Metode de Predare A Competentelor Interculturale Prin Arta Si Actiune

Metode de predare a competenţelor interculturale
prin artă şi acţiune

Numărul proiectului: 2016-1-FI01-KA204-022701
Spaţii de Învăţare Interculturală
Cu sprijinul Comisiei Europene
CUPRINS
INTRODUCERE 3
Chestionar cu privire la competenţele interculturale: TESTEAZĂ-TE 5
CADRUL TEORETIC 9
ÎNVĂŢAREA PRIN ARTĂ ŞI PRIN ACTIUNE
- DE CE SE FOLOSESC METODELE BAZATE PE ARTĂ ÎN ÎNVĂTAREA 18
INTERCULTURALĂ? 20
- EXERCIŢIUL CELOR CINCI DEGETE – Activitate de spargere a gheţii 24
- METODE ŞI EXERCIŢII
LUDIFICAREA ÎN ÎNVĂŢAREA INTERCULTURALĂ 53
1. CE ESTE LUDIFICAREA? 53
2. LUDIFICAREA ÎN 6 PAŞI 54
3. REFLECŢII 68
COMUNITATEA DE PRACTICĂ: Instrument de reflecţie cu privire la Învăţarea 70
Interculturală
GLOSAR 84
DE CE ACEST GHID? 86
PREZENTAREA PARTENERILOR DIN PROIECT 87
Finlanda
Polonia
România
Olanda
Italia
Irlanda de Nord
BIBLIOGRAFIE ŞI REFERINŢE 91
2
INTRODUCERE
,,Învăţăm din diferențe, nu din mai multe lucruri de acelaşi fel”
Judith A. Lambert
Învăţarea multiculturală este un subiect care suscită un mare interes din cauza globalizării şi a studiilor
culturale. Deşi nu există încă o definiţie univocă a învăţării interculturale, ghidurile UNESCO cu privire la
educaţia interculturală îi defines acesteia scopul ca fiind acela de
,, a trece dincolo de coexistenţa pasivă, de a ajunge la un mod sustenabil de a trăi împreună în societăţi
multiculturale prin crearea înţelegerii, respectării şi dialogului dintre diferitele grupuri culturale.’
În principal, este un proces de învăţare în cadrul căruia cei care învaţă reprezintă diferite origini cultural şi
iau parte la un schimb de informaţii cu celălalt (SPIL 2018).
Aceste competențe de înțelegere, respect și dialog oferă fundamentul pentru măsurarea învățării
interculturale, potrivit cercetătorilor, cum ar fi Carla Dearborn (Dearborn 2006, 2009). O altă scară numită
Modelul de dezvoltare a sensibilității interculturale măsoară distanța parcursă de un grup individual sau
colectiv în ceeace priveşte sensibilitatea intercultural, de la o viziune etno-centrică asupra lumii la una etno-
relativă (cunoscută şi sub numele de Scara Bennet). Ideea este că, întâlnindu-se persoane cu medii culturale
diverse, individul are ocazia de a se dezvolta personal.
Pentru a facilita învățarea interculturală, obiectul sau tema întâlnirii poate fi o pasiune comună sau o
problemă comună. Originea cursanților ar trebui să fie diferită și să includă diferențe în ceea ce priveşte:
• naţionalitatea, convingerile religioase, opiniile politice
• vârsta, generaţiile
• sexul, identitatea sexuală, orientarea sexuală
• rasa, etnia, culoarea
• originile sociale şi economice, realizările educaţionale
• abilităţile sau dizabilităţile
• rolurile şi responsabilităţile, cum ar fi îngrijirea copiilor sau a adulţilor vulnerabili.
Oricare din aceste caracteristici poate îmbogăți procesul de învățare pentru a permite înțelegerea prin
explorare a unei varietăți de experiențe, viziuni asupra lumii și opinii care nu ar fi accesibile unui singur elev
sau unei identități / unui grup omogen. Astfel, diferențele culturale pot fi mai degrabă oportunități de
învățare decât obstacole care îngreunează comunicarea.
În sfârşit, acest ghid oferă un nou punct de vedere asupra învățării interculturale. Este un proces de
dezvoltare a unor noi cunoştințe, împreună cu oameni din medii culturale diferite, în scopul de a rezolva
problemele societății. Această interpretare se concentrează nu doar asupra transformării individului, ci şi pe
transformarea grupului colectiv, care poate aduce o schimbare socială și culturală în comunități, lucru
evidențiat de formarea civilizațiilor sau de evoluția omenirii. Într-o lume din ce în ce mai interconectată,
învățarea interculturală și crearea unor noi cunoștințe sunt necesare pentru a rezolva problemele complexe
ale unei societăți globale. Având în vedere acest scop, ghidul este conceput pentru a împărtăși instrumentele
3
practice pentru ca facilitatorii de învățare să-şi dezvolte competențele interculturale, esențiale pentru
realizarea comunicării, cooperării și învățării în grupuri eterogene.
Restul Ghidului stabilește cadrul teoretic prin explorarea (a) diferitelor teorii și modele de învățare
interculturală, (b) importanței dezvoltării competențelor interculturale, (c) trecerii la învățarea colectivă.
Următoarele capitole vor enumera o serie de metode accesibile care pot funcționa în mai multe moduri cu
diferiți oameni:
 METODE DE ÎNVĂTARE INTERCULTURALĂ BAZATE PE ARTĂ SI PE ACTIUNE,

 Utilizarea LUDIFICĂRII ÎN ÎNVĂTAREA INTERCULTURALĂ — o altă metodă orientată spre
actiune — si
 Crearea unor PRACTICI COMUNE: o oportunitate de reflective si de învătare.
Înainte de a continua să citesti, opreste-te o clipă si completează chestionarul "TESTEAZĂ-TE" din
secțiunea următoare pentru a înțelege nivelul actual al competențelor tale interculturale.
4
CHESTIONAR CU PRIVIRE LA COMPETENTELE INTERCULTURALE: TESTEAZA-TE

DESPRE TINE
1. Vârsta 2. Sex
☐ Sub 18 ani ☐ Bărbat
☐ Între 18 și 30 de ani ☐ Femeie
☐ Între 31 si 49 de ani
☐ Între 50 si 59 de ani
☐ 60 de ani sau mai multi
CUNOSTINTE
Foarte
Dezvoltate Relative Slabe Foarte slabe
dezvoltate
1. Altă limbă sau dialect
2. Legislatia privind
egalitatea
3. Discriminarea altora
4. Probleme comunitare
locale
5. Probleme comunitare
globale
6. Propria cultură si traditie
7. Alte culturi si traditii
5
SENTIMENTE
Nici
Foarte favorabile, Foarte
Favorabile Nefavorabile
favorabile nici nefavorabile
nefavorabile
8. Legislatia privind
egalitatea
9. Diferentele culturale
10. Scopul tău
11. Încrederea în sine
12. Învătarea de lucruri noi

despre alte culturi
13. Testarea unor lucruri noi

din alte culturi
14. Întâlnirea cu oameni noi

din alte culture
15. Propria cultură si traditie
16. Alte culturi si traditii
ABILITĂTI
Foarte
Dezvoltate Relative Slabe Foarte slabe
dezvoltate
17. Ascultare fără a

întrerupe
18. Asertivitate
19. Discutii despre

asemănările si
deosebirile culturale
20. Întelegerea punctului de

vedere a unei persoane
din altă cultură
21. Identificarea aspectelor

pozitive si negative cu
privire la propria
6
cultură
22. Identificarea aspectelor

pozitive si negative cu
privire la alte culturi
23. Recunoasterea
prejudecătilor
24. Combaterea
discriminării
INTEGRARE SOCIALĂ
Foarte des Des Uneori Rar Niciodată
25. Ajuti oamenii noi din

comunitatea ta
26. Te oferi voluntar în

comunitate
27. Combati discriminarea
28. Interactionezi cu
oameni din contexte
diferite
29. Te împrietenesti cu
oameni din comunităti
diferite
7
CADRUL TEORETIC: CĂTRE O TEORIE A ÎNVĂTĂRII INTERCULTURALE
Atunci când reprezintă medii culturale diferite și participă la un schimb de învățare între ele, elevii au ocazia
de a se dezvolta personal. Prin acest schimb, învățarea interculturală poate viza:
• aprofundarea înțelegerii și a respectării altor culturi;
• oferirea oportunitătilor necesare pentru ca oamenii să învețe mai multe despre propria lor
cultură, să își aprofundeze rădăcinile culturale și să-și reafirme identitatea;
• creșterea gradului de conștientizare cu privire la necesitatea unei cooperări internaționale pentru
a rezolva problemele globale actuale.
Următoarele modele explorează diferite aspecte ale învățării interculturale și formează fundamentul teoretic
al acestui ghid.
A. Elementele constitutive ale învătării interculturale (Deardorff 2006)
B. Modelul de dezvoltare a sensibilitătii interculturale (MDSI) cunoscut ca si Scara lui Bennett (Bennett
1986, 1994).
C. Învătarea trialogică (Hakkarainen, 2009)
A. ELEMENTELE CONSTITUTIVE ALE COMPETENTELOR INTERCULTURALE

Pe măsură ce comunitățile și societățile devin din ce în ce mai interconectate, creste și importanța abilităților
interculturale în vederea asigurării dialogului și cooperării. Abilitățile de înțelegere, respect și dialog descrise
în definiția UNSECO ca bază a învățării interculturale se corelează direct cu elementele CAA (cunoștințe,
atitudini și abilități). A se vedea Tabelul 1.
Tabelul 1: Obiectivele de bază ale Învătării Interculturale
Scopul Educatiei Interculturale din perspectiva Categorii de învătare (CAA)

UNESCO
Întelegerea diferitelor grupuri culturale Cunostinte – declarative, procedurale, strategice
Respectarea diferitelor grupuri culturale Atitudini – bazate pe sentimente, credinte, opinii
Dialogul dintre diferitele grupuri culturale Abilităti – aplicarea cunostintelor
Teoretician de renume, Darla K. Deardorff, a colaborat cu diferiti cercetători internaționali din domeniul
educației interculturale pentru a dezvolta următorul model de competențe interculturale. În modelul ei,
Deardorff explorează elementele necesare pentru a comunica, a coopera și a învăța în mod eficient cu oameni
din medii culturale diferite. A se vedea Figura 1.
8
Figura 1.
Elementele constitutive ale competentelor interculturale . Adaptare după Deardorff 2006.
Cunoștințe necesare pentru dezvoltarea înțelegerii diferitelor grupuri culturale

• Identitatea culturală
• Cunoștințe specifice culturii,
• Identitatea socio-lingvistică
• Înțelegerea problemelor și tendințelor globale
Pentru a dezvolta competențe interculturale, primul pas este cunoașterea și înțelegerea identitătii culturale;
mai exact, aceasta reprezintă capacitatea de a înțelege cum propria cultură ne influentează comportamentul,
identitatea și punctul de vedere. A fi conștient de sine le permite oamenilor să înțeleagă lumea din alte
perspective culturale sau globale odată ce acumulează cunoștințe specifice culturii altor comunități.
Cunoștințele culturale specifice reprezintă înțelegerea profundă a ideilor, obiceiurilor și comportamentelor
sociale ale altor grupuri culturale. Mai exact, identitatea socio-lingvistică este importantă deoarece
constientizarea momentului oportun de a utiliza un anumit limbaj le permite oamenilor să comunice mai
eficient. De exemplu, olandezii sunt cunoscuți pentru că sunt directi în stilul lor de comunicare, în special în
comparație cu britanicii, și, prin urmare, fiecare interpretează mesajele în mod diferit. A se vedea în Tabelul
2 exemple de fraze și de interpretare a mesajelor celor două naționalități. În cele din urmă, o înțelegere a
problemelor și tendințelor globale poate explica și anumite comportamente și obiceiuri.
9
Tabelul 2: Cum comunică britanicii si olandezii (Rottier et al, 2011)
Atitudini necesare pentru dezvoltarea respectului pentru diferite grupuri culturale

Rezistența emoțională este abilitatea de a ne adapta în momente de stres sau de criză. Dacă depăsirea
diferentelor poate fi stresantă, o atitudine deschisă îi poate ajuta pe oameni să se adapteze la situații noi și să-
si părăsească zonele de confort. În depășirea ,,fricii de diferență", dezvoltarea unei atitudini de curiozitate,
deschidere, respect și descoperire ne poate creste rezistența emoțională. CORD este un acronim care ne ajută
să ne amintim componentele necesare. Cadrul lui Deardorff oferă definitii detaliate ale diferitelor atitudini
necesare.
Figura 2.
Atitudinile necesare pentru dezvoltarea rezistentei emotionale (CORD).
Curiozitate: fii curios în legătură cu diferentele si priveste-le ca pe o oportunitate de a învăta

Deschidere: nu judeca pripit
Respect: apreciază alte culturi
Descoperire: tolerează ambiguitătile si priveste-le ca pe ceva ce trebuie descoperit.
Adaptare după Cadrul Competentelor Interculturale a lui Deardorff (2006) si după teoria
rezistentei.
Abilități de dialog între diferite grupuri culturale

Dialogul este procesul de aprofundare a înțelegerii altora prin ascultare, partajare și interogare. Dialogul este
diferit de dezbatere, deoarece scopul este de a înțelege, nu de a câștiga. Abilitățile necesare pentru dialogul
intercultural sunt aceleași abilități necesare pentru orice relație. Un acronim util pentru a ne aminti abilitățile
de comunicare descrise în Cadrul Competentelor Interculturale este LOVE:
• Ascultă
• Observă
• Priveste lumea din perspectiva altora
• Evaluează
10
Deardorff sugerează că fiecare dintre aceste abilități ar trebui folosită cu "răbdare și perseverență pentru a
identifica și minimiza etnocentrismul", tendinta de a evalua alte obiceiuri, credințe și norme prin prisma
propriei culturi. ,,Căutați indicii și semnificații culturale" pentru a pune la îndoială propria gândire și
propriile ipoteze și pentru a le compara cu gândirea celuilalt. Pentru a stabili reguli de bază în vederea
definirii unui spațiu de dialog civilizat, a se vedea Tabelul 3.
Tabelul 3: Reguli de bază în vederea definirii unui spatiu de dialog sigur si civilizat
Fiecare este ascultat

Încearcă întâi să întelegi, abia apoi să fii înteles
Lasă-i si pe altii să vorbească
Vorbeste dacă te simti jignit sau necomfortabil, si spune si de ce.
E în regulă să nu fii de acord, dar nu personaliza; concentrează-te pe problemă. Nu jigni, nu încadra
în tipare.
Vorbeste în numele tău, nu al altora.
Fiecare vorbeste pe rând.
Povestile personale rămân în cadrul grupului, cu exceptia cazului în care toti sunt de acord că ele
pot fi împărtăsite.
Toti au aceeasi răspundere de a face conversatia productivă.
Sursa: Everyday Democracy. (2008). A Guide for Training Public Dialogue Facilitators. Pg 43.
Caracteristicile competentelor interculturale

Pe măsură ce oamenii îsi dezvoltă competențe interculturale, mentalitatea lor trece de la una monoculturală
la una interculturală. Rezultatele interne ale acestui proces includ cunoștințele, atitudinile și abilitățile
descrise mai sus și conduc la flexibilitate, adaptabilitate, empatie și la o perspectivă etnorelativă. Rezultatele
externe le reprezintă o comunicare și un comportament eficace și adecvat din perspectiva altor grupuri
culturale. A se vedea în Tabelul 4 lista de caracteristici ale competentelor interculturale descrise în schema
de Evaluare a Competentelor Interculturale (INCA), creată de Leonardo da Vinci II.
Tabelul 4 Evaluarea Competentelor Interculturale (INCA)
Sase caracteristici ale competentelor interculturale Trei tipuri de competente

Tolerantă fată de ambiguitate Deschidere
Respect pentru diversitate
Comportament flexibil Adaptabilitate
Constiinta comunicării
Descoperirea cunoasterii Cunoastere
Empattie
A. MODELUL DE DEZVOLTARE A SENSIBILITĂTII INTERCULTURALE

Conform modelului de dezvoltare a sensibilității interculturale, cunoscută și sub numele de Scara Bennett
după dr. Milton Bennett, această transformare are loc în 6 etape. Aceste 6 etape descriu modul în care
11
reacționează oamenii la diferențele culturale. Persoanele care se află în primele 3 etape au o perspectivă
etnocentrică, care evaluează alte culturi conform preconcepțiilor care îsi au originea în obiceiurile, normele
și convingerile propriei culturi. Ultimele trei etape reprezintă o perspectivă etnorelativă, atunci când o
persoană acceptă mai multe standarde și obiceiuri diferite și este capabilă să-și adapteze comportamentul în
consecintă.
Perspective etnocentrice:
1. Negarea diferențelor - viziune simplificată asupra altor culturi. Se poate baza pe stereotipuri. În
această situație, perspectivele diferite sunt ignorate.
2. Polarizarea diferenței - noi contra lor: cultura proprie este privită ca fiind mai bună decât altele sau
invers. În această situație, perspectivele diferite provoacă disconfort.
3. Minimizarea diferenței – se evidențiază particularitățile. În această situație, perspectivele diferite nu
îsi fac simtită prezenta.
Perspective etnorelative:
4. Acceptarea diferentelor – aprecierea diferentelor si a particularitătilor. În această situatie, diferentele
sunt întelese.
5. Adaptarea la diferente – perspectivă lărgită, care permite adoptarea unui comportament adecvat din
punct de vedere cultural. În această situatie, diversitatea este apreciată.
6. Integrarea diferentelor – alternanta perspectivelor culturale asupra lumii, cu un simt dezvoltat al
identitătii. În această situatie, diversitatea este asumată.
Acest model, deși împărțit în etape, reprezintă de fapt un continuum sau un proces permanent. Cu toate
acestea, prin intermediul învățării colaborative, oamenii își pot combina abilitățile interculturale - cunoștințe,
atitudini și abilități - pentru a participa efectiv la un dialog ce conduce la schimbări sociale și la o mai intensă
cooperare comunitară și globală. A se vedea tabelul 5 pentru câteva exemple de posibile provocări
întâmpinate în cadrui procesului cooperare interculturală.
Tabelul 5: Provocările Învătării Interculturale
Lipsa unui limbaj comun

Diferente de etichetă si de maniere
Întelegerea diferită a expresiilor colocviale, conotatiilor si tonului vocii
Recunoasterea indiciilor comunicării nonverbal, inclusiv a expresiilor fetei si a contactului vizual
Identificarea momentului oportun pentru comunicarea directă si indirectă
Impactul inegalitătii culturale, în special ca urmare a colonialismului
B. ÎNVĂTAREA TRIALOGICĂ, O ABORDARE COLABORATIVĂ A ÎNVĂTĂRII
Procesele de învătare: învătarea individuală vs învătarea colaborativă

Procesul de învățare poate fi adesea cuantificat prin progresul unui individ. Cu toate acestea, în învățarea
interculturală, învățarea colaborativă a grupului este mai importantă pentru crearea de concepte pentru
transformarea socială: în cazul în care unui individ îi lipsesc anumite cunoștințe sau abilități, un altul poate
12
umple golurile în vederea unei cooperări eficiente. Învățarea prin colaborare este un proces în care două sau
mai multe persoane încearcă să învețe ceva prin valorificarea abilităților fiecăruia. Învățarea interculturală
este un exemplu de învățare colaborativă în care participanții reprezintă medii culturale diferite. Prin
împărtășirea și compararea cunoștințelor, a experienței și a ideilor participanților din medii culturale diferite,
este posibil ca respectivul grup să se angajeze într-un proces radical de generare de idei și să creeze noi
concepte care sunt mai mult decât suma ideilor membrilor individuali.
Alte exemple de învătare colaborativă includ cercul de studiu din cadrul educatiei non-formale a adultilor,
comunitătile de practică (pentru mai multe detalii consultati capitolul 3), externalizarea în masă în vederea
generării de idei de initiere a unui nou proiect, teoriile lui Ikujiro Nonaka si Hirotaka Takeuchi despre
crearea de noi cunostinte, sau viziunea lui Peter Senge cu privire la existent unei organizatii de învătare în
care angajatii învată în permanentă cum să învete împreună. Un alt model de învătare colaborativă este
abordarea trialogică, care explorează modalitătile de creare a unor oportunităti de învătare.
De la învătarea monologică la cea trialogică

Kai Hakkarainen, unul dintre dezvoltatorii abordării învățării trialogice, identifică trei metafore diferite care
descriu diferite abordări ale procesului de învățare. (Hakkarainen & Paavola 2009).
1. Metoda monologică sau metafora achiziției de cunoștințe. În cadrul acestei abordări, cunoașterea
este împărtășită într-o singură directie, de la facilitator la cel care învață. În învățarea interculturală,
cunoștințele dobândite pot face referire la obiceiurile, credințele și normele diferitelor culturi. A se
vedea figura 4.
2. Metoda dialogică sau metafora participării. În cadrul acestei abordări, schimbul de cunoștințe este
un proces ce se desfăsoară în două direcții între facilitator și elev: ambii învață din cunoștințele și
abilitățile celuilalt. Crearea relațiilor și a rețelelor prin participarea la dialogul respectiv în cadrul
unor contexte culturale diferite reprezintă un exemplu de astfel de abordare. A se vedea figura 5.
3. Metoda trialogică sau metafora creării de cunoștințe. Această abordare este o combinație a
abordărilor de mai sus, la care se adaugă un al treilea element. Învățarea are loc în mintea
participanților sau agenților individuali (abordarea monologică). Învățarea are loc între participanți,
în calitatea lor de membri ai unei comunităti de învățare sau de cunoaștere, prin împărtăsirea de
experiențe și idei (abordare dialogică) într-un spațiu sigur. În sfârșit, participanții colaborează în
vederea creării de noi concepte sau ,,obiecte" ale cunoașterii pentru a face fată provocărilor sociale și
globale (al treilea element al abordării trialogice). O nouă teorie este un exemplu de rezultat al
colaborării sau de obiect al cunoașterii. A se vedea figura 6.
Figura 4: Abordarea monologică Figura 5: Abordarea dialogică

(metafora achizitiei de cunostinte) (metafora participării)
13
Figura 6: Abordarea trialogică (metafora creării de cunostinte)
Concluzie
Aspectul cheie al învățării trialogice este că ,,obiectul" cunoașterii trebuie să fie unul nou. În caz contrar,
abordarea învățării este una dialogică. În ceea ce privește învățarea interculturală, scopul este de a genera
schimbări sociale. Judith Lambert (2012) scrie despre nevoia de schimbare:
,,Problemele complexe de mediu, sociale și economice ale secolului XXI nu mai pot fi rezolvate prin
repararea sistemelor existente. Au existat numeroase încercări de combatere a schimbărilor climatice, a
obezitătii, a poluanților toxici, a deficitului de apă dulce și a violenței urbane. […] Aceste probleme
complexe nu se mai pot rezolva doar prin colaborare. În rezolvarea acestor probleme sociale, schimbarea
generată de actiunile colective a devenit nu o optiune, ci o necesitate; nu se mai pune problema evitării, ci
sărbătoririi schimbării.” (Lambert, 2012. Collective Learning for Transformational Change.
Această nevoie de schimbare este principiul de bază care a dus la redactarea acestui ghid. Cititi în continuare
pentru a explora noi metode de favorizare a învătării interculturale.
14
ÎNVĂTAREA BAZATĂ PE ARTĂ SI ORIENTATĂ SPRE ACTIUNE
De ce se folosesc metodele bazate pe artă în învătarea interculturală?
Atunci când se utilizează gândirea artistică și acțiunea bazată pe artă pentru a construi competențele
interculturale, scopul și perspectiva diferă de idea de ,,arta de amorul artei". Contextul se regăsește undeva în
arta educațională, terapeutică, participativă și comunitară. Un lucru esențial în utilizarea metodelor bazate pe
artă este că toți sunt încurajati să participe, indiferent de aptitudinile sau experiența lor anterioară. Alt aspect
important este faptul că procesul, în acest caz procesul de învățare, este la fel de important ca și rezultatul
artistic. Cu toate acestea, opera poate fi expresivă și satisfăcătoare din punct de vedere estetic, în funcție de
modul în care acțiunea este încadrată și facilitată.
Ca termen, ,,învătarea bazată pe artă” se referă la tratarea artei ca pe un instrument, nu ca pe o valoare

absolută, cum se întâmplă în cazul unui produs finit. Cu toate acestea, pentru a întelege de ce arta
functionează atât de bine ca si mijloc de învătare interculturală, trebuie să recunoastem anumite caracteristici
ale sale. Unele trăsături specific pot fi identificate în cadrul tuturor actiunilor bazate pe artă, indifferent dacă
este vorba de crearea de imagini sau de obiecte, de muzică sau actorie, de dans sau de scris – indiferent de ce
formă ia nevoia fundamental umană de a crea.
Arta este prin natura ei holistică si multisenzorială, activându-i si angajându-i pe oameni din punct de
vedere mintal, emotional, fizic si social. Abordarea unei probleme pe bază de artă scoate la suprafata
cunostintele latent si dă formă unor informatii de care altfel indivizii si grupurile nu ar dispune. Această
abordare ajută la dezvăluirea unor cunostinte pretioase bazate pe experienta subiectivă a participantilor. (Joy
& Sherry, 2003.) Arta dă formă concretă unor lucruri care devin astfel tangibile si, astfel, mai usor de înteles
si de abordat. Arta completează limbajul devenind un mijloc vizual sau corporal de a ne exprima, lucru care
se dovedeste util atunci când cuvintele nu sunt suficiente pentru a ne comunica emotiile si ideile – sau când
oamenii nu dispun de un limbaj comun, fie la propriu, fie la figurat. Câteodată poezia surprinde experienta
unui individ cu mai multă precizie decât limbajul de zi cu zi.
Prin artă se poate crea un spatiu comun mental si/sau fizic pentru viata de zi cu zi: un spatiu în care totul
este posibil. Acesta este unul din aspectele fundamentale ale oricărei improvizatii, de exemplu: nu există
erori sau răspunsuri gresite, cid oar noi descoperiri. Mai ales utilizarea fictiunii oferă un cadru, sau un
laborator mental, în care oamenii pot să-si exploreze în sigurantă lumea interioară si să găsească metode
alternative de a experimenta lumea din jurul lor. Nelimitându-se la limitele ,,realitătii” si ale ,,faptelor”,
oamenii au ocazia de a-si dezlăntui si mai multă capacitate de creatie. Acest tip de întrebare directă ,,ce-ar fi
dacă” ne ajută să ne îmbunătătim abilitatea de a identifica noi solutii, chiar si în cazul celor mai complexe si
mai exasperante provocări.
Metodele bazate pe artă sustin spontaneitatea creativă (Hamilton & Taylor, 2017), care deschide drumul
către joc, o actiune specfică si o nevoie de bază pentru orice om, spre deosebire de numeroase alte specii. A
face artă este în sine o manifestare a jocului, asociată în modul cel mai facil cu arta dramatică, dar care are
legătură cuorice activitate creativă. Asociată deseori ideii de joacă este conceptul de flux (Csikszentmihalyi,
2008): concentrarea exclusivă pe sarcina de lucru, fără a avea prejudecăti, ancorarea în realitate, activitătile
curente care ne fac fericiti si satisfăcuti.
Metodele bazate pe artă îmbunătătesc empatia (Leavy, 2015) prin furnizarea instrumentelor necesare
pentru partajarea experientelor legate de faptul de a fi o fiintă umană. Arta poate fi folosită pentru a crea un
spatiu comun, creative, de interactiune si întâlnire, indiferent de originile culturale sau subculturale ale
participantilor, de sex sau de gen, de vârstă, de educatie sau de statut social sau economic. Arta oferă si
posibilitatea de a ne explora propria identitate si problemele existentiale – întrebări universale legate de cine
15
suntem, ce loc ocupăm în această lume, cum relationăm cu alte finite umane si de ce ne aflăm pe această
planetă. Această oportunitate de a explora, si de a învăta despre natura propriei persoane prin intermediul
activitătilor bazate pe artă, ne creste constiinta de sine si abilitatea de a ne pune în locul unei alt om.
Lucrând cu arta ne putem dezvolta flexibilitatea de a înfrunta necunoscutul (Cahnmann-Taylor &

Siegesmund, 2017) si în acelasi timp putem interactiona în sigurantă cu lucrurile care se sustrag de la normă.
Gândirea artistică poate fi văzută ca având o perspectivă mai largă decât metodele: o atitude general de
explorare a fenomenelot fără a apela la prejudecăti, si o viziune curioasă si deschisă asupra lumii. Deseori
arta aduce oamenii mai aproape de lucrurile ambigue si obscure, caudate si imperfecte din propria persoană.
Ea oferă spatial necesar pentru a întelege ce se petrece în lumea din jurul nostru – în mod inevitabil, la un
moment dat, toti oamenii se confruntă cu lucruri de neînteles. Unul din elementele de bază ale artei, care
apare si în viată si în natură, este alternanta dintre haos si ordine. Desi oamenii tind să evite haosul, este
nevoie de ambele elemente pentru a crea ceva nou. De asemenea, cu cât avem mai mult curaj de a
experimenta si cunoaste sentimente de confuzie si nesigurantă, cu atât ne este mai usor să întelegem si să
respectăm viziunile si opiniile diferite de ale noastre. Contactul cu arta ne ajută să vedem zonele gri în locul
celor de alb si negru, si să ne dăm seama că mai multe lucruri pot fi adevărate în acelasi timp, în functie de
perspectiva din care sunt privite.
După cum am mentionat anterior, metodele bazate pe artă îi angajează pe oameni complet, în calitatea lor
de finite bio-psiho-socio-culturale, în procesul de învătare prin intermediul actiunii artistice. Cu toate
acestea, dacă oamenii doar fac lucruri – indiferent dacă este vorba despre joc, miscare, imagini vizuale,
sunete sau orice altceva – fără a se opri pentru a reflecta la semnificatia actiunii, ei nu fac decât să recreeze.
(lucru care este si el important). Reflectia asociată actiunii (Knill & Levine & Levine, 2005) reprezintă o
parte esentială a învătării experientiale, integrand experienta în viata de zi cu zi. După cum a spus David
Kolb, ,,Învătarea este procesul prin care se crează cunoastere prin transformarea experientei” (Kolb, 1984, p.
38).
Acest proces experiential de învătare presupune ca oamenii să fie constienti de gândurile, sentimentele si
emotiile provocate de activitatea respectivă si să-si împărtăsească experienta subiectivă din cadrul
procesului. Oamenii trebuie să exploreze semnificatia si continutul experientelor lor întrebându-se: Ce sens
nou aduc vietii de zi cu zi în urma acestei experiente?
EXERCITIUL CELOR CINCI DEGETE– ACTIVITATE DE SPART GHEATA
Scopul si obiectivele acestui exercitiu

El poate fi folosit ca exercitiu de deschidere (de încălzire) pentru a-i face pe oameni să se gândească la
propriile idei, credinte, obiective si/sau asteptări. Este un prim pas extrem de accesibil.
Cum si/sau de ce ne ajută acest exercitiu să asimilăm competente interculturale?

Acesta este un exercițiu de introducere. Atunci când este folosit la începutul unui curs sau atelier de lucru
privind competențele interculturale, aceasta va contribui la stabilirea unui punct de plecare pentru fiecare
participant. Participanții își vor expune obiectivele, calitățile și punctele slabe referitoare la tema respectivă.
Acest exercițiu va ajuta participanții să reflecte mai mult asupra lor înșiși. Acest lucru îi va ajuta să devină
conștienți din punct de vedere cultural și să reflecte asupra propriei persoane, înțelegându-se astfel mai bine.
Această înțelegere este primul pas către schimbarea comportamentală, o importantă competență
interculturală.
Dar mulți oameni consideră dificil să reflecteze asupra acțiunilor lor. Acesta poate fi un proces dureros.
Acest exercițiu poate fi folosit ca un prim pas înspre reflecție. Desenarea mâinii, semnificatia distractiva a
fiecărui deget face ca acest exercițiu să fie foarte accesibil. Obiectivul este de a-i face pe oameni să
reflecteze, fără a trece imediat la aspecte mai serioase.
16
Partajarea ideilor si comentariile legate de desenele reprezintă o formă de învățare colectivă și poate
contribui, de asemenea, la învățarea interculturală individuală.
Exercitiul este potrivit pentru următoarele teme

• identitate culturală si acceptare
• întelegerea conceptelor de egalitate si libertate si spargerea stereotipiilor si a prejudecătilor
• cunoasterea culturală
Schimbul de idei și puncte de vedere poate fi benefic pentru a construi un spirit de grup. Astfel se poate initia
un dialog care să ajute oamenii să relationeze.
Acest exercițiu are o componentă personală foarte pronuntată, care îi poate ajuta pe participanți să-si
dezvolte identitatea culturală. În plus, împărtășirea acestor puncte de vedere personale le poate aduce
cunoștințe culturale altora.
Numărul de participanti
Acest exercițiu poate fi realizat de un participant sau de un număr nedeterminat de persoane în același timp.
La discuțiile ulterioare pot participa între 2 și 30 de persoane. Ideal ar fi un număr de aproximativ 12
participanți. Acest număr este suficient pentru ca participanții să audă puncte de vedere diferite. Dar nu este
nici prea mult, prin urmare încă este posibilă purtarea unei discuții.
Durata
Explicarea acestui exercițiu poate dura 5-10 minute. Dacă doriți să dați un exemplu participanților, poate
dura mai mult. Acest lucru nu ar trebui să fie necesar, dar ar putea fi o idee bună, de exemplu, atunci când
oamenii nu cunosc limba vorbită (și scrisă) atât de bine.
Pentru a face desenul și pentru a răspunde la întrebări, oamenii au nevoie de aproximativ 10 minute.
Discuțiile plenare pot dura între 5 minute si 2 ore, în funcție de numărul de persoane și de obiectivele
stabilite. Când 12 participanți participă la acest exercițiu ca la o primă reflecție, este utilă o discuție ulterioară
de cel puțin o jumătate de oră.
Materiale
Este nevoie de tot atâtea foi de hârtie ca și numărul de participanți. Acestea pot fi coli de culoare deschisă.
Sunt necesare pixuri sau creioane pentru a desena conturul mâinilor și a scrie răspunsurile la întrebări.
Banda adezivă este opțională, pentru a lipi desenele pe perete pentru a le vedea toată lumea.
Descrierea exercitiului pas cu pas

În toate țările putem comunica mesaje cu mâinile / degetele. Multe dintre ele sunt similare pe plan
internațional. Este o modalitate de a vorbi fără a cunoaște neapărat limba respectivă.
Degetul mare înseamnă că e bine. Degetul arătător este utilizat pentru a indica direcția în care mergem.
Degetul mijlociu este gestul cel mai putin politicos, prin care arătăm că ne displace ceva sau cineva foarte
mult. Degetul inelar are în multe țări legătură cu inelul de logodnă, după cum ne arată si numele. Iar degetul
mic este cel mai mic dintre toate.
Primul pas al acestui exercițiu este acela ca participanții să-si deseneze mâna pe o bucată de hârtie. Nu
contează dacă își aleg mâna dreaptă sau stângă.
Al doilea pas este acela de a explica semnificația fiecărui deget în legătură cu o temă dată. Acesta poate fi
un exercițiu de introducere, de exemplu, în prima zi a unui curs de instruire sau atelier de lucru privind
competentele interculturale, folosit pentru a preciza punctele de plecare ale tuturor participanților.
Al treilea pas este de a răspunde la întrebările aferente fiecărui deget, după cum se poate vedea mai jos.
”Degetul mare: Care sunt calitătile dumneavoastră interculturale?
Arătătorul: Ce vă doriti să realizati? Ce obiective aveti în legătură cu acest curs/ atelier?
17
Degetul mijlociu: Ce vă deranjează cel mai mult cu privire la competentele interculturale?

Ce vă displace cu adevărat?
Inelar: La ce idei aderati? Ce lucruri nu ati dori să schimbati sub nicio formă?
Degetul mic: Ce competentă interculturală este mai slab reprezentată la dumneavoastră si
ati dori s-o dezvoltati?”
Pasul patru este opțional. Puteți alege să discutați desenele din cadrul grupului. Depinde de scopul instruirii,
dacă acesta este unul de consiliere. Discuțiile de grup îi pot ajuta pe oameni să înțeleagă opiniile altora și să
deprindă cunoștințe culturale. Ar putea afla idei utile. Un alt lucru pozitiv referitor la împărtășirea ideilor este
faptul că o parte din realizarea unui obiectiv o reprezintă asumarea lui. Așadar, afirmarea obiectivului dvs. de
fată cu alții ar putea fi primul pas în atingerea acestuia.
Ponturi pentru instructor

Rețineți că acesta este un exercițiu foarte personal. Desenul mâinii proprii este un exemplu al acestei
componente foarte personale. Nu există răspunuri adevărate sau false la întrebări. Este vorba numai despre
punctul de vedere al persoanei care face exercițiul. Răspunsurile la întrebări vor reflecta un punct de vedere
foarte personal.
Din cauza acestei componente personale, împărtăsirea ideilor ar trebui să fie opțională și nu obligatorie.
Este important să se precizeze la începutul exercițiului care sunt regulile / așteptările legate de împărtăsire.
Participanții ar trebui să știe acest lucru înainte de a scrie răspunsurile la întrebările din desenele lor.
Partajarea este, de cele mai multe ori, un lucru bun, dar nu este o idee bună să fie prezentată ca obligatorie.
Când acest exercițiu se face la începutul unui curs de formare, participanții nu se cunosc unul pe celălalt și
s-ar putea să nu se simtă în sigurantă împărtășind lucruri personale (nesigurantă, obiective).
Oamenii ar putea răspunde greu la unele întrebări. Acest lucru nu trebuie privit ca un eșec. El doar
subliniază ce întrebări pun probleme și cât de usor sau de greu le este acelor participanti să reflecteze asupra
lor înșiși.
Utilizarea acestui exercitiu în alte scopuri

Acest exercițiu poate fi folosit în numeroase situații diferite. De exemplu: poate fi folosit în comunităti de
practica (CoP) ca o primă analiză a unei situații (semnificative).
Sursa
18
Acest exercitiu este o adaptare după un document intern de formare folosit de ReWork, o companie
olandeză de integrare.
METODE SI EXERCITII
FINLAND - Sivistysliitto Kansalaisfoorumi SKAF ry
1. TEATRUL DE IMPROVIZATIE SI MUZICA UNEI COMUNITĂTI
Aceste metode și repetiții au fost folosite cu grupuri multiculturale care nu vorbesc aceeași limbă. Scopul
principal al teatrului de improvizație este de a crea o atmosferă pozitivă și de a face posibil un contact pozitiv
cu alte persoane. Se creează astfel un spațiu liber, creativ, în care fiecare se exprimă și își găseste propria
creativitate. Ca metodă, muzica este accesibilă tuturor. Muzica și sunetele sunt elemente care pot facilita
realizarea de conexiuni între oameni.
Muzica este universală pentru toate ființele umane și funcționează perfect cu grupuri care nu sunt omogene,
de exemplu, din punctul de vedere al abilităților lingvistice. Aceste metode dezvoltă spiritul de grup și îi
ajută pe oameni să devină conștienți de propriile abilități culturale. Atmosfera pozitivă creată prin aceste
metode favorizează înțelegerea dintre diferite tipuri de indivizi și îi ajută să-si exprime poziția în lume fără a
apela la un limbaj comun, comunicând astfel mai bine. Abilitățile de comunicare îi ajută pe oameni să-si
rezolve probleme folosind aceste metode bazate pe artă.
Repetițiile care au fost alese pentru a fi prezentate sunt accesibile tuturor. Ele sunt foarte simple, dar în
același timp pot fi foarte provocatoare. Participantul poate alege nivelul de intensitate. Ele sunt si distractive!
Numele exercitiului: ACTORIE CU UN BĂT
Scopul si obiectivele acestui Favorizează joaca, spontaneitatea, si folosirea imaginatiei

exercitiu:
Cum si/sau de ce ajută acest Se potriveste foarte bine pentru grupurile care nu au aceeasi
exercitiu la asimilarea de limba.
competente interculturale? Jocurile ajută la tolerarea altor persoane și creează o atmosferă
pozitivă. Într-o stare creativă ,,se poate întâmpla orice",
oamenii se simt liberi să-și exprime problemele importante.
Prin discutarea acestor probleme putem diminua prejudecățile
și ne putem înțelege mai bine.
Adecvat pentru abordarea Poate fi aleasă orice temă. Această repetiție este foarte utilă
următoarelor teme: atunci când se încearcă identificarea temelelor de interes pentru
grup
19
Numărul de participanti: 3-40
Durata: Între 5 si 20 de minute, sau atâta timp cât se generează idei noi
Materiale: Un băt
Descrierea exercitiului pas cu Prima rundă: Improvizatie cu bătul, îl folositi ca obiect sau ca
pas: parte a unui obiect. Această etapă este de mimică, nu aveti voie
să vorbiti (folositi bătul, de exemplu, ca periută de dinti sau ca
vioară)
A doua rundă; se întâmplă acelasi lucru ca înainte; atunci când
cineva întelege ce face persoana cu bătul, se alătură
improvizatiei si îsi asumă un rol potrivit situatiei.
Numele exercitiului: VALOA VARPAISSA

Am lumina în degetele de la picioare
Scopul si obiectivele acestui Să vă exprimați prin muzică, să vă mișcați și să învățați mai multe
exercitiu: cuvinte. Învătati să cântati și să vă miscati diferite părți ale corpului.
Cum si/sau de ce ajută acest Momentele muzicale petrecute împreună creează sentimentul de
exercitiu la asimilarea de unicitate și îi ajută pe oameni să relaționeze mai bine unul cu celălalt.
competente interculturale?
Adecvat pentru abordarea Crearea unui spirit de grup

următoarelor teme:
Durata: 5-15 minute
Materiale: (Cântecul poate fi scris, de exemplu, pe tablă. Nu sunt necesare

materiale)
Descrierea exercitiului pas cu Stati într-un cerc și acultati mai întâi melodia. Apoi începeti să repetati
pas: melodia și cuvintele. Apoi indicati câte o parte diferită a corpului și
spuneti numele părții corpului în limba aleasă
Cântați cântecul în functie de numărul de participanți. Dacă nu sunt
mulți participanți puteți face mai multe runde.
Alte lucruri esentiale: Puteti fredona sau fluiera cântecul atunci când nu sunt necesare
cuvintele.
2. POVESTIREA PRIN ACTIUNE
20
Povestirea prin actiune este o combinatie de elemente din domeniul teatrului fizic si al scrierii creative.
Aceasta înseamnă exprimarea unor situații, incidente și emoții într-un mod fizic. Oamenii se pot manifesta
prin mișcări, gesturi sau poziții. Se urmărește astfel exprimarea relațiilor, a puterii, a statutului și a dinamicii
dintre diferite persoane și cultură.
Povestirea fizică face posibilă identificarea cu alte persoane și culturi și cercetarea identității culturale prin
utilizarea experienței corporale. Memoria corpului modifică relația cu lumea și alte persoane, iar observarea
fizică facilitează înțelegerea altor culturi. Discursurile fizice scot la lumină atitudini, situații și diferențe între
culturi, iar scena este un loc sigur de abordare a acestor teme.
De ce se foloseste povestirea prin actiune în învătarea interculturală?

● Permite identificarea cu alte persoane și luarea de roluri diferite
● Aduce la lumină atitudini, opinii și contexte diferite din punct de vedere fizic, în absenta cuvintelor
● Toti pot să o facă, chiar dacă nu au o limbă comună sau au anumite dizabilități fizice
● Scrierea permite observarea sinceră a propriei experiențe interne, cu privire la identitatea culturală, la
rădăcini, amintiri, opinii și atitudini
● Combină experiența internă, comună, cu procesul de învățare
● Activitatea fizică îi face pe oameni liberi să se joace și să scrie
● Ne învată să povestim si să ne analizăm propriile gânduri
● Scrierea ca funcție fizică are legătură si cu alte funcții fizice
Cei cinci pasi ai povestirii prin actiune

a. Aruncarea în joc
Mai întâi, este important să construim o atmosferă sigură într-un grup și un proces comun de lucru. Acest
lucru se întâmplă în mod natural în cazul unor improvizații, jocuri de contact și exerciții, care îi ajută pe
participanți să se joace, să se arunce și să se cunoască reciproc. Jocul obisnuit este o modalitate simplă de a
construi încrederea din perspective regulilor și a rolurilor din joc, în timp ce jocul partajat este ca un acord
între participanți. Acestia învată teoriile de bază ale teatrului și povestirii și pot continua cu alte exerciții
teatrale.
b. Eliberarea miscării
Într-o atmosferă sigură, puteti face exerciții, ceea ce dă nastere la povestiri fizice și experiențe de viață.
Exercițiile relaxează și eliberează mintea și corpul participantului, care îi ghidează pe ceilalti să se arunce în
joc și să aibă mintea și corpul deschis. Mișcările se concentrează asupra propriei persoane si a altor
participanti pentru a da o pauză creierului. Improvizația prin mișcare scoate la iveală diferite modalități de a
vedea lumea. Participanții pot avea numeroase abilități diferite de participare, deci este important să
subliniem că fiecare poate participa în felul său.
c. Scrisul – o experientă interioară

In urma unor exerciții de improvizație și mișcare, participanții crează liber pe marginea unei anumite teme
pornind de la o întrebare sau de la un început de propoziție. Dacă pentru participanți exercițiile de mișcare au
reprezentat o experiență relaxantă si sigură, procesul de scriere poate fi profund și benefic.
De obicei subiectul despre care scriu participanții are legătură cu exercițiile de încălzire utilizate. Scriind îți
abordezi propriile sentimente. Astfel reflectezi și oferi informații despre lumea ta interioară.
Este foarte important de subliniat faptul că participanții nu trebuie să citească cu voce tare textele dacă nu
doresc acest lucru. Dacă participanții nu pot să scrie, instructorul le poate cere să își povestească sau să își
deseneze istoriile.
d. Povestile – partea vizibilă

21
Apoi participanții creează împreună serii de mișcare, scene sau imagini fizice inspirate de procesul de
scriere. Aceasta reprezintă cea mai importantă parte a folosirii metodei deoarece pune în evidență moduri
diferite de a gândi si experiente inedite.
In această parte experiența personală a participanților devine publică și astfel este posibil procesul de
învățare. Participanții își pot împărtăși propria experiență de viață în legătură cu lumea și cu diferite alte
culturi și pot să învețe de la alți oameniTeatrul creează o lume sigură în care participanții își pot asuma
diferite roluri și pot reflecta la propriul sistem de gândire.
În această etapă este bine de subliniat importanța respectului în lucrul cu oamenii apartinând unor culturi
diferite deoarece ei împărtășesc experiențe foarte personale în legătură cu ei însisi.
e. Feedback si reflectie
La sfârșit grupurile împărtășesc ceea ce au creat iar publicul are ocazia de a urmări temele puse în scenă.
Acum participanții învață să ofere și să primească feedback, să-și lărgească percepția și să creeze ceva ei
însisi. De aici participanții pot continua să își dezvolte scenele, seriile de mișcare și poveștile, iar procesul de
învătare poate merge mai departe.
EU SUNT…
Scopul și obiectivul acestui Să ne cunoaștem, să ne identificăm, să ilustrăm modul în care oamenii

exercițiu: se definesc pe ei înșiși si pe ceilalți, să învățăm despre comunicarea
fizică
Cum si de ce ajută acest exercitiu Face posibilă observarea și acceptarea propriei conștiințe culturale
la asimilarea de competente
interculturale?
Durata: 60 de minute
Materiale: Instrumente de scris, diferite cărti postale
Descriere: PASUL 1: Grupul sta în cerc. Unul din participanți stă la mijloc și
termină o propozitie: Eu sunt … (femeie, vegetariană, sora mai mică…)
participanții care se recunosc în acea propoziție trebuie să se ridice și să
își găsească un nou scaun. Persoana care nu își găsește un scaun stă în
mijloc și începe o nouă propoziție.
PASUL 2: unul din participanți initiază o imagine fizică spunând Eu
sunt un pom si face efectiv un pom. Ceilalți participanți vin pe rând la
imagine și crează o altă imagine fizică. Atunci când imaginea este gata,
primul participant alege cine rămâne și inițiază o nouă imagine.
22
PASUL 3: Participanții aleg câte o carte poștală care îi reprezintă.

Apoi, timp de cinci minute, răspund liber la întrebarea De ce am ales
această carte poștală?. apoi subliniază toate verbele din text.
PASUL 4: Participanții creează serii de două-trei mișcări inspirate de
verbele subliniate.
PASUL 5: Participanții iși exersează propriile mișcări. ei sunt împărțiți
în grupuri de câte patru si formează un cuboid. Ei sunt îndreptati în
aceeași direcție, iar unul dintre ei stă în față. Ceilalți membri ai
grupului urmăresc și imită mișcările aceste persoane. Când este rândul
altui grup, liderul se schimbă, iar cel nou începe să-și exerseze propriile
mișcări.
EU FAC PARTE DIN…

Scopul și obiectivul acestui Cunoașterea expresiilor fizice, observarea și combaterea stereotipurilor
exercițiu:
Cum si de ce ajută acest exercitiu Ne ajută la recunoașterea și evidențierea unor situații, prejudecăți, idei
la asimilarea de competente Ne gândim dacă facem sau nu parte din ceva
interculturale? Cunoaștere și identitate culturală
Durata: 30 min
Materiale: Instrumente de scris, cărti postale
Description: PASUL 1: Participanții se mișcă prin sală. instructorul le cere să

formeze diferite grupuri fără a se folosi de cuvinte. De exemplu: ,,
Formați un grup din oameni de aceeași vârstă”, ,, Formați un grup din
oameni care au aceeași culoare de ochi ca și dumneavoastră”, ,,
Formați un grup din oameni care au acelasi stil vestimentar ca și
dumneavoastră”. Ultima sarcină trebuie să fie formarea unui grup cu
oameni aleatorii pentru următoarea etapă.
Dacă participanții nu vorbesc o limbă comună, trebuie folosite
propoziții definitorii simplu de ilustrat (despre ochi, haine, înăltime,
etc.) sau cartonase cu imagini
PASUL 2: Participanții sunt împărțiți în grupuri mici. În fiecare grup,
câte un participant este mama, iar ceilalți sunt puii săi. Mama stă cu
mâna în fața puilor. Puii se uită la mâna mamei, care începe să-i
dirijeze în jurul sălii mișcând din mână. Puii urmăresc mâna indiferent
încotro se îndreaptă. Sarcina mamei este de a avea grijă de pui, care
altfel pot fi aruncati la export.
Dacă participanții au anumite dizabilități fizice, nu este necesară
23
folosirea întregului spațiu sau a întregului corp. Acest exercițiu se

poate executa și folosind doar ochii sau o anumită parte a corpului.
Este posibil de asemenea contactul fizic.
PASUL 3: Participanții iau loc și, timp de cinci minute, scriu sau
desenează ceva legat de propoziția Eu fac parte din…. Participanții își
pot folosi propria limbă maternă. La sfârșit instructorul le cere
participanților să aleagă o propoziție sau un cuvânt din text.
PASUL 4: Participanții se împart în aceleași grupe mici ca la etapa a
doua și citesc propozițiile selectate. După ce discută, grupurile
desenează imagini fizice statice inspirate de propoziții.
PASUL 5: Toate grupurile arată ce au făcut, iar publicul vorbește, scrie
sau desenează ce fel de imagini le-au evocat cele văzute anterior. Apoi,
toate grupurile pot crea anumite scene inspirate de imaginile respective.
Ponturi pentru instructor: Instructorul trebuie să sublinieze importanța creării unei atmosfere de
respect atunci când participanții comentează. De exemplu, este o idee
bună să cereți publicului să dea un titlu de un cuvânt imaginilor
respective.
Poate fi nevoie să orientati ideile participantilor furnizându-le definitii
corecte, deoarece ele pot genera numeroase sentimente si emotii.
ITALY - Istituto dei Sordi di Torino

PRIVIRE DE ANSAMBLU ASUPRA ACTIVITĂȚII UNUI EDUCATOR PENTRU SURZI :
provocarea comunicării
“Există oameni care, odată crescuți, uită de sarcina groaznica de a învăța să citească. Acesta este poate
cel mai mare efort pe care îl face un om și el trebuie făcut de copil. Adulții au rar de tot success în
încercarea de a-si reduce experienta la un set de simboluri. Oamenii au existat de mii de mii de ani și au
învățat acest truc – această magie – abia în ultimii zece din cei o mie de mii de ani.”
John Steinbeck – Regele Arthur si nobilii săi cavaleri
Învățarea limbii orale este pentru surzi la fel de grea cum este pentru oamenii care aud învățarea unei
limbi străine pe care nu au auzit-o niciodată. Lipsa auzului implică lipsa învățării automate a structurilor
gramaticale ale limbii și reprezintă, deci, un fel de învățare ,,seacă” (nefluidă) a limbii. Practic, limba
vorbită de către surzi este învățată în contexte de educație formală, prin folosirea unor metode rezultate
parțiale similare cu cele prin care oamenii care aud învață o limbă străină. Gradul de cunoaștere a limbii
vorbite de către oamenii surzi depinde de mai multe aspecte: gradul de surzenie (severă sau ușoară),
modul în care este văzută surzenia (ca o dizabilitate sau ca un mod de a fi, o identitate), vârsta expunerii
la limba respectivă, familia sau mediul social …
De aceea, activitatea educatorilor pentru surzi, din punct de vedere practice, implică mai multe sarcini:
adaptarea limbajului scris (1), folosirea materialelor adecvate (2), comunicarea în limbajul semnelor (3)
si respectarea anumitor recomandări (4).
1) Adaptarea limbajului înscris înseamnă simplificarea acestuia, a propozițiilor, fără a schimba
conținutul. Pentru a face acest lucru cum trebuie, este important să cunoaștem greșelile pe care le fac
surzii:
 în domeniul vocabularului (vocabular restrâns, cunoasterea a doar câteva cuvinte; vocabular
rigid, cunoasterea doar a celor mai obisnuite sensuri; omiterea cuvintelor, absenta unui cuvânt
24
care ar fi trebuit folosit în propozitie; înlocuirea unui cuvânt cu altul, care are un alt sens decât
cel necesar; prezenta unor cuvinte inutile în propozitie);
 în domeniul morfologiei (folosirea anormală a articolelor, conjunctiilor, prepozițiilor simple și
articulate, a pronumelor clitice, probleme de acord între subiect si predicat);
 în domeniul sintaxei (formulări neobișnuite în structura unor propoziții de orice fel: negative,
interogative și afirmative; folosirea cu predilecție a propozițiilor coordonate în detrimentul
subordonării; formulări greșite la diateza pasivă sau la vorbirea indirectă);
 în domeniul semanticii (neînțelegerea proverbelor sau a expresiilor ironice si metaforice;
tendința de a interpreta sensul cuvintelor și a propozițiilor din context, folosind informații extra
lingvistice și propriile cunoștințe referitoare la lume și viață, mai curând decât prin decodificarea
a ceea ce este scris).
Practic, adaptarea începe de la structura gramaticală: subiect - verb – complement, care este cea mai
simplă structură a frazei, deoarece existența unui număr prea mare de subordonate riscă să-l facă pe
cititor să nu mai înțeleagă sensul textului. În al doilea rând vocabularul prea greu de înțeles din cauza
neutilizării în vorbirea de zi cu zi este înlocuit cu sinonime mai obișnuite, iar expresiile semantice sunt
explicate.
modul acesta de lucru cu textele scrise nu ar trebui văzut ca o producție degradantă de explicații cu
valoare redusă. Dimpotrivă, noile texte sunt valoroase deoarece sunt accesibile pentru toată lumea, de la
cei care au beneficiat de o școlarizare deficitara până la oameni de litere, istorici… ceea ce înseamnă că
textul devine al tuturor, nu doar al câtorva persoane.
2) Folosirea materialelor adecvate, în special a celor vizuale: fotografii, picturi, desene, prezentări
Power Point… Aceste materiale sunt flexibile, ele putând fi tăiate, mărite, modificate, pot fi făcute
palpabile si pot fi asezate acolo unde este nevoie de ele. Elementele vizuale ajută pe oricine să
memoreze, în special dacă ele pot fi si atinse. crearea și personalizarea materialelor reprezintă o activitate
cu adevărat solicitantă: educatorul trebuie să se gândească la nivelul de competență a fiecărei persoane și
la abilitățile pe care aceasta trebuie să și le îmbunătățească. În plus, trebuie să se țină seama și de timpul
necesar adaptării materialelor. Captarea atenției fiecărui elev este într-adevăr un mare efort deoarece,
chiar dacă grupul țintă este format din adulti, un subiect plictisitor la va reduce atenția și motivația.
3) Traducerea în limbajul semnelor, folosit de comunitatea surzilor. Contrar a ceea ce ați putea crede,
limbajul semnelor nu reprezintă o pantomimă, ci este o limbă autentică în toate privințele, cu gramatică
și sintaxă proprii, și este folosită zilnic de numeroase persoane surde. Cei care folosesc limbajul
semnelor ca limbă maternă pretind că aparțin comunității surzilor și se ghidează după valorile culturale
ale acestora.
4) Persoanelor surde le este foarte greu să primească informații externe prin intermediul sunetelor și
depind mult de văz dacă vor să înțeleagă ce spun ceilalti. De aceea sunt important de reținut câteva
sugestii de ordin General pentru imbunătățirea abilitătilor de comunicare cu persoanele surde: captati
atenția persoanei surde înainte de a vorbi: o simplă bătaie pe umăr sau pe braț sau un semn făcut în aer în
direcția sa îi vor atrage atenția; puneți-vă în fața persoanei respective și stați aproape de ea în timp ce
vorbiți; atunci când în comunicarea cu o persoană surdă sunteți asistat de un interpret, păstrați contactul
vizual direct cu persoana surdă, nu cu interpretul; aveți grijă să nu existe niciun obiect între
dumneavoastră și persoana surdă în timpul conversatiei, pentru a nu obstrucționa vederea; asigurați-va că
persoana surdă vede clar fața și gura persoanei care vorbește; nu mestecați, nu fumați și nu țineți mâna în
fața ochilor; nu vă așezați cu lumina în spate, de exemplu în fața unei ferestre, sau în locuri slab
iluminate; nu este de niciun ajutor să amplificați mișcările buzelor. Dimpotrivă, această exagerare, în loc
să ajute, împiedică înțelegerea! Nu este de ajutor nici să vorbiți mai tare cu o persoană surdă deoarece
acest lucru modifică mișcările normale ale buzelor; folosiți expresii ale feței și ale corpului pentru a
transmite un mesaj clar; atunci când acest lucru este posibil, reduceti zgomotul de fundal.
25
Acum este clar că lucrul cu un grup de persoane surde înseamnă a avea de-a face cu heterogenitatea: un
grup eterogen este unul compus din mai multe tipuri de oameni, Iar atunci când acestea sunt și persoane
surde, diferitele niveluri de identitate afectează nivelul de cunoaștere a subiectului abordat. De exemplu o
persoană surdă care nu poartă aparat auditiv și care folosește limbajul semnelor ca limbă maternă va avea
nevoie metodologice diferite față de o persoană surdă care folosește limbajul oral și are un auz rezidual.
Solicitările vor fi si ele diferite: în timp ce o persoană surdă care folosește limbajul semnelor ca limbă
maternă solicită în principal traducerea textelor în limbajul semnelor, în timp ce persoana surdă cu auz
rezidual și care citește pe buze va solicita subtitrarea sau folosirea unor texte mai accesibile.
În ultimii 20 de ani, societățile noastre au suferit mari schimbări la nivel anthropologic si cultural: odată cu
sosirea diferitelor valuri de migrație, structurile sociale și organizarea serviciilor de educație și sănătate au
trebuit să se ocupe de această nouă realitate. Persoanele surde ridică întrebări noi pentru serviciile noastre și
ne fortează să regândim sau, cel puțin, să privim cu alti ochi soluțiile adoptate până acum. Scopul acestei
metode este de a încuraja participanții să îsi cunoască rădăcinile atât ca oameni care vin din medii diferite cât
și ca surzi, să se vadă drept ființe "culturale", să se mândrească cu ei înșiși și să-i respecte pe alții.
METODE, DIDACTICI SI ,,INSTRUMENTE” FOLOSITE ÎN MOD NORMAL ZILNIC ÎN

LUCRUL CU PERSOANELE SURDE:
• Traducerea în limbajul semnelor.
• Adaptarea textelor.
• Elementele vizuale: fotografii, picturi, desene, materiale pe care le pot atinge sau cu care pot
interactiona
• Experiente directe: ,,didactica de a face”, de la practică la ,,teorie”: internalizarea diferitelor
concepte. De exemplu, ,,competente interculturale”, ,,cetătenie globală”, ,,respect”,
,,deschidere”, ,,curiozitate”…
• Înlocuirea participării pasive cu implicarea activă.
• Colaborare: modul în care munca fiecăruia poate reprezenta succesul tuturor, modul în care
schimbul de idei si de opinii poate contribui la o experienta de invatare semnificativa.
“La passione secondo Carol Rama” (,,Pasiunea conform lui Carol Rama”) – expozitie la Galeria de
Artă Modernă (GAM) din Torino
Scopul si obiectivele acestui 1. Conștientizarea identitătii culturale și înțelegerea identității de

exercitiu: sine: înțelegerea propriei persoane permite înțelegerea și
acceptarea reală a altor culturi și puncte de vedere; punctul de
plecare este propria persoană.
2. Transformarea cunoasterii si, în general, a tot ce este considerat
,,diferit”, curiozitate, într-un subiect de cercetare permanentă în
vederea îmbogătirii si dezvoltării personale;
3. Perceperea diferentelor ca motive de ameliorare a propriei
persoane, nu ca amenintări în fata cărora trebuie să ne apărăm;
4. Imbunătătirea unor abilităti precum:
 Observarea realitătii înconjurătoare,
 Răbdarea de a acorda fiecăruia timpul necesar pentru a-si
întelege propria identitate si pentru a interactiona cu altii,
26
 Întelegerea lumii din perspectiva altora.

5. Evaluarea rezultatelor globalizării, si a aspectelor pozitive și
negative și a rolului pe care îl are individul în această
transformare socială;
6. Gândirea critică: posibilitatea oamenilor de a vedea anumite
reprezentatii si de a participa la diferite concursuri, pentru a se
studia pe ei însisi.
7. Crearea unui fel de "familiaritate" cu muzeele: muzeul poate
deveni un loc privilegiat în care oricine poate crea relații
semnificative cu operele, istoria, memoria colectivă și culturile
expuse.
Cum si de ce ajută acest exercitiu Carol Rama s-a născut în Torino în 1918.
la asimilarea de competente A avut o copilărie dificilă din cauza bolii mintale a mamei ei și a
interculturale? problemelor economice ale tatălui ei.
S-a instruit în domeniul picturii și a folosit o mulțime de materiale
diferite pentru lucrările ei, cum ar fi camerele bicicletelor, sârmele
metalice ...
Prin pictură și artă ea si-a putut arăta durerea și gândurile: a trăit destul
cât să fie martoră atât la războaiele mondiale cât și la celelalte mari
evenimente istorice din anii '90.
DE CE CAROL RAMA?
•Ea este un artist neobișnuit pentru vremurile istorice în care a trăit și a
lucrat: picturile ei au fost considerate prea puternice din punct de
vedere emoțional, pentru că a arătat partea tristă a vieții poporului, dar
și din punct de vedere social pentru că a arătat ce nu a funcționat în
societate și a reflectat asupra acestor aspecte. Carol Rama nu se temea
să treacă dincolo de aparente.
•Modul în care a trăit si a muncit îi determină pe oameni să reflecte atât
asupra lor însisi, cât și asupra contextului în care trăiesc.
• Ea permite și stimulează reflectia asupra altor puncte de vedere,
interacțiunea cu alte persoane, respectarea altor moduri de viață, care
pot îmbogăți mai degrabă decât să-l sărăcească pe cel care le cunoaste.
Potrivit pentru abordarea Identitate culturală si acceptare, observarea si spargerea stereotipiilor;

următoarelor teme (una sau mai respect pentru idei diferite
multe din cele cinci ):
Numărul de participanti: 20 de persoane surde tinere, cu vârste cuprinse între 18 si 35 de ani.

Grup heterogen din perspectiva vârstei, naționalității și abilităților
participantilor. Unii dintre ei au dizabilități asociate (fizice, cognitive
...), iar majoritatea frecventează în mod regulat cursurile profesionale
din cadrul Institutului. Trei dintre ei frecventează Universitatea din
Torino și doresc să lucreze în domeniul educației și artei.
27
Durata: Două sesiuni de câte două/trei ore fiecare.
Materiale: Hârtie; foarfeci; sârme; creioane; camera de bicicletă; lipici…
Descrierea exercitiului pas cu 1. Activitatea educatorilor:

pas: •alegerea celor mai potrivite teme ținând seama atât de obiectivele
noastre interculturale, de grup, cât și de metodele orientate spre acțiune
pe care le folosim: lucrând foarte mult în domeniul accesibilității
culturale, căutăm ceea ce muzeele din orașul Torino au de oferit în
legătură cu perioada respectivă. Am ales cursurile de pilotaj și două
expozitii: una de la Galeria de Artă Modernă (GAM) cu privire la
torineza Carol Rama si alta de la Centrul pentru Fotografie (Camera)
dedicată artistului chinez Ai Weiwei.
•pregătirea si adaptarea textelor referitoare la artisti, pentru a asigura
component teoretică;
•idei de actiuni care să permită reflectii cu privire la competentele
interculturale;
•adunarea materialelor, stabilirea locatiilor pentru componenta practică,
rezervarea vizitelor la muzee...
2. Prezentarea temei cursurilor (Competențe interculturale) grupului
din cadrul Institutului pentru surzi din Torino.
3. Fiecare dintre cele două sesiuni a debutat cu prezentarea subiectului
prin diapozitive scrise și vizuale și traducerea în limbajul italian al
semnelor.
4. Vizitarea muzeelor din centrul orașului Torino: traducerea în
limbajul italian al semnelor
5. Discutii despre vizită și activitatea practică de după vizită: acest
moment a permis reflecția asupra sentimentelor generate și asupra
temelor interculturale. Produse realizate manual.
Alte lucruri esentiale: Grup heterogen din perspectiva vârstei, naționalității și abilităților
Ponturi pentru instructor: Fiecare persoană are propriul timp de înțelegere și de lucru.
Instructorul trebuie să respecte aceste nevoi și să nu insiste asupra unei
înțelegeri și unei participări mai active.
“Despre Ai Weiwei” – expozitie la CAMERA (centrul pentru fotografie) din Torino
Scopul si obectivele acestui exercitiu: 1. Conștientizarea identitătii culturale și înțelegerea identității de

sine: înțelegerea propriei persoane permite înțelegerea și
acceptarea reală a altor culturi și puncte de vedere; punctul de
28
plecare este propria persoană.

2. Transformarea cunoasterii si, în general, a tot ce este
considerat ,,diferit”, curiozitate, într-un subiect de cercetare
permanentă în vederea îmbogătirii si dezvoltării personale;
3. Perceperea diferentelor ca motive de ameliorare a propriei
persoane, nu ca amenintări în fata cărora trebuie să ne apărăm;
4. Imbunătătirea unor abilităti precum:
 Observarea realitătii înconjurătoare,
 Răbdarea de a acorda fiecăruia timpul necesar pentru a-si
întelege propria identitate si pentru a interactiona cu altii,
 Întelegerea lumii din perspectiva altora.
5. Evaluarea rezultatelor globalizării, si a aspectelor pozitive și
negative și a rolului pe care îl are individul în această
transformare socială;
6. Gândirea critică: posibilitatea oamenilor de a vedea anumite
reprezentatii si de a participa la diferite concursuri, pentru a se
studia pe ei însisi.
7. Crearea unui fel de "familiaritate" cu muzeele: muzeul poate
deveni un loc privilegiat în care oricine poate crea relații
semnificative cu operele, istoria, memoria colectivă și culturile
expuse.
Cum si de ce ajută acest exercitiu la Ai Weiwei este un artist, designer și activist chinez. Prin lucrările sale
asimilarea de competente dorește să provoace și să șocheze oamenii pentru a-i face să reflecteze
interculturale? asupra situațiilor politice și sociale atât la nivel local cât și
internațional. El luptă pentru orice tip de libertate, în special pentru cea
de exprimare.
DE CE AI WEIWEI?
• Personalitatea și identitatea lui sunt cu adevărat puternice, chiar dacă
guvernul chinez încearcă să oprească răspândirea ideilor și
nemultumirilor sale.
• Ai Weiwei stimulează reflecția pe tema globalizării nu numai în
mediul intelectual, ci și în viața de zi cu zi a oamenilor obișnuiți.
• Prin artă el comunică idei și concepte importante: Ai Weiwei ne arată
că putem comunica în orice fel și prin orice.
• Prin fotografiile lui, artistul deplânge și ilustrează în acelasi timp,
diversitatea umană din orice punct de vedere: cultural, social,
lingvistic, moral ...
Potrivit pentru abordarea identitate culturală si acceptare, observarea si spargerea stereotipiilor;

următoarelor teme: respect pentru ideile diferite
Numărul de participanti: Grup heterogen din perspectiva vârstei, naționalității și abilităților

29
Durata: Două sesiuni de câte două/trei ore fiecare.
Materials: Fotografii cu participantii si cu ce le place, ca parte a identitătii lor;

lipici; hârtie; foarfeci…
Descrierea exercitiului pas cu pas: 1. Activitatea educatorilor:

•alegerea celor mai potrivite teme ținând seama atât de obiectivele
noastre interculturale, de grup, cât și de metodele orientate spre acțiune
pe care le folosim: lucrând foarte mult în domeniul accesibilității
culturale, căutăm ceea ce muzeele din orașul Torino au de oferit în
legătură cu perioada respectivă. Am ales cursurile de pilotaj și două
expozitii: una de la Galeria de Artă Modernă (GAM) cu privire la
torineza Carol Rama si alta de la Centrul pentru Fotografie (Camera)
dedicată artistului chinez Ai Weiwei.
•pregătirea si adaptarea textelor referitoare la artisti, pentru a asigura
component teoretică;
•idei de actiuni care să permită reflectii cu privire la competentele
interculturale;
•adunarea materialelor, stabilirea locatiilor pentru componenta practică,
rezervarea vizitelor la muzee...
2. Prezentarea temei cursurilor (Competențe interculturale) grupului
din cadrul Institutului pentru surzi din Torino.
3. Fiecare dintre cele două sesiuni a debutat cu prezentarea subiectului
prin diapozitive scrise și vizuale și traducerea în limbajul italian al
semnelor.
4. Vizitarea muzeelor din centrul orașului Torino: traducerea în
limbajul italian al semnelor
5. Discutii despre vizită și activitatea practică de după vizită: acest
moment a permis reflecția asupra sentimentelor generate și asupra
temelor interculturale. Produse realizate manual.
Alte lucruri esentiale: Grup heterogen din perspectiva vârstei, naționalității și abilităților
Ponturi pentru instructor: Fiecare persoană are propriul timp de înțelegere și de lucru.
Instructorul trebuie să respecte aceste nevoi și să nu insiste asupra unei
înțelegeri și unei participări mai active.
OLANDA - Stichting Hogeschool Rotterdam
Eroul meu intercultural
30
Scopul si obiectivele acestui • Constientizarea si studierea competentelor intercultural pe care

exercitiu: participantii le posedă deja si a celor pe care si-ar dori să si le
dezvolte.
• Descoperirea modului în care scrisul poate fi benefic pentru
claritatea viziunilor si a posibilitătii de generare de solutii.
• Facilitarea schimbului de idei între participanti cu privire la eroii
lor proprii si a învătării reciproce.
Cum si de ce ajută acest exercitiu la Observarea unei persoane sau a unui fenomen este elementul cheie în
asimilarea de competente directionarea gândirii. Iar scrisul facilitează claritatea viziunii si a
interculturale? perspectivei asupra vietii. La rândul său, acest lucru poate duce la
De ex. la recunoasterea dezvoltarea de competente.
prejudecătilor, sau la cunoasterea
reciprocă (sau la altă temă din cele
cinci mentionate antetior)
Potrivit pentru abordarea 2, 4 si 5. Posibil si 1. (Scrisul si vorbitul sunt si ele metode orientate
următoarelor teme (una sau mai spre actiune.)
multe din cele cinci teme mentionate
anterior):
Numărul de participanti: Nu contează
Durata: 60 - 75 minutes
Materiale: Foi albe si pixuri, plus un număr suficient de fise pentru acest exercitiu.
Description of the exercise step by Explain the 3 - step assignment to the participants and have them (or
step: ask them to) split up in diverse / multinational groups.
In a nutshell: Step 1 is : a writing exercise followed by Step 2:
exchanging / talking about each other’s intercultural heroes, and
finishing with Step 3: finding common ground in your group.
This is the assignment (also on hand-out):

Step 1: writing down
Reflect on the many people you met in your life and think of one
person that inspired you, one person who has / had the profile of an
interculturally effective person and that you admire.
Intercultural competence is defined here as the ability to communicate
effectively and appropriately with people of other cultures.
This person could be a teacher, someone who wrote a book that you
like, or someone in a film or documentary, or a stranger that you saw
possessing these intercultural competences (knowledge, skills and
attitudes).
Describe this person:

• Describe their facial expression.
• What is their body language when they speak to others ?
31
• What kind of energy do they transmit ?

• Are they calm or energetic, charismatic, kind or eccentric ?
• What qualities do they possess ?
• What is it about this person that draws you ?
• How would you describe this person’s attitude to life ?
• If this person was here, what advice would they give you ?
Când vă gândiți la această persoană, ce calități ale sale considerați că

aveți sau ce calități ați vrea să aveți?
Gata ?
Atunci încercați să terminate următoarele propoziții:
o Îmi dau seama că …
o N – am știut că …
o Am nevoie de ….
Pasul 2: în grupul dumneavoastră schimbați între voi partenerii

informațiile despre eroii interculturali ai fiecăruia
Spuneți – le fiecăruia din grupul dumneavoastră care este eroul
dumneavoastră intercultural și de ce l – ați ales.
Asigurați – vă că vorbiți despre calitățile, abilitățile și atitudinile
fiecăruia dintre acești eroi interculturali.
Pasul 3: găsiți lucruri în comun

În cadrul grupului adresați următoarele întrebari: ce au în comun eroii
interculturali? În ce fel sunt ei diferiți unul de altul?
Rugați un membru al grupului să se pregătească pentru o scurtă
prezentare (3, 4 minute) în fața celorlați participanți.
Alte lucruri esențiale: Comentarii după sesiunea de scris și schimb de informații între grupuri.
Ponturi pentru instructor: Întrebați câțiva participanți.

Ce trebuie avut în vedere Pe de – o parte, de la pasul 1: cum să compună
Pe de altă parte, de la pasul 2: cum să facă schimb de informații cu
alții, iar de la pasul 3, cum să identifice elemente comune.
În funcție de timp și disponibilitate, întrebați participanții: începeți să

deveniți persoane competente din punct de vedere intercultural?
POLONIA - Dom Kultury Kadr

#weave
atelierele de teatru pentru deținuții din centrul de detenție și investigații Służewiec din Varșovia s –a
32
încheiat cu un spectacol. Acesta s –a bazat pe poveștile personale ale deținuților și pe textul Oxygen scris de
Ivan Vyrypayev.
În cadrul atelierelor de teatru s – a folosit metoda Teatrului comunitar– teatru combinat cu aspecte
comunitare și cu exercitii de actorie.
Teatrul comunitar
În cadrul Teatrului comunitar – cele mai importante sunt poveștile, subiectele și problemele dezbătute în
cadrul întâlnirilor și conversațiilor cu participanții la atelier.
Această metodă se bazează pe animație și pe activități de atelier desfășurate în cadrul unor grupuri ci
comunități specifice. Scopul Teatrului comunitar îl reprezință integrarea grupului și constituirea identităților
locale. În general metodele de lucru constă din ateliere și participări la evenimente și întâlniri artistice.
De obicei, rezultatul îl reprezintă pregătirea și punerea în scenă a unor spectacole inspirate de poveștile,
legendele și evenimentele importante pentru comunitate. În cazul nostru, deținuții au paricipat la ateliere de
teatru și au creat ei înșiși scenariul pus în sceană.
Ideea acesui tip de proiect este de a implica comunitatea în eforturile necesare realizării spectacolului.
Participanții, împreună cu animatorii sau facilitatorii, lucrează la scenarii, la muzică, la costume, la decoruri,
și joacă.
În cazul nostru, actorii au luat parte activ la scrierea scenariului și și au spus povestea vieții, au făcut sugestii
referitoare la muzică și decoruri și s-au jucat cu păpuși.
atelierul a însemnat dezvăluirea unor poveși dureroase, profunde.
De multe ori s-au evocat amintiri din vremea când deținuții se aflau în libertate. Povești, evenimente, visuri
neîlinite, dorințe. Am discutat subecte dificile, deranjante, enervante, dureroase.
Nu a fost o formă pură de teatru comunitar – poveștile au fost colectate în primul rând prin metoda actoriei.
Actoria este un mod de a lucra cu un grup care folosește abilitatea noastră înăscută de a juca roluri și de a
crea situații fictive.
Îndrumați de conducătorul de grup, participanții construiesc o lume ireală și spații în care își asumă
comportamente noi la addăpstul unei măști.
În cadrul lucrului cu deținuții am folosit improvizația – pentru a – i face pe aceștia să se deschidă, pentru a
– i încuraja să joace, să îndrăznească. Această metodă crează un spațiu sigur pentru exprimarea propriei
identități și pentru dezvăluirea propriilor povești.
În plus, atelierele sunt astfel concepute încât, de la joacă și exerciții lejere de încălzire, să trecem treptat la
problemele și aspectele care ne interesează. Am folosit acestă structură în cadrul exercițiului "Dirijor -
Lider".
Un element important al activității teatrale este de abilitatea de a profita de diversitatea oamenilor din grup,
prin discuții ulterioare finalizării exercițiului, prin observarea celorlalți și folosirea lor ca sursă de inspirație.
Lucrând cu deținuții, m- am concentrat pe construirea unui spațiu mai mult simbolic decât fictiv, a unor
simboluri care să reprezinte evenimente, obiecte, emoții. După părerea mea, această abordare oferă mai mult
spațiu de lucru și conferă posibilitatea de a improviza.
Exerciții teatrale folosite în timpul atelierelor:

1. PICIOARE – UNDE AM FOST, ÎNCOTRO MĂ ÎNDREPT?LUCRUL CU UN OBIECT DE
SPIJIN
În mijlocul sălii, o pungă mare, albă, în care se află picioarele de plastic ale unei femei.
Acestea au reprezentat punctul de plecare pentru sarcina enunțată – unde am fost, încotro mă î ndrept?
Participanții s – au întors cu fața spre pungă. Sarcina lor de lucru a fost să creeze o poveste , sau, dacă
cineva simțea nevoia să povestească un eveniment din viașa proprie care să se refere la evenimentele
respective.
33
Participanții au trebuit să improvizeze folosind un obiect de sprijin.

Ei a trebuit să creeze o poveste despre locul unde se află, despre cine sunt, ce fac, ce visează și de ce se află
în închisoare. Ce fel de evenimente s – au petrecut, ce emoții au resimțit, ce oameni au întâlnit, ce greșeli au
făcut?
Facilitatorul le –a oferit participanților posibilitatea de a alege între a povesti despre ei înșiși sau, dacă se
temeau să fie sinceri, să povestească despre altcineva.
Rezultatul exercițiului a constat în creerea unor povești reale, emoționante, de către deținuți, cu ajutorul
obiectelor de sprijin. Animatorii au însuflețit dialogul.
Prin exprimările sincere, acest exercițiu a unit grupul. Deținuții care îi priveau și îi ascultau pe alții, au simțit
nevoia să le spună tuturor ce – i doare, lucru pe care nu – l puteau face cu colegii de celulă. Prin crearea
spațiului teatral – ei s –au simțit încrezători.
Acest exercițiu a întărit spiritul de grup și a creat un spațiu de acceptare și înțelegere reciprocă.
În închisoare există ierarhii, grupuri, diviziuni - acest exercițiu a spart streotipia de genul ”Eu sunt inferior,
eu am probleme, eu sunt mai rău”.
Fiecare poveste a fost discutată, deținuții au vorbit liber și - au analizat comportamentul și au vorbit despre
improvizația văzută.
Datorită poveștilor autentice – comune tuturor deținuților: dor de familie, singurătate, reprimare emoțională,
nedreptate, lipsa activității, membrii grupului s –au simțit integrați.
Durata - 1.5 ore

Numărul de participanți- 14
materiale necesare – pungă cu obiecte de sprijin - 14 picioare de plastic
Scop – dezvoltarea unui spirit de grup, integrare, acceptare, înțelegere reciprocă, spargerea
stereotipurilor
Dirijor - lider
Liderul îl numește pe dirijor – iar ceilalți participanți își asumă rolul de cântăreți - actori. Dirijorul stă în
fața grupului – iar ceilalți sunt așezați la fel ca muzicienii la un concert.
Dirijorul numește cântăreții solo, un corsar, și "vocile" (bas, bariton, alto, soprană). Aceasta este o
împărțire simbolică, prin care se crează o senzație de apartenență la grup, se consolidează echipa și se
lucrează împreună.
Dirijorul are sarcina de a crea o bucată muuzicală prin stabilirea ordinii povestirilor membrilor formației.
Atunci când este vorba de cântăreți solo-sarcina e foarte simplă, pentru că se aude o singura voce. Dar atunci
când dirijorul stabilește că trebuie să intervină un grup, participanții trebuie să aibă grijă să se înțeleagă bine,
să –și asculte partenerii , să improvizeze, pentru a-i da spectatorului de pe margine impresia că spectacolul
este pregătit dinainte.
Dirijorul poate opri oricând cântecul.
Acest exercitiu poate aborda problemele pe care se concentrează toate atelierele – agresiune, violență,
tristețe, neputință.
In cazul atelierului, noi am abordat problema refritoare la ce nu ne place. Participanții au putut folosi
exprimare verbală și nonverbală. Rezultatul a fost un protest, plin de strigăte, durere, agresiune, jale.
Deținuții au comentat, apoi, rezultatul.
După terminarea exercițiului facilitatorul a discutat cu participanții despre sentimentele și nevoile lor.
Pentru deținuți a fost un fel de descătușare-închisoarea nu reprezintă un loc în care să – și poată arăta
emoțiile. Consider că acest exercițiu este o modalitate bună de a lucra cu oameni izolați, închiși. Unul din
participanți a spus că pentru prima oară în 12 ani i-a zis cuiva că urăște comportamentul agresiv, dar că
ceilalți sunt atât de puternici, încât nu li se poate împotrivi, aceasta însemnând cea mai mare problemă.
Faptul de a –și recunoaște problemele și disponibilitatea de a le împărtăși arată că acest exercițiu are și
34
rezultate terapeutice.
Această sarcină de lucru unește comunitatea și încurajează lucrul în echipă – participanții trebuie să
verbalizeze problema din postura de ”cântăreț”.
Durata 1.5 h
Număr participanți 14
Materiale de spijin – nu sunt necesare
Scopul – de a crea responsabilitate, a crește imaginea de sine, a depăși stereotipurile, de a se exprima
verbal
Ambele exerciții au fost teatrale

Regizorul spectacolului a stabilit rolurile, ordinea, a construit scene cheie pentru piesa # weave.
ROMANIA - Orizont Cultural T
PRIN OCHII VOȘTRI

În cadrul unei reuniuni interculturale participarea la acest exercițiu asigură desfășurarea unui process de
comunicare pentru că implică observație, lucru în echipă, trimiterea de mesaje/exprimarea propriilor gânduri,
crearea de legături între oameni.
Această metodă este bună și pentru dezvoltarea încrederii în sine, participanții putându-se privi în ochi.
Abilitatea de a genera încredere este esențială pentru starea de bine și success. După această activitate
participanții se vor împrieteni și le va fi mai ușor să relaționeze.
Aeastă metodă are și un dezavantaj. Vor exista participanți cărora nu le va face placere rezultatul final, care
își vor identifica în propriul portret ceva neplăcut. Pentru a preveni acest lucru, la final, instructorul va
discuta cu participanții: ce le – a plăcut cel mai mult? Care este impactul emotional al imaginii?
Scopul și obiectivele exercițiului: • Să crească nivelul de acceptare și să diminueze barierele dintre

minorități
• Să fie apreciată calitatea momentelor împreună
• Să fie identificate alte moduri de gândire
Cum și/sau de ce ne ajută exercițiul Acest exercițiu ne ajută să asimilăm prin:

la asimilarea competențelor • Recunoașterea prejudecăților
interculturale? • Cunoaștere reciprocă
• Acceptarea altei etnii
Numărul de participanți: 12
Durata: 20 minute
Materiale: Foi de hârtie, creioane colorate
Descrierea exercițiului pas cu pas: Participanților li se va cere să se împartă în 2 grupuri, apoi să se așeze
pe podea, formând 2 cercuri concentrice, stand față –n față.
Facilitatorul pune între grupuri o foaie de hârtie și câteva creioane
colorate. Cei din exterior vor colora/picta portretul celor din interior.
35
După un timp, când facilitatorul bate din palme, ei se vor opri și se vor
duce în fața persoanei din dreapta, continuând cu portretul celelialte
persoane. Acțiunea va continua până când fiecare persoană din exterior
va fi participat la portretul fiecăreia din interior.
La finalul exercițiului, participanții vor schimba locurile pentru ca
toată lumea să participe ca pictor și model.
Ponturi pentru instructor In cadrul acestui exercițiu trebuie să se țină cont că fiecare participant
ar trebui să fie și pictor și model.
DANSÂND ȘI TRĂIND ÎMPREUNĂ

Evenimentele culturale, festivalurile, ceremoniile, aduc împreună oameni diferiți care locuiesc în aceeași
comunitate, indiferent de vârstă, mediu social, educație, sex, naționalitate, etnie, religie.
În cadrul comunităților multiculturale adulții sunt interesați să se integreze și să învețe despre cultură și
tradiții, să –și păstreze obiceiurile și tradițiile, ca minorități.
Adulții au devenit interesați de obiceiuri și tradiții, în special de muzică și dansuri specific comunității în
care locuiesc.
Muzica și dansul reprezintă o limbă internatională, o modalitate plăcută de a-I face pe oamenii care locuiesc
împreună, să se simtă pe deplin integrați.
Această metodă este concepută ca una orientate spre artă pentru grupurile minoritare formate din greci,
rromi, români dezavantajați.
Scopul și obiectivele exercițiului:  Să crească nivelul de acceptare și să reducă barierele dintre

minorități
 Să ducă la aprecierea interculturalității
 Să îmbunătățească abilitățile artistice ale mebrilor grupului
 Să încurajeze atitudinea pozitivă
 Să Sporească încredera în sine și starea de bine
 Să cunoscă moștenirea altor țări prin muzică și dans
Cum și/sau de ce ne ajută Acest exercițiu ajută la similarea competențelor interculturale prin:
exercițiul la asimilarea  Cunoașterea reciprocă
competențelor interculturale?  Familiarizarea cu valorile culturale ale celorlalți
 Împărtășirea propriilor valori culturale
Potrivit pentru abordarea Abilități artistice

următoarelor teme(una sau mai
multe din cele 5 teme anterioare):
Numărul de participanți: 12
Durata: 50 minute
36
Materiale: DVD, CD, youtube.com cu muzică tradițională (românească, grecească,

țigănească)
Descrierea exercițiului pas cu Participanții vor forma un cerc.

pas: Metoda folosită: exprimarea artistică prin dans, abilități artistice
1- Prezentarea unui dans grecesc; participanții ascultă, repetă și învață să
danseze
2- Prezentarea unui dans țigănesc; participanții ascultă, repetă și învață să
danseze
3- Prezentarea unui dans românesc; participanții ascultă, repetă și învață
să danseze
Pas cu pas participanților va începe să le placă prezentarea.

Ei vor descoperi simbolurile asociate cu muzica tradițională.
Pornind de la această observație, formatorul va folosi video clipuri de pe
YouTube, vor fi urmărite și ascultate material video cu dansuri populare
tradiționale, pentru stimularea interesului participanților, capacitatea de
asimilarea a noi abilități artistice și descoperirea de noi talente.
Participanții vor descoperi frumusețea dansului popular, vor învăța noi
dansuri de la parteneri.
Eveniment- pregătirea unui eveniment folkloric cu muzică și dans.
Ponturi pentru instructor Alegeți câte un dans vesel pentru fiecare minoritate.
37
LUDIFICAREA ÎN ÎNVĂȚAREA INTERCULTURALĂ
De Jacek Siadkowski și Dominika Zimecka, Gerere
Introducere
Scopul proiectului este acela de a –I motiva pe oameni să asimileze competențe interculturale. Acest lucru
se poate realiza prin metode artistice dar și prin implementarea ludificării. În acest capitol se va studia teoria
conceptului de ludificare.
1. Ce este ludificarea?
Ludificarea este aplicarea unor elemente de joc și a unor tehnici de creare de jocuri unor
probleme nonludice, cum ar fi impactul social (câștigarea de puncte, competiția, reguli de joc).1
Jocurile bine concepute cuprind tehnici care îi încurajează pe oameni să le joace în mod repetat sau să
petreacă mult timp jucând, uneori provocându –i chiar să se angajeze în activități absurde sau antisociale.
Indiferent dacă un jucător
1. Construiește o fermă într-un joc pe calculator,

2. Cumpără hoteluri,
3. Joacă șah, sau
4. Joacă pur și simplu altceva,
Jocurile reprezintă o activitate destul de atrăgătoare încât să capteze atenția jucătorilor.
În contextual educației și formării, ludificarea este o metodă care folosește mecanica jocului pentru a
încuraja jucătorii să realizeze activități pe care altfel nu le –ar face. Ludificarea face să fie mai atrăgătoare
activitățile prin folosirea unor elemente de joc în context reale, motivînd oamenii să desfășoare activități
specifice. Pentru a ludifica o activitate, trebuie îndeplinite criterii.
Tabelul 1: Criterii de ludificare
Scopul >> Toate activitățile trebuie să aibă un obiectiv: să crescă vânzările, sau să –i
convingă pe șoferi să reducă viteza
Emoții >> Activitățile trebuie să fie amuzante, realizarea lor trebuind să confere
satifacție
Mecanica jocului Activitățile trebuie să includă elemente cum ar fi: recompense, feedback,
>> concurență, elemente de surpriză
Asemănarea cu Activitățile trebuie să se refere la viața reală
realitatea>>
Motivația>> Activitățile ar trebui să-I motiveze pe oameni să le desfășoare.
“Ludificarea se aseamănă cu teatrul deoarece încurajează anumite mdele de comportament și le permite

participanților să-și asume roluri noi-mai bune decât cele din lumea reală, și îi ajută să devină o versiune
îmbunătătțită a propriei persoane” - Iwona Mirosław-Dolecka, co-creator al proiectului din cadrul DK Kadr.
2. Ludificarea în 6 pași
1 Kevin Werbach, Dan Hunter, For the Win: How Game Thinking Can Revolutionise Your Business, 2013.
38
Studiile arată că succesul ludificării depinde de răspunsul jocului la nevoile motivaționale și emoționale
ale grupului țintă2. Creatorii de jocuri trebuie să înțeleagă contextul în care funcționează jucătorii pentru a-i
determina să se implice. Pentru a mări șansele de successor trebui să se bazeze pe cercetare, iar procesul de
implementare ar trebui testat. Prin cercetare, creatorii vor știi cum să dezvolte o strategie coerentă și
concepte grafice.
Folosind experiența experților internaționali din domeniu, Werbach a formulat 6 pași pentru ludificare
care constituie Kadrul D6.
Tabelul 2: Cadrul D6 adaptat pentru învățarea interculturală
Pre. Definirea problemei*

1. Definirea obiectivelor (învățare)
2. Trasarea comportamentelor vizate (obiective de evaluare)
3. Descrierea jucătorilor (și a motivației lor)
4. Crearea de activități
5. Integrarea elementului de distracție
6. Folosirea instrumentelor (component ale jocurilor)
*Acest pas preliminar este dezvoltat de Gerere și se adaugă cadrului D6.
Fiecare pas este descris mai jos, cu 3 studii de caz și exerciții relevante.
Etapa preliminară Definrea problemei
Ludificarea funcționează cel mai bine atunci când scopul jocului este de a spori gradul de angajare sau de
a modifica comportamentul. Se poate aplica atât la proiecte mari, cât și mici, pentru rezolvarea unor
probleme importante. Prin urmare, ludificarea funcționează atunci când problema selectată îndeplinește
criterii:
● Problema se datorează unui nivel redus de implicare și motivație;

● Organizația are capacitatea de a implementa soluția propusă;
● Problema este una reală, foarte serioasă.
La cauzele problemei: cele interne au legătură cu motivația oamenilor, cele externe, sunt impuse de
mediu.
Tabelul 3: Definirea problemei: 3 studii de caz din Polonia
Grupul țintă Problema identificată Obiectiv de învățare interculturală

1. Tineri vulnerabili Tinerii dintr-un centru educational nu Să-i facă pe tineri să conștientizeze
par conștienți sau îngrijorați cu privire la accesul la resursele naturale, impactul
consumul de current și apă. irosirii și al conservării resurselor asupra
2 Michael Sailera, Jan Ulrich Henseb, Sarah Katharina Mayra &Heinz Mandla. (2017). How gamification motivates: An experimental
study of the effects of specific game design elements on psychological need satisfaction. Computers in Human Behavior Volume
69, April 2017, Pages 371-380 Ludwig-Maximilians-Universität München, Empirical Education and Educational Psychology,
Leopoldstr. 13, 80802, Munich, Germany. https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S074756321630855X#tbl1
39
calității vieții, în special energia și apa.

2. Deținuți Deținuții nu petrec suficient timp fîcând Creșterea sensibilității interculturale în
activități utile și se dedică ”cultului vederea pregătirii pentru un mediu
forței fizice”. În Polonia, sportul este diferit, în afara închisorii, prin urmărirea
permis în scopuri recreative dar unor filme: A Beautiful Mind (2001) și
practicarea lui pentru creșterea masei The Untouchables (1987.
musculare este interzisă din cauza
pericolului de a fi folosită în scop
infracțional.
3. Foști deținuți După ce și-au ispășit pedeapsa, oamenii Reintegrarea în cultura libertății cu
se confruntă cu activitățile zilnice în ajutorul unor ghiduri.
încercarea reintegrării într-o societate
schimbată și în cultura oamenilor liberi.
Lor le lipsesc mentorii care să I ajute să-
și reorganizeze viața în libertate
(înregistrarea la șomaj, închirierea unui
apartament, găsirea unei slujbe).
Pașii 1 & 2: definirea obiectivelor de învățare și a comportamentelor vizate (obiective de evaluare)
După definirea problemei, analizați rezultatul vizat. Puneți-vă întrebările:
• Ce ar trebui să facă oamenii pentru a atinge acest obiectiv?

• Ce factor contribuie la atitudinea vizată?
• Ce ar trebui încurajați oamenii să facă?
Comportamentele bine definite sunt
• Specifice și referitoare la activitățile din viața reală care –atunci când se desfășoară-pot rezolva
problema,
• Măsurabile, de exemplu: folosirea unor declarații sau monitorizarea externă pentru confirmarea
comportamentului vizat
• Cuantificate, de exemplu: în cifre (a se spăla pe dinți de 2 ori pe zi), frecvență (a merge la dentist de
2 ori pe an), etc.
Tabelul 4: definirea obiectivelor de învățare și a comportamentelor vizate : 3 studii de caz
1 Tinerii vulnerabili ar trebui:

● Să-și creeze obiceiul de a stinge luminile;
● Să reducă consumul de current
● Să învețe despre alte culturi care n–au acces la curent/apă.
2 Deținuții ar trebui:
● Să se obișnuiască să-și petreacă timpul liber într-un mod constructiv, acceptabil din
punct de vedere social;
● Să-și dezvolte abilitatea de a-și gestiona timpul liber într-un mod constructiv,
acceptabil din punct de vedere social;
● Să transforme cultul forței fizice într-unul al forței mintale;
● Să demonstreze că sunt conștienți de valoarea dezvoltării personale, din punct de
vedere cultural și științific.
3 Foștii deținuți ar trebui:
● Să desfășoare activități prin care să-și organizeze viața în afara închisorii;
40
●Să apeleze la un mentor care să-I ajute să se reintegreze în lumea liberă, apoi
●Să-și dezvolte independența în activitățile zilnice (de exemplu să se înregistreze ca
șomer, să închirieze un apartament, să-și găsească un loc de muncă).
Pasul 3: Descrierea jucătorilor (și a motivației lor)
Adunați cât mai multe informații despre grupul țintă: cu cât treceți în revistă mai multe informații, cu atât
mai bun va fi conceptul grafic al jocului. Folosiți informații din rapoarte, din observații personale, și din
interviuri informale cu reprezentanți ai grupului țintă. Relevante și importante ar putea fi informațiile
referitoare la:
● demografie;
● stil de viață;
● spațiul personal;
● interese și pasiuni;
● obiective și valori.
Un bun instrument de descriere a grupului țintă este crearea unei persoane asumate. Aceasta este un
personaj model care reprezintă grupul țintă. Ea înglobează toate ideile grupului țintă și este un exemplu
tangibil de modul în care membrii acestuia vor folosi ludificarea.
Scopul creării unei persoane asumate ar trebui să fie descrierea cât mai precisă a persoanei fictive, cu
accent pe motivația acesteia. Motivația este cea mai importantă componentă a analizei folosite în vederea
realizării unei ludificări care să răspundă cât mai bine nevoilor și emoțiilor beneficiarilor.
Tabelul 5: Crearea unei persoane asumate
1. Nume, prenume, vârstă

2. Statut social, oraș
3. Cine este jucătorul?
4. Ce atitudine are acesta cu privire la problema respectivă?
5. Ce în motivează pe jucător?
6. Ce circumstanțe îl caracterizează pe jucător?
În sfârșit, în cadrul teoriei jocului, taxonomia lui Bartle cu privire la tipurile de jucători reprezintă cel mai
obișnuit sistem de clasificare prin care se stabilesc motivele unei persoane de a juca un joc3. Taxonomia se
bazează pe o teorie a caracterelor cu privire la personalitatea oamenilor atunci când joacă jocuri. Axa X
reprezintă opțiunea de a interacționa cu alți jucători sau cu lumea din joc. Axa Y reprezintă opțiunea de a
interacționa cu ceva sau împotriva a ceva. Înțelegerea motivației persoanei de a juca respectivul joc poate cu
adevărat influența modul de concepere a jocului.
Figura 1. Bartle’s taxonomy of player types
3 Richard Bartle. (1996). Hearts, Clubs, Diamonds, Spades: Players Who suit MUDs.
41
Inter
♣
actin ♦
Asasinii sunt ”clubs" g are "diamonds"
Le place să lovească oamenii cu Ei caută puncte sau comorir
ele. Ei preferă să acționeze 'treasure'. They prefer acting on
asupra jucătorilor: să se the world, accomplishing
lupte, să concureze, să something.
câștige.. Actin
Players g World
♥ ♠
Socialisers are "hearts" Explorers are "spades"
They empathise with others. Their They like 'to dig' for information.
goal is not so much winning as it is They prefer interacting with the
interacting with other players. game world, discovering it.
Tabelul 6: Crearea unei persoane asumate: 3 studii de caz
1. Tineri vulnerabili
La ce se gândește jucătorul?
La naiba cu toate astea. Nu-mi plac pedepsele. Care este
concluzia ?
Cine este jucătorul?
Am 16 ani. Sunt în prima clasă a liceu. Abia dacă –mi
cunosc tatăl, el bea. Mama e pe străzi. Bunica are grijă
de mine, dar îi este greu. Am un frate de 17 ani. Sunt
nevinovat. Imi place să fumez. Nu-mi place școala. Nu-
mi plac conflictele și poliția.
Ce atitudine are jucătorul?
Sunt contrâns, dar, în general, e în regulă. Aici nu mă
bate nimeni, doar tata când era beat. Aici trebuie să merg
la școală și să fac temele. Educatorii ne controlează și ne privează de posibilitatea de a decide
singuri. Trebuie să mă port frumos. Nu am prieteni. Economiile nu sunt treab mea, directorul
plătește.
42
2. Deținuții
La ce se găndește jucătorul?
Nu sunt vinovat. Sunt aici din greșeală.
Cine este jucătorul?
Se simte pierdut. Nu a vrut să facă rău. Era tânăr . sistemul
este bolnav. Am pentru ce trăi. Totul este prefăcătorie, aici
trebuie să-ți ascunzi emoțiile.
Ce atitudine are jucătorul?
El nu identifică problema. I se pare că-și petrece bine
timpul liber, dar nu vede să și-l petreacă altfel. Consideră
că timpul acesta este pierdut. Nu este motivate să se
schimbe. I se pare că trebuie să se descurce singur. Nu are
încredere în educatori. Toată lumea se joacă pe PS sau pe Xbox și e ok.
3. Foștii deținuți
La ce se gândește jucătorul?
Nu știu ce să fac cu viața mea. Nimănui nu-I pasă de mine.
Cine este jucătorul ?
Soția m-a parasit. Sunt decăzut din drepturile parentale. Am
fost închis pentru furt și jaf. În tinerețe am lucrat. Apoi, am
refuzat să fur-aveam o viață. Nu merită să muncești pentru
1000 de zloți. Sunt fără domiciliu și am datorii fiindcă n-am
plătit chiria. Un prieten mi-a promis o slujbă, așa că plec
dincolo.
Ce atitudine are jucătorul față de situatie?
Nu am timp să învăț. Trebuie să-mi găsesc un loc de muncă și un apartament. Uneori beau și
mă droghez. Mi-e dor de copii și îi vreau înapoi. Nu pot lucrez legal din cauza datoriilor.
Primul lucru este să mă detașez de închisoare. Nimeni nu vrea să mă ajute.
Informații despre motivație
Edward Deci și Richard Ryan (2000), pionierii teoriei autodeterminării interne, au creat Spectrul
motivației, care explică ce trebuie luat în considerare în vederea ludificării 4: motivație externă se bazează pe
beneficiile măsurabile obținute din efectuarea activităților impuse de sistem. Într-un joc, acumularea de
puncte este un exemplu clasic de motivație externă bazat pe dorința de a aduna puncte și de a reuși.
Motivația internă este cea mai puternică formă, deoarece oamenii astfel motivate realizează activitățile
respective indiferent de recompense sau pedepse, pur și simplu pentru că vor sau le place să facă asta.
Demotivarea are loc atunci când sistemul reduce motivația, iar acest lucru este frecvent în cazul unei
lufificări prost făcute.
În calitate de creator de jocuri, scopul nostru este acela de a crea un concept indiferent cât ar fi de greu,
care să motiveze. Daniel Pink (2011), autor al best sellerului despre motivația internă - Drive. The Surprising
Truth About What Motivates Us, a dezvoltat o formula ce cuprinde cele 3 componente ale motivației
intrinseci5.
Motivația = autonomie + scop + artă. Figura 2.
Figura 2. Cele 3 elemente intrinseci ale motivației conform lui Daniel Pink’s
4 Richard Ryan, Edward Deci, Intrinsic and Extrinsic Motivations: Classic Definitions and New Directions. Contemporary Educational
Psychology, 2000.
5 Daniel H. Pink Drive. Drive. The Surprising Truth About What Motivates Us, Warszawa 2011.
43
Autonomie
Scop Artă
Conform lui Pink, autonomia este dorința de a – și controla propria vviață. Ea include libertatea de a ne
gestiona timpul, de a ne alege echipa, și sarcinile. Arta este dorința de a ne dezvolta continuu și de a ne
bucura de progresele personale. De aceea sarcinile n-ar trebui să fie nici ușoare, nici grele. Scopul este
dorința de a face diferența sau de a fi util. Sarcinile ar trebui să fie în concordanță cu valorile grupului
țintă. Oamenii își pot pierde interesul dacă nu înțeleg ansamblul.
În crearea de jocuri, utilizarea teoriilor motivaționale ne ajută să înțelegem ce îi motivează pe cei din
grupul țintă.
Tabelul 7 include întrebări care ne ajută să înțelegem motivația.
Tabelul7: Ce motivează grupul țintă? Ce gândesc membrii acestuia ?
1. Care sunt scopurile lor?

2. Ce etse amuzant?
3. Ce e interesant?
4. Cine sunt prietenii lor și ce gândesc?
5. Pe cine și ce respectă?
6. Ce vor să învețe?
7. Ce contează sau ce este important?
Tabelul 8: motivația grupului țintă: 3 studii de caz din Polonia
Grupul țintă Motivația internă Motivația externă

1. Tinerii ● Să crească în ochii educatorului ● Să fie considerați duri, nu slabi
vulnerabili ● Să fie acceptați de colegii mai ● Să obțină o permisie pentru a
mari părăsi centrul
● Să se simtă liberi ● Să aibă acces la telefon, internet,
țigări
● Bani
● Timp suplimentar de plimbare
2. Deținuții ● O slujbă ● Slujbă
● O femeie/familie ● Să se afirme în grup prin putere,
● Să se afirme în grup, pentru a tatuaje, intelect
avea bani, putere și/sau ● Timp suplimentar de plimbare
informații ● Muncă în afara închisorii
● Să câștige respectul persoanelor ● Să obțină o permisie pentru a
care li se par importante părăsi centrul
44
● Să –și părăsească celula pentru a

participa la ateliere, băi, plimbări.
3. Foștii ● Recunoaștere în cadrul grupului ● Recunoaștere în cadrul grupului
deținuți ● O slujbă ● Bani mulți/ușor de obținut
● Stabilitate ● Un apartament
● Securitate ● Haine de firmă
● O conștiința curată ● O mașină
● O femeie/familie
Pasul 4. Crearea activităților
În continuare, cel care concepe jocurile trebuie să se gandească și la durată. Regulile trebuie să
stabilească fie interacțiuni scurte, fie un joc mai lung. Totuși, cu cât jocul durează mai mult, cu atât
este mai avansat contextul jocului, altfel jucătorii se plictisesc. Asigurați-vă că activitățile se corelează
cu comportamentul vizat.
Pentru a da naștere la angajare pe termen lung este nevoie de activități care să-i stimuleze pe jucători și
să-i facă să devină experți. Jocul este astfel creat să sporească motivația jucătorului prin oferirea de feedback.
După fiecare acțiune, acesta ar trebui să se refere la calitatea unui anumit comportament, precum și o valoare
care să fie în concordanță cu motivația grupului. A se vedea tabelul 9 pentru întrebări de feedback.
Figura 3: Implicarea
Motivație
Feedback Acțiune
Tabelul 9: Întrebări despre feedback
1. Cum poate fi dat feedbackul?

2. Când ar trebui dat feedbackul?
3. Ce conținut ar trebui să aibă feedbackul?
4. Care este cea mai bună metodă de motivare a jucătorilor ?
Progresul descrie drumul parcurs de jucător pentru a ajunge expert. Conform teoriei automotivării
jucătorii se simt motivați când își dezvoltă competențe și progresează. In loc să trebuiască să facă o mișcare
greșită, ei ar trebui să aibă de rezolvat sarcini mai mici pentru a exista un echilibru între activitate li repaus :
45
un joc prea solicitant este demotivant. Cu toate acestea, în joc se pot intercala provocări mai mari, de obicei
la sfârșitul unui nivel.
Figura 4: Progresul
Repaus
Lupta cea mare
Repaus
Efort
Repaus
Efort
Repaus
Efort
Tabelul 10: întrebări pentru a programa perioadele de repaus
1. Contextul jocului este destul de avansat pentru un joc pe termen lung ?

2. Cum pot jucătorii să simtă că progreseză?
3. Cum se vor odihni jucătorii pe parcursul jocului?
Pasul 5: nu uitați elementul distractiv
Jocurile trebuie concepute astfel încât să aibă și un element distractiv. In funcție de capacitățile
jucătorilor, de obiectivele stabilite, și de circumstanțele în care jucătorii își vor îndeplini sarcinile, distracția
poate lua mai multe forme : de la cea mai simplă, un zâmbet, până la cele mai complexe sisteme care îi
implică pe jucători pe termen lung. Crearea elementelor distractive implică 2 factori : experiențela jucătorilor
și atmosfera jocului.
Experiențele jucătorilor
Kevin Werbach, autorul celebrei cărți For the Win: How Game Thinking Can Revolutionise Your
Business, și formator pentru cel mai cunoscut curs online de ludificare, de pe Coursera .org, a propus 14
elemenete distractive care să sporească implicarea jucătorului6. Pentru a face interesantă o sarcină
plictisitoare, selectați cel puțin una din opțiuni.
6 Kevin Werbach. Gamification. https://www.coursera.org/lecture/gamification/3-4-tapping-the-emotions-hGK32 (6:40).

46
1. Triumful 8. Câștigul
2. Partajarea 9. Rezolvarea de Probleme
3. Personalizarea 10. Explorarea
4. Relaxarea 11. Jocul de rol
5. Lauda 12. Recunoașterea
6. Surpriza 13. Colectarea
7. Imaginatia 14. Lucrul în echipă
Atmosfera jocului
Marc LeBlanc, educator și creator de jocuri video a definit 8 tipuri de elemente distractive ce pot fi
incluse în jocuri, pe baza teoriilor sale MDA (mecanică/dinamică/estetică). Vizitați site-ul
www.8kindsoffun.com pentru mai multe informații. Această listă nu este exhaustivă, dar ea îi poate ajuta pe
creatorii de jocuri să includă diferite tipuri de elemente de distracție pentru a atrage un public cât mai extins.
Cele mai bune ludificări combină tipuri de amuzament într-o poveste bine gândită.
Tabelul 11: 8 tipuri de elemente distractive, taxonomie dezvoltată de Marc Leblanc
Element Descriere Exemplu

1. Senzație Placer pentru simțuri: jocuri care crează emoție Dance Dance
prin sunet, grafică, sau activitae fizică Revolution
Candy Crush Saga
2. Fantezie Simulări: jocuri care îl poartă pe jucător într-o altă Final Fantasy
lume (escapism) The Legend of Zelda
3. Narațiune Acțiune: jocuri care ne spun o poveste The Walking Dead
4. Provocare Cursă cu obstacole: jocuri foarte competitive sau Tetris
de dificultate crescândă
5. Camaraderi Cadru social: jocuri care se bazează pe Mario Kart
e interacțiunile sociale World of Warcraft
6. Descoperire Teritorii nemarcate: jocuri care le permit Tomb Raider
jucătorilor să exploreze lumea
7. Expresie Descoperirea propriei persoane: jocuri care permit Minecraft
exprimarea personală
8. Supunere Activitate recreativă: jocuri bazate pe activități de Farmville
tip ”Fermă”.
Elementele distractive ar trebui să fie specific, încât să poată fi ilustrate . Alegeți elemente bazate pe ceea
ce îi motivează pe jucătorii din grupurile țintă pentru a transforma activitățile neinteresante în unele
atrăgătoare.
Pasul 6: folosirea instrumentelor potrivite (mecanică și componente)
47
În ultima etapă, se selectează mecanica (regulile jocului ) și componentele(exemplu : nivelurile, punctele,

sarcinile). Elementele jocului ar trebui să se încadreze în tehnica organizației și în valorile grupului țintă.
Platforma jocului o poate reprezenta un site, o aplicație pe telefon, sau obiecte din mediul de învățare. Un joc
bine conceput funcționează.
Tabelul 12: regulile jocului: 3 studii de caz din Polonia
1. Tinerii vulnerabili Tinerii primesc abțibilduri și informații amuzante de fiecare data

când sting luminile când trebuie, și cel puțin odată pe săptămână.
Primesc puncte și pentru folosirea unei singure lumini în timpul zilei.
În plus, se tine evidența economiei făcute.
2. Deținuții Deținuții au vizionat 4 filme pentru a –și dezvolta mintea: un
interviu cu o personalitate publică și 3 filme de lung metraj. Astfel, li
s- a pus o întrebare la care să reflecteze. După ce au răspuns, jucătorii
au primit o piesă de bază cu care să reconstituie imaginea unui
biceps. Pe măsură ce îmbinau piesele de puzzle, ei își puteau urmări
progresul, dezvoltarea puterii minții prin imaginea obținută.
3. Foștii deținuți Aceștia s-au angajat într-o călătorie pentru a recupera talismanul
pierdut ce simboliza libertatea la ieșirea din închisoare. Îngeri păzitori
le dădeau sarcini de lucru care îi apropiau de descoperirea
talismanului.
Reflecții finale
Vă interesează experiențele participanților și ale organizațiilor din cadrul celor 3 studii de caz? În cele ce
urmează, vă prezentăm reflecțiile lor și evaluarea procesului de ludificare. Dacă vă interesează să creați un
alt proces, vizitați site-ul SPIL pentru a descărca materialele: www.intercultproject.com.
Tabelul 13: Idei și abordări ale procesului de ludificare ulterioare : 3 studii de caz din Polonia
1. Tinerii Centrul educational își propune să implementeze din nou proiectul

vulnerabili pentru a se depride obiceiul de a stinge lumina și a economisi apa.
2. Deținuții Personalul închisorii și voluntarii vor să dezvolte în continuare
ludificarea. Se va continua proiectul, modificându-l în funcție de nevoile
participanților și de exeperiența acumulată.
3. Foștii deținuți Organizația culturală se află într-un amplu proces de modernizare
și întenționează să creeze un nou proiect având ca grup țintă animatori
culturali și vountari.
Evaluarea răspunsurilor cu privire la eficiența ludificării: 3 studii de caz din Polonia
● Ludificarea este un instrument util pentru îmbunătățirea și sprijinirea activităților din orice
mediu de lucru
● Modificarea pe termen lung a atitudinii participanților la activități interculturale necesită o

intervenție mai îndelungată și mai sistematică decât 2 sau 3 săptămâni alocate. Ludificarea
sprijină procesul, dar și relațiile interpersonale și identificarea unor valori commune joacă un
rol esențial.
● In timpul implementării luduficării sprijinul oferit ajută la evitarea greșelilor ce derivă din
percepția comună a ludificării ca instrument de lucru.
● Identificarea instrumentelor care să ducă la modificarea atitudinilor și la creșterea motivației

este un proces foarte dificil, ale cărui efecte sunt greu de anticipat în etapa de concepție. Prin
48
urmare, este esențială o abordare flexibilă a implementării acestuia care să implice observarea
grupului țintă și îmbunătățirea pe parcurs a jocului.
● Folosirea materialelor și interfețelor analogice (afișe, cărți, panouri) nu reduce eficiența

ludificării și este justificată în cadrul proiectelor mici.
● Echipa care concepe și implementează ludificarea ar trebui să aibă cel puțin 2 persoane care să
poată face schimb de idei și să se susțină reciproc.
49
COMUNITATEA DE PRACTICĂ: Instrument de reflecție asupra învățării interculturale
Introducere
Scopul principal al acestui capitol este acela de schița modul în care o Comunitate de Practică poate fi
luată în considerare sau dezvoltată ca instrument de reflecție. Sunt evidențiate aspectele de bază, esențiale,
precum și textile și resursele suplimentare recomandate. Capitolul nu este exhaustiv. Ultimul paragraf
ilustrează pe scurt experiențele partenerilor de proiect în comunitatea lor de practică online.
Așadar, ce este o Comunitate de Practică?
O Comunitate de Practică reprezintă un grup de oameni cu o preocupare sau o pasiune comună pentru
ceea ce fac, și care se perfecționează prin interacțiune constantă, iar termenul ,,practică” înseamnă …
Jean Lave și Etienne Wenger (1991) au fost cei care au inventat termenul și au dezvoltat conceptul. Ideea
generală este că prin partajarea de informații și experiențe în cadrul unui grup, membrii acestuia învață unul
de la altul și au ocazia de a se dezvolta pe plan personal și profesional.
Există trei componente esențiale ale unei Comunități de Practică (pe scurt CdP), în speță comunitatea,
practica și domeniul. Wenger a conceptualizat CdP ca fiind o comunitate de oameni pasionați de aspecte
legate de practică și care își aprofundează cunoștințele în domeniu interacționând în mod constant.
Primul element esențial al unei Comunități de Practică îl reprezintă comunitatea: membri care
interacționează și care se implică în activități comune, care se ajută reciproc și împărtășesc informații cu
ceilalți (cu privire la un domeniu comun). Ei dezvoltă relații (informale) care le permit să învețe unul de la
celălalt.
A doua component cheie este practica, în care membrii grupului sunt priviți ca și practicanți care își
însușesc treptat resurse din cele partajate. Acestea pot fi : povești, instrumente practice utile, experiențe,
metode ce pot fi folosite zilnic, metode de abordare a problemelor tipice, etc. acest tip de intercațiune se
dezvoltă în timp.
A treia componentă necesară o reprezintă domeniul, cu alte cuvinte o arie comună de interes sau
implicare, care a sigură unitatea comunității, și prin care se dezvoltă și se acumulează experiență.
Comunitățile de practică se bazează pe teorii ale cunoașterii, adică pe ideea că respectiva cumoaștere este
caracteristică unor grupuri de oameni și obținută mai curând, în timp prin practică împărtășită, decât un rest
cognitiv al unui singur individ (Hoadley, 2012).
Comunitățile de practică se prezintă diferit, ele operează în numeroase organizații 90chiar și

guvernamentale) și în sectoare-educația, domeniul civic, organizații nonprofit, firme. Unele locale, altele
globale. Unele se reunesc față-n față, altele online, altele operează combinat. Unele sunt informale, altele se
autointitulează rețele de informare, altele comunitate de învățare. Pe scurt, Comunitățile de practică sunt
peste tot.
Figura 1: O reprezentare grafică a CDP
50
(Sursă: OrthopaedicsOne)7
Pentru mai multe informații cu privire la originea Comunităților de practică și aspectelor teorectice,
vizitați www.wenger-trayner.com pentru a citi mai multe8. Pe site-ul companiei Wenger & Trayner se află o
introducere de 8 pagini cu privire la acest subiect9.
De ce Comunități de practică?
Comunitățile de practică au fost identificate ca un mod interesant de a pune oamenii în contact și de a

împărtăși cunoștințe indifferent de barierele profesionale, geografice. Astfel se reduce izolarea profesională,
deoarece se creaza un context în care oamenii pot comunica, împărtăși informații, povești, experiențe
personale, pot avea noi perspective . O CDP le permite membrilor să-și folosească propriile cunoștințe pentru
a-i ajuta pe alții să devină mai buni prin punerea la dispoziție a unui spațiu comun (virtual sau față-n față)
pentru a identifica soluții la probleme comuneși exemple de bune practici. CDP facilitează dialogul între
oameni care gândesc la fel și diferit, pentu a explora noi posibilități și inovații. CDP stimulează și reflecția,
înțelegerea reciprocă și dezvoltarea competențelor profesionale.
În numeroase CDP contează schimbul de informații și idei și inspirația pentru activitățile profesionale.
Numeroase CDP îi ajută pe oameni să se grupeze în jurul unor acțiuni cu rezultate tangibile. Oamenii de
știință (LI 2009) au arătat că CDP a fost dezvoltat ca o terie de învățare care promovează dezvoltarea
personală, dar, pe maăsură ce teoria a evoluat, a început să devină un instrument de mnagement pentru
îmbunătățirea competitivității.
7 Community of Practice. OrthopaedicsOne Articles. In:OrthopaedicsOne - The Orthopaedic Knowledge Network. Created Sep 11,
2011 18:23. Last modified May 04, 2012 06:04 ver.7. Retrieved 2018-08-22, from https://www.orthopaedicsone.com/x/P4EQB.
8 Etienne and Beverly Wenger-Traynor. (2015). Introduction to communities of practice: a brief overview of the concepts and its uses.
(2015). http://wenger-trayner.com/introduction-to-communities-of-practice/
9 Etienne and Beverly Wenger-Traynor. (2015). Communities of practice: a brief introduction. http://wenger-trayner.com/wp-
content/uploads/2015/04/07-Brief-introduction-to-communities-of-practice.pdf
51
Wenger & Trayner exprimă această stare, astfel: CDP au suces dacă dau valoare membrilor și
organizației. Dacă nu, membrii nu participă sau devin nemotivați. Pe de altă parte, din perspectiva
organizației: când comunitățile nu crează valoare, poate fi greu de obținut sprijinul, de accesat resursele
(Wenger-Trayner, n.d.)10. În sectoarele în care dezvoltarea permanentă este benefică și necesară pentru a face
față tranzițiilor sociale, conceptual este bine venit datorită potențialuli său de a depăși barierele
profesioanale, geografice, organizaționale.
Wenger & Trayner evidențiază utilitatea de a defini valoarea CDP, din prisma efectelor pe termen scurt și
lung. CDP conferă valoare pe termen scurt pentru că abordează problem imediate. Ele fac acest lucru în
cadrul unei comunități și în timp le vor oferi membrilor abilități pe termen lung (Wenger-Trayner, n.d.)11.
Figura 2 ilustrează crearea valorii pentru organizație și membrii săi:
Figure 2: Dimensiunile creării de valori
În această perioadă, având în vedere oportunitățile oferite de internet și de instrumentele sociale

disponibile, și nevoia crescândă de a împărtăși cunoștințe, CDP online (sau combinate) le pot oferi
educatorilor un mod util de reflecție și pot asigura oportunități de informare pe tot parcursul vieții.
În special atunci când este vorba dezvoltarea competențelor specifice, și despre învățarea interculturală,
cercetările au demonstrat că vorbim despre un proces de dezvoltare pe tot parcursul vieții (Dear dorff, 2009).
10 Wenger-Traynor. (n.d.) Why focus on communities of practice? Dimensions of value creation. http://wenger-
trayner.com/project/why-focus-on-communities-of-practice/
11 Wenger-Traynor. (n.d.) Why focus on communities of practice? Dimensions of value creation. http://wenger-
trayner.com/project/why-focus-on-communities-of-practice/
52
Împărtășirea experiențelor în rândul practicanților, precum și reflecția asupra dialogului intercultural în

cadrul unei comunități reprezintă o activitate utilă. Astfel se poate genera obiceiul de a reflecta asupra
propriilor acțiuni și de a deriva noi perspective din aceste experiențe, așa cum a arătat filozoful American
John Dewey, care a spus că ”nu învățăm din experiență…..învățăm reflectând”. Pe scurt, o comunitate de
practică poate dezvolta învățarea interculturală și competențele specifice, dacă ea este internațională.
Concepție și implementare
Acum, că am clarificat valoarea CDP, cum se crează și cum se implementează ele? Cum se începe?este
doar o chestiune de a aduce împreună oameni cu interese comune ? răspunsul este negativ, iar crearea și
implementarea unui CDP trebuie urmărită atent. Nu există o rețetă universală. Pentru a crea o comunitate,
este important să ințelegem întrebările, problemele, opțiunile pe care le implică aceasta.
Pe internet există numeroase resurse pentru inițierea unei CDP. Figura 3 de mai jos se vrea a fi un ghid
rapid și ușor de înțeles conceput de Etienne Wenger pentru a fi folosit 12:
Figura 3: Ghidul rapid Wenger-Traynor de inițiere a unei CDP
12 Etienne Wenger. (2002). Quick CoP start-up guide. http://wenger-trayner.com/quick-cop-start-up-guide/
53
Un ghid mai elaborat care oferă o abordare practică pentru crearea de CDP poate fi găsit la adresa
https://library.educause.edu/13. Deși pare să se adreseze unui nivel educațional superior, acest ghid se
bazează pe experiența obținută în urma colaborării cu corporații, organizații nonprofit, asociații și instituții
educaționale. Ghidul își propune să clarifice cele mai frecvente elemente necesare pentru definirea,
conceperea, inițierea și dezvoltarea CDP – față-n față și online sau combinat.
În general, aspectul unei comunități va fi diferit în funcție de scopul și nevoile participanților. În plus,
toate CDP sunt unice și depind de context. Ele se pot adapta și pot fi interesante și amuzante. Membrii
comunității pot stabili frecvența întâlnirilor în funcție de nevoile proprii, iar conducerea preia
responsabilitățile.
Primul pas în inițierea oricărei comunități îl reprezintă identificarea nevoilor membrilor săi.
Iată câteva aspect generale, esențiale de reținut:
• Dezvoltați relații de încredere, respect reciproc, atașament

• Încludeți membrii potriviți și asigurați-vă că membrii comunității de numără printer acționari
• Concentrați-vă pe valoarea conferită de comunitate membrilor săi
• Încercați să cultivați comunitatea nu s-o gestionați
• Fiți atenți la regulile interne
• Împărtășiți, generate și descoperiți noi cunoștințe
• Puneți la dispoziție resurse
• Implicați-vă în activități utile
• Adaptați-vă schimbărilor și nevoilor comunității
• Urmăriți cu atenție participarea membrilor
• Învățați și dezvoltați cunoștințe practice
Pentru a ne implica ar fi util de urmărit versiunea adaptată oferită de un site Canadian cu privire la
responsabilitățile mebrilor și ale președintelui (moderatori sau conducători)14:
Responsabilitățile membrilor
• Să participle la întâlniri
• Să contribuie la îndeplinirea obiectivelor și a viziunii comunității
• Să sugereze idei și obiecte ce pot fi explorate
Responsabilitățile președintelui
Fiecare comunitate de practică are 2 președinți. Ei îndeplinesc această funcție timp de 1 sau 2 ani. Pentru
a avea annual un președinte nou și unul aflat deja în funcție. Astfel se asigură continuitatea și schimbarea la
nivelul conducerii comunității de practică.
Responsibilitățile președinților includ:
• Identificarea problemelor, chestiunilor și ideilor din zona de interes comun

• Planificarea și facilitarea evenimentelor comunitare
13 Darren Cambridge & Vicki Suter. Community of Practice Design Guide: A Step-by-Step Guide for Designing and Cultivating
Communities of Practice in Higher Education. (2005). EDUCAUSE Learning Initiative.
https://library.educause.edu/resources/2005/1/community-of-practice-design-guide-a-stepbystep-guide-for-designing-
cultivating-communities-of-practice-in-higher-education
14 Communities of Practice. (2016). Open Learning and Educational Support. Educational Development Team. University of Guelph.
https://opened.uoguelph.ca/instructor-resources/Communities-of-Practice
54
• Crearea și înlesnirea conexiunilor între membrii

• Coordonarea, atunci când este cazul
• Întocmirea unei liste de membri
• Convocarea și planificarea întâlnirilor, în prezența a cel puțin 1 președinte
• Evaluarea stării comunității și comunicarea cu membrii
Evident, această listă, se referă la comunitățile care se află față-n față. Pentru cele virtuale sau online, ca
și pentru cele mixte, principiile sunt aceleași, dar ar fi necesare câteva modificări.
În special la început, este nevoie de ajutor, pentru ca membrii comunităților virtuale să poată naviga pe
platform, având în vedere dificultatea inițierii unei comunități de practică virtuale. Întreținerea și dezvoltarea
acesteia necesită acțiuni bine concertate și strategii bune. Președinții nu ar trebui doar să îndrume, ci și să
construiască și să asigure bunul mers al comunități de practică. Ei ar trebui să aibă o vastă experiență în
domeniu, precum și abilități IT. Aceasta este necesară pentru a rezolva problemele legate de accesul
membrilor la noile instrumente digitale și/sau platformă, dacă aceștia nu au experiență. Aceste probleme pot
apărea în stadiu initial al constituirii comunității de practică, precum și mai târziu, dacă activitatea acesteia se
bazează pe folosirea IT. Pe scurt, într-o comunitate de practică on line este necesar să existe un facilitator
care să posede abilități, entuziasm, experiență necesară, pentru a rezolva problemele majore, menținând
neîntreruptă activitatea CDP și contribuind la succesul ei.
O decizie importantă este dacă are un caracter public sau privat. O alta, se referă la canalul de comunicare
între membri. Există platforme pe internet : Epale, Google communities, Yammer, Face book, fiecare din
acestea având propriile posibilități și limitări. Ele trebuie selectate în funcție de nevoi.
Fiecare comunitate își are un ritm, și un ciclu de viață. La fel ca orice organizație, ea trece prin diferite
stadii de dezvoltare, de la creere, la descoperire, la facilitare, la implicare, dezvoltare și declin.
Experiențe
Cei șase parteneri Erasmus au aplicat conceptual de comunitate de practică online, ca instrument de
reflecție, asupra învățării interculturale, înaintea întâlnirilor. CDP a debutat pe platforma Yammer în
Septembrie 2017 și a continuat din Aprilie 2018 sub forma unui grup închis pe Facebook.
Acestea sunt principalele teme rezultate în urma unei evaluări :
• Eliminarea barierelor de comunicare

• Întâlnirile virtuale versus celor față-n față
• Profund versus superficial
• Activ versus pasiv
• Timpul
• Familiarizarea cu CDP
• Utilitatea în vederea îndeplinirii scopurilor proiectului
În continuare vă prezentăm comentarii în cadrl unei evaluări pe Padlet, unde s-a răspuns la întrebările:
• Mi-a plăcut (ce v-a plăcut la CDP)

• Idei și ponturi (ponturi pentru o comunitate sănătoasă)
• Beneficii și valoare
(ne puteți spune în ce mod ați beneficiat de CDP și care a fost valoarea adăugată?)
55
Mi –a plăcut…
mi-a plăcut întreaga idee : apartenența la o comunitatea virtuală cu aceleași interese, interculturală,
empatică.
Obținerea de feedback de la colegii din alte țări.
Noile activități sugerate de ceilalți parteneri.
Mi-au plăcut ideile fiecăruia.
Studiile de caz ale partenerilor.
Mi-au plăcut conexiunile cu noile informații, articolele sau ponturile.
Mi-a plăcut că există un spațiu în care practicanții partajează informații.
Mi-a plăcut că o CDP se bazează pe partajarea de informații, sentimente, opinii.
Mi-a plăcut Yammer ca și platformă, pentru că reflect relațiile dintre parteneri.
Idei și ponturi
Începeți cu obiective simple și interactive. După ce oamenii se obișnuiesc cu platforma, aprofundați.
Comentarii mai scurte. Pentru mine a fost destul de greu să mă concentrez la textile lungi. Pe de altă
parte, prin mesaje scurte nu poți transmite idei profunde, așa că, ideală, ar fi o dimensiune medie a
postărilor.
Reflecția asupra comentariilor altor participant.
Un grup de oameni pot învăța să gândească împreună dacă încearcă. Identificarea unui mod de motivare
a participanților.
Cred că ar fi minunat să afișăm aici idei și exemple de bună practică pentru ca oameniisă se
perfecționeze. Cred că acest lucru le permite cititorilor să răspundă la momentul și la modul oportun.
56
Poare ar fi indicat să existe un grafic în care participanții să fie disponibili online, iar cei care nu sunt
pot vedea mai târziu.
Cum fiecare este foarte ocupat zilnic, s ar putea ca mai multe conținuturi de genul pozelor sau
filmulețelor să favorizeze mai mult interacțiunea.
Ar fi bine să se identifice o metodă de a purta conversații mai restrânse dacă ele nu se referă la subiectul
principal.
Beneficiu și valoare
Există numeroase puncte de vedere interesante cu privire la învățarea interculturală. Valoarea CDP este
a întregului proiect: este exprimarea participării noastre la tema proiectului.
Împărtășirea acelorași opinii și valori și identificarea de exemple de bună practică în comunicarea cu

alte grupuri.
Familiarizarea cu platforma Yammer, va face activitățile mult mai ușoare.
Pentru asimilarea teoriei eu personal prefer întâlnirile față n față. Asta înseamnă că trebuie să-mi dau
seama cum să fac mai interesantă activitatea din cadrul CDP.
Un spațiu onlinepentru educatori/facilitatori în vederea participării la învățarea reciprocă.
Un spațiu intercultural pe care-l putem folosi pentru a păstra legătura inclusiv după finalizarea
parteneriatului.
Mai multă activitate înseamnă mai multe beneficii.
Cred că valoarea acestei experiențe, precum și a proiectului, este ănvățarea interculturală și

împărtășirea de perspective.
Consider ca ideile de pa Yamer stimulează gândirea critică. Studiile de caz și ideile au fost foarte
utilepentru activitățile în cadrul grupurilor (pilot).
Rezultatul: ce am învățat?
Iată câteva comentarii despre proiect:
Din comunitatea de practică am învățat despre puterea refleției-cum ne poate îmbunătăți acttivitatea,
cum favorizează comunicarea, cum oferă un spațiu comun de discuții.
Am învățat că o comunitatea de practică este o ocazie bună de a crea o platformă sigură în vederea
schimbului de idei, pentru a comunica mai bine cu privire la dezvoltarea personală, implicare, motivare,
interes.
În CDP am aflat cum să învățăm de la colegi.
Am aflat că există o competență pe care de multe ori n-o apreciem îndeajuns: limbajul.comunitatea de
practică ne oferă ocazia de a privi o situație din mai multe perspective în mod total nebănuit. Am citit
articole din care am aflat despere alți autori sau teorii și despre teorii de învățare. Am vazut exemple de
dezvoltarea competențelor și am învățat cât este de grea comunicarea cu partenerii.
57
Din comunitatea de practică am învățat cât de greu este să-I faci pe oameni să se implice, cât e de
importantă încrederea, cât de grea este folosirea unei limbi comune ,deoarece un nivel insufficient de
limbă engleză poate duce la interpretări greșite.
Să păstrăm legătura unii cu alții, să împărtășim idei, să identificăm ce putem face, să învățăm din
experiența altora, să află despre persoane care au contribuit la conceptul de dezvoltare interculturală.
58
GLOSAR
▪ Învățarea colaborativă este o abordare educațională care presupune că participanții să lucreze

împreună pentru a rezolva o sarcină.
▪ Colajul este o metodă artistică de reasamblare a unor fragmente pentru a forma ceva nou.
▪ Muzica comunitară este un gen care implică o colaborare activă între indivizi pentru a crea,
improviza și interpreta muzică.
▪ Comunitatea de practică reprezintă un grup de oameni care împărtășesc același interes.
▪ Teatrul comunitar este un spectacol făcut de, cu, și/sau pentru o anumită comunitate.
▪ Cultura este definită ca un ansamblu de valori, credințe și norme.
▪ Cultura surzilor reprezintă un ansamblu de idei sociale, tipuri de comportament, artă, istorie, valori
și instituții ale unor comunități marcate de deficiențele de auz, ai căror membri comunică prin
limbajul semnelor.
▪ Învățarea dialogică este o abordare a învățării în care cunoștințele sunt împărtășite între facilitator
și beneficiar.
▪ Rezistența emoțională este abilitatea de adaptare la stres sau la situații de criză.
▪ Etno-centrismul este evaluarea altor culturi prin prisma propriilor preconcepții derivate din
standardele și obiceiurile propriei culturi.
▪ Etno-relativismul este abilitatea de a percepe diferite valori și comportamente ca aparținând
culturii.
▪ Învățarea prin experimente se realizează prin reflectarea la acestea sau la acțiuni.
▪ Facilitatori ai învățării: profesorii, formatorii, educatorii sau facilitatorii.
▪ Ludificarea este aplicarea unor elemente de joc și a unor tehnici de creere de jocuri unor probleme
nonludice, cum ar fi impactul social (câștigarea de puncte, competiția, reguli de joc).
▪ Teatrul de improvizație este un gen de teatru în direct în care personajele, dialogul și acțiunea sunt
spontane.
▪ Educația interculturală depășește coexistența pasivă, pentru a obține un mod sustenabil de
conviețuire în cadrul societăților multiculturale prin creerea înțelegerii, respectului și dialogului
dintre diferite grupuri (UNESCO)
▪ Învățarea interculturală este un proces în care participanții reprezintă orizonturi și învață unul de
la altul.
▪ Interculturalitatea este un concept dinamic ce se referă la relațiile dintre grupurile culturale.
▪ CAA reprezintă categorii de învățare care conțin seturi de cunoștințe, abilități și atitudini.
▪ Învățarea monologică este o abordarea a procesului de învățare în care cunoașterea este distribuită
într-o singură directivă de la facilitator la beneficiar.
▪ Multiculturalismul este prezența sau sprijinirea existenței unor grupuri etnice diferite în cadrul unei
societăți.
▪ Lucrările murale reprezintă opere publice de artă realizate pe pereți (inclusiv pe podele sau tavane),
care îmbină arhitectura clădirii cu pictura.
▪ Povestirea fizică este un gen de teatru în care nararea se face prin mișcare.
▪ Învățarea trialogică este o abordare a predării în care cel care învață colaborează cu ceilalți pentru a
crea diferite produse.
59
DE CE ACEST GHID?
Acest ghid este produsul proiectului Erasmus Plus, ,,Spații de învățare interculturală”. Parteneriatul dintre
cele 6 instituții a fost posibil datorită noilor platforme online, în special EPALE - Platforma electronică de
educație a adulților din Europa. După primul contact pe email cei 6 parteneri au început să contureze
proiectul făcând schimb de idei și metode de lucru prin întâlniri online (GoToMeeting).
După aprobarea proiectului, parteneriatul și-a început oficial activitatea în cadrul întâlnirii de la
Craiova/România. Aceasta a fost urmată de alte întâlniri în Belfast (mai 2017), Torino (sept 2017), Polonia
(2018).
Scopul proiectului l-a reprezentat promovarea învățării interculturale prin metode bazate pe artă și acțiune
de asimilare și predare a competențelor interculturale.
Obiectivul ghidului este dezvoltarea modului în care profesorii și educatorii înțeleg învățarea și
identificarea unor moduri eficiente de predare și învățare a competențelor.
Exemplele fiecărui partener sunt date ca bune practici, astfel încât lumea care accesează platforma să le
poată vizualiza.
Funcțiile ghidului:
• Oferirea de informații despre fiecare partener.
• Selectarea și descrierea metodelor artistice folosite.
• Oferirea de exemple de bune practici.
• Sprijinirea educatorilor atunci când aceștia se confruntă cu anumite situații.
Nu ezitați să ne contactați pentru a ne pune întrebări. Acest proiect își propune să fie ancorat în realitate și să
ofere sprijin oricui are nevoie.
PREZENTAREA PARTENERILOR
FINLANDA - Sivistysliitto Kansalaisfoorumi SKAF ry,

Coordonatorul proiectului, reprezentat de
Secretarul General Aaro Harju.
https://kansalaisfoorumi.fi/
Forumul cetățenilor (Kansalaisfoorumi) este o organizație nonformală de educație a adulților cu sediul în

Finlanda, care colaborează cu diferite asociații culturale. Organizația este finanțată de Ministerul Educației și
Culturii.
Activitățile culturale și cele comunitare reprezintă cele 2 componente majore ale organizației. Scopul
nostrum este de a promova participarea și dezvoltarea personală prin educație comunitară și cultură.
Activitatea noastră culturală implică spijinirea lucrărilor culturale ale organizațiilor afiliate prin
intermediul grupurilor de studiu prin educație, orientare și producerea de materiale de studiu. Organizăm
evenimente educaționale, culturale și de formare. Participăm la evenimente organizate de asociațiile membre
atunci când ele au legătură cu sarcinile noastre educaționale și civice, ne implicăm în coperarea culturală
international.
60
ITALIA - Institutul pentru Surzi din Torino,

partener în project, reprezentat de
Dl Președinte Antonio Robbiati. info@istitutosorditorino.org
Institutul este o fundație, organizație non-profit condusă de un comitet de directori nonpolittici și

nonreligioși. Institutul pentru surzi din Torino oferă o gamă largă de servicii și activități pentru copii și adulți
surzi, cu deficiențe de auz și cognitive, din grădinițe, creșe, școli vocaționale, instituții de educație a
adulților.
Instituția se află în NV Italiei și operează la nivel regional și național pe partea de servicii și internațional
prin participarea la proiecte speciale.
OLANDA - Stichting Hogeschool Rotterdam, partener de proiect, reprezentat de Director Jeroen

Oversier.
www.rotterdamuas.com
Universitatea de Științe aplicate din Rotterdam (USAR) este un institute dinamic de educație
profesională. Având peste 36000 de studenți și în jur de 3500 profesori, este o universitate care are în
componența sa 13 institute. În domeniul Educației și cercetării colaborăm cu 2 centre de expertiză și cu 5
centre de cercetare.
Școala își propune să –și transforme studenții în profesioniști dedicați care să facă față complexității
societății modern prin formarea lor în context intercultural, făcându-I conștienți de necesitatea de a privi
dincolo de propria profesie.
Prin modelul Educațional Roterdam, furnizăm o educație practică și flexibilă care le oferă studenților și
profesorilor oportunitatea de a se implica în proiecte inovative. Universitatea își dorește să fie ancorată în
realitate și își provoacă studenții să contribuie la dezvoltarea regiunii Roterdam.
IRLANDA DE NORD - Training for Women Network Ltd., partener de

proiect, reprezentat de D-na Președinte Patricia Lewsley-Mooney CBE.
www.twnonline.com
Training for Women Network (TWN) a fost înființată în 1996 și este principala rețea
din Irlanda de Nord în ceea ce privește angajamentul și promovarea formării și dezvoltării
femeilor, prin activitatea sa în domeniul dezvoltării de politici, al formării și educării. De atunci, TWN a
furnizat resurse în cadrul comunității pentru a le conferi putere femeilor dn sectorul public și din cel a
voluntariatului, prin educație și formare în vederea unei implicări mai active și mai conștiente. Majoritatea
activităților TWN încurajează femeile din grupurile minoritare și dezavantajate să identifice diferite
61
modalități de avansare. Viziunea noastră este aceea de a sprijini, de a dezvolta și de a le conferi putere
femeilor de toate vârstele, religiile, orientările sexual și originile entice, în vederea realizării potențialului lor.
POLONIA - Dom Kultury Kadr w Dzielnicy Mokotów m. st. Warszawy, partener de proiect,
reprezentat de D-nul Director Zbigniew Darda.
www.dkkadr.waw.pl/en
Centrul Cultural „Kadr” a fost înființat în 1978, datorită unei inițiative

sociale, și, la începuturile sale, a fost specializat în in cinematografie. Dar termenul „Kadr” (cadru) are
numeroase sensuri, în afara celor referitoare la cinematografie și fotografie. Prin „încadrarea” realității
noastre, noi dorim să ne familiarizăm cu ea și să-i conferim asocieri noi, neobișnuite. Astăzi, Centrul
Cultural „Kadr” este o modern instituție educațională și culturală care a trecut printr-o schimbare
spectaculoasă. La jumătatea anului 2017 s-a mutat într-o nouă clădire. Această mutare a antrenat și multe alte
schimbări fundamentale: noua clădire a inspirit echipa să creeze un program modern și adecvat. Ne
interesează să dezvoltăm o cultură deschisă și disponibilă tuturor, prin reducerea distanțelor sociale, prin
cultivarea relațiilor locale și prin responsibilitate pentru mediul înconjurător.
ROMANIA - Orizont Cultural T, partener de proiect, reprezentată de D-

na Președinte Rodica Mială.
Orizont Cultural T este o asociație profesională non-profit activă pe plan local, regional, național și
european. Organizația a fost înființată în 2006.
Orizont Cultural T organizează evenimente culturale, festivaluri tradiționale și simpozioane în colaborare
cu diferiși parteneri, cum ar fi centrele pentru adulți, Consiliul Local al Județului Dolj, autorități educaționale
și locale.
Scopul nostru este acela de a-i activa pe oamenii zonele dezavantajate, atât din mediul urban cât și rural:
avem activități în locuri în care oamenii se confruntă cu probleme sociale și economice, cum ar fi șomajul
generat de faptul că numeroase fabrici mari și-au închis porțile. Lucrăm și cu adulți tineri care nu beneficiază
de sprijinul și de îndrumarea părinților: îi ajutăm să-și dezvolte sau să-și adapteze competențele și să-și
descopere talentele.
62
BIBLIOGRAFIE ȘI REFERINȚE
CADRUL TEORETIC: CĂTRE O TEORIE A ÎNVĂȚĂRII INTERCULTURALE
Hakkarainen, K. & Paavola, S. (2009). Toward a trialogical approach to learning. In B. Schwarz, T.

Dreyfus, & R. Hershkowitz (Eds.) Transformation of knowledge through classroom interaction, 65-80.
Routledge, London.
Brown, Valerie. A. & Lambert, Judith. A. (2012). Collective Learning for Transformational Change.
Routledge, London.
Deardorff, D. K. (2006). The Identification and Assessment of Intercultural Competence as a Student

Outcome of Internationalization at Institutions of Higher Education in the United States, Journal of Studies
in International Education 10, 241-266.
Deardorff, D.K. (2008). Intercultural Competence: A Definition, Model and Implications for Education
Abroad. In Savicki’s Intercultural Competence and Transformation: Theory, Research, and Application
(Stylus). Invited chapter.
Deardorff, D. K. (2009). Exploring interculturally competent teaching in social sciences classrooms. In

ELiSS, 2(1).
Nonaka, I. & Takeuchi, H. (1995). The Knowledge-creating Company: How Japanese Companies Create
the Dynamics of Innovation. University Press, Oxford.
Senge, Peter. (1990). The Fifth Discipline, The Art & Practice of the Learning Organization. Doubleday,
New York.
INCA (Intercultural Competence Assessment) is a transnational interdisciplinary project funded by the

European Union within the Leonardo da Vinci framework. Co-ordinated by CILT (London, U.K.) the project
was realised by 14 project partners from industry and research organisations from all over Europe.
Bennet, M. (1986, 1993). Developmental Model of Intercultural Sensitivity (DMIS).
Bennett, M. J. (2004). Becoming interculturally competent. In Wurzel, J. (Ed.). (2004). Toward

multiculturalism: A reader in multicultural education (2nd ed., 62-77). Newton, MA: Intercultural Resource
Corporation. https://www.scribd.com/document/263036969/Becoming-interculturally-competent
McKinnon, S. (n.d.) What is intercultural competence. Global Perspectives Project, GCU LEAD.
https://www.gcu.ac.uk/media/gcalwebv2/theuniversity/centresprojects/globalperspectives/Definition_of_Inte
rcultural_competence.pdf
Everyday Democracy. (2008). A Guide for Training Public Dialogue Facilitators. https://www.everyday-
democracy.org/resources/guide-training-public-dialogue-facilitators
Rottier, B., Ripmeester, N. & Bush, A. (2011). Separated by a Common Translation? How the British and
the Dutch Communicate. Pediatric Pulmonology 46, 409-411. https://studylib.net/doc/8076530/how-the-
british-and-the-dutch-communicate#
https://www.gcu.ac.uk/media/gcalwebv2/theuniversity/centresprojects/globalperspectives/Definition_of_Inte
rcultural_competence.pdf
63
https://pdfs.semanticscholar.org/ea4e/805f49ecf34cb25e7e81244f5b4ab6d4b3cd.pdf
https://www.everyday-democracy.org/resources/guide-training-public-dialogue-facilitators
LUDIFICAREA ÎN ÎNVĂȚAREA INTERCULTURALĂ (Referințe pentru materialele referitoare la

conceperea ludificării):
Cursuri pe internet: https://www.udemy.com/courses/search/?q=gamification&src=sac&kw=gamificati
https://www.coursera.org/learn/gamification
Publicații:
- Biran Burke, Gamify: How Gamification Motivates People to Do Extraordinary Things, 2014.
- Yu-kai Chou, Actionable Gamification - Beyond Points, Badges, and Leaderboards, 2015.
- Kevin Werbach, Dan Hunter, For the Win: How Game Thinking Can Revolutionise Your Business,
2013.
Publicații gratuite:
- Jarosław Kopeć, Krzysztof Pacewicz, Gamification. Critical Approaches, Warsaw 2015.
DE CE SUNT FOLOSITE METODELE BAZATE PE ARTĂ ÎN ÎNVĂȚAREA

INTERCULTURALĂ?
Cahnmann-Taylor, M., & Siegesmund, R. (Eds.). (2017). Arts-based research in education: Foundations
for practice. Routledge.
Csikszentmihalyi, M. (2008). Flow: The Psychology of Optimal Experience. Harper Perennial.
Hamilton, L., & Taylor, N. (2017). Arts-Based Methods. In Ethnography after Humanism (pp. 131-151).
Palgrave Macmillan, London.
Joy, A., & Sherry Jr, J. F. (2003). Speaking of art as embodied imagination: A multisensory approach to
understanding aesthetic experience. Journal of consumer research, 30(2), 259-282.
Kolb, D. A. (1984). Experiential learning: Experience as the source of learning and development (Vol. 1).
Englewood Cliffs, NJ: Prentice-Hall.
Knill, P. J. & Levine, E. G. & Levine, S. K. (2005). Principles and Practice of Expressive Arts Therapy.
Towards a Therapeutic Aesthetics. London & Philadelphia: Jessica Kingsley Publishers.
Leavy, P. (2015). Method meets art: Arts-based research practice. Guilford Publications.
COMUNITATEA DE PRACTICĂ, INSTRUMENT DE REFLECȚIE ASUPRA ÎNVĂȚĂRII

INTERCULTURALE
64
Cambridge, D. & Suter, V. (2005). Community of Practice Design Guide: A Step-by-Step Guide for
Designing & Cultivating Communities of Practice in Higher Education
https://library.educause.edu/~/media/files/library/2005/1/nli0531-pdf.pdf Accessed 2018-01-16
Community of Practice. OrthopaedicsOne Articles. In: OrthopaedicsOne - The Orthopaedic Knowledge

Network. Created Sep 11, 2011 18:23. Last modified May 04, 2012 06:04 ver.7. Accessed 2017-12-05, at
https://www.orthopaedicsone.com/x/P4EQB
Deardorff, D. K. (2006). The Identification and Assessment of Intercultural Competence as a Student

Outcome of Internationalization at Institutions of Higher Education in the United States. Journal of Studies
in International Education Vol. 10 : 241 – 266.
Hoadley, C. (2012). What is a Community of Practice and how can we support it? In D. H. Jonassen and
S.M. Land (Eds.). Theoretical Foundations of Learning Environments (2nd Edition, pp. 287-300). New
York: Routledge.
Lave, J. & Wenger, E. (1991). Situated learning: Legitimate peripheral participation. New York:
Cambridge University Press.
Li, L. C., Grimshaw, J. M., Nielsen, C., Judd, M., Coyte, P. C., & Graham, I. D. (2009). Evolution of
Wenger’s concept of community of practice. Implementation Science : IS, 4, 11. http://doi.org/10.1186/1748-
5908-4-11
Wenger, E., McDermott, R.A., & Snyder, W.(2002). Cultivating communities of practice: A guide to
managing knowledge. Boston, MA: Harvard Business School Press. Accessed 2018-01-15 via an excerpt
online: https://hbswk.hbs.edu/archive/cultivating-communities-of-practice-a-guide-to-managing-knowledge-
seven-principles-for-cultivating-communities-of-practice
Wenger, E., Trayner, B., & de Laat, M. (2011) Promoting and assessing value creation in communities and
networks: a conceptual framework Rapport 18 Heerlen: Open Universiteit, Ruud de Moor Centrum.
Wenger, E. & Wenger-Trayner, B. (2015). Introduction to communities of practice. A brief overview of the
concept and its uses. Accessed 2017 - 11- 27 .
65

Metode de Predare A Competentelor Interculturale Prin Arta Si Actiune

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Metode de Predare A Competentelor Interculturale Prin Arta Si Actiune

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Metode de predare a competenţelor interculturale

prin artă şi acţiune

,,Învăţăm din diferențe, nu din mai multe lucruri de acelaşi fel”

• naţionalitatea, convingerile religioase, opiniile politice

• sexul, identitatea sexuală, orientarea sexuală

• rasa, etnia, culoarea

• originile sociale şi economice, realizările educaţionale

• abilităţile sau dizabilităţile

• rolurile şi responsabilităţile, cum ar fi îngrijirea copiilor sau a adulţilor vulnerabili.

 METODE DE ÎNVĂTARE INTERCULTURALĂ BAZATE PE ARTĂ SI PE ACTIUNE,

CHESTIONAR CU PRIVIRE LA COMPETENTELE INTERCULTURALE: TESTEAZA-TE

1. Altă limbă sau dialect

6. Propria cultură si traditie

7. Alte culturi si traditii

10. Scopul tău

11. Încrederea în sine

12. Învătarea de lucruri noi

13. Testarea unor lucruri noi

14. Întâlnirea cu oameni noi

15. Propria cultură si traditie

16. Alte culturi si traditii

17. Ascultare fără a

19. Discutii despre

20. Întelegerea punctului de

21. Identificarea aspectelor

22. Identificarea aspectelor

Foarte des Des Uneori Rar Niciodată

25. Ajuti oamenii noi din

26. Te oferi voluntar în

27. Combati discriminarea

CADRUL TEORETIC: CĂTRE O TEORIE A ÎNVĂTĂRII INTERCULTURALE

A. ELEMENTELE CONSTITUTIVE ALE COMPETENTELOR INTERCULTURALE

Tabelul 1: Obiectivele de bază ale Învătării Interculturale

Scopul Educatiei Interculturale din perspectiva Categorii de învătare (CAA)

Cunoștințe necesare pentru dezvoltarea înțelegerii diferitelor grupuri culturale

Tabelul 2: Cum comunică britanicii si olandezii (Rottier et al, 2011)

Atitudini necesare pentru dezvoltarea respectului pentru diferite grupuri culturale

Curiozitate: fii curios în legătură cu diferentele si priveste-le ca pe o oportunitate de a învăta

Abilități de dialog între diferite grupuri culturale

Fiecare este ascultat

Caracteristicile competentelor interculturale

Tabelul 4 Evaluarea Competentelor Interculturale (INCA)

Sase caracteristici ale competentelor interculturale Trei tipuri de competente

A. MODELUL DE DEZVOLTARE A SENSIBILITĂTII INTERCULTURALE

Tabelul 5: Provocările Învătării Interculturale

Lipsa unui limbaj comun

B. ÎNVĂTAREA TRIALOGICĂ, O ABORDARE COLABORATIVĂ A ÎNVĂTĂRII

Procesele de învătare: învătarea individuală vs învătarea colaborativă

De la învătarea monologică la cea trialogică

Figura 4: Abordarea monologică Figura 5: Abordarea dialogică

Figura 6: Abordarea trialogică (metafora creării de cunostinte)

ÎNVĂTAREA BAZATĂ PE ARTĂ SI ORIENTATĂ SPRE ACTIUNE

De ce se folosesc metodele bazate pe artă în învătarea interculturală?

Ca termen, ,,învătarea bazată pe artă” se referă la tratarea artei ca pe un instrument, nu ca pe o valoare

Lucrând cu arta ne putem dezvolta flexibilitatea de a înfrunta necunoscutul (Cahnmann-Taylor &

EXERCITIUL CELOR CINCI DEGETE– ACTIVITATE DE SPART GHEATA

Scopul si obiectivele acestui exercitiu

Cum si/sau de ce ne ajută acest exercitiu să asimilăm competente interculturale?

Exercitiul este potrivit pentru următoarele teme

Descrierea exercitiului pas cu pas

Degetul mijlociu: Ce vă deranjează cel mai mult cu privire la competentele interculturale?

Ponturi pentru instructor

Utilizarea acestui exercitiu în alte scopuri