CAPITOLUL III

ORGANIZAREA VAMALÅ

Secţiunea 1
Organele vamale şi operaţiunile vamale

1.1.Organele vamale
Activitatea autorităţii vamale se exercită prin: Direcţia Generală a
Vămilor (DGV)xv, care înfăptuieşte în numele Ministerului Finanţelor
Publice, politica vamală a Guvernului; Directorul general al DGV decide
înfiinţarea direcţiilor regionale vamale, a birourilor şi punctelor vamale, iar
birourile vamale de frontieră sunt înfiinţate prin Hotărâre de Guvern.

A. DGV este condusă de un director general, cu rang de secretar de

stat în Ministerul Finanţelor Publice şi care reprezintă DGV în raporturile cu
ministerele şi alte organe ale administraţiei publice centrale, precum şi cu
alte organisme, instituţii şi persoane fizice şi juridice din ţară şi străinătate.
Autoritatea vamală este abilitată să efectueze controlul vamal al
mărfurilor şi persoanelor fizice; DGV are personalitate juridică proprie, deci
patrimoniu propriu şi cont bancar.

B. Direcţiile Regionale Vamale

Acestea au fost înfiinţate prin HG nr.630/1992 (în număr de 9), iar
prin HG 32/1993 au luat fiinţă Direcţiile de supraveghere şi control vamal
din oraşele: Arad, Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi,
Oradea, Timişoara. Ulterior s-au creat regionalele vamale Bucureşti – zona
Aeroportuară şi Giurgiu.
Direcţiile regionale vamale coordonează activitatea birourilor vamale
din raza lor de activitate.

C. Birourile vamale
Birourile şi punctele vamale sunt unităţi operative, fără personalitate
juridică, subordonate DGV şi având următoarele atribuţii:
a) vămuirea mărfurilor la import şi export în termenele legale şi
aplicarea tarifului vamal de import;
 b) controlul mijloacelor de transport care trec frontiera de stat;
c) vămuirea mărfurilor tranzitate, precum şi a celor primite sau trimise
temporar;
d) supravegherea vamală a bunurilor aflate sub regim vamal, care în
timp cuprinde intervalul necesar îndeplinirii formalităţilor de vămuire, până
la acordarea liberului de vamă, iar în spaţiu, în cazul birourilor de frontieră,
o fâşie cuprinsă între limita exterioară a mării teritoriale şi a frontierei
terestre de 20 km, în interiorul frontierei;
e) efectuarea controlului vamal şi aplicarea taxelor vamale pentru
bunurile aparţinând persoanelor fizice;
f) sancţionarea abaterilor de la regimul vamal;
g) alte atribuţii prevăzute de lege.
Birourile vamale pot fi organizate: în porturi, la frontieră sau în
interiorul ţării, astfel:
─ biroul vamal care funcţionează în porturi exercită supravegherea în
incinta şi în rada acestora asupra ambarcaţiunilor, pontoanelor, precum şi
asupra bunurilor aparţinând persoanelor care intră, ies sau îşi desfăşoară
activitatea în porturi;
─ biroul vamal de frontieră care funcţionează în punctele rutiere şi în
staţiile de cale ferată exercitând supravegherea vamală în incinta acestora.
Pe calea ferată supravegherea vamală se realizează şi în timpul efectuării
controlului vamal în trenurile de călători;
─ biroul vamal din interiorul ţării, care funcţionează în staţiile de
cale ferată, în oficii poştale sau în incinte proprii, îşi exercită atribuţiile de
supraveghere vamală în aceste locuri, precum şi în alte locuri unde
autoritate vamală se deplasează în vederea executării unor operaţiuni vamale
(conform art.357 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal, aprobat
prin Hotărârea Guvernului nr.1114/2001).
Unităţile vamale, denumite şi vămi pot fi clasificate diferit după:
a) poziţia faţă de frontieră, astfel distingem între:
¾ vămi de frontieră;
¾ vămi de interior;
¾ vămi mixte;
b) după specificul căilor de transport al mărfurilor sau persoanelor pot fi:
¾ vămi rutiere;
¾ vămi feroviare;
¾ vămi maritime;
¾ vămi fluviale;
 ¾ vămi pentru transporturi poştale;
¾ vămi pentru micul trafic;
¾ vămi complexe (ce reunesc mai multe tipuri);
c) după mărimea tarifului şi complexitatea mărfurilor transportate, pot fi:
¾ vămi mari;
¾ vămi medii;
¾ vămi mici.
În afara birourilor vamale pot fi create posturi fixe sau mobile în
vederea realizării supravegherii şi controlului vamal.
În exercitarea atribuţiilor de control vamal, în afara birourilor
vamale, autoritatea vamală abilitată are dreptul de a realiza următoarele
activităţi pe întregul teritoriu naţional:
a) efectuarea de investigaţii, supravegheri şi verificări în cazul în care
sunt semnalate încălcări ale legislaţiei vamale;
b) verificarea de registre, evidenţe financiar-contabile, orice înscrisuri,
inclusiv cele pe suport informatic care au legătură directă sau indirectă cu
bunurile importate, exportate sau tranzitate pe teritoriul naţional;
c) prelevarea de probe din mărfurile supuse vămuirii pentru a fi
analizate în laboratoarele proprii sau abilitate în vederea identificării şi
expertizării acestora;
d) când consideră că prin încălcarea reglementărilor vamale au fost
săvârşite infracţiuni sesizează organele de cercetare penală competente
(conform art.369 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal, aprobat
prin Hotărârea Guvernului nr.1114/2001).

1.2.Operaţiuni vamale
Mărfurile sosite la vama de destinaţie sau la locul unde urmează a fi
efectuate formalităţile de vămuire, se prezintă autorităţii vamale.
Transportatorul, titularul operaţiunii comerciale sau reprezentantul
acesteia sunt obligaţi să prezinte birourilor vamale de frontieră mijloacele de
transport împreună cu documentele de însoţire a acestora, pentru a se putea
stabili dacă mărfurile transportate sunt aceleaşi cu cele din documentele
însoţitoare.
Obligaţia prezentării mărfurilor sosite la vama de destinaţie sau la
locul stabilit de autoritatea vamală, este detaliată şi specificată pentru fiecare
mijloc de transport în art.9-19 din Regulamentul vamal.
În vederea facilitării circulaţiei internaţionale a mărfurilor, România a
ratificat Convenţia internaţională privind armonizarea controalelor măr-
furilor la frontierexvi, care vizează reducerea obligaţiilor legate de
îndeplinirea formalităţilor, numărul şi durata controalelor în principal
printr-o coordonare naţională şi internaţională a procedurilor de control şi a
modalităţilor de aplicare.

1.3.Principalele regimuri vamale

Titularul operaţiunii comerciale sau reprezentantul acestuia trebuie să
solicite autorităţii vamale plasarea mărfurilor sub un regim vamal.
Regimul vamal cuprinde totalitatea normelor ce se aplică în cadrul
procedurii de vămuire, în funcţie de scopul operaţiunii comerciale şi
destinaţia mărfiixvii.
Regimurile vamale pot fi definitive sau suspensive.
Din categoria regimurilor definitive fac parte:
a) importul, care constă în introducerea mărfurilor în circuitul
economic naţional;
b) exportul, care constă în scoaterea mărfurilor din ţară;
c) introducerea şi scoaterea din ţară de bunuri aparţinând călătorilor
sau altor persoane fizice, necomercianţi.
Potrivit Hotărârii Guvernului nr.1114/2001 în categoria operaţiunii
vamale mai pot fi adăugate:
a) transbordarea vamală, când mărfurile se pot transborda dintr-un
mijloc de transport în altul sau se pot depozita temporar în România;
b) introducerea sau scoaterea de bunuri din ţară în afara activităţii de
comerţ exterior de către persoanele juridică române cu condiţia ca acestea să
fie destinate folosinţei proprii (în cazul introducerii în ţară) şi a transmiterii
fără plată (în cazul scoaterii din ţară);
c) aprovizionarea (navelor, aeronavelor) mijloacelor de transport
aflate în trafic internaţional cu combustibil, lubrifianţi, produse alimentare şi
alte materiale de către persoanele juridice române ce au ca obiect de
activitate astfel de operaţiuni, cu respectarea normelor privind exportul de
mărfuri.
Regimurile vamale suspensive sunt următoarele:
a) tranzitul mărfurilor;
b) antrepozitul mărfurilor;
c) perfecţionarea activă a mărfurilor;
d) transformarea sub control vamal a mărfurilor;
e) admiterea temporară a mărfurilor;
f) perfecţionarea pasivă a mărfurilor.
 Secţiunea 2
Regimuri vamale definitive

2.1. Importul mărfurilor

Constă în intrarea în ţară a mărfurilor străine şi introducerea lor în
circuitul economicxviii, motiv pentru care, făcând parte din categoria
regimurilor vamale definitive se deosebeşte de introducerea mărfurilor cu
caracter temporar (de exemplu: admiterea temporară a mărfurilor sau
operaţiunile de leasing) ce aparţine domeniului regimului vamal suspensiv.
Caracterul definitiv al regimului vamal de import este conferit şi de
faptul că autoritatea vamală realizează procedura de vămuire şi încasează
taxele vamale prevăzute în tariful vamal de import al Românieixix, înainte de
introducerea bunurilor în circuitul economic sau oferirea lor spre consumxx.
Tariful vamal de import al României se elaborează pe baza
nomenclaturii combinate a mărfurilor, taxa vamalăxxi este exprimată în
procente şi se aplică la valoarea în vamă a mărfurilor exprimată în lei.
De exemplu: dacă pentru cărămizi de construcţii avem codul tarifar
nr.6904.10.00 (ca detaliere a codurilor de 6 cifre ale Nomenclaturii Sistemului
Armonizat în coduri formate din 8 cifre) şi avem valoarea totală a 1000 bucăţi
cărămizi de 1 milion lei, iar taxa de bază este de 10 %, taxa vamală se va
calcula astfel: 1.000.000 (valoarea totală în vamă) x 10% = 100.000 lei.
Adoptarea Nomenclaturii combinate, ca variantă a Nomenclaturii
Sistemului Armonizat, la elaborarea Tarifului vamal de import al României
constituie o adaptare a legislaţiei româneşti la cea comunitară, conform art.8
alin.2 din Acordul European instituind o asociere a României, pe de o parte
la Comunitatea Europeană şi statele membre, pe de altă partexxii.
Nomenclatura Sistemului Armonizat, care formează baza de
codificare a mărfurilor la nivel de 6 cifre, face obiectul Convenţiei
internaţionale privind Sistemul Armonizat (System harmonize – SH) de
denumire şi codificare a mărfurilor, încheiată la Bruxelles la 14 iunie 1983
şi la care România a aderat din 1996xxiii, convenţie care cuprinde şi Regulile
generale pentru interpretarea Sistemului Armonizatxxiv.
La baza stabilirii taxelor vamale în Tariful vamal al României, stau
următoarele principii:
¾ taxele vamale aplicabile sunt cele în vigoare la data înregistrării
declaraţiei vamale de import la biroul vamal; în care declaraţia
vamală este actul juridic întocmit de operatorul economic care,
prin înregistrare la biroul vamal este acceptat de autoritatea
vamală, declanşând operaţiunea de vămuire;
 ¾ principiul taxei vamale cea mai favorabilă, care acţionează în situaţia
în care ulterior înregistrării intervin taxe preferenţiale; cu condiţia să
nu se fi încheiat vămuirea prin aplicarea liberului de vamă;
¾ principiul tratamentului tarifar favorabil, în funcţie de felul
mărfii sau de destinaţia ei specifică, potrivit reglementărilor
vamale sau acordurilor şi convenţiilor internaţionale la care
România este parte, în sensul unor reduceri: ca de exemplu,
pentru produsele identificate ca “lacăte”, cod 8301.10.00 taxa de
bază este de 20%, dar în raport cu ţările UE se aplică taxa de 16%,
cu ţările membre A.E.L.S. taxa de 16%, cu ţările membre
C.E.F.T.A., taxa de 5%; sau, scutiri de taxe vamale: de exemplu,
pentru bunurile destinate a fi utilizate de asociaţii familiale şi
unităţi din sectorul meşteşugăresc, agricol sau al industriei mici, în
cadrul unor programe şi acţiuni de ajutorare şi dezvoltare a
activităţilor finanţate de guvernele străine în baza unor acorduri
sau tratate încheiate cu Româniaxxv.

2.2. Exportul mărfurilor

Regimul vamal de export se aplică mărfurilor care părăsesc teritoriul
României şi care sunt destinate să rămână definitiv în afara acesteia:
(a) cu excepţia mărfurilor trimise temporar în străinătate (cum e cazul
bunurilor mobile care fac parte din patrimoniul naţional);
(b)sau, care fac obiectul unei activităţi de perfecţionare pasivă, ce
aparţine regimului vamal suspensiv.
Mărfurile care pot fi exportate definitiv trebuie să dispună de liberă
circulaţiexxvi, să nu facă obiectul unor restricţii sau interdicţii determinate de
politica comercială la un moment dat.
Normele de detaliu privind exportul mărfurilor sunt prevăzute în
art.115-120 din Regulamentul vamal şi conţin următoarele principii:
¾ titularul operaţiunii de scoatere definitivă sau temporară a unor
mărfuri din ţară, este obligat să declare mărfurile destinate acestui
regim, în scris, prin depunerea unei declaraţii vamale, pe un model
acceptat de autoritatea vamală la biroul vamal de interior cel mai
apropiat sediului exportatorului sau de locul unde sunt depozitate
mărfurile (sau, în unele cazuri, la birourile de frontieră);
¾ mijloacele de transport acoperite şi coletele conţinând mărfuri
pentru export, care se vămuiesc în interiorul ţării, se sigilează de
autoritatea vamală imediat după efectuarea controlului (conform
art.115 (1) din Hotărârea Guvernului nr.1114/2001);
 ¾ operaţiunea de vămuire se finalizează prin acordarea “liberului de
vamă”, dar la exportul de mărfuri nu se percep taxe de vamă,
conform art.115 (2) din Hotărârea Guvernului nr.1114/2001;
¾ mărfurile destinate exportului, controlate şi vămuite în interiorul
ţării, nu se supun controlului vamal la frontieră, unde se verifică
numai numărul, seria şi integritatea sigiliilor aplicate, pe baza
documentului vamal de export;
¾ prin diferite acte normative se pot impune restricţii la export sau la
acordarea unui regim vamal suspensiv de taxe vamalexxvii.
Bunurile mobile exportate temporar de către muzee sau de către alte
instituţii specializate, în interes naţional sau local, fac obiectul unui
certificat de export temporar, ce presupune obţinerea, în prealabil, a unui
aviz de principiu cu privire la oportunitatea eliberării certificatului de export
temporar, de la Ministerul Culturii – Direcţia Muzee şi Colecţii.
Organelor vamale li se vor prezenta, pe lângă fişele de evidenţă a
bunurilor, fotografii ale bunurilor şi o declaraţie din partea solicitantului că
bunurile nu sunt litigioase, precum şi mandatul acordat comisarului
expoziţiei şi un contract de împrumut, în formă autentică, a bunurilor şi un
contract de asigurare a acestoraxxviii.

2.3. Regimul vamal aplicabil călătorilor şi altor persoane

Introducerea şi scoaterea din ţară a bunurilor aparţinând călătorilor şi
altor persoane fizice, face obiectul unui regim vamal diferit faţă de cel
aplicabil mărfurilor din cadrul schimburilor comerciale, întrucât în acest caz
trebuie ţinut cont de frecvenţa cu care persoanele fizice pot trece frontiera,
de calitatea pe care o au aceste persoane (turişti, persoane repatriate, oameni
de afaceri etc.), de modalităţile de transport prin care bunurile sunt introduse
sau scoase din ţară.
Următoarele reguli stabilite de Regulamentul vamal sunt utile a fi
cunoscute:
- călătorii şi persoanele fizice stabilite în România sau cu domiciliul în
străinătate pot să introducă în ţară, ca bagaje însoţite (adică bunurile
pe care o persoană le poate duce cu sine în acelaşi mijloc de transport
sau care o însoţesc în acelaşi mijloc de transport) sau neînsoţite
(bunurile expediate şi înscrise în acelaşi document de transport), fără a
fi supuse la plata taxelor vamale, următoarele bunuri:
a) efectele personale şi medicamentele necesare în mod raţional, pe
durata călătoriei şi şederii în străinătate sau în ţară;
 b) bijuterii de uz personal (detaliate pentru persoane sub, sau peste
16 ani şi după cum călătoresc o dată sau de mai multe ori în cursul unei luni.
De exemplu, pentru peste 16 ani sunt permise: o verighetă din aur şi una din
argint, 2 inele, 1 ceas, 2 medalioane cu lănţişor, 2 perechi cercei, 2 brăţări, 1
ac de cravată, 2 perechi butoni, o broşă, un colier, o trusă creion-stilou, 2
perechi ochelari);
c) cărţile, publicaţii, înregistrările de orice fel, diapozitivele, altele
asemenea, necesare uzului personal;
d) bunurile obţinute ca premii sau distincţii în cadrul unor
manifestări oficiale;
e) băuturi alcoolice, ţigările, ţigaretele şi tutunul în următoarele
cantităţi: 2 l băuturi alcoolice peste 22°, 4 l vin, 4 l bere, 200 buc. ţigarete,
50 buc. ţigări de foi şi 250 g tutun pentru uzul persoanelor peste 16 ani;
f) alte bunuri de orice fel în limita valorică reprezentând în total:
100 ECU;
─ pentru scoaterea din ţară sunt acceptate bunurile enumerate la litera
a-e), iar pentru litera f) limita valorică este de 1.200 ECU, cu posibilitatea
de a-i adăuga un bun a cărui valoare individuală depăşeşte 1.200 ECU;
─ pot fi introduse temporar în ţară de către călători cu domiciliul în
străinătate, fără garantarea drepturilor de import şi fără formalităţi vamale,
iar în cazul călătorilor cu domiciliul în România pot scoate temporar din
ţară, dar, la reintroducerea lor în ţară e necesară dovada scoaterii lor din ţară
sau prezentarea unor acte care să ateste provenienţa lor din România:
a) o cameră video şi 2 casete;
b) două aparate fotografice şi 24 casete sau zece role de film pentru
fiecare aparat;
c) un binoclu;
d) un radioreceptor portabil sau televizor portabil;
e) un casetofon portabil;
f) un cărucior de copil;
g) un cort şi echipamente de cantonament precum şi alte articole de
sport uzuale, inclusiv o ambarcaţiune;
h) două arme de vânătoare cu câte 100 de cartuşe pentru fiecare armă,
în condiţiile prevăzute de regulamentele privind regimul armelor de
foc şi al muniţiilor;
i) o bicicletă cu sau fără motor şi o maşină de scris portabilă (conform
art.14 din Anexa 6 a Regulamentului de aplicare a Codului vamal,
aprobat din Hotărârea Guvernului nr.1114/2001);
 ─ sumele în valută efectivă (numerar) care pot fi introduse în ţară de
către o singură persoană la o călătorie nu pot depăşi 10.000$, tot ce
depăşeşte această sumă necesită declaraţie la organele vamale (idem şi la
ieşirea din ţară);
─ persoanele fizice nu pot fi introduce sau scoate în/din România
sume efective (numerar) mai mari de 500.000 lei de persoană la o călătorie.

Secţiunea 3
Regimuri vamale suspensive

3.1. Tranzitul vamal

Tranzitul vamal constă în transportul de mărfurilor nevămuite de la
biroul vamal de frontieră la unul din interior, ori transportul mărfurilor
vămuite la export de la un birou vamal de interior, către unul de frontieră,
sub supraveghere vamală şi cu garantarea drepturilor de import, fără ca
acestea să fie supuse măsurilor de politică comercialăxxix.
Pentru mărfurile transportate pe mijloacele de transport rutiere şi pe
calea ferată se aplică sistemul de tranzit comun al Comunităţilor Europene
şi statelor membre ale acestora, conform normelor metodologice emise prin
decizie a directorului general al Direcţiei Generale a Vămilor.
În vederea admiterii tranzitului vamal biroul vamal de frontieră efec-
tuează controlul vamal exterior al mijloacelor de transport şi verifică concor-
danţa documentelor de tranzit vamal cu documentele de transport însoţitoare.
În caz de indicii temeinice de fraudă biroul vamal procedează la
controlul vamal al mărfurilor în tranzit.
Titularul de tranzit vamal este transportatorul mărfurilor, iar în cazul
mărfurilor tranzitate conform prevederilor tranzitului comun, titularul de
tranzit este principalul obligat. Acesta este obligat să depună la biroul vamal
de plecare, direct sau prin reprezentant, o declaraţie vamală de tranzit.
Principalele noţiuni utilizate în regimul tranzitului vamal sunt: biroul de
plecare, biroul de destinaţie unde se încheie operaţiunea şi termenul de tranzit.
Astfel:
¾ Biroul vamal de plecare acordă regimul de tranzit vamal dacă
datele înscrise în declaraţia vamală de tranzit corespund cu cele din
documentele de transport şi din celelalte documente.
¾ Termenul de încheiere pentru regimul de tranzit vamal se
stabileşte de biroul vamal de plecare în funcţie de felul mijlocului de
transport, de distanţa de parcurs şi de condiţiile atmosferice, fără ca durata
tranzitului să depăşească 45 de zile. În cazul mărfurilor tranzitate conform
prevederilor tranzitului comun termenul de tranzit acordat pentru mărfurile
transportate pe cale rutieră nu poate să depăşească 8 zile, iar pentru
mărfurile transportate pe cale ferată acesta este unic, de 20 de zile. În cadrul
termenului stabilit titularul de tranzit vamal este obligat să prezinte
mărfurile, împreună cu declaraţia vamală de tranzit şi documentele
însoţitoare, la biroul vamal de destinaţie.
¾ Biroul vamal de destinaţie înregistrează mijlocul de transport şi
mărfurile prezentate şi confirmă biroului vamal de plecare primirea
mărfurilor în termen de 3 zile.
Când transportatorul nu prezintă mărfurile la biroul vamal de
destinaţie în termenul stabilit (sau le prezintă cu lipsuri sau substituiri),
biroul vamal de plecare percepe taxele vamale şi drepturile la import, după
ce a primit în scris răspunsul despre situaţia mărfurilor de la biroul de
destinaţie, declaraţia vamală de tranzit constituind titlu executoriu.

3.2. Antrepozitul vamal

Antrepozitul vamal este regimul suspensiv care permite stocarea
(depozitarea) mărfurilor, cu aprobarea autorităţii vamale, fără ca aceste
mărfuri să fie supuse taxelor vamale sau unor măsuri de politică comercială.
Mărfurile aflate în antrepozit pot avea următoarele destinaţii:
a) importul definitiv şi, în acest caz, importatorul este interesat să
amâne plata taxelor vamale de import până la introducerea mărfii în
circuitul economic, alegând astfel varianta antrepozitului;
b) reexportul, caz în care din nou importatorul este interesat să amâne
plata taxelor vamale de import;
c) exportul, când formalităţile vamale au fost îndeplinire, dar din
condiţiile contractuale sau de transport, expedierea din ţară nu poate fi
făcută imediat;
d) plasarea mărfurilor sub alt regim vamal suspensiv;
e) abandonarea mărfurilor în favoarea statului;
f) distrugerea mărfurilor sub control vamal.
Titularul antrepozitului este administrator sau gestionar al acestuia, iar
antrepozitarul este titularul operaţiunii de plasare a mărfurilor sub regimul
vamal de antrepozitare.
Bunurile, inclusiv proviziile, descărcate de pe vase naufragiate sau
avariate în apele naţionale ori teritoriale ale României, sunt considerate în
regim de antrepozit vamal.
 Antrepozitele vamale în care mărfurile pot fi depozitate sub regimul
de antrepozit vamal sunt următoarele:
a) antrepozitul public de tip A, în care depozitul şi mărfurile sunt sub
răspunderea deţinătorului depozitului;
b) antrepozitul public de tip B, în care depozitul şi mărfurile sunt sub
responsabilitatea fiecărui antrepozitar;
c) antrepozitul privat de tip C, în care deţinătorul mărfurilor este şi
antrepozitar al mărfurilor;
d) antrepozitul public de tip D, care este cel gestionat de autoritatea
vamală.
Într-un amplasament pot fi admise mai multe tipuri de antrepozite
vamale, cu condiţia ca fiecare tip să fie amplasat în încăperi sau în incinte
separate.
Antrepozitele de tip A-C se înfiinţează în amplasamente sau în
perimetre precis determinate, acceptate de biroul vamal în a cărui rază
teritorială se află acestea.
În cazul antrepozitului de tip D autoritatea vamală desemnează
amplasamentul acestuia.
Autorizaţia de antrepozit vamal poate fi acordată dacă antrepozitarea
vamală este destinată în principal stocajului de mărfuri, fără a se exclude
posibilitatea efectuării de operaţiuni de manipulare uzuale de perfecţionare
activă sau de transformare sub control vamal.
Autorizaţia de antrepozit vamal întră în vigoare de la data eliberării
sale sau de la data menţionată în autorizaţie. Autorizaţia de antrepozit vamal
poate fi folosită pentru una sau mai multe operaţiuni de plasare sub regim de
antrepozit vamal.
În autorizaţia de antrepozit vamal se precizează autoritatea vamală
competentă să efectueze controlul antrepozitului vamal. În cazul mărfurilor
care reprezintă un pericol, al celor susceptibile de a altera alte mărfuri sau al
celor care necesită instalaţii speciale, în autorizaţie se precizează obligaţia
de plasare în locuri special echipate în vederea stocării.
Autorizaţia de antrepozit vamal poate fi revocată când nu mai sunt
îndeplinite condiţiile avute în vedere la acordarea autorizaţiei sau dacă
autoritatea vamală constată că antrepozitul vamal nu mai este suficient
utilizat pentru a se justifica menţinerea acestuia.
Revocarea se comunică titularului de antrepozit vamal, măsura putând
fi contestată la instanţa de contencios administrativ competentăxxx.
Dacă până la expirarea termenului de antrepozitare vamală mărfurile
nu au primit o altă destinaţie vamală, autoritatea vamală, din oficiu, încheie
regimul vamal de antrepozit şi încasează taxele vamale şi drepturile de
import, pe baza unui act constatator.
Pentru mărfurile depuse în aceste antrepozite se eliberează
deponentului o recipisă-warant, compusă din două părţi: recipisa de depozit
şi warantul (buletinul de gaj), iar în registru rămâne talonulxxxi. Recipisa de
depozit este documentul prin care antrepozitarul recunoaşte că a primit
mărfurile celui al cărui nume se află indicat pe titlu; în recipisă este
identificată, de asemenea, marfa dată în depozit. Aceleaşi indicaţii sunt
cuprinse atât pe warant, cât şi pe talon.
Ambele înscrisuri sunt titluri de credit (reprezentative) menite să
faciliteze circulaţia mărfurilor şi a creditului. Fiind titluri la ordin se
transmit prin gir.
Dacă deponentul vrea să înstrăineze mărfurile libere de orice sarcină
asupra lor (adică să nu fi încheiat un contract de gaj în legătură cu ele,
garantându-şi o altă obligaţie), transmite prin gir cumpărătorului ambele
titluri (adică şi recipisa de depozit şi warantul). În acest mod, întrucât
titlurile reprezintă marfa, cumpărătorului i se transmite dreptul de
proprietate asupra mărfurilor aflate în depozit, fără să se efectueze tradiţia
materială sau predarea efectivă a mărfurilor.
Dar dacă deponentul vrea ca în baza mărfurilor depozitate să obţină un
credit, atunci el va despărţi warantul de recipisa de depozit şi va menţiona
pe warant datoria pe care o garantează prin mărfurile aflate în depozit, apoi
îl va transmite prin gir creditorului său. În acelaşi timp, va menţiona în
registru, pe talon, toate datele figurând pe warant cu privire la gaj. În acest
mod s-a constituit un gaj asupra mărfurilor fără a fi necesară transmiterea
acestora în posesia creditorului, potrivit normelor de drept comun.
Avantajul acestui gaj constă în faptul că deponentul mărfurilor,
conservând recipisa de depozit, constatatoare a dreptului său de proprietate
asupra mărfurilor, poate să vândă aceste mărfuri (astfel date în gaj), prin
acelaşi procedeu tehnic juridic al transmiterii titlului (recipisa de depozit)
prin gir. Dar noul purtător al recipisei de depozit (separată de warant) nu
poate să pretindă predarea mărfurilor de către antrepozitar, atâta timp cât
posesorul warantului, creditor gajist, nu a fost plătit, iar pentru a-i facilita
revânzarea i se permite să dispună de mărfuri numai după ce a consemnat în
mâinile administratorului antrepozitului suma datorată, împreună cu
dobânzile până la scadenţă.
 3.3. Perfecţionarea activă a mărfurilor
Conform art.187-236 din Regulamentul vamal român, regimul de
perfecţionare activă reprezintă importul temporar al mărfurilor care
urmează să fie exportate într-un termen determinat, după ce au fost supuse
unor operaţiuni de prelucrare sau perfecţionare.
Regimul de perfecţionare activă se poate realiza prin două sisteme:
- perfecţionare activă cu suspendarea drepturilor de import; aceasta se
acordă în situaţia în care mărfurile de import rămân în proprietatea
partenerului extern; regimul de perfecţionare activă cu suspendarea
drepturilor de import, permite utilizarea, prin compensaţie, a unor
mărfuri româneşti echivalente cu cele care urmează să fie primite din
import şi care în mod normal ar trebui utilizate;
- perfecţionare activă cu restituirea drepturilor de import numită şi
compensare prin echivalent; aceasta se aplică atunci când are loc un
transfer de proprietate, mărfurile de import făcând obiectul unei
tranzacţii de vânzare-cumpărare, sau de altă natură.
Regulamentul de aplicare a Codului vamal, aprobat prin Hotărârea
Guvernului nr.1114/2001, defineşte următorii termeni:
a) produse compensatoare principale – produsele compensatoare
pentru obţinerea cărora a fost autorizat regimul de perfecţionare activă;
b) produse compensatoare secundare – produsele compensatoare,
altele decât cele pentru care a fost autorizat regimul de perfecţionare activă,
dar care rezultă în mod necesar din procesul de perfecţionare;
c) pierderi – partea din mărfurile importate care este distrusă în cursul
operaţiunii de perfecţionare activă, în special prin evaporare, uscare, eşapare
sub formă de gaz sau prin trecere în apa de spălare;
d) metoda cheii cantitative – repartizarea cantităţii mărfurilor străine
importate pe diferitele produse compensatoare;
e) metoda cheii valorice – repartizarea mărfurilor străine importate
pe diferitele produse compensatoare, în funcţie de valoarea produselor
compensatoare;
f) operatori – persoanele juridice care efectuează total sau parţial
operaţiunile de perfecţionare activă.
Nu pot fi plasate sub regimul de perfecţionare activă, chiar dacă este
posibilă utilizarea la obţinerea produselor compensatoare:
a) combustibilii, sursele de energie, altele decât cele necesare testării
produselor compensatoare sau pentru detectarea defectelor mărfurilor de
import care necesită reparaţii;
b) lubrifianţii, alţii decât cei necesari la operaţiunile de calibrare,
ajustare sau scoatere din tipar ori matriţă a produselor compensatoare;
c) utilaje şi uneltele.
 De remarcat faptul că pentru a se acorda regimul de perfecţionare
activă cu compensare prin echivalenţă, mărfurile echivalente trebuie să
îndeplinească următoarele condiţii:
a) să fie clasificate la acelaşi cod de 8 cifre cu mărfurile de import,
prevăzut în Nomenclatura combinată de descriere şi codificare a mărfurilor,
acceptată de România prin Acordul european instituind o asociere între
România, pe de o parte, şi Comunităţile Europene şi statele membre ale
acestora, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 1 februarie 1993, aprobat
prin Legea nr.20/1993, inclusiv cu modificările ulterioare referitoare la
clasificarea mărfurilor;
b) să prezinte aceleaşi calităţi comerciale cu marfa de import;
c) să prezinte aceleaşi caracteristici tehnice cu mărfurile străine care
s-ar găsi sub regim de perfecţionare activă.
Determinarea cuantumului taxelor vamale şi al altor drepturi de
import se face prin metoda cheii cantitative sau metoda cheii valorice. Astfel:
a) metoda cheii cantitative pentru determinarea cantităţii de marfă
străină care intră în componenţa produselor compensatoare se aplică în
următoarele variante:
¾ în cazul în care se realizează un singur fel de produse
compensatoare dintr-un singur fel de marfă străină, la cantitatea totală de
marfă străină se aplică raportul dintre cantitatea de produse compensatoare
importate şi cantitatea totală de produse compensatoare rezultată din
operaţiunea de perfecţionare activă, potrivit ratei de randament;
¾ în cazul în care se realizează mai multe feluri de produse
compensatoare dintr-un singur fel de marfă străină, se determină mai întâi
baza de repartizare a mărfurilor străine prin aplicarea în mod succesiv la
cantitatea de marfă străină a raportului dintre cantitatea de marfă existentă în
totalitatea produselor compensatoare obţinute, pe baza ratei de randament, şi
cantitatea totală de marfă străină intrată în componenţa produselor
compensatoare, mai puţin pierderile din procesul de perfecţionare activă.
Pentru determinarea cantităţii de marfă străină intrată în componenţa
produselor compensatoare importate, la cantităţile de mărfuri rezultate din
calculul bazei de repartizare se aplică raportul dintre cantitatea produselor
compensatoare importate şi cantitatea totală a produselor compensatoare
rezultată din procesul de perfecţionare activă, potrivit ratei de randament;
¾ în cazul în care se realizează mai multe feluri de produse
compensatoare din mai multe feluri de mărfuri străine, se determină, pentru
fiecare fel de marfă şi de produse compensatoare, baza de repartizare a
cantităţii de marfă străină conform principiilor stabilite la lit. c), după care
în mod similar se determină cantitatea de marfă străină intrată în
componenţa produselor compensatoare importate.
b) metoda cheii valorice se aplică în toate cazurile în care nu sunt
îndeplinite condiţiile de aplicare a metodei cheii cantitative. În cazul în care
se obţin mai multe feluri de produse compensatoare dintr-un singur fel de
mărfuri străine, prin metoda cheii valorice se determină mai întâi stabilirea
bazei de repartizare, aplicându-se la cantitatea totală de marfă străină, în
mod succesiv, raportul dintre valoarea totală a fiecărui fel de produs
compensator obţinut la valoarea totală a produselor compensatoare rezultate
din activitatea de perfecţionare, potrivit ratei de randament. Cantitatea de
marfă străină intrată în componenţa fiecărei categorii de produse
compensatoare importate se determină aplicându-se la cantitatea de marfă
rezultată din calculul bazei de repartizare raportul dintre cantitatea totală a
fiecărei categorii de produse compensatoare importate la cantitatea totală a
fiecărei categorii de produse compensatoare rezultate din procesul de
perfecţionare activă, potrivit ratei de randament.

3.4. Transformarea sub control vamal a mărfurilor

Pentru că, pe de o parte, taxarea mărfurilor după codul lor tarifar sau
după starea lor din momentul importului, duce la o impozitare superioară
aceleia ce s-ar fi aplicat mărfurilor dacă ar fi fost importate într-un stadiu
mai avansat de fabricaţie, şi, pe de altă parte, din necesitatea de a menţine
sau de a crea noi activităţi economice în ţară, a fost pus la punct regimul de
transformare sub control vamal a mărfurilor.
Transformarea sub control vamal permite introducerea de mărfuri pe
teritoriul statului, pentru a le supune unor operaţiuni care le modifică starea
lor iniţială, fără ca ele să fie supuse taxelor vamale de import şi fără
aplicarea de măsuri de politică comercialăxxxii. Produsele rezultate, numite
produse transformate, se introduc în circuitul economic, cu plata drepturilor
de import.
Operaţiunile de transformare permise sunt:
¾ transformarea în mostre prezentate în aceeaşi stare sau sub formă
de colecţii;
¾ reducerea la starea de deşeuri ori resturi sau distrugerea;
¾ denaturarea;
¾ recuperarea de părţi sau elemente;
¾ repararea şi/sau distrugerea în vederea remedierii efectelor avariilor
suferite;
 ¾ manipulări uzuale care pot fi efectuate în antrepozite vamale sau
zonele libere.
În România, lista mărfurilor ce pot fi plasate în regim de transformare
sub control vamal este stabilită prin hotărâre de Guvern.
Între condiţiile de acordare a autorizaţiei de transformare sub
control vamal, de către autoritatea vamală enumerăm:
a) autorizaţia se acordă numai persoanelor juridice române;
b) dacă este posibil să se identifice în produsele transformate
mărfurile de import;
c) dacă sortimentul sau starea mărfurilor din momentul plasării sub
regim, nu mai poate fi economic restabilit după transformare;
d) dacă folosirea regimului nu ar avea drept consecinţă eludarea
regulilor de origine şi restricţiile cantitative aplicabile mărfurilor importate.

3.5. Admiterea temporară a mărfurilor

Regimul de admitere temporară permite utilizarea pe teritoriul
României, cu exonerare totală sau parţială de drepturi de import şi fără
aplicarea măsurilor de politică comercială, a mărfurilor străine destinate a fi
reexportate în aceeaşi stare cu excepţia uzurii lor normale.
Autoritatea vamală fixează un termen în cadrul căruia mărfurile
trebuie să fie reexportate sau să primească o nouă destinaţie vamală.
Termenul aprobat trebuie să permită ca scopul utilizării să poată fi
realizat. Sunt admise în regim de admitere temporară cu exonerare totală a
plăţii taxelor vamale şi a drepturilor de import următoarele bunuri:
a) materialul profesional (lista exemplificativă a bunurilor ce
constituie material profesional se regăseşte în Anexa 17 din Hotărârea
Guvernului nr.1114/2001);
b) bunurile destinate să fie prezentate sau utilizate la expoziţii, târguri,
congrese sau alte manifestări similare;
c) materialul pedagogic şi ştiinţific, piesele de schimb şi accesoriile pentru
materialul pedagogic şi ştiinţific, uneltele şi sculele concepute pentru întreţinerea,
controlul, calibrarea sau repararea materialului pedagogic şi ştiinţific;
d) materialul medico-chirurgical şi de laborator destinat spitalelor sau
instituţiilor sanitare;
e) materialul destinat să fie utilizat pentru înlăturarea unor catastrofe
care afectează teritoriul României;
f) ambalajele;
g) unele categorii de mărfurixxxiii;
h) mijloacele de producţie pentru înlocuire;
i) mărfuri de ocazie;
 j) efectele personale şi bunurile introduse în ţară în scopuri sportive;
k) pentru animale vii de orice specie pentru transhumanţă sau păşunat,
dresaj, antrenament, reproducţie sau pentru tratament veterinar ori care
însoţesc o persoană;
l) material de propagandă turistică;
m) pentru bunuri care sunt introduse temporar în Româna în situaţii
deosebite, fără a avea incidenţă în plan economicxxxiv.
În cazul mărfurilor plasate sub regim de admitere temporară cu
exonerare totală de drepturi de import, elementele de taxare sunt cele în
vigoare la data înregistrării declaraţiei vamale de import.
În cazul mărfurilor plasate sub regim de admitere temporară cu
exonerare parţială de taxe vamale, cuantumul taxelor vamale se încasează în
proporţie de 3% din suma care se datora, dacă mărfurile ar fi fost importate.
Cuantumul se calculează pentru fiecare lună sau fracţiune de lună a
duratei în care mărfurile se află sub regim de admitere temporară, fără a putea
depăşi cuantumul datorat în cazul în care aceleaşi mărfuri ar fi fost importate.
Pentru mărfurile plasate în regim de admitere temporară cu exonerare
parţială de drepturi de import şi, care ulterior se importă, cuantumul constă
în diferenţa dintre sumele încasate şi sumele calculate.
În cazul în care titularul regimul de admitere temporară cesionează
operaţia, fiecare titular achită drepturile de import aferente perioadei de
utilizare a bunului. Când, în cazul aceleiaşi luni, utilizarea s-a făcut de către
ambii titulari, drepturile de import se achită de către cedent.

3.5.1. Operaţiunile de leasing

Un exemplu de admitere temporară îl constituie operaţiunile de
leasing.xxxv
Potrivit OG nr.51/1997 republicatăxxxvi, operaţiunile de leasing sunt
cele prin care o parte, denumită locator/finanţator, transmite pentru o
perioadă determinată dreptul de folosinţă asupra unui bun al cărui proprietar
este, celeilalte părţi, denumită utilizator, la solicitarea acesteia, contra unei
plăţi periodice, denumită rată de leasing, iar la sfârşitul perioadei de leasing
locatorul/finanţatorul se obligă să respecte dreptul de opţiune al
utilizatorului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing ori de
a înceta raporturile contractuale.
Leasingul poate fi financiar sau operaţional.
Leasingul financiar este operaţiunea de leasing care îndeplineşte una
sau mai multe dintre următoarele condiţii:
 ¾ riscurile şi beneficiile aferente dreptului de proprietate trec asupra
utilizatorului din momentul încheierii contractului de leasing;
¾ părţile au prevăzut expres că la expirarea contractului de leasing se
transferă utilizatorului dreptul de proprietate asupra bunului;
¾ utilizatorul poate opta pentru cumpărarea bunului, iar preţul de
cumpărare va reprezenta cel mult 50% din valoarea de intrare (piaţa) pe care
acesta o are la data la care opţiunea poate fi exprimată;
¾ perioada de folosire a bunului în sistem de leasing acoperă cel puţin
75% din durata normată de utilizare a bunului, chiar dacă, în final, dreptul
de proprietate nu este transferat.
Leasingul operaţional este operaţiunea de leasing care nu
îndeplineşte nici una din condiţiile prevăzute pentru leasingul financiar.
Rata de leasing reprezintă:
¾ în cazul leasingului financiar, cota-parte din valoarea de intrare a
bunului şi a dobânzii de leasing. Dobânda de leasing reprezintă rata medie a
dobânzii bancare pe piaţa românească;
¾ în cazul leasingului operaţional, cota de amortizare calculată în
conformitate cu actele normative în vigoare şi un beneficiu stabilit de către
părţile contractante.
Analizând trăsăturile juridice ale contractului de leasing, constatăm că
acesta este un act bilateral, numit, cu titlu oneros, având conţinut
patrimonial, cu executare succesivă, intuitu personae şi consensual.
¾ Este un act juridic bilateral, care se încheie între societatea de
leasing, în calitatea de locator (finanţator) şi utilizator. Pe lângă condiţiile
generale, părţile trebuie să îndeplinească şi anumite condiţii speciale
referitoare la încheierea actelor juridice (legate de destinaţia bunului, plata
ratelor de leasing).
¾ Este contract sinalagmatic, pentru că ambele părţi se obligă
reciproc, dând naştere unor obligaţii interdependente, fapt ce permite
aplicarea principiilor generale relative la executarea ori neexecutarea
contractelor sinalagmatice (excepţia de neexecutare a contractului şi
rezilierea).
¾ Este un contract cu titlu oneros şi conţinut patrimonial, pentru că
ambele părţi urmăresc realizarea unui profit propriu, profit evaluabil în bani.
Locatorul primeşte rate de leasing plătite periodic de către utilizator, iar
utilizatorul beneficiază de folosinţa bunului pe perioada derulării
contractului. La sfârşitul acestuia se poate bucura de dreptul său de opţiune.
¾ Este un contract cu executare succesivă, deoarece efectele sale se
produc pe tot parcursul derulării contractului. Acest fapt are consecinţe
importante legate de desfăşurarea raporturilor dintre părţi, dintre care
amintim problema riscului, a efectelor privind neexecutarea contractului ori
a prescripţiei dreptului la acţiune.
¾ Este un contract “intuitu personae” în ceea ce îl priveşte pe
utilizator, societatea de leasing încheind contractul în considerarea calităţilor
utilizatorului, care este obligat să prezinte odată cu cererea de a contracta şi
actele referitoare la situaţia sa financiară.
În consecinţă, utilizatorul nu poate înstrăina drepturile sale sau cesiona
contractul fără acordul locatorului.
Cu toate acestea, în cazul transmisiunii universale (fuziune, comasare)
ori cu titlu universal (divizare), drepturile şi obligaţiile prevăzute în contract
nu se sting, indiferent dacă transmisiunea se referă la patrimoniul locatorului
ori al utilizatorului.
¾ Contractul de leasing este consensual, simpla manifestare de
voinţă a părţilor fiind suficientă pentru realizarea acordului în mod valabil.
Încheierea contractului de leasing în forma autentică sau prin act scris şi
realizarea procedurilor de publicitate nu reprezintă condiţii de valabilitate,
forma scrisă având doar valoare probatorie şi legată de opozabilitate.
Părţile contractante sunt: locatorul/finanţator şi utilizatorul.
Obligaţiile locatorului/finanţator sunt:
¾ să respecte dreptul utilizatorului de a alege furnizorul potrivit
necesităţilor;
¾ să încheie contractul de vânzare-cumpărare cu furnizorul desemnat
de utilizator (utilizatorul având drept de acţiune directă asupra furnizorului
în caz de reclamaţie pentru livrarea, calitatea, asistenţa tehnică şi service,
pentru că finanţatorul nu răspunde de nelivrarea bunului către utilizator);
¾ să încheie contractul de leasing cu utilizatorul, transferându-i toate
drepturile ce decurg din vânzare-cumpărare, mai puţin dreptul de dispoziţie;
¾ să respecte dreptul de opţiune al utilizatorului pentru: prelungirea
contractului, cumpărarea bunului sau restituirea lui (în caz de încălcare a
acestei obligaţii, finanţatorul va datora daune-interese utilizatorului, având
ca echivalent valoarea reziduală sau valoarea de circulaţie a bunului la
expirarea contractului);
¾ să garanteze utilizatorului liniştita folosinţă a bunului;
¾ să încheie contractul de asigurare pentru bunurile date în leasing.
Obligaţiile utilizatorului sunt:
¾ să efectueze recepţia şi să primească bunul la termenul stipulat în
contractul de leasing (dacă utilizatorul refuză să primească bunul la termen,
finanţatorul poate rezilia contractul cu daune-interese);
 ¾ să exploateze bunul conform instrucţiunilor date de furnizor (pe
durata contractului de leasing finanţatorul, până reia posesia bunului, este
exonerat de orice răspundere pentru prejudiciile provocate terţilor prin
folosinţa bunului);
¾ să nu greveze de sarcini bunul fără acordul finanţatorului;
¾ să efectueze plăţile cu titlu de rată de leasing (dacă nu-şi respectă
această obligaţie timp de 2 luni consecutiv, finanţatorul poate rezilia
contractul şi cere: restituirea bunului, plata ratelor scadente şi daune-interese
reprezentând cuantumul valoric al ratelor rămase de plătit);
¾ să suporte cheltuielile de întreţinere;
¾ să îşi asume toate obligaţiile ce decurg din folosinţa bunului, inclusiv
riscul pieirii, distrugerii sau avarierii bunului în cazuri fortuite şi plata ratelor de
leasing până la achitarea integrală a valorii contractului de leasing;
¾ să permită finanţatorului verificarea periodică a stării şi modului de
exploatare a bunului;
¾ să-l informeze pe finanţator de orice tulburare a dreptului de proprietate;
¾ să nu modifice bunul fără acordul finanţatorului;
¾ să restituie bunul conform acordului încheiat.
Calitatea de finanţator/locator o poate avea o societate de leasing
persoană juridică română sau străină, în timp ce, din punct de vedere vamal,
utilizatorul nu poate fi decât o persoană fizică sau juridică română.
Regimul vamal de admitere temporară se acordă în cadrul
operaţiunilor de leasing de tip cross-board situaţie în care finanţator/locator
este o persoană juridică străină, iar utilizatorul (care este şi titularul
regimului vamal) este persoană juridică română.
Regimul juridic vamal al bunurilor supuse leasingului este următorul:
⇒ pentru bunurile importate în sistem de leasing, achiziţionate conform
termenului convenit între părţi în temeiul contractului de leasing, cumpărătorul
este obligat să achite taxa vamală calculată la valoarea reziduală a bunului, din
momentul întocmirii actului de vânzare-cumpărare, în baza declaraţiei vamale
de import definitiv, valoare reziduală ce nu poate fi mai mică de 20% din
valoarea de intrare a bunului; pentru că bunurile importate în sistem de leasing
sunt supuse regimului de admitere temporară parţială.
În cazul în care, la expirarea contractului de leasing utilizatorul nu şi-a
exercitat dreptul de opţiune pentru prelungirea contractului sau pentru
achiziţia bunului, iar bunul nu a fost restituit din vina societăţii de leasing
sau a furnizorului, utilizatorul este obligat să plătească taxele vamale la
valoarea reziduală a bunului, care nu poate fi mai mică de 20% din valoarea
de intrare a bunului.
 Termenul în cadrul căruia bunul urmează să fie restituit sau să
primească o nouă destinaţie vamală este cel convenit de părţi prin contractul
de leasing (minim 1 an), dar să nu depăşească 7 ani de la data introducerii în
ţară a bunului.
Subansamblurile şi componentele introduse în ţară de societăţile de
leasing în scopul producerii de bunuri care vor face obiectul unor contracte
de leasing, sunt exceptate de la plata taxelor vamale şi a TVA-ului.
Persoanele juridice române care au adus în ţară bunuri admise în
regim de import temporar şi care au obţinut aprobare de scutire de la
obligaţia garantării datoriei vamale, care nu au reînnoit aprobarea
termenului pentru care a fost aprobată scutirea de către Direcţia Generală a
Vămilor (DGV), pierd această aprobare. În această situaţie autoritatea
vamală încheie regimul vamal suspensiv, din oficiu, procedând la încasarea
drepturilor vamale datorate.
Investitorii care beneficiază de facilităţile vamale îşi asumă întreaga
răspundere pentru corecta declarare a scopului pentru care se realizează
importul. Înstrăinarea bunului constituie schimbare de regim vamal şi obligă
la îndeplinirea tuturor obligaţiilor prevăzute de lege, determinate de noua
încadrare ca regim vamal.
Pot constitui excepţie de la regula de mai sus cazurile în care:
- înstrăinarea bunului se face după expirarea termenului de 5 ani de la data
declaraţiei vamale sau după amortizarea integrală a activului, în cazul în
care perioada normală de amortizare a acestuia este mai mică de 5 ani;
- înstrăinarea bunului se realizează după scoaterea din funcţiune, în caz de
forţă majoră.

3.6. Perfecţionarea pasivă a mărfurilor

Regimul de perfecţionare pasivă permite exportul temporar de
mărfuri româneşti în afara teritoriului ţării, în vederea supunerii acestora
unor operaţiuni de transformare sau de prelucrare şi, ulterior, a
importului produselor astfel rezultate, cu exonerarea totală sau parţială de
drepturi de importxxxvii.
Exportul temporar de mărfuri româneşti, în vederea perfecţionării
pasive, este supus aceloraşi măsuri de politică comercială care se aplică
exportului definitiv de mărfuri.
Nu pot fi plasate sub regim de perfecţionare pasivă mărfurile care:
- prin exportul lor ar conduce la rambursarea sau restituirea drepturilor de
import;
- înainte de export au fost importate, cu exonerarea totală a drepturilor de
import, pentru a fi utilizate într-un anumit scop.
Produsele compensatoare sunt produsele rezultate în urma procesului
de perfecţionare pasivă. Deşi compensatoare se numeau şi produsele
rezultate în urma procesului de perfecţionare activă, principala deosebire
dintre cele două procese constă în succesiunea etapelor; în timp ce
perfecţionarea activă are în vedere importul de mărfuri în vederea
exportării lor ulterioare, perfecţionarea pasivă porneşte de la exportul de
mărfuri în vederea importării produselor rezultate.
Autoritatea vamală fixează termenul în decursul căruia produsele compen-
satoare vor fi reimportate, în cazuri justificate putând prelungi acest termen.
În aprobarea încadrării mărfurilor în regimul de perfecţionare pasivă, auto-
ritatea vamală stabileşte rata de randament sau metoda de determinare a acesteia.
Rata de randament reprezintă cantitatea sau procentajul de produse
compensatoare, obţinută dintr-o cantitate determinată de mărfuri supuse
procesului de perfecţionare pasivă.
Condiţiile în care se aprobă şi se desfăşoară regimul de perfecţionare
pasivă sunt cele stabilite de art.299-324 din Regulamentul vamal aprobat
prin Hotărârea Guvernului nr.1114/2001, în care se prezintă atât regimul de
perfecţionare cu aplicarea sistemului de schimb standard (A) cât şi cel fără
aplicarea sistemului standard (B).

A. PERFECŢIONARE STANDARD
Se aplică doar mărfurilor supuse unor operaţii de reparaţie
(identificată ca revizie, reconstituire sau punere la punct a mărfurilor
defecte; nu pot fi asimilate termenului de reparaţie: înlocuirea de mărfuri
defecte, adaptările sau ameliorările calităţii tehnice sau comerciale).
Acest procedeu permite importul de mărfuri cu exonerare totală sau
parţială a taxelor vamale şi a drepturilor de import pentru produsele de înlocuire
importate în locul produselor compensatoare, precum şi importul produsului de
înlocuire înaintea exportului produsului pentru reparat (import anticipat)xxxviii.

B. PERFECŢIONAREA PASIVĂ FĂRĂ APLICAREA

SISTEMULUI DE SCHIMB STANDARD
Este varianta folosită în cazul reimportului produselor compensatoare,
numită în acest caz, “perfecţionare normală”.
 Secţiunea 4
Taxe pentru prestaţii vamale

Ordonanţa Guvernului nr.17/1998xxxix (aprobată şi modificată prin

Legea nr.240/1998xl), modificată prin OUG nr.79/1999xli, prevede instituirea
unor taxe pentru prestaţiile vamale efectuate de către organele vamale.
Fondul constituit din taxele respective se gestionează de Direcţia Generală a
Vămilor în regim extrabugetar. Este vorba de următoarele taxe încasate
drept taxe pentru prestaţii vamale:
a) un comision penalizator de 10% pentru sumele în lei ce depăşesc
plafonul legal admis (10.000 $) efectiv declarate de călători la ieşirea din
ţară şi reţinute de autoritatea vamală, prevăzut de HG nr.554/1991xlii;
b) un comision penalizator de 5% pentru sumele în valută care se
consemnează la unităţile bancare prin birourile vamale de la persoanele
fizice, care intră şi ies din România, prevăzut de aceeaşi hotărâre a
Guvernului (nr.554/1991);
c) tariful pentru utilizarea sistemului automat de prelucrare a
declaraţiei vamale în detaliu, perceput de către autoritatea vamală de la
declaranţii vamali, reprezentând echivalentul în lei a 8 EURO la cursul de
schimb al zilei în care se efectuează plata;
d) tariful de însoţire vamală a mijloacelor de transport aflate în
tranzit pe teritoriul României, perceput de autoritatea vamală de la titularii
operaţiunilor de tranzit;
e) sumele încasate de autoritatea vamală de la declaranţii vamali,
care solicită depunerea declaraţiei vamale în detaliu, în afara zilelor şi
orelor de lucru, reprezentând dublul salariului tarifar orar cuvenit agentului
vamal.
Sumele gestionate în regim extrabugetar de către Direcţia Generală a
Vămilor se prevăd în Anexă la bugetul de stat.