Sunteți pe pagina 1din 17

REALISMUL

Sursa 01: Realismul este o concepţie filozofică, opusă idealismului, iar în sens literar, denumeşte
oglindirea realităţii aşa cum este, fără a deforma sensurile sau situaţiile. Termenul ,,realism" a fost
folosit pentru prima oară în anul 1798 de către Friederich Schiller, scriitor german.
Manifestarea curentului literar, realismul, s-a produs însă în prima jumătate a secolului al
XlX-lea, ca reacţie împotriva romantismului. Astfel, conştiinţa lucidă, obiectivismul percepţiei se
opun sensibilităţii subiective şi imaginaţiei debordante promovate de romantism: "Realismul se
defineşte prin grija de a descoperi, de a revela o realitate pe care romantismul a evitat-o sau a
travestit-o" (G.Picon). Scriitorul realist observă omul în mediul său natural, social şi istoric,
portretul şi descrierea întemeindu-se pe reflecţie morală şi analiză psihologică. ("Curente literare").
În literatură, realismul este specific prozei şi dramaturgiei şi nu se poate vorbi, în niciun
caz, despre realism în poezie. Romanul este specia epică în care realismul s-a reflectat cu
deosebire, deşi se poate afirma că şi schiţa şi nuvela s-au bucurat de apreciere din partea scriitorilor
dornici să oglindească în opere realitatea, "adevărul de viaţă". Prin viziunea obiectivă asupra lumii,
asupra aspectelor morale şi sociale de la periferia societăţii, considerate până atunci vulgare şi
neinteresante, scriitorii realişti au reuşit să demonstreze că viaţa omului simplu poate fi "la fel de
dramatică şi de complexă ca şi lumea eroică a clasicismului sau lumea personajelor excepţionale
a romantismului" (Gh.Crăciun).
Scriitorii reprezentativi din literatura română sunt: Nicolae Filimon, I.L.Caragiale, Ion
Creangă, loan Slavici, Liviu Rebreauu, Hortensia Papadat-Bengescu, George Călinescu, Marin
Preda ş.a.
în literatura universala, marii scriitori realişti sunt: Balzac, Dickens, Stendhal, Flaubert, Tolstoi,
Dostoievski etc. "Comedia umană" a lui Honorâ de Balzac, generic sub care se înscriu operele sale
realiste şi obiective, a şocat la vremea respectivă, dar autorul a considerat că trebuie "să
zugrăvească societatea franceză aşa cum e ea, fără să caute s-o idealizeze, ci într-un spirit de
obiectivitate", rolul scriitorului fiind acela de a rămâne indiferent la "protestele publicului,
înspăimântat că se vede zugrăvit pe sine".

TRĂSĂTURILE REALISMULUI:
• perspectiva narativă obiectivă şi naratorul omniscient conferă veridicitate operei;
• interesul pentru problematica socială reflectă, cu predilecţie, realitatea contemporană;
• creează iluzia de realitate, prin ilustrarea unor imagini verosimile ale societăţii, în care
banalul cotidian, aspectele traiului obişnuit sunt semnificative şi tipice;
• acţiunea se defineşte prin accentul pus pe fapte, întâmplări şi personaje luate din realitate,
incipitul operei având rolul de a induce cititorului iluzia vieţii reale
• primează epicul, în detrimentul analizei, dominând în operă povestirea coerentă a
evenimentelor din viaţa personajelor şi profilarea relaţiilor dintre ele (relaţiile interumane);.
• naratorul este omniscient, omniprezentei, ubicuu, ştie ce gândesc, ce fac, ce simt sau ce
intenţionează personajele, le hotărăşte destinul, realizează perspectiva narativă de tip
"demiurgic" (narator omnipotent), adică "se comportă ca un Dumnezeu\", hotărând
schimbări în planurile epice sau în viaţa eroilor (N.Manolescu);
• naratorul este obiectiv (heterodiegetic); din punct de vedere gramatical şi semantic textele
cu narator heterodiegetic se caracterizează prin povestirea faptelor la persoana a III-a, prin
secvenţa temporală lineară nealterată de intervenţii subiective, ca şi prin relatarea în stil
indirect. ("Dicţionar de ştiinţe ale limbii", Ed.Nemira);
• modalitatea narativă se remarcă prin absenţa mărcilor formale ale naratorului şi focalizarea
\"dindărăt\" sau focalizare zero;
• personajul realist este reprezentativ pentru o tipologie umană (un tip) şi se supune valorilor
morale ale colectivităţii respective, care îl aprobă sau nu, dar nu-I modifică esenţial;
• predilecţia pentru tipuri de personaje statice, construite sub formă de caractere şi arhetipuri;
• personajul realist este strâns legat de mediul ambiant, de mediul său de viaţă care-i
motivează şi structura etică, de aceea realismul se distinge prin realizarea unor "personaje
tipice în situaţii tipice";
• atitudinea auctorială reieşită din relaţia cu personajele profilează focalizarea zero şi
viziunea "dindărăt", confirmă atotputernicia naratorului heterodiegetic;
• compoziţional, romanul realist se caracterizează prin construcţie echilibrată şi, de cele mai
multe ori, sferică, exemplificatoare fiind, din acest unghi, romanele lui Liviu Rebreanu;
• precizia, detaliul, veridicitatea, transparenţa compun maniera stilistică a creaţiilor realiste,
figurile de stil, atunci când apar, au rol caracterizator şi nu de înfrumuseţare a limbajului;

În literatura latino-americană, se manifestă din ce în ce mai pregnant aşa-numitul "realism


magic", care a produs deja romane devenite capodopere, semnate de scriitori celebri în întreaga
lume: Mario Vargas Llosa, Gabriel Garcia Marquez, Julio Cortazar, J.L.Borges.
Naturalismul - variantă a realismului. în Franţa celei de a doua jumătăţi a secolului al XlX-lea,
Emile Zola a teoretizat o nouă variantă a realismului, numit naturalism. Curentul îşi propune
să reflecte în operele literare realitatea sub toate aspectele sale, chiar dacă acestea sunt triviale
sau dizgraţioase, cu o viziune de tip obiectiv, realismul căpătând astfel manifestări exacerbate.
Concepţia lui Zola se fundamentează pe convingerea că mediul social are o influenţă decisivă
asupra psihicului, omul fiind văzut ca rezultat al rasei, eredităţii şi fiziologicului, atribute care-
şi pun amprenta asupra caracterului. Prozatorii naturalişti au "pasiunea documentului",
distingându-se adesea prin pasiunea pentru vulgaritate sau patologic, descrierea mediului
social căpătând aspectul unor "anchete sociologice", în care se ţine seama de condiţiile concrete
din viaţa personajelor, care au, în general, firi primitive, impulsive sau instinctive, devenind
uneori "bestii umane". De altfel, în 1890, Emile Zola a scris un roman cu titlul "Bruta" ("La
Bete humaine"). în unele studii de teorie literară, naturalismul este numit "verism", accentuând
sensul de reflectare veridică a realităţii (verum, lat.=adevăr). În literatura română, elemente
naturaliste se întâlnesc în nuvelele lui I.L.Caragiale şi Barbu Ştefănescu-Delavrancea, în
romanele lui Liviu Rebreanu etc.

Sursa 02: Realismul este o ideologie estetică, în care se pune accentul pe relaţia dintre artă şi
realitate. Instrumentul indispensabil al artei autorului este observarea atentă a realităţii şi
reflectarea ei veridică, obiectivă în creaţie.
Realismul a avut un impact major în epică, în special asupra romanului şi în dramaturgie.
Una dintre trăsăturile caracteristice ale acestuia este interesul acordat de către scriitori
raporturilor dintre om şi mediu, dintre individ şi societate. Elementeleale unui stil realist pot fi
identificate în diferite culturi şi epoci istorice.
În cea de-a doua parte a secolului XIX, realismul capătă, pe plan european, caracterul unui
curent, al unei orientări estetice, teoretizate de către artişti şi de către critici şi ilustrate prin
numeroase creaţii. Autori celebri de romane realiste sunt consideraţi a fi Honoré de Balzac,
Stendhal şi Gustave Flaubert în Franţa, Charles Dickens şi William Makepeace Thackeray în
Anglia, Lev Nikolaevici Tolstoi, Feodor Mihailovici Dostoievski și Ivan Sergheevici
Turgheniev în Rusia.
Caracteristici
• A apărut ca o reacţie împotriva romantismului
• Oglindirea realităţii contemporane, a omului în mediul său social, familia de zi cu zi.
• Observaţia, analiza psihologică şi reflecţia morală
• Critică mediul şi individul

Apariţie: Curent literar apărut în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ca reacţie la


subiectivitatea, exaltarea, excesul de reverie a spiritului romantic, reacţie determinată de marile
desoperiri ştiinţifice. Principiu fundametal al realismului este redarea în manieră credibilă, veridică
a realităţii, cu obiectivitate şi spirit de observaţie, pe un ton impersonal, neutru.
Trăsături:
• pricipiul mimesisului şi al verosimilităţii: inspirată din fapte reale, opera realistă expune
nu fapte care s-au petrecut într-adevăr, ci evenimente fictive, dar prezentate ca şi cum s-ar
fi putut produce, în mod credibil, verosimil;
• prezentarea moravurilor unei epoci, atenţia fiind concentrată asupra detaliilor, iar intenţia
de a surprinde epoca în complexitatea ei.
• preferinţa pentru o tematică socială
• prezentarea individului în relaţiile sale cu mediul social în care trăieşte, al cărui produs
este: de aceea personajul nu mai este excepţional în situaţii excepţionale (ca la romantici),
ci are o condiţie socială mediocră, astfel încât operele realiste sunt mărturia faptului că
omul simplu are o existenţă la fel de dramatică şi de complexă.
• crearea unor personaje tipice în situaţii tipice, personajele realiste fiind complexe şi având
dinamică interioară; interesat de aspecele realităţii imediate, scriitorul realist alege ceea ce
este reprezentativ pentru epoca aleasă. Exemple: parvenitul, arivistul, seducătorul, avarul
femeia aduterină.
• caracterul de frescă al operelor, monografii ale lumii prezentate
• preferinţa penru un stil sobru şi refuzul celui împodobit, cu scopul prezentării cât mai fidele
a realităţilor
• cultivarea observaţiei în descrierea realităţii sau în portretele personajelor, observaţia
vizând precizia ştiinţifică
• tehnica detaliului, cu scopul de a realiza descrieri sau portrete verosimile
• preferinţa, la nivel naratologic, penru naraţiunea la persoana a III-a, pentru un narator
obiectiv, impersonal, omniprezent, omniscient, căruia îi corespund o perspectivă
auctorială, o viziune naratologică „din spate” şi focalizarea zero.

Reprezentanţi: curentul impune supremaţia dramei şi a romanului, respectiv modelul scriitorului


laborios (nu putem vorbi de realism în poezie):
în literatura universală: Balzac, Flaubert, Stendhal, Gogol, Tolstoi, Dostoievski, Dickens,
Lampedusa, Thomas Mann.
în literatura română: Nicolae Filomon, Ioan Slavici, Ion Creangă, Liviu Rebreanu, G. Călinescu,
Marin Preda.
Manifest: primele discuţii despre realism se cristalizează în Franţa, în jur de 1850, pornind de la
picturile lui Courbet şi datorită lui Champfleury, care publică în 1857 volumul de eseuri
„Realismul”. Se regăsesc principii ale realismului şi în operele lui Balzac sau Stendhal.
Proza realista:
- Caracterul verosimil, neidealizat al faptelor relatate
- Geneza - reprezentată de fapte reale
- Tematica socială
- Aspectul monografic
- Caracterul de frescă
- Incipitul renunţă la convenţii (de tip manuscrisul găsit sau confesiunea unui personaj) şi constă
de cele mai multe ori în fixarea coordonatelor spaţio-temporale
- Conflictul de esenţă socială, constând în dorinţa de parvenire a protagonistului, în impulsul lui
de a avea un statut social superior
- Relaţia individ-mediu (omul este un produs al mediului, personajul realist funcţionând după
logica determinismului social)
- Cronologia faptelor
- Coerenţa la nivelul construcţiei subiectului epic, prin evitarea răsturnărilor dramatice şi prin
crearea de scene paralele, antitetice, prin gradaţia faptelor
- Simetria şi caracterul circular al romanului
- Personajul tipic în situaţii tipice
- Deznodământul cert
- Finalul închis/deschis
- Tehnica detaliului (mimesis şi verosimilitate)
- Obiectivitatea naratologică
- Naratorul la persoana a III-a, omniprezent, omniscient, omnipotent
CLASICISMUL ROMANTISMUL REALISMUL NATURALISMUL
Aparitie Franţa-sec. 17 Europa sf. sec 18 Franţa – mijl.sec.19 Franţa, 1880
Definite Curent cultural literar manifestat Curent cultural aparut ca o reactie Curent literar care apare ca o Curent literar aparut ca o
prin atitudinea estetica existenta la rationalizarea excesivă a reactie impotriva continuare a realismului
dintotdeauna in sufletul omului, clasicismului romantismului
prin nazuinfa spre adevar, bine şi
frumos
Teoretici- Nicolas Boileau - Arta poetica Victor Hugo - Cromwell, prefaţa Gustave Courbet, 1850, Emile Zola , Romanul
anul pictor / Jules Champfleury experimental
curentului
Trăsaturi
Arta - expresie a ratiunii, imbinand este o expresie a sentimentului, ca este rezultatul observarii foloseste mijloace de
utilul cu placutul; ea exprima o conditie a libertăţii; este amanuntite a realitatii sociale invesrigatie proprii
adevarul, adica binele şi frumosul complexa, ca şi viaţa (exterior) si a psihologiei stiintelor exacte;
complexe (interior) - utilizează observatia
perspectiva obiectiva minutioasă, reprodu
cerea totals a realitatii, a
naturii umane, primare
Surse de antichitatea greco - latina; • istoria; • lumea contemporana - prezinta ereditatea prin
inspiratie mituri; • natura; • tema: dezumanizarea prin care se explica anumite
lupta cu destinul (Prometeu) • folclorul; avere reactii fiziologice,
lupta dintre pasiune si datorie • teme: geniul, absolutul anumite boli
Personajul - tip ideal, cu însusiri morale - exceptional în imprejurari -tipic, reprezentant al unei - prezinta instincte,
principal inalte, luat din randurile exceptionale( titan, geniu,profet) clase sociale, in general din aspecte sumbre, crude
nobilimii sau al familiei regale; - pasionat, vulcanic, şi paturile sociale joase; -utilzaeaza toate
- este static( acelasi dela inceput contradictoriu, luat din orice - caracterizat prin mediul in domeniile limbajului
până la final) patura sociala; care traieşte;
- personaj surprins in evolutie, - prezentat in devenire:
caracter antitetic arivist, parvenit, avar,
demagog
Conflictul Apare intre datorie si pasiune între real si fantastic, între omul social, mobilul fiind banii,
superior si lumea reală pamantul, averea,mostenirea
Natura Decorativa, exterioara omului in concordanta cu sentimentele în dezacord cu sufletul uman,
umane in armonie cu instinctele
Genuri Nu se admite amestecul speciilor Se prefera amestecul de gen si • roman social sau
specii - superioare: imnul, oda, poem, specie: balada, drama, nuvela, psihologic,
epopee, tragedie. romanul, poemul amplu, lirica • nuvela psihologica
- inferioare: idila, epigrama, intimista: meditatia, romanja, • schiţa
comedia, satira elegia, lirismul • drama sau comedia
Stilul - înalt, nobil, ales - retoric, impodobit cu figuri de Compoziţia: mulata pe
- puritate, claritate,concizie, stil modelul realităţii sau a
- se adreseaza unui public cultivat; - nu se evita urâtul şi grotescul psihologiei complexe a
- autorul este impersonal pentru ca limbajul personajului( lineara şi
- in teatru functioneaza regula caracterizeaza mediul social monografica) din perspectiva
celor trei unitaţi - timp, loc, obiectiva
actiune - Sobru, impersonal; limbajul
este specific mediului
prezentat; caracterizeaza
personajele
Scopul - trezirea spiritului de revolta; critica societăţii din perspectiva critica sociala şi economica
artei - critica societafii din perspectiva sentimentelor
morala
Reprezenta Corneille, Racine, Moliere, La Hugo, Novalis., Lamartine, Balzac. Sthendal. Flaubert, Zola, Guy de
nţi Fontaine Leopardi, Hoffman, Poe Dikens, Cehov, Moupassant
Ţ.R. - Tiganiada - IBudai Deleanu Ţ.R. Gogol,Tolstoi, Dostoievschi. Ţ.R. - I.L. Caragiale
- Paşoptismul: Alecsandri, - preromantismul 1820 - ′40 T.R. B.Şt. Delavrancea
Negruzzi, Kogalniceanu Cârlova, IH.Rădulescu - postpaşoptismul:Filimon L. Rebreanu
- paşoptismul 1830 - ´50 -,,Marii Clasici": Slavici,
Alecsandri, Bolintineanu, Caragiale, Creanga
Alexandrescu -per. interbelica: Rebreanu,
- junimismul: Eminescu, Hasdeu, Calinescu - roman balzacian
Macedonski şi de analiza psihologica
- încep. sec. XX :Goga,
Sadoveanu