CURS 10

Politraumatisme ORL

CORPI STRĂINI AURICULARI. Corpii străini animali (vii)- insecte (purici,

ploşniţe, ţânţari, larve, muşte, fluturi), viermi, păianjeni, urechelniţe etc., corpi străini neanimali
(inerţi), sâmburi de fructe, vegetale, boabe de fasole, beţe de chibrit, scobitori, mărgele, corpi
străini metalici generează următoarele manifestări: senzaţie de înfundare a urechii, jenă,
hipoacuzie, acufene, otalgii, dureri, gâdilituri, excoriaţii sau plăgi ale conductului, timpanului,
tumefacţie, tegument infiltrat roşu, acufene obiective, ameţeală. Intervenţii de urgenţă.
Otoscopie (existenţa, natura, sediul corpului). Spălătură auriculară pentru corpii străini inerţi.
Corpii străini vii: instilare cu ulei de parafină, ulei comestibil, glicerină. Aplicare de tampon cu
eter (3-10 min). Extragerea se face sub control vizual. Corpii inclavaţi, profunzi, aderenţi nu pot
fi extraşi pe căi naturale ci numai pe cale chirurgicală (cu anestezie).

CORPII STRĂINI NAZALI pot şi nasturi, mărgele, pietricele, boabe de fasole,

seminţe, hârtie etc. → corpi străini la copii, tampoane terapeutice sau tifon la adult. Manifestări
clinice: Senzaţie de înfundare a nasului. Obstrucţie. Hidroree repede purulentă şi fetidă.
Strănut. Lăcrimare. Rinoree abundentă mucopurulentă uneori serosangvinolentă fetidă,
unilaterală. Eczeme, ragade perinarine. Mucoasă congestivă cu secreţii purulente. Ulceraţii,
leziuni de mucoasă. Intervenţii de urgenţă. Extragerea din fosa nazală cu un stilet cudat.
Copilul va fi imobilizat. Boabele de fasole nu se extrag cu pensa. Se introduc tampoane cu sol.
vasoconstrictoare şi anestezică. Dezinfecţia fosei câteva zile. Accidente. Inclavarea în fosa
posterioară. Căderea corpului în faringe. Aspirarea în faringe, trahee. Sunt contraindicate
spălăturile nazale şi insuflările de aer.

CORPII STRĂINI FARINGIENI pot fi corpi neregulaţi, inclavaţi, de volum mare,

ascuţiţi (coajă de nucă, oase, cuie, ace etc.). Cauze favorizante: râs, strănut, tuse, ebrietate,
paralizie faringiană. Manifestări: anxietate, deglutiţie dureroasă, senzaţie de înţepătură,
sialoree, disfagie, disfonie, tulburări respiratorii. Intervenţii de urgenţă. Extragerea cu pense
potrivite. Gargarisme cu muşeţel sau apă oxigenată 3%. La corpii străini extragere cu anestezic.
Accidente - căderea corpului în căile respiratorii. Rolul asistentei medicale: interogatorii
complete, stabilirea naturii corpului.

CORPII STRĂINI LARINGIENI se manifestă prin debut brusc cu fenomen de

insuficienţă respiratorie acută, dispnee inspir, tiraj, cornaj, cianoză, tuse spasmodică, agitaţie,
importantă anamneza pt. stabilirea momentului aspiraţiei şi natura corpului. Diagnostic
diferenţial se face cu laringospasmul, laringita ac. subglotică (pseudocrup), laringita striduloasă,
crupul difterie, astmul bronşic în criză. Intervenţii de urgenţă - internare de urgenţă, evitarea
manevrelor care declanşează spasm laringian, anestezie generală la copii, locală la adult.

HEMORAGII OTORINOLARINGOLOGICE. Se întâlnesc în posttraumatic, fracturi,

gratajul conductului, extragere de corpi străini, perforaţii de timpan, TCC, otite, otomastoidite,
tumori. Intervenţii de urgenţă: tampon local cu pansament. Se evită instalaţiile sau spălăturile.
La spital se face toaleta plăgii, pensarea vasului, spălătură sau instilaţie auricul. la nevoie.
Trat. general de fond – Antitermice, Vitamina. C, Dezinfecţie nazofaringiană, Antibiotice,
tratament chirurgical, meşă în conduct. Auditiv, transfuzii, hemostatice.
 EPISTAXIS (RINORAGIE). Clasificare în funcţie de sediu: anterior, posterior, difuz.
Cauze locale - grataj digital, tuse, strănut, ulceraţii de sept nazal, viroze, tumori, polip al
septului, Cauze generale: HTA, avitaminoze C, K, leucemie, hemofilie, purpură, stenoză mitrală,
insuficienţă renală, hepatică, scarlatină, gripă, rujeolă, febră tifoidă. Cauze traumatice -
accidentale (aviatori, scafandri, plonjeu, altitudine mare). Cauze chirurgicale (postoperatorii
precoce sau tardiv). Tablou clinic cuprinde: agitaţie, hemoragie de cantitate variabilă,
paloare, transpiraţii reci, tahicardie uşoară, tensiune normală, sete, lipotimie, colaps.
Intervenţii de urgenţă: liniştirea bolnavului, repaus, eliberarea gulerelor, centurii etc., stabilirea
cauzei şi locului hemoragiei, hemostază locală - 10 min compresiune digitală pe sept, tampon
narinară 24-48 h cu cocaină, comprese reci frontale, meşarea fosei ant. (cocaină + adrenalină),
fixarea căpăstrului, hemostatice pe cale generală, Venostat, Calciu, Adrenostazin, Vitamina. K,
Fitomenadionă. Cauterizare cu Nitrat de Ag, Electrocauter, Termocauter. Repaus fizic 1-2 zile.
Transportul în poziţie semişezând sau Trendelenburg. Tratament cauzal pt. Evitarea recidivei.
Tratament general al bolii de bază

(13) Urgenţe oftalmologice

CORPI STRĂINI OCULARI. Corpii indiferenţi – netoxici sau inoxidabili – sunt bine
toleraţi timp îndelungat. Corpii infectanţi, spini vegetali, insecte, corpi oxidabili – menţin o stare
de iritaţie permanentă → complicaţii serioase. Măsuri de urgenţă. Corpii neinclavaţi → pot fi
extraşi prin spălare oculară abundentă – la nivelul sacului conjunctival, cu apă sau soluţie
dezinfectantă (Oxicianură de mercur 1/6000). Corpii inclavaţi → se extrag în servicii
specializate oftalmologic – cu tampon de vată după întoarcerea pleoapei sau prin intervenţie
chirurgicală. Corpi străini oculari: fragmente de lemn. Plante. Cotor de măr. Spini vegetali.
Ace. Sticlă. Nisip. Bucăţi de piatră. Cărbune. Zgură. Metale (Zn, Mg, Pb, Cu). Insecte. Corpi
străini conjunctivali: sunt cantonaţi sub pleoapa superioară. Se extrag prin întoarcerea pleoapei
şi ştergere cu un tampon. Corpi străini inclavaţi în conjunctivă sau pleoapă: se extrag cu acul
după anestezie prin instilaţii cu Xilină 1%. Corpi străini corneeni, inclavaţi: sunt mai
periculoşi şi supărători. Corpi străini bine toleraţi: corpi neinfectaţi, netoxici, metalici
inoxidabili. Corpi străini intraoculari sunt cei mai gravi,concomitenţi unui traumatism ocular
cu plagă perforată, localizaţi în: camera anterioară, cristalin, corp ciliat (cu hemoragie), peretele
globului ocular, corpul vitros.
Manifestări. Corp străin sub pleoapa superioară: zgârieturi, lăcrimare, fotofobie,
durere, ochi iritat. Corp străin implantat în cornee: ulcer cornean, ochi roşu, durere, lăcrimare
abundentă, fotofobie, acuitate vizuală scăzută, edem cornean, iritaţie iridociliară,
suprainfectare corneană. Corpi străini intraoculari: plagă corneană, scleră perforată, umoarea
apoasă se scurge la exterior, camera anterioară se goleşte, hemoftalmie (sânge în ochi), plaga
poate interesa irisul, cristalinul, corpul ciliar.
Măsuri de urgenţă. Urgenţă majoră - Se face anamneză amănunţită. Instilaţii cu
soluţii dezinfectante. Pansament steril. Profilaxia tetanosului. Transport rapid la un serviciu de
specialitate. În spital se fac examinări pentru confirmarea prezenţei corpului străin,
oftalmoscopie, radiografie, simplă faţă şi profil, radiografie cu lentilă Romberg. Ecografia
bidimensională permite localizarea corpului străin chiar în masa de sânge intravitrean. Se extrage
corpului metalic cu electromagnetului sub ecran radiologic. Corpii radioopaci nemagnetici se
extrag cu pensa. Corpii radiotransparenţi se extrag pe cale chirurgicală. Corpii străini
conjunctivali şi corneeni de sub pleoapa superioară neinclavaţi se extrag uşor prin
întoarcerea pleoapei şi ştergere cu tampon de vată sau prin spălare abundentă a sacului
conjunctival cu apă sau o soluţie dezinfectantă (Oxicianură de mercur 1/6000). Corpii străini
inclavaţi în conjunctivă sau palpebrală se extrag în urgenţă cu un tampon de vată curată, plasat
pe o baghetă de sticlă şi înmuiat în apă, după ce se întoarce pleoapa. Corpii străini inclavaţi -
Nu se forţează extragerea – pericol de perforare a corneei Se asigură transport de urgenţă.
Extragerea se face de către medic cu ajutorul unui ac, sub anestezie cu Xilină 1% Corpi străini
inclavaţi intraocular: se face anamneza amănunţit. Se instilează dezinfectante. Pansament
steril. Profilaxia tetanosului.
Intervenţii după extragerea corpului străin. Se instilează epitelizante şi dezinfectante. Local
se administrează midriatice Ochiul se pansează câteva zile. General se administrează
antiinflamatoare necortizonice (cortizonul împiedică epitelizarea), calmante, antalgice
(Algocalmin). După extracţie se instilează epitelizante şi dezinfectante. Ochiul este pansat
câteva zile. Se administrează local midriatice, iar pe cale generală antiinflamatoare necortizonice,
calmante şi antalgice (Algocalmin, Bromoval).
Profilaxia accidentelor oculare - ochelari de protecţie, control oftalmologic
periodic,combaterea jocurilor periculoase (cu arcuri şi săgeţi, cu ace, bolduri, obiecte ascuţite) şi
educarea populaţie pentru păstrarea sănătăţii oculare. Observaţii! Se poate salva ochiul dacă se
intervine în primele 8 ore. Un corp străin intraocular magnetic duce la pierderea ochiului dacă
este neglijat prin alterarea degenerativă a retinei şi corneei. Corpii străini din cupru sunt toxici.
Este importantă profilaxia accidentelor oculare. Nu se forţează extragerea corpilor străini în afara
spitalului. Neglijaţi, corpii străini pot determina conjunctivite acute sau dezlipire de cornee prin
lezarea corneei în timpul clipitului. Corpul străin inclavat în cornee se extrage numai de
specialist.

ARSURI OCULARE. Pot fi provocate de agenţi chimici, agenţi fizici. Interesează

pleoapele, conjunctiva, corneea, secundar celelalte structuri oculare. Clasificarea arsurilor
oculare se face în funcţie de gravitate. Gradul I. Leziuni minime la pleoape, conjunctivă, cornee
care se manifestă prin usturime, senzaţie de „nisip sub pleoape”, lăcrimare, fotofobie; manifestări
obiective: pleoape congestive, hiperemie conjunctivală, cornee dezepitelizată. Gradul II.
Leziuni profunde mai grave care prezintă aceleaşi manifestări mai pronunţate ca la arsurile de
gradul I - acuitate vizuală scăzută; manifestări obiective - pleoape congestionate, pleoape
edemaţiate, eventual flictene, zone de necroză sau ischemie pe conjunctivă, cornee tulbure,
opacă. Gradul III - zone intense de necroză profundă pe pleoape, conjunctivă, cornee, cornee
ulcerată, edemaţiată cu opacifiere, fotofobie pronunţată, dureri oculare marcate. Arsurile
chimice pot fi date de: acizi (sulfuric, azotic, acetic, clorhidric) caracteristic este coagularea
proteinelor la suprafaţa ţesutului lezat; baze (sodă caustică, hidroxid de sodiu) acţionează în
profunzime nu se neutralizează, substanţe corozive (fosfor, clor, arsenic, sulf, apă oxigenată),
substanţe vezicante (iperita, substanţe arseniate), substanţe lacrimogene, solvenţi organici,
detergenţi, substanţe emoliente. Arsurile fizice pot fi date de agenţi termici: flacără, gaze sau
lichide fierbinţi, metale topite, arsuri prin combustie (ardere): benzină; arsuri electrice:
electrocutare, lovitură de trăsnet (apare cataractă specifică electrocutării); arsuri actinice
determinate de radiaţii - radiaţii ultraviolete; după 6-8 ore (chiar în timpul somnului) apare
senzaţia de corp străin, înţepături la pleoape şi la globul ocular lăcrimare, blefarospasm, edem şi
hiperemia pleoapei, radiaţii infraroşii (fulgere, cuptoare pentru topit metale, explozii).
Intervenţii de urgenţă. În arsuri chimice → spălătură oculară abundentă cu apă curentă, apă
distilată, infuzie de muşeţel, ser fiziologic; se dă bolnavului un calmant. Antidot specific:
pentru. acizi bicarbonat de sodiu (1-2 linguri la 1l apă), pentru baze apă acidulată (o lingură oţet
la 1l apă sau acid boric 3%). Se mai administrează antibiotice cu spectru larg, instilaţii cu
mydrium, antiinflamatoare; combaterea hipertensiunii intraoculare se face cu Ederen, vitamine
C, B2, sechelele se tratează la 6 luni – un an după accident. În arsuri prin agenţi fizici gravitatea
depinde de temperatura agentului, timpul acţiunii, suprafaţa de contact, cantitatea agentului,
segmentul de organ atins, (prin reflex de clipire pleoapele protejează ochiul), (lacrimile prin
evaporare contribuie la răcire parţială a agentului). Intervenţii la locul accidentului: scoaterea
urgentă a bolnavului din mediu, sedarea bolnavului, îndepărtarea resturilor contondente încinse;
spălarea oculară abundentă cu apă curată, dacă nu sunt arsuri caustice instilare cu colir antiseptic
- colargol 3%, argirol 10-5%, cloramfenicol 5% asociat cu dionină 2 % şi un midriatic,
pansament ocular steril, transport de urgenţă la un serviciu de specialitate oftalmologic.
Observaţii: fototraumatismele necesită numai calmante, anestezice locale, antiseptice; în arsurile
date de radiaţii ultraviolete manifestările apar după 6-8 ore şi necesită doar anestezic local
(Xilină 2%). Nu se dă cocaină→desepitelizează corneea.

MĂSURI DE URGENŢĂ ÎN GLAUCOM

Glaucomul este o tulburare de dezvoltare a căilor de drenaj a tumorii apoase care duce la
mărirea ochiului. Este o afecţiune oftalmologică caracterizată prin creşterea tensiunii
intraoculare, scăderea vederii, modificarea câmpului vizual. Glaucomul acut apare la persoane
mai în vârstă anxioase, emotive, cu sistem vegetativ labil; apare după instilare de medicamente
(sau injecţie) cu efect parasimpaticolitic – atropină, scopalamină; apare în general după orice
cauză ce determină midriaza (şedere în întuneric). Se manifestă prin dureri oculare şi perioculare
foarte vii cu iradiere spre tâmplă şi regiunea occipitală, acuitate vizuală scăzută, greţuri,
vărsături, dureri gastrice, stare generală afectată. Manifestări oculare: pleoape tumefiate, cornee
tulbure, insensibilă, lăcrimare abundentă, conjunctivă congestivă, corneea anterioară mică,
umoarea apoasă tulbure, pupila mărită fără reacţie la lumină, edem cornean, nu se poate executa
F.O. Diagnosticarea trebuie să se facă în 24 ore pentru a nu se constitui atrofia n. optic.
Intervenţii de urgenţă: plasarea pacientului într-o camera foarte puţin luminată, se impune
repaus la pat, Manitol 5% 300 ml în perfuzie, sedare cu tranchilizante, barbiturice, diuretic din 6
în 6 ore) - efectul maxim se instalează după 3 ore, pregătire pentru transport la un serviciu
oftalmologic. Intervenţii în spital: pentru calmarea durerilor injecţie retrobulbană cu novocaină
4% sau Xilină 1%; se fac instilaţii cu Pilocarpină din 30 în 30 minute până scade tensiunea
intraoculară apoi din 60 în 60 minute; pilocarpina favorizează contracţia pupile şi scurgerea
umorii apoase. Adeseori se impune pentru scăderea tensiunii intraoculare practicarea.
Iridectomiei care permite evacuarea umorii apoase. În glaucom nu se poate recupera vederea
pierdută ci doar menţinerea vederii bolnavului din momentul descoperirii bolii dacă
diagnosticarea se face precoce (prin control sistematic al tensiunii intraoculare după 40 ani).

1) URGENŢE OBSTETRICALE
a) Preeclampsia
Preeclampsia, cunoscută şi ca toxemia gravidică, este o afecţiune care apare la femeile
însărcinate. Este caracterizată printr-o valoare crescută a presiunii arteriale, însoţită de un nivel
proteic urinar crescut. Femeile cu preeclampsie prezintă edeme la nivelul picioarelor, gambelor
şi mâinilor. Preeclampsia, când este prezentă, de obicei debutează în a doua jumătate a sarcinii,
pe finalul trimestrului al doilea sau în trimestrul trei, uneori debutând chiar mai devreme.
Cauzele exacte ale preeclampsiei nu sunt cunoscute, chiar daca unii cercetători suspectează
nutriţia deficitară, nivelul crescut al colesterolemiei sau fluxul sanguin insuficient la nivelul
uterului, ca si posibile cauze. Factori de risc. Preeclampsia este întâlnită cel mai frecvent la
prima sarcină, în rândul adolescenţilor sau a femeilor cu vârstă peste 40 de ani. Alţi factori de
risc includ: antecedente de hipertensiune anterior sarcinii, antecedente personale de
preeclampsie, istoric familial de preeclampsie la mamă sau surori, obezitate anterior sarcinii,
multiparitate (mai mult de o sarcina), istoric personal de diabet, boală renala, lupus eritematos
sistemic şi poliartrită reumatoidă. Manifestări: edeme, concentraţie urinară proteică crescută,
hipertensiune arterială; simptomele preeclampsiei pot include câştig rapid în greutate printr-o
retenţie hidrică semnificativă în organism, dureri abdominale, cefalee intensă, modificarea
reflexelor, oligurie sau anurie (reducerea sau absenţa excreţiei urinare), ameţeli, greaţă, vărsături.
Consultul de specialitate. Câteva edeme sunt normale în timpul sarcinii. Totuşi, dacă edemele
nu dispar după o perioadă de odihnă şi sunt acompaniate de unele dintre simptomele enumerate
mai sus, trebuie apelat medicul. Complicaţii. Preeclampsia poate priva placenta de un aport
suficient de sânge, ceea ce va determina naşterea unui copil cu greutate mică. Reprezintă de
asemenea, una dintre cauzele de naştere prematură şi a diferitelor deficiente care decurg din
aceasta, incluzând dezabilitățile de învăţare, epilepsia, paralizia şi tulburările de vedere şi auz.
Tratament. Singura vindecare reală a preeclampsiei este reprezentată de naşterea copilului.
Preeclampsia uşoară (presiune arterială mai mare decât 140/90, care debutează după săptămâna
20 de sarcină, la o femeie care nu a mai prezentat hipertensiune anterior), cu prezenţa unei
concentraţii urinare proteice reduse, poate fi controlată prin îngrijire atenta în spital şi în
ambulator, împreună cu restricţia activităţii. Dacă sarcina nu este la termen, afecţiunea poate fi
controlată până ce copilul se naşte în siguranţă. Medicul curant poate recomanda repaus la pat,
spitalizarea sau medicaţie, pentru a prelungii durata sarcinii şi a-i mări nou-născutului şansele de
supravieţuire. Dacă sarcina este aproape de termen, travaliul poate fi declanşat. Forma gravă de
preeclampsie (cu tulburări de vedere, afecţiuni pulmonare, dureri abdominale, suferinţa fetală sau
alte semne şi simptome) poate necesita tratament de urgenţă – naşterea copilului – indiferent de
vârsta sarcinii. Alte tratamente: injectarea intravenoasă de magneziu pentru a preveni eclampsia
asociată cu convulsii, hidralazina reprezintă un alt medicament antihipertensiv care controlează
valorile crescute ale presiunii sanguine, monitorizarea aportului de fluide.

b) Eclampsia
Eclampsia reprezintă faza finală şi cea mai gravă a preeclampsiei şi apare când
preeclampsia este lăsată netratată. Suplimentar simptomelor menţionate anterior, femeile cu
eclampsie adesea prezintă şi convulsii. Eclampsia poate cauza comă sau chiar decesul mamei şi a
copilului şi poate apare înainte, în timpul sau după naştere. Boala începe de cele mai multe ori în
al treilea trimestru de sarcină la o femeie care n-a născut niciodată; ea se manifestă mai întâi
printr-o hipertensiune arterială, o prezenţă excesivă de proteine în urină şi edeme. Aceste semne
se accentuează astfel că apar dureri de cap, vertij, acufene, fosfene şi o durere în bară la nivelul
epigastrului. În cele din urmă survine eclampsia propriu-zisă, asemănătoare cu o criză de
epilepsie: pierderea stării de conştienţă, redoarea membrelor urmată de convulsii; se declanşează
uneori în timpul naşterii sau imediat după ea. În absenţa unui tratament, eclampsia poate pune în
joc viaţa mamei şi, în aproximativ 50% dintre cazuri, viaţa copilului. Tratament de urgenţă, în
spital, cuprinde anticonvulsivante şi declanşarea naşterii sau cezariană. În marea majoritate a
cazurilor, pacienta se vindecă fără sechele şi nu există vreo altă recidivă în timpul altor sarcinii.
Totuşi, între 5 şi 10% dintre mame prezintă complicaţii de durată (cerebrale, renale sau
cardiace). Prevenirea eclampsiei consta în depistarea sistematică, în cursul oricărei sarcini, a
semnelor de atingere renală (tensiune arterială, proteinurie) sşi a celor imediat precursoare
eclampsiei. 

c) Stopul cardio-respirator (SCR) din sarcină

Există numeroase cauze de stop cardiac la femeia gravidă. Cel mai frecvent, instalarea
stopului cardiorespirator este legată de modificările şi evenimentele ce se petrec în timpul
travaliului, cum ar fi: embolia cu lichid amniotic, eclampsia, toxicitatea dată de medicamente
(sulfat de magneziu, anestezice administrate epidural). Stopul cardiorespirator poate fi
determinat şi de schimbările fiziologice complexe asociate cu sarcina în sine, cum ar fi:
cardiomiopatia congestivă, disecţia de aortă, embolia pulmonară, hemoragia legată de condiţiile
patologice asociate sarcinii. Un alt aspect, tragic, îl reprezintă acele situaţii cu care femeia
gravidă se confruntă, la fel ca restul populaţiei, semne ale unei societăţi moderne: accidente de
maşină, căderi, agresiuni, tentative de suicid, precum şi leziuni penetrante provocate de arme de
foc sau arme albe.
Intervenţii importante pentru prevenirea stopului cardiac. Într-o situaţie de urgenţă,
cea mai simplă manevră poate fi adesea ignorată. Multe evenimente cardiovasculare asociate
sarcinii sunt consecinţa interacţiunii dintre anatomia specifică a gravidei şi gravitaţie. Uterul
femeii gravide, mărit datorită copilului, comprimă vena cavă inferioară, reducând sau blocând
astfel întoarcerea venoasă. Ca urmare a scăderii întoarcerii venoase poate apare hipotensiune şi
chiar şoc. Intervenţiile aplicate femeii gravide aflate în suferinţă includ: poziţionarea gravidei în
decubit lateral stâng sau împingerea blândă, manuală, a uterului spre stânga, administrarea de
O2 100%, administrarea de fluide cu debit mare, reevaluarea permanentă pentru administrare
de medicament.
Modificări ale suportului vital de bază (SVB) la femeia gravidă. Există câteva
manevrele simple de SVB care pot fi efectuate: diminuarea compresiei aorto-cave prin
împingerea manuală, blândă, spre stânga, a uterului gravid; nu există un consens privind locul
optim de aplicare a compresiilor sternale, acesta fiind ajustat prin verificarea pulsului în timpul
efectuării compresiilor. Oricum, acestea trebuie efectuate ceva mai sus, nu imediat deasupra
apendicelui xifoid, pentru a compensa deplasarea cranială a conţinutului pelvin şi abdominal.
Compresiile sternale sunt ineficiente când femeia gravidă în ultimul trimestru este întinsă în
decubit dorsal deoarece uterul gravid împiedică întoarcerea venoasă prin vena cavă inferioară. Se
vor începe compresiile sternale după ce se aşează femeia pe partea stângă, cu spatele înclinat la
30–450 faţă de podea. A se reţine necesitatea înclinării oblic lateral stânga a toracelui pentru a
preveni compresia parţială sau totală asupra venei cave inferioare. Pernele în formă de pană
(triunghiulară) sunt optime deoarece realizează o suprafaţă înclinată mare şi fermă pentru a
susţine toracele în timpul compresiilor sternale. În circumstanţe obişnuite acest echipament nu
este de obicei disponibil. Există două metode alternative : folosirea câtorva scaune cu spătar sau
a coapselor salvatorilor Prima metodă presupune utilizarea a 2-3 scaune cu spătar, răsturnate,
astfel încât partea superioară a spătarelor să atingă podeaua. Se va aşeza femeia gravidă pe partea
stângă, sprijinind spatele acesteia pe planul făcut de spătarele scaunelor şi apoi se vor începe
compresiile sternale.
Modificări ale suportului vital avansat (SVA) la femeia gravidă. Nu există modificări
ale algoritmilor SVA în ceea ce priveşte medicaţia, intubaţia şi defibrilarea. Este cunoscut că
uterul gravid împinge cranial diafragmul, ceea ce duce la scăderea volumelor ventilatorii şi
îngreunarea realizării ventilaţiei cu presiuni pozitive. Nu există un transfer semnificativ al
curentului la făt în urma defibrilării mamei, astfel încât aplicarea şocurilor electrice externe se va
face după protocolul standard. De asemenea, administrarea medicamentelor necesare în
resuscitare se va face urmând protocolul ALS standard. În timpul efectuării manevrelor de
resuscitare cardio-respiratorie trebuie luate în considerare şi, dacă este posibil, corectate cauzele
specifice de stop cardiorespirator la gravidă: embolia cu lichid amniotic, toxicitatea sulfatului de
magneziu şi a altor medicamente, accidentele legate de folosirea anesteziei peridurale, abuzul de
droguri, cauze iatrogene etc. Resuscitarea cardiorespiratorie la femeia gravidă trebuie completată
cu o decizie importantă: alegerea momentului optim pentru efectuarea operaţiei cezariene de
urgenţă. Când manevrele standard de SVB şi SVA eşuează şi există şanse ca fătul să fie viabil,
trebuie luată în considerare operaţia cezariană perimortem de urgenţă. Scopul este acela de a
scoate fătul în 4 – 5 minute după intrarea mamei în stop; dacă este posibil, echipa va include un
obstetrician şi un neonatolog. Când mama se află în stop cardiorespirator, fluxul sangvin spre făt
se opreşte, determinând suferinţă fetală severă prin hipoxie şi acidoză. Condiţia esenţială pentru
reuşita resuscitării este reluarea întoarcerii venoase a mamei, blocată de presiunea exercitată prin
compresia uterului gravid pe vena cavă inferioară. Prin urmare, cheia resuscitării fătului este
reprezentată de resuscitarea mamei. Resuscitarea mamei nu poate fi făcută decât dacă este
restabilit fluxul sangvin spre ventriculul drept. Apare astfel indicaţia de începere imediată a
operaţiei cezariene şi scoatere a copilului şi placentei în cazul în care stopul cardiorespirator
survine la femeia aproape de termen; intervenţia permite acces şi la făt, astfel încât poate fi
începută resuscitarea acestuia. De asemenea, operaţia cezariană corectează imediat unele din
modificările fiziologice ale gravidei la termen. Deci, operaţia cezariană efectuată la timp poate
salva viaţa fătului sau viaţa mamei sau poate salva ambele vieţi. Atât viaţa mamei cât şi a fătului
pot fi pierdute dacă nu este restabilită circulaţia sangvină spontană a mamei. Sunt mulţi factori ce
trebuie luaţi în considerare într-un interval de timp extrem de scurt, pe care medicul îl are la
dispoziţie pentru a salva mama şi fătul, pe parcursul unui eveniment cu o încărcătură dramatică şi
emoţională unică.
Factori luaţi în consideraţie pentru decizia de operaţie cezariană de urgenţă în
timpul stopului cardiorespirator sunt: factori legaţi de SCR - cât timp a trecut de la instalarea
stopului; dacă mama răspunde adecvat la manevrele de SVB şi SVA, poziţia mamei în timpul
resuscitării, poziţia sondei traheale, medicaţia i.v. Factori ce ţin de mamă şi făt – dacă mama a
suferit vreo leziune inevitabil fatală, vârsta fătului. Factori legaţi de stopul cardio-respirator:
timpul pentru luarea deciziei efectuării operaţiei cezariene este extrem de scurt. Creşterea
şanselor de supravieţuire a mamei sau fătului depinde de extragerea rapidă a fătului din uter.
Decizia trebuie luată în 4-5 minute de la instalarea stopului cardiorespirator la mamă. Factori ce
ţin de mamă şi făt: salvarea mamei şi copilului, neurologic intacţi. Fătul poate fi prea mic pentru
a supravieţui. Supravieţuirea mamei în urma cezarienei de urgenţă nu este singura problemă de
luat în calcul Extragerea copilului şi a placentei poate fi benefică pentru mamă chiar dacă fătul
este prea mic ca să comprime vena cavă inferioară. Dacă stopul cardiorespirator este consecinţa
unor cauze imediat reversibile (ex: anestezice în exces, reacţii adverse la analgezice,
bronhospasm sever) atunci nu trebuie efectuată operaţia cezariană. Dacă stopul cardiorespirator
este consecinţa unor cauze fatale, netratabile (ex embolie masivă cu lichid amniotic), operaţia
cezariană trebuie efectuată pentru salvarea copilului, considerând că acesta este viabil. cântărite
cu mare atenţie viitorul acestora şi limitele supravieţuirii. Chiar dacă şansele de supravieţuire a
fătului sunt extrem de mici, pentru mamă poate fi benefică efectuarea operaţiei cezariene de
urgenţă. Există obstetricieni care pledează pentru efectuarea empirică a operaţiei cezariene la
orice femeie gravidă cu SCR, indiferent de cauză.