OLIMPIADA DE PEDAGOGIE – PSIHOLOGIE (LICEE PEDAGOGICE)

PROBA SCRISĂ LA DISCIPLINA

Managementul clasei, clasa a XI-a

NOTĂ:
Toate subiectele sunt obligatorii.
Se acordă 10 puncte din oficiu.
Timp efectiv de lucru: 3 ore.

Subiectul I 20 puncte

Citiți cu atenție următoarele enunțuri:

1. Elementele structurii ergonomice (dispunerea mobilierului din clasa, vizibilitatea şi pavoazarea sălii de
clasa) sunt lipsite de importanţă pentru succesul activităţii didactice.
2. Este recomandabilă stimularea unei dinamici a poziţiilor ocupate de elevi în bănci.
3. Simbolurile, poveştile sau fotografiile reprezentative ale clasei fac parte din cultura grupală.
4. Dimensiunea psihologică a managementului clasei vizează structura grupului-clasă.
5. Scopurile grupului-clasă se reflectă strict în obiectivele şcolare de tip didactic.
6. Coeziunea clasei poate fi numită şi "sănătatea grupului-clasă".
7. Sintalitatea clasei poate fi analizată ca sumă a personalităţilor elevilor.
8. Clasa de elevi este o reflectare la scară redusă a problematicii unei societăţi.
9. Normativitatea în clasa de elevi este reprezentată de normele prescriptive, cunoscute, clar exprimate.
10. Valorile proşcoală ale culturii elevilor sunt în acord cu valorile fundamentale ale şcolii.

Pentru fiecare dintre enunțurile de la 1 la 10 scrieți cifra corespunzătoare enunțului și notați în dreptul ei
litera A dacă apreciați că enunțul este adevărat sau F dacă apreciați că enunțul este fals.

Subiectul II 30 puncte

Citiți cu atenție textul următor:

“Clasa de elevi este un grup de muncă specific, compus dintr-un număr de membri egali între ei
(elevii) şi dintr-un animator (profesorul), ale căror raporturi sunt reglementate, oficial, de tipul sarcinii şi de
normele de funcţionare” (Adrian Neculau).

Cerințe:
1. Definiţi clasa de elevi.
2. Precizați trei caracteristici ale clasei de elevi ca grup educaţional.
3. Caracterizaţi succint, în maxim jumătate de pagină, dimensiunea normativă a managementului clasei
de elevi şi rolul cadrului didactic în gestionarea acesteia.

Subiectul III 40 puncte

Pornind de la textul de mai jos, realizaţi un eseu de maxim o pagină, în care să analizaţi specificul
relaţiilor şi interacţiunilor educaţionale în clasa de elevi.
„Elevul, în condiţiile vieţii şcolare, nu trăieşte izolat, ci într-un angrenaj social, viaţa sa afectivă,
activitatea intelectuală şi nu mai puţin cea profesională desfăşurându-se în interiorul şi în interdependenţă cu
mediul socio-şcolar înconjurător sau în condiţiile date de acesta” (G. Collier).
Subiectul I:

1. F
2. A
3. A
4. F
5. F
6. A
7. A
8. A
9. F
10. A

Subiectul II:
1. Clasa de elevi reprezintă un ansamblu social-educațional de indivizi (elevi), constituit istoric, în care se
manifestă mai multe tipuri de interacțiuni și relații. Clasa de elevi prezintă mai mult componente
fundamentale ale rețelei sociale: sintalitatea, identificată ca personalitate a clasei și coeziunea, adică
sănătatea grupului-clasă.
2. Trei caracteristici ale clasei de elevi sunt: întinderea sau mărimea grupului, ca număr de membri;
scopurile comune ale grupului și compoziția și organizarea la nivelul grupului socio-educațional.
3. Dimensiunea normativă cuprinde un ansamblu de norme și reguli cu rol reglator al procesului
instructiv-educativ. Dimensiunea normativă cuprinde: norme explicite, care sunt prescriptive,
cunoscute, clar exprimate și norme implicite, care decurg din interacțiunea internă a grupului-clasă.
Normele explicite cuprind: norme constitutive, care decurg din caracteristicile proprii ale procesului
instructiv educativ și norme institutive, care decurg din prezentarea instituției școlare ca instituție
socială. Aceste norme au rol constructiv în organizarea structurii interne a grupului și în evaluarea
externă a acestuia, evaluarea comportamentelor integrate și deviante. Cadrul didactic prezintă un rol
integrator în activitatea educațională pentru că un scop al acestuia este de a determina elevii să își
integreze în comportament normele explicite, să schimbe caracterul impus, coercitiv într-un caracter
acceptat, înteriorizat. Importante în clasa de elevi sunt: modul de raportare al cadrului didactic la
normele culturii grupale; modul de împunere a normelor explicite, cadrul didactic trebuie să aibă în
vedere că, în anumite cazuri, elevii nu resping norma propriu-zisă, ci modul de impunere a acesteia;
cadrul didactic trebuie să cunoască modul de raportare al normelor implicite la cele explicite și să
mențină echilibrul dintre acestea. Dezechilibrul dintre normele implicite și explicite generează
conflictul de norme, una dintre cele mai dificile situații pentru cadrul didactic. Conflictul de norme,
prin capacitățile, abilitățile managerului clasei, poate deveni un factor dinamogen în cadrul grupului-
clasă, un factor care să susțină coeziunea clasei, ce dobândește o rezistență mai mare la eventuale
scindări. Comportamentele fundamentale ale cadrului didactic sunt importante în sfera dimensiunii
normative: rolul de control și rolul de motivare, spre exemplu. Rolul de control prezintă un caracter
reglator al activității desfășurate. Rolul de motivare constă în aprecieri verbale care să susțină
comportamentele integrate ale elevilor. Rolul de motivare se manifestă și în cadrul comportamentelor
deviante, profesorul fiind responsabil de identificarea, diagnoza și intervenția în tendințele negative
ale elevilor. Intervențiile cadrului didactic trebuie să aibă caracter umanist și să conducă elevii spre
emitarea unor judecăți valorice, importante pentru dobândirea conștiinței morale. În concluzie, cadrul
didactic prezintă în rol esențial în Normativitatea didactică atât în planul învățării normative, cât și în
planul învățării sociorelațional, profesorul nu se ocupă doar de transmiterea unor cunoștințe teoretice și
practice, ci și formează personalitatea elevilor.
 În cadrul clasei de elevi se manifestă mai multe tipuri de interacțiuni și se formează o rețea diversă de
relații. Interacțiunile și relațiile într-un grup socioeducațional se manifestă dual: între membrii aceluiași grup și
relația elev-profesor. Ambele manifestări sunt esențiale în eficientizarea procesului instructiv-educativ.
În primul rând, interacțiunea dintre membrii unui grup socioeducațional este importantă pentru formarea
sintalității, personalitatea grupului, și coeziunii, definită ca sănătatea grupului-clasă. Factorul de substrat
integrator în clasa de elevi îl reprezintă capacitatea de muncă, definită nu doar în cadrul managementului de
clasei de elevi, ci și în cadrul studiilor referitoare la randamentul profesional și în psihologia muncii. Modelul
de concretizare al capacității de muncă în raport cu managementul clasei de elevi se manifestă dual: învățarea
normativă, adică asimilarea unor cunoștințe teoretice și practice; formarea personalității elevilor, adică
dobândirea unor competențe sociorelaționale. Capacitatea de învățare este influențată direct de coeziunea
grupului-clasă și de specificul interacțiunilor cultivate. O clasă în care coeziunea se manifestă mai puternic va
duce la îndeplinirea mult mai ușoară și mai eficientă a unor obiective și scopuri educaționale pentru că
anumite sarcini didactice fundamentale impun anumite moduri de organizare a activității, în care se manifestă
mai mult sau mai puțin interacțiunea dintre membrii. De exemplu, un mod de organizare grupal va impune mai
multă cooperare între membrii grupului, deci mai multă interacțiune, pe când un mod de organizare frontal va
impune interacțiunea profesor-elev, modul de organizare frontal fiind benefic pentru metode precum
expunerea și conversația didactică. Interacțiunea și stabilirea unor relații cu ceilalți elevi ai grupului contribuie
un numai la eficientizarea procesului instructiv-educativ, ci și la formarea conștiinței morale prin adoptarea
unor valori și principii colective, obiceiuri, cum ar fi: salutul de dimineață, modul în care comunică elevii unii
cu alții, atitudinea lor față de diferite situații specifice. Cadrul didactic are responsabilitatea de a cultiva și de a
susține interacțiunile și realțiile pozitive și în raport cu valorile fundamentale ale școlii.
În al doilea rând, interacțiunea profesor-elev este esențială în cadrul procesului instructiv-educativ.
Ambianța educațională reprezintă totalitatea interacțiunilor și relaților ce se stabilesc între subiectul și obiectul
învățării. Cu cât ambianța educațională este mai favorabilă dezvoltării unor interacțiuni și relații armonioase,
cu atât atitudinea elevilor va fi mai favorabilă și în concordanță cu valorile proșcoală. Ambianța educațională
se manifestă atât în plan normativ, eficiență predare-învățare și evaluare, cât și în plan sociorelațional,
formarea personalități elevilor în raport cu anumite principii morale, vizând formarea conștiinței morale.
Ambianța educațională reprezintă un mediu școlar ce condiționează învățarea, alături de alte structuri de
natură psihică, educațională și biologică, cum ar fi: starea de pregătirea a elevilor, convingerea ca proces
psihologic complex, afectiv, cognitiv și volitiv și voința. O imagine de ansamblu asupra stării de pregătire a
elevului se obține prin colectarea și prelucrarea unor înformații referitoare la: dezvoltarea sa psihologică, la
concepția elevului despre asimilare și învățare. Starea de pregătirea a elevului este definită ca nivelul
dezvoltării psihoeducaționale care permite abordarea cu succes a unor obiective și sarcini educaționale precise.
Factorii care condiționează starea de pregătire sunt: nivelul dezvoltării biopsihice, conținuturile anterior
asimilate, teoretice și practice și componenta motivațională, asimilată cu atenția voluntară și voința. Resursele,
asemenea factorilor, condiționează starea de pregătire: resurse intelectuale, cum ar fi informația stocată în
memoria de lungă durată, algoritmi de muncă, stiluri de învățare; resurse motivaționale, asimilate cu voința,
atenția, interesele elevilor și motivele acestora; resurse comportamental-instrumentale: atitudini,
comportamente față de activitatea educațională, implicit de întregul proces instructiv-educativ. Convingerea
este a doua componentă importantă atât în procesul educațional, cât și în formarea personalități prin
interacțiunea cu membrii grupului. Convingerea este definită ca procesul psihologic cu rol esențial în
coagularea întregii teorii referitoare la fundamentarea psihologică și sociorelațională, implicit baza conștiinței
morale. În societatea contemporană, elevii sunt capabil să emită judecăți valorice corecte în funcție de situație,
însă un tind să le aplice întotdeauna, de aici reiese rolul fundamental al convingerii în formarea conștiinței
morale, elevii trebuie să fie convinși de importanța și veridicitatea unor principii morale pentru a putea să le
aplice în viața cotidiană. Voința reprezintă a treia structură importantă atât normativ, cât și relațional, atât în
raport cu profesorul, cât și cu ceilalți membrii. Voința, din punct de vedere psihologic, reprezintă capacitatea
individului de a depăși cu succes un obstacol aflat în calea unui obiectiv specific. Voința se manifestă cu
precădere și în cadrul relațiilor sociale pentru că orice interacțiune împlică voință și anumite resurse
comportamentale. Voința reprezintă o structură psihologică ce fundamentează interacțiunile și relațiile ce se
stabilesc între indivizi în general, un doar în cadrul grupului-clasă.
În concluzie, pentru o eficientizarea a procesului educațional sunt importante atât interacțiunile și relațiile
dintre membrii aceluiași grup, cât și în înteracțiunile și relația profesor-elev,definită ca ambianța educațională.
Interacțiunea un susține doar învățarea în plan normativ, ci și formarea personalității.