Membrana plasmatică

Fiecare celulă este înconjurată de o membrană plasmatică:

- separă citoplasma celulei sau fluidul intracelular- de fluidul extracelular

- funcție homeostatică- de a servi ca o barieră de permeabilitate care izolează sau protejează

citoplasma de schimbările imediate din mediul înconjurător

- permite menținerea unei compoziții citoplasmatice diferită față de cea a fluidului extracelular
(neuronii și celulele musculare)

- conține enzime, antigene și receptori- care permit celulelor să interacționeze cu alte celule,
neurotransmițători, hormoni și diverse alte substanțe chimice, cum ar fi medicamentele

 poate menține integritatea functională și structurală a celulei

Membrana celulară este alcatuită din:

1. ectoplasma- reprezintă citoplasma periferică și este în funcție de necesitățile celulei;

2. plasmalema (membrana celulară)-continua citoplasma;

- conține lipide și protide (în părți egale) și polizaharide complexe.

3. zona de microvecinatate

Arhitectura membranei celulare:

1. Lipidele -fosfolipidele - componenta care predomină la nivelul membranei

- sunt molecule amfipatice care au:- o regiune polară (solubilă în apă) si

- o regiune nepolară (insolubilă în apă)

- un schelet de glicerol fosforilat care formează o grupare hidrofilă polară și o regiune nepolară care
conține două lanțuri de acizi grași hidrofobe

- într-un mediu apos (cum ar fi corpul), aceste molecule sunt dispuse sub forma unui bistrat lipidic
format din două straturi de fosfolipide

- regiunea polară a moleculei este orientată spre suprafața exterioară a membranei unde poate
interacționa cu apa

- regiunea nepolară- acizii grași hidrofobi- este orientată către centrul membranei

Semnificația funcțională a bistratului lipidic: creează o barieră semipermeabilă.

- Substanțele lipofile sau insolubile în apă pot trece cu ușurință prin membrana celulară
(exemple: oxigenul și dioxidul de carbon, molecule de acizi grași- care sunt folosite pentru a
forma energia în interiorul celulelor musculare).

- Substanțele hidrofile (solubile în apă) sunt respinse de acest interior hidrofob și nu pot difuza
prin membrana, decat folosind mecanisme de transport specializate (exemple: glucoza,
aminoacizii, ionii (Na+, Ca++, H+, Cl-, HCO3-).

Concluzie: membrana plasmatică are un rol foarte important în determinarea compoziției fluidului
intracelular prin permiterea selectivă a pasajului bidirecțional al substanțelor

Colesterolul are un nucleu steroidic care este solubil în lipide

 se găsește în interiorul membranei dispus paralel cu lanțurile de acizi grași ai fosfolipidelor

rol împiedică lanțurile de acizi grași să cristalizeze, care ar reduce fluiditatea membranară

- conferă stabilitatea dublului strat lipidic;

Fluiditatea membranei - foarte importantă pentru funcția a multor tipuri de celule

Exemple: - activitatea muschilor scheletici implică scurtarea și alungirea fibrelor musculare

- leucocitele părăsesc torentul sange și pătrund în țesuturile unde este prezentă o infecție;
acestea trebuie să se strecoare prin porii mici ai pereților capilarelor datorită deformării
membranei

În majoritatea celulelor, există proteine de transport care implică modificări conformaționale pentru
a se putea deplasa în interiorul bistratului lipidic. Astfel, membrana celulelor trebuie să fie foarte
fluidă și flexibilă.

2. Proteine- care plutesc ca niște aisberguri în ”marea lipidică”:

- proteinele integrale- părțile hidrofobe în centru iar partea hidrofilă a proemină în mediul apos;

- proteinele extrinseci- (pe fața internă și externă a suprafeței membranei) interacționeaza cu

părțile polare ale lipidelor și cu părțile polare ale proteinelor integrale.

Astfel, membrana are aspect de mozaic de regiuni „în dublu strat lipidic".

Aceste proteine pot avea numeroase roluri:

- Canale prin membrana celulelor, care permit pasajul transmembrar al substanțelor mici, solubile
în apă (ionii)

- molecule de transport ”carrier” -transportă selectiv molecule mai mari solubile în apă (glucoză
sau alți constituenți celulari)

- enzime- proteine extrinseci situate membranar, fie pe fața internă (adenilat ciclaza) sau pe fața
externă (acetilcolinesteraza)

- receptori chimici- se găsesc pe suprafața externă a membranei celulare și fixează selectiv diferite
molecule endogene (medicamentele). Prin activarea receptorilor multe substanțe care nu pot
intra in celulă pentru a avea un efect intracelular direct, pot indirect influența activitatea
intracelulară fără a trece prin membrană.

- antigene- proteine care se găsesc pe suprafața externă a membranei; servesc ca "markeri" care
permit sistemului imunitar să distingă între propriile celule și cele străine organismului (bacterii,
virusuri).

3. Glucidele (2-10%)

- se găsesc atașate de majoritatea proteinelor  glicoproteine

- altele de moleculele de fosfolipide  glicolipide

- pe suprafața externă a membranei există un strat carbohidrați (glicocalix).

- Roluri:
• conferă impermeabilitatea membranei pentru moleculele încărcate negativ (majoritatea
carbohidraților)  se creează o încărcare electrică negativă a suprafeței externe a membranei

- • adeziunea intercelulară: glicocalixul unei celule poate atașa glicocalixul altei celule

- • receptori: carbohidrați pot fi receptori specifici membranari pentru molecule extracelulare

(hormoni)

- • reacții imune: glucidele au un rol important în capacitatea celulelor de a distinge între

propriile celulele și cele străine.
 Agonist: un medicament care se fixează și stimulează un receptor specific și mimează acțiunea
unei substanțe chimice endogene

• Ex: sulfat de albuterol (agonist selectiv al receptorilor beta2-adrenergici) bronhodilatație la un

pacient cu astm

Antagonist: un medicament care se fixeză și blochează un receptor, inhihbând acțiunea unei

substanțe endogene

• Ex: clorhidratul de cimetidină (inhibitor al receptorilor H2 histaminici din celulele parietale

gastrice)  reducel producția de HCl tratamentul ulcerului peptic sau a refluxului gastro-
esofagian

Zona de microvecinatate celulara (Weiss)

- are o delimitare imprecisă de la o celulă la alta sau chiar la aceeași celulă când se afla în
stare de activitate;

- importanță fiziologică: reprezintă o zonă de adsorbție pentru membrana celulară;

- macromoleculele (lipoproteinele și glicoproteinele) sunt în interrelație cu mediul extracelular

Transportul transmembranar

- membrana celulară: permeabilitate selectivă

Moleculele nepolare (oxigen, dioxid de carbon, acizi grași) -sunt liposolubile  pot pătrunde
ușor prin membrană

Moleculele polare (glucoza, proteine, ionii)- sunt solubile apă și nu pot traversa membrana
neasistat necesită canale proteice sau molecule ”carrier”
Modalități de transport prin membrane

- prin microtransfer (transportul ionilor, a moleculelor mici prin intermediul lipidelor și

ale proteinelor intrinseci);

- prin macrotransfer (transportul macromoleculelor și particulelor -vezicule cu

fragmente din membrană)

A. SISTEMELE DE MICROTRANSFER

-consideră criterii de diferențiere - consumul de energie metabolică;

- sunt reprezentate de:

- transportul pasiv- care se realizează:

- fără consum de energie metabolică

- conform gradientului de concentrație și a celui electrochimic;

- transportul activ- se realizează:

- cu consum de energie rezultată din metabolismul celulei;

-cel mai frecvent împotriva gradientului (creează gradiente și le mențin).

- fluxurile ionice utilizează ambele tipuri de transport;

Posibilităti de transport:

- unitransport

- cotransport: - simport (transport în același sens)

- antiport (transport în sens opus)

TRANSPORTUL PASIV este reprezentat de:

a. difuziunea simplă

b. difuziunea facilitată

c. difuziunea simplă mediată prin "proteine canal"

a. Difuziunea simplă- se poate realiza:

a1. prin dublu strat lipidic- în care viteza de transport este:

- proporțională cu liposolubilitatea substanței;

- invers proporțională cu volumul moleculei și grosimea membranei.

a2. prin proteinele intrinseci

- este rezultatul agitației termice a moleculelor din fluidul gazos (aer pulmonar) și lichid;

- scopul: atingerea starii de echilibru (flux net nul transmembranar);

- gradientul electrochimic este determinat de forțele electrice (diferențe de potential);

- aceste fenomene se suprapun fortelor electrice și astfel apare agitația termică.

Factori care influențează rata de difuzie a moleculelor

- difuziunea simpla se desfasoara conform legii I a lui Fick: viteza de difuziune este direct
proportionala cu gradientul de concentratie si coeficientul de difuziune si invers proportionala
cu grosimea membranei.

Osmoza- reprezinta difuziunea apei prin membrane.

- atunci când există o diferență de concentrație a solviților nedifuzibili, apare o diferență de

concentrație transmembranară pentru apă, cu atragerea apei către mediul mai concentrat
(efect osmotic!), existând astfel un flux net hidric transmembranar- OSMOZA.
 - soluțiile pot fi: izoosmotice- izotone, hipotonice sau hipertonice.

- osmolaritatea mediului intern (290-310 mOsm) este o constantă homeostatică!

- osmolaritatea mediului intern se menține constant prin mecanisme tensio-

osmoreglatoare asigurate de:

- receptori (osmoreceptori);

- centrii de reglare din hipotalamus;

- organele efectoare (prin aport si eliminare).

b. Difuziunea facilitată- realizează un transfer conform gradientului de concentrație și a celui

electrochimic;

- are următoarele particularități:

-viteza este mai mare decât în difuziunea simplă;

- saturația vitezei de difuziune se realizează odată cu creșterea concentrației solvitului;

- realizează inhibiția transportului prin analogii structurali ai solvitului;

- transportul de face de către un constituent membranar: protein-membrane-enzyme-

like și se realizează cu consum de energie metabolică;

-substanțe transportate: unii anioni, uree, glicerol (prin membrana eritrocitara), glucoza,
unii acizi aminati (prin membranele diferitelor celule).

Desfasurarea transportului prin difuziune facilitata:

- recunoașterea substanței de transportat pe una din fețele membranei;

- fixarea substanței de către transportor;

- traversarea membranei- translocare- etapă cu foarte multe neclarități.

- eliberarea substanței pe cealaltă față a membranei

Transportul pasiv al moleculelor hidrosolubile prin membrană:

- se realizează prin mai multe posibilități:

A. Canale ionice (proteine canal)-se creează cu ajutorul proteinelor integrale din membrană;

- principalele canale specifice: de Na, de K, de Ca, de Cl

B. Transportori (proteine transportori)sunt proteine nu traverseaza membrana (nu sunt proteine
integrale);

- asigura transferul pasiv al ionului dupa inchiderea acestuia intr-o cavitate hidrofila;

- dinamica procesului:

- incarcarea cu substanta pe o fata a membranei;

- deplasarea acesteia prin membrana;

-descarcarea substantei pe fata opusa.

C. Ionofori

- sunt substante care cresc permeabilitatea membranei pentru anumiti ioni;

- sunt de natura endo si exogena (valinomicina-K, gramicidina- Na);

- particularitati: sunt substante cu afinitate mare pentru ioni;

- au capacitate de transconformare ("naveta spatiala");

TRANSPORTUL ACTIV

Caracteristici: 1. este enzimatic-dependent;

2. genereaza un flux net de particule;

- se realizeaza cu consum de energie metabolica din sistemele organismului viu;

- cand se atinge punctul de echilibru termodinamic, sau atunci cand energia consumata
nu este regenerata, transportul activ se opreste;

- refacerea energiei se realizeaza in urma proceselor metabolice;

3. se realizeaza impotriva gradientelor;

 4. genereaza gradiente si le mentin;

- au rol in determinarea gradului de excitabilitate membranara.

Tipuri de transport activ:

- primar: este cuplat direct cu reactia exoenergetica (cel mai frecvent- hidroliza ATP-ului);ex.
pompa Na-K.

- secundar sau cotransportul electrogen se realizează cu ajutorul unor transportori care permit
fixarea simultană a două specii diferite de molecule, transportându-le în aceeaşi direcţie
(cotransport sau simport).

- translocatie de grup

B. TRANSPORTUL MACROMOLECULAR

- se realizeaza direct prin membrana (exceptional sunt transportate prin membrana

proteine);

- transportul se realizeaza prin intermediul veziculelor:

a. endocitoza: cele doua forme principale ale endocitozei sunt:

- fagocitoza (implica particule mari si nu molecule) se intalneste la numai cateva tipuri

de celule (macrofagele tisulare, leucocite)

- pinocitoza reprezinta unica modalitate prin care macromoleculele (proteinele) patrund in

celula;

- proteinele se ataseaza de receptorii prezenti la suprafata membranei si sunt internalizate

(patrund in celula);se creaza vezicule

- necesita energie (ATP) asigurata de celule;

b. transcitoza- vezicula formata la un pol al celulei traverseaza celula (fara sa sufere modificari
ale continutului) si are loc deversarea continutului la polul opus;

- este frecventa la nivelul endoteliului capilarelor sangvine.

c. exocitoza- reprezinta fuziunea dintre membrana veziculei si membrana celulara, ulterior se

produce fisiunea membranara si expulzia continutului in afara celulei;

- ex. celulele secretoare si la nivelul butonului terminal al axonului.