UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA ȘTIINȚE ECONOMICE

Lucru individual

la disciplina DREPTUL AFACERILOR

Tema: Concurența în activitatea de întreprinzător

Conducător științific: Alexandru CUZNEȚOV

Autorul:

Chișinău-2017
1
 Cuprins

1) Noțiunea de activitate de întreprinzător și istoria apariției activității de

întreprinzător...................................................................................................3

2) Genurile activităţii de
întreprinzător...............................................................5

3) Relațiile de concurență pe piață și formele de

concureță................................6  

4) Concluzie...................................................................................................
......7

5) Referinte
bibliografice.....................................................................................7

2
3
 Prin activitatea de întreprinzător se subînţelege activitatea de fabricare a
producţiei, de executare a lucrărilor şi de prestare a serviciilor, desfăşurată de cetăţeni
şi de asociaţiile acestora în mod independent, din propria iniţiativă, în numele şi cu
riscul propriu, sub răspunderea lor patrimonială, în scopul asigurării unei surse de
venituri permanente (Legea nr. 845/1992, art. 1).
În calitate de întreprinzător, după cum reiese din definiţia legală, poate activa o
persoană fizică sau juridică, care efectuează orice gen de activitate economică
neinterzisă de lege, precum ar fi: producerea bunurilor materiale, intermedierea
comercială, activitatea de comerţ (vânzarea-cumpărarea), operaţiile cu valorile
mobiliare etc.
Persoana fizică, fără a constitui o persoană juridică, poate desfăşura activitatea
dată, dacă:
 a obţinut patenta de întreprinzător;
 a înregistrat o întreprindere individuală;
 a înregistrat o gospodărie ţărănească.
Codul civil clasifică persoanele juridice în persoane juridice cu scop lucrativ şi
persoane juridice cu scop nelucrativ (art. 55), dreptul de a desfăşura activitatea de
întreprinzător având-o cele cu scop lucrativ (societăţile comerciale, societăţile
cooperatiste, întreprinderile de stat şi municipale).
Luând în considerare importanţa acestei activităţi, statul permite practicarea ei
numai după înregistrarea oficială. Prin înregistrare se urmăresc mai multe scopuri,
dintre care cele mai importante sunt: efectuarea unui control asupra persoanei care
practică activitatea de întreprinzător, contracararea activităţii ilegale, ţinerea unei
evidenţe statistice în vederea reglementării economiei, promovarea politicii de
impozitare, informarea publicului asupra identităţii şi capacităţii persoanelor
înregistrate.
Activitatea de întreprinzător reprezintă una din principalele instituţii şi forţa
esenţială de dezvoltare a economiei de piaţă, iar întreprinzătorul este subiectul
dominant al acestei activităţi. Activitatea de întreprinzător, în sensul actual al acestei

4
noţiuni, reprezintă fenomenul istoric, apărut la o anumită etapă a dezvoltării societăţii,
ce coincide cu perioada de formare a capitalismului.
Se consideră că baza teoriei afacerilor, în general, şi a întreprinzătorului şi a
activităţii de întreprinzător, în particular, a fost pusă de economistul englez R.
Cortilion (1680-1734) şi francezul J.-B. Say (1760-1832). Cortilion considera
întreprinzătorul o persoană care, spre deosebire de salariat şi funcţionarul public care
primesc un salariu stabil, activează pe propriul risc pentru un beneficiu instabil. El
(întreprinzătorul) realizează procesele de producere şi schimb, procură mărfurile la un
preţ cu intenţia de a le revinde la altul mai ridicat.
Spre deosebire de R. Cortilion, J.-B. Say punea pe primul plan faţă de comerţ
activitatea de producere a mărfurilor. În accepţiunea sa „întreprinzătorul este persoana
care pe propriul risc şi cont şi pentru profitul personal produce un anumit bun”.
Economistul austriac I. Şumpeter (1883-1950) „considera activitatea de
întreprinzător, alături de alţi factori de producţie: capitalul, munca şi pământul, drept
un factor economic special”.
Specialiştii americani K. Makonell şi S. Brew tratează activitatea de întreprinzător
ca o activitate specifică ce întruneşte un şir de cerinţe şi condiţii:
 Întreprinzătorul îşi asumă iniţiativa cumulării resurselor de pământ, capital şi
muncă într-un proces unic – producerea mărfurilor şi serviciilor.
 Întreprinzătorul poartă responsabilitate pentru hotărârile luate care decid
soarta activităţii întreprinderii.
 Întreprinzătorul este un inovator, persoana care tinde să aducă pe piaţă
produse noi, noi tehnologii de producere şi chiar forme noi de organizare a afacerilor.
 Întreprinzătorul este persoana care îşi asumă un risc deosebit, deoarece el
riscă nu doar cu timpul, munca şi reputaţia personală, dar şi cu mijloacele sale investite
sau ale partenerilor de afaceri ori acţionarilor.

5
 2. Genurile activităţii de întreprinzător pot fi deduse din definiţia dată la art.1 al
Legii nr. 845/1992 cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi: fabricarea producţiei,
executarea lucrărilor şi prestarea serviciilor. În definiţie nu a fost indicată cea mai
răspândită activitate – comercializarea mărfurilor şi a produselor. Mai sunt şi alte
genuri de activitate reglementate de legislaţie: activităţile bancare, de investiţii,
operaţiunile cu valorile mobiliare, de asigurare etc.
În legislaţia altor state acţiunile întreprinse de agenţii economici în procesul
activităţii lor sunt denumite acte sau fapte de comerţ (Franţa, România).
Producerea mărfurilor este acel tip de activitate economică cu caracter general, care
are ca obiect transformarea materiilor prime şi a materialelor în produse noi cu o
valoare mai mare.
Executarea lucrărilor este activitatea economică prin care întreprinzătorul se obligă
să îndeplinească, într-un termen stabilit, o anumită lucrare, fie din propriul material, fie
din materialul beneficiarului. Acestea sunt lucrări de construcţii, montaj.
Prestarea serviciilor este acel gen de activitate economică destinată satisfacerii
necesităţilor persoanelor fizice şi juridice prin acordarea diferitelor servicii:
consultative, de transport, de asigurare, de deservire socială etc.
Comercializarea mărfurilor şi produselor . Tot spectrul de produse şi servicii sunt
destinate, în general, consumatorilor. Comercializarea mărfurilor poate fi făcută direct
şi nemijlocit de către producător prin magazine sau depozite angro proprii ori prin
intermediari (firme de distribuţie).

6
 3. Concurența este definite ca o liberă competitive între agenții economici care
oferă pe piață bunuri și servicii ce tind să satisfacă nevoi asemănătoare sau identice ale
consumatorilor.
Relatiile dintre agentii economici pe piata, in functie de interesele lor, constituie
un sistem economic de concurenta, in care fiecare are libertatea sa produca si sa vanda
ce-i convine, in conditiile pe care le considera cele mai favorabile. Sistemul
concurential reprezinta totalitatea relatiilor dintre agentii economici aflati in competitie
pe piata ,in functie de interesele lor .Astfel concurenta se imparte in 4 mari categorii :
a) concurenta perfecta
b) concurenta imperfecta
c) concurenta loiala sau corecta
d) concurenta neloiala sau incorecta.
Pornind de la concurenta neloiala sau incorecta ,trbuie sa amintim ca exista si
infractiuni economice in lupta de concurenta .In practica se intalnesc ,de regula,
urmatoarele :
 intelegerea intre vanzatori in scopul impiedicarii manifestarii concurentei;
 impunerea preturilor catre distribuitori;
 inducerea in eroare a consumatorului asupra preturilor sau a marfii printr-o
publicitate inselatoare sau fals etichetaj;
 revanzarea in pierdere, deoareca anuleaza semnificatia pretului de vanzare
( nu afecteaza cumparatorul, dar falsifica concurenta, deoarece implica
intentia necinstita caci nu se poate supravietui piezand bani).
Etapele pentru analiza concurentei:
1. Identificarea concurentilor presupune urmatoarele etape:
- colectarea informatiilor
- prelucrarea informatiilor
- difuzarea si utilizarea informatiilor
2. Evaluarea ofertei de produse si servicii a concurentilor
3. Determinarea punctelor tari si punctelor slabe ale ofertei proprii 

7
 4. Concluzie :   Concurenta este posibila doar atunci cand preturile sunt
libere iar manifestarea ei duce la: dezvoltarea productiei, imbunatatirea gradului
de servire, ridicarea calitatii  bunurilor, reducerea costurilor, diminuarea
preturilor de vanzare.  Pe termen scurt: producatorii pot modifica dimensiunile
ofertei prin schimbarea volumului de munca, iar pe termen lung pot modifica
oferta si prin schimbarea capitalului fix. 
       Deoarece in practica nu se pot intruni simultan toate conditiile
ce o definesc, la fel ca si monopolului, esenta pietei cu concurenta perfecta
este exclusiv teoretica de analiza iar cunoasterea sa prezinta o mare
importanta teoretica si metodologica. Studiul acesteia ne ajuta la intelegerea
mobilitatii relatiei dintre cerere si oferta, respectiv face mai usoara
explicarea dependentei pretului de legea cererii si a ofertei. 
        

5. Referințe bibliografice
1. Cojocaru O. Problematica definirii notiunii de intreprinzator indvidual.
2. Rosca N.,Baies S.Dreptul afacerilor.-Chisinau:Cartier,1997
3. http://www.acuz.net/referat_monopol_versus_piata_cu_concurenta_perfecta_
6915.html
4. https://biblioteca.regielive.ro/referate/economie/concurenta-perfecta-
4585.html
5. http://www.referatele.com/referate/economie/online1/Concurenta-pe-piata-
referatele-com.php

8
9