UNIVERSITATEA ,,VASILE ALECSANDRI” DIN BACĂU

FACULTATEA DE ȘTIINȚE
Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic
Disciplina: Psihologia Educației – Nivelul I –POSTUNIVERSITAR semestrul 1
Specializare student:. Stiinte Economice.............................
TITULAR CURS: Conf. univ. dr. Anișoara Sandovici

Aspecte motivaționale ale învățării în școală

- referat pentru evaluarea finală aferentă disciplinei Psihologia Educației-

Student:
Ionut Stan,
Nivelul I –POSTUNIVERSITAR
Introducere:
Am ales această temă a motivaţiei deoarece de-a lungul experienţei mele de învăţare am realizat
cât de important este acest aspect în a obţine rezultate. Un om motivat, care îşi doreşte cu
adevărat ceva fă întreprinde tot ce poate şi va avansa astfel încât să îşi îndeplinească un scop.
Bineînţeles, de aici putem trage multe concluzii şi multe întrebări la care vom încerca să
răspundem. De exemplu când o persoană îşi propune să treacă un examen auto pentru a-şi putea
lua permisul de conducere are un scop precis. Dorinţa lui de a-l obţine este concretă şi se poate
materializa uşor prin pasi concreţi, printr-o metodologie pusă la punct de şcolile de profil.
Concurentul, elevul însă trebuie să demonstreze că dorinţa lui este sinceră, completa printr-un
anumit comportament care poate să fie justificat argumentat. De exemplu, dacă elevul vine la
cursuri, oferă din timpul sau pentru a studia legislaţia rutieră, este atent la lecţie, pune întrebări şi
are o atitudine pozitivă înseamnă clar că este MOTIVAT, îşi doreşte cu adevărat. Efortul lui este
unul plin de sens şi nu declarativ. Dacă aceste eforturi intelectuale sunt susţinute şi de un mental
bun şi abilitaţi practice deosebite, toate şansele de reuşită sunt de partea elevului. Succesul
acestuia, prezenta pozitivă şi constructiva va crea o atmosferă plăcut la şcoala de şoferi şi prin
simbioza , toţi actorii implicaţi vor fi „victorioşi”. Ţinând însă cont de toate acestea trebuie spus
că un elev motivat nu este suficient pentru a reuşi dacă sistemul în care este prezent nu este
pregătit să îi respecte aşteptările. Când un elev motivat are în faţă o şcoala cu profesori ce
întârzie, nu deţin informaţiile concrete, nu reuşesc să răspundă pe măsura implicării elevului,
motivaţia poate uşor să dispară. De aceea, o întrebare care se naşte este aceea, cât de important
este ca ŞCOALA să devină un mediu antrenant, motivant care să coreleze aşteptările elevului, să
le iniţieze dacă nu sunt şi în acelaşi timp să le corecteze. Uneori , prea mult entuziasm strica, de
aceea, şcoala este cea care trebuie să aducă uneori norma. Scopul scuză mijloacele? Cu
siguranţa, nu. De aceea este foarte important şi modul în care învăţam.
Revenind la tema noastră iniţială, şi anume aspectele motivaţionale învăţării în scoală, trebuie
precizat că atunci când scopul nu este unul precis, concret, decis, motivaţia trebuie căutată acolo
unde ea este de maniera generală. Dorinţa de a învăţa, de a explora, de a descoperi, curiozitatea
este una existenta în fiecare din noi şi ea poate creşte sau scade în funcţie diferite elemente cu
care interacţionează.

Definiţii:
În urma consultării diferitelor dicţionare putem întâlni definiţi simple care explica sumar ce
înseamnă motivaţia într-un anumit domeniul, dincolo de spaţiul şcolar.
MOTIVÁȚIE, motivații, s. f. Totalitatea motivelor sau mobilurilor (conștiente sau nu) care
determină pe cineva să efectueze o anumită acțiune sau să tindă spre anumite scopuri. – Din fr.
motivation. (https://dexonline.ro/definiţie/motiva%C8%9Bie) . Astfel putem observa că este
vorba despre un motiv conştient sau inconştient pe care îl avem sau îl putem dobândi. De obicei,
când pune întrebarea „De ce am făcut ceva” avem un răspuns sigur însă de multe ori nu reuşim
să ne dăm seama exact care este motivul acţiunii noastre.
Putem însă căuta şi definiţii mai aprofundate ale motivaţiei astfel încât să ne dăm seama de
complexitatea acestei. Astfel în „ Dicționar de psihologie socială, București, 1981, pag. 148”
putem întâlni următoarea definiţie:
Motivația este un „concept fundamental în psihologie și, în genere în științele despre om,
exprimând faptul că la baza conduitei umane se află întotdeauna un ansamblu de mobiluri –
trebuințe, tendințe, afecte, interese, intenții, idealuri – care susțin realizarea anumitor acțiuni,
fapte, atitudini” .

Mobilurile enumerate reprezintă condiții interne, interpuse între stimulii mediului și reacțiile
organismului, mediind, cerând, întreținând un comportament sau altul. Motivația se
restructurează și se ajustează continuu, în concordanță cu funcția psihică pe care o servește,
incluzând în componența sa o multitudine de variabile fiziologice, psihologice și socio-culturale.
Având în vedere acestea, motivația apare ca că factor integrator și explicativ al celor mai variate
fenomene psihosociale: statuturi și roluri, aspirații și performanțe, relații interpersonale, a
diverselor fenomene de grup (coeziunea, conformismul, autoritatea, influența, prestigiul, etc.).

Aspecte motivaționale ale învățării în școală conform lui lucrării " Cosmovici, A., Iacob, L.
(Coord.) (1999), Psihologie școlară (pp. 199-212). Iași: Editura Polirom:
Încă de la început ne putem da seama că a caracteriza motivaţie este de fapt o nevoie de a se
ocupa de educarea cauzelor. Încă de la naştere, din copilărie, copiii dezvoltă impulsuri spre a
descoperi lumea prin atingerea de obiecte, explorarea mediului înconjurător sau nevoie de a a-şi
simţi mama în apropriere.
Aşa cum , homeostazia, definită de biologi , ca nevoie individului de a-şi asigura hrana, lumina ,
căldura, adică elementele esenţiale supravieţuirii, este prezentă în copilărie aşa şi impulsurile
sunt la fel de prezenţe. Ele pot fi observate de cercetători şi analizate astfel încât să poate fi
canalizate, îndrumate. Astfel dorinţe, apar tendinţe, impulsurile care dacă nu întâlnesc nici nu
obstacol se transforma în mişcare, în acţiuni care vor avea efecte asupra individului cât şi a
mediului înconjurător.
De fapt, în analiza, ne dăm seama că unul din scopuri este influenţarea impulsurilor este
puternică de către mediul înconjurător. Suntem plini de dorinţe şi aceste trebuie să aibă o
finalitate care să aducă o experienţă socială.
Ele pot fi pozitive: nevoie de a cunoaşte, de explora, de se educa dar şi negative: de a fuma, de a
consuma un drog etc.

Motive fundamentale pentru procesul educativ

Ataşamentul copilului fata de mama sa şi de mediul în care s-a născut face ca acesta să dezvolte
altruismul, solidaritatea fata de ceilalţi. În cazul copiilor abandonaţi care nu au o prezenta adultă
suficientă apar anumite probleme care duc la o creştere a nevoii de acceptare şi de preţuirea
viitorului adult.
Tendinţe agresive sunt la polul opus cu ataşamentul. Aceste tendinţe aduc copii obraznici, uneori
agresivi şi furioşi. Majoritatea studiilor arata ca familiile din care provin sunt familii dificile în
care părinţii se afla în conflict şi li se recomanda copiilor să fie provocatori şi violenţi. Din
cercetări nu reiese că acest comportament este provocat tot timpul de ceva anume, uneori aceasta
furie poate să fie fără temei.
Afirmarea forţelor proprii face ca dorinţa individului să crească în a obţine un succes concret, să
câştige un concurs de exemplu care să îi aducă recunoaştere socială sau alte premii. S-a remarcat
că motivaţia este mai mare atunci când miza concursului este mai mare şi când sarcina este mai
dificilă. Astfel motivaţia poate să crească. Pe de cealaltă parte poate apărea şi frica unui eşec,
fapt ce produce o intercalare cu tendinţele pozitive în drumul spre succes.

Nivelul de aspiraţie este dat de dorinţa fiecăruia de a deveni ceva, de a construi în jurul lui o
viaţă. Un elev îşi poate dori să ajungă medic sau profesor sau de ce nu muncitor calificat. Nivelul
acesta de aspiraţie s-a dovedit a fi mai ambiţios în funcţie de mediul din care provii, de şcoala la
care mergi sau de influenţa celor din jur. Astfel, profesorii din şcoală pot influenţa pozitiv un
elev în a-şi creşte aspiraţiile, a-i arăta că începând de la vârsta lui poate face aproape tot ce îşi
doreşte şi să-i calauzesca paşii spre aceasta. Profesorii sunt un exemplu care pot în primul rând
să îi ajute pe elevi să se autocunoască, să îşi ştie atitudinele, competentele, cunoştinte şi să îşi
definească punctele salbe şi tari. Toate aceste pot ajuta pe cel care îşi doreşte ceva să îşi continue
drumul care nu trebuie să fie neapărat drept...ci aşa cum spune proverbul...Drumul cel mai scurt
este cel cunoscut.

Motivaţia şcolară este dată de ceea ce îl face pe elev să vină la şcoală, să ofere din timpul sau
studiului şi să fie atent. Autorii cataloghează astfel motivaţia:
a) motivaţia extrinsecă este atunci când elevul se interesează de procesul din dorinţa de a
primi recompense îndeosebi morale. Aceasta la rândul ei are mai mule aspecte precum:
· dorinţa de afiliere când elevul este sârguincios pentru că aşa i cere societatea şi
anturajul şi vrea să se conformeze
· tendinţele normative în care elevul se supune regulilor, normele impuse de părinţi
· teama neascultării , nesupunerii care aduce FRICA. Aceasta poate fi un motivator
pentru a învăţa însă nu este recomandat ca sistemul şcolar să se bazeze pe aceasta
· ambiţia, dorinţa celui în cauza de a fi printre primii, de a se simţi cel mai bun, cel
mai cel, etc
b) motivaţia intrinsecă este atunci când elevul are un scop precis în a învăţa , dobândirea de
cunoştinţe. Ea are la baza curiozitatea elevului şi poate fi forte bine fructificata într-un
mediu propice învăţării în care profesorii îşi dau silinţa să cultive valoarea culturală a
individului şi să-l provoace să îşi dorească mai mult, bogăţie de trăiri, experienţe
culturale şi de viaţă, creativitate. Ele se pot utiliza pentru a defini şi un scop precis în
funcţie de viitoarea meserie a elevului.
Caracteristicile afectivităţii:
Trăirile sunt însoţite în permanenţă de stări afective care pot fi pozitive sau negative. În funcţie
de acestea ne dăm seama despre modul în care putem să ajungem să avem sentimente sau trăiri
intense care pot să ne ajute în obţinerea lucrurilor pe care ni le dorim sau credem că le dorim.
Afectele sunt diferite de către motivaţie deoarece ele pot avea reacţii simple care nu constituie
factori de acţiuni susţinute. Astfel, stările afective au o serie de caracteristici:
· implica o apreciere, o iniţiativă pozitivă sau negativă
· sunt subiective şi ţin de stare noastră de spirit la un moment dat şi de nevoia pe care o
avem
· totalitatea efectelor se manifesta prin faptul că aceasta se manifesta în raport cu tendinţele
prezente
· alţi cercetători identifica şi tensiunea care determină o mişcare şi nu permite
transformarea totală
Ţinând cont de toate aceste caracteristici ne dăm seama că nu trebuie să acţionam doar în
funcţie de stările afective care sunt subiective şi ţin de un anumit moment. Prin educaţie se
poate ajunge la reflexie şi efectiv la o schimbare de comportament şi de conduită care să ne
permită o depăşire a colectivităţii.

Stările afective sunt statice( agreabilul şi dezagreabilul, dispoziţia şi sentimentele) şi

dinamice. Cele din urmă sunt cele mai puternice în a determina comportamentul uman. Ele
sunt sentimentele şi pasiunile şi acţionează ca un motor al activităţii noastre. Ele sunt cele
care au o putere motivaţională deosebită, organizează, sintetizează şi direcţionează
impulsurile. Diferenţele dintre comunităţi, societăţi culturale ne dau exemple care să ne lase
să înţelegem că educaţia şi şcoala pot schimba comportamentul şi modul de prezentare al
sentimentelor celor implicaţi.

Factorii afectivităţii sunt grupaţi astfel încât să înţelegem anumite comportamente după cum
urmează:
· existenţa unor obstacole care să îngreuneze transformare tendinitelor direct în acţiuni
pentru că impactul acestora să fie mai puternic şi să aibe drept o schimbare de
comportament.
· imitaţia sentimentelor celor din jur. De obicei cei care sunt însufleţiţi când vorbesc
despre un anumit subiect transmit şi celorlalţi aceste sentimente şi îi fac curioşi să ştie
mai multe
 · legea transferului afectiv a demonstrat că atunci când o persoane ne este simpatică, o
stimam , gesturile făcute de acesta ne devin îndrăgite şi le apreciem. Astfel apare
simpatia şi antipatia.
· compoziţia sentimentelor care este un fenomen complex explica formarea dragostei
de casa părintească , a patriotismului etc.
· combinarea afectivă este un proces de lungă durată în care mijlocul de vin scopul în
sine. Exemplu taranului care dorea să construiască o casă şi ajunge marinar este
elocvent.
· Sentimentele se formează în moduri complexe însă ele se definesc şi prin experienţa
reală care deşi discursurile sau prezentările sunt moralizatoare , realitatea, contactul
direct este cea care defineşte situaţia noastră afectivă.
Concluzii:
Sentimentul comunicării sociale este un scop pe care şcoala in are in formarea elevilor.
Astfel, un elev solidar, dispus sa ajute, comunicativ, preocupat de soarta celorlalţi este un
contribuitor important al democraţiei. Autorii atrag atenţia necesitaţii ca in şcoala
româneasca sa se lucreze mai putin individual si mai mult pe grupe in care elevii sa
conştientizeze ca însăşi colaborarea dintre ei este o calitate, un scop de atins.
Activităţile extraşcolare, excursiile, piesele de teatru, balurile bobocilor sunt pretexte de
colaborare , de întrajutorare care vor face sa fie conflicte mai rare si mai neînsemnate intre
indivizi. Din experienta prezentata ne dam seama ca importanta mediului şcolar care sa
favorizeze lucrul in echipa este esenţial in construire unei societăţi moderne.
Un alt aspect important in motivare este noţiunea de recompensa meritata care prin satisfacţia
succesului duce la o autonomie funcţională urmărită de educaţie. Un elev mulţumit îşi va dori
mai mult.
Deasemenea se recomanda ca perspectivele apropiate sa fie îmbinate cu cele mai îndepărtate
si să-l atragă pe elev spre formarea unei atitudini pozitive fata de munca.

Un ultim aspect si cel mai important oarecum este legat de statura profesorului. Autorii
considera ca indulgenta gratuita nu e binefăcătoare. Note gradate si exigenta ridicata pot
aduce progres. Profesorul trebuie sa facă interesanta disciplina sa prin metode atrăgătoare
care sa facă ora sa treacă pe nesimţite. Autoritatea profesorului, competenta profesionala si
tactul pedagogic alături de însufleţire si dragoste pentru disciplina predata pot motiva pe
orice elev.

Bibliografie:
 Sursă principală: Cosmovici, A., Iacob, L. (Coord.) (1999), Psihologie școlară (pp. 199-
212). Iași: Editura Polirom
 https://dexonline.ro/definitie/motiva%C8%9Bie)
 Dicționar de psihologie socială, București, 1981, pag. 148