Sunteți pe pagina 1din 18

1.

Concepte si evoluţie

1.1 Conceptul de faliment bancar

Legea britanica a falimentului din 1732 a fost prima, din epoca moderna,
referitoare la acest aspect. Falimentul se pedepsea cu închisoarea si era vazut ca un mijloc
de lichidare financiara a companiilor cu dificultati si de distribuire a activelor ramase între
creditori. Prima procedura moderna de reorganizare apare abia în 1978, cand a fost adoptat
„Capitolul 11“ al legislatiei americane privind falimentul. China, Rusia si majoritatea tarilor
post-comuniste au introdus sau au modificat legile privind falimentul dupa 1990.
Conform Bancii Mondiale (2004), varsta medie a legislatiei privind falimentul în primele
zece tari cu cea mai buna practica este de circa sase ani.
Procedura falimentului se aplică acelei bănci devenite insolvabilă, atunci când
aceasta nu a onorat integral creanţele certe, lichide si exigibile, pe o perioada de cel putin
30 de zile, sau cand valoarea obligatiilor bancii depaseste valoarea activului său.1
Procedura începe pe baza unei cereri introduse de către banca debitoare sau de
către creditorii acesteia ori de către BNR. De regulă procedura începe după constatarea de
către BNR că aplicarea măsurilor de supraveghere specială desfăşurate în scopul redresării
băncii respective, nu a condus la evitarea stării de insolvabilitate.În acest caz se adresează
tribunalului o cerere pentru a fi supusă dispoziţiilor legii falimentului bancar. Cererea va fi
semnată de persoanele care, potrivit legii, au calitatea de a o reprezenta şi trebuie să fie
însoţită de următoarele acte:

a) Bilanţul contabil şi copii după registrele contabile curente


b) O listă a tuturor bunurilor
c) O listă a numelor şi adreselor creditorilor arătându-se suma, cauza şi drepturile de
preferinţă
d) Contul de profit şi pierdere pe anul anterior depunerii cererii
În urma înregistrării cererii, tribunalul va notifica aceasta părţilor interesate şi
oficiului registrului comrţului unde banca debitoare este înmatriculată. Toate cheltuielile
vor fi suportate din averea băncii debitoare.
La primul termen de judecată, în cazul în care banca debitoare nu contestă situaţia
de insolvabilitate, va dispune începerea de îndată a procedurii falimentului
băncii.Tribunalul se va pronunţa asupra contestaţiei în termen de zece zile şi va comunica
Băncii Naţionale a României hotărârea sa privind începerea procedurii falimentului. Dupa
parcurgerea tuturor etapelor legale, hotararile tribunalului sunt definitive si executorii. Ele
pot fi atacate cu recurs. Hotararea tribunalului de incepere a falimentului este comunicata
Fondului de garantare a depozitelor din sistemul bancar, in vederea aplicarii reglementarilor
privind plata depozitelor garantate. Celelalte proceduri de derulare a operatiunilor de
lichidare sunt prevazute de Legea nr.64/1995, care se aplica si in cazul falimentului
bancilor .
BNR va închide imediat conturile băncii debitoare şi va deschide un cont nou, cu menţiunea
„bancă în faliment”.
1
Legea falimentului bancar –Legea 83/1998 privind falimentul bancar
1
În acest cont se vor vira sumele de bani existente până la acea dată în conturile
băncii.
În prezent, in Romania functioneaza 35 de societati bancare autorizate, plus sapte
sucursale ale unor banci straine. Din totalul de 35 de banci autorizate de BNR, 33 au fost
cuprinse in sistemul BNR de evaluare si clasificare. Sunt exceptate Banca de Investitii si
Dezvoltare, care a fost autorizata, dar nu si-a inceput inca activitatea, si Banca Agricola,
aflata in proces de privatizare.

1.2 Falimentul Băncii din Moldova.

In prima jumatate a sec XIX, in Principatele Dunarene se aflau cativa bancheri straini,care
aveau ca obiect principal al activitatii comertul cu cereale si numai in sunsidiar efectuau
operatiuni de banca: schimb valutar si imprumuturi camataresti.
Interesele economiilor nationale ale principatelor coincideau , ca si astazi, cu interesele
marilor puteri europene in privinta necesitatii de a se constitui institutii de credit si tot ca in
zilele noastre marile puteri se concurau intre ele pentru concesiune acestor afaceri.In
moldova, competitia pentru infiintarea unei banci de emisiune s-a dat intre grupul anglo-
austriac reprezentat de Weichersheim si grupul german reprezentat de Nulandt.Domnitorul
moldovi, Gheorghe Alexandru Ghica a acordat unui investitor strategic, germanului
Friederich Ludwig Nulandt, la 7 (19) mai 1856 autorizatia de constituire a unei “banci de
scont si circulatie”, care si-a inceput activitatea in martie 1857.
Desi era supravegheata de stat, prin doi comisari, dupa mai putin de un an de la primele
operatiuni, banca a dat faliment, cu toate eforturile guvernului de a o redresa.
La 11/23 martie 1858 (exact dupa un an de la inceperea activitatii)conducerea bancii a
declarat incetatrea pletilor si s-a adresat guvernuli cu o cerere prin care solicita
sprijin,intrucat platile ar putea fi reluate daca bancii i s-ar acorda un termen de cateva
luni.Aproband cererea , guvernul a acordat bancii un termen de trei luni.Fiind sesizat cu
cererile de plata ale creditorilor deponenti,guvernul s-a vazut constrans sa declare, la 14/26
1858, starea de faliment a bancii si sa numeasca un sindicat provizoriu al creditorilor.
Raportul administratiei provizorii a bancii, prezentat de d-nii Kogalniceanu(in romana) si
Huter(in germana) contine bogate referiri la cauzele esecului bancii.2
1. Imobilizarea capitalului prin:
a) acordarea unor credite cu termen lung de rambursare(17 ani) si cu dobanda fixa
(17%)
b) investitii nechibzuite, pe termen lung, in intreprinderi de stat, numai pentru a inlesni
profituri intermediarilor.

2.Scontul efectelor emise de comerciantii a caror insolventa era notorie de mai multi ani.
3.Recurgerea fara discernamant la arbitraje care, prin hotararile pronuntate, provocau
surprindere.
4.Acordarea de credite si reesalonari ale datoriilor pe baza de favorisme si desigur nu
fara foloase individuale.
5.Asocierea cu aventurieri srtaini, al caror sarlatanism era evident
2
C.I. Baicoianu in monografia”Istoria politicei noastre monetare si a bancii nationale”, vol. I,partea I, Cartea
romaneasca , Bucuresti, 1932, p.219
2
6.Acordarea catre stat a unui credit imens,fara sanse de rambursare
7.Speculatiile private ale directorilor in acordarea de credite Lombard.
8.Fastul sfidator al localurilor bancii si al locuintelor private ale conducatorilor.

1.3 Falimentul Băncii Franco- Române

Banca Franco-Română, cu sediul inh Bucureşti si cu 43 de sucursale in ţară, intemeiata in


anul 1914, cu un capital de 10 milioane lei, dup ace si-amajorat acest capital, in mod
repetat, pana la 120 milioane lei, inregistreaya la 19 iunie 1929, in dos. Nr. 3384/1929 al
tribunalului Ilfov, cerearea de a-i fi acordat un moratoriu de 6 luni pentru plata datoriilor
sale.
Tribunalul ilfov in sedinta de l 5 august 1929 pronunta sentinta prin care admite cererea si
in consecinta:
- acorda bancii un moratoriu de 6 luni, cu obligatia de a dovedi, in acest termen ca si-a
platit datoriile:
- numeste o comisie de 7 creditori, prin care si Banca Nationala care sa supravegheze
administrarea si operatiunile bancii pe timpul moratoriului:
- dispune ca in timpul moratoriului pletile catre creditori sa se esfectuieze”proportional, pe
cote, in raport cu creantele fiecaruia ”.

Banca Franco-Română nu onoreaza acest moratoriu, motivand ca termenul este prea scurt
pentru a plati datoriile”date fiind dificultatile de realizare a portofoliului din cauza crizei”.
Pe baza raportului redactat de judecatorul concordatarConstantinescu Ghinea, se retin
urmatoarele premise ale falimentului Bancii Franco-Române:
- Banca a cautat prin toate mijloacele , sa-si atraga capitaluiri mari intr-o epoca de lipsa
capitalului pe piata, de pronuntata criza economica si ceva mai mult atunci cand se tindea la
revalorizarea sau stabilizarea monetara, epoca in care investitiile financiare trebuia nu sa-si
sporeasca angajamentele ci, din contra , sa le diminuieze.
- Banca s-a angajat in operatiuni mari, disproportionate capitalului social, imobilizand in
manile catorva creditori mare parte din numerarul sau, cu termene lungi ce nu
corespundeau cu termenele depozitelor:
Se evidentiaza in acest mod, o conceptie indrazneata, de hazard, departe de scopul initial si
principal al bancii – instrument de credit pentru cei mici si multi capitalisti –in dispretul
oricaruui principiu economic si mai mult cu sfidarea fenomenelor economice
caracteristice.
Acest system a atras dupa sine ruperea achilibrului pe care orice institutie de credit trebuie
sa-l metinain complexul operatiunilor sale.Ca urmare a acestei situatii activul bancii,
imobilizat in astfel de plasamente in investitii , nu a putut face fata obligatiilor sale fata de
creditorii care isi incredintasera capitalurile, in vederea unei fructificari temporare,
produucanduse astfel acest dezechilibru, care a dus la situatia de faliment.
- Ban ca a crezut ca prin atractia de capitalului de depuneri, isi poate extinde operatiunile,
fara sa tina seama cu destula prudenta de natura investitiilor, la lichidarea lor, de echilibrul

3
si de proportia ce trebuie sa existe intre capitalul social(inclusive rezervele) si capitalul de
speculatie al depunatorilor
- O alta cauza aqr fi ca: cea mai mare parte din imprumuturile acordate nu sunt acoperite
cu arantiile existente.
- Termenile unora dintre aceste garantii au expirat fara a se lua masuri de executarea lor.
- Banca Franco-Română a acordat imprumuturi si fara garantii effective sip e credit
personal;
- Majoritatea acestor debitori nu au fost urmariti.Dealtfel, unele din posturile acestui
capital reprezinta sumele defraudate de personalul bancii.
Intrucat registrele bancii arata sporire fictive de capital, traffic cu actiuni dubioase,
plasamente hazardate si inutile, rezulta ca administratia bancii a dat dovada de rea
credinta , uzand in speculatiile bancare de mijloace garv sanctionate si sub raportul moral si
sub acela al represiunii judiciare.

1.4 Falimentul Bancii Marmorosch Blank&Co.

Investitorul strain Jacob Marmorosch a venit la Bucuresti de la Viena, la inceputul celui de-
al cincilea deceniu al sec XIX, cu un capital de 30.000leicomertului cu coloniale, vopsele si
tabla pentru acoperisuri,dar la fel ca ceilalti negustori , a practicat in parallel si camataria.
La 1 ianuarie 1874 Marmorosch si Blank se asociaza cu bancherul Issac Lobel din Viena si
constituie societatea in comandita Marmorosch, Blank&Co., avand ca obiect de activitate
comertul de banca.In 1889 Banca Marmorosch, Blank&Co. s-a asociat cu Banque
Commerciale Hongroise de Pest si cu bancile germane Darmstadter Bank si Berliner
Handels Gesellchaft, pentru a forma o noua societate a nonima sub denumirea de “Societate
de credit”, cu un capital autohton.
Imediat dupa primul razboi mondial ,ea a devenit cea mai importanta banca comerciala
romana, avand sucursale in Constantinopol, Paris, New York.In consiliul de administratie
al bancii au fost alesi politicieni ilustri, reprezentanti ai unor banci occidentale, generali,
arhitecti,mari industriasi, etc.
Dupa o jumatate de secol de prosperitate, urmeaza declinul inexorabil.
In 1926, banca a suferit o pierdere de peste 50 milioane(la un capital de 20 mililoane), dar
bilantul a fost falsificat astfel incat arata un castig de 60 milioane.
In 1927 banca a pierdut peste 80 de milioane lei,dar bilantul falsificat consemna un profit
de peste 50 milioane lei.In 1928, banca a raportat u beneficiu fictive de 270 milioane lei.
La acest dezastru au contribuit substantial si membrii familiei lui Aristide Blank, detinatori
a 80% din numarul actiunilor bancii.Acestia au constituit in Elvetia societatea “Lugano”,
prin intermediul careia au obtinut importanta credite de la Banca Marmorosch Blank&Co.
(cca. 40 milioane lei).
Aceasta situatie nu a mai putut continua astfel ca s-a ajuns la falimentul inevitabil in aceasta
situatie.Cauza cea mai importanta pentru care Banca Marmorosch Blank&Co a juns la
faliment a fost provocata de frauda administratorilor si de lacomia nesatioasa a
politicienilor.

4
2. Cauzele falimentului bancar

Bancherii au falimentat în toate timpurile si pe toate meleagurile.Unii si-au castigat


astfel celebritatea eterna, altii s-au pierdut in negura uitarii si anonimatului.
In viata bancilor, riscul este indus de nenumarate cauze. Cei mai multi specialisti
remarca in cadrul acestor cauze, mai intai natura (activitatii) institutiei bancare ce se
reflecta in numeroase forme ale riscurilor. Asadar, ceea ce se poate observa la prima
vedere, chiar si de catre un nespecialist este faptul ca banca reprezinta o intreprindere cu
caracter lucrativ, ca oricare societate comerciala, care se foloseste de mijloace adecvate si
realizeaza actiuni corespunzatoare. Realizandu-şi activitatea, banca isi asuma riscuri proprii
functionarii dar si riscuri ce decurg din specificitatea naturii intermedierii financiare pe care
o face. "Riscul de intreprindere decurge din faptul ca banca este o afacere in care se
angajeaza oameni, capitaluri si care se confrunta cu riscuri, de unde pot rezulta castiguri sau
pierderi, ce urmeaza sa remunereze aportul factorilor angajati". Riscurile financiare pot fi
considerate drept cea mai importanta grupa de riscuri bancare, dat fiind ca, asa cum a
demonstrat practica, proasta lor gestiune produce cele mai multe falimente bancare. In
această grupă de riscuri se includ:

* Riscul de creditare, denumit si risc de insolvabilitate a debitorilor, risc de nerambursare


sau risc al deteriorii calitatii activelor bancare, care exprima probabilitatea neincasarii
efective, la scadenta a fluxului de venituri anticipat la incheierea contractului de credit.
* Riscul de lichiditate sau riscul de finantare, ce exprima probabilitatea finantarii efective a
operatiunilor bancare, posibilitatea de a nu le realiza.
* Riscul de piata sau de variatie a valorii activelor financiare, apare ca risc de variatie a
ratei dobanzii, risc valutar si risc de variatie a cursului activelor financiare. Exprima
probabilitatea ca o modificare a conditiilor de piata sa afecteze negativ profitul bancar.
* Riscul de faliment, riscul de capital sau riscul de indatorare ce exprima probabilitatea ca
fondurile proprii ale bancii sa fie insuficiente pentru a acoperi pierderile rezultate din
activitatea curenta.

In conditiile internationalizarii afacerilor si creditelor bancare, bancile privite din


perspectiva afacerii sunt supuse riscului international, iar atunci cand acestea sunt implicate
in procese de achizitii si fuziuni cu alte entitati, riscurile financiare au o tendinta de
agregare, mai ales in prima etapa a proceselor.
Comisia Bancara Franceză raspunde la această întrebare dezvăluind cinci riscuri principale
cu care se confruntă băncile :
• Riscul de nerambursare a creditelor acordate clientilor;
• Riscul interbancar, de nerambursare a creditelor pe care bancile si le acorda intre ele;
• Riscul de credit acordat tarilor aflate in curs de dezvoltare;
• Riscul ratelor de schimb;
• Riscul de participatie la capitalul altor societati, nebancare;

La acestea se adaugă noile riscuri legate de produsele derivate. Cel mai important risc
rămane riscul de credit, care se amplifica o data cu crearea zonei euro. Factorii umani sunt
si ei importanti in accentuarea riscului. Astfel, daca sunt prea reduse contributiile la fondul

5
de garantare a depozitelor, bancherii isi asuma riscurile mai mult, stiind ca, in caz de esec,
deponentii vor fi despagubiti si ca prima de asigurare nu este proportionala cu riscul
asumat. De asemenea, existenta unui imprumutator de ultima instanta(de regula Banca
Centrala) sau suprastatal(FMI) poate accentua apetitul pentru risc, conform principiului
“privatizarii beneficiilor si nationalizarii pierderilor”.
Internetul, utilizat drept canal pentru distributia serviciilor bancare si financiare
genereaza riscuri operationale noi sau accentuate. In Franta, in anul 2000, un numar de
peste 130 de banci ofereau servicii pe internet si aproximativ 15% din populatie utiliza
internetul.
Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE), a publicat, in
1997 un tabel al cauzelor crizelor bancare in unele tari.3

Numarul si Japonia Franta Regatul Norvegi Finlanda Suedia


Unit a
cauzele
crizelor

Risculde 1 1 1 2 2 2
credit

Riscul 3 2 3 3 3
imobiliar

Riscul de 3 1 2
piata
financiara

Conjunctura 1 1 1 1 1
economica

Insuficienta 2 1 1 2 2 2
controlului

Criza bancara poate fi: - de lichiditate


- de solvabilitate
Criza de lichiditate se exprima prin inposibilitatea de a obtine o refinantare pentru
plata datoriilor exigibile.Criza poate fi evitata prin recurgerea la creditarea din partea Bancii
Centrale.
Criza de solvabilitate consta in aceea că activele băncii nu pot face faţă pasivelor
acesteaia.
Cauzele falimentului bancar din sec XIX si XX pot fi cunoscute din următoarele
exemple: Falimentul Băncii Naţionale a Moldovei(1858), Falimentul Băncii Franco-
Romane(1929) si Falimentul Băncii Marmorosch Blank&Co. (1932).
Studiul falimentului bancar este o necesitate de oportunitate întrucât falimentul
constiutuie o expresie a inabilitaţii manageriale, respectiv a abdicării de la
responsabilitatea bancară.

3
Ion Turcu”Falimentul-actuala procedura”,tratat a IV-a, op.cit.,p.488
6
Pe de altă parte, falimentul este principala afirmare a riscului asigurat şi a cărui
eventualitate este avută în vedere la costituirea şi dimensionarea fondului de asigurare.
Falimntul bancar presupune închiderea băncii insolvabile de către organele de supraveghere
bancară abilitate . Dar, aşa cum se va vedea, există uneori şi soluţii care exclud încetarea
funcţionării băncii implicate.
Dar, să examinăm cauzele falimentului aşa cum sunt ele relevate de statistici şi
analizele ştiinţifice americane(ale organelor de supraveghere bancară din 1988). Subliniem
că, statisticile nu relevă cauze pentru fiecare caz în parte, ci îregistrează pentru fiecare
faliment, toate cauzele care au fost depistate că au acţionat. Deci, în referirile numerice
exprimate proporţional, procentele exprimă numai frecvenţa cazurilor.
Cauza principală este calitatea inferioară a activelor, prezenţa în 98% din
falimente. La rândul său aceasta se datorează în:
 Practici liberale în acordarea creditelor(85%);
 Excepţii de la fundamentarea temeinică a împrumuturilor prin analiza situaţiei
financiare (79%);
 Supracreditare(73%);
 Exceptii de la controlul aprofundat al garantiilor(67%);
 Deficiente ale garantiei de baza a imprumutului(55%)
 Cresterea relativ excesiva a cheltuielilor de management (personal de conducere,
sisteme interne si echipamente(52%));
 Concentrarea negarantata a creditelor (37%);
 Angajarea in sfere din afara preocuparilor(23%).

Pentru toate aceste cauze bancile considerate cu activitate normala(sanatoasa)


prezinta succesiv procentele: 0, 29, 0, 0, 3, 3, 0, 3.
Ceilalti factori considerati in ordinea importantei sunt:
• Insuficiente in planificarea politica si management(90%);
• Abuzuri interne privind preferentierea (35%);
• Insuficienta deficientelor ambientului economic(35%);
• Lipsa de corectitudine a reviziei, controlului si sistemelor interne(25%);
• Fraude materiale, tentative de mascare si inselaciune(11%);
• Cheltuieli nefundamentate(9%).
Dupa cum se vede, mai frecvente, sau mai rare, cauzele exprima in mare majoritate
deficiente in administrarea fondurilor si sunt in mare masura expresie a nivelului de
activitate a managerilor si personalului.
Astfel, se considera pe buna dreptate, ca germenii falimentului pot fi previzibili
prin analiza seriilor de indicatori bancari de performanta, utilizati ca atare, dintre care
semnalam pe cei mai semnificativi:
• Profit net/total active(medii);
• Venit net din dobanzi/active fructificabile(medii);

7
• Venituri, altele decat dobanzile/active(medii);
• Cheltuieli, altele decat dobanzile/ active(medii);
• Capital/total active;
• Dividende/profirt net;
• Active lichide(medii)/ active(medii);
• Depozite (medii)/ active(medii);
• Reserve/credite neperformante;
• Reserve/total credite.
Este evident ca diminuarea in timp a performantelor, scaderea relativă a profitului,cresterea
angajarii neacoperite a bancilor, reducerea lichiditatii, sunt semne de ingrijorare, care
sesizate la timp pot permite evitatrea catastrofei.

3.Influenţa BNR asupra falimentului bancar

Politica monetara a Bancii Centrale a incurajat cresterea dobinzilor, sufocind


activitatea de creditare. In lipsa de lichiditati, bancile comerciale erau impinse spre actiuni
sinucigase, imprumutindu-se de pe interbancar cu dobinzi de 400 la suta.
Sirul de falimente bancare sau cel al scandalurilor legate de fonduri mutuale a
spulberat increderea romanilor in institutiile financiare. Acest fapt este resimtit de bancile
care au supravietuit, prin efortul mare pe care trebuie sa-l faca pentru a convinge publicul
de siguranta economiilor incredintate societatilor bancare respective sau a investitiei in
titluri de participare. Specialistii in domeniul financiar-bancar, au facut o analiza a situatiei
sistemului bancar romanesc, a cauzelor care au dus la slabirea acestuia si precizeaza, fara
drept de apel, responsabilitatea Bancii Nationale a Romaniei.
Chiar daca statisticile oficiale indica o crestere a economiilor populatiei in ultimii ani,
realitatea este putin diferita. Fenomenul de tezaurizare in valuta sau in aur s-a intarit in
perioada crahurilor, iar ritmul de crestere reala a economiilor s-a redus considerabil.
Tendinta este vizibila chiar in structura depozitelor bancare constituite de persoane fizice,
in care ponderea depozitelor in valuta este in crestere, evident, in detrimentul depozitelor in
lei. Un rol negativ in toata aceasta istorie l-a avut BNR, care, prin politica ei, a condus la
dezagregarea sistemului bancar.
Efecte nedorite : principalul obiectiv, anuntat oficial, al Bancii Nationale a Romaniei
(BNR) este ca prin mecanisme specifice economiei nominale sa stopeze inflatia. Mai mult
sau mai putin corelate cu politica Ministerului Finantelor, demersurile BNR au condus la
efecte nedorite, care lasa impresia de multe ori ca s-a dorit chiar acest lucru. Aducand in
fata motive legate de necesitatea “sterilizarii” excesului de lichiditate din economie, BNR a
purces la aspirarea banilor de pe piata, fapt ce a condus la obstructionarea activitatii
bancare. O parte importanta din lichiditati a fost “absorbita” de pe piata in conditiile in care
volumul datoriilor, depasea cu mult masa monetara, dupa cum reiese din chiar raportul
BNR pe 1999. Practic, peste 80% dintre societatile comerciale sunt in incetare de plati. Se
afirma ca autoritatea bancara a reusit sa atraga de la bancile comerciale resurse financiare
ce depasesc sumele plasate de banci in economia reala cu 10.000 de miliarde lei, deci banii
au fost scosi din economie si pusi spre pastrare in trezorerie. Aspirarea banilor s-a produs
prin doua mecanisme aflate la indemana bancii centrale. Pe de o parte, a fost majorat
succesiv nivelul rezervelor minime obligatorii ale bancilor comerciale pana la 30% din
8
resursele atrase de bancile comerciale de la populatie si persoane juridice, iar, pe de alta
parte, BNR a participat activ pe piata interbancara, cumparand masiv bani.
Ce s-a urmarit de fapt? Aceasta politica, la care s-a adaugat campania titlurilor de stat
inceputa de Ministerul Finantelor pentru a obtine resursele necesare acoperirii golurilor de
la buget, a condus la cresterea si mentinerea la un nivel ridicat a dobanzilor. In primul rand,
bancile erau obligate sa-si blocheze aproape o treime din bani contra unei dobanzi derizorii,
pe care o stabileste unilateral autoritatea bancara. Pentru a-si acoperi pierderile, societatile
bancare au fost silite sa majoreze dobanzile active, adica acele dobanzi percepute la credite.
In al doilea rand, interventia BNR pe piata interbancara a ridicat nivelul dobanzilor cu
efecte vizibile in “pretul” creditelor. Una peste alta, politica BNR nu a fost deloc una care
sa favorizeze activitatea bancilor romanesti, a explicat vicepresedintele Comisiei buget-
finante a Senatului. In schimb, tot mai multe firme intrau in faliment pentru ca nu mai
aveau acces la credite, iar bancile au trebuit sa renunte la menirea lor, aceea de a credita
economia, orientandu-se spre operatiuni speculative. Fie catre piata interbancara, unde se
intalneau cu omniprezenta banca centrala, fie catre piata titlurilor de stat care intretineau,
prin dobanzile oferite, cercul vicios. In aceste conditii se pune intrebarea fireasca:
Ce urmărea BNR?
Dobanzi : bancile aflate in situatii financiare precare faceau eforturi disperate pentru a
obtine bani, influentand astfel ratele dobanzilor. Criza de lichiditati prin care treceau le-a
facut sa se indrepte, in conditiile refuzului BNR de a le credita, catre bancile comerciale, de
unde obtineau imprumuturi la o dobanda ce depasea posibilitatile de supravietuire. Elocvent
in acest sens este cazul BANCOREX, societate bancara care se imprumuta de pe piata
interbancara cu dobanzi ce atinsesera un nivel mediu de 265%, potrivit aceluiasi raport al
BNR pe 1999.
Credit Bank a fost prima banca din Romania pe care BNR a sustinut-o, intervenind in
1995, cand presedintele bancii a fost arestat. O data cu retragerea sprijinului BNR, banca a
inceput sa decada rapid, iar justitia si-a facut de lucru cu interminabile procese intre banca
si numerosii sai debitori sau cu deja celebrul proces purtat cu BNR.

4. Marile falimente bancare din România

Mai toti artizanii falimentelor bancare din perioada postdecembrista au reusit sa-si faca
un drum spre prosperitatea personala lasand in urma sute de mii de oameni cu economiile
spulberate.
Falimentele din ultimii zece ani ale bancilor au fost, in cea mai mare parte, rezultatele
fraudelor directorilor si presedintilor acestora. Multi dintre ei, dupa o perioada scurta de
detentie, sunt astazi in libertate. Costurile de “restructurare” a sistemului bancar au fost
suportate din bugetul de stat, mai exact din banii contribuabililor. Legea, ca de obicei, este
ingaduitoare cu cei mari si aspra cu cei mici
Prima banca care a dat faliment a fost Credit Bank. Fraudele au distrus atat institutia
ca atare, cat si increderea cetatenilor in sistemul bancar in general. Sumele depuse de
oameni au fost recuperate dupa multi ani de procese si tergiversari, din pacate fara ca
cetatenii sa primeasca banii la valoarea din momentul constituirii depozitelor.
Itele continua sa fie incurcate in cazul Credit Bank. Multitudinea de dosare deschise in
cazul Marcel Ivan - Credit Bank au ramas nesolutionate. Credit Bank a fost prima banca din
Romania pe care BNR a sustinut-o, intervenind in 1995, cand presedintele bancii, Marcel
Ivan, a fost arestat. O data cu retragerea sprijinului BNR, banca a inceput sa decada rapid,
iar justitia si-a facut de lucru cu interminabile procese intre banca si numerosii sai debitori
9
sau cu deja celebrul proces purtat cu BNR. Marcel Ivan a fost cercetat pentru gestiune
frauduloasa si acuzat in mai multe dosare ca a prejudiciat banca cu sume de ordinul
milioanelor de dolari.
Falimentul BANCOREX – cea mai rasunatoare prabusire bancara
Cea mai rasunatoare “prabusire” bancara din istoria postdecembrista a Romaniei este
fara indoiala cel al BANCOREX. Banca Mileniului Trei nici macar nu a mai apucat sa treaca
in anul 2000. Fosta Banca Romana de Comert Exterior beneficia de un capital social care ii
permitea sa fie in topul celor mai mari banci din Romania. Avand numeroase sucursale in
tara si in strainatate, BANCOREX avea un personal bine calificat in comertul exterior si se
bucura de incredere pe plan international. In perioada postdecembrista, banca a asigurat prin
creditul extern de care beneficia marea majoritate a importurilor de petrol ale Romaniei, intr-
o perioada cand nu existau institutii de stat sau private capabile sa faca acest lucru. Razvan
Temesan este considerat de catre justitie principalul autor al colapsului BANCOREX. Din
cele 13 dosare intocmite de Parchet, numai unul mai este pe rol la ora actuala. Dosare
precum BANCOREX-Temesan-Paunescu-Dinulescu-BANKCOOP, “Valeologia”,
“Temesan-Agroholding” au fost inchise prin retragerea acuzatiilor. Razvan Temesan a fost
arestat in 1997, dar pus in libertate la scurt timp de catre Tribunalul Bucuresti. O a doua
retinere are loc in primavara lui 1999, cand a fost emis un mandat de arestare pentru 30 de
zile, fiind acuzat ca a aprobat abuziv un acreditiv de 5,5 milioane dolari pentru firma
“Agroholding” din Bucuresti. Banii erau destinati unui import de motorina din Franta. Daca
ar fi fost gasit vinovat, ar fi primit o condamnare la inchisoare pe o perioada de 5 pana la 15
ani.
Neatinsa de mainile celor pusi pe capatuiala nu a scapat nici Banca Columna. De altfel,
crearea ei pare sa fi fost menita unor operatiuni de spalare a banilor. Practic, banca a fost
infiintata de persoane care se ascundeau in spatele unei casute postale din Elvetia. Implicata
in aparenta in procesul investitional din tara noastra, cu plasamente atractive si beneficiind
de o reclama agresiva, Banca Columna era doar un castel de nisip. A fost de ajuns un control
al BNR pentru ca adevarul sa iasa la iveala. Nici la aceasta ora organele de ancheta si justitia
nu au reusit sa dea de capatul afacerii.
Conform datelor prezentate de BNR‚ in iunie 2000‚ din totalul activelor bancare din
Romania, 93,92% sint concentrate in banci sigure. Dintre cele 33 de banci clasificate de
BNR, 20 au pozitie financiara foarte buna si buna.

Cauzele falimentului Bancorex:


• agerea licentei de functionare a bancii ca o conditie pentru aprobarea acordului de
imprumut stand-by din data de 4 august 1999.
• marile costuri fiscale preluate de Bancorex in ultimii ani reprezinta, in mare masura,
pierderi realizate inainte de 1997 si provocate atit de utilizarea Bancorex drept mijloc cvasi-
fiscal, cit si de administrare defectuoasa a bancii.
• creditele neperformante in valoare de aproape 1,5 miliarde de dolari
• atit Banca Mondiala, cit si Fondul Monetar International cereau cu insistenta
retrimprumuturile de pe piata interbancara cu dobinzi ce atingeau un nivel mediu de 265 la
suta potrivit Raportului BNR pe 1999
• lipsa masei monetare de pe piata interbancara a permis practicarea unor dobanzi
camataresti

10
• pe fondul unei inflatii de 40% nivelul dobanzilor a crescut de zece ori( se imprumutau
bani de pe interbancar cu o dobinda de 400 la suta si se primeau pentru rezerva minima
obligatorie 10 la suta, diferenta contabilizându-se automat in pierderi)
In Raportul privind Proiectul Bugetului de Stat pe anul 1998 se arata cit se poate de clar
urmatoarele: „Daca in cazul bancilor comerciale private Dacia Felix si Credit Bank
esecurile au fost „opera” unor fraude de proportii, la cele doua banci comerciale de stat
Banca Agricola si Bancorex avem de-a face cu efectele perpetuarii ineficientei unor mari
sectoare economice de stat.

11
Lista băncilor care au falimentat după 1991

Nr. Denumirea Data Data Observatii


Crt. autorizarii radierii

1 Banca 26.06.1995 11.07.199 -retragerea autorizatiei,


5 Hot. B.N.R. nr.3 din
Comerciala
02.07.1996
FURTUNA SA

2 Euro expres 12.04.1996 05.05.199 - Retragerea autorizatiei,


7 Hot. B.N.R. nr.5 din
Bank S.A
25.04.1997

3 CREDIT BANK 24.12.1991 23.04.199 -Retragerea autorizatiei,


SA 9 Hot. B.n.r. nr. 3 din
18.04.1997;
-deschiderea procedurii
falimentului, s.civ.
7281/09.11.2000,trib.
Bucuresti, Legea
nr.64/1995

4 Banca 05.02.1996 18.05.199 - Retragerea autorizatiei,


Comerciala 9 Hot.B.N.R nr.5 din
Albina S.A 13.05.1999
-deschiderea proced.
Falimentului,s.civ.2822
din 22.05.1995,
Trib.Bucuresti

5 Banca Columna 08.09.1994 29.06.200 - Retragerea autorizatiei,


S.A 0 Hot.B.N.R nr.4 din
22.06.2000
-deschiderea proced.
Falimentului,s.civ.623 din
18.03.2003,
Trib.Bucuresti

6 Bancoop-banca 01.11.1990 27.09.200 - Deschiderea Procedurii


0 falimentului,(Legea
Generala de
nr.83/1998) s.civ.721 din
Credit si 08.02.2000, Trib.
Promovare S.A Bucuresti

12
7 Banca 02.03.1994 18.06.200 -Retragerea autorizatiei,
0
Internationala a Ordinele Guvernatorului
B.N.R. nr.241 sdi 242 din
Religiilor
10.05.2001;
S.A
-Deschiderea proced.
Falimentului, s.civ.4461
din 10.07.2000,
Trib.Bucuresti

8 Banca 17.09.1996 11.03.200 - Retragerea autorizatiei,


2 Hot.B.N.R nr.21 din
Romana de
28.02.2002
Scont S.A
-deschiderea proced.
Falimentului,s.civ.79/SIN
D din 19.04.2002,
Trib.Brasov

9 Banca de 31.01.2000 04.04.200 - Retragerea autorizatiei,


2 Hot.B.N.R nr.28 din
Investitii si
29.03.2002
dezvoltare

10 Banca 02.03.1994 15.05.200 - Retragerea autorizatiei,


2 Hot.B.N.R nr.37 din
Turco-Română
30.04.2002
-deschiderea proced.
Falimentului,s.civ.1215
din 03.07.2002,
Trib.Bucuresti

5.Soluţii de evitare a falimentului bancar


Autoritatile de control ale bancilor trebuie sa fie autonome in plan operational si
financiar, responsabile in fata publicului, transparente in activitatile lor si dotate cu un
personal calificat si experimentat.Aceste calitati intaresc increderea publicului in
autoritatea de control ca element esential pentru securitatea si solidaritatea unui sistem
bancar.Atunci cand increderea publicului inceteaza,inchiderea unei singure banci poate
degenera in criza bancara.
Pentru asigurarea autonomiei operationale si financiare, supravegherea bancilor
trebuie sa fie bazata pe criterii tehnice si sa nu fie influientata de consideratii politice.
Asociatia Romana a Bancilor (ARB) cere limitarea accesului bancilor la rezerva
minima obligatorie : fondul de garantare a depozitelor din sistemul bancar, care este menit
13
sa asigure despagubirea populatiei in cazul unui faliment bancar, a ajuns sa se confrunte cu
probleme dificile. ARB a propus Bancii Nationale a Romaniei, sa limiteze accesul bancilor
la rezervele minime obligatorii constituite la BNR in limita unui plafon care sa acopere
rezervele reprezentand depozitele populatiei. Presedintele ARB, afirma ca o astfel de
masura ar putea permite, in cazul in care o banca da faliment, ca Fondul de garantare al
depozitelor din sistemul bancar sa nu se mai afle intr-o situatie critica, determinata de lipsa
de resurse.
Viceguvernatorul BNR preciza: “Sistemul trebuie curatat de bancile neperformante. In
1999 creditele neperformante reprezentau 253% fata de capitalul bancar” , pledând pentru o
consolidare a sistemului bancar pe doua dimensiuni - cantitativa si calitativa - şi sustinand
ideea concentrarii - fuziunea unor banci in vederea intaririi pozitiei lor pe piata. Totalul
activelor detinute de cele 40 de banci si sucursale ale bancilor straine ce isi desfasoara
activitatea in Romania se cifreaza la 10 miliarde de dolari. Fiecare dintre primele 100 de
banci din Europa dispune de active a caror valoare depaseste cu mult totalul valorii
activelor bancare din Romania.
Presedinte AVAB: “Bancile de stat au fost secatuite de bani” De la infiintare si
pana in prezent, Agentia de Valorificare a Activelor Bancare a preluat credite
neperformante in valoare de 40.982,8 miliarde de lei, echivalentul a 2,49 miliarde de dolari.
Portareii trebuie sa treaca pe la 3.557 de datornici. Dintre acestia, 2.142 “provin” de la
Banca Agricola. AVAB mai are de luptat cu 957 datornici la defuncta BANCOREX si cu
458 de debitori la BCR. Pana acum au fost abordati numai 800 de debitori. Din totalul
creantelor a fost identificat numai 22%. In aceste conditii, singurele metode prin care se pot
acoperi golurile sunt esalonarea si vanzarea creantei. In primele zece luni ale anului 2000,
AVAB a reusit sa recupereze 85 de milioane de dolari.
Presedintele Piraeus Bank: “Statul ar trebui sa preia bancile falite” Sistemul actual este
in criza, sunt de parere mai toti sefii de banci din Romania. Subiect de disputa ramane insa
modalitatea prin care se poate ajunge la consolidarea acestuia. “Sistemul bancar autohton
nu poate sustine dezvoltarea si cresterea economiei nationale”, afirma presedintele Piraeus
Bank.
Presedintele BCR: “Colaborarea cu piata de capital este esentiala”, “Consolidarea
sistemului bancar nu se poate face decat printr-un management bancar performant si printr-
o colaborare stransa cu bursele de marfuri si pietele bursiere”, considera presedintele Bancii
Comerciale Romane. O politica prudenta si un portofoliu “adecvat” situatiei actuale pot feri
o banca romaneasca de neplaceri.
Presedintele BRD: “Bancile rele nu trebuie salvate cu bani publici”. El cosidera că
hotiile nu trebiue sa fie “rascumparate” din bani publici. Preluarea de catre stat a bancilor
falite nu poate decat sa dauneze sistemului. “Pe piata bancara nu au ce cauta bancile
nerentabile”, astfel bancile comerciale solide sunt silite sa-si mareasca contributia la
Fondul de Garantare pentru a fi platite pagubele produse de bancile neperformante.
Presedintele BRD a afirmat in acest sens ca falimentele bancare au fost suportate mai ales
de bancile comerciale.

Lichidarea activelor ca manifestare alternative a falimentului bancar

In general, bancile fiind asigurate, sarcinile rezolvarii falimentului revin organului


de asigurare(in S.U.A , Federal Deposit Insurance Corporation) care devine, potrivit legii,
administrator din oficiu, executor judecatoresc sau lichidator.

14
Astfel, inchiderea bancii si lichidarea activelor este in viziunea tuturor o consecinta
fireasca a falimentului.
Aceste operatiuni de salvare au in opinia specialistilor americani anumite functiuni
bine definite:
 Evitarea sau reducerea pericolului de contagiune(la alte banci si alte sfere care sa
afecteze increderea in stabilitatea sistemului bancar);
 Evaluarea pagubelor prin inventarierea valorica si documentare asupra bunurilor
pagubite, respectiv asupra starii creditelor acordate de bancile falite;
 Managementul eficient al activelor si proprietatilor in scopul protejarii sau sporirii valorii
lor;
 Vanzarea la preturi convenabile( adica la cel mai inalt nivel de recuperare), prin cautarea
cumparatorilor potentiali, prin documentri asupra nivelului preturilor si organizarea de
licitatii si soldari.
Specialistii americani considera ca lichidarea nu este o solutie favorabila, in primul
rand din punct de vedere al duratei de efectuare si a gradului de recuperare.Astfel, pe de o
parte, experienta americana subliniaza ca durata medie a lichidarii unei banci este de 12 ani,
situandu-se intre 3-4 ani si 23 ani. Pe de alta parte, analizele efectuate constata ca pierderile
rezultate prin lichidare se situeaza in jurul a 30% din active, in timp ce alte procedee, care
nu implica lichidare, ci continuitatea in termenii initiali ai relatiilor de credit, implica
pierderi de numai 20% din active.
Practica a relevat necesitatea de a restrange cat mai mult solutiile de lichidare totala,
procedee mai agresive si pagubitoare, cu solutii de continuitate prin preluarea de catre alte
institutii de credit, solutii mai amiabile mai putin costisitoare.
Procedurile de lichidare a bancilor includ fuziunile, operatiunile de preluare, de
instalare si utilizare a bancilor inlocuitoare-continuatoare si lichidarea fortata.
Fuziunea consta in cedarea partilor din capitalul unei banci insolvabile catre o alta
banca solvabila. Principalul risc al fuziunilor bancare decurg din faptul ca o banca de altfel
solida va fi in mod sensibil slabita prin absorbtia unei banci insolvabile sau subcapitalizate.
Operatinunile de rascumparare si preluare constau in vanzarea activelor unei banci
si transfer al datoriilor. Una dintre tehnicile pentru realizarea acestui obiectiv este preluarea
exclusiv a activelor sănătoase şi transferal datoriilor cunoscute. Activele îndoielnice şi
datoriile de un cuantum nedeterminat pot fi transferate unei societăţi de gestiune de
portofolii, pentru a fi tratate separate. O altă tehnică se referă la intervenţia organului de
asigurare a depozitelor care acordă băncii cumpărătoare o opţiune de vânzare, permiţându-i
acesteia să predea organului de asigurare, într-o perioadă determinată, anumite active, la un
preţ convenit.
Băncile înlocuitoare şi continuatoare reprezintă o altă soluţie. Acestea sunt create
pentru a continua să conducă operaţiunile unei bănci falite, care devine o cochilie goală.
Pentru depunători şi alţi clienţi ai băncii, transferal între banca falită şi banca înlocuitoare-
continuatoare este imperceptibilă.Lichidarea forţată se realizează prin lichidarea activelor şi
plata datoriilor şi trebuie să fie reglementată prin norme compatibile cu legislaţia generală a
insolvenţei.

15
CUPRINS

1. Concepte şi evoluţie……………………………………………1
1.1 Conceptul de faliment ……………………………………..1
1.2 Falimentul Băncii din Moldova…………………………….2
1.3 Falimentul Băncii Franco- Române……………………….3
1.4 Falimentul Bancii Marmorosch Blank&Co.......................4
2. Cauzele falimentului bancar…………………………………..5
3. Influenţa BNR asupra falimentelor bancare.........................8
4. Marile falimente bancare din România(1997-2000).............9
5. Soluţii de evitare a falimentului bancar................................13
6. Bibliografie...........................................................................16

16
BIBLIOGRAFIE

1. Basno Cezar ”Falimentul Bancar” Tribuna economică 20 februarie 1997, pag.28


2. Turcu, Ion ”Falimentul- actuala procedură”, tratat ediţia a V-a, Ed. Lumina
Lex, Bucureşti 2005
3. www.indaco.ro - Legea falimentului bancar 83/1998
4. www.adevărul.ro-

17
Apostu Alexandra Diana
Gîdilică Larisa
Grupa 2424

18