Povestea lui Harap-Alb

de Ion Creangă

”Povestea lui Harap-Alb” se încadrează în genul epic, iar ca specie literară este un
basm cult, autorul fiind Ion Creangă. A apărut în revista "Convorbiri literare" la 1 august
1877, apoi în același an în ziarul "Timpul". Conform lui George Călinescu, nici “Amintirile”
lui Creangă și cu atât mai puțin “Poveștile” nu sunt opere propriu-zis de prozator, ci părți
narate dintr-o întocmire dramatică cu un singur actor, monologică. Creangă este când
povestitor de basme, când nuvelist în sensul vechi.
Basmul cult “Povestea lui Harap-Alb” are că sursă de inspirație basmul popular, de la
care autorul păstrează motivele: călătoria, încercarea puterii, pețitul, probele; personajele
fabuloase; ajutoarele venite în sprijinul binelui; formulele tipice și inovează prin umanizarea
fantasticului, prin comportamentul, gestica, psihologia și limbajul personajelor.
Drumul în „Povestea lui Harap-Alb” reprezintă călătoria inițiatică întreprinsă de
personajul principal.
Drumul (sau călătoria) sugereaza destinul omului, derulat de la naştere pana la moarte.
Călătoria propune un mod de cunoaştere şi de redescoperire de sine. Pentru omul aflat în
dilemă, plecarea în lume reprezintă soluţia eliberării, prin puterea de a alege. Drumul eroului
are funcţia unei iniţieri, iar obstacolele întâlnite în cale îl maturizează şi îl fac să-şi înţeleagă
rostul în lume. Drumul inglobeaza calatoria in sine, dar si probele pe care Harap-Alb le are de
trecut. El se transforma din fiul cel mic al unui imparat, din baiatul naiv si nestiutor, intr-un
initiat, in sot si imparat. Nimic din ceea ce se intampla pe durata calatoriei nu este
intamplator, destinul spunandu-si cuvantul in fiecare situatie. Inca de la inceput, tanarul este
sfatuit de Sfanta Duminica, fiinta inzestrata cu puteri supranaturale, pentru a putea trece peste
prima incercare, pusa la cale de propriul tata. El este favorizat de catre destin in fata celorlalti
doi frati mai mari. Nici intovarasirea cu Spanul nu este intamplatoare. Spanul este o fiinta
aparent negativa, malefica, dar are si o imensa realizare in toata aceasta poveste, aceea de a il
face pe tanar sa treaca prin toate probele necesare, asigurandu-i initierea. De asemenea, fata
de imparat cunoaste dinainte destinul lui Harap-Alb, procurand elementele necesare invierii
lui. Toate elementele si fiintele din poveste sunt complici ai destinului, conclucrand pentru a
putea duce la bun sfarsit misiunea: transformarea tanarului din profan in initiat.
Probele prin care trece Harap-Alb sunt menite să-l maturizeze si sa ii formeze
personalitatea.
Prima probă este reprezentată de întâlnirea cu ursul, mai exact, întâlnirea dintre prinţ şi
tatăl său. În această probă, băiatul învaţă să sesizeze esenţa ascunsă în spatele aparenţelor.
Înainte de plecarea sa, Harap-Alb primeşte darurile sacre: paloşul, hainele şi calul năzdrăvan.
In basmul popular, este vorba despre o dobândire a identităţii, căci eroul află de la cineva
despre existenţa acestora, apoi trebuie să le redea funcţionalitatea: calul trebuie hrănit cu
jăratic, hainele trebuie să i se potrivească, şi de asemenea, curajul său trebuie să fie pe măsura
armelor.
Întâlnirea cu Sfânta Duminică consta in depistarea esenţei sub aparenţă. În folclor,
aceasta este reprezentată de o bătrână generoasă, binevoitoare, iar adeseori îndrumătoare a
eroului inocent. Rolul ei se justifică în primul rând prin legătura directă cu divinitatea.
Pădurea este primul obstacol întâlnit de prinţ în calea sa, semnificand un loc de
retragere, meditaţie şi rugăciune. Ca orice labirint, reprezintă şi un loc de iniţiere, de
confruntare cu numeroase probe şi semne care desluşesc drumul sau induc în eroare.
Fiinţa diabolică (spânul, Omul roşu) reprezintă interdicţia, care din teribilism, este
încălcată. Omul care poartă un semn fatal reprezintă un avertisment. Printre aceştia se numără
spânii, roşcaţii, infirmii sau cei care au un semn distinct, avertizând astfel asupra pericolului
pe care îl reprezintă.
Fântâna este o probă din drumul spre maturitate. Ea sugerează un val inepuizabil şi un
spaţiu al biruinţei celui care a scormonit în adâncurile pământului. Prinţul intră în fântână,
însă la ieşire el este botezat, primeşte numele de “Harap-Alb”. Naşul său fiind, paradoxal,
spânul, care are aici rol de iniţiator în tainele lumii
Jurământul făcut de Harap-Alb este pe viaţă, bazat pe experienţa lui şi pe a tatălui său.
Din această cauză, jurământul este sfânt, menit să ajute la maturizare.
Albina este considerată o miraculoasă întrupare a spiritului. Ea poartă mesajul divin şi
este asociată cunoaşterii şi iniţierii, fiind legata de crearea lumii. Albina apare ca ajutor al
creatorului, insa poate fi socotită şi un însemn nefast căci i-a fost sortit acul înveninat,
aducător de moarte. Albinele şi furnicile sunt idealuri ale umanităţii, furnica reprezentând
idealul de muncă, iar albina idealul de hărnicie.
Animalele sunt simboluri ale vieţii instinctuale, proiectate în numeroase sectoare ale
existenţei. Unele sunt benefice: de multe ori o albină îi dă aripa sa, o pasăre îi aduce vestea
cea bună, furnicile selectează grămezi de seminţe în locul eroului, iar altele sunt rău-
prevestitoare: animalele acvatice simbolizează forţele abisale şi monstruoase, şarpele şi
balaurul sugerează sensuri legate de trecerea timpului, ursul reprezintă forţa, iar cerbul
frumuseţea.
 Calul este însoţitorul şi sfătuitorul eroului. Fiinţă înaripată, el poate pătrunde pe
celălalt tărâm, zbura ca gândul, cunoaşte toate vicleniile lumii, revitalizandu-se periodic.
Dualismul acestui simbol vine tocmai din această dublă ipostază, de animal liber şi de animal
domesticit cu greu, nesupus de om, el este un pericol, dar şi un animal care impune teamă. Ca
animal învins de erou, calul se transformă în aliat şi călăuzitor.
Namilele (Ochilă, Setilă, Flămânzilă, Păsări-Lăţi-Lungilă) sunt simboluri ce reprezintă
idealurile umanităţii si dorinţa de a depăşi limitele. Ele pot reprezenta şi principiul lumii pe
dos (dincolo de fizicul înspăimântător se află o bunătate uimitoare).
Apa vie şi apa moartă reprezintă alternativele eroului în luptă Apare simbolul celor
două izvoare, unul dătător de putere şi celălalt moleşitor sau mortal. Element primordial, apa
este substanţa naşterii şi a morţii, având funcţii germinative şi purificatoare.
Nunta reprezintă consacrarea binelui, ultima etapă din maturizare, întâlnirea şi
împlinirea iubirii. Ea face ca ciclul să fie complet, astfel, Harap-Alb se află acum în faţa
ultimului moment important din viaţa unui om, pentru ca trecuse deja de moarte.