ANEMIA FERIPRIVA

Anemia feripriva preprezintă cea mai frecventă afecțiune hematologică, fiind

determinată de o scădere a numărului eritrocitelor, respectiv de o scădere a
concentrației de hemoglobină, o anemie de cauză centrală, caracterizată prin deficitul
de fier.

Eritrocitele sunt celule anucleate,cu o formă discoidă, ceea ce le conferă o suprafață

mai mare pentru transportul oxigenului către țesuturi. Transportul oxigenului este
asigurat de către o cromoproteină specializată, numită hemoglobină, care dă culoarea
specifică sângelui. Această cromoproteină este alcătuită dintr-o parte
prostetică(neproteica), hemul, în centrul căruia se află un atom de fier și dintr-o parte
proteică, globina, formată la rândul ei din patru lanțuri polipeptidice, două alfa și două
beta. Scăderea concentației hemoglobinei duce la apariția anemiei, cu un tablou clinic
specific, mai mult sau mai puțin zgomotos, în funcție de severitatea deficitului.

Fierul este imperios necesar pentru toate organismele vii, datorită implicării sale într-o
multitudine de procese metabolice, cum ar fi transportul oxigenului (deoarece intră în
structura hemoglobinei al cărui rol este de a transporta oxigenul), sinteza ADN-ului,
transportul electronilor. Dat fiind rolul său, reglarea concentrației acestui element este
extrem de importantă, absorbția sa în intestinul subțire necesitând a fi corelată cu
pierderile, pentru a păstra echilibrul. De exemplu, o persoană cu o greutate de
aproximativ 70 kg are o cantitate de fier totală în organism de 4 g, din care 2, 5 g sunt
stocate în hemoglobină.

Necesitatea zilnică de fier a unui adult este de 25 mg, dar organismul absoarbe din
alimentație, în mod normal, în jur de 1 mg zilnic, astfel încât este nevoit să procure
diferența de fier necesară. Una dintre modalități este reprezentată de sustragerea
fierului din eritrocitele hemolizate zilnic. Eritrocitele au o durata de viață de circa 100-
120 de zile, după această perioadă fiind distruse la nivelul splinei, însemnând că zilnic
0, 8-1% din totalul lor sunt înlocuite. Din hemoglobina eritrocitelor distruse rezultă 20 mg
de fier, iar majoritatea va fi absorbit la nivelul mucoasei intestinale duodenale și
jejunale, trecând în circulația sangvină, fiind astfel reutilizat.
 
Odată ajuns în circulație, fierul neutilizat pentru eritropoieză se atașează de o proteină,
numită transferină, care îl va transporta la situsurile de stocare, sub două
forme, feritina și hemosiderina. Feritina este cea mai importantă formă de stocaj,
localizată în hepatocitele ficatului, măduva osoasă și în splină. Fierul astfel stocat este
disponibil pentru a fi utilizat rapid, în caz de necesitate. Feritina serică este un marker
fidel al depozitelor de fier din organism (1 ng/ml este echivalentul a 8 mg de fier stocat).
A doua modalitate de stocare, hemosiderina, se găsește în ficat, în celulele Kupffer și în
măduva osoasă, în macrofage. Orice eroare a acestui echilibru, fie prin absorbția
exagerată a fierului care va duce la apariția unei afecțiuni numită hemosideroză, fie prin
scăderea serică a fierului, ducând la anemie feriprivă, va afecta organismul.

Cauze și factori de risc

1.Una dintre cauzele anemiei feriprive este reprezentată de un aport scăzut de fier ca
urmare a unei alimentații deficitare în carne, ouă, pește. Fierul poate fi preluat și din
legume, însă absorbția sa este mai scăzută. Acidul ascorbic, găsit în citrice, este un

1
 stimulant al absorbției fierului, de aceea se recomandă ca suplimentele de fier să fie
administrate împreună cu suc de citrice.
 
2.Anemia feriprivă poate avea drept cauză pierderile excesive de fier, de exemplu prin
urină (hemosiderinuria, hemoglobinuria), la nivel pulmonar, în hemosideroză, sau prin
sângerari cronice.
Cele mai comune cauze de pierderi sanguine sunt:
 utilizarea antiinflamatoarelor non-steroidiene;
 neoplazie la nivelul colonului
 neoplazie gastrică;
 ulcer gastric sau duodenal;
 sângerari menstruale abundente;
 alte cauze: hemoroizi, boli intestinale inflamatorii (boala Crohn), varice
esofagiene, epistaxis recurent, după donări de sânge repetate.
 
3.În plus, există situații în care organismul are necesități mai crescute de fier decât în
mod normal. De exemplu, în perioada sarcinii, viitoarea mamă necesită adesea
suplimente de fier pentru a preveni o anemie feriprivă, întrucât necesită fier atât pentru
producția proprie de eritrocite, cât și pentru asigurarea necesităților fătului. De
asemenea, în primii doi ani de viață și în timpul adolescenței, când ritmul creșterii
organismului este accelerat, nevoile de fier sunt crescute, ceea ce necesită o
compensație prin alimentație diversificată.

4.Absorbția deficitară a fierului este o altă cauză de anemie feriprivă, fiind determinată
fie de rezecții intestinale, fie de un sindrom de malabsorbție, ca celiakia (intoleranța la
gluten), mucoviscidoza (fibroza chistică), boala Crohn. Aclorhidia este o altă afecțiune
ce duce la anemie feriprivă, prin lipsa acidității, necesară absorbției fierului.

În cazul copiilor și sugarilor, cele mai frecvente riscuri sunt:

 nou-născuții prematuri sau cei care au o greutate mică la naștere;
 sugarii mai mici de 1 an care sunt alimentați cu lapte de vacă sau de capră;
 sugarii care sunt alimentați natural, însă diversificarea este efectuată incorect,
fară a li se asigura cantitatea de fier necesară, preluată din alimente;
 alimentarea sugarilor cu formule de lapte care nu au adaos de fier;
 copiii cu vârste între 1 și 5 ani care beau zilnic mai mult de 700 ml de lapte de
vacă sau de capră;
 copiii expuși la plumb.

 Fetele adolescente au un risc crescut de a fi afectate de anemie, deoarece ritmul de

creștere al organismului este crescut, însă se adaugă pierderile cronice, regulate, de
sânge prin menstre.

Semne și simptome

Persoanele care suferă de anemie feriprivă pot fi asimptomatice sau pot prezenta
următoarele semne și simptome:

a) simptomele comune tuturor tipurilor de anemie:

2
  paloare sclero-tegumentară (ten palid);
 fatigabilitate (stări de oboseală);
 palpitaţii;
 tahicardie ;
 dispnee;
 vertij;

b) semne ale deficitului de fier:

 tulburări de creştere;
 tulburări trofice ale tegumentelor şi mucoaselor (tegumente uscate, fanere
friabile, glosită);
 tulburări digestive (apetit capricios, rar disfagie, diaree recurentă, uneori
microhemoragică);
 tulburări cardiovasculare (palpitaţii, tahicardie, sufluri cardiace, rar semne de
insuficienţă cardiacă);
 tulburări neuropsihice (astenie, agitaţie, tulburări de atenţie, scăderea
randamentului şcolar).

Pe lângă acestea apar şi o serie de simptome caracteristice:

 disfagia;
 leziuni ale cavităţii bucale (stomatita angulară – ulceraţii la comisura buzelor,
atrofia papilelor linguale cu diferite grade de glosită – limbă roşie, depapilată);
 unghii plate (platonichie) friabile, fără luciu, uneori cu aspect de ”linguriţă” cu
concavitatea în sus (koilonichie).

Splenomegalia poate fi întâlnită în 10% din cazuri.

Diagnostic

Deși medicul este orientat spre diagnosticul de anemie de către simptomele pacientului,
diagnosticul final este pus pe baza examenelor de laborator.

Numărul eritrocitelor, hematocritul și valoarea hemoglobinei scăzute pun diagnosticul de

anemie. Pentru a preciza că anemia este feriprivă, rezultatul analizelor trebuie să
arate:
 fier seric – scăzut;
 feritină – scăzută (depozite de fier scăzute);
 transferina - crescută (nivelul seric al proteinei transportoare a fierului este
crescut);
 VEM (volum eritrocitar mediu), HEM (hemoglobina eritrocitară medie) și CHEM
(concentrația hemoglobinei eritrocitare medie) – scăzute;
 haptoglobină – scăzută;
 reticulocite – scăzute.

Următorul pas în diagnosticul anemiei feriprive este de a stabili cauza. Astfel:

 se exclud pierderile renale prin dozarea hemoglobinei urinare și prin efectuarea
sedimentului urinar;
3
  se exclud sângerarile gastrointestinale prin testul hemocult sau coprocitograma.
 colonoscopie care inspectează colonul și rectul și care ajută la detectarea
polipilor sau a sursei sângerării;
 endoscopie digestivă superioară care inspectează tubul digestiv
superior(cavitate bucală,esofag, stomac,duoden până la unghiul duodeno-
jejunal) care ajută la identificarea ulcerului sau altei cauze a sângerarii.

În urma examenului clinic și testelor biologice, anemia feriprivă poate fi clasificată în 5

stadii:

 stadiul I – se caracterizează prin scăderea depozitelor de fier, evidențiindu-se

prin nivel seric al feritinei scăzut;
 stadiul II – fierul seric și saturația transferinei scad, iar receptorii serici ai
transferinei au un nivel crescut;
 stadiul III – scade numărul eritrocitelor;
 stadiul IV – apare microcitoza (VEM scăzut), însoțită de hipocromie (HEM și
CHEM scăzute);
 stadiul V – deficitul de fier se manifestă clinic, prin semne și simptome.

Diagnosticul diferențial trebuie efectuat în primul rând cu alte anemii microcitare:

 Talasemia: este o anemie periferică, hemolitică, cauzată de anomalii ale
lanturilor de hemoglobina. Din punct de vedere biologic se evidențiază: fier seric
crescut, feritina crescută, bilirubina indirectă crescută, reticulocite crescute, iar
electroforeza hemoglobinei va pune diagnosticul cert.
 Anemia din afecțiuni cronice – feritina normală sau crescută, asociată cu un
nivel scăzut al fierului seric ne orientează spre acest tip de anemie.
 Anemia din intoxicația cu plumb.

Tratament

Pentru un tratament corect, este necesară cunoașterea cauzei exacte ce a determinat

apariția anemiei feriprive. În general, dacă este cauzată de dezechilibre alimentare
aceasta este tratată prin creșterea aportului de fier, fie prin ajustarea dietei, dacă
anemia este una ușoară, fie prin administrarea de fier oral sau parenteral, dupa cum vă
va prescrie medicul dumneavoastră, într-o doză corespunzătoare vârstei și greutății.
Acesta va trata orice altă cauză, în paralel cu administrarea suplimentelor de fier, ca de
exemplu administrarea de contraceptive pentru combaterea unei sângerari menstruale
abundente sau tratarea ulcerului peptic.

Pentru administrarea pe cale orală a preparatelor de fier (săruri feroase – clorură,

sulfat, gluconat, fumarat) este necesar a se cunoaşte cantitatea de fier elementar care
este conținută de fiecare preparat în parte (de exemplu, tableta de TARDYFERON are
80 mg fier). Doza recomandată de fier este 100 mg/zi.

Pe parcusul tratamentului se va urmări criza reticulocitară care apare după 10 zile

de tratament. La 2 săptămâni de la începerea tratamentului Hb (hemoglobina) trebuie
să crească cu 2g/dl, iar anemia dispare de obicei după 6-8 săptămăni de tratament.

 
O dietă bogată în fier, se bazează pe:
4
 carne roșie;
 ficat;
 pui, curcan;
 pește;
 broccoli, fasole;
 paste, cereale, orez îmbogățite cu fier.
 
Dacă medicul vă recomandă suplimente orale, trebuie să țineți cont de următoarele
aspecte:
 Nu luați tabletele de fier împreună cu antiacide, cum ar fi inhibitoarele de pompă
de protoni sau antagoniști ai receptorilor histaminici H2.
 Este recomandat să luați tabletele prescrise împreună cu vitamina C (acid
ascorbic – 250 mg) sau cu suc de citrice – acidul ascorbic potențează absorbția
fierului.

Efecte adverse ale terapiei:

Este important să știți că suplimentele de fier pot produce constipație, de aceea
medicul dumneavoastră vă poate face recomandări pentru combaterea acestui efect
advers. De asemenea, scaunele pot căpăta culoarea neagră, astfel încât nu trebuie să
vă impacientați. Alte efecte adverse sunt: greața, vărsăturile, epigastralgiile, durerile
abdominale, arsurile resimțite la nivel toracic.
 
Există situații în care medicul dumneavoastră va decide că este
necesară administrarea intravenoasă de fier sau chiar a transfuziilor de sânge:
 anemia feriprivă severă;
 sindroame de malabsorbție, atunci când fierul nu poate trece din lumenul
intestinal, prin mucoasa intestinală în circulația generală;
 intoleranța la fierul administrat oral;
 pierderi cronice de sânge;
 pacientul prezintă simptome severe, ca dispneea sau durerile toracice.
         
Tratamentul oral sau parenteral se continuă până la normalizarea hemoglobinei,
astfel încât sunt necesare dozări succesive ale acestei cromoproteine, continuând 6-8
săptămâni după atingerea valorilor normale, pentru refacerea depozitelor de fier.