Sunteți pe pagina 1din 15

Cerinţele către elementele de agregare

• să se adapteze intim la bont (ceea ce nu


este totdeauna realizabil) și să nu se
rotească în jurul axului lung al dintelui;
• să redea morfologia dintelui restaurat;
• să stabilească contacte fiziologice cu dinții
vecini și antagoniști;
• să restabilească funcția masticatorie a
dintelui acoperit
Cerinţele către elementele de agregare
• să aibă suprafață netedă, fără margini
ascuțite; versantele cuspizilor să aibă
înclinație de 20 de grade.
• să aibă o grosime uniformă, să nu aibă
perforații, să nu producă efectul de
galvanism.
• ambele elemente de agregare trebuie să
aibă un ax de inserție comun.
Examinarea contactelor

• se apreciază contactele cu dinții vecini și


antagoniști cu ajutorul hârtiei de articulație:
aceasta de interpune între coroană și dintele
natural și se presează: zona de contact se
colorează;
• contactele trebuie să fie uniforme, să nu fie
contacte premature sau infraocluzie;
Examinarea la nivelul parodontului
marginal
• la nivelul coletului, coroana trebuie să aibă un
contact intim la nivelul preparației, care se face
fără prag;
• în privința raportului marginii coroanei ştanțate cu
parodontul marginal exista trei opinii:
a) marginea coroanei pătrunde în sulcusul
dentogingival cu 0,2— 0,3 mm;
b) marginea coroanei este tangentă la marginea
gingivală;
c) marginea coroanei nu ajunge la cea gingivală cu
1,5-2mm.
Examinarea la nivelul parodontului
marginal
• Conform primei opinii dacă marginea coroanei nu este
înfundată în sulcusul dentogingival, în zona terminală ea
creează un punct de retenție pentru produsele
alimentare;
• A doua opinie confirmă că marginea coroanei cu o
grosime de 0,25—0,3 mm introdusă în sulcusul
dentogingival provoacă leziunea țesuturilor din această
zonă ca rezultat al căreia survin inflamația, retracția
gingiei şi apariția pungii dento-parodontale.
• Autorii concepției a treia susțin, că marginea coroanei
trebuie să se termine cu 1,5—2 mm pînă la parodontul
marginal prevenindu-se astfel leziunile mecanice. Ei
recomandă ca marginea coroanei să fie subțiată
maximal prevenind retenția alimentelor.
Tactica medicului în cazul
necorespunderii cerinţelor către
coroanele ştanţate
• În cazurile când coroana ștanțată nu corespunde
cerințelor, medicul încearcă să o adapteze
îndoind-o cu cleștele sau șlefuind-o ușor cu
freza;
• Dacă necorespunderile nu sunt de amploare
mare, acestea pot fi remediate dar dacă
coroana este de dimensiuni mai mici sau prea
subțire și perforată, atunci se face altă coroană;
Efectuarea probei coroanei ştanţate ca elemente
de agregare a punţii dentare
• Primind coroana confecționată în laborator
medicul se convinge dacă ea este de pe dintele
dat, apreciază dacă corespund formele anatomice,
o prelucrează cu etanol, eter și efectuează proba.
• Se verifică inserția pe bont: trebuie să se îmbrace
cu ușurință dar să se înlăture cu o oarecare
opunere a rezistenței, la limita preparației coroana
trebuie să aibă un contact intim pe toată întinderea
marginii ei;
• Apoi se încearcă mobilizarea coroanei spre
vestibular și oral: coroana trebuie să aibă
stabilitate bună pe bont.
Efectuarea probei coroanei ştanţate ca elemente de
agregare a punţii dentare

• Când se efectuează proba se atrage o


atenție deosebită raportului dintre
marginea coroanei și parodonțiului
marginal; pentru a evita lezarea lui
coroana trebuie atent mișcată spre colet
ținând cont de raportul ce se creează.
Efectuarea probei coroanei ştanţate ca elemente de
agregare a punţii dentare

• După adaptarea marginală a coroanei


urmează verificarea contactului ocluzal care
se determină vizual cu ajutorul hârtiei de
articulație sau cu o folie de ceară atrăgând
atenția la contactul cu antagoniștii și cu dinții
vecini.
• O mare importanță o are și axul de inserție a
coroanelor, care trebuie să fie paralel, pentru
a fi posibilă inserția protezei pe diții stâlpi.
Cerinţele către modelul pentru
modelarea corpului de punte
• Modelul se realizează din gips simplu și
trebuie să fie integru, să nu prezinte
surplusuri, fisuri, fracturi, să-și păstreze
volumul după priză, să fie rezistent și cu o
suprafață netedă care să redea intim câmpul
protetic.
• Modelul de bază trebuie să fie izolat pentru a
preveni lipirea blocului de ceară de modelare.
Proba coroanei de substituţie
ca element de agregare
• Se verifică adaptarea dispozitivului radicular la
pereții canalului radicular și a dispozitivului coronar
la suprafața orizontală a bontului: odată ajustată,
coroana de substituție trebuie să stea fixă, iar la
încercările de a o mobiliza să opună rezistență;
• De asemenea, joncțiunea coroanei cu țesutul dur al
dintelui trebuie să fie cât mai intimă;
• Se verifică contactele cu dinții vecini și antagoniști
cu ajutorul hârtiei de articulație: să nu fie în supra-
sau infraocluzie, să aibă contact intim cu dintele
vecin;
Proba coroanei de substituţie
ca element de agregare
• Se verifică contactele cu dinții vecini și
antagoniști cu ajutorul hârtiei de articulație:
să nu fie în supra- sau infraocluzie, să
aibă contact intim cu dintele vecin;
• Se verifică axul de inserție a pivotului
radicular, care trebuie să fie acelați la
toate elementele de agregare, pentru a
facilita ajustarea punții la câmpul protetic.
Proba preventivă și definitivă a punților
dentare din două bucăți.
• Proba preventivă se face după solidarizarea
coroanelor și a corpului de punte;
• Se verifică pe model adaptarea la colet a
fiecărui element de agregare și stabilitatea
punții pe dinții stâlpi;
Proba preventivă și definitivă a punților
dentare din două bucăți.
• se verifică în cavitatea bucală inserția pe câmpul
protetic, care trebuie să se facă cu ușurință;
• stabilitatea punții pe dinții stâlpi: nu trebuie să
basculeze;
• contactul corpului de punte cu mucoasa apofizei
alveolare edentate (șa, semișa, tangent linear,
punctiform sau suspendat);
• se verifică contactele cu dinții vecini și antagoniști;
• la confecționarea punții semifizionomice se
apreciază culoarea materialului fizionomic.
Proba preventivă și definitivă a punților
dentare din două bucăți.
• Proba definitivă se petrece când puntea este
finisată și pregătită pentru a fi cimentată pe
dinții stâlpi;
• Se verifică dacă nu balansează, adaptarea
elementelor de agregare pe bontul dintelui
stâlp, contactele interdentare, contactul
suprafeței mucozale cu fibromucoasa și, dacă
este cazul, culoarea materialului fizionomic;
• Se verifică integrarea în arcadă și nivelul
restabilirii funcției masticatorii și estetice.

S-ar putea să vă placă și