ANEMIA

Anemia este o afecțiune eritrocitară caracterizată prin scăderea numărului de

eritrocite, scăderea valorilor hematocritului și a hemoglobinei, având drept consecință
reducerea concentrației de oxigen în sânge.

Eritropoieza este procesul de elaborare a eritrocitelor în sânge, care se desfășoară la

nivelul măduvei osoase sub acțiunea eritropoietinei (EPO). 

Eritropoietina este un hormon secretat la nivel renal de către celulele juxtaglomerulare

aflate în structura rinichiului și care, alături de alte elemente de substrat energetice
precum fierul, folații și vitamina B12, are rolul de a asigura buna desfășurare a
eritropoiezei.

Eritrocitele, cunoscute și sub denumirea de hematii sau globule roșii, reprezintă o

categorie de celule anucleate (lipsite de nucleu) care fac parte din elementele figurate
ale sângelui și participă la buna desfășurare a metabolismului celular și menținerea unui
ph sangvin constant, în limite normale. Durata de viață a eritrocitelor este în medie de
100-120 de zile. Eliminarea eritrocitelor din circulația sangvină se realizează prin
intermediul fagocitelor existente în structura ficatului, a splinei și a măduvei osoase.

Scăderea nivelului de hormoni androgeni în organism duce la scăderea producției de

eritropoietină în cazul femeilor și a bolnavilor înaintați în vârstă și scăderea elaborării de
eritrocite la nivel medular. Acestea pot favoriza apariția anemiei. La persoanele în
vârstă, valorile hemoglobinei și a hematocritului scad, nu însă sub limitele normale. În
cazul femeilor, scăderea numărului de globule roșii mai este cauzată și de pierderile
lunare de sânge în timpul menstruației și creșterea necesității de fier la multipare.

Cu toate că în anemie concetrația oxigenului în sânge este într-o continuă scădere,

oganismul nu reduce consumul de oxigen. În această situație sunt stimulate
mecanismele de compensare: creșterea frecvenței cardiace, creșterea vitezei de
circulație a oxigenului la nivel tisular, îmbunătățirea utilizării tisulare a sângelui. Aceste
mecanisme de compensare pot fi suficiente în timpul repausului fizic, dar în timpul
efortului pot apărea anumite tulburări funcționale precum creșterea frecvenței cardiace
peste limita normală (peste 100bpm, tahicardie), oboseală cu apariția dispneei de efort
și palpitații.

Cauze și factori de risc

Există numeroși factori de risc care stau la baza dezvoltării unei anemii:
 alimentația vegetariană;
 consumul excesiv de alcool;
 administrarea îndelungată a unor medicamente poate determina apariția
anemiei, precum: medicamentele citostatice, paracetamolul, unele antiinflamatoare
nesteroidiene precum ibuprofenul, aspirina;
 bolile neoplazice pot determina apariția anemiei prin splenomegalie și
deprimarea activității medulare;
 bolile inflamatorii intestinale precum gastrita, ulcerul gastric, boala Crohn,
enteropatia glutenică, boala hemoroidală;
 bolile cronice renale;

1
 bolile reumatismale;
 anumite hemoglobinopatii transmise pe cale ereditară;
 menstruația și sarcinile multiple la femei;
 donarea frecventă de sânge.

Patogenie

Anemia prezintă trei mecanisme de producere:

 pierderea de sânge - se poate realiza prin hemoragii masive rezultate în urma
unor traumatisme (care duc la apariția anemiei posthemoragice acute), prin
hemoragii oculte, hemoragii de natură digestivă superioare sau inferioare, hemoragii
de cauză renală (care determină apariția anemiei posthemoragice cronice) etc.;
anemia posthemoragică presupune răspândirea lichidului interstițial în spațiul
intravascular cu descompunerea masei de eritrocite rămase;
 reducerea elaborării de eritrocite - perturbarea eritropoiezei duce la apariția
unor globule roșii cu aspect anormal în ceea ce privește forma și dimensiunile;
întreruperea eritropoizei determină scăderea accentuată a numărului de eritrocite în
sânge (o scădere cu aproximativ 10% din valoarea totală în fiecare săptămână); în
această categorie sunt incluse anemiile hipocrome, anemiile megaloblastice și
anemia aplastică;
 pierderea excesivă a hematiilor - accelerarea procesului de hemoliză (de
distrugere a globulelor roșii) poate fi cauzată de existența unor anomalii dîn interiorul
eritrocitului care grăbesc distrugerea acestuia sau de unii factori extrinseci precum
fixarea unor anticorpi pe suprafața globulelor roșii (anticorpi antieritrocit) care
determină distrugerea lor timpurie; în splenomegalie are loc izolarea eritrocitelor la
nivel splenic cu distrugerea lor precoce; în anumite cazuri, în urma procesului de
hemoliză poate fi observată prezența unor deformări eritrocitare; în această categorie
sunt incluse anemiile hemolitice (intra- și extraeritrocitare).

Clasificarea anemiilor

Există mai multe criterii de clasificare a anemiilor:

Clasificarea anemiilor în funcție de valoare globulară
În mod normal concentrația hemoglobinei eritrocitare medii (CHEM) este cuprinsă între
31 și 35 g/dl. În funcție de valoarea CHEM avem:
 anemie normocromă (CHEM-ul prezintă valori normale) - poate fi întâlnită în
sindroamele hemolitice și în hemoragiile acute;
 anemie hipocromă (cu valori ale CHEM aflate sub 31 g/dl) - deficitul de fier poate
determina apariția anemiei hipocrome;
 anemie hipercromă (cu valori ale CHEM aflate peste 35 g/dl) - deficitul de
vitamină B12 (cunoscută și sub denumirea de factor antipernicios) poate duce la
apariția anemiei hipercrome.

Clasificarea morfologică a anemiilor în funcție de dimensiunea globulelor roșii

Aceasta se realizează prin determinarea volumului eritrocitar mediu (VEM), care în
condiții normale prezintă valori cuprinse între 85 și 94 microni. Astfel pot fi descrise:
 anemie normocitară, cu VEM aflat între limitele normale;
 anemie microcitară, cu valori ale VEM aflate sub 85 microni; aici sunt incluse
anemiile hipocrome;
2
 anemie macrocitară, cu valori ale VEM aflate peste 95 microni; aici este cuprinsă
anemia pernicioasă.

Clasificarea anemiilor în funcție de mecanismul de producere

 anemii rezultate în urma reducerii eritropoiezei și scăderea elaborării de
hemoglobină: anemiile megaloblastice, anemiile hipoplazice (anemia aplastică),
anemiile mieloftizice, anemiile hipocrome (anemia feriprivă);
 anemii determinate de pierderea excesivă de globule roșii: anemiile
posthemoragice acute sau cronice, anemiile hemolitice (intra- sau extraeritrocitare).

Semne și simptome

Tabloul clinic apărut în cadrul anemiei nu este foarte pronunțat, nu este specific fiecărui
tip de anemie în parte și nu este util pentru diferențierea anemiilor. Simptomele clinice
din cadrul anemiei apar la valori ale hemoglobinei aflate sub 7 g/dl și sunt expresia
mecanismelor compensatorii care intervin pentru corectarea hipoxiei tisulare.

Manifestările clinice apărute în cadrul anemiilor sunt următoarele:

 astenie;
 fatigabilitate;
 slăbiciune musculară;
 parestezii;
 somnolență;
 dispnee de efort;
 dureri precordiale de tip anginos;
 palpitații;
 cefalee;
 fosfene (perceperea unor puncte sau liniuțe în câmpul vizual);
 amețeli;
 tinitus (zgomot perceput în ureche, asemănător unor țiuituri);
 inapetență;
 scăderea libidoului;
 sincopă;
 episoade de lipotimie;
 tulburări nervoase;
 tulburări de memorie;
 tulburări digestive (constipație, flatulență);
 tulburări menstruale (amenoree).

Scăderea severă a oxigenului la nivelul țesuturilor și a volumului de sânge circulant

poate duce la apariția insuficienței cardiace acute, cu instalarea precoce a șocului
cardiogen și deces.

Există anumite manifestări clinice apărute în cadrul anemiei care pot oferi informații cu
privire la cauza acesteia. Astfel:
 scăderea ponderală accentuată, însoțită de manifestările clinice specifice
anemiei prezentate anterior pot sugera prezența unei anemii secundare unor boli
neoplazice;

3
 epistaxisul, hematemeza, melena, hematochezia și menoragia pot sugera
prezența unei hemoragii interne;
 durerile osoase sau toracice difuze apărute în cadrul anemiei pot indica apariția
siclemiei;
 paresteziile localizate la nivelul extremităților membrelor superioare sau
inferioare pot sugera apariția unei anemii prin deficit de folați sau vitamină B12;
 icterul tegumentar și scleral însoțit de urini hipercrome poate indica prezența
unei anemii hemolitice.

La examinarea clinică a bolnavului, medicul poate decela anumite semne clinice

specifice sindromului anemic, unele dintre ele indicând cauza bolii:
 paloare intensă a tegumentelor și a mucoaselor, observată cu ușurință la nivelul
palmelor, unghiilor, buzelor și mucoasei bucale;
 tegumente și sclere icterice, care sunt specifice sindromului hemolitic;
 splenomegalie;
 neuropatie periferică, care poate indica deficitul sever de vitamină B12;
 abdomen destins de volum, care poate sugera instalarea unui hemoperitoneu
posttraumatic;
 peteșii;
 febră și sufluri cardiace, care sunt specifice anemiei secundare unor boli
cardiace inflamatorii;
 semne de insuficiență cardiacă în cadrul anemiilor severe: urgescență
jugulară, hepatomegalie, reflux hepatojugular, edeme gambiere cu godeu, cianoză la
nivelul extremităților.

Diagnostic

Trebuie reținut faptul că anemia nu este o boală de fond diagnosticată, ci o

manifestare clinică a unei anumite afecțiuni precum ar fi bolile neoplazice, bolile
intestinale caracterizate prin microsângerări frecvente, inflamațiile cronice, bolile
autoimune etc. Din această cauză, chiar și anemiile descoperite întâmplător, cu ocazia
efectuării unor analize de sânge, trebuie investigate pentru depistarea și tratarea bolii
care a determinat apariția anemiei.

Diagnosticul de anemie se pune în urma efectuării anamnezei, a examinării clinice a

bolnavului și a investigațiilor hematologice (hemoleucograma, biochimie, aspirat
medular, biopsie de măduvă osoasă, teste de coaulare etc.).

Diagnosticul diferențial presupune mai întâi diferențierea unei anumite forme de

anemie de celelalte tipuri. De asemenea, este necesară diferențierea anemiei de alte
boli hematologice, precum:
 sindromul mielodisplazic;
 mielomul multiplu;
 leucemia acută sau cronică, mieloidă sau limfoidă.

Investigații paraclinice

4
Hemoleucograma indică scăderea numărului de eritrocite, scăderea valorilor
hemoglobinei (Hb), a hematocritului (Ht), a volumului eritrocitar mediu (VEM) și a
concentrației hemoglobinei eritrocitare medii (CHEM). O valoare a hemoglobinei sub 14
g/dl și a hematocritului sub 42%, cu scăderea numărului de globule roșii, poate indica
prezența unei anemii la bărbați. În cazul femeilor, diagnosticul de anemie se poate pune
la o scădere a Hb sub 12 g/dl și a Ht sub 37%.

Examinarea frotiului de sânge periferic este utila pentru depistarea mecanismului de

producere a anemiei (prin scăderea producerii sau prin pierdere excesivă de globule
roșii) și a tipului de anemie. Aceasta se realizează prin determinarea valorilor volumului
eritrocitar mediu (VEM) și a concentrației hemoglobinei eritrocitare medii (CHEM).

Examinarea biochimică a sângelui permite diferențierea între anemia cauzată de

pierderea de sânge și anemia rezultată în urma distrugerii excesive de globule roșii
(anemia hemolitică). În cadrul anemiei hemolitice, lactat-dehidrogenaza, bilirubina totală
și directă prezintă valori crescute, pe când în cazul anemiei posthemoragice, cele două
elemente prezintă valori normale. În cadrul anemiei megaloblastice, pe lângă creșterea
valorilor bilirubinei și a lactat-dehidrogenazei, poate fi observată creșterea
coproporfirinei I și a urobiliogenului.

Testele de hemostază (timpul de protrombină sau timpul Quick, timpul de

tromboplastină activată- PTT, timpul de tromboplastină parțial activată-aPTT, timpul de
sângerare, timpul de trombină, fibrinogenemia, INR) sunt utile pentru diagnosticarea
unor anumite forme de anemii.

Testul Schilling este o investigație efectuată pentru determinarea anemiei prin deficit

de vitamină B12. Această investigație presupune stabilirea radioactivității urinare. Astfel
bolnavului i se administrează pe cale orală o anumită cantitate de vitamină B12
radioactivă urmând ca după două ore să-i fie administrată intramuscular 1 mg de
vitamină B12 neradioactivă. După aceasta se colectează urina pe 24 de ore. În mod
normal, la persoanele sănătoase, în următoarele 24 de ore se excretă substanța
radioactivă în proporție de 7-28%. Excreția unei cantități de substanță radioactivă sub
7% semnifică apariția anemiei megaloblastice.

Determinarea sideremiei și a feritinei serice este utilă pentru identificarea anemiei

apărute prin deficit de fier. În cadrul anemiei feriprive, feritina serică prezintă valori
scăzute, sub 12 ng/ml, iar sideremia este de asemenea căzută, cu valori sub 50 gamma
%.

Determinarea capacității totale de legare a fierului (CTLF) și a protoporfirinei libere

eritrocitare (PLE), a căror valori sunt crescute în cazul instalării unei anemii feriprive.

Determinarea numărului de reticulocite, a căror valori normale sunt cuprinse între 0, 5

% și 1, 5%. Creșterea numărului de reticulocite (reiculocitoză) poate indica prezența
unei anemii determinate de distrugerea excesivă de globule roșii, iar scăderea
numărului de reticulocite poate indica prezența unei anemii prin scăderea eritropoiezei.

Aspiratul medular și biopsia de măduvă osoasă sunt două investigații utilizate pentru

depistarea anemiilor a căror etiologie nu poate fi precizată sau pentru depistarea altor

5
afecțiuni hematologice precum trombocitoze, leucocitoze, mielom multiplu, diferite tipuri
de leucemii sau mieloftizie. Aceste două investigații permit identificarea maturării
anormale a celulelor aflate în componența sângelui, poate indica apariția unor anomalii
celulare în ceea ce privește dimensiunea și numărul celulelor sangvine, răspândirea
acestora în sânge și localizarea intracelulară a fierului.

Examinarea măduvei osoase este utilă, deoarece permite diferențierea diferitelor tipuri

de anemii astfel:
 în cadrul anemiei feriprive poate fi observată prezența unui frotiu hipercelular cu
creșterea numărului de eritroblaști bazofili și policromatofili, scăderea numărului de
sideroblaști și a hemosiderinei medulare (PERLS) de la nivelul macrofagelor;
 în anemia megaloblastică măduva hematogenă este hipercelulară, cu numeroși
sideroblaști și un număr crescut de promegaloblaști aflați în procesul de diviziune
celulară;
 în anemia hemolitică măduva hematogenă prezintă celularitate bogată cu
creșterea numărului de megaloblaști și scăderea raportului granulo-ritrocitar la 1/1
sau 2/1 (valorile normale ale raportului sunt de 4/1);
 în anemia aplastică măduva hematogenă este hipocelulară, cu alterarea
structurii medulare, dar cu absența celulelor patologice; la examinarea macroscopică
(cu ochiul liber), măduva hematogenă prezintă un aspect gras, aspect „în floare de
soc”.

Aspiratul medular permite realizarea unor investigații citogenetice și moleculare, utile

în cadrul bolilor neoplazice.

Flow-citometria este o investigație hematologică utilizată pentru determinarea

imunofenotipului, dacă se suspiciuonează apariția unui sindrom limfo- sau
mieloproliferativ.

Tratament

Tratamentul administrat persoanelor anemice vizează mai întâi rezolvarea cauzei care
a dus la apariția anemiei.

În general, prin tratarea și vindecarea afecțiunii de bază, anemia se remite. Există însă
și cazuri în care este necesară administrarea transfuziilor cu masă eritrocitară pentru
corectarea indicilor eritrocitari, ameliorarea simptomatologiei și prevenirea apariției
complicațiilor prin sindrom anemic:
 bolnavii cu anemie severă, fără semne de insuficiență cardiorespiratorie, în
rândul cărora au fost înregistrate valori extrem de scăzute ale hemoglobinei (sub 7
g/dl);
 bolnavilor diagnosticați în antecedente cu insuficiență cardiacă
sau bronhopneumonie cronică obstructivă;
 bolnavilor cu manifestări clinice cardio-vasculare severe, precum tahicardie,
angină, palpitații etc.;
 bolnavilor cu risc crescut de șoc cardiogen;
 bolnavilor care prezintă semne clinice evidente ale insuficienței de organ;
 bolnavilor cu hemoragii masive și necontrolabile.

6
Tratament patogenic
Tratamentul profilactic în cadrul anemiei feriprive trebuie administrat în cazul
persoanelor la care, din cauza condiției fiziologice sau patologice, este necesară
administrarea unor cantități crescute de fier: copiii aflați în perioada de creştere, femeile
însărcinate şi cele care alăptează, femeile multipare, bolnavii supuşi unor intervenții
chirurgicale de îndepărtare a unor segmente gastrice sau intestinale, persoanelor care
în mod regulat donează sânge.
Tratamentul curativ se adresează  bolnavilor cu deficit sever de fier şi celor cu
simptomatologie accentuată. Tratamentul poate fi administrat pe cale orală sau
parenterală. Dintre produsele farmaceutice administrate pe cale orală amintim:
Ferrogradumet 325 mg, Glubifer 100 mg, Sorbifer Durules. Produsele farmaceutice
administrate pe care parenterală sunt Fierul polimaltozat şi Ferum Hausmann.
 
În cadrul anemiei megaloblastice tratamentul constă în administrarea vitaminei B12.  
 
Tratamentul anemiilor prin deficit de folați constă în administrarea de acid folic.
 
Tratamentul de elecție în cadrul anemiilor hemolitice este transfuzia cu masă
eritrocitară, plasmafereza şi administrarea de glucocorticoizi (Prednison, Hemisuccinat
de hidrocortizon). Splenectomia este indicată în cazul lipsei de răspuns la
corticoterapie. Tratamentul cu medicamente imunosupresoare (Azathioprina) este
indicat în cazul lipsei de răspuns la corticoterapie şi splenectomie.