Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
FACULTATEA DE DREPT
AN III, SEMESTRUL I
Cuprins
3
particular în vederea realizării unui serviciu public, a unor lucrări publice sau folosirii
unor bunuri ce aparţin domeniului public sau privat al statului ori al autorităţilor administrative
teritoriale.
Ideea concesionării unui bun public a fost prezentă încă din dreptul roman, însă
fundamentele instituţiei concesionării pentru bunurile private se regăsesc abia în Evul Mediu.
După căderea Imperiului Roman, se încetăţeneşte obiceiul de a transforma folosinţa
pământului în ceva perpetuu, bazat pe un contract şi în schimbul unei rente, concesionarul avea
doar posesiunea şi folosinţa, iar proprietarul originar putea păstra proprietatea bunului
concesionat. Asupra acestor pământuri guvernau concomitent două drepturi perpetue şi anume,
dreptul proprietarului originar, care avea domeniul eminent, şi dreptul concesionarului, care avea
domeniul util.
Concesiunea (din latină concessio sau franceză concession) este o convenție juridică
încheiată între stat, numit concedent și o persoană privată (fizică sau juridică), numit concesionar
prin care aceasta din urmă dobândește dreptul și obligația de a exploata pe riscul și răspunderea
sa pentru o perioadă determinată anumite servicii publice sau anumite bunuri ale statului, în
schimbul obligației de plată periodică a unei redevențe.
În ceea ce privește definiția propriu-zisă a contractului de concesiune , este reținut că
aceasta este una legală, clară și precisă, din punct de vedere logic și juridic. Astfel, potrivit
prevederilor art. 1, alin. (2) din Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, concesionarea
(ca activitate), se face în baza unui “contract prin care o persoană , numită
concedent, transmite pentru o perioadă determinată, de cel mult 49 de ani, unei alte persoane,
numită concesionar, care acționează pe riscul și pe răspunderea sa, dreptul și obligația de
exploatare a unui bun, a unei activități sau a unui serviciu public, în schimbul unei redevențe.”
Având în vedere necesitatea şi urgenţa compatibilizării depline a legislaţiei naţionale în
domeniul concesiunilor cu reglementările şi practica comunitară, recomandarea Comisiei
Europene de abrogare totală şi expresă a Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, cu
modificările şi completările ulterioare, odată cu intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de
concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, precum şi prevederile
art. 136 alin. (4) din Constituţia României, republicată, s-a impus adoptarea prezentei ordonanţe
de urgenţă care reglementează regimul concesiunilor de bunuri proprietate publică şi care a intrat
în vigoare începând cu data de 30 iunie 2006,
Conform art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 54/2006 privind regimul contractelor de
concesiune de bunuri proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare (O.U.G. nr.
54/2006, în continuare), contractul de concesiune de bunuri proprietate publică este „acel
contract încheiat în formă scrisă prin care o autoritate publică, denumită concedent, transmite, pe
o perioadă determinată, unei persoane, denumite concesionar, care acţionează pe riscul şi
răspunderea sa, dreptul şi obligaţia de exploatare a unui bun proprietate publică în schimbul unei
redevenţe”.
Dreptul de concesiune este reglementat în primul rând în art. 136 alin. 4 din Constituţie
care prevede că bunurile proprietate publică pot fi concesionate. Urmare a abrogării Legii nr.
219/1998 privind regimul concesiunilor prin O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor
de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de
concesiune de servicii, acest ultim act normativ împreună cu O.U.G. nr. 54/2006 privind regimul
contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică reprezintă, în prezent, dreptul comun în
materia concesiunilor. Bineînţeles că există şi o serie de alte reglementări referitoare la
concesiune, cum ar fi cele cuprinse în Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul
juridic al acesteia sau în Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale.
Concesiunea a fost utilizată inițial asupra bunurilor din domeniul public, însă ulterior
aplicabilitatea acesteia a fost extinsă și în domeniul privat, acest fapt ducând la îndepărtarea
acesteia de trăsătura sa inițială, cea de a corela cu domeniul public.
În România, s-a conturat teoria serviciului public, care prevedea faptul că domeniul
public conține toate bunurile afectate unui serviciu public, iar interesul public general este
includerea noțiunii de servicu public ca element esențial al acestuia.
Concesiunea se face pe o perioadă fixă (49 ani), iar redevența poate fi plătită fie ca o
sumă fixă, fie ca un procent din veniturile obținute.
Fac obiectul contractului de concesiune bunurile care sunt proprietate publică a statului sau a
unităţilor administrativ-teritoriale, potrivit Constituţiei şi reglementărilor legale privind
proprietatea publică.
Contractul de concesiune cuprinde clauzele prevăzute în caietul de sarcini şi clauzele
convenite de părţile contractante, în completarea celor din caietul de sarcini, fără a contraveni
obiectivelor concesiunii prevăzute în caietul de sarcini, iar conţinutul contractului este prezentat,
cu titlu orientativ, în cadrul normelor metodologice din OUG 54/2006.
Deasemenea contractul de concesiune trebuie să conţină interdicţia pentru concesionar de a
subconcesiona, în tot sau în parte, unei alte persoane obiectul concesiunii, cu excepţia cazurilor
în care subconcesionarea este permisă și va cuprinde şi clauze contractuale referitoare la
împărţirea responsabilităţilor de mediu între concedent şi concesionar.
În contractul de concesiune trebuie precizate în mod distinct categoriile de bunuri ce vor
fi utilizate de concesionar în derularea concesiunii, respectiv:
a) bunurile de retur ce revin de plin drept, gratuit şi libere de orice sarcini concedentului la
7
• Exercitarea controlului şi soluţionarea litigiilor privind concesionarea
Persoana care considera ca un contract a fost calificat drept contract de concesiune de bunuri
proprietate publică, cu nerespectarea prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.
34/2006, aprobata cu modificari şi completari prin Legea nr. 337/2006, poate solicita punctul de
vedere al Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achizitiilor Publice.
Ministerele de resort şi Ministerul Finanţelor Publice, prin structurile cu atribuţii
specifice de control, realizează verificarea concesiunilor de bunuri proprietate publică de interes
naţional, iar Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili, direcţiile generale ale
finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti realizează verificarea concesiunilor de
bunuri proprietate publică de interes local, urmărind în special respectarea dispoziţiilor
referitoare la:
a) aplicarea hotărârii de concesionare;
b) publicitatea;
c) documentaţia de atribuire;
d) aplicarea procedurii de atribuire a contractului de concesiune;
e) dosarul concesiunii;
f) îndeplinirea obligaţiilor contractuale de către concedent şi concesionar.
Soluţionarea litigiilor apărute în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea,
modificarea şi încetarea contractului de concesiune, precum şi a celor privind acordarea de
despăgubiri se realizează potrivit prevederilor legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu
modificările ulterioare.
Acţiunea în justiţie se introduce la secţia de contencios administrativ a tribunalului în a cărui
jurisdicţie se află sediul concedentului.
Împotriva hotărârii tribunalului se poate declara recurs la secţia de contencios
administrativ a curţii de apel, conform prevederilor legale.
• Diferența dintre concesiune și închiriere(locațiune)
• Concluzii
În concluzie, preeminenţa concesiunii de servicii publice asupra concesiunii de lucrări publice
este condiţionată de criteriul obiectului principal al contractului de concesiune, care trebuie să fie
acela de executare a serviciului public şi nu de executare de lucrări publice.
Totodată, concesionarea s-a extins astăzi, nu se mai concesionează doar pământuri, ci şi alte
bunuri, inclusiv servicii, care aparţin fie statului, fie unităţilor administrativ-teritoriale ori
instituţiilor publice.
Serviciile publice ocupă un rol important în viaţa unei comunităţi, de aceea se urmăreşte o cât
mai bună administrare şi valorificare a acestora.
Actualmente în ţara noastră cea mai uzuală modalitate de gestionare a serviciilor publice utilizată
este concesionarea.
9
• Bibliografie
• Ovidiu Puie, Contractele administrative în contextul Noului Cod civil şi al Noului Cod
de procedură civilă, Universul Juridic, 2014, p.5
• Cătălina Dinu, Dreptul Contractelor Administrative - Suport de curs redactat în
tehnologie ID, Anul 3/Semestrul 1, 2020, p.
• Titus Prescure , Despre regimul juridic al contractelor de concesiune în dreptul românesc
contemporan, în revista Curentul Juridic, anul VII, NR. 1-2 (16-17), 2004
• Apostol Tofan, Drept administrativ, ediţia aII-a, vol.II, Ed.C.H.Beck, Bucureşti, 2009;
• A. Sebini, Noțiunea contractului de concesiune și încheierea acestuia, în revista Dreptul
nr. 8/1999, p.17
• ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 54 din 28 iunie 2006, privind regimul contractelor de
concesiune de bunuri proprietate publică
10