În romanul Minunata lume nouă, publicat în anul 1932, Aldous Huxley închipuie o
societate în care se apelează la clonare și genetică pentru condiționarea și deținerea controlului
asupra indivizilor care fac parte din aceasta. Autorul, în această societate matrix, anul 632, în
epoca Ford, prefigurează o lume în care indivizii sunt creați prin eprubetă, pe bandă rulantă, și
sunt manipulați genetic pentru a aparține uneia din cele cinci categorii umane: Delta și Epsilon
(cei care fac munca de jos), Gamma (angajații subalterni), Beta (executanții) și Alpha (elita).
Această carte dezvăluie o lume SF, care se dovedește a fi, aparent, imaginea unei
dictaturi ideale, o cușcă fără gratii din care oamenii nu își doresc să iasă pentru că sunt
manipulați din punct de vedere spiritual să nu-și dorească o viață bazată pe liberul arbitru. Aici
întâlnism o nouă formă de sclavism foarte bine controlat în care ideea de individ este
condiționată genetic. Astfel, acestă lume devine una perfectă dar mai puțin liberă.
Huxley ne înfățișează o imagine a unei societăți perfecte care este bazată pe un control
absolut către toți indivizii. Sentimentele acestora depind de un drog numit soma, un medicament
paradisiac considerat ca fiind nepericulos. Soma este elementul X care creează interdependeță
între oamenii societății și minunata lume nouă.
Un alt element interesant care întărește ideea unei societăți moderne bazate pe un control
absolut este faptul că arta este considerată o amenințare pentru lumea pe care a imaginat-o
Huxley. Astfel, va fi interzisă pentru că frumosul naște plăcere în conștiința și spiritul uman iar
aceasta nu poate fi tolerată. Oamenii lumii noi nu trebuie să fie atrași de artă sau de plăcerile care
survin de pe urma acesteia. Indivizii din această carete sunt fericiți și nu își doresc mai mult iar
pentru orice urmă de abatere, soma este soluția salvatoare. În Minunata lume nouă sentimentele
sunt absolut inutile, nu există dragoste și nici relațiile sexuale nu au vreo importanță, mai ales
într-o societate de mame vivipare.
Cartea lui Huxley prezintă o lume așternută, într-o ordine perfectă, o lume în care fiecare
lucru este la locul lui, bine controlat. Oamenii nu suferă, se mulțumesc cu ce au, nu au dorințe
sau aspirații, pentru ei totul este perfect așa.
Morărașu Diana Mădălina
Literatură universală și comparată, master, anul I.
Romanul este o distopie pentru că lumea imaginată de Huxley nu tinde spre perfecțiune,
spre plenitudine ci tinde către degradare, supunere și neutralizarea esenței umane. Această
distopie a construit o lume în semn de advertisment pentru drumul greșit pe care se îndreaptă
societatea. Personajul Bernard Marx poate reprezenta dovada faptului că romanul este o distopie.
Acesta este conceput în eprubetă iar pentru a răspunde unor nevoi, ar fi trebuit să facă parte din
categoria Alpha Plus. De fapt, este un inadaptat social și are gusturi diferite față de ceilalți. Este
considerat o eroare de fabricație iar toate eforturile de a-l reabilita au eșuat. Doar pentru o
perioadă scurtă de timp a avut comportamentul pe care ceilalți îl așteptau. Este semnul
concludent al distopiei.
Deși ne despart câteva decenii de la publicarea romanului, multe aspecte ale distopiei
sunt deja existente. În acestă societate nu există dorințe, idealuri, iubire, familie etc. Astfel, nici
suferință nu există. Oamenii au fost controlați să nu se teamă de nimic. Consumerismul și
distracția sunt singurele principii care primează. Indivizilor li se induce un mod de a se comporta
și de a gândi. Astfel de lucruri, într-o formă sau alta, există și în societatea contemporană dacă ne
gândim că suntem abia la începutul mileniului trei. Ingneria genetică, fertilizarea in vitro,
substanțele psihoactive, diminuarea spiritualității umane, ruperea de cultură, tradiții, controlul
maselor prin mesaje subliminale (asemeni comportamentului copiilor prin intermediul radioului)
sunt niște lucruri care fac parte din realitatea actuală.