FISA STUDIULUI DE CAZ I

Titlul : Cultura si civilizatie romana

Tema : Latinitate şi dacism
Profesor coordonator :Bratina Antoneta
Calendarul cazului:
 Perioada de pregatire: 15.09. 2011 – 05.10.2011
 Perioada de sustinere: 05.10.2011
Aborbarea temei:
Limba romana – O limba romanica
 Epoca de formare.Procesul de romanizare.
 Trasaturi definitorii ale limbii romane.
 Evolutia limbii romane literare.
 Inceputul scrisului in limba romana.Tipariturile (sec. al XVI-lea).
 Diversificarea textelor scrise in limba romana(sec. al XVII-lea).
 Tendinta de imbogatire a limbii romane(sec. al XVIII-lea).

LIMBA ROMANA – O LIMBA ROMANICA

 Limba romana este limba latina vorbita in mod neintrerupt in partea orientala a imperiului Roman,
cuprinzand provinciile dunarene romanizate (Dacia, Panonia de sud, Dardania, Moesia Superioara si
Inferioara),din momentul patrunderii limbii latine in aceste provincii si pana in zilele noastre.Aceasta limba
a suferit, insa, transformarii neincetate, atat prin evolutia ei normala, cat si prin influenta exercitata de
limbile cu care a venit in contact. 

Epoca de formare.Procesul de romanizare.

Poporul roman plamadit din romanizarea triburilor trace, s-a format in primele veacuri ale erei
crestine, pe ambele maluri ale Dunarii, intre Balcani si Carpatii Nordici, intre Tisa si Nistru, in stransa
legatura teritoriala cu lumea romana din Apus.
Limba romana s-a dezvoltat pe o baza teritoriala larga romanizata cuprinzand Dacia nord-
dunareana propriu-zisa si teritoriile care n-au intrat sub autoritatea romana, fiind locuite de catre "dacii
liberi".Latina dunareana, impreuna cu latina vorbita pe coasta Dalmatiei si, pana catre jumatatea a II-a a
sec. al III-lea e.n., impreuna cu latina vorbita in Italia, face parte din grupul oriental al limbii latine.Dalmata
era vorbita pe coasta Marii Adriatice si a disparut astazi cu totul.
Procesul de romanizare, s-a inceput cu mult inainte de cucerirea Daciei de catre romani. Incepand
cu anul XV d.Hr. cand a fost organizata provinciei Moesia Inferior (Dobrogea si o parte din Ungaria de azi) si
Moesia Superior (aprox. Iugoslavia de azi)geto-dacii vin in direct cu lumea romana.
Atunci cand Traian a supus Dacia (106), scrie istoricul Vasile Parvan, “tot malul drept al Dunarii era
plin de orase si cetati romane”.Deci procesul de romanizare a fost accelerat de cele doua Moesii, provincii
care au fost cucerite cu aproape doua secole inaintea Daciei, fapt ce a determinat ca procesul de
transformare a populatiei romanizate in populatie romaneasca propriu-zisa sa continue intr-un ritm alert.
Un rol important in procesul de romanizare l-au avut orasele formate de romanii cuceritori in cele
aproape doua secole de dominatie politica indeosebi in Transilvania, Banat si Oltenia: Porolissum (Salaj),
Potaisa (Turda), Apulum (Alba Iulia), Cedonia (Sibiu), Turris (Turnu-Magurele).
Limba romana provine din latina populara vorbita, nu din cea scrisa. Latina populara vorbita a fost
numita si latina vulgara, pentru ca in latineste “vulgaris” = popular. Acest aspect al latinei sta la baza
celorlalte limbi inrudite cu romana care formeaza impreuna  “familia limbii romanice”.  Fondatorul
filologiei romane Friederich Diez sustine ca din fuziunea a doua limbi se naste a treia, in care se impune cea
mai evoluata. Apoi explicatia este continuata prin impletirea dintre elementul substrat (cel autohton) cu
elementul strat(neolatin) din care au rezultat limbile romanice: limba daca (elementul substrat) s-a
contopit cu limba latina populara din care a rezultat limba romana.Limba etruscilor, oscilor, umbrilor
(element substrat) s-a contopit cu limba latina si a rezultat limba italiana; limba iberilor (element substrat)
+ limba latina a rezultat limba spaniola si portugheza; etc. In felul acesta s-a format familia limbii
romanice: dalmata (disparuta azi, s-a vorbit pe coasta de rasarit a Adriaticii pana in secolul
XIX);italiana (Italia); retroromana (vorbita in estul Elvetiei); sarda (Sardinia); provensala (sudul
Frantei); franceza(Franta, Belgia, o parte din Elvetia, o parte din Canada); spaniola (Spania, fara teritoriul
Catalaniei, in America de Sud, fara Brazilia, in America Centrala, Mexic, Sudul S.U.A); catalana (Pirinei,
Barcelona, Valencia); portugheza(Portugalia, Brazilia); romana.
Poporul roman este urmasul geto-dacilor. Datorita imprejurarilor istorice, geto-dacii au fost nevoiti
sa se amestece, incepand cu anul 106, cu colonistii romani, adusi in Dacia dupa al doilea razboi cu Imperiul
Roman, din diferite zone ale Europei, Africii si chiar Asiei; vorbitori de limba latina populara, limba pe care
au impus-o popoarelor cucerite si mult superioara limbilor autohtone.
Dacia fiind transformata in provincie a imperiului a fost ocupata de armata, apoi de meseriasi,
negustori, etc. din diverse parti ale Imperiului Roman. Civilizatia si cultura acestora, face ca Dacia sa
prospere, fiind si o tara bogata. Pentru romani ea era intr-o vreme “Dacia cea fericita” – “Dacia Felix” –
cum s-a spus in latineste. Incetul cu incetul populatia autohtona s-a desprins cu institutile, cu civilizatia si
cultura romana, apoi pe masura ce trecea timpul au invatat latineste – proces ce se numeste romanizare.
 Dupa anul 271, armata si administratia romana au parasit Dacia, datorita migratiei popoarelor. Ei au
lasat populatia daco-romana fara aparare in fata gotilor, vizigotilor, huniilor, gepizilor. Populatia daco-
romana trebuia sa gaseasca o cale de a supravietui ca daco-romani in fata atacurilor nomazilor. Au trebuit
sa se retraga in locuri ferite, depr. Muntilor Carpati, unde invadatorii nu ajungeau prea usor
Un factor important in continuarea procesului de romanizare a Daciei la constituit crestinismul. Un
rol important in constituirea crestinismului l-au avut colonistii si ostasii adusi in Moesia Inferior si Dacia
Traiana, in deosebi cei originali din Kappadacia, Egipt si Iudeea. Crestinismul la romani s-a produs chiar
inainte de declararea crestinismului ca religie oficiala dupa romani. Asa se si explica de ce cuvintele din
terminologia religioasa sunt de origine latina: Dumnezeu, crestin, Rusalii, inger, cruce, altar, preot, etc.
Crestinismul a devenit religie de stat in Imperiul Roman in secolul IV. Legiferarea crestinismului s-a
produs dupa “Edictul de la Milano” in 313, dat de Constantin cel Mare pentru intreaga imparatie romana.
Atat procesul de crestinare cat si procesul de formare a poporului nostru, au loc simultan. De aici facem
afirmatia pertinenta ce apartine numai poporului nostru si anume: “Noi ne-am nascut crestini”, nu am fost
ca alte popoare.Patrunderea slavilor in Dacia si in sudul Dunarii a produs schimbari in aceasta parte a
Europei. Primul val al slavilor, se inscrie in secolul al VI –lea. Ei s-au asezat in peninsula Balcanica peste
populatia romanizata. O parte din ei au trecut in nordul Dunarii unde densitatea populatiei romanizate este
mai mare. Convietuind cu aceste popoare autohtone, ei incep sa se romanizeze, sa primeasca multe
cuvinte de la autohtoni in limba lor, proces ce se manifesta si invers. De la ei ne-au ramas multe denumiri
de ape: Moldova, Bistrita, Milcov, Ramnic, Prahova, Ialomita, Dambovita, Tarnavele, etc. sau denumiri de
orase: Craiova, targoviste, Slatina, Slanic, Bistrita, etc.
In secolul al VII- lea Europa este calcata de barbarii care sunt toti de rasa galbena (popare
turanice):bulgari, tatari, turci, unguri.
Bulgarii se stabilesc intre Don si Volga, apoi se indreapta spre Nistru, iar in secolul al VII-lea coboara
in peninsula Balcanica asezandu-se intre Dunare si Muntii Balcanici. In marea masa a slavilor, balcanicii se
slavizeaza.
Cand bulgarii isi organizau un stat in sudul Dunarii, in secolul al IX- lea patrund maghiarii in Dacia,
condusi de regele Arpad, care intemeiaza o dinastie care ii poarta numele. In urma unor lupte cu popoarele
germanice din zona, pierd batalia si sub influenta acestora primesc crestinismul in 1001, de la emisarii
(calugarii) veniti de la Roma in timpul lui Stefan cel Sfant.
Aparitia statului bulgar si crestinarea lui, aparitia statului maghiar crestin si patrunderea maghiarilor
in Transilvania au avut urmari foarte importante in istoria romanilor si a limbilor. Asa explicam ca de la
sfarsitul secolului al IX- lea limba bisericii romane sa devina limba slava si alfabetul romanesc sa fie cel
chirilic. Astfel crestinismul in care s-au nascut romanii, dupa o perioada de 500 ani (sfarsitul secolului IV –
sfarsitul secolului IX), perioada care in mintea poporului s-au imprimat cuvinte latine ce n-au mai putut fi
scoase din gandirea lor, au fost siliti sa ramana sub ordinea bisericeasca bulgara pana la organizarea
Bisericii Romane, in secolul XIV, dupa intemeierea principatelor romane. Biserica a constituit pentru toate
popoarele o palghe a puterii in statul feudal.
Dupa caderea Constantinopolului in biserica se produc transformari. Turcii acorda puterea
bisericeasca patriarhilor bizantini (greci) care introduc in Biserca limba greaca. Urmeaza perioada fanariota
si mai incarcata de tulburari, incheiata in 1821.

Trasaturi definitorii ale limbii romane

Româna este o limbă romanică deoarece elementele sale constitutive: sistemul fonetic, structura
gramaticală, cea mai mare parte a fondului lexical principal şi a vocabularului activ sunt de origine latină.
2.1. Nivelul fonetic
Procesul complex de transformare a latinei populare în limba română a acţionat la fiecare nivel al
limbii române. La nivel fonetic au acţionat mai multe legi. Cuvintele din limba latină populară au intrat în
limba română fie aşa cum erau folosite la vremea romanizării, fie cu anumite modificări.
Principalele modificări fonetice care au acţionat asupra cuvintelor latineşti în
trecerea lor spre limba română sunt:
a. Căderea finalelor;
Ex. : SOLEM -> SOLE -> SORE
GULAM -> GULA -> GURA
b.Transformarea în „L” intervocalic în „R”;
c.Trecerea grupului „CT” în „PT”;
-CT- -> -PT-
Ex. : NOCTEM -> NOCTE -> NOPTE -> NOAPTE ( moştenit )
d.Trecerea grupului „GL” în „GHE”/ „GHI”;
Ex. : GLEMUS –> GLEMU –> GHEMUS –> GHEM
e.Grupul„CL” în „CHE” / „CHI”;
Ex. : OCULUS -> OCLU -> OCHIU -> OCHI (moştenit)
f.Trecerea lui „B” intervocalic la „V” şi apoi dispariţia lui ;
Ex. : CABALLUS -> CABALLU -> CAVALLU -> CALLU -> CALU -> CAL
g.Reducerea dubletului „LL” la un singur „L” ;
Ex. : BUBALLUS -> BUBALLU -> BUVALLU -> BUALLU -> BUALU ->
BUARU -> BOUR
h.Transformarea unor vocale latineşti urmate de consoanele„M” sau „N” în „Î/” fie în „U” ;
Ex. : LANA -> LÂNĂ
BONUS -> BONU -> BUN
BENE -> BINE
i.Modificarea unor consoane urmade de vocala „I” .
Ex. : TIBI -> ŢIE
DICO -> DZIC -> ZIC.
Sistemul fonetic moştenit din limba latină este format din totalitatea sunetelor existente in limba
română contemporană, cu excepţia sunetelor : „Ă” „Ş”şi „H” care provin din limba daco-getă.
2.2.Structura gramaticală ( sistemul morfologic şi sintaxa )
Limba română a moştenit din limba latină populară, reorganizând şi simplificând, declinările
substantivelor ( trei în limba română, faţă de cinci în limba latină ), sistemul cazurilor, patru tipuri de
conjugare, adjectivul, articolul, modurile şi timpurile verbale, precum şi pronumele, mare parte a
numeralelor, numeroase adverbeinterjecţii dar mai ales prepoziţiile şi conjuncţiile. Sintaxa limbii române
menţine caracteristicile latinei populare. Aceleaşi funcţii sinaxice ca în limba latină , mai exact: subiect,
predicat, atribut, complement.
2.3.Vocabularul
În limba română, cuvintele cu cea mai mare putere de circulaţie sunt cele de origine latină. Din
fondul principal lexical aproximativ 58-60 % sunt de origine latină, restul fiind din daco-getă, slavonă,
maghiară, turcă, greacă sau alte limbi cu care poporul romăn a intrat în contact.
Pentru ca un cuvânt să facă parte din fondul principal lexical trebuie să îndeplinească următoarele
condiţii: - Să fie cunoscut de către toţi vorbitorii;
 - Să aibă frecvenţă mare în vorbire;
- Să aibă vechime mare în limbă;
- Să intre în multe expresii şi locuţiuni („cap”- „a-şi face de cap”, „a fi capul răutăţilor”, „ a fi capul
răscoalei”, „cu noaptea-n cap” ş.a. ) ;
- Să dea naştere unor noi cuvinte prin derivări cu sufixe si prefixe, prin conversiune sau
schimbarea valorii gramaticale .
Îmbogăţirea vocabularului limbii române se face mai lesne prin împrumuturile din limbile romanice
surori (franceză, italiană, spaniolă) .
La nivelul lexicului, româna preia o majoritate covărşitoare de cuvinte, semnificativă fiind frecvenţa
lor în uzul curent :
-substantive denumind : - părţile corpului (barbă,braţ, cap, creier, dinte, faţă, gură, inimă,mână )
-membrii familiei (cumnat, frate, ginere, mamă, nepot, soră, tată,unchi);
-elemente ale naturii (apă, câmp, lac, munte, pădure);
-elemente ale vegetaţiei (arbore, ceapă, codru, floare,grâu, iarbă,măr);
-animale(albină, arici, armăsar, bou, cal, câine)ş
-unităţi ale timpului (an, azi, dimineaţă, iarnă, lună, noapte,săptămână).
-verbe care indică acţiuni esenţiale (a aduce, a ajunge, a alerga, a asculta, a auzi, a bate, a bea, a
cădea, a cânta, a cere, a cunoaşte, a fi, a fugi, a intra,a învăţa, a judeca, a lua)
2.4. Substratul
Se considera ca apartin fondului autohton traco-dac aproximativ 150-175 de cuvinte. Dintre acestea
se pot enumera: balta, barza, brad, brau, buza, capusa, catun, cioara, coacaza, copac, groapa, grumaz, mal,
mazare, magura, manz, naparca, parau, pupaza, strunga, soparla, vatra, viezure. Ar putea apartine limbii
daco-gete si cuvintele cu origini nesigure, ca: branza, brusture, sau cu etimologii multiple: marar, tap.
Tot din daco-geta provin si cateva toponime: nume de rauri si localitati ca: Arges, Cris, Motru,
Mures, Olt . De la daco-geti se pastreaza sunetele "A", "S" si "H"; si tot din limba de substrat provine un
element de morfosintaxa, anume modul de formare al numeralelor cardinale de la unsprezece la
nouasprezece si a celor care denumesc zecile.
2.5 Influente asupra limbii romane
Contactul romanilor cu popoarele vecine si cu altele mai indepartate prilejuite de relatiile politice,
economice, social-culturale, a determinat patrunderea in limba romana, in diferite etape ale evolutiei sale,
a unor cuvinte din alte limbi. 
Theodor Hristea, in lucrarea sa "Sinteze de limba romana", afirma: "Influentele exercitate asupra
limbii romane sunt foarte variate si ele explica mult discutata eterogenitate a vocabularului romanesc
judecat in ansamblu [...] aceste influente n-au schimbat esenta Latina a limbii noastre. In schimb au
influentat fizionomia ei lexicala."
2.5.1 Influenta slava asupra limbii romane
Cea mai importanta influenta asupra limbii romane incepe cu mijlocul secolului al VI-lea, odata cu
migratia slavilor pe teritoriile de la sud de Dunare si pe cele de la nordul fluviului, convietuind cu populatia
daco-romana si treptat fiind asimilati. Procesul, deosebit de activ intre secolele al VII-lea - al X-lea,
prelungidu-se pana dupa secolul al XIII-lea, are drept consecinte majore bilingvismul slavo-roman,
reorganizarea Bisericii si oficierea slujbei in slavona, reorganizarea statala in cnezate si voievodate. Ulterior
secolului al XIII-lea, in diferite etape istorice, limba romana a recurs la imprumutri slave, prin intermediul
limbilor vecine:bulgara, sarbo-croata, ucraineana, rusa.
Lexicul de provenienţă slavă conţine mai ales
1.substantive commune care privesc :
•Omul şi familia (babă, gât, gleznă, nevastă)
•Casa,obiectele de uz casnic şi uneltele (ciocan,cleşte, coasă,grajd,lopată,ogradă,pivniţa,sat,uliţă)
•Flora şi fauna (hrean, ovăz, bivol, cocoş,rac)
 •Elemente ale naturii (crâng,deal,iaz,izvor,luncă)
•Termeni bisericeşti (mucenic, monah, pomană, schit,sfânt,slavă)
•Noţiuni abstracte (duh, milă, muncă ,noroc,nevoie,silă);
2.substantive proprii care privesc :
•Nume de persoane (Bogdan, Dan, Cârstea, Neagu, Radu)
•Nume de locuri (Comarnic, Cozia, Ialomiţa, Ilfov, Prahova)
3.verbe : (a citi, a clădi, a dărui, a hrăni, a iubi, a logodi, a munci, a plăti, a pomeni)
4.adjective : (drag, lacom, mândru, prost, scump, viteaz, voinic, zdravăn,vesel)
5.majoritatea sufixelor : (-ac, -alnic, -anie, -aş, -că, -ean)
2.5.2.Împrumuturile in limba română
Contactul românilor cu popoarele vecine si cu altele mai îndepărtate prilejuite de relaţiile politice,
economice, social-culturale, pe parcursul unei istorii frământate, până în actualitate, a determinat intrarea
în limba română a unor cuvinte din alte limbi, cele mai importante fiind citate mai jos :
•bulgară : argat,blană, bogdaproste, borcan, bujor;
•engleză : aisberg, barman, bişnita, blufa, crenel, lider;
•franceză : abajur, abandona,bursă, buton, cabină, caiet;
•germană : abţibild, agentură, bilanţ, blat, cartof, diblu,şurub;
•greacă : aerisi, anapoda, anost, buzunar, cais, castan, catarg, ieftin;
•italiană : abate, agenţie, armată, asediu, balsam, drapel;
•maghiară: alcătui, adălmaş, alean, arpacaş, bănui,catană;
•neogreacă :agheazmă, agonisi, amvon, istericale, molimă;
•turcă : abanos, acadea, acaret, ageamiu,alai, cafea,geam;
•ucraineană : borş, burlac,calic, cuşcă,drug, holtei,horn

Evolutia limbii romane literare

    Cel care defineste cel mai bine limba literara pare a fi academiceanul Ion Ghetie:  "limba literara
este varianta cea mai ingrijita a limbii intregului popor, care serveste drept instrument de exprimare a celor
mai diverse manifestari ale culturii si se caracterizeaza prin respectarea unei norme impuse cu necesitate
membrilor comunitatii careia i se adreseaza".
Procesul de formare a limbii romane se incheie in secolele VI-VII, rezultand romana comuna.
Stadiul de limba anterior sciziunii provocate prin deplasarea spre sud a grupului aroman se numeste
straroman, roman primitiv sau roman comun. Crearea si mentinerea unei limbi comune pe teritoriul intins
de formare a limbii romane se explica prin necesitatea in care s-au gasit grupurile sociale din acel teritoriu
de a comunica intre ele; existenta limbii comune implica existenta unei populatii care vorbea aceasta limba
si a unei civilizatii unitare impuse acestor grupuri umane
Unitatea romanei comune presupune existenta de raporturi sociale frecvente intre grupuri; acesta
unitate s-a rupt, in momentul plecarii spre sud a stramosilor aromani.Unitatea de civilizatie a romanilor, in
epoca de comunitate, oglindita in unitatea limbii, este un fapt de o mare importanta pentru dezvoltarea
ulterioara a romanei; limba comuna, formata atunci si-a mentinut omogenitatea intr-o asa masura incat
divergentele dialectale din sanul dacoromanei sunt minime, iar deosebirea fata de grupul aroman nu sunt
de natura sa impiedice trecerea usoara de la un sistem ligvistic la altul, unuitatea originara grupurilor fiind
si astazi aparenta.
Dupa cum, potrivit unei tendinte generale,limba romana s-a diversificat in cursul epocii sale de
comunitate , tot astfel, potrivit unei alte tendinte generale, dialectele derivate dintr-o limba comuna iau cu
sine din truchiul comun tendinta de a inova in aceeasi directie, si grupurile odata separate dezvolta inovatii
la fel.  
 Limba literara dobandeste o anumita unitate si stabilitate si ajunge sa corespunda multiplelor si
variatelor functii pe care le indeplineste, devenind intr-adevar un mijloc perfect de comnunicare, un
instrument de exprimare clara si precisa a ideelor.
 In epoca constituirii natiunilor si a limbilor nationale se accntueaza caracterul unitar al limbii
literare, se formeaza limba literara unica.
In sec XIV-XV are loc desprinderea dialectelor limbii romane : aromana , meglenoromana ,
istroromana , dacoromana.
Limba romana este influentata in perioada veche de urmatoarele limbi: slavona, turca, maghiara,
germana, neogreaca.
Trecerea la alfabetul latin nu a fost brusca, ci a cunoscut faze intermediare. Ion Heliade Radulescu a
simplificat mai intai scrierea chirilica, adaptand alfabetul la pronuntia romaneasca (1828), iar pana in 1844
s-au creat alfabete de tranzitie, in care caracterele chirilice au fost inlocuite, treptat, cu litere latine.
Oficializarea limbii romane si a alfabetului latin are loc tn timpul domniei lui Alexandru loan Cuza,
dupa 1860.
Alfabetul actual al limbii romane are 31 de litere.
Procesul de modernizare a limbii romane se defineste si prin imprumuturile importante din limbile
romanice ori din latina clasica.

Inceputurile scrisului in limba romana.Tipariturile.

sec. al XVI – lea
Din secolul al XVI-lea dateaza numeroase documente originale scrise in limba romana ca: foi de
zestre, testamente, acte de vanzare-cumparare etc.
În anul 1521 la Câmpulung-Muscel, vechea capitală a Ţării Româneşti, a fost redactat primul
document scris, compact şi unitar, din câte sunt cunoscute până astăzi in limba română: Scrisoarea lui
Neacşu ot Dlăgopole (Câmpulung Muscel). Scrisoarea conţine un secret de mare importanţă, avertizându-l
pe Johannes Benkner, judele Braşovului, despre o invazie a turcilor asupra Ardealului şi Ţării Româneşti ce
tocmai se pregătea la sudul Dunării: "Mudromu I plemenitomu, I cistitomu I bogom darovannomu jupan
Hanăş Bengner ot Braşov mnogo zdravie ot Nécşu ot Dlăgopole. (Preaînţeleptului şi cinstitului, şi de
Dumnezeu dăruitului jupân Hanăş Bengner din Braşov multă sănătate din partea lui Neacşu din
Câmpulung).
Tot acum s-au efectuat si primele traduceri de texte religioase descoperite in manastirile din nordul
tarii. Textele traducerilor au fost tiparite de diaconul Coresi intre 1559 - 1580, iar cea mai veche tiparitura
in limba romana este “Catehism” din 1559-1560.
Biblia de la Bucuresti(1688), cunoscuta si sub numele de Biblia lui Stefan Cantacuzino, reprezinta prima
traducere integrala a textului biblic in limba romana. Traducerea a inceput in jurul anului 1682 avand ca surse de
plecare: Septuaginta(Venetia, 1687), Biblia sacra polyglotta(Londra, 1653-1657), Vechiul Testament (Nicolae Milescu
– Dosoftei, 1662-1668), Noul Testament (Alba Iulia, Simion Stefan, 1648), comparate cu traducerile in limba latina si
slavona.
Traducerea a fost efectuata de catre un grup de carturari dintre care mentionam pe Ghermano Nisis si fratii
Radu Greceanu si Serban Greceanu sia a vazut lumina tiparului sub indrumarea tipografului sef Mitrofan.
Tot in sec al XVI-lea se scriu primele carti in limba romana – texte maramuresene;
Daca aceste traduceri, manuscrise de carti religioase, inseamna primul pas; al doilea il constituie
tipariturile. Ele aveau o mare putere de circulatie si, citindu-se duminica de duminica, in biserica au avut
darul de a influenta limba poporului, din toate zonele locuite de romani (caci aceeasi editie circula si in
Tara Romaneasca, si in Moldova, si in TransilvaniA), unificand limba literara inca de la inceputurile ei si,
astfel,punand bazele limbii romane nationale.
Primele tiparituri in limba romana dateaza din a 2 a jumatate a sec al XVI-lea , fiind editate de catre
diaconul Coresi, ce tipareste 11 articole religioase in limba slava si 9 carti in limba romana.Tipariturile sale
constitue dupa unii lingvisti romani inceputurile limbii romane literare deoarece diaconul , originar din
Targoviste utilizeaza limba din aceasta zona care a devenit baza limbii romane literare.
De circulatie in toate tarile romane au fost si cartile de legi - ceea ce a dus si la unificarea stilului
administrativ al limbii romane. In Tara Romaneasca, s-a tiparit "Pravila de la Govora", cu tiraj anume
comandat pentru Transilvania, iar in Moldova, "Pravila aleasa".
Limba romana literara moderna se contureaza in cea de a doua jumatate a secolului al XVIII-lea
printr-un proces foarte complicat de "relatinizare", care a fost posibil datorita omogenizarii sociale
romanesti si unitatii limbii comune.
Cuvintele savante care patrunsesera in limba au fost adaptate la modelele latinesti fixate de Scoala
Ardeleana, prin carturarii Samuil Micu, Gheorghe Sincai si Petru Maior.Incepand cu secolul al IX-lea si pana
in 1860, scrierea in limba romana s-a facut cu alfabetul chirilic, compus din 43 de litere si creat de fratii
calugari Chirii si Metodiu.

Diversificarea textelor scrise in limba romana

sec. al XVII - lea
În sec. al XVII-lea se diversifică domeniile de folosire în scris a limbii române, apărând noi tipuri de
texte, în afara celor religioase, a scrisorilor şi actelor.
Sec al XVII-lea are o deosebita importanta in evolutia limbii romane literare pentru ca se inmulteste tiparirea
de carti religoase in limba romana.
În aceeaşi perioadă se plasează începuturile istoriografiei în limba română, prin cronicarul Grigore
Ureche şi prin continuatorul lui, Miron Costin.
Textele cronicarilor, care au circulat în numeroase copii manuscrise, sunt puncte de pornire pentru
dezvoltarea ulterioară atât a stilului expunerii şi argumentării, cât şi a prozei narative.
În secolul al XVII-lea apar, în scrierile istoriografice ( Grigore Ureche, Miron Costin ), primele
observaţii despre latinitatea limbii române, care se combină, de obicei, şi cu argumente despre unitatea ei
(aceeaşi limbă e vorbită în ţări diferite ).
În prefeţele unor traduceri din secolele al XVII-lea – al XVIII-lea se pune problema modernizării
limbii prin împrumuturi.

Tendinta de imbogatire a limbii romane

sec. al XVIII - lea

Secolul al XVIII-lea în Ţările Române a fost dominat de Imperiul Otoman, care a decis să nu mai
numească boieri locali în postul de domnitor al Ţării Româneştii şi al Moldovei, ci negustori greci din
Istanbul , numiţi fanarioţi.
Astfel, cultura greacă a influenţat dezvoltarea literaturii române.
 Unul dintre marii poeţi români ai acestui secol a fost Alecu Văcărescu, care a scris cântece de
dragoste în stilul poetului antic grec Anacreon. Tatăl lui, Ienăchiţă a fost şi el poet scriind prima gramatică
a limbi române.
Ideile revoluţionare ale naţionalismului, care se răspândeau în Europa, au fost adoptate şi de
români, care îşi doreau propriul lor stat naţional, dar trăiau pe teritoriul unor mari imperii străine. Mulţi
scriitori români ai vremii făceau parte din mişcarea naţională şi au participat la revoluţiile din anii 1821 şi
1848. Originea românilor a constituit un subiect de discuţie, şi în Transilvania, a apărut o mişcare latinistă,
Şcoala Ardeleană, producând studii filologice despre originea romanică a limbii române şi deschizând şcoli
în limba română.
Românii care au studiat în Franţa, Italia şi Germania, au adus cultura franceză şi filosofia germană
în literatura română modernă, reducând influenţele greceşti şi orientale de-a lungul timpului. În Ţara
Românească, o figură importantă a fost Ion Heliade Rădulescu, care a fondat prima publicaţie în limba
română şi Societatea Filarmonică, societate care mai târziu a înfiinţat Teatrul Naţional Bucureşti.
Se pun bazele romanului românesc prin: Dimitrie Bolintineanu, Pantazi Ghica, V.A. Urechia, Nicolae
Filimon scrie primul roman realist românesc, B.P. Hasdeu afirmă drama romantică în versuri, Alexandru
Odobescu nuvela istorică şi eseul.
Cei mai importanţi scriitori ai celei de-a doua jumătăţi a secolului au fost Vasile Alecsandri şi mai
târziu Mihai Eminescu. Alecsandri a fost un scriitor prolific, care a contribuit la literatura română cu poezie,
proză, câteva piese de teatru şi colecţii de folclor românesc. Eminescu este considerat de majoritatea
criticilor ca cel mai important şi mai influent poet roman.
Cercul literar Junimea al lui Titu Maiorescu, fondat în 1863 şi frecventat de mulţi scriitori români,
a jucat un rol important în literatura română. Mulţi scriitori valoroşi, inclusiv Ion Luca Caragiale, care a scris
unele din cele mai bune comedii româneşti, povestitorul Ion Creangă şi Barbu Ştefănescu Delavrancea, şi-
au publicat lucrările în această perioadă.
După înfaptuirea unităţii naţionale în 1918, în literatura română a debutat ceea ce se poate numi o
adevărată epocă de aur, caracterizată prin dezvoltarea romanului. Societatea tradiţională şi recentele
evenimente politice au influenţat opere precum Răscoala lui Liviu Rebreanu publicată în 1932 şi inspirată
de revolta ţărănească din 1907 şi Pădurea Spânzuraţilor publicată în 1922 şi inspirată de participarea
României la Primul Război Mondial.

Bibliografie :
 Maria Cvasnii Catanescu, Limba romana.Origini si dezvoltare. , editura Humanitas, Bucuresti 1996
 Ion Ghetie,Alexandru Mares, Originile scrisului in limba romana, editura Stiintifica si enciclopedica,
Bucuresti 1985
 Marius Sala, De la latina la romana, editura Univers Enciclopedic, Bucuresti 1998
 Alexandru Rosetti, Bogdan Cazan, Liviu Onu, Istoria limbii romane literare, editia a II-a, editura
Minerva, 1981
 George Calinescu, Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent