este totdeauna realizabil) și să nu se rotească în jurul axului lung al dintelui; • să redea morfologia dintelui restaurat; • să stabilească contacte fiziologice cu dinții vecini și antagoniști; • să restabilească funcția masticatorie a dintelui acoperit Cerinţele către elementele de agregare • să aibă suprafață netedă, fără margini ascuțite; versantele cuspizilor să aibă înclinație de 20 de grade. • să aibă o grosime uniformă, să nu aibă perforații, să nu producă efectul de galvanism. • ambele elemente de agregare trebuie să aibă un ax de inserție comun. Examinarea contactelor
• se apreciază contactele cu dinții vecini și
antagoniști cu ajutorul hârtiei de articulație: aceasta de interpune între coroană și dintele natural și se presează: zona de contact se colorează; • contactele trebuie să fie uniforme, să nu fie contacte premature sau infraocluzie; Examinarea la nivelul parodontului marginal • la nivelul coletului, coroana trebuie să aibă un contact intim la nivelul preparației, care se face fără prag; • în privința raportului marginii coroanei ştanțate cu parodontul marginal exista trei opinii: a) marginea coroanei pătrunde în sulcusul dentogingival cu 0,2— 0,3 mm; b) marginea coroanei este tangentă la marginea gingivală; c) marginea coroanei nu ajunge la cea gingivală cu 1,5-2mm. Examinarea la nivelul parodontului marginal • Conform primei opinii dacă marginea coroanei nu este înfundată în sulcusul dentogingival, în zona terminală ea creează un punct de retenție pentru produsele alimentare; • A doua opinie confirmă că marginea coroanei cu o grosime de 0,25—0,3 mm introdusă în sulcusul dentogingival provoacă leziunea țesuturilor din această zonă ca rezultat al căreia survin inflamația, retracția gingiei şi apariția pungii dento-parodontale. • Autorii concepției a treia susțin, că marginea coroanei trebuie să se termine cu 1,5—2 mm pînă la parodontul marginal prevenindu-se astfel leziunile mecanice. Ei recomandă ca marginea coroanei să fie subțiată maximal prevenind retenția alimentelor. Tactica medicului în cazul necorespunderii cerinţelor către coroanele ştanţate • În cazurile când coroana ștanțată nu corespunde cerințelor, medicul încearcă să o adapteze îndoind-o cu cleștele sau șlefuind-o ușor cu freza; • Dacă necorespunderile nu sunt de amploare mare, acestea pot fi remediate dar dacă coroana este de dimensiuni mai mici sau prea subțire și perforată, atunci se face altă coroană; Efectuarea probei coroanei ştanţate ca elemente de agregare a punţii dentare • Primind coroana confecționată în laborator medicul se convinge dacă ea este de pe dintele dat, apreciază dacă corespund formele anatomice, o prelucrează cu etanol, eter și efectuează proba. • Se verifică inserția pe bont: trebuie să se îmbrace cu ușurință dar să se înlăture cu o oarecare opunere a rezistenței, la limita preparației coroana trebuie să aibă un contact intim pe toată întinderea marginii ei; • Apoi se încearcă mobilizarea coroanei spre vestibular și oral: coroana trebuie să aibă stabilitate bună pe bont. Efectuarea probei coroanei ştanţate ca elemente de agregare a punţii dentare
• Când se efectuează proba se atrage o
atenție deosebită raportului dintre marginea coroanei și parodonțiului marginal; pentru a evita lezarea lui coroana trebuie atent mișcată spre colet ținând cont de raportul ce se creează. Efectuarea probei coroanei ştanţate ca elemente de agregare a punţii dentare
• După adaptarea marginală a coroanei
urmează verificarea contactului ocluzal care se determină vizual cu ajutorul hârtiei de articulație sau cu o folie de ceară atrăgând atenția la contactul cu antagoniștii și cu dinții vecini. • O mare importanță o are și axul de inserție a coroanelor, care trebuie să fie paralel, pentru a fi posibilă inserția protezei pe diții stâlpi. Cerinţele către modelul pentru modelarea corpului de punte • Modelul se realizează din gips simplu și trebuie să fie integru, să nu prezinte surplusuri, fisuri, fracturi, să-și păstreze volumul după priză, să fie rezistent și cu o suprafață netedă care să redea intim câmpul protetic. • Modelul de bază trebuie să fie izolat pentru a preveni lipirea blocului de ceară de modelare. Proba coroanei de substituţie ca element de agregare • Se verifică adaptarea dispozitivului radicular la pereții canalului radicular și a dispozitivului coronar la suprafața orizontală a bontului: odată ajustată, coroana de substituție trebuie să stea fixă, iar la încercările de a o mobiliza să opună rezistență; • De asemenea, joncțiunea coroanei cu țesutul dur al dintelui trebuie să fie cât mai intimă; • Se verifică contactele cu dinții vecini și antagoniști cu ajutorul hârtiei de articulație: să nu fie în supra- sau infraocluzie, să aibă contact intim cu dintele vecin; Proba coroanei de substituţie ca element de agregare • Se verifică contactele cu dinții vecini și antagoniști cu ajutorul hârtiei de articulație: să nu fie în supra- sau infraocluzie, să aibă contact intim cu dintele vecin; • Se verifică axul de inserție a pivotului radicular, care trebuie să fie acelați la toate elementele de agregare, pentru a facilita ajustarea punții la câmpul protetic. Proba preventivă și definitivă a punților dentare din două bucăți. • Proba preventivă se face după solidarizarea coroanelor și a corpului de punte; • Se verifică pe model adaptarea la colet a fiecărui element de agregare și stabilitatea punții pe dinții stâlpi; Proba preventivă și definitivă a punților dentare din două bucăți. • se verifică în cavitatea bucală inserția pe câmpul protetic, care trebuie să se facă cu ușurință; • stabilitatea punții pe dinții stâlpi: nu trebuie să basculeze; • contactul corpului de punte cu mucoasa apofizei alveolare edentate (șa, semișa, tangent linear, punctiform sau suspendat); • se verifică contactele cu dinții vecini și antagoniști; • la confecționarea punții semifizionomice se apreciază culoarea materialului fizionomic. Proba preventivă și definitivă a punților dentare din două bucăți. • Proba definitivă se petrece când puntea este finisată și pregătită pentru a fi cimentată pe dinții stâlpi; • Se verifică dacă nu balansează, adaptarea elementelor de agregare pe bontul dintelui stâlp, contactele interdentare, contactul suprafeței mucozale cu fibromucoasa și, dacă este cazul, culoarea materialului fizionomic; • Se verifică integrarea în arcadă și nivelul restabilirii funcției masticatorii și estetice.