Sunteți pe pagina 1din 3

Utilizarea leadershipului în creșterea calității managementului

educațional
Educaţia are un rol crucial în transformarea societăţii, iar cei care o conduc reprezintă factori
de bază ai acestei transformări.  Astfel, administrarea a devenit management educaţional, iar
mai nou, leadership educațional. Leadership versus management este una dintre temele de
actualitate din management. Este de necontestat faptul că un leadership și un management de
calitate pot face diferenţa între organizaţiile educaționale care îşi desfăşoară activitatea în
condiţii similare.
Managementul educațional este un domeniu de studiu și de activitate care vizează
modul de funcționare și conducere a organizațiilor educaționale. Managementul educațional
ar trebui să aibă în vedere mai ales scopul și obiectivele educației. Este esențial ca
managementul să fie orientat spre atingerea obiectivelor educaționale, dar acestea trebuie să
fie agreate de școală și de comunitate. Dacă managerii se limitează la implementarea
inițiativelor externe, riscă să alunece pe panta managerialismului.
Procesul de determinare a obiectivelor organizației se află în centrul managementului
educațional. Ne punem de multe ori întrebarea - de ce o şcoală are succes în timp ce o alta, cu
resurse comparabile, nu are? Răspunsul este aproape întotdeauna acelaşi: are un management
bun. Toate tipurile de organizaţii şi instituţii şcolare (de stat şi private, bazate pe principii
educaţionale diferite, cum ar fi şcolile clasice şi cele incluse în categoria “şcoală nouă”, de
grade preuniversitare diferite: grădiniţe, şcoli primare şi secundare, universităţi) au mai multe
puncte comune decât diferenţe, deci teoriile psihosociale despre ele pot fi reunite într-o teorie
mai generală, care permite analiza unei organizaţii.
„Organizaţia este definită ca un sistem de activităţi structurate în jurul unor finalităţi
(scopuri, obiective) explicit formulate, care antrenează un număr mare de indivizi ce deţin
statute şi roluri bine delimitate în cadrul unei structuri diferenţiate, cu funcţii de conducere şi
coordonare a activităţilor”
Definiţia pune în evidență:
 existența unor scopuri transindividuale acceptate de către indivizi;
 prezența unei structuri în cadrul căreia indivizii pot ocupa funcții și poziții diferite în
funcție de statut și rol;
 necesitatea unor funcții de conducere și coordonare a activităților care sunt reunite
de un management
Acest tip de organizaţie în două sensuri:
• O organizaţie care învaţă – ceea ce înseamnă că are o direcţie clară de dezvoltare,
stabilită în urma analizei realităţii şi contextului în care există, îşi proiectează şi planifică
activitatea în mod eficient, eficace şi flexibil şi ameliorarea continuă este o trăsătură a
culturii sale organizaţionale.
• O organizaţie care încurajează învăţarea pentru toţi membrii comunităţii sale
Educaţionale (engl. „learning for all”).
„Când vorbim de learning organization, sistemul nostru de referinţă nu este individul
care învaţă în cadrul organizaţiei, ci organizaţia în ansamblu. În acest caz, learning
organization desemnează procesele de realizare dirijată şi structurată a schimbării
organizaţiei, prin redefinirea, redimensionarea şi restructurarea valorilor şi comportamentelor
colective, grupale.”
Caracteristicile organizaţiei care învaţă, conform gândirii fondatorului conceptului –
Peter Senge sunt următoarele:
• oamenii îşi dezvoltă în mod continuu capacitatea de a obţine rezultatele pe care le doresc cu
adevărat;
• sunt dezvoltate şi cultivate noi modele de gândire, în care aspiraţiile comune sunt adoptate în
mod liber şi în care oamenii învaţă permanent să facă totul împreună;
• furnizează continuu oportunităţi de învăţare pentru toţi componenţii ei;
• asigură îmbinarea performanţei individuale cu performanţa organizaţională;
• sprijină cercetarea, dialogul, punerea de întrebări şi îi face pe oameni să fie mai deschişi şi
să îşi asume riscuri;
• consideră tensiunea creatoare ca o sursă de energie şi de reînnoire;
O organizație care învață are următoarele dimensiuni:
 gândirea sistemică – fiecare dintre membrii organizaţiei îşi cunoaşte sarcinile proprii şi
înţelege modul în care acestea interacţionează cu sarcinile celorlalţi;
 existenţa unei viziuni comune;
 învăţarea în echipă.
În ceea ce priveşte calitatea în cadrul modelului “organizaţiei care învaţă”, se constată că acest
concept se modifică odată cu evoluţia în plan social şi depinde de dezvoltarea şi îmbunătăţirea
practicilor, a proceselor, a rezultatelor educaţiei. Asigurarea calităţii se realizează prin procese
de învăţare organizaţională care au ca indicatori de bază: managementul strategic, planificarea
bine fundamentată a dezvoltării, dezvoltarea personalului, conştientizarea nevoilor de
dezvoltare a comunităţii, monitorizarea şi evaluarea proceselor, analiza de impact .
La nivel intermediar se află managerii de mijloc care coordonează, supraveghează mai
multe compartimente funcţionale, formaţiuni de lucru, echipe de muncă și urmăresc alocarea
optimă a resurselor între domeniile funcţionale ale instituţiei de învăţământ orientând munca
managerilor operaţionali .
Managementul la nivel intermediar este realizat la nivelul structurilor existente în
unitatea de învăţământ, cu atribuţii specifice în desfăşurarea procesului de învăţământ:
• consiliul profesoral;
• catedrele, comisiile metodice si colectivele, comisiile de lucru pe diferite domenii de
activitate;
• comisia de întocmire a orarului;
• comisii pentru examenele de corigenţe, amânări, diferenţe;
• comisia pentru evaluarea şi asigurarea calităţii (CEAC),
• comisia pentru proiecte si programe educative şcolare si extraşcolare,
• comisia diriginţilor;
• consiliul clasei;
comisia pentru prevenirea si combaterea violenţei în mediul școlar;
• comisia de disciplină pentru elevi;
• comisia pentru combaterea discriminării;
• comisia pentru orientare şcolară şi profesională;
• comisia pentru perfecţionare şi formare continuă;
• alte comisii.
În cadrul unei organizaţii educaţionale, având în vedere structurile enumerate anterior,
personalul didactic al unei instituţii face parte din mai multe echipe, având în consecință, mai
multe roluri (de cele mai multe ori diferite). De exemplu, un profesor care este membru al
consiliului profesoral, este şi membrul unei comisii metodice sau chiar responsabilul acelei
comisii, face parte din consiliul clasei etc. Clarificarea aspectelor referitoare la managementul
la nivelul structurilor intermediare se face prin:
• delimitarea foarte clară, prin fișa postului, a atribuţiilor fiecărei persoane în cadrul
fiecărei echipe de lucru;
• stabilirea, prin fișa postului, a limitelor autorităţii fiecărui coordonator de structură sau
comisie,
• flexibilitatea comportamentală si adaptabilitatea – astfel încât profesorii din instituţia
respectivă să poată trece ușor de la rolul de "șef" la cel de "subaltern", în situaţii, contexte și
echipe diferite; aceasta se poate realiza prin delegarea sistematică a unor atribuţii manageriale