Sunteți pe pagina 1din 8

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAŞOV

FACULTATEA DE DREPT

DREPTUL CONTRACTELOR ADMINISTRATIVE


CONCESIUNEA ȘI ÎNCHIRIEREA

AN III, SEMESTRUL I

Cuprins

• Introducerea în dreptul administrativ…………………………………….3


• Definiția și reglementarea legală a concesiunii…………………………..4
• Contractul de concesiune………………………………………………....4
• Procedura administrativă de iniţiere a concesionării……………………...
• Atribuirea contractului de concesiune…………………………………….
• Exercitarea controlului şi soluţionarea litigiilor privind concesionarea…..
• Diferența dintre concesiune și închiriere(locațiune)...................................
• Concluzii………………………………………………………………….
• Bibliografie……………………………………………………………….
2

• Introducerea în dreptul administrativ


Încă de la început se impune remarca că, la fel ca şi în materia contractelor private, şi
domeniul contractelor administrative este marcat de principiul libertății contractuale,dar în
materia contractelor administrative, dispozițiile art. 8 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 a
contenciosului administrativ, consacră principiul conform căruia libertatea contractuală este
subordonată principiului priorității interesului public. Acest aspect trebuie să stea şi la baza
soluționării litigiilor derivate din contracte administrative.
După modelul doctrinei, legislaţiei şi jurisprudenţei franceze, în perioada interbelică a
apărut şi a fost dezvoltată şi de o parte a specialiştilor români, teoria contractelor administrative.
Ignorată în toată perioada postbelică , teoria a redevenit în actualitate după 1990. Sistemul
legislativ românesc consacră în prezent mai multe tipuri de contracte administrative şi mai mult,
Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ asimilează actelor administrative,
contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect: punerea în valoare a bunurilor
proprietate publică; executarea lucrărilor de interes public; prestarea serviciilor publice şi
achiziţiile publice.
Administraţia acţionează în unele cazuri şi prin acte contractuale pe care le încheie cu
particularii. Astfel sunt contractele de cumpărare şi vânzare, contractele de închiriere sau
arendare, contractele de locaţiune de servicii, împrumuturile, donaţiile etc. Aceste contracte sunt
supuse în principiu, Codului civil. Unele din contractele încheiate de administraţie urmăresc însă
satisfacerea unui interes general sau buna şi regulata funcţionare a serviciilor publice, motiv
pentru care sunt supuse regimului administrativ.
Contractele încheiate de administraţie cu particularii în scopul de a colabora împreună în
vederea satisfacerii unui serviciu public sau a unui interes general, supuse din această cauză
regimului administrativ sunt contractele de drept public sau contractele administrative. Aşa de
exemplu sunt considerate contracte administrative, concesiunea de servicii publice, concesiunea
domeniului public, contractul de lucrări publice etc.
Contractul administrativ reprezintă un mod de activitate a administraţiei publice,
concretizată în încheierea unor acte juridice bilaterale, în care una dintre părţi este totdeauna un
organ al administraţiei publice.Contractul administrativ poate fi definit ca o convenţie încheiată
între administraţia publică prin autorităţile şi organele sale competente cu un

3
particular în vederea realizării unui serviciu public, a unor lucrări publice sau folosirii
unor bunuri ce aparţin domeniului public sau privat al statului ori al autorităţilor administrative
teritoriale.
Ideea concesionării unui bun public a fost prezentă încă din dreptul roman, însă
fundamentele instituţiei concesionării pentru bunurile private se regăsesc abia în Evul Mediu.
După căderea Imperiului Roman, se încetăţeneşte obiceiul de a transforma folosinţa
pământului în ceva perpetuu, bazat pe un contract şi în schimbul unei rente, concesionarul avea
doar posesiunea şi folosinţa, iar proprietarul originar putea păstra proprietatea bunului
concesionat. Asupra acestor pământuri guvernau concomitent două drepturi perpetue şi anume,
dreptul proprietarului originar, care avea domeniul eminent, şi dreptul concesionarului, care avea
domeniul util.

• Definiția și reglementarea legală a concesiunii

Concesiunea (din latină concessio sau franceză concession) este o convenție juridică
încheiată între stat, numit concedent și o persoană privată (fizică sau juridică), numit concesionar
prin care aceasta din urmă dobândește dreptul și obligația de a exploata pe riscul și răspunderea
sa pentru o perioadă determinată anumite servicii publice sau anumite bunuri ale statului, în
schimbul obligației de plată periodică a unei redevențe.
În ceea ce privește definiția propriu-zisă a contractului de concesiune , este reținut că
aceasta este una legală, clară și precisă, din punct de vedere logic și juridic. Astfel, potrivit
prevederilor art. 1, alin. (2) din Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, concesionarea
(ca activitate), se face în baza unui “contract prin care o persoană , numită
concedent, transmite pentru o perioadă determinată, de cel mult 49 de ani, unei alte persoane,
numită concesionar, care acționează pe riscul și pe răspunderea sa, dreptul și obligația de
exploatare a unui bun, a unei activități sau a unui serviciu public, în schimbul unei redevențe.”
Având în vedere necesitatea şi urgenţa compatibilizării depline a legislaţiei naţionale în
domeniul concesiunilor cu reglementările şi practica comunitară, recomandarea Comisiei
Europene de abrogare totală şi expresă a Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, cu
modificările şi completările ulterioare, odată cu intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de
concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, precum şi prevederile
art. 136 alin. (4) din Constituţia României, republicată, s-a impus adoptarea prezentei ordonanţe
de urgenţă care reglementează regimul concesiunilor de bunuri proprietate publică şi care a intrat
în vigoare începând cu data de 30 iunie 2006,

Conform art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 54/2006 privind regimul contractelor de
concesiune de bunuri proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare (O.U.G. nr.
54/2006, în continuare), contractul de concesiune de bunuri proprietate publică este „acel
contract încheiat în formă scrisă prin care o autoritate publică, denumită concedent, transmite, pe
o perioadă determinată, unei persoane, denumite concesionar, care acţionează pe riscul şi
răspunderea sa, dreptul şi obligaţia de exploatare a unui bun proprietate publică în schimbul unei
redevenţe”.
Dreptul de concesiune este reglementat în primul rând în art. 136 alin. 4 din Constituţie
care prevede că bunurile proprietate publică pot fi concesionate. Urmare a abrogării Legii nr.
219/1998 privind regimul concesiunilor prin O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor
de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de
concesiune de servicii, acest ultim act normativ împreună cu O.U.G. nr. 54/2006 privind regimul
contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică reprezintă, în prezent, dreptul comun în
materia concesiunilor. Bineînţeles că există şi o serie de alte reglementări referitoare la
concesiune, cum ar fi cele cuprinse în Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul
juridic al acesteia sau în Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale.
Concesiunea a fost utilizată inițial asupra bunurilor din domeniul public, însă ulterior
aplicabilitatea acesteia a fost extinsă și în domeniul privat, acest fapt ducând la îndepărtarea
acesteia de trăsătura sa inițială, cea de a corela cu domeniul public.
În România, s-a conturat teoria serviciului public, care prevedea faptul că domeniul
public conține toate bunurile afectate unui serviciu public, iar interesul public general este
includerea noțiunii de servicu public ca element esențial al acestuia.
Concesiunea se face pe o perioadă fixă (49 ani), iar redevența poate fi plătită fie ca o
sumă fixă, fie ca un procent din veniturile obținute.
Fac obiectul contractului de concesiune bunurile care sunt proprietate publică a statului sau a
unităţilor administrativ-teritoriale, potrivit Constituţiei şi reglementărilor legale privind
proprietatea publică.
Contractul de concesiune cuprinde clauzele prevăzute în caietul de sarcini şi clauzele
convenite de părţile contractante, în completarea celor din caietul de sarcini, fără a contraveni
obiectivelor concesiunii prevăzute în caietul de sarcini, iar conţinutul contractului este prezentat,
cu titlu orientativ, în cadrul normelor metodologice din OUG 54/2006.
Deasemenea contractul de concesiune trebuie să conţină interdicţia pentru concesionar de a
subconcesiona, în tot sau în parte, unei alte persoane obiectul concesiunii, cu excepţia cazurilor
în care subconcesionarea este permisă și va cuprinde şi clauze contractuale referitoare la
împărţirea responsabilităţilor de mediu între concedent şi concesionar.
În contractul de concesiune trebuie precizate în mod distinct categoriile de bunuri ce vor
fi utilizate de concesionar în derularea concesiunii, respectiv:
a) bunurile de retur ce revin de plin drept, gratuit şi libere de orice sarcini concedentului la

încetarea contractului de concesiune sunt bunurile care au făcut obiectul concesiunii;


b) bunurile proprii care la încetarea contractului de concesiune rămân în proprietatea
concesionarului. Sunt bunuri proprii bunurile care au aparţinut concesionarului şi au fost utilizate
de către acesta pe durata concesiunii.
Redevenţa obţinută prin concesionare se face venit la bugetul de stat sau la bugetele
locale, după caz. Modul de calcul şi de plată a redevenţei se stabileşte de către ministerele de
resort sau de alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale ori de către autorităţile
administraţiei publice locale.

• Părțile contractului de concesiune


Așadar amintim ca părți ale contractului, concedentul (persoana care transmite dreptul) și
concesionarul (persoana care primește dreptul). Obiectul concesiunii îl pot forma terenurile
petroliere, miniere, întreprinderi ale statului (guvern, autoritate locală, corporație publică sau altă
entitate juridică) sau unele activități ale statului (alimentarea cu apă, transportul public, serviciile
poștale și de telecomunicații, difuzarea filmelor etc.).
Au calitatea de concedent, în numele statului, judeţului, oraşului sau comunei:
a) ministerele sau alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, pentru
bunurile proprietate publică a statului;
b) consiliile judeţene, consiliile locale, Consiliul General al Municipiului Bucureşti sau
instituţiile publice de interes local, pentru bunurile proprietate publică a judeţului, oraşului sau
comunei.
Calitatea de concesionar o poate avea orice persoană fizică sau persoană juridică, română
ori străină.
Contractul de concesiune se încheie în conformitate cu legea română, indiferent de naţionalitatea
sau de cetăţenia concesionarului, pentru o durată care nu va putea depăşi 49 de ani, începând de
la data semnării lui. Durata concesiunii se stabileşte de către concedent pe baza studiului de
oportunitate. Contractul de concesiune poate fi prelungit pentru o perioadă egală cu cel mult
jumătate din durata sa iniţială, prin simplul acord de voinţă al părţilor. Subconcesionarea este
interzisă, cu excepţia situaţiilor expres prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă.
Drepturi și obligații ale conce

• Procedura administrativă de iniţiere a concesionării


Concesionarea are loc la iniţiativa concedentului sau ca urmare a unei propuneri însuşite
de acesta. Propunerea de concesionare trebuie să fie fundamentată din punct de

vedere economic, financiar, social şi de mediu. Iniţiativa concesionării trebuie să aibă la


bază efectuarea unui studiu de oportunitate, care să cuprindă, în principal, următoarele elemente:
a) descrierea şi identificarea bunului care urmează să fie concesionat;
b) motivele de ordin economic, financiar, social şi de mediu, care justifică realizarea concesiunii;
c) nivelul minim al redevenţei;
d) procedura utilizată pentru atribuirea contractului de concesiune şi justificarea alegerii
procedurii;
e) durata estimată a concesiunii;
f) termenele previzibile pentru realizarea procedurii de concesionare;
g) avizul obligatoriu al Oficiului Central de Stat pentru Probleme Speciale şi al Statului Major
General privind încadrarea obiectului concesiunii în infrastructura sistemului naţional de apărare,
după caz;
h) avizul obligatoriu al structurii de administrare/custodelui ariei naturale protejate, în cazul în
care obiectul concesiunii îl constituie bunuri situate în interiorul unei arii naturale protejate,
respectiv al autorităţii teritoriale pentru protecţia mediului competente, în cazul în care aria
naturală protejată nu are structură de administrare/custode.
Concedentul este obligat ca, într-un termen de 30 de zile de la insusirea propunerii de
concesionare formulate de persoana interesata, sa procedeze la intocmirea studiului de
oportunitate.

• Atribuirea contractului de concesiune


Principiile care stau la baza atribuirii contractelor de concesiune sunt:
a) transparenţa - punerea la dispoziţie tuturor celor interesaţi a informaţiilor referitoare la
aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de concesiune;
b) tratamentul egal - aplicarea, într-o manieră nediscriminatorie, de către autoritatea publică, a
criteriilor de atribuire a contractului de concesiune;
c) proporţionalitatea - presupune că orice măsură stabilită de autoritatea publică trebuie să fie
necesară şi corespunzătoare naturii contractului;
d) nediscriminarea - aplicarea de către autoritatea publică a aceloraşi reguli, indiferent de
naţionalitatea participanţilor la procedura de atribuire a contractului de concesiune, cu
respectarea condiţiilor prevăzute în acordurile şi convenţiile la care România este parte;
e) libera concurenţă - asigurarea de către autoritatea publică a condiţiilor pentru ca orice
participant la procedura de atribuire să aibă dreptul de a deveni concesionar în condiţiile legii, ale
convenţiilor şi acordurilor internaţionale la care România este parte.

7
• Exercitarea controlului şi soluţionarea litigiilor privind concesionarea
Persoana care considera ca un contract a fost calificat drept contract de concesiune de bunuri
proprietate publică, cu nerespectarea prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.
34/2006, aprobata cu modificari şi completari prin Legea nr. 337/2006, poate solicita punctul de
vedere al Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achizitiilor Publice.
Ministerele de resort şi Ministerul Finanţelor Publice, prin structurile cu atribuţii
specifice de control, realizează verificarea concesiunilor de bunuri proprietate publică de interes
naţional, iar Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili, direcţiile generale ale
finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti realizează verificarea concesiunilor de
bunuri proprietate publică de interes local, urmărind în special respectarea dispoziţiilor
referitoare la:
a) aplicarea hotărârii de concesionare;
b) publicitatea;
c) documentaţia de atribuire;
d) aplicarea procedurii de atribuire a contractului de concesiune;
e) dosarul concesiunii;
f) îndeplinirea obligaţiilor contractuale de către concedent şi concesionar.
Soluţionarea litigiilor apărute în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea,
modificarea şi încetarea contractului de concesiune, precum şi a celor privind acordarea de
despăgubiri se realizează potrivit prevederilor legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu
modificările ulterioare.
Acţiunea în justiţie se introduce la secţia de contencios administrativ a tribunalului în a cărui
jurisdicţie se află sediul concedentului.
Împotriva hotărârii tribunalului se poate declara recurs la secţia de contencios
administrativ a curţii de apel, conform prevederilor legale.
• Diferența dintre concesiune și închiriere(locațiune)

Contractul de concesiune reprezintă o formă de administratre/exploatare a bunurilor


aflate în proprietatea publică a statului, pe când locațiunea este o formă de administare a
bunurilor aflate în proprietate privată(a statului sau a altor persoane).
În plus statul sau unitățile administrativ teritoriale ale staului pot concesiona și unele servicii
publice nu doar bunuri.
Concesiunea presupune „exploatarea” bunului concesionat, ceea ce înseamnă obținerea
unor producte în urma activității concesionarului (bunuri obținute prin consumarea

bunului concesionat - de exemplu un zăcământ minier se va concesiona și nu se va închiria; în


acest caz minereul extras va diminiua zăcământul respectiv față de o locațiune care nu presupune
„consumarea” bunului închiriat).
O altă diferență ar fi că în cazul concesiunii aceasta ar constitui în opinia doctrinarilor un
drept care se apropie de drepturile reale mai mult decât de cel de administrare cum este cazul
locațiunii.
Este o diferență semnificativă între contractul de locațiune si cel de concesiune. Conform
definiției contractul de concesiune reprezintă convenția prin care titularul contractului obține
dreptul de exploatare servicii sau bunuri aparținând statului, beneficiile obținute în urma
exploatării revenind statului.
Contractul de locațiune este o formă de administare a bunurilor aflate în proprietate privată a
statului sau a altor persoane.
Contractul de concesiune reprezintă o forma de administratre sau de exploatare a bunurilor aflate
in proprietatea publică a statului și presupune „exploatarea” bunului concesionat, respectiv
obținerea unor produse în urma activității concesionarului.

• Concluzii
În concluzie, preeminenţa concesiunii de servicii publice asupra concesiunii de lucrări publice
este condiţionată de criteriul obiectului principal al contractului de concesiune, care trebuie să fie
acela de executare a serviciului public şi nu de executare de lucrări publice.
Totodată, concesionarea s-a extins astăzi, nu se mai concesionează doar pământuri, ci şi alte
bunuri, inclusiv servicii, care aparţin fie statului, fie unităţilor administrativ-teritoriale ori
instituţiilor publice.
Serviciile publice ocupă un rol important în viaţa unei comunităţi, de aceea se urmăreşte o cât
mai bună administrare şi valorificare a acestora.
Actualmente în ţara noastră cea mai uzuală modalitate de gestionare a serviciilor publice utilizată
este concesionarea.
9

• Bibliografie
• Ovidiu Puie, Contractele administrative în contextul Noului Cod civil şi al Noului Cod
de procedură civilă, Universul Juridic, 2014, p.5
• Cătălina Dinu, Dreptul Contractelor Administrative - Suport de curs redactat în
tehnologie ID, Anul 3/Semestrul 1, 2020, p.
• Titus Prescure , Despre regimul juridic al contractelor de concesiune în dreptul românesc
contemporan, în revista Curentul Juridic, anul VII, NR. 1-2 (16-17), 2004
• Apostol Tofan, Drept administrativ, ediţia aII-a, vol.II, Ed.C.H.Beck, Bucureşti, 2009;
• A. Sebini, Noțiunea contractului de concesiune și încheierea acestuia, în revista Dreptul
nr. 8/1999, p.17
• ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 54 din 28 iunie 2006, privind regimul contractelor de
concesiune de bunuri proprietate publică

10

S-ar putea să vă placă și