu avem procedură prealabilă obligatorie
și atunci avem, în principiu, doar termenul de 6 luni de la comunicarea actului către Prefect
sau de la momentul la care autoritatea a luat la cunoștință că trebuie să facă acțiunea în
anulare sau sigur, dacă sunt acte normative, și pentru ei, după părerea mea, este
imprescriptibil. Deci sunt aceleași elemente ale acțiunii, numai că condițiile fie sunt aceleași,
cum ar fi la obiect, fie sunt mult simplificate pentru că nu trebuie atâtea condiții ca la
reclamant sau la procedură, pentru că avem prevederi legale exprese care le simplifică. Și cu
asta am încheiat capitolul al treilea, adică contenciosul obiectiv a fost unul foarte scurt, cu
ocazia asta am și trecut în revistă ce ne-am propus.

C. IV - Capitolul 4 - Procedura de soluționare

Care este scopul acestui capitol? În primul rând, pragmatic vorbind, după ce îl terminăm,
adică ora următoare la sfârșit. Dacă ați merge la întâmplare într-o sală de contencios
administrativ, venind în Cluj, fie la tribunalul Cluj, fie la Curtea de Apel și ați asculta, fără să
cunoașteți un dosar, ce vorbește judecătorul cu părțile prezente, ar trebui ca după ce facem
acest capitol să vă dați seama dacă acel litigiu tocmai a început, e undeva pe la mijloc sau
tocmai se finalizează, adică să recunoașteți stadiul judecății; acesta este scopul pragmatic pe
care mi-l propun cu această bucată.

A. Prima problemă, extrem de importantă, și aici miza este cel puțin 2 grile (miza voastră
imediată), fiindcă v-am anunțat că sunt 2 spețe, una dintre grilele de la fiecare speță este
legată de instanța competentă care să soluționeze acțiunea. De ce e importantă instanța
competentă? Dacă introduceți o acțiune în contencios administrativ aiurea, la o instanță
necompetentă, nu înseamnă că am pierdut, deci prejudiciul nu este unul definitiv și ireparabil,
însă instanțele de contencios sunt urgente și dacă am ratat instanța și se declină la instanța
competentă, s-ar putea ca până când ajunge la instanța competentă, eu să fi pierdut niște pași
esențiali, adică dacă sunt funcționar public și am vrut să suspend organizarea concursului sau
adversarul să ajungă pe post și am ratat instanța, s-ar putea ca până când să ajungă instanța să-
mi judece mie suspendarea, să fie prea târziu. Răul, cel puțin pentru moment, să se fi
întâmplat. Deci asta este importanța practică.

Dar, în primul rând, ce vreau să vă spun, este următorul lucru, că să înțelegeți bine ideea de
instanță, avem 2 lucruri diferite:

 în primul rând, avem sistemul instanțelor din România, adică avem la bază Judecătoriile,
deasupra sunt Tribunalele, deasupra lor sunt Curțile de Apel și la vârf avem instanța supremă,
adică Înalta Curte de Casație și Justiție.

 pe de altă parte și dintr-o altă perspectivă, avem fazele unei judecăți, care sunt 3 raportat la
ce ne interesează: Judecata în Fond sau Judecata în Primă Instanță, apoi avem Judecata în
Apel (apelul este calea ordinară de atac, cunoscută tuturor) și apoi avem Recursul.

Regula care este în principiu? Regula generală că dacă Judecata în Fond începe la Judecătorie,
atunci Apelul se judecă la Tribunal și Recursul la Curtea de Apel sau, a doua variantă, dacă
litigiile sunt mai importante ca valoare, atunci s-ar putea ca Fondul să înceapă la Tribunal,
Apelul prin urmare să se judece la Curtea de Apel așa cum îi este numele și Recursul să se
judece la Înalta Curte de Casație și Justiție; asta este regula generală în materie de litigii
civile. Litigiul de contencios fiind considerat în sens larg unul civil, adică nu penal, după cum
v-am spus. Numai că, pentru a ajunge să vedem cum funcționează această regulă în
contencios, trebuie să știți 2 lucruri:

1. Că Judecătoriile nu au atribuții în contencios administrativ

2. Că Apelul nu este o cale de atac specifică contenciosului administrativ.

Deci în situația contenciosului administrativ am eliminat Judecătoriile și Apelul. Și atunci, ce

rămâne? Deci mai ramân ca instanțe Tribunalele, Curțile de Apel și Înalta Curte de Casație și
Justiție și în partea cealaltă, rămâne Judecata în Fond, respectiv Judecata în Recurs.
Respectând regula din cealaltă parte, de fapt, vom afla că dacă Fondul se judecă la Tribunale,
Recursurile se judecă la Curțile de Apel, respectiv, dacă este un litigiu cumva mai important și
Fondul se judecă la Curtea de Apel, atunci Recursul se judecă la ÎCCJ, adică întotdeauna
calea de atac - Recursul - este singura în contencios, se va judeca la instanța imediat
superioară celei care a pronunțat sentința în Fond. Și acum, ceea ce vom face, este să stabilim
instanța competentă, în funcție de ce criterii stabilim dacă-s Tribunalele sau Curțile de Apel și
sigur, dacă știți că în țară este o singură ÎCCJ, sunt vreo 17 Curți de Apel și vreo 44 de
Tribunale, adică exact atâtea câte județe sunt + tribunalul Municipiului București. Și atunci, să
facem în continuare tabelul care să vă permită să stabiliți corect instanța competentă.

Avem 3 situații, adică tabelele pe care le facem noi în continuare, se coroborează cumva cu
cele de la procedura prealabilă.

1.Prima situație este aceea a actului unilateral sau a refuzului, adică ce faceți voi când
aveți de rezolvat o speță și aveți o grilă în față strâns legată de procedura prealabilă? Păi, în
primul rând, vă uitați care e obiectul, există un contract administrativ în speța aceea sau nu
există? Dacă există, atunci n-aveți treabă cu punctul 1 în principiu. Dacă nu există, și prin
urmare este clar o speță de act unilateral (o autorizație, o hotărâre de Consiliu Local, un ordin
al Prefectului, o hotărâre de Guvern etc.) atunci știți că competența o stabilim după acest tabel
pe care îl avem în față. Deci, în ipoteza asta, în orice fel de competență, competența
instanțelor este de 2 feluri (are 2 dimensiuni):

 prima dimensiune este aceea a competenței materiale, adică competența pe verticală,

adică ne întrebăm oare în speța noastră competent este Tribunalul sau competentă este Curtea
de Apel?

 cealaltă dimensiune este aceea a competenței teritoriale, adică așa numita competență
pe orizontală.

Este Tribunalul, dar care Tribunal? Tribunalul Cluj sau Tribunalul Constanța? Curtea de Apel
Suceava sau Curtea de Apel Timișoara? Care sunt criteriile după care stabilim acest lucru?
Textul art. 10 aln. 1 din Legea Contenciosului Administrativ, citit cu atenție, veți observa că
avem un dublu-criteriu, este păcat că a ales legiuitorul să abordeze așa amestecat problema,
dar citind cu atenție, observăm următorul lucru, că se face distincția între prima situație
(litigii nefiscale) și a doua ipoteză (litigii fiscale). Adică nouă ne trebuie, în principiu, prima
parte, pentru că tot ce facem noi sunt spețe legate de litigii nefiscale. Teoretic, din perspectiva
instanței competente, n-ar fi exclus să primiți o grilă și cu litigii fiscale, dar nu este foarte
probabil lucrul acesta. Ce este un litigiu fiscal? Este un litigiu în care se pun în discuție
venituri fiscale (impozite, taxe, tva, accize), însă, dacă cumva avem un litigiu care se bazează
pe altfel de acte administrative și particularul nostru cere daune, adică tot sume de bani, n-are
relevanță, este litigiu nefiscal și mergem după regulile litigiilor nefiscale, adică dacă mergem
din nou la text, ne spune că ,,se vor judeca la Tribunale litigiile privind actele administrative
emise sau încheiate de autoritățile publice locale sau județene”. Dincolo, la Curtea de Apel,
vom merge și vom avea autoritățile publice centrale. Adică, dacă litigiul este nefiscal, criteriul
este acela al organului emitent al actului, al competenței lui. Textul face distincția între
autorități locale, respectiv județene și centrale. Dacă avem autorități centrale, este Curtea de
Apel, adică, dacă vom ataca o hotărâre de Guvern sau un ordin de ministru, este Curtea de
Apel. Dacă vom ataca o dispoziție a unui primar, o hotărâre a unui consiliu județean, putem să
mergem și la deconcentrate, putem să mergem la ordin al Prefectului, care are competență
județeană, o dispoziție a unui inspector școlar județean, aici avem Tribunalele. Vedeți ce prost
este construit textul? El lasă în afară două categorii de organe administrative. Prima categorie,
sunt organele regionale sau autorități regionale. Și pe de altă parte, avem autorități care nu au
o competență teritorială (ateritoriale), adică universitățile, nu puteți să spuneți că UBB-ul este
autoritate locală pur și simplu, pentru că este de interes național, dar nu putem să-i spunem
nici autoritate centrală. Atunci întrebarea este, unde le atacăm? La Tribunal sau la Curtea de
Apel? Noroc că mai avem și un Cod de Procedură Civilă, care completează textele. O să găsiți
articolele 95, 96, 97, este vorba de competențele Tribunalelor, Curților de Apel și ÎCCJ în
materie de contencios, dar și în alte materii. Ce ne spune acolo textul? Curtea de Apel judecă
în cazul actelor emise de autoritățile centrale. Adică se suprapune peste prevederea din Legea
Contenciosului Administrativ, art. 10 aln. 1. Însă, dacă mergem la Tribunale, ne spune:
Tribunalul judecă în toate cazurile de contencios administrativ, cu excepția acelora date prin
lege specială în competența altor instanțe. Altfel spus, competența de drept comun aparține
Tribunalului și prin urmare, dacă nu găsim un text care să ne trimită la Curtea de Apel, în
consecință toate vor fi judecate de Tribunal. Prin urmare, completând cu Codul de Procedură
Civilă, aici vom avea și autorități regionale, aici vom mai avea și autorități ateritoriale, aici
adică la Tribunal. Dacă vedeți o autoritate centrală, știți că instanța competentă este Curtea de
Apel. Dacă nu și n-avem prevederi speciale, că o să vedeți la contracte prevederi speciale,
atunci rămâne Tribunalul. Întotdeauna sigur, în ipoteza asta, sa nu uitați, este secția de
contencios administrativ, sigur și fiscal, dar asta nu ne interesează pe noi acum. Dacă cumva
avem litigii fiscale, atunci criteriul este valoarea litigiului. De exemplu ai o decizie de
impunere de 3,5 mil. de lei, distincția este tot între Curtea de Apel și Tribunal. Mergem la
text, valoarea prag este de 3 mil. de lei. Deci dacă e vorba de sume mai mari de 3 mil. lei,
atunci va fi Curtea de Apel și dacă este vorba de sume mai mici de 3 mil. lei, atunci vor fi
Tribunalele.

Întrebarea care rămâne, dar dacă e fix 3 mil. de lei? Cel mai probabil textul trebuie interpretat
că dacă avem o valoare de fix 3 mil. lei, instanța competentă va fi Tribunalul. Asta este deci
competența materială sau pe verticală, acesta este primul lucru pe care îl faceți, vă gândiți
dacă este vorba de Tribunal sau de Curtea de Apel și faceți distincțiile necesare.
Competența teritorială sau pe orizontală. Adică trebuie să stabilim care dintre Tribunale
sau care dintre Curțile de Apel va judeca litigiul. Și aici avem o altă clasificare. În mod
paradoxal, contează natura litigiului, adică dacă avem contencios subiectiv, adică dacă cel
care se plânge este un particular sau avem un contencios obiectiv, adică avem o autoritate
publică care formulează acțiune în instanță. Mergem din nou la text, este de data aceasta art.
10 alin. 3 - reclamantul, persoana fizică sau juridică de drept privat, se adresează exclusiv
instanței de la domiciliul sau sediul său. Adică în ipoteza asta, avem instanța de la domiciliul
reclamantului. Dacă avem o persoană care domiciliază în Constanța, dar vrea să obțină o
autorizație de construire în Cluj și se judecă cu primarul municipiului Cluj-Napoca, atunci el
poate sau trebuie să facă acțiunea la Constanța. Și voi, de pildă, dacă ați avea vreo problemă
cu universitatea și vreți să atacați un act al universității, al rectorului sau al senatului
universității, o faceți fiecare acasă la voi. Totuși, formularea este puțin improprie - ,,instanța
de la domiciliul reclamantului” - de parcă reclamantul ar avea o instanță la domiciliul lui;
corect este instanța în raza teritorială a căreia se află domiciliul reclamantului, numai că dacă
de fiecare dată ar trebui să rostim formula aceasta, s-ar termina cursul/seminarul până
terminăm de vorbit, de aceea nu-i o problemă să folosim formula legiuitorului. Dacă de pildă
voi, pe perioada studiilor, sunteți la Cluj, ar fi peste mână dacă sunteți din Iași, din Constanța
sau din Craiova, să mergeți să faceți acțiunea acasă, dar voi să stați aici. Singura variantă este,
ca în acele 6 luni, să-ți schimbi buletinul cu totul, să-ți faci domiciliu în Cluj dacă vrei cumva
să te judeci la instanțele din Cluj pentru că aici îți e mai aproape și în timpul studiilor preferi
să rămâi aici. Adică nu-i suficient să-ți pui o viză de flotant. Cu viza de flotant, te judeci tot
acolo unde ai domiciliul din cartea de identitate. Dacă avem contencios obiectiv, atunci ne
spune textul, reclamantul, autoritate publică, instituție publică sau asimilată se adresează
exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului. Adică, în acest contencios, avem
domiciliul pârâtului. Deci aceasta este prima regulă, dacă avem un act unilateral, n-avem
niciun fel de contract administrativ, mergem pe varianta aceasta.

2.A doua variantă, ați văzut, este un contract de concesiune de bunuri proprietate
publică, adică situația în care se aplică Codul Administrativ. S-a încheiat un contract pe Cod.
Care este situația? Vă reamintesc, regula este art. 330 din Codul Administrativ. Ce ne spune
acest articol? Textul acesta ne spune că ne ducem la legislația contenciosului administrativ,
adică pur și simplu ca regulă, se aplică ce am discutat până acum la punctul 1. Adică dacă
atacăm un refuz de a reechilibra contractul, ne uitam cine e autoritatea și facem acțiune și
dacă e autoritate locală mergem pe Tribunal, dacă e autoritate centrală, mergem pe Curtea de
Apel.

Excepțiile sunt:

a.Prima excepție este prevăzută la art. 323 Cod Administrativ. A câștigat

cineva licitația, dar nu vrea să încheie contractul și prin urmare cauzează daune autorității.
Aflăm din art. 323 că instanța competentă este Tribunalul, secția de contencios administrativ,
de la sediul concedentului. Dacă concedent e statul român, printr-un minister, atunci
ministerul acela nu se duce la Curtea de Apel, trebuie să se ducă la Tribunal, nu se duce la
secția civilă, care-i specifică daunelor, ci se duce la secția de contencios administrativ, la
sediul lui. Aceasta este regula, așa trebuie să facem, fiindcă este prevedere expresă.
 b.A doua situație de excepție este aceea prevăzută de art. 327 aln. 4 din Codul
Administrativ. Ce ne spune? Este vorba aici de reziliere. Litigiile legate de rezilierea
contractului de concesiune sunt de competența Tribunalului, dar este vorba de secția civilă
de data aceasta, de la sediul concedentului, pentru că se mai aplică aici și art. 8 aln. 2 din
Legea Contenciosului Administrativ, cu care se completeaza Codul Administrativ. Deci
acestea sunt prevederile la care să fiți atenți, în sensul că sunt niște prevederi exprese.

3.A treia variantă este varianta altor contracte administrative, adică dacă vă uitați în
grilă/speță și vedeți că este un contract de achiziție, ca este un contract de concesiune de
servicii sau de lucrări sau un contract de parteneriat public privat, atunci știm că se aplică, din
nou, în principiu Legea 101/2016. Aceasta se poate completa fie cu Legea Contenciosului
Administrativ, fie cu Codul de Procedură Civilă, în funcție de prevederi. Să vedem care sunt
instanțele competente. Ați văzut că avem mai multe proceduri:

(i). Prima procedură este contestația. Autoritatea competentă să judece

contestația este fie CNSC, fie Tribunalul; este vorba de Tribunalul secția de contencios
administrativ, de la sediul autorității contractante. Calea de atac, în ambele situații (la CNSC
se numește plângere, la Tribunal se numește recurs) o să fie Curtea de Apel. Deci acestea sunt
instanțele competente să judece contestația.

(ii). Al doilea tip de litigii, pe care îl putem avea pe un asemenea contract sunt
litigiile care vizează anularea contractului administrativ. Adică s-a încheiat contractul de
achiziții, s-a încheiat contractul de concesiune de lucrări, de parteneriat public-privat etc.; în
situația asta avem prevedere expresă legată de instanța competentă - este art. 53 aln. 1 din
Legea 101/2016. Care ce ne spune? Instanța competentă să anuleze un contract administrativ
este Tribunalul de la sediul autorității contractante, secția de contencios administrativ.

(iii). Al treilea tip de litigii, litigiile care sunt, în principiu, post contractuale -
litigiile legate de executarea contractului administrativ. Art. 53 aln. 1 indice 1 din Legea
101/2016. S-a stabilit, că aceste litigii, care vizează executarea contractului, sunt de
competența instanțelor civile. Dacă mai adaugăm și art. 94 și 95 din Codul de Procedură
Civilă, vom ajunge la concluzia că: instanța competentă este Judecătoria, dacă e vorba de
litigii mai mici de 200.000 lei, respectiv Tribunalul Specializat (Tribunalul Comercial) dacă e
vorba de litigii mai mari de 200.000 lei.

(iv). Dacă avem cumva acțiuni legate de exercițiul prerogativelor exorbitante,

adică după ce s-a încheiat contractul, avem o denunțare a acestuia sau o modificare sau un
refuz de a modifica contractul pentru a fi reechilibrat financiar; în situația asta nu avem niciun
fel de prevederi și atunci în ipoteza asta se aplică prevederile art. 10 din Legea Contenciosului
Administrativ, adică ce am învățat sau ce am discutat noi la punctul 1.

B.Judecata

Să ne imaginăm că astăzi, 2.12., am înregistrat o acțiune în contenciosul administrativ la

Tribunalul Cluj. Oare când o să primim primul termen de judecată? Cel mai probabil primul
termen va fi în martie. Orice acțiune se introduce într-un nr. de exemplare care este exprimat
după formula P+2, unde P este nr. de pârâți, adică dacă avem 7 pârâți, trebuie să duc 9
exemplare, pentru că fiecare pârât trebuie să primească un exemplar, unul trebuie să fie al
instanței și unul trebuie să-l iau înapoi cu ștampila de înregistrare. De asemenea, trebuie să
atașez dovada plății taxei de timbru, taxă de timbru care în contencios este de 50 lei pentru
fiecare pretenție de anulare sau obligare. Dacă atacăm 5 acte administrative, adică să se
anuleze 5 acte administrative, trebuie să plătim 250 lei. Și apoi dacă vreau și daune, se
timbrează la 10% din valoarea pe care o solicit, dar suma maximă pentru daune este de 300 de
lei.

S-a înregistrat acțiunea și a primit-o judecătorul. Să ne imaginăm că lipsește taxa de timbru

sau să ne imaginăm că nu s-au depus exemplare suficiente sau să ne imaginăm că nu s-a
indicat temeiul legal pe care se bazează. Deci dacă avem lipsuri, apare prima chestiune care se
numește regularizare - înseamnă că judecătorul îi spune reclamantului, îi dă la dispoziție 10
zile ca să completeze cererea cu ce lipsește. Dacă în 10 zile nu completează, îi anulează
cererea, nici nu mai comunică pârâtului, litigiul se termină aici. Dacă însă, s-a regularizat sau
a fost completă de la început, apare un termen de 25 de zile în care acțiunea se trimite
pârâtului/pârâților pentru a depune întâmpinare, adică să-și formuleze apărările, să ridice
excepții legate de procedură prealabilă. După ce se depune întâmpinare, aceasta se comunică
reclamantului, la care i se dau 10 zile pentru răspuns la întâmpinare. După, este perioada de
citare. Și așa se ajunge la primul termen de judecată.

DERULAREA LITIGIULUI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV

Reluăm discuţia legată de ACA , cum arată ea şi practic dacă aţi ajunge într-o sală unde se
judecă Contencios administrativ să recunoaşteţi cam în stadiu estre litigiul .
Am discutat despre faptul că :
 se introduce o acţiune şi că trebuie făcute mai multe exemplare încât să fie comunicată
tuturor pârâţilor şi plus unu pentru instata şi unu pt reclamant ;
 se plăteşte o taxă de timbru;
 se aşteaptă primul termen de judecată .

o Dacă de exemplu am introduce acţiune acum , în perioada asta , probabil că

primul termen de judecată va fi în jur de 1 martie sau mai târziu , primul
termen de judecată fiind mai lung decât de obicei pt că în acest interval de timp
se întâmplă mai multe lucruri :
-- acţiunea în CA va fi regularizată sau anulată, adică dacă nu cuprinde toate
elementele pe care le stabileşte Codul Administrativ (nu e plătită taxa , nu e
făcută dovada aşa cum ne spune legea , nu s-a ataşat niciun fel de procedură
prealabilă şi nici nu este scutit reclamantul de această procedură , atunci
probabil se va anula ) , deci cele 10 zile reprezintă timpul pus la dispoziţie
pentru Regularizarea cererii ;
-- acţiunea se comunică pârâtului sau pârâţilor şi ei vor avea 25 de zile să facă
întâmpinare ;
 -- întâmpinarea se comunică la rândul ei şi reclamantul ar putea formula
răspuns la întâmpinare în CA , răspunsul acesta nu mai este obligatoriu ca şi
în late litigii civile ;
-- cert este că dacă însumăm aceste termene , observăm că sunt deja peste 40 ,
atunci cu siguranţă încă 15 (pt că nu poţi să citezi una dintre părţi pt a doua zi),
undeva în jur de 60 sau chiar mai mult s-ar putea să dureze tot acest prim
termen .

3. FOND
Să ne imaginăm acum că suntem la PRIMUL TERMEN DE JUDECATĂ (T1)
[CE SE ÎNTÂMPLĂ LA ACEST TERMEN ¿ ]
1. instanţa îşi verifică competenţa
2. estimarea duratei procesului (instanţa întreabă părţile – Cât credeţi că va
dura acest litigiu – şi părţile îşi dau cu părerea . La final instanţa îşi
estimează o anumită durată . )
3. se discută excepţiile (ex. Lipsa calităţii procesuale pasive , tardivitatea sau
lipsa procedurii prealabile , inadmisibilitatea raportat la caracterul exceptat
al actului administrativ ) . Instanţa le discută cu prioritate , deoarece
instanţa un are rost să verifice dacă reclamantul e vătămat sau un şi să
administreze probe dacă el un a făcut procedura prealabilă spre exemplu .
DACĂ una dintre excepţii este admisă şi nu mai trebuie cercetată ater pe
fond , se termină la primul termen .
DACĂ reclamantul supravieţuieşte , în sensul că , fie nu sunt excepţii , fie
au fost respinse excepţiile ridicate , se discută următorul punct .
4. suspendarea actului – este specifică primului termen de judecată – aici
instanţa rămâne în pronunţare pe suspendare .
5. probele – propuse de către părţi : - reclamantul le propune prin acţiune;
- pârâtul le propune prin întâmpinare;
Ex. – martori , cercetare la faţa locului , interogatortiu ,dverse expertize ,
înscrisuri .
-- Aceste probe sunt propuse de către părţi până la primul termen de judecată, iar aici la
primul termen instanţa le încuviinţează .

OBS !
Există situaţii în care primul termen este amânat, din diverse motive.
Să citiţi art. 13 din LCA – „încă înainte de primul termen de judecată , autoritatea
trebuie să depună toată documentaţia care a stat la baza actului atacat . ”
S-ar putea ca toate aceste probe de care vorbim să fie amânate la următorul termen ,
fiindcă nu s-a depus documentaţia şi conducătorul autorităţii poate fi amendat pentru
acest lucru – se întâmplă destul de frecvent în CA acest lucru .

Apoi TERMENELE INTERMEDIARE (T2….TN) sunt pentru administrare de probe ,

cercetare judecătorească (încuviinţarea probei cu martori , depunerea mărturiilor ; derularea
expertizei etc. )
În momentul în care toată probaţiunea a fost administrată şi părţile nu mai au nimic de
propus ca probe , instanţa va spune că ”cercetarea judecătorească a luat sfârşit” şi ca atare va
stabili ultimul termen de judecată = termenul pt dezbateri .

TERMENUL FINAL DE JUDECATĂ , CEL DE DEZBATERI

 Aici părţile în contradictoriu discută pe aceste probe şi pe pretenţii , acestea sunt dezbaterile
pe fond . Acesta se va termina cu formula ”Instanţa rămâne în pronunţare “ , adică litgiul
tocmai s-a încheiat .
Pe urmă instanţa va pronunţa (în ziua respectivă sau poate chiar 2 saptămnâni mai târziu)
SENTINŢA . Iar în termen de 30 de zile instanţa trebuie să pronunţe şi MOTIVELE
SENTINŢEI. Însă de multe ori acest termen nu este respectat, durând şi cateva luni, din
cauza faptului că judecătorul un are timpul efectiv să realizeze motivările mai repede.
Imediat după motivare , sentinţa se comunică .
De la COMUNICARE curg 15 zile pentru RECURS (partea nemulţumită poate declara
recurs ).

II. RECURS – art 20 LCA

Ulterior , dosarul şi recursul este trimis la instanţa superioară şi lucrurile se reiau de la

început .
- De regula primul termen de judecată este şi termenul final , adică deşi durează la fel de
mult(regularizarea acţiunii – 10 zile , întâmpinare – 30 zile , răspuns la întâmpinare – 10 zile )
- Există o regulă aici conform căreia , în recurs nu se administrează decât înscrisuri –
reclamantul trebuie să depună aceste înscrisuri noi deodată cu recursul , autoritatea trebuie să
le depună deodată cu întâmpinarea , deci în mod normal ele sunt la dosar în momentul în care
are loc primul termen de judecată şi atunci părţile pun concluzii şi atât .
- Deci dacă fondul poate dura 1 an , 2 sau 3 ani , recursul durează 1 termen (2 luni = termenul
de la care se sesizează instanţa cu recurs şi cel până la care se fixează termen de judecată ) .
- Aici foarte rar se amână (dacă unul e bolnav , are covid  sau în ateria de înscrisuri dacă tu
ca şi reclamant propuiun înscris şi araţi dar că un îl ai , ci se află la autoritate şi trebuie să îl
depună, sau eventual la excepţiile de neconstituţionalitate) .
- 95% dintre litigii se termină la primul termen .
- diferenţa cea mai evidentă dintre fond şi recurs reprezintă numărul de judecători :
1 judecător – fond
3 judecători – calea de atac.

OBS ¡
}În APEL sunt numai 2 judecători , doar că nu prea există apel în CA .

- SOLUŢIILE PE CARE LE POATE DA INSTANŢA PRIN SENTINŢĂ :

a) Să respingă acţiunea
b) Să admită acţiunea
c) Să admită în parte (tu ai cerut anularea unui act şi despăgubiri , iar instanţa anulează
actul , dar nu îţi dă despăgubiri pt că un ai probat niciun prejudiciu sau poate vrei un
miliard de euro daune şi îţi dă 10 lei pt că atât e prejudiciu )

La finalul RECURSULUI se dă DECIZIA DEFINITIVĂ , aceasta fiind soluţia definitivă.

o Să presupunem că pe fond se respinge acţiunea , astfel împotriva acestei soluţii

se declară RECURS de către reclamant . CARE SUNT SOLUŢIILE
POSIBILE DATE ÎN RECURS ?
a. RESPINGERE A RECURSULUI – înseamnă că sentinţa care face obiectul
recursului este menţinută , adică lucrurile rămân tot aşa cum au fost
srabilite de prima instanţă .
 b. ADMITE RECURSUL – înseamnă că soluţia primei instanţe este
desfiinţată.
Ca urmare a admiterii recursului soluţiei primei instanţe va fi casată . Astfel
există următoarele situaţii :
-- retrimiterea la prima instanţă – se întâmplă acest lucru
în momentul în care procesul nu s-a desfăşurat cum ar trebui din punct de
vedere procedural . Codul adm si art 20 ne spun că în 2 ipoteze se întâmplă să
ajungem din nou la prima instanţă şi anume :
 Dacă instanţa nu a intrat pe fond – de ex. Prima instanţă a dat soluţia
pe una dintre excepţii , „ nu s-a făcut procedura prealabilă , respingem
acţiunea ca inadmisibilă ” şi reclamantul dovedeşte în recurs că s-a
făcut corect procedura prealabilă doar că judecătorul nu a observat-o
sau a apreciat altceva . Prin urmare instanţa de recurs va stabili că s-a
făcut procedura prealabilă , că acţiunea este admisibilă , dar nu o poate
admite pe fond direct în recurs , deoarece poate mai trebuie
administrate probe , să vedem dacă a suferit vreo pagubă , să vedem în
ce măsură actul e legal sau nu , pt ca acest lucru nici nu s-a apreciat.
 Dacă mai trebuie administrate probe – am văzut că la recurs nu se pot
administra numai înscrisuri . Poate că la prima instanţă reclamantul a
spus „vreau expertiză , vreau martori”, iar instanţa a spus „martorii nu
sunt utili , probele acestea nu sunt necesare ” şi apoi a respins
acţiunea . Dacă instanţa de recurs va aprecia că probele respective
trebuie administrate , cum ea nu le poate administra , va trimite cauza
spre rejudecare la prima instanţă pt a administra probele .
-- rejudecarea fondului – de obicei atunci când rejudecă apropae în toate
cazurile dă soluţia invers.
De regulă dacă acţiunea a fost respinsă pe fond şi instanţa de recurs rejudecă şi ajunge
la altă concluzie , consecinţa casării este admiterea acţiunii şi a anulării actului .
Dacă acţiunea a fost admisă , fiindcă s-a apreciat că actul este legal şi instanţa de recurs
apreciază invers înseamnă că ca şi o consecinţă a casării va respinge acţiunea .

Cert este că într-un fel sau altul ajungem la o decizie definitivă . Sigur că dacă s-a casat cu
trimitere vom avea altă sentinţă şi altă decizie după al doilea ciclu procesual.

SUSPENDAREA JUDICIARĂ ACTULUI ADMINISTRATIV

-art 14-15 LCA

Suspendarea în general poate fi : - administrativă ( autoritatea îşi poate suspenda propriul act )
- judiciară (atunci când o face instanţa)
-de drept (se realizează prin voinţa legiutorului ori de câte
ori se întâmplă un fapt juridic )
Noi acum şi în semenstrul al doilea ne vom concentra pe suspendrea judiciară . Voi
vă puteţi uita şi în cursul de act administrativ acolo unde se tratează suspendarea judiciară ,
toate consideraţiile acelea , nu numai că sunt actuale , dar acum probabil le veţi înţelege chiar
mai bine decât anul trecut .
Vă spuneam atunci că în principiu un act administrativ se emite atunci când se
apreciază că este legal şi oportun şi prin urmare intrarea în vigoare îşi începe viaţa lui juridică
şi se desfiinţează / iese din vigoare atunci când se consideră că nu mai este legal sau se
 dovedeşte a un mai fi oportun şi în principiu în situaţia ilegalităţii lui el va fi revocat retroactiv
de autoritate sau anulat (ceea ce ne interesează pe noi ). Adică dacă avem certitudinea că este
legal , el va intra în vigoare şi dacă avem certitudinea că este ilegal el va ieşi din vigoare.
Însă în drept după cum v-aţi prins nu întotdeauna lucrurile sunt albe sau negre , ci sunt cumva
sunt un gri intermediar, aşa e şi aici . Prin urmare de multe ori un act administrativa ar putea
părea legal sau ilegal , cu alte cuvinte , la un moment dat poate chiar după emitere s-ar putea
să apară un dubiu asupra legalităţii lui , nu stim sigur dacă e legal sau nu .
În această situaţie e riscant să îl ţinem în vigoare , deoarece poate produce prejudicii , dar e
riscant şi să îl scoatem definitiv din vigoare, pt că s-ar putea să se dovedească până la urmă că
e legal şi astfel a apărut soluţia asta de compromis  îl suspendăm temporar .
În următoarele momente vom stabili când aplicăm art. 14 şi când aplicăm art. 15 .

A. Condiţiile de fond (condiţiile în care un act se suspendă)

a) Cazul bine justificat – împrejurările legate de starea de fapt sau de drept care creează o
îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ (art 2 , alin (1) , lit. t). ) .
Jurisprudenţa ne spune că prin îndoială serioasă se înţelege situaţia în care la o cercetare
sumară a situaţiei de fapt şi de drept , respectiv a actului instanţei i se pare mai degrabă
ilegal decât legal , altfel spus prezumţia de legalitate se ybucium zdravăn . Aparenţa rezultă
din lucruri simple , (din fotografii de exemplu) , rezultă dintr-o privire sumară , o judecată
simplista.
Ex.1 Ne spune regulamentul general de urbanism în felul următor : principiul general este
acela că între 2 imobile aflate în imediata vecinătate un poate să existe o diferenţă de nivel
mai mare de 2 niveluri . Adică dacă vecinul meu are numai parter , eu un pot să am mai mult
de P+2 . Dar poate că vecinul acesta al meu are nu ştiu ce acoperiş şi acoperişul este locuibil
sau necouibil , nu ştim câţi metri are… ; astfel că dacă eu am făcut un bloc cu trei etaje ,
aparenţa este că e cam mult faţă de diferenţa de două . Dar sigur un ştim la final cum va fi .
Ex.2 În materia contravenţiilor .
Imaginaţi-vă că pe un drum public , undeva într-un loc avem un panou public care ne
spune care e diferenţa dintre judeţe . Ştim că Poliţia Rutieră Cluj un are competenţă decât în
Cluj şi atunci dacă un autoturism e surprins de către maşina de poliţie care are radar , este
surprins că circulă cu 100km/h, dar în fotografia radar se vede că maşina este dincolo de
panou , aparenţa este de nelegalitate , deoarece uitându-te simplu la fotografía aceea şi
mergând la faţa locului îţi dai seama că aproape sigur poliţia şi-a încălcat competenţa, pt că
te-a filmat într-un alt judeţ şi un are competenţa aceasta . Însă cu siguranţă există
posibilitatea să se facă expertiză şi să se dovedească că acel panou este amplasat greşit , că
limita dintre judeţe e defapt în altă parte , undee limita de carte funciară , unde s-a trasat
limita după tot felul de evidente din cadastru . E adevărat că pe fond actul e legal , dar dacă
ne uităm la aparenţe , la o primă vedere , el va fi considerat ilegal. Şi astfel este împlinită
condiţia cazului bine justificat , bineînţeles că s-ar putea ca până la urmă acţiunea să fie
respinsă , dar puţin într-o primă fază actul va fi suspendat .

b)Paguba iminentă – prejudiciul material viitor şi previzibil sau , după caz , perturbarea
previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public . (art 2 ,
alin (1) , lit. ş). ) .
În contencios subiectiv – trebuie să dovedeşti un prejudiciu propriu , material şi previzibil .
În subsidiar sau în contenciosul obiectiv – se poate invoca perturbarea previzibilă gravă a
funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public .
 Acest prejudiciu material , viitor şi previyibil , spune jurisprudenţa în completare, că
trebuie să fie din acelea care sunt serioase şi nu pot fi reparate ulterior sau cu greu pot fi
reparate ulterior .
Ex.1 Să ne imaginăm o decizie de impunere , care are aparenţă de nelegalitate . Spune Codul
de procedura fiscală că nu se pot emite decizii dacă un îl asculţi pe contribuabil , adică dacă
un îi spui întâi care e situaţia din care rezultă că trenuie să plătească la buget şi că trebuie să
îşi spună părerea . Dacă se emite direct fără să fie consultat , avem o aparenţă de nelegalitate
să zicem . Aici vom avea 2 situaţii contradictorii :
o Dacă contribuabilul respectiv este Bill Gates sau firma Coca-Cola şi decizie de
impunere este pe suma de 1000lei nu îi va suspenda nimeni actul , deoarece
banii aceştia repreyintă o sumă nesemnificativă pentru ei , nu i se va întâmpla
nimic şi dacă vor câştiga ulterior în CA , finanţele îi vor restitui banii înapoi .
o Dacă însa persoana în cauză este un om cu un apartament luat pe credit , cu
familia , cu copii minori şi decizia lui are valoarea de 100.000 lei , bani pe care
nu îi poate plăti din salariul lui şi se va trece la executare silită , dacă actul un
se suspendă . Apoi i se va scoate la executare silită apartamentul , va fi vândut
pe piaţă , cel care îl cumpără este de bună-credinţă , pt că îl cumpără public şi
va rămâne proprietar , aşa că familia noastră va fi scoasă în stradă , în primă
fază. După care , dacă vor câştiga nici măcar nu se vor întoarce în apartamentul
acela, pt că el a fost cumpărat cu bună-credinţă de altcineva şi atunci ei vor
primi banii înapoi , şi atât . Şi de aici vor trebui să se descurce , să îşi caute o
nouă locuinţă … Plus că în situaţia intermediară vor trebui să stea la rudenii
sau la cineva, poate chiar pe străzi până când îşi vor găsi un nou adăpost .
Aceasta este o pagubă care nu mai poate fi reparată în natura şi dacă câştigi
ulterior . O asemenea situaţie se pretează la suspendare .
Ex.2 În materia urbanismului dacă eu apuc să îmi fac blocul despre care am discutat anterior
(la Ex.1 de la cazul bine justificat) după aceea este foarte greu să se demoleze . Dacă apucă să
fie ridicat , va fi vândut , se mută altcineva şi apoi instanţa va avea alte dileme că nu îi poate
scoate pe acei oameni afară pt că au cumpărat poate cu bună-credinţă . În acest ca , o asemena
autorizaţie mai degrabă se suspendă şi să se judece litigiul cu autorizaţia suspendată , decât să
o laşi în circuitul civil şi apoi să repari pagubele acelea mult mult mai greu .

B. Excepţiile de la suspendarea judiciară (care acte nu pot suspendate judiciar)

a) Actele emise în aplicarea regimului unei situaţii excepţionale

art . 5 LCA -- actele acestea prin lege un pot suspendate , deci rămâne să ne judecăm
pe fond .

b) Actele executate material – de ex. Ridicarea unui gard , până introduc eu acţiunea şi
până ajunge să se judece vecinul ridică gardul. În acest caz se pune problema ce să mai
suspende instanţa , pt că a suspenda înseamnă a opri efectele care nu s-au materializat
încă , dacă tot actul s-a materializat , nu mai are ce suspenda . Prin prisma condiţiilor
de mai sus , dacă actul respectiv ar fi cauzator de o pagubă , acum paguba un mai este
iminenată .

c) Actele care sunt suspendate de drept

---- 1. situaţia prefectului în care chiar Constituţia ne spune că actul atacat este
suspendat de drept , deci instanţa nu are ce să suspende ;
 ---- 2. situaţia litigiilor contravenţionale , adică avem act text de lege car ene spune că
PV de contravenţie este suspendat de drept prin introducerea plângerii ;
---- 3. art. 14 , alin (5) – în ipoteza în care se emite un nou act administrative cu
acelaşi conţinut ca şi cel suspendat de către instant , acesta este suspendat de drept .

d) Procedura suspendării (cum se aplică art. 14 şi 15 LCA şi care este relaţia exactă
dintre ele )
Recapitulăm elementele esenţiale în ceea priveşte procedura judiciară şi prejudiciară
în CA :
1. Comunicarea AA = Luarea la cunoşinţă ( în ceea ce îl priveşte pe terţ);
2. Procedură prelabilă ;
3. Soluţionarea procedurii prealabile ;
4. Acţiunea în CA ;
5. Soluţionarea acţiunii de către instanţa de fond printr-o sentinţă ;
6. Împotriva acestei sentinţe , după ce este motivată se declară recurs ;
7. Recursul este soluţionat la un moment dat printr-o decizie definitivă .

Pentru suspendare sunt importante următoarele :

1. Momentul în care se formulează procedură prealabilă ;
2. Momentul în care se introduce acţiunea în CA ;
3. Momentul în care se pronunţă sentinţa;
4. Momentul deciziei definitive .

În continuare vom analiza care dintre ele are vreun rol în ceea ce priveşte procedura pe art.
14 şi apoi vom vedea care dintre ele valorează ceva în ceea ce priveşte art.15.

I. DURATĂ
ART.14 – o cerere de suspendare întemeiată pe acest articol se poate face după ce ai făcut
procedura prealabilă şi până când formulezi acţiunea .
ART.15 – o cerere de suspendare întemeiată pe acest articol se poate formula din momentul
introducerii acţiunii de fond şi până când se pronunţă instanţa în fond .

OBS !  Art . 14 reglementează o acţiune mai rapidă.

 De ce aş mai introduce acţiune pe art. 15 , daca cea de pe art. 14 este mai
rapidă? …..
DEOARECE, s-ar putea ca imediat, în secunda 2 să nu mai ai pagubă iminentă , s-
ar putea ca paguba să apară ulterior şi atunci nu faci suspendare pe art. 14 pt că o să pierzi. De
pildă dacă constructorul care are autorizaţie îţi trimite în scris că până nu se judecă litigiul el
nu se apucă de construit , pt că un îi dă banca credit pe ceva litigios . Astfel evident că un
există o pagubă iminentă . Dar dacă cumva îşi schimbă poziţia şi face rost de bani imediat ce
s-a introdus acţiunea , atunci vei face pe art. 15 .

II. SUSPENDARE
Acum să ne imaginăm că în fiecare dintre cele 2 situaţii instanţa dispune suspendarea ,
dispusă undeva în 3/4 săptămâni de la momentul în care ai cerut-o . Se pune întrebarea cât
durează suspendarea pe baza fiecărui articol ?

ART.14 – durează fix 60 zile – ipoteza I

-- durează până la pronunţarea instanţei de fond – ipoteza II
 -- durează până la pronunţarea deciziei definitive – ipoteza III

CÂT VA DURA SUSPENDAREA PE ART. 14 ¿

- sunt 2 situaţii :
o Nu introduce acţiune de fond – revenind la etapele enumerate mai sus , fac
cerere de suspendare , am făcut plângere prealabilă şi instanţa îmi dă
termen peste 3 săptămâni şi peste aceste 3 săptămâni apreciază că e şi
pagubă iminentă şi caz bine justificat şi suspendă .Textul acesta cu 60 de
zile din prima ipoteză a fost introdus în 2007. Persoana noastră obţinea
suspendarea şi încă nu apuca să introducă acţiunea şi numai introducea
niciodată acţiunea , pt că se gândea că are suspendare până se va pronunţa
instanţa pe fond , prin urmare ca să nu se pronunţe niciodată eu nu o mai
introduce acţiunea şi atunci practice hotărârea lui provizorie se
permanentiza. Situaţia aceasta a devenit atât de stringentă că era o fraudă
atât de mare încât legiuitorul a intervenit şi a spus că dacă nu face acţiune
în 60 de zile de la data la care s-a pronunţat suspendarea , ea încetează de
drept . Altfel spus , reclamantul nostru are 6 luni să facă acţiunea pe fond ,
un se scurtează termenul de 6 luni , dar dacă un respecţi termenul de 60 de
zile te vei judeca cu actul în vigoare , adică suspendarea suspendează de
drept şi îşi va produce efectele până la finalul litigiului de CA .
o Da , introduce acţiunea de fond – trebuie să vedem care e sdoluţia prin
sentinţă . *Dacă în sentinţă soluţia este de respingere a acţiunii în anulare ,
atunci suspendarea încetează în acel moment.
*Dacă instanţa de fond admite acţiunea şi practic chiar provizoriu
anulează actul , este firesc ca măsura suspendării să dureze până la soluţionarea
definitivă a cauzei .

ART.15- va dura întotdeauna până la pronunţarea deciziei definitive – o singură ipoteză

--- Aici nu mai contează ce soluţie va da în sentinţă , deoarece suspendarea
supravieţuieşte până la final .

OBS ! Aici art. 15 este mai favorabil.

 Dacă reclamantul se grăbeşte tare va alege art . 14 , iar dacă nu se grăbeşte tare va
alege procedura din art. 15 , pt că dacă i se dispune suspendarea ea va fi mai trainică , nefiind
afectată de sentinţa primei instanţe.
!!!!! Art. 15 are foarte multe trimiteri la art.14 , el neputând să aibă o existenţă de sine
stătătoare. Astfel suspendarea dacă nu se poate pe art. 14 , nu se poate face nici pe art . 15

ORDONANŢELE DE GUVERN DECLARATE NECONSTITUŢIONALE

Procedura specială a CA întemeiată pe o asemenea ordonanţă

Ştim de la dr. Constituţional că natura ordonanţei este una amestecată . Ea este act
administrativ , organic şi procedural (adoptată de Guvern în baza unei proceduri
administrative) , dar material are forţa juridică a legii , prin urmare nu putem ataca cu acţiune
directă în CA o ordonanţă şi să solicităm instanţei de CA anulara unui asemnea act , însă chiar
Constituţia ne spune că sunt admisibile acţiunile întemeiate pe ortodanţe declarate
neconstituţionale şi aici legiuitorul nostru organic a dezvoltat 2 proceduri speciale în art. 9
LCA .
Ex . 1 Imaginaţi-vă că acum , în situaţii de criză financiară şi posibil de criză economică
Guvernul s-ar gândi să facă rost urgent de bani la buget şi printre altele ajunge să îi constrângă
pe unii care au nevoie de ceva de la stat şi prin urmare chiar dacă nu au bani trebuie să îi
scoată , pt că altfel rămân fără ceea ce urmăresc . Şi avem ipoteza în care s-ar da o ordonanţă
de urgenţă prin care s-ar stabili faptul că tot învăţământul superior este cu taxă şi în plus cei
care nu şi-au luat licenţa plătesc retroactiv din nou începând cu anul întâi de facultate cas ă
strângem bani la buget . Această ordonanţă este neconstituţională din 2 motive : pe de o parte
pt că produce efecte retroactive , adică repune în discuţie o situaţie care s-a epuizat , pe de altă
parte se încalcă şi prevederea potrivit căreia învăţământul este gratuit (învăţământul cu taxă
nu este neconstituţional atâta vreme cât este adiţional unui învăţământ gratuit ).
Deci mai departe avem 2 ipoteze :

I.
1. Publicarea Ordonanţei în Monitorul Oficial
2. Comunicare unui act individual fiecăruia . Din momentul acesta începe să curgă
termenul de 6 luni pt ACA , pt anulare şi eventual despăgubiri . – art . 7, alin. (5).
Această acţiune trebuie să fie însoţită de excepţia de neconstituţionalitate , deoarece
altă şansă nu ai numai să se admită excepţia.
3. Primul termen de judecată – art. 9 – ICA sesizează Curtea Constituţională şi totodată
suspendă cauza . Sesizarea CC , ca regulă nu are efect suspensiv , însă cazul acesta
reprezintă o excepţie .
4. Derularea procedurii în faţa CC
5. Decizia CC publicată în MO
6. Cauza va fi repusă pe rol
7. Soluţia va fi de admitere sau de respingere a acţiunii , după cum excepţia a fost la
rândul ei admisă sau respinsă.
– art . 9 , alin 3 nu specifică exact admisibilitatea acţiunii , deoarece în ceea ce
privesc daunele uneori acestea pot fi absurde ...

II.

1. De la publicarea Deciziei CC în MO începe să curgă pt toată lumea un termen de

decădere de 1 an pt a face ACA – art 9 , alin 4
2. ACA
NU vom mai avea excepţia de neconstituţionalitate , deoarece actul a fost declarat deja
neconstituţional şi atunci va fi doar problema anulării actului administrativ subsecvent şi
eventuala problemă a daunelor.

EXECUTAREA HOTĂRÂRILOR PRONUNŢATE ÎN MATERIA

CONTENCIOSULUI ADMINISTRATIV

- art 22-24 LCA

Faptul că ai o hotărâre prin care X e obligat să îţi restituie împrumutul nu înseamnă că

ai şi banii. Adică , în general a obţine o hotărâre judecătoreacă nu este numai primul pas ,
pentru că dacă hot. respectivă nu se execută de bună voie se trece la executare silită .
CUM SE EXCUTĂ HOT. DIN CA ?
 Depinde ce scrie în dispozitiv .... :
 Anularea unui act administrative – vom spune că această hot. nu
este susceptibilă de executare materială, deci nici de executare
silită; dar nici nu e nevoie , pt că dacă am solicitat instanţei
anularea unei autorizaţii de construire şi vecinul meu nici nu a
început construirea , s-a rezolvat problema pt că de fapt autorizaţia
aia nu mai există , nici nu mai ai ce să execuţi , aşa că eu nu mai
am niciun inconvenient .
--Anularea unei hotărâri sau a unei dispozişii de sancţionare ,
dar sancţiunea nu mi-a fost aplicată încă , prin anulare nici nu îmi
va mai fi aplicată , deci iarăşi am rezolvat problema .
--Daca avem acte administrative normative ca o consecinţă a
anulării , hotărârea de anulare trebuie publicată exact unde a fost
publicat actul anulat . Acest lucru se datorează faptului că o hot.
de anulare îşi produce efectele erga omnes şi atunci trebuie
cunoscută de toţi .
 Obligarea de a plăti despăgubiri – prev. Codului de proc. civilă
(executare judecătorească) – această situaţie nu ridică de obicei
niciun fel de probleme, deoarece pt a uşura cât mai mult toată
treaba, se plătesc de îndată despăgubirile .
 Obligarea aut. publice de a elibera un act – art . 24 LCA
- de la rămânerea definitivă hotărârea trebuie executată de bună
voie în termen de 30 de zile de la pronunţarea ei (mulţi calculează
de la comunicarea ei , deoarece ţi se comunică şi să presupunem că
numai de atunci ştie autoritatea de obligaţia ) . Acest termen poate
varia în funcţie de situaţie (dacă e urgenţă pot fi 15 zile , dacă e o
situaşie complexă să fie 90 de zile) , în acest caz reclamantul
trebuie să aştepte pt executarea de bună voie . Dar presupunând că
în acest tmoment ne lovim de un nou refuz/delăsare/ignorare a
dreptului reclamantului . Din acest moment el poate formula o
cerere pe art . 24 prin care solicită 2 lucruri: pe de o parte
amendarea (cel chemat în judecată trebuie să plătească nişte bani la
stat ) , respectiv acordarea despăgubiri pt întârziere (bani pt
reclamant). Într-o asemenea cerere , calitate procesuală pasivă nu
va avea autoritatea care a fost chemată în judecată în litigiul
anterior ; ci după caz , conducătorul autorităţii publice obligate sau
persoana vinovată .

Au mai ramas doua chestiuni de contencios administrativ in acest curs

1. Proceduri speciale de contencios administrativ

Doresc sa conștientizați care e locul lor in cadrul contenciosului administrativ. Știți când ai o
asemenea procedura exista un risc foarte mare sa ti se respingă ca inadmisibila pentru ca nu ai
fost atent la niște elemente, sa zic asa, surpriza!

Și pe de alta parte trebuie in mod obligatoriu sa le puteți deosebii de sintagma “alta procedura
judiciara”, sintagma pe care o utilizează articolul 5 din legea contenciosului adm. .
O sa facem următoarea clasificare:

A Proceduri judiciare( care au ca scop contestarea unor acte administrative)

Se împart in 2 mari categorii

1. Proceduri ( zise de drept comun )

Adică sunt exact acele proceduri pe care legea contenciosului ADM. le numește “alte
proceduri judiciare” ART 5 din lege.

Este situația in care anularea unui act adm. este de competenta unei alte Instanțe decât cea de
contencios adm.( de analizat ART 5, instanțele civile pot soluționa cereri de anulare a unui act
adm. Dacă cumva o lege organica stabilește ca ele sunt competente) .

Care este consecința? ( in aceste tipuri de litigii nu se aplica deloc legea contenciosului adm./
este aplicabil in totalitate codul de procedura civilă)

S-ar putea teoretic sa existe și prevederi speciale in legea specială care instituie aceasta
procedura judiciara, dar cert este ca ele se soluționează aproape in totalitate după codul de
procedura civilă, iar legea contenciosului nu se aplica deloc.

2. Procedurile de contencios administrativ ( adică aici toate aceste proceduri sunt

soluționate de instanța de contencios adm. )

Și atunci vedeți simplu care este criteriul....?! Criteriul de distincție este legat de instanța
competentă. Adică dacă avem orice alta instanța, de exemplu cea penală. Dacă e vorba de
orice fel de alta instanța decât cea de contencios adm. vorbim de alte proceduri judiciare, iar
dacă e vorba de instanța de cont adm. atunci sunt proceduri de cont adm.

Mergând mai departe, aceste proceduri de contencios administrativ la rândul lor se

împart in 2:

a) Procedura generală ( cea întemeiată pe art. 1 și următoarele din legea cont adm. ....cu
suspendare, cu recurs, cu tot ce prevede legea cont adm., bineînțeles, ca in aceasta situație se
va aplica in principiu legea cont adm. unde are prevederi exprese și la care se adaugă codul de
procedura civilă.

Va dau un exemplu... “Vedeți? Legea contenciosului administrativ ne spune ca, calea de atac
este recursul și ne mai spune termenul pentru recurs este de 15 zile” Dacă n-ar vrevedea
termenul asta de 15 zile ne-am duce in Cod și acolo in cod vom vedea ca avem un recurs la 30
de zile ... daaar întrucât avem prevedere expresa in legea specială (cont. Adm.) atunci textul
asta se aplica cu prioritate.

Dar dacă ne întrebam... bun, dar poate sa facă recurs pe orice motiv? Pai NU, legea
contenciosului nu prevede nimic dar mergând la cod o sa vedem ca sunt doar 8 motive pentru
care se poate face recurs ( o sa le învățam in anul 4). Și atunci, in felul asta, legea cont adm se
completează cu codul de procedura civilă.
b) Procedurile speciale ( adică sunt acele proceduri care au acele elemente derogatorii de la
legea cont. adm.) Care sunt acele elemente? Pai poate calea de atac! Poate termenul de
introducere a acțiunii! Poate procedura prealabila ( care se efectuează într-un alt loc sau
într-un alt termen)! Poate caracterul suspensiv de drept ! Deci poate fi orice fel de elemente
specifice!

Deci in acesta situație se va aplica cu prioritate legea specială, dacă legea specială nu prevede
nimic atunci se va aplica in complementare legea cont adm., dacă nici asta nu prevede nimic,
se mai completează și cu codul de procedura civilă.

Ex: Cod adm. art. 160 al 9 și 10 este vorba de emiterea ordinului prefectului prin care constata
încetarea de drept al mandatului primarului.

Sa ne imaginam “ ca avem un primar căruia i s-a terminat mandatul, NU contează pe ce

motiv, si lui i se pare abuziv, și vrea sa-l conteste. Și noi trebuie sa vedem ce trebuie sa facem,
așadar: 1. In ce termen trebuie sa ne adresam instanței? Îl vedem aici special ( art. 160 (9)
(10)., 10 zile de la comunicat. 2. Facem procedura prealabila? Mergem la al (10)- procedura
prealabila nu se mai efectuează. Are o Interdicție. Ai grija, termenul de 10 zile curge imediat.

Și atunci, vedeți, dacă n-am fi avut prevederile astea, noi știm ca trebuie sa facem plângere
prealabila in 30 de zile și după aia acțiune in contencios in 6 luni. Daaar, pe de o parte, de la
obligativitatea procedurii prealabile avem derogare. Nu se efectuează. De le termenul de 6
luni avem alta derogare, 10 zile. O aplicam cu prioritate.

Sigur, mai avem cel puțin 2 derogări de la lege cont adm. Hotărârea primei Instanțe este
definitiva, deci nu mai avem recurs și obligativitatea Instanței este sa se pronunțe in 30 de
zile, lucru care nu exista nici in dr. comun, nici in lege, nici in cod etc.

Regularizarea este o derogare de la codul de procedura civilă.

Mai departe, ajungem sa ne întrebam? Buun, am înțeles ca trebuie sa ma adresez instanței in

10 zile... daaar care-i Instanțe? Dacă ne uitam la al (9) și (10), ne zice la instanța de
contencios administrativ! Adică nu ne spune mai nimic ( nu este suficient).

Asadar trebuie sa mergem in prima faza la legea cont adm. Și vedem acolo art. 10, și pe art.
10 o sa știm, fiind ordinul prefectului, ca este vorba de tribunal ( și este vb. desigur de
tribunalul de la domiciliul reclamantului).

Cu siguranța nici nu contează dacă e de la domiciliul reclamantului sau a pârâtului, ca și

primarul și prefectul sunt din același tribunal pt. ca in mod logic in uat-ul respectiv, primarul
ca sa fie primar trebuie sa și aibă domiciliul, prefectul ca sa fie competent sa cenzureze
trebuie sa fie in același județ, deci este evident din perspectiva teritorială. Dar oricum mergem
la art. 10 ca sa ne spună cum se procedează.

Termenul este scurt. 30 de zile. Ne întrebam? Dar se face cu citare sau fără citare?! Acest
lucru nu o sa-l găsim nici in legea specială, nici in legea cont. adm... atunci trebuie sa mergem
la codul de procedura civilă, care ne spune ca in lipsa unei prevederi exprese ca se judeca fără
citarea părților ( citarea este regula ), deci se citează pe termen scurt.

Vedeți? Deci cam asa se completează in cascada: prima data vedem prevederile exprese ale
legii speciale, dacă nu avem prevederi mergem la legea cont. Adm., și dacă nici acolo nu sunt
mergem la codul de procedura civilă.

Concluzia! Sintagmele alta procedura judiciara și procedura specială de cont. Adm. se

deosebesc fundamental prin 2 criterii de diferentiere:

1. instanța competentă ( pentru ca primele sunt de competentă instantelor comune și

celelalte de competenta instantelor de cont. adm.).

2. legislația aplicabila ( pt. ca in prima situație avem doar codul de proced. civilă, iar in cea
de a doua situatie avem și legea specială și legea contenciosului și codul de proces civilă)

Excepția de nelegalitate

In primul rând, asa cum o sa vedeți excepție de neleg. este reglementată de art. 4 din legea
contenciosului adm.

O sa vedeți ca pe lângă asta exista un soi de excepție de nelegalitate, i-am spus eu “excepție
specială”, o sa discutam la final despre ea. Nu este aceeasi instituție dar este o instituție
extrem de asemănătoare prin mecanismul prin care se aplica. Și de aceea am spus este
oarecum o excepție paralela.

Asadar, sa vorbim de excepția de neleg. prevăzută de art. 4 din legea cont adm.

Ce trebuie sa știți despre excepție de neleg. ?

Ca orice excepție in esența este un mijloc de apărare. Un mijloc de apărare care cumva când
se ridica o excepție. Ea tinde sa paralizeze acțiunea sau pretenția celeilalte parți.

O sa faceți teoria exceptiilor iarăși la procedura civilă in anul 4.

Eu încerc ca voi sa înțelegi in mare depsre ce este vorba.

Sunt foarte multe clasificări ale excepțiilor, dar pe de o parte pot sa fie excepții de procedura,
adică e adevarat ca ai o pretenții dar nu se poate judeca in aceste condiții- adică de pilda:

 excepția netimbrajului “întâi plătește și apoi discutam”

 excepția necompetenței instanței “ne putem judeca dar nu aici”, adică trebuie
trimis la alta instanța

 excepția calității procesuale pasive “ sigur ca ii fi având tu dreptate, dar nu

împotriva mea, eu nu pot sa fiu parat”
  excepția neîndeplinirii procedurii prealabile “da poate ca ai dreptate pe fond dar
mai întâi trebuia sa mi te adresezi mie și sa soliciți revocarea actului și n-ai făcut-o”).

 mai sunt și excepții de fond care tin cumva mai mult de codul civil decât de codul de
procedura civilă.

Una dintre cele mai cunoscute este:

- Excepția prescriptiei

- Exceptiile decăderii le găsim in codul civil

Ex.: “Daaa, poate ca ți-am împrumutat bani dar s-a prescris” “ Daaa poate e adevărat, ai avut
dreptul ăla dar ai decăzut din el dreptul s a stins pentru ca n-ai făcut acțiunea in termen
de....un an...”

Excepția de nelegalitate e un soi de excepție de fond, adică atunci când te aperi, te aperi pe
fondul dreptului. Defapt, in ce consta și care sunt efectele?

Deci este un mijloc de apărare care art. 4 ii pune la îndemâna unei părți pentru a se apăra
împotriva unui act administrativ pe care cealaltă parte își întemeiază pretenția “ Adică,
cealaltă parte vine asa.... Eu am dreptate fiindcă pentru ca actul asta administrativ sta la baza
pretențiile mele!! Iar cealaltă parte ii spune ...Da, poate ai dreptate dar actul pe care te bazezi
tu este nelegal și ar trebui eliminat din proces tocmai prin aceasta perspectiva pentru ca
dreptatea și adevarul nu se pot baza pe o ilegalitate!!

Deci, aceasta instituție nu e chiar noua pt. voi pt. ca am făcut-o când am discutat despre cont.
Adm., la clasificări, una dintre ele “ contenciosul in aprecierea legalității” ....asta este
instituția.

Și v-am dat atunci exemplul pe care probabil îl rețineți “ Avem 2 vecini cu 2 parcele, A și B.
B are o parcela mai îngusta, se apuca și construiește, și își construiește asa un pic mușcând din
terenul lui A . De ce ar face asta? Pt ca vrea și el puțin soare ( ca Numa pământul lui A este
străbătut de soare).

A vine și, pe el nu-l interesează toate discuțiile cu dr. administrativ...și face ce știe el cel mai
bine, adică ce ii zice codul civil ce poate face, își apăra proprietatea! Atunci face o acțiune cu
dublu petit: revendicare cu privire la bucata aia de teren pe care a luat-o B, și 2 ... nu putem
revendica dacă nu și demolez, adică trb. sa desființez construcția care e pe terenul meu.

Și desigur, B vine și zice ca, ca sa demolezi trebuie sa dovedești ca sunt de rea credință.... Dar
uite eu sunt cât se poate de buna credință! Uite, vezi? Am autorizație de construire! Chiar
primarul mi-a dat aceasta autorizație și eu cu buna credință am construit,.... deci nu poți
demola, trebuie sa negociem sa găsim alta varianta! Și atunci in situați asta A va ataca aceasta
autorizație cu excepție de nelegalitate. Adică el invoca in acel litigiu ,care este civil, faptul ca
autorizația este ilegală, de pilda spune ca legea 50 spune foarte clar ca nu-ți da autorizație
decât dacă poți dovedi un titlu, un drept real asupra terenului, ooori dacă ai construit și pe o
bucata din terenul meu trebuie sa dovedești ca ești proprietar sau ca ai un drept de superficie
sau ce o fi ... ce-ti permite construirea pe terenul meu. Dar tu nu ai , adică B nu are! Atunci
însemna ca primarul a fost in eroare sau a “inchis ochii” dar i-a dat autorizație de construire
lui B pe terenul lui A, fără ca B sa aibă un drept real pe terenul lui A. asta înseamnă ca
autorizația este nelegala.

Și acuma ii vedem trăsăturile, cu ocazia asta! Care sunt trăsăturile autorizației de construire?

1. Nu presupune anulare ci presupune ignorarea actului de către judecătorul care judeca

litigiul ( deci dacă excepția asta este admisă, autorizația este cumva expulzata din proces,
adică litigiul dintre A și B se va limita la atât. Adică la starea de fapt sau la o consideratie prin
ficțiune ca B nu a avut autorizație de construire. Și atunci, sigur, avem un alt text din codul
civil in care cel care a construit fără autorizație se considera ca este de rea credință. Și atunci,
sigur, demolarea este o acțiune. Deci asta e prima trăsătura! Vedeți? Pana și judecătorul ăla
care nu e nici macar de contencios, e judecător civil la o judecătorie “Judecătoria Bragadiru”
(glumița aka Podiii), el nu are cum sa anuleze acte, in schimb îl va considera ilegal și îl va
ignora in procesul lui. Dar autorizația aia fata de autorități, fata de terți continua sa și producă
efectele.

2. A doua trăsătura e explicabila, nu numai in litigii de contencios ( cum suntem noi obișnuiți)
ci in orice fel de litigii. V-am dat un exemplu in acest sens! Uite un litigiu civil ( adică
exemplul de mai sus).... poate fi și un litigiu de contencios “adică cineva ataca un act
administrativ oarecare cu o acțiune directa, iar celălalt se apăra aducând un alt act
administrativ...sunt mai multe acte in lanț.

In același litigiu, ca sa nu faci doua, poți sa ridici excepția de nelegalitate cu privire la actul
care sta la baza actului atacat dacă vrei... și atunci vom avea excepția de nelegalitate in
instanța de contencios. Dar putem sa avem și excepție de nelegalitate in cadrul instanțelor sau
unui litigiu penal.

Gândiți-va de pilda ca am acea un act administrativ care stabilește atribuțiile unui funcționar
și pe care chipurile, funcționarul le-a încălcat și prin urmare ar fi un abuz de serviciu pentru
care el acuma este cercetat.

Dar acel act admin. este emis de un organ necompetent! Dar bineînțeles ca el poate ridica
excepția de nelegalitate siii instanța penală sa stabilească ca nu i nici un abuz, ca defapt
atribuțiile lui trebui stabilite de ministru dezvoltării regionale, nu de prefect. Atunci prin
faptul ca el a încălcat un act ilegal este irelevant din perspectiva penală.

Deci practic aceasta excepție are o aplicabilitate mult mai larga decât ideea de contencios
administrativ.

Astea sunt cele 2 trăsături!

Acuma sa ne uitam și la text sa vedem care e domeniul de aplicare( art 4)

Citește al (1)... este clar ca trebuie sa avem un act adm individual

Citește al (4)... “actele administrative normative nu pot forma obiect al excepției de
nelegalitate”

Deci, ne spune și de ce, pentru ca avem acțiune in anulare!

Într-un fel e rezonabila ( se refera la art. 4) opțiunea doar ca va întinde foarte mult litigiile! In
ce sens? Știți ca acțiune in contencios împotriva actelor normative este imprescriptibilă. Prin
urmare, oricând s ar întâmpla sa te vatame un act normativ n-ai decât sa deschizi in paralel un
litigiu de contencios cu privire la un asemenea act și celălalt litigiu eventual se va suspenda.
In schimb, știți cum este, actul individual nu poate fi atacat oricând și atunci dacă apare un
interes cu privire la acel act într-un litigiu pe care îl ai, atunci poți ridica excepția de
nelegalitate.

Așadar, prima observatie ca obiectul excepțiile pe art. 4 sunt actele adm individuale, deci cele
normative nu pot fi atacate. Dacă va uitați iarăși, nu poți ataca pe articolul 4 operațiunea
administrativă! Adică sa te trezești într-un litigiu civil ca ridici excepția de nelegalitate la un
aviz!? O sa fie inadmisibila pentru ca ne spune textul asta “legalitatea unui act administrativ”,
nu și a unei operațiuni administrative.

Acuma, desigur, vine întrebarea-“contract administrativ”? Și aici, deocamdată e o nebuloasa.

Adică ***eu nu v-aș da o grila din asa ceva***

Câteva aspecte de procedura

Instanța competentă poate fi orice instanța de contencios, civilă, penală, oriunde un fond
litigios ar putea avea legătura cu legalitatea unui act administrativ.

Efectul excepției este ignorarea actului , nu și anularea lui.

In cazurile de la articolul 4 nu este obligatorie plângerea prealabila.

Ultima obs. de procedura: ( in cazul speței de mai devreme ) Jurisprudența introduce in acel
litigiu și emitentul autorizației, pentru a-i da și acestuia posibilitatea de a se apăra.

Acest emitent poate sa fie primarul sau UAT-ul!

Emitentul se cheama in judecată, dar nu avem un text de lege care sa prevadă acest lucru.

Excepția de nelegalitate specială

Este vorba de alt temei legal, art 18 (2) din leg cont. adm. “Instanța este competentă sa se
pronunțe și asupra legalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului
supus judecății”.

Este un mecanism care se aseamănă cu excepția de nelegalitate doar ca este un alt obiect,
operațiunea administrativă, ci nu act administrativ.
Ex. Autoritatea când depune actul atacat ca sa se apare in totalitate, trebuie sa depună o data
cu acesta toată documentația care a stat la baza lui.

Instanța nu poate anula actul. Este similar excepției. Adică efectele sunt similare.

Acolo instanța constata nelegalitatea actului și prin urmare îl ignora. Asa e și aici, dacă
instanța se pronunța pe nelegalitatea unei operațiuni admin. Ea va judeca actul ca și cum acea
operațiune n-ar mai exista.

Care sunt deosebirile fata de excepția de nelegalitate pe care am văzut-o la art 4.

1. Nu e act pentru ca e “operațiune”

2. Este o diferenta de competentă. Adică dacă pe excepția de nelegalitate generală avem

orice fel de instanța competentă sa o soluționeze, aici numai instanța de cont. Admin. se poate
pronunța pe asta și numai cu privire la niște operațiuni care stau la baza actului atacat. Adică
nu orice fel de operațiuni in legătura cu actul respectiv.