Universitatea “Lucian Blaga“ Sibiu

Facultatea de Jurnalistica

Elemente de Drept Constitutional.

Dreptul Comunicarii

Limitarea libertăţii de exprimare

Nume si prenume: Colceriu Ioana Alexandra

Specializarea: Comunicare si Relatii publice
Anul I-invatamant la distanta
 Limitarea libertăţii de exprimare

Conceptele de “libertate negativă” si “libertate pozitivă”

Libertatea negativă: - este acea formă de exprimare a libertăţii în care orice interferentă
cu libertăţile semenilor este de natură să restrângă libertatea unui individ. Mill spunea că
“singura libertate ce merită acest nume este aceea de a urmări propriul nostru bine după
cum credem de cuviinţă”. Tocmai aici stă problema. Este adevărat că doar urmărindu-ti
propriul interes poţi să atingi maximum de eficientă, însă cum ar arăta o societate în care
nu ar exista un minim de reguli prestabilite în interiorul cărora individul să se poată
mişca? Acesta ar intra foarte repede în conflict cu o serie de alţi indivizi al căror scop
poate să interfereze, fie si întâmplător cu cel al individului în cauză. Ce se întâmplă
atunci? Trebuie sau nu trebuie să se tină cont de acest lucru? Cine rezolvă conflictul dacă
nu există nici un fel de regulă? De aici si până la instituirea unui arbitru nu mai este decât
un pas.
Sau ne putem baza pe moralitatea individului, mizând pe faptul că poate acesta îşi
va da seama de nevoile celuilalt si va accepta sa le dea prioritate? Nu se poate miza pe
atitudinea de moment a individului, el trebuie să respecte anumite reguli formale “care au
doar un caracter instrumental, în sensul că se aşteaptă ca ele să fie de folos unor indivizi
încă necunoscuţi, pentru scopurile în care aceşti oameni vor socoti de cuviinţă să le
întrebuinţeze si în împrejurări ce nu pot fi prevăzute în detalii”. Aşadar aceste reguli
trebuie să fie prestabilite si, în mod fundamental, cunoscute de către toată lumea. Sunt un
fel de reguli ale jocului care trebuie respectate de către toţi participanţii pentru a fi
asigurată buna desfăşurare a acestuia. Ele nu sunt de natură restrictivă din moment ce
sunt acceptate si însuşite de către toată lumea. În aceste limite stabilite, orice acţiune este
posibilă a fi desfăşurată în propriul interes.
Se pune întrebarea: ce se întâmplă atunci când regulile jocului sunt încălcate?
Trebuie să existe o autoritate care să sancţioneze acest lucru, un fel de arbitru imparţial
care are la îndemână instrumentele necesare pentru a restabili buna desfăşurare a jocului.
Aici se mai impune o condiţie: acest arbitru să fie în mod unanim acceptat. De-a lungul
timpului, rolul arbitrului si l-a asumat statul.
Problema care naşte în general controverse este cât de extins trebuie să fie acest
stat pentru a asigura respectarea legilor deja acceptate? Istoria doctrinelor economice ne
poate exemplifica un lung sir de forme de guvernare, de diverse dimensiuni, care de-a
lungul timpului au asigurat mai mult sau mai puţin eficient acest lucru.
De la statul minimal, “paznicul de noapte” în viziunea clasicilor, până la statul
omniprezent, totalitar, fiecare dintre noi poate să aleagă exemplul care-i este pe plac. Un
lucru este sigur: statul, oricât de minimal ar fi, trebuie să existe.

2
Convieţuirea în anarhie nu este posibilă. Însă important este ca el să acţioneze în anumite
limite, să fie un stat de drept. Unii dintre noi ar fi tentaţi să creadă că supremaţia statului
de drept ar fi posibilă în orice tip de societate. Nimic mai fals. Numai o societate liberală
este compatibilă cu un stat de drept. Restrângerea legislaţiei doar la nivelul legilor
formale nu face posibilă funcţionarea statului de drept într-o societate centralizată, căci
aceasta este nevoită permanent să adapteze cadrul legislativ la multiplele situaţii noi
apărute în economie.
Libertatea negativă este acea libertate raţional posibil a fi exprimată în cadrul unei
societăţi guvernată de un stat de drept, care intervine în limitele unor reguli prestabilite
numai acolo unde libertatea individuală este încălcată, si în care fiecare individ îşi
exprimă propria libertate până la limita la care aceasta lezează libertatea altui individ.

Libertatea pozitivă: este un concept cu un înţeles mai abstract. Stricto senso, "ea derivă
din dorinţa fiecărui individ de a fi propriul stăpân". Este rezultatul egoismului spiritului
uman care vrea să-si satisfacă propriul interes, fără a fi împiedicat de ceva sau cineva în
acest sens. Plăcerea de a te simţi perfect stăpân în ceea ce priveşte propria-ti persoană, de
a nu fi sclavul dorinţelor nimănui, de a lua decizii numai în funcţie de propriile dorinţe si
nevoi, cam acesta ar fi idealul oricărui adept al libertăţii totale.
Evident că acest concept este mult mai apropiat de concepţia scolii clasice despre
libertate. Omul doreşte să aibă conştiinţa statutului său de "fiinţă ce gândeşte, vrea si
acţionează si care îşi asumă responsabilitatea propriilor alegeri, putând să le justifice pe
baza propriilor concepţii si finalităţi".
Dacă aceste alegeri sunt bune sau rele pentru propria persoană, aceasta nu poate
decide decât el însuşi, nimeni nu are dreptul să intervină brutal în viata individului pentru
a o comanda, programa si dirija. Fiecare este îndreptăţit să acţioneze asupra propriei
persoane aşa cum doreşte si cum îi dictează conştiinţa, nevoile, capriciile sau hazardul.
Atâta timp cât acţiunile sale nu prejudiciază alţi membri ai societăţii, normele nu pot fi
impuse.
În cazul în care anumite fapte sau acţiuni săvârşite de către persoane responsabile
nu aduc neajunsuri decât celor care le-au săvârşit, atunci nu poate fi apelată drept
contraargument decât "îndatorirea către noi înşine". Se poate vorbi despre autorespect si
autoevaluare, acestea însă nu sunt obligatorii din punct de vedere social, politic,
economic, intervenţia societăţii pentru a-l aduce pe individ pe calea cea bună nefiind
îndreptăţită în acest caz. Societatea poate să se dezică de consecinţele acţiunii
respectivului, să-si deroge orice fel de responsabilitate, să-l izoleze si să-l evite,
prevenindu-i totodată pe cei neavizati de comportamentul nociv al semenului lor. Asupra
individului în cauză nu trebuie să se intervină coercitiv ci doar pedagogic, atrăgându-i-se
atenţia asupra efectelor negative.
Ca fiinţă raţională, am propriul meu sistem de valori în perimetrul căruia acţionez,
propriile standarde pe care vreau să le depăşesc, propriile obiective si idealuri pe care
încerc să le ating. Nu pot accepta să renunţ la ele pentru că aşa îmi cere societatea. Mă
manifest aşa cum îmi sugerează propria conştiinţă si nu o forţă exterioară. Nu sunt o
rotiţă într-un angrenaj, obligată să facă anumite mişcări, altfel riscând a fi înlocuită.
Libertatea individuală pozitivă nu poate fi confundată cu libertatea întregului angrenaj.
De fapt, aici se nasc cele mai multe conflicte între cele două aspecte ale conceptului de
libertate, libertate negativă si libertate pozitivă, pentru că anumite decizii aparţinând în

3
mod tradiţional sferei libertăţii pozitive pot să aibă efecte negative asupra celorlalţi
Evident că totul se petrece într-un cadru legal prestabilit, creat în acest sens.

Recenta Decizie 1 a Curţii Constituţionale, prin care abrogarea articolelor din Codul penal
referitoare la infracţiunile de insultă şi calomnie a fost declarată neconstituţională,
readuce în atenţie conflictul latent între, pe de o parte, dreptul reprezentanţilor presei de a
comunica fapte şi idei şi, pe de altă parte, dreptul persoanelor dea-şi proteja reputaţia
şidemnitatea.
În soluţionarea cauzei Cumpănă şi Mazăre împotriva României 2, Curtea Europeană a
Drepturilor Omului a analizat unele aspecte esenţiale pentru o corectă apreciere a
necesităţii limitării libertăţii de exprimare în societate, redate în continuare.
“Nu e vorba numai de mimarea democraţiei, ci de ceva mult mai grav: unele recente
intervenţii ale puterii contra presei, care urmăresc să-i limiteze acesteia libertatea de
exprimare, sunt de-a dreptul barbare, nedemne de o Românie a secolului al XXI-lea”
spune Mircea Toma, de la Agenţia de Monitorizare a Presei.
Într-o societate democratică, presa trebuie sa fie mereu cu ochii in 4 dar totodata
ea nu trebuie să depăşească anumite limite, ţinând în special de protecţia reputaţiei şi
drepturilor celuilalt, totuşi îi revine sarcina de a comunica, pentru îndeplinirea sarcinilor
şi responsabilităţilor sale, informaţii şi idei asupra unor chestiuni politice, precum şi
asupra altor subiecte de interes general. Rolul ziariştilor de investigaţii este tocmai acela
de a informa şi de a atrage atenţia publicului asupra unor fenomene de nedorit pentru
societate, din momentul în care aceştia intră în posesia informaţiilor pertinente, prin
mijloace specifice libertăţii de investigare inerente exercitării profesiei lor.
Protecţia surselor ziariştilor reprezintă una dintre pietrele unghiulare ale libertăţii
presei, fără de care sursele ar putea fi descurajate să sprijine presa în vederea informării
publicului cu privire la aspecte de interes general. Obligaţia de a oferi o bază factuală
solidă afirmaţiilor în cauză nu implică deloc obligaţia de a dezvălui numele persoanelor
care furnizează informaţiile ce stau la baza articolelor.
Articolul 30 Libertatea de exprimare
(1) Libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credintelor si libertatea
creatiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte
mijloace de comunicare in public, sunt inviolabile.
(2) Cenzura de orice fel este interzisa.
(3) Libertatea presei implica si libertatea de a infiinta publicatii.

(4) Nici o publicatie nu poate fi suprimata .

(5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare in masa obligatia de a face publica
sursa finantarii.
(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particulara a
persoanei si nici dreptul la propria imagine.

1
Decizia Curţii Constituţionale, nr. 62 din 18 ianuarie 2007, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. I pct. 56 din Legea nr. 278/2006 pentru modificarea şi completarea Codului penal,
precum şi pentru modificarea şi completarea altor legi, publicată in Monitorul Oficial nr. 104 din
12.02.2007.
2
Curtea Europeana a Drepturilor Omului, Hotărâre din 17.12.2004, publicată in Monitorul Oficial, Partea I

4
nr. 501 din 14.06.2005. În cauză, reclamanţii au susţinut o ingerinţă nejustificată în dreptul la respectarea
libertăţii de exprimare, garantat de art. 10 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului, datorată
condamnării lor ca urmare a publicării la 12 aprilie 1994 a unui articol într-un ziar local.

(7) Sunt interzise de lege defaimarea tarii si a natiunii, indemnul la razboi de agresiune, la
ura nationala, rasiala, de clasa sau religioasa, incitarea la discriminare, la separatism
teritorial sau la violenta publica, precum si manifestarile obscene, contrare bunelor
moravuri.
(8) Raspunderea civila pentru informatia sau pentru creatia adusa la cunostinta publica
revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestarii artistice,
proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, in
conditiile legii.
Delictele de presa se stabilesc prin lege.Actul constitutional trebuie sa detina rolul
de privilegiat in conturarea cadrului de actiune definind spatiul de libertate al ziaristulu
Ceea ce trebuie remarcat este faptul ca, in raport cu alte tipuri de reglementari/izvoare
formale ale dreptului,actul fundamental se bucura de suprematie si, in consecinta,regulile
indicate in interiorul sau servesc drept baza de prornire in imaginarea oricarei solutii
legislative.
De aici rezulta stabilitatea cadrului oferit presei in orice regim democratic
autentic:nici o prevedere ulterioara adoptarii constitutiei nu poate deroga de la principiile
formulate si de la procedurile formulate expres.
Instrumentele juridice de tipul Codului penal sau legii presei nu fac decat sa detalieze
ceea ce constitutia prevazuse deja.Consecintele pentru statutul jurnalistului sunt
evidente:marja lui de actiune este identificabila in primul rand prin examinarea
dispozitiilor constitutionale,care sunt, in logica dreptului public,temelia viitoarelor
reglementari de ramura.
Si o a doua observatie:daca regula formulata constitutional de legislatorul
democratic, si Romania nu face exceptie, este aceea a libertatii de exprimare ca premisa a
libertatii presei, nu este mai putin adevarat ca lectura actului fundamental trebuie sa fie
una sistematica.Alaturi de dreptul omului de presa de a beneficia de garantiile indicate
constitutional, sunt prezente si setul de obligatii care circumscriu limitele libertatii de
exprimare.
Articolul
31-Dreptul la informatie
(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informatie de interes public nu poate fi
ingradit.
(2) Autoritatile publice, potrivit competentelor ce le revin, sunt obligate sa asigure
informarea corecta a cetatenilor asupra treburilor publice si asupra problemelor de interes
personal.
(3) Dreptul la informatie nu trebuie sa prejudicieze masurile de protectie a tinerilor sau
securitatea nationala.
(4) Mijloacele de informare in masa, publice si private, sunt obligate sa asigure
informarea corecta a opiniei publice.
(5) Serviciile publice de radio si de televiziune sunt autonome. Ele trebuie sa garanteze
grupurilor sociale si politice importante exercitarea dreptului la antena.
Organizarea acestor servicii si controlul parlamentar asupra activitatii lor se

5
reglementeaza prin lege organica. Obligaţia de a oferi o bază factuală solidă afirmaţiilor
în cauză nu implică deloc obligaţia de a dezvălui numele persoanelor care furnizează
informaţiile ce stau la baza articolelor.
Sancţionarea ca urmare a publicării unui articol se analizează, într-adevăr, ca o
ingerinţă în exercitarea libertăţii de exprimare, însă o asemenea limitare încalcă
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului numai dacă nu se respectă cerinţele impuse
de paragraful 2 al art. 10-din Convenţie prevede următoarele: „1. Orice persoana are
dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie si libertatea
de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autoritarilor publice si
fără a tine seama de frontiere.
Prezentul articol nu împiedica statele sa supună societăţile de radiodifuziune, de
cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare. 2. Exercitarea acestor libertăţi
ce comporta îndatoriri si responsabilităţi poate fi supusa unor formalităţi, condiţii,
restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie masuri necesare, intr-o
societate democratica, pentru securitatea naţionala, integritatea teritoriala sau siguranţa
publica, apărarea ordinii si prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei,
protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii
confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea si imparţialitatea puterii judecătoreşti”
-asadar limitarea să fie prevăzută de lege, să vizeze unul sau mai multe dintre scopurile
legitime menţionate de respectivul paragraf şi să fie necesară într-o societate democratică
pentru atingerea acestor scopuri.
Pentru îndeplinirea condiţiei necesităţii într-o societate, ingerinţa trebuie să
corespundă unei nevoi sociale imperioase. Statele contractante beneficiază de o anumită
marjă de apreciere pentru a stabili existenţa unei astfel de nevoi, dar această marjă este
corelată cu un control european privind atât legea, cât şi deciziile de aplicare, chiar atunci
când provin de la o instanţă independentă. Aşadar, Curtea Europeană a Drepturilor
Omului este competentă să statueze asupra chestiunii de a şti dacă o astfel de limitare se
conciliază cu libertatea de exprimare prevăzută de art. 10.
În exercitarea puterii sale de control, Curtea nu are în nici un caz sarcina de a se
substitui instanţelor interne competente, ci pe aceea de a verifica sub aspectul art. 10
hotărârile pronunţate în virtutea puterii lor de apreciere. Nu rezultă de aici că trebuie să se
limiteze să verifice dacă statul pârât a folosit această putere cu bună-credinţă, cu grijă şi
într-un mod rezonabil; trebuie ca ingerinţa în litigiu să fie apreciată în lumina tuturor
circumstanţelor cauzei, inclusiv conţinutul comentariilor imputate şi contextul în care
acestea au fost făcute.
În special, trebuie ca argumentele invocate de autorităţile naţionale pentru
a justifica ingerinţa să fie pertinente şi suficiente, iar măsura luată să fie proporţională cu
scopurile legitime urmărite. În acest context, autorităţile naţionale, întemeindu-se pe o
apreciere rezonabilă a faptelor pertinente, trebuie să facă aplicarea unor reguli conforme
principiilor consacrate de art. 10.
Pentru aprecierea existenţei unei "necesităţi sociale imperioase" care să justifice
ingerinţa în exercitarea libertăţii de exprimare, este necesar să se facă distincţia clară între
fapte şi judecăţi de valoare. Dacă materialitatea primelor poate fi dovedită, cele din urmă
nu pot fi supuse unei probări a exactităţii lor.
Atunci când este vorba de afirmaţii privind comportamentul unui terţ, în unele
cazuri poate fi dificil să se facă distincţia dintre acuzaţii de fapt şi judecăţi de valoare. Nu

6
este mai puţin adevărat că şi o judecată de valoare se poate dovedi excesivă dacă este
lipsită de orice fundament de fapt
Dacă în virtutea rolului său presa are obligaţia de a alerta publicul atunci când este
informată cu privire la existenţa unor presupuse ilegalităţi, referirea la persoane
determinate, cu menţionarea numelor şi funcţiilor acestora, implică obligaţia de a furniza
o bază factuală suficientă. Exercitarea libertăţii de exprimare implică obligaţii şi
responsabilităţi, iar garanţiile oferite jurnaliştilor de art. 10 sunt supuse condiţiei ca
aceştia să acţioneze cu bună credinţă, astfel încât să furnizeze informaţii exacte şi
credibile, cu respectarea deontologiei jurnalistice.
Natura şi gravitatea pedepselor aplicate sunt elemente care trebuie avute în vedere la
aprecierea proporţionalităţii unei limitări aduse dreptului la libertatea de exprimare.
Măsurile luate sau pedepsele aplicate de autorităţile naţionale nu trebuie să descurajeze
participarea presei la dezbaterea unor chestiuni de interes general legitim.
Chiar dacă statele părţi au posibilitatea, mai mult, răspunderea, în conformitate cu
obligaţiile pozitive4care le revin în baza art. 8 din Convenţie, de a reglementa modul de
exercitare a libertăţii de exprimare, astfel încât să se asigure prin lege o protecţie adecvată
a reputaţiei persoanelor, acestea trebuie să evite adoptarea unor măsuri de natură să
descurajeze presa în realizarea funcţiei sale de alertare a publicului în cazul unor aparente
sau presupuse abuzuri ale autorităţilor.
Există riscul ca jurnaliştii de investigaţie să se abţină de la exprimarea cu
privire la chestiuni de interes general dacă sunt supuşi riscului de a fi condamnaţi, atunci
când legislaţia prevede astfel de sancţiuni pentru atacuri nejustificate la adresa reputaţiei
altuia, cum ar fi pedeapsa închisorii sau interzicerea exercitării profesiei5.
Efectul descurajant pe care teama faţă de asemenea sancţiuni îl are
asupra exercitării de către ziarişti a libertăţii de exprimare este evident. Fiind nociv pentru
societate în ansamblul său, acesta face şi el parte din elementele care trebuie luate în
considerare în cadrul aprecierii proporţionalităţii - şi, prin urmare, al justificării -
pedepselor aplicate.
Deşi stabilirea pedepselor este în principiu de competenţa instanţelor naţionale,
Curtea Europeană consideră că aplicarea pedepsei închisorii pentru o infracţiune în
domeniul presei nu este compatibilă cu libertatea de exprimare a jurnaliştilor, decât în
circumstanţe excepţionale, mai ales atunci când au fost grav afectate alte drepturi
fundamentale, ca de exemplu în cazul difuzării unui discurs de incitare la ură sau la
violenţă.
În ceea ce priveşte interzicerea exercitării profesiei de jurnalist, măsurile
prin care se limitează în prealabil activitatea ziariştilor trebuie examinate în amănunt şi
nu se justifică decât în circumstanţe excepţionale. Aplicând activităţii jurnalistice o astfel
de interdicţie generală cu caracter preventiv, chiar dacă temporară, nu se respectă
principiul conform căruia presa trebuie să îşi poată realiza funcţia de "câine de pază" în
cadrul unei societăţi democratice.
Concluzionând, un just echilibru trebuie păstrat între, pe de
o parte, protecţia libertăţii de exprimare, şi, dreptul la reputaţie al persoanelor vizate, care
este de asemenea protejat de art. 8 din C.E.D.O., ca element al vieţii private. Această
ultimă condiţie poate necesita adoptarea unor măsuri pozitive adecvate pentru a garanta
respectarea efectivă a vieţii private în relaţiile dintre indivizi.

7
 4
Obligaţiile negative impun autorităţilor statale a nu face ceva de natură a stânjeni exerciţiul drepturilor
de către titularii cărora le sunt recunoscute. Impunerea numai a unor obligaţii negative nu este suficientă;
garantarea efectivă a drepturilor prevăzute la art. 8 reclamă din partea statelor îndeplinirea unor obligaţii
pozitive, de a face, deci luarea unor măsuri de protecţie a vieţii private.
5
La data dezincriminării infracţiunilor contra demnităţii – 12.09.2006, Codul penal prevedea exclusiv
pedeapsa amenzii pentru insultă sau calomnie, nemaifiind îndeplinite, astfel, nici condiţiile legale pentru
aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi. aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi.

Bibliografie:

Constitutia Romaniei
Declaratia Universala a Drepturilor Omului
Monitorul Oficial al Romaniei