Modelul economic American

Lucrare Individuală
la unitatea de învăţare ,, Economie mondială și Integrare europeană,,
Economia americană de azi, de la începutul secolului XXI, este un complex economic
militaroindustrial şi informatic care acţionează pe tot cuprinsul globului şi care se caracterizează
prin câteva trăsături:
1. Continua sa expansiune. Nu o ţară mai dinamică şi care, într-un timp atât de scurt de la crearea
sa, să se poată afirma drept prima putere economică a lumii. La sfârşitul Primului Război
Mondial, imperiul britanic îşi ceda întâietatea în plan economic şi militar în favoarea Americii.
Expansiunea este logica de existenţă a lumii capitalului, iar lumea capitalului, este condusă de
către SUA. Indiferent dacă discutăm despre capitalul industrial, comercial sau bănesc. Azi,
teritorii întregi se află sub protectoratul militar şi economic american: Europa, America de Sud,
Mexic, Canada, Australia. Altele se află în dependenţă financiară de America, aşa cum este
China, iar altele se află într-o situaţie de parteneriat economic şi militar activ, aşa cum este
Rusia. Dincolo de expansiunea sa economică, ţara despre care discutăm controlează şi
instituţional lumea. Este vorba aici despre instituţii internaţionale ca Fondul Monetar
Internaţional, Banca Mondială, Organizaţia Mondială pentru Comerţ sau despre principala
organizaţie militară internaţională – NATO.

America are o suprafaţă comparabilă cu a Chinei, dar acesta este singurul indicator în care cele
două state putem spune că sunt apropiate. Nu este o ţară aglomerată - având 31,9 locuitori /km²,
spre deosebire de, să zicem, China, care are 138,7 locuitori / km². Cu certitudine, însă, America
deţine locul trei, după China şi India, ca număr de locuitori. În favoarea Americii lucrează, însă,
cea mai dinamică şi mai bine pregătită forţă de muncă din lume. Expansiunea economiei
americane este un proces prin care noi state şi zone întregi ale planetei intră sub dominaţie
americană.

2. America deţine azi o economie bazată pe proprietate şi libertate, o economie de piaţă cu

următoarele caracteristici: specializarea firmelor în obţinerea anumitor bunuri, autonomia şi
independenţa economică a firmei, piaţa este instituţia economică centrală, economia este
puternic monetizată, legăturile economice dintre agenţii economici se desfăşoară sub forma
tranzacţiilor bilaterale de piaţă, toate bunurile economice îmbracă forma de marfă. Economia de
schimb are la bază diviziunea socială a muncii în care fiecare producător are activitate
diversificată dictată de nevoile pieţei. În America tot ceea ce se produce este destinat vânzării,
comerţului. Orice decizie şi orice acţiune a oricărui agent economic care este pus în faţa unei
alternative sunt guvernate de principiul avantajului comparativ.

3. Firmele americane au autonomie de decizie, aceasta fiind fundamentată pe interesul agentului

economic izvorât din proprietatea privată. Există extrem de puţine capacităţi de producţie care nu
se află în proprietatea privată. În timp, amploarea diferitelor forme de proprietate particulară s-a
modificat. Sensul acestor schimbări îl constituie reducerea proprietăţii particulare individuale şi
creşterea celei asociative sub forma societăţilor pe acţiuni.

Azi, putem discuta despre un model neoamerican al economiei de piaţă bazat pe trăsături
distincte cum ar fi: sectorul public este neglijabil şi are tendinţa de reducere; piaţa are rolul
determinant în circulaţia bunurilor; baza politicilor economice o constituie stimularea ofertei; în
deciziile economice prevalează reuşita individuală şi maximizarea profitului; fiscalitatea este
redusă , iar implicarea directă a statului în viaţa economică este neglijabilă; întreprinderea ca
1
centru al activităţii economice este considerată bun comercial ca oricare altul; piaţa financiară şi,
în primul rând, bursa are rolul decisiv de barometru al activităţii economice în raport cu alte
forma de piaţă; forţa de muncă are o mobilitate foarte ridicată; sistemul de învăţământ elitist,
care tinde să funcţioneze după regulile pieţei, politici economice şi un sistem de valori care
încurajează consumul; gradul redus de securitate economică în raport cu riscuri cum ar fi:
şomajul, bolile, sărăcia.

America este ţara care-şi datorează nivelul de dezvoltare şi altor caracteristici economice şi
sociale, cum ar fi: lipsa perioadei feudaleîn istoria sa politică şi economică, atitudinea,
moştenirea imperiului britanic.

Începând cu anii 80 ai secolului trecut, Ronald Reagen a făcut să dispară din mentalitatea
americanilor amintirea tristă a Războiului din Vietnam şi a celui din Coreea.

Modelul economic de piaţă american se află la confluenţa a două mari modele teoretice, şi
anume: modelul neoclasic (în acest tip de economie intervenţia statului este exclusă) şi modelul
keynesist (în care intervenţia statului este acceptată doar ca agent economic decizional). Aşa cum
spuneam, relansarea economiei americane , la finele secolului trecut, începe cu preluarea puterii
de către Ronald Reagan şi are la bază o importantă moştenire financiară şi tehnologică. Stocul de
capital pe care SUA l-a acumulat după al Doilea Război Mondial este unul imens. În interior
America posedă imense infrastructuri, dintre cele mai moderne: aeroporturi, autostrăzi, drumuri ,
uzine, universităţi, patrimoniu imobiliar. În afara graniţelor naţionale, multinaţionalele americane
controlează un uriaş potenţial. Aceasta este strategia managerilor americani de păstrare cu mare
grijă a resurselor proprii.

În domeniul tehnologiilor, avantajul este, de asemenea, foarte mare. Cei mai mari cercetători, cei
mai buni ingineri, cei mai dotaţi studenţi au venit să lucreze în SUA. Ei formează un capital
uman unic prin modul lor de pregătire. Acum, la început de secol XXI, putem vorbi despre un
nou model american de economie sau despre modelul neoamerican cu următoarele trăsături:

1) sectorul public ce produce bunuri necomerciale este unul neglijabil şi are o tendinţă de
reducere;

2) piaţa are un rol determinant în circulaţia bunurilor de la producător la consumator, majoritatea

schimburilor derulându-se după principiul pieţei;

3) baza politicii economice o constituie stimularea ofertei, iar în deciziile adoptate prevalează
reuşita individuală şi maximizarea profitului individual;

4) preţurile bunurilor depind de condiţiile aleatorii ale pieţei;

5) fiscalitatea este redusă, iar implicarea statului în economie este neglijabilă;

6) întreprinderea, ca centru al activităţilor economice, este considerată bun comercial ca oricare

altul;

7) piaţa financiară şi, în primul rând, bursa au rol decisiv de barometru al activităţii economice în
raport cu alte forme ale economiei de piaţă;

8) un sistem de învăţământ elitist care tinde să funcţioneze după regulile pieţei;

2
9) politici economice şi un sistem de valori care încurajează consumul;

10) grad redus de securitate economică faţă de riscuri (şomaj, boală, sărăcie). Protecţia socială
este mai ales o chestiune individuală sau, cel mult, a organizaţiilor de caritate.

Michel Albert, în lucrarea sa „Capitalism contra capitalism”, diferenţiază în sânul lumii

capitaliste două mari modele de economie: cel renan şi cel neoamerican. Diferenţierea dintre cele
două tipuri de economie de piaţă s-a făcut după următoarele criterii: gradul de intervenţie a
statului în activitatea economică; măsura în are statul acţionează alături de mecanismele pieţei
sau, dimpotrivă, se implică în aceste mecanisme; modul şi nivelul la care se exercită intervenţia
statului în economie; rolul şi funcţiile reale pe care le îndeplineşte piaţa; curentul de gândire
economică ce exercită un rol mai mare în adoptarea politicii guvernamentale.

„Imperiul american” este un sistem economic care înainte de criză oferea credibilitate, tocmai
prin faptul că SUA erau prima putere economică mondială. Nimeni nu se îndoia de capacitatea
SUA de a gestiona riscurile, însă nu a fost aşa. Riscurile au fost prost gestionate, modelele erau
eronate şi greşite, iar dorinţa de a obţine o cantitate cât mai mare de bani, rapacitatea, într-un
timp cât mai scurt, era obiectivul principal al agenţilor. Globalizarea a impus un ritm foarte
ridicat de adaptare la diverse economii. Actuala criză a demonstrat că indiferent de mărimea
sistemului economic, fie el chiar şi imperiu, dezechilibrele au loc şi se petrec, dacă nu există o
legătură strânsă de colaborare între stat şi mediul economic.

Actuala criză demonstrează că ambele modele, şi cel anglo-saxon, bazat pe „laissez-faire”, şi

libertatea pieţelor, şi cel european, al statului bunăstării, al statului social, s-au dovedit a fi
imperfecte, fiind limitate si generatoare de crize.

Mulţi autori au scris despre criza actuală, însă puţini au oferit şi remedii din punct de vedere
teoretic, nu doar practic. De exemplu, în cartea sa, Economia crizelor. Curs fulger despre viitorul
finanţelor, Nouriel Roubini spune că este nevoie de o nouă esenţă a unui sistem economic, este
nevoie chiar de un alt model economic. Propunerea pe care o face N. Roubini se bazează pe un
model a unei economii de piaţă în care guvernul să furnizeze serviciile publice necesare şi unde
să existe o supraveghere prudenţială „sănătoasă” a economiei şi a sistemului financiar.

Stiglitz şi Roubini împărtăşesc idei comune cu privire la sistemul economic bazat pe un

capitalism corporativ. Şi Roubini susţine că acest capitalism actual ar trebui să fie schimbat
radical. Analizând ideile ambilor economişti, se poate spune că Roubini are o atitudine mult mai
critică decât Stiglitz, el dorind schimbarea radicală a sistemului, pe când Stiglitz doreşte
reîntoarcerea la fundamentele teoriei economice, lucru care să favorizeze reconstruirea unui Nou
Capitalism.

Crizele sunt benefice, deoarece aduc schimbări în sfera politicilor şi mai ales în sfera ideilor.
Dacă Roubini spune că o criză nu trebuie să fie irosită, Stiglitz aduce argumente concrete,
menţionând că dacă se vor lua decizii corecte, se vor reuşi micşorarea efectelor crizei și evitarea
intrării într-o nouă criză. Dacă deciziile adoptate vor fi greşite atunci societatea va avea cel mai
mult de suferit, scindându-se şi mai mult, economia devenind şi mai vulnerabilă, lipsită de orice
ordine.

Criticile aduse de către autor sistemului economic sunt:

3
  lipsa de reglementare în ceea ce priveşte acordarea creditelor toxice;

 dereglementarea realizată ce a permis o netezire a căilor prin care bancherii au putut să

acorde credite toxice; Analiza sistemului economic american – de la Vechiul Capitalism
la Noul Capitalism 159

 combaterea persoanelor responsabile cu rezolvarea problemelor din sectorul financiar;

 adoptarea unor măsuri neadecvate, precum scăderea ratei dobânzii la un procent, ceea ce
a dus la crearea unui balon speculativ;

 incompetenţa băncilor în a evalua riscurile;

 atitudinea conservatorilor, conform căreia statul să nu se angajeze în activităţi financiare

pentru a ajuta populaţia; Remediile oferite sunt concrete, fiind extrase din atitudinea mai
ales critică a lui Stiglitz cu privire la sistemul economic:

 cauţionarea financiară a împrumutătorilor, ca modalitate de combatere a executărilor

silite;

 soluţii în favoarea populaţiei – de salvare a locuinţelor – fără a cauţiona băncile

creditoare care ar trebui obligate să suporte consecinţele faptului că nu şi-au apreciat
riscuri aşa cum se cuvine;

 soluţii în sprijinul onorării de către populaţie a rambursării împrumuturilor;

 împrumutarea de către stat la dobânzi foarte mici sau chiar zero pentru a pune la
dispoziţia populaţiei un credit nu atât de scump; aceasta s-ar traduce într-un câştig pentru
stat, populaţie, dar nu şi pentru bănci;

 statul ar trebui să menţină ocuparea deplină şi o economie stabilă, să promoveze

inovarea, să furnizeze protecţie şi asigurări sociale şi să preîntâmpine exploatarea
abuzivă.

Concluzii
Economiştii ar trebui, înainte de a acţiona, să reflecte asupra fundamentelor economiei, să
mediteze asupra corectitudinii teoriilor economice. Suntem martorii unor schimbări economice
radicale, martorii încheierii unor cicluri economice.

Pretextul folosit, şi anume cartea lui Stiglitz, arată că aceste dezechilibre, dacă nu sunt ţinute sub
control, vor provoca alte mutaţii şi mai grave. Este importantă fundamentarea unor idei corecte,
însușirea lecțiilor crizei, deoarece în timp criza va dispărea şi vor rămâne doar urmele. „Bătălia
ideilor” reprezinta moştenirea noastră, un jurnal pe care să-l redeschidem oricand avem nevoie,
deoarece economiile de piaţă sunt într-o continuă schimbare şi într-o continuă luptă.

Ideile prezentate sunt doar câteva dintre cele mai importante cu privire la sistemul economic
american, un imperiu care s-a dezechilibrat. Ideea principală adusă în dezbatere este cea a
„demontării capitalismului actual”, şi a întoarcerii la fundamentele acestuia pentru a reclădi un
nou capitalism bazat pe încredere. Cuvintele-cheie precum putere, ordine, globalizare,
4
fundamentalism al pieţelor, libertate sunt abil folosite de J. Stiglitz în demersul său argumentativ.
Aceste 160 Radu-Marcel Joia, Cătălin-Emilian Huidumac-Petrescu cuvinte-cheie reprezintă fie
valori uitate, fie folosite distorsionat de către capitalismul de tip american, lucru ce a creat un
dezechilibru manifest al cărui rezultat este „căderea liberă” a întregului sistemului economic.

Actuala criză ofera indubitabil una dintre cele mai utile lecţii despre o lume dinamică ce eşuează
prea frecvent şi care are datoria conştientizării cetăţeanului obişnuit şi decidenţilor de politică
economică asupra riscurilor obţinerii unei prosperităţi cu orice preţ.