1.1. Bunuri private versus bunuri publice.

Unele abordări conceptuale

Principala preocupare a decidenților, fie aceștia de la nivelul instituțiilor guvernamentale, fie

de la cel al organizațiilor din mediul privat, a fost permanent clarificarea responsabilităților în ce
privește furnizarea de bunuri și servicii de care au nevoie cetățenii unui stat. Aceste active
(bunurile și serviciile, dar și drepturile de proprietate intelectuală) au fost structurate de analiști
în „active private„ și „active publice„. Dacă în ce privește bunurile și serviciile private, lucrurile
au fost clarificate de multe secole, în ce privește responsabilitățile pentru furnizarea de bunuri
publice lucrurile rămân în continuere într-o zonă de transluciditate ridicată. Pe baza consultării
literaturii de specialitate, am ajuns la concluzia că un „bun public (public good)„ are cel puțin
două trăsături esențiale: non-rivalitatea – consumul unei unități din acest activ nu diminuează
posibilitatea celorlalți de a avea acces la acesta și non-exclusivitatea – de acest activ beneficiază
nu doar cei care au contribuit la crearea sa ci și cei care nu și-au adus contribuția directă la acest
proces. Toți analiștii acestui areal tematic au semnalat faptul că un bun public nu se poate furniza
în cantități, structură și calitate suficiente în condițiile apelării exclusive la principiile pieței
funcționale, pure și perfecte, mai ales pentru că remunerarea producătorului de bunuri sau
prestatorului de servicii publice este sub-optimală, ceea ce nu-i motivează pe întreprinzătorii
privați să abordeze procese generatoare de astfel de active.

Cea mai sensibilă problemă care a apărut în legătură cu producerea și distribuirea bunurilor
publice a fost cea a comportamentului actorilor societali, participanți la jocul economic. S-a
opinat că, în legătură cu activele publice, apare fenomenul de free riding (al pasagerului
clandestin) care face ca să nu se contureze, la nivel societal, o masă critică în planul interesului
pentru contribuirea la acest proces, pe considerentul că, întrucât se poate beneficia automat de
aceste active, nu trebuie intreprinse demersuri pentru generarea lor. În literatura de specialitate
regăsim numeroase studii care au inventariat principalele bunuri publice oferite la nivel național,
printre acestea incluzându-se: apărarea națională; ordinea publică; educația obligatorie și
gratuită; serviciile de sănătate asigurate de către autoritățile publice; protejarea cetățenilor față de
fenomenele climatice distrugătoare, etc. S-a identificat și o gamă de „ bunuri cvasi-publice„
adică acelea care îndeplinesc doar unul dintre criteriile de bază (non-rivalitatea sau non-
exclusivitatea). Exemplul cel mai frecvent este cel al rețelelor de infrastructură care trec doar
testul non-rivalității, nu și pe cel al non-exclusivității. În decursul timpului, delimitările
conceptuale privitoare la cine furnizează bunuri private și cine le oferă pe cele publice s-au mai
modificat, ca urmare a adăugării la sectoarele de bază ale economiei (primar și secundar) a unora
noi (terțiar și cuaternar). Sunt tot mai multe evidențe empirice care atestă că și mediul economic
privat a devenit un important furnizor de bunuri publice. În societatea modernă, tot mai frecvent,
indivizii, asociațiile acestora, entitățile non-guvernamentale non-profit se implică, la nivel local,
național sau regional, în procesele de furnizare de bunuri publice.

Rezolvarea problemei delimitării între bunurile publice și cele private nu este un demers
foarte facil, existând numeroase active de care are nevoie societatea modernă care sunt greu de
încadrat într-o categorie sau alta. Dacă un meniu la o rețea de franchising (McDonalds, Kentucky
Fried Chiken sau Burger Ranch) este clar un bun privat iar posibilitatea de a ne bucura de aerul
curat dintr-un parc public, este un bun public, alte active nu pot fi înscrise fără rezerve într-o
categorie sau alta. Se pot plasa aici diversele resurse naturale (plante, resurse piscicole, păsări
sau alte elemente ale faunei) care pot fi accesate, în anumite condiții, de către toți cetățenii unei
țări, dar care nu îndeplinesc concomitent cele două criterii (mai ales cel al non-exclusivității).
Pentru aceste active, analiștii au creat conceptul de „common resources„, astfel atrăgându-se
atenția asupra riscurilor asociate cu acestea. S-a dezvoltat, pe această bază, linia analitică având
în centrul său termenul pe care ecologistul Garret Hardin l-a denumit „ tragedy of commons„.
(Anukwonke, C. (2015) La modul tradițional, principala responsabilitate pentru oferirea de
bunuri publice către cetățenii unei țări s-a considerat că revine autorităților publice din țara
respectivă.

Dacă analiza problematicii conexe cu bunurile și serviciile publice având ca suport spațial
economiile naționale a permis o serie de clarificări și delimitări conceptuale și metodologice
relevante, problematica bunurilor publice specifice erei globalizării a fost adusă în atenția
analiștilor doar în ultimele decenii. O serie de analiști (Kaul, I and Mendoza, R, 2003) consideră
că bunurile publice globale sunt acele active care „ aduc beneficii care se extind asupra tuturo
statelor, popoarelor și generațiilor„. Din această perspectivă, bunurile publice globale sunt
active ale căror avantaje și costuri reverberează la o scară foarte extinsă, atât în plan spațial, cât
și în plan temporal. Mai clar, acestea sunt publice pentru că se deosebesc de cele private și sunt
globale pentru a se deosebi de cele naționale. Acest areal tematic a fost plasat în logica teoriei
opțiunii publice (public choice theory) înlocuindu-se caracterul public (în sens național) cu cel
global. Din această perspectivă, puține active societale sunt în același timp publice și globale.
Putem ilustra acest spațiu analitic cu „ stratul de ozon„ al planetei noastre care trece atât testul
caracterului public cât și pe cel al caracterului global.

Cele mai multe active care au dobândit caracterul de bunuri globale sunt bunuri naționale
care, datorită creșterii nivelului interdependențelor, sunt considerate a fi internaționale sau chiar
globale. The International Task Force on Global Public Goods a definit bunurile publice globale
ca pe niște active care „ sunt considerate la modul general ca importante pentru întreaga
comunitate internațională și nu pot fi oferite în volumul cerut și de calitatea adecvată de către
fiecare stat în parte, fiind necesare eforturile conjugate ale comunității internaționale„ (Pag. 13
din Raportul Final). Aceeași entitate ne oferă o cuprinzătoare listă de bunuri publice care pot
avea caracter global, printre acestea detașându-se ca relevanță următoarele:
 Bunurile publice locale sau naționale de care pot beneficia cetățenii mai multor state;
 Bunurile publice care nu se oferă doar într-un anumit stat și de care beneficiază toți
cetăenii planetei.

De un bun public considerat internațional benficiază cetățenii mai multor state ceea ce face ca
bunurile publice globale și cele regionale să fie considerate bunuri publice internaționale. Totuși,
unele bunuri publice care îndeplinesc criteriul internaționalității să nu poată fi catalogate drept
bunuri publice regionale sau globale. Se poate exemplifica cu sporul de securitate oferit de
NATO care este un bun public doar pentru statele sale membre și pe teritoriul acestora. O foarte
cuprinzătoare perspectivă asupra acestei categorii societale regăsim într-o serie de documente ale
unor organizații cu vocație de universalitate (United Nationas, 2001) Din această perspectivă,
paleta bunurilor publice globale include:

 Accesul neângrădit la sistemele de educație și de asigurare a serviciilor de ocrotire a

sănătății;
 Respectarea independenței și a suveranității statelor lumii;
  Ordinea și siguranța publică astfel încât să se diminueze sau să se elimine criminalitatea,
violența sau traficul de persoane sau elemente ale faunei și florei;
 Pacea și stabilitatea la nivel regional și planetar;
 Accesul facil la sistemele de transport și comunicații integrate;
 Disponibilitatea rețelelor de infrastructură și infostructură astfel încât toți actorii societali
să beneficieze de oportunități de afaceri, de drepturile omului, de transparența și
legitimitatea proceselor de guvernanță și de condiții similare în planul standardelor și
normelor tehnice;
 Stocul de cunoaștere și creativitate și mecanismele adecvate de managemnt al acestuia
inclusiv respectarea la nivel internațional a drepturilor de proprietate intelectuală;
 Managementul concertat al resurselor naturale comune pentru a se asigura
sustenabilitatea utilizării acestora;
 Accesibilitatea neângrădită pentru toți actorii societali la forumurile internaționale de
negocieri astfel încât să se poată lua în considerare toate categoriile de interese.

Alți analiști opinează că valori cum ar fi pacea, ecosistemele, exploatarea resurselor de energie
regenerabile, stabilitatea economică și financiară internațională sunt active societale a căror
generare și diseminare au importanță globală. Conceptul de bun public global nu este unul de
dată foarte recentă, dar cele mai importante contribuții analitice în legătură cu acesta au apărut în
ultimele decenii, când a devenit unul referențial pentru procesul de dezvoltare la scare globală și
pentru teoria și practica relațiilor internaționale. În ultimii ani, volumul de active considerate a
avea anvergură globală a crescut la modul exponențial. Printre factorii care au contribuit la
aceste evoluții se pot menționa:

 Impulsionarea mobilității transfrontaliere a factorilor de producție sub impactul

progreselor care au avut loc în plan tehnologic și științific;
 Dinamica tot mai rapidă a proceselor de deschidere a economiilor naționale către mediul
extern, ceea ce s-a reflectat și la nivel instituțional și chiar diplomatic;
 Emergența unor tipuri de riscuri care au devenit sistemice cum ar fi deteriorarea eco-
sistemelor ca urmare a activităților umane neglijente în raport cu acestea;
 Creșterea nivelului de integrare a piețelor, îndeosebi a celor financiare, fenomen care a
pus presiuni tot mai mari asupra macrociclurilor economice, a accentuat inegalitățile și a
pus problema legitimității sistemului internațional al guvernanței;
 Deplasarea echilibrelor de forță către uni sau bi-polaritate, ceea ce a pus sub semnul
întrebării o serie de concepte referențiale cum ar fi suveranitatea, democratismul sau
legalitatea la nivel internațional;
 Creșterea vitezei cu care fenomene și procese care au loc în anumite zone ale planetei se
extind către toate celelalte ca urmare a adâncirii interdependențelor în plan economic dar
și non-economic;

Platformele electronice extrapolate la scară planetară (îndeosebi cele de tip www), au

vulnerabilizat posibilitatea instrumentarului tradițional de politică publică de a controla
amenințările și a facilita identificarea și valorificarea oportunităților ceea ce a făcut ca să se
extindă o serie de evoluții negative (denumite tot mai mult „ rele publice globale„) cum ar fi
evaziunea fiscală, spălarea de bani, traficul de substanțe psihotrope, fraudele în plan comercial,
traficul de persoane sau criminalitatea transfrontalieră. Pe acest fond, tot mai multe bunuri
publice, care puteau fi oferite la nivel național, devin globale și nu mai pot fi generate și
diseminate prin intermediul unor demersuri administrate la nivelul unui singur stat. Specialiștii
opinează că, pentru a evolua către nivelul global, un bun public trebuie să îndeplinească cel puțin
următoarele criterii: cel geografic, cel temporal, cel socio-economic și cel generațional.

Din punct de vedere geografic bunurile publice devin globale dacă la ofertarea lor participă
grupri de state care compun anumite alianțe, fie acestea formale sau informale. Unele dintre
bunurile publice (cum ar fi pacea, securitatea sau ordinea internațională) pot fi furnizate doar
prin intermediul unor organizații internaționale (Organizația Națiunilor Unite, Organizația pentru
Cooperare și Dezvoltare Economică) sau a unor alianțe politico-militare (cum ar fi Organizația
Tratatului Atlanticului de Nord –NATO). Declanșarea și evoluția fermă a proceselor de integrare
economică regională a oferit forme noi de furnizare a bunurilor publice specifice nivelurilor
macroeconomic și sectorial. Se pot considera ca principali furnizori de bunuri publice Uniunea
Europeană, NAFTA, APEC, ASEAN sau MERCOSUR. Sunt autori care susțin că unele dintre
aceste arhitecturi ale cooperării între state oferă bunuri publice regionale nu globale. Se poate
argumenta că, dată fiind interferența dintre fenomene și procese, ca urmare a avansării procesului
de globalizare, chiar și procesele aparent operaționale la nivelul unei regiuni au reverberații
globale. Stă mărturie în acest sens, viteza cu care s-au propagat la scară planetară o serie de
evoluții economice care, la început, s-au produs doar în Statele Unite ale Americii (generând cea
mai profundă criză economică și financiară).

La fel de prezente sunt și aspectele de natură socio-econmică. Îndeosebi în ultimele decenii

omenirea s-a confruntat cu cel mai ridicat nivel al inegalităților în planul bunăstării și al
prosperității, fenomen manifest atât în interiorul statelor cât și la nivel regional și internațional.
Statisticile tuturor organizațiilor internaționale dar și cele ale forumurilor non-guvernamentale
indică faptul că partea cea mai bogată a umanității devine și mai bogată în timp ce cea săracă se
vede și mai împovărată în sărăcie și pauperitate. Asimetriile de șanse nu se manifestă doar în
planul veniturilor individuale ci cuprind accesul la cunoaștere, la informații sau la progresul
tehnologic. Sărăcia nu se mai asociază astăzi doar cu statele subdezvoltate ci cuprinde segmente
tot mai importante ale cetățenilor din statele industrializate ale lumii. Este ironic să luăm notă că,
la nivelul unuia dintre cei mai bogați actori de tip statal ai lumii, Uniunea Europeană, se cuprinde
în Strategia Europa 2020 dezideratul de „ extragere din sărăcie a minimum 20 de milioane de
cetățeni„. Este interesant să constatăm că, deși un bun public, la nivel teoretic, conține avantaje
pentru cetățenii tuturor statelor lumii, efectele sale favorabile revin de regulă doar anumitor
segmente ale populației, pe ceilalți plasându-i în continuare în sfera speranțelor deșarte. Putem
exemplifica cu accesul la Internet, în cazul căruia costurile încă foarte mari de operare fac
aproape imposibilă beneficierea de avantajele incontestabile ale acestui vehicul comunicațional
modern.

Numeroase studii de specialitate au evidențiat faptul că umanitatea, în ansamblul său, beneficiază

de pe urma paletei tot mai largi de bunuri publice globale. Aceleași cercetări au atenționat și
asupra faptului că accesul individual la aceste active diferă foarte mult, mai mult, în ultima
vreme, se aduce în atenție dialogul intergenerațional subliniindu-se faptul că accesibilitatea la
multe dintre bunurile publice globale nu este deschisă echilibrat pentru diverse generații ale ceea
ce denumim „ umnaitate„. Deși atunci când se vorbește despre sustenablitate și se susține că
aceasta presupune eficiență economică, responsabilitate socială și reziliență ecologică nu se
acordă mare importanță orizonturilor temporale, realitatea a arătat că, cel puțin în planul
rezilienței ecologice este necesară abordarea perspectivei strategice, adică a uneia pe termen
foarte lung, acordându-se șanse și generațiilor viitoare. Este orecum paradoxal să aducem în
discuție acest subiect în condițiile în care, unii juriști ar atrage atenția că „generațiile nenăscute„
nu au drepturi iar cele actuale nu au obligați față de acestea. În Raportul elaborat de Comisia
Brundtland, intitulat “Our Common Future”, regăsim aserțiunea următoare „ dezvoltarea
durabilă este acel tip de dezvoltare care îndeplinește cerințele prezente fără a compromite
capacitatea generațiilor viitoare de a-și asigura nevoile specifice„1. Apare aici provocarea legată
de îndreptățirea unei generații de a împrumuta fără să ceară acordul de la alte generații, subiectul
cel mai sensibil fiind cel al echității intergeneraționale. Unii autori2 aduc în dezbatere conceptele
de „bunuri publice globale intra și respectiv intergeneraționale„ semnalând faptul că este
imperios necesar să se gestioneze corect echilibrele dintre aceste două categorii de bunuri
publice. Unii aliști exemplifică cu cazul energiei nucleare atrăgând atenția asupra faptului că
aceasta are efecte benefice în prezent pentru că asigură o parte din necesarul de energie electrică
al planetei dar, pe termen lung, are efecte negative ca urmare a acumulării de deșeuri nucleară
foarte greu de neutralizat.

1.2. Unele elemente de tipologie a bunurilor publice globale

În funcție de perspectiva pe care și-au configurat-o în raport cu aspectele definitorii pentru un

bun public care să poată fi catalogat ca global, analiștii au elaborat diverse clasificări ale acestor
active sensibile ale economiei moderne. Au fost luateă în considerare dimensiunea economică a
acestora, componenta loc de natură culturală, aspectele sociale și umaniste, încadrarea în
nomenclatorul activelor care au valoare de piață sau reverberație non-piață. Analizând bunurile
publice globale din perspectiva contribuției omului la generarea și deținerea lor, o serie de
analiști Corner T. and T. Sandler, 1993),3 au pus accentul pe caracteristicile public, prin raportare
la privat, și global, prin raportare la național.
În accepțiunea autorilor citați, a rezultat astfel următoarea tipologie a bunurilor publice globale:

Tabel nr. 1. Tipologia cadru a bunurilor publice globale în funcție de relaționarea cu natura
umană

În condiții în care există rivalitate În condiții în care nu există rivalitate

Cadranul 1 Cadranul 2
Bunuri private 2A. Active necompetiționale exclusive
1
X x x - http: //www.un-documents.net/wced-ocf.htm.
2
Corner T. and T. Sandler, (1993), Private Provision of Public Goods under price uncertainty, in Social
Choice and Welfare, Vol. 10, No. 4, p. 375.
3
Conceiçao Kaul I, P. and Mendoza R. U. (2003)- Providing Global Public Goods: Managing
Globalization, New York, Oxford University Press.
  Biodiversitatea la nivel național
 Limba și tradițiile culturale
 Programele naționale de educație
publică
 Resursele de apă ale unei țări
 Programele naționale de combatere a
sărăciei
Cadranul 4
4A Bunuri rivale făcute (parțial) exclusive Bunuri publice pure
 Țintele climatice și coteke de
reducere a emisiilor de gaze cu efect
de seră
 Obiectivele priviotare l a emisiile de
substanțe care pot conduce la
subțierea stratului de ozon
4B Active menținute sau făcute
nonexclusive
 Atmosfera
 Țintele de evitare a sărăcieie extreme
 Educația primară și serviciile de
sănătate publică
 Oceanul planetar
Notă: Cadranele 1-2A -$A se referă la „ componenta națională„ , în timp ce cadranul 2B-3-4B
vizează dimensiunea globală..
 Cunoașterea supusă comercializării
2B Active necompetiționale dedicate sau
declarate neexclusive
 Rețelele internațional de transport și
de comunicații
 Standardele și norlmele tehnice
 Respectarea drepturilor omului
 Suveranitatea națională
 Globalizarea procesuluid e
promovare a stilurilor de viață,
 Alte reglementări și instituții cu
caracter social
Cadranul 3
 Lumina lunii
 Pacea și securitatea planetară
 Ordinea și liniștea publică
 Stabilitatea financiară
 Eficiența cu care funcționează
piețele
 Rezultatele obținute în combaterea
diverselor pandemii
 Sustenabilitatea ecologică.
Sursa: Tabel realizat de autoare pe baza literaturiid e specialitate consultate

Încadrarea activelor într-o categories sau alta (publice sau private) are relevanță mare pentru
deciziile în materie de politici sau strategii ale actorilor privați atunci când se construiește
consesnul național privitor la gama activelor pe care le așteaptă cetățenii. Un astfel de consens
este și mai greu de obținut când arbitrajul se face între palierul național și cel internațional.
Activele care dobândesc emblema de globale necesită un ridicat nivel de armonizare în planul
politicilor publice ale statelor care hotărăsc să le ofere împreună. O astfel de uniformizare trebuie
să fie precedată de identificarea diverselor categorii de externalități și să constea în echilibrul
acceptabil între externalitățile pozitive și cele negative. Multe dintre bunurile publice pe care le
regăsim în tabelul de mai sus necesită eforturi consistente de înțelegere similară a oportunităților
și a provocărilor pentru a se putea estima costurile dar și costurile de oportunitate. Se pot încadra
în această categorie rețelele internaționale de comunicații sau sistemele complexe de transport
operaționale la scară regională sau internațională. Administrarea proceselor de generare și
diseminre a bunurilor publice cu caracter global impune raportarea cea mai corectă la normele
internaționale de conduită, convenite în comun și acceptate ca obligatorii, luarea în considerare a
drepturilor fundamentale ale omului și raportarea adecvată la principiile dreptului internațional,
îndeosebi la respectarea suveranității statelor sau neamestecul în treburile interne ale altora.
Unele bunuri publice globale sunt apreciate din perspectiva avantajelor pe care le aduc
comunității internaționale (stabilitatea, pacea, prosperitatea, progresul tehnologic), altele,
dimpotrivă, din perspectiva minimizării unor externalități negative (schimbările climatice,
poluarea atmosferică, insecuritatea sau pandemiile răspândite la nivel internațional).

Un exemplu interesant de bunuri publice, percepute într-un fel aparte, este reprezentat de
promovarea drepturilor fundamentale ale omului. Bunurile pblice din tabelul de mai sus se
deosebesc între ele prin cele mai specifice particularități ale acestora sau prin combinația
specifică între carac teristicile naționale și cele transnațională. O serie de bunuri publice, cum ar
fi educația de bază și sistemele de asigirare a sănătății, chiar dacă au devenit globale, păstrează în
continuare caracteristicile unui bun public oferit la nivel național. În cazul altor bunuri publice
contează alte particulrități care sunt mai departe de principiile piețței funcționale și se bazează pe
determinanți prioritar de tip non-piață.
Ca urmare a avansării procesului de globalizare, a crescut foarte mult volumul fluxurilor
economice transfrontaliere. Se poate lua notă de faptul că, într-un astfel de climat economic și
politic, toate națiunile trebuie să se pregătescă să atragă același tip de oportunități și să facă față
aceluiași tip de provocări. Se poate exemplifica, în acest sens, cu sustenabilitatea ambientală care
devine o preocupare de intensitate similară pentru toate națiunile dar și pentru toate grupurile de
interese manifeste în plan societal.

Sunt analiști care au grupat bunurile publice folosind gama beneficiilor pe care le aduc acestea,
coroborată cu dimensiunea lor publicăși nu în funcție de raționalitatea acestora. Se consideră că o
astfel de grupare face posbilă o mai corectă înțelegere a tabloului complex al globalizării, unul
care a genrat și amplifică numeroase stări tensionale. Ținerea sub control a acestor stări
tensionale este posibilă doar pe baza diverificării formelor de parteneriat care se pot antama între
statele participante la circuitul economic internațional. La un astfel de parteneriat trebuie însă să
participe activ toate categoriile de actori societali, fie aceștia publici sau privați, suprastatală sau
substatali. Acesta este fondul în care se creează condițiile pentru trecerea de la politica
internațională tradițională la guvernanța globală. (Sandler T. (998), 4Din această perspectivă,
tabloul bunurilor publice globale se prezintă în forma redată în Tabelul nr. 2.

Tabelul nr. 2. Tipologia bunurilor publice globale în funcție de natura caracterului lor public.

Tipul de bun public Tipul principal de caracter public

Bunuri publice naturale Acces neîngrădit. Se apreciază că aceste active sunt, în
(atmosfera terestră; stratul principiu, non-exclusive dar se obțin în condiții de rivalitate.
de ozon; apele Ca regulă, acestea sunt accesibile pentru întreaga umanitate
internaționale) chiar dacă nu se dispune de un volum nelimitat al acestora.
Bunuri publice produse de La unele se poate avea un acces aparent neîngrădit. Intră
om. Intră aici rețelele aici o parte din cunoașterea universală deschisă accesului
logistice globale, cadrul întregii umanități.
reglementar și instituțional La altele se poate avea un acces limitat. Putem include aici
4
Sandler T. (1998), “Global and Regional Public Goods: a Prognosis for Collective Actions”, Fiscal
Studies, Vol. 19, No. 3, pp. 221-247.
 internațional; stocul cunoașterea protejată de drepturi de proprietate intelectuală.
mondial de cunoaștere. Accesul la aceasta este limitat pe perioada de valabilitate a
brevetului sau a altui document protectiv.
Trebuie promovată inclusivitatea. În acest areal tematic
includem toate bunurile publice care derivă din normele
internaționale de conduită și din rețelele comunicaționale
globale
Rezultate ale politicilor Asistăm la un proces de universalizare a unor bunuri altfel
derulate la nivel global. cu caracter privat. Se pot include aici bunuri publice
(pacea planetară, stabilitatea devenite globale cum ar fi: educația, ocrotirea sănătății,
financiară internațională, securitatea alimentară. Caracteristica de bază este
sustenabilitatea ecologică). indivizibilitatea costurilor și a beneficiilor.

Sursa: Elaborat de autoare pe baza tabelului regăsibil în Sandler T. (1998), “Global and
Regional Public Goods: A Prognosis for Collective Actions”, Fiscal Studies, Vol. 19, No. 3, pp.
221-247

Una dintre provocările associate acestui tip de bunuri publice este legată de modul în care
acestea sunt ofertate. Analiștii care s-au ocupat de elucidarea acestui aspect au atras atenția
asupra riscului de realizare a acestor bunuri în cantități și structuri inferioare cererilor existente la
nivel societal, îndeosebi ca urmare a fenomenului de free riding. Caracteristica cea mai sensibilă
a oricărui bun public global este cea a non-excuderii, nefiind acceptabil ca să fie exclus vreun
individ de la accesul la un astfel de activ. Din aceste considerente, este prezentă participarea la
accesarea acestor active și a cetățenilor care nu și-au manifestat cererea pentru acestea și care nu
au participat în nici-un fel la realizarea lor. Pe acest fond, asistăm la creșterea semnificativă a
costurilor de generare a acestui tip de active, ceea ce face ca volumul lor să se situeze sub nivelul
necesitat de satisfacerea nevoilor tuturor celor care se consideră îndreptățiți să aibă acces la
acestea. La nivel național, acest risc este atenuat prin faptul că o parte din producțiae unor
anumite bunuri sau servicii, care nu este satisfăcătoare cantitativ și calitativ în sectorul privat, se
preia la nivel public, guvernele făcând rost de resursele financiare necesare pe calea schemelor
specifice de fiscalitate. Unii analiști (Musgrave R. A. and P. B. Musgrave 2003 ) atrag atenția
asupra faptului că, la nivel internațional, situația este mult mai complicată datorită faptului că nu
se pot replica nici mecanismele naționale de transferare a responsabilităților și nici schemele de
fiscalitate uzuale. Dacă explorăm peisajul instituțiilor de bază ale actualului proces de
guvernanță la nivel global (este vorba de organizațiile internaționale operaționale în prezent)
constatăm că acestea nu sunt dotate cu mecanismele care să asigure oferta satisfăcătoare de
bunuri publice cu adevărat globale sau să administreze rațional costurile ocazionate de acest
proces. Din aceste motive a apărut un anumit „cerc vicios„ destul de greu de ocolit în logica
guvernanței globale. Se atrage atenția că, pentru a depăși acest impas procedural, ar trebui să se
acționeze în logica unei „ dileme a prizonierului„ în care par a se afla statele care, participând la
cooperarea internațională, își propun să furnizeze în comun bunuri publice globale. La acest
moment, în logica cooperării de tip westphalian (organizații exclusiv interguvernamentale),
statele participante par a avea doar două alternative: fie să transfere către organizațiile
internaționale o parte din atributele tradiționale ale suveranității, fie să accepte să își alinieze
politicile publice naționale la recomandările sau liniile directoare trasate de către aceste entități
noi de drept internațional public.