Sunteți pe pagina 1din 15

POSTMODERNISMUL.

POSTMODERNISMUL ROMÂNESC – POEZIA

Postmodernismul este o mişcare culturală, artistică şi ideatică, apărută în deceniul al şaselea


al secolului XX în Statele Unite ale Americii şi răspândită apoi în Europa. Se atestă în arhitectură,
apoi în literatură, filozofie, în domeniile de teorie critică, artă, sociologie, ştiinţe politice. Termenul
„postmodern” a intrat în lexiconul filozofic odată cu publicarea studiului La condition postmoderne,
în 1979, al lui Jean-François Lyotard.
Postmodernismul se caracterizează, în general, prin excluderea noului şi ineditului,
negarea (refuzul) ideii de progres şi întoarcerea la formele tradiţionale. Ideea centrală a
postmodernismului rezidă în faptul că „problema cunoaşterii se bazează pe tot ce este exterior
individului”. Retorica postmodernismului este antiiluministă, cunoaşterea este legată de timp,
spaţiu, poziţie socială sau alţi factori ce intervin în conştiinţa individului în procesul de
construire a punctelor de vedere ce interacţionează în procesul cunoaşterii. Curentul nu poate
fi explicat şi apreciat critic decât în relaţie cu modernismul, modernitatea fiind o perioadă istorică
din evoluţia omenirii ce s-a derulat între iluminism (sec. XVII) şi primii ani de după cel de-al
Doilea Război Mondial.
În definirea termenului de postmodernism există numeroase dificultăţi, acest curent fiind
subiectul unor dezbateri partizane şi generând atâtea definiţii câţi teoreticieni există. Problema
delimitării acestui curent implică nevoia de raportare la o altă direcţie, desfăşurată sincronic, şi
anume modernismul. Secolul XX este împărţit, de unii istorici, în două perioade – cea modernă şi
cea postmodernă –, alţii văzând cele două perioade ca fiind două etape ale aceleiaşi ere artistice.

Tehnici ale creației postmoderniste (După Nicolae Leahu)

Postmodernismul este un curent literar ce se manifestă în literatura română aproximativ din


anii 80 ai secolului trecut, aspirînd să depășească (neo)modernismul prin asumarea și regîndirea
simultană a relației cu tradiția în cea mai largă accepție a acesteia. În felul acesta, se instaurează în
cîmpul literar o poezie (auto)biografică, realistă, (inter)textualistă, „metafizică”, inaugurînd o amplă
deschidere asupra realului. Interesul nedisimulat pentru prezent, citadin, actualitate (culturală,
socială, științifică), autenticitate, concretețea existenței se conjugă cu situarea programatică a eului
în universul Textului, care reflectă și se autoreflectă, se scrie și se rescrie, polemizează, parodiază,
pastișează parodic sau acumulează „prefabricate” din orice zonă a livrescului, de la patrimoniul
literar național și universal la cele mai vechi sau recente descoperiri științifice sau tehnologice și la
evenimentele de cultură. Numeroasele procedee ale intertextualității, utilizate de obicei cu o intenție
ironică sau ludică, au și o necesară funcție ornamentală, de compensare a metaforei, înlocuită de
metonimie ca figură dominantă a paradigmei moderniste. Recuperînd stilurile vechi și convențiile
cestora, postmodernismul dialoghează cu trecutul cultural pe care, spre deosebire de moderniști, nu-
l găsește secătuit de resurse, extenuat, ci suficient de util pentru a fi recondiționat și reintegrat unei
viziuni care-l reabilitează ca fapt de experiență încheiată, de istorie și de memorie.

Termenul apare pentru prima dată în arhitectură, iar la noi este folosit prima dată de Al.
Muşina.
Teoreticieni: J.F. Lyotard, Linda Hutcheon
Promovarea creaţiilor postmoderniste: Cenaclul de Luni, condus de N. Manolescu, în Bucureşti,
cenaclul şi revista Echinocţiu, la Cluj.
Postmoderniştii resping abstracţionismul caracteristic modernismului târziu. Pledează pentru
întoarcerea artei la figurativ, la reprezentare, la mimesis.
,,Cea mai culta generaţie postbelică”, (Gh. Craciun)
,,Generaţia în blugi” sau ,,Democratizarea discursului, consecinţa normală a coştiinţei, a
privirii care descoperă lumea textului şi textul lumii în profunzime.” (Cristian Moraru)
,,Proiectul istoric de generaţie literară (poetică în primul rând, căci lor pare a le aparţine
iniţiativa) se confundă cu însuşi proiectul generaţiei ‘80.” (Bogdan Ghiu)
,,Ironia, vocaţia ludică şi mai ales ispita permanentă a experimentului artistic.” (Mircea
Scarlat)

Trasaturi:
• Își construieşte propria atitudine esenţialmente culturală, livrescă, a citatului intertextual şi
al parafrazei. Încorporează, în propriul text, fragmente de text, experienţe ale altora,
recunoscându-le şi numindu-le explicit. Se pleacă de la ideea că orice text îşi are originea în
altul. Literatura nu mai este posibilă decât ca ,,rescriere” a unor texte deja existente sau ca
parodie. Textul nu mai are ca referent lumea, ci se oglindeşte pe sine în procesul propriei
plăsmuiri.
• Respinge pretenţiile metafizice ale unei literaturi care nu mai este considerată un instrument
de cunoaştere (ca în modernism), ci doar o simplă literatură. Artistul îşi pierde statutul
demiurgic, devenind om simplu, obişnuit.
• Face literatură plecând de la literatura care îl precede.
• Spirit ironic, ludic: ironic, la modul afectuos, pentru că recunoaşte că face literatură, deci
naivitatea nu are ce cauta în proiectul lui; ludic, în marginea şi în spiritul unei literaturi deja
scrise, dezvoltă bucuria reinterpretării personale a unor vechi şi mult ,,prafuite” partituri,
recreează ,,tradiţia”.
• Identitatea şi substanţa sa nu ies din ruptura programatică de un anumit trecut şi o anumită
tradiţie, ci, dimpotrivă, din acel element de compunere ,,post-”, care semnalează o
continuitate ludică, ştiutoare şi, deci, ironică.
• Atribuirea de valenţe poetice limbajului familiar. Desolemnizarea poeticului.
• Arhaisme alături de neologisme.
• Reminiscenţe livreşti.
• Prezenţa în text a elementului autobiografic. Cărtărescu: ,,idealul meu este sa ma scriu pe
mine insumi în propria carte.”
• Textualism
• Predilecţie pentru implicarea cititorului
• Realism, postmodernismul propune o perspectivă poetică ancorată în real, reconsiderând
lumea banală cu existenţa ei de zi cu zi. Literatura nu mai trimite la abstracţiuni, refuza
ermeticul şi pune preţ pe realitatea concretă.
• Oralitate şi prozaism: universul domestic, folosirea limbajului familiar
• Construcţii din ,,prefabricate”
• Totul poate fi cuprins în orizontul poeticului
• Joc, ironie, retorică, eliberarea frazei
• nu poate fi conceput și apreciat critic decât prin raportare la modernism (așa arata si prefixul
`post-`);
• dificultatea definirii termenului se datorează faptului ca el funcționează nu doar în literatură,
cultura, arhitectura sau în artele plastice, ci și în filozofie, disciplinele social politice etc;
• postmodernismul și postneomodernismul trebuie puse în relație cu termenii: modernism,
modernitate; modernitatea este o perioada istorică din evoluția omenirii, derulata intre Epoca
Luminilor (sec al XVII-lea) și primii ani dupa cel de-al doilea razboi mondial, iar
modernismul este estetica acestei perioade;
• în literatura română, fenomenul postmodern ia amploare după 1980, respectiv 1990 – 2000;
• postmodernismul mutație survenită în conștiința umanității, cât și ca o modificare a
paradigmiei culturale;
• postmoderniștii modifică fundamental chiar conceptul de `literatură`, care se extinde acum
dincolo de spațiul pur beletristic, inducând și genurile nonficționale (jurnal, corespondența,
literatura de popularizare) și literaturile noncanonice (literatura minorităților naționale, cea
pentru femei etc.);
• scriitorul postmodern trăiește apăsat de povara secolelor anterioare, fiind conștient ca totul a
fost deja scris; el trebuie acum să reinvestească fragmentele culturale cu sens, potrivit
sensibilității sale;
• scriitorul postmodern respinge mimesis-ul, preferă jocul cu limbajul și colajul de sintagme,
de teme sau de motive din epocile literare apuse;
• citatul ironic, jocul cu modelele prestigioase, parodierea modelelor, diagul intertextual,
parafraza, indică presiunea livrescului asupra existenței;
• granițele culturale, limitele genurilor și ale speciilor literare se anulează;
• literatura este înscenată, în mod ludic, fără tragism și fără inocentă;
• fragmente, sintagme, laitmotive, atitudini din texte venerate sunt, reasamblate și puse într-o
nouă lumină;
• trăsături ale literaturii postmoderniste: desolemnizarea discusului, valorificarea
prozaismului, cuprinderea diversității realului, refuzul stilului înalt, ermetic și impersonal,
valorificarea creativă și recuperatoare a stilurilor poetice consacrate, prin ironie, parafrază și
parodie, practicarea unei poetici a concretului și a banalului, receptivitatea față de livresc, în
forma intertextualității, a metatextualității, și a transtextualității;
• in literatura română: Mircea Cărtărescu, Mircea Nedelciu, Mircea Horia Simionescu, Traian
T. Coșovei, Ion Stratan, Ruxandra Cesereanu

Generatia ‘80 se formează în climatul deschiderii de după 1965, prin reconectarea spirituală la
tradiţie și la propria contemporaneitate universală. Tinerii scriitori restabilesc dialogul de substanţă
cu clasicii modernismului interbelic (studiaţi şi în sistemul de învăţământ), fixându-se în actualitate
prin contactul cu literatura universală. Scriitorii acestei generaţii îşi constituie tot mai insistent şi
programatic o conştiinţă estetică şi îşi conturează tehnica artistică printr-o solidă informaţie
tematică, furnizată de editarea copioasă a studiilor fundamentale asupra textului literar.
Individualitatea generaţiei, unitatea de viziune şi concepţie estetică se cristalizează în cadrul
colocviilor de poezie şi al cercurilor literare studenţeşti. Creaţia literară încetează de a mai fi un
apanaj al capitalei, manifestându-se cu un spirit unitar, novator şi polemic în diverse centre culturale
ale ţării: Bucureşti (Cenaclul de luni - condus de N. Manolescu, Cenaclul Junimea - condus de Ov.
S. Crohmălniceanu, Cercul de critică, Cenaclul Universitas - condus de M. Martin şi revistele
studenţeşti ,,Opinia studenţească”, “Amfiteatru”); Cluj (revista ,,Echinocţiu” - Mircea Zaciu, Ion
Pop, Marian Papahagi şi Ion Vartic); Timişoara (Cenaclul Pavel Dan - Liviu Ciocarlie), Sighişoara
şi Piatra Neamţ.
Conştiinţa unei identităţi estetice de grup, distincte şi polemice faţă de literatura anterioară este
ilustrată prin volumele de debut colectiv ,,Aer cu diamante” (1982), ,,Desant” (1983), ,,Cinci”
(1983) şi afirmată teoretic în studiile care prefaţează substanţiale antologii, întocmite chiar de
reprezentanţi notabili ai grupării; Antologia poeziei generatiei ‘80 (de Alexandru Muşina),
Competiţia continua, Generaţia ‘80 în textele teoretice (de Gh. Craciun).
Viziunea convergentă asupra poeziei ca expresie a liricii eului - reprezentativ şi unitatea de
limbaj conferită de recursul (în maniere individualizate) la aceleaşi tehnici (textualismul,
intertextualitatea, ludicul şi ironia, prozaismul şi oralitatea) asociază în cadrul generaţiei estetice
autori de vârste diferite.
,,Direcţii distincte”, aşa cum sunt identificate acestea de Al. Muşina în Antologia poeziei
generaţiei ‘80, în funcţie de angajarea existenţială, de capacitatea de deschidere spre ceilalţi şi spre
realitate, de integrare a realităţii în text:
a) poezia ,,textului”: pune în relaţie eul individual cu textul, fie un text relativ ,,alb” (Bogdan
Ghiu), fie un text ,,de proliferare a semnificantului” (Florin laru, Mircea Cărtărescu, Ion Stratan sau
Traian T. Coşovei);
b) poezia “cotidianului”: centrată pe banalitatea vieţii de zi cu zi. Întâmplările, obiectele,
senzaţiile cele mai comune sunt nişte ,,semne” care au o valoare intrinsecă, importantă fiind doar
,,explorarea” lor; (Romulus Bucur, Marius Oprea, Simona Popescu) constituie punctul de pornire
pentru un anumit tip de “lectura”: a) mitologică (Liviu Ioan Stoiciu) b) existenţială (Mariana
Marin, Aurel Dumitraşcu, Caius Dobrescu), c) simbolică (Marta Petreu, Marcel Tolcea, Petru
Romoşan);
c) poezia ,,metafizicului”: reprezintă un paradox, în ultimă instanţă o “imposibilitate” făcută
posibilă doar de talentul poeţilor (Nichita Danilov, Paul Grigore, Ion Mureşan, Liviu Antonesei,
Ioan Moldovan, Viorel Mureşan).
d) poezia “nevrozei”: exprimă capacitatea noastră de a ,,normaliza anormalul, de a da sens
aberaţiei de a trai ca pe un unic (şi personal) sistem de referinţa (Cristian Popescu, Viorel Padina,
Călin Vlasie, Matei Vişniec).
,,Postmodemismul e la noi aproape întotdeauna redus la câteva caracteristici ţinând de primul
nivel al observaţiei: apetit “recuperator”, joc intertextual cu stiluri istoricizate, ironie, parodie, joc
de cuvinte, construire “la vedere” a textului. [...]
Rămânem la acest prim nivel şi dăm diagnosticul unei literaturi eclectice şi livreşti, jucăuşe sau
chiar băşcalioase, nemetafizice, teoretizante şi textualiste. Între retoric, pentru că semnificaţia
principală a noii poezii, proze, critici este tocmai deschiderea către real, către realitatea cea mai
complexă, totală, către autenticitatea trăirii, a fiinţei biologice, concrete, o voluptate (care poate fi
şi gravă, amară, tragică!) a revenirii eului auctorial în lumea ,,umana”, în existenţa ,,adevarată”.
Înregistrate în sine, caracteristicile amintite mai înainte ocultează acest sens major, prin care se
exprimă lepădarea (conştientă, intuitivă, n-are importanţă) de sensibilitatea abstractizantă,
dezumanizantă a modernismului. Îl ocultează din cauza prestigiului unor opoziţii mentale de speţă
modernistă, pe care va trebui să facem efortul de a le depăşi, căci ne condamnă la o întelegere
unilateralizantă a literaturii.
Atunci, care trăsătură se situeaza în cadrul noii structuri în poziţie ,,centrală”, esenţială,
distinctivă? La acest punct simt nevoia să dau un răspuns net, angajant: postmodernismul se
defineşte printr-un tip nou de raportare a eului auctorial faţă de lume şi de text, faţă şi de
literatură, printr-un tip nou de atitudine a eului. ,,Nou” în sensul de noua contextualizare a
respectivei atitudini, ivite sub semnul transformărilor, subtile şi adânci, petrecute în sensibilitatea
supraindividuala a epocii”. (Mircea Cărtărescu, Caiete critice, nr. 1-2, 1986)
Grupuri literare postmoderne românești

• Grupul oniric s-a constituit prin anii ’64 de către Leonid Dimov, Emil Brumaru, Vintilă
Ivănceanu și Dumitru Țepeneag, cărora li s-au adăugat ulterior Virgil Mazilescu, Daniel
Turcea ș.a. Vag apropiat de literatura onirică romantică, dar mai ales de estetica
suprarealistă, a fost rapid interzis de cenzura comunistă. Dumitru Țepeneag s-a refugiat la
Paris unde trăiește și azi, iar ceilalți au fost marginalizați.

• Școala de la Târgoviște se referă la un grup de prozatori între care Radu Petrescu, Costache
Olăreanu și Mircea Horia Simionescu – numit astfel pentru că ei s-au intalnit la scoala in
Targoviste; numai Mircea Horia Simionescu era originar din Targoviste – ale căror trăsături,
recunoscute chiar de ei, sunt subiectivitatea, hazardul și jocul.
• Grupul de la Brașov(Cenaclul 19)- reprezentat mai bine în anii 1990 de câțiva poeți și
prozatori originari din Brașov:Andrei Bodiu, Caius Dobrescu, Alexandru Mușina, Simona
Popescu Angela Nache Mamier,Ioan Pop Barassovia,Gheorghe Craciun etc.
• Cenaclul de luni, al studenților din Centrul Universitar București, condus de Nicolae
Manolescu, a reprezentat nucleul bucureștean al poeziei noii generații, numită și generația
’80 sau generația în blugi. A fost înființat în anul 1977 și desființat în 1984 de secretariatul
P.C.R. al Universității, care îl considera subversiv. Volumele colective emblematice ale
grupului au fost antologiiile de poezie Aer cu diamante de Mircea Cărtărescu, Traian T.
Coșovei, Florin Iaru și Ion Stratan, publicată în 1982 și Cinci cu Bogdan Ghiu, Ion Bogdan
Lefter, Mariana Marin, Romulus Bucur și Alexandru Mușina, apărută în 1983.
• Cenaclul Universitas (1983-1990), al studențiolor din Centrul Universitar București, condus
de Mircea Martin.
• Cenaclul Junimea, al studenților din Facultatea de Filologie din București, din anii șaptezeci
și optzeci, condus de criticul Ovid S. Crohmălniceanu. Volumul cult al grupului este Desant
’83 (1983) care conține proză scurtă scrisă de șaisprezece tineri debutanți (Mircea Nedelciu,
Nicolae Iliescu, Cristian Teodorescu, Călin Vlasie, Ion Bogdan Lefter, Gheorghe Crăciun,
George Cușnarencu, Mircea Cărtărescu ș.a.).
• Cenaclul Litere, condus la sfârșitul anilor nouăzeci de poetul Mircea Cărtărescu, care a dat
mai multe promoții de poeți și prozatori tineri.
• Cenaclul ,,Pavel Dan" din Timișoara, condus de Viorel Marineasa începând cu anii 70 până
în 1989, când s-au format aici poeți și prozatori ca: Ion Monoran, Adrian Derlea, Mircea
Bârsilă, Eugen Bunaru, Petru Ilieșu, Ioan Crăciun, Simona - Grazia Dima, Marcel Tolcea,
Ioan T. Morar, Gheorghe Pruncuț, Daniel Vighi, Mircea Pora, Viorel Marineasa, Lucian
Petrescu, Horia Dulvac, mai apoi Rodica Dragincescu, Marian Oprea. După 1990 au apărut
nume noi, îndeosebi în poezie: Robert Șerban, Adrian Bodnaru, referent cultural fiind acum
prozatoarea Dana Gheorghiu. Din 1996 până în prezent, coordonatorul
(îndrumătorul)cenaclului este poetul Eugen Bunaru. Perioadă în care s-a afirmat un nou val
de tineri scriitori (douămiiști): Tudor Crețu (poet, prozator, critic literar), Alexandru
Potcoavă (poet, prozator), Adriana Tudor Gâtan (poetă), Cătălina George (poetă), dar și mai
tinerii (poeți și prozatori) postdouămiiști: Moni Stănilă, Marius Aldea, Aleksandar
Stoicovici, Alexandru Colțan, Eliana Popeți, Ionuț Ionescu, Octavia Sandu, Ioana Duță,
Beatris Serediuc, Ariana Perhald, NicoletaPapp. Tot în această perioadă, au fost publicate
(Ed. Marineasa)două antologii poetice (selecția și prefața de Eugen Bunaru):,,Dintr-o
respirație. Generația 2000", Ed. Marineasa, 2003 și ,,Pavel Dan 50", Ed. Marineasa 2008.
Exemple de poezie postmodernistă

Mircea Cărtărescu – Poema chiuvetei

într-o zi chiuveta căzu în dragoste


iubi o mică stea galbenă din colţul geamului de la bucătărie
se confesă muşamalei şi borcanului de muştar
se plânse tacâmurilor ude.
în altă zi chiuveta îşi mărturisi dragostea:
- stea mică, nu scânteia peste fabrica de pâine şi moara dâmboviţa
dă-te jos, căci ele nu au nevoie de tine
ele au la subsol centrale electrice şi sunt pline de becuri
te risipeşti punându-ţi auriul pe acoperişuri
şi paratrăznete.
stea mică, nichelul meu te doreşte, sifonul meu a bolborosit
tot felul de cântece pentru tine, cum se pricepe şi el
vasele cu resturi de conservă de peşte
te-au şi îndrăgit.
vino, şi ai să scânteiezi toată noaptea deasupra regatului de linoleum
crăiasă a gândacilor de bucătărie.

dar, vai! steaua galbenă nu a răspuns acestei chemări


căci ea iubea o strecurătoare de supă
din casa unui contabil din pomerania
şi noapte de noapte se chinuia sorbind-o din ochi.
aşa că într-un târziu chiuveta începu să-şi pună întrebări cu privire la sensul existenţei şi
obiectivitatea ei
şi într-un foarte târziu îi făcu o propunere muşamalei.
... cândva în jocul dragostei m-am implicat şi eu,
eu, gaura din perdea, care v-am spus această poveste.
am iubit o superbă dacie crem pe care nu am văzut-o decât o dată...
dar, ce să mai vorbim, acum am copii preşcolari
şi tot ce a fost mi se pare un vis.

Mircea Cărtărescu - Steluțe în genele ei

Ningea pe Colentina și erau steluțe în genele ei.


Tramvaiul patru cotea înzăpezit la Sf. Dumitru
și erau steluțe în genele ei.

Ningea, ningea, ningea pe Colentina


demult, demult...
da, dragii moșului, erau...
erau steluțe în genele ei.

Ningea pe firele de troleibuz, pe toneta de tichete ITB

ningea pe mustața mea și pe gagica în roșu de-alături


tramvaiele aveau ștergatoare de parbriz și erau... hai, toți în cor:
erau steluțe în genele ei.
Eram student, era studentă
eram eminent, era iminenetă
și erau steluțe în genele ei.
Aerul era rece, tramvaiele reci
maxi-taxiurile abia înființate
mergeau toate pe patru roate
și erau steluțe în genele ei.

Mircea Cărtărescu - În stilul lui Bacovia

e seara și ninge-ndesat
zăpada-n zăpadă se lasă
și abia mă mai mișc înghețat
și abia mai știu drumul spre casă

e beznă un caine-a latrat


de-acum n-are rost să mai sper
sprijinit de un stâlp un soldat
și-aprinde țigarea stingher

e noapte și ninge turbat


și nu mai zăresc nici un drum
cum viața-i un loc depărtat
cum totu-i mai simplu de-acum!

Mircea Cărtărescu – Garofiţa

Teiul Doamnei pare zugravit în cridă.


În cofetărie intră o gravidă.
Astfel stă la coadă între muşterii
Ca o garofiţă între păpădii.
Astfel între brazii cu tulpini de ceară
Lâng-un şipot dulce şade-o căprioară.
Checuri cu stafide doarme în vitrine.
E frigoriferul greu de savarine.
Eu la o măsuţă îmi consum frucola
Şi citesc cum Nică pleacă la Socola,
Că-l predau pe Creangă astăzi la amiază.
Muşterii merge, coada-naintează...

Rumeioara jună, cu burtica mare,


A ajuns în faţă chiar la vânzătoare:
- Mumă-mea, duduie, astăzi m-a trimis
să îmi dai pachetul ce i l-ai promis:
patru excelenturi, două amandine
şi ilone şase, glazurate bine,
cinci cutii de frişcă albă ca zăpada
şi fursecuri unse gros cu şocoladă.
Vânzătoarea scoate un oftat adânc.
Pe la mese pruncii cremele-şi mănânc.
- Mergi şi spune celei care te-a trimes
Că i-am pus şi nuga, un delicates,
Şi că totul face, socotit în lei,
Doar un fleac, o sută patruzeci şi trei.

Lămpile gălbuie, de la fondul plastic,


Dau cofetăriei un lucit fantastic,
Iar copila noastră, galeş durdulie,
Vine la măsuţa-mi cu o sarailie.
Coamele îi trece dincolo de şale.
Are sub bluziţă două portocale
Iar sub gene lunge, ca de hurioară,
O privire dulce, ca de surioară
Şi-un obraz ca luna, pal îi scânteiază.
Muşterii merge, coada-naintează...

Eu îmi pun şepcuţa şi cu forţe nouă


Merg să-l iau din stradă pe 109.

&&&&&&&&&&&&&&

Alexandru Mușina – Lecțiile profesorului de fanceză ...

Lecţia a treia. În cameră

în camera cu leandrul sprijinit


de un tub de neon mă gîndesc la tine
corectez extemporale je étré tu étré şi aşa mai departe
mîinile execută mişcări complicate
după un program bine pus la punct voi fi
totuşi util societăţii tu plîngi
răscolind clipele cuvintele banale
ca nişte molii aşezate pe umeraşele albe
cele mai nobile sentimente il étré nous étré vous étré
şi desigur că undeva aceeaşi forţă hidraulică
energie nepoluantă risipită în gol loveşte
carcasele melcilor silicatul de calciu şi alte
substanţe solide în camera cu leandrul jigărit
sprijinit ca un moşneag fluturător în baston
corectez extemporale tu plîngi halatul bleu-marin miroase
a cloroform a sedative a sentimente
risipite ca nişte haine în mijlocul camerei căutînd
în grabă ceva căutînd cu furie precipitată
poate o agendă albastră ceva oricum ceva
mai mult decît acest ils étré care mă face
să înjur să zîmbesc să adorm
cu conştiinţa datoriei împlinite măcar.
Lecţia a patra. La piaţă

ca orice băiat cuminte enfant sage ca orice tînăr


crescut cu grijă de manualele şcolare
de la an la an tot mai bune îmi ajut
părinţii în aprovizionarea autumnală ziua recoltei
cu dovlecei cucuruji fotogenici ardei graşi atîrnînd
de acoperişul de rogojini al dimineţii e
o zi frumoasă ieşim în stradă dans la rue televizoarele
albesc zidurile caselor aplauze ce mulţumire
să vezi preţul verzei la 0,95 şi ceapa ca o fecioară
sigură de ea şi demnă deşi cam din topor abia
cu 2,60 înfăşurat
ca un ştiulete în trei pulovere avansez
printre tarabele încărcate toamnă bogată automne riche îmi ajut
ca orice tînăr intelectual părinţii e şi aceasta