BALTAGUL, DE MIHAIL SADOVEANU

Curent literar dezvoltat in stransa legatura cu conditiile social-istorice ale secolului

XX, realismul apare ca reactie la tendintele romantice de evadare din prezent, realitate, ca
riposta fata de tendinta de idealizare, optand pentru obiectivitate. Printre principiile estetice
specifice acestui curent se numara : concentrarea asupra relitatii imediate, cotidiene,
reliefarea tuturor aspectelor realitatii, inclusiv raul, uratul, printr-o observatie lucida,
surprinderea mediului social ca factor explicativ al evolutiei sau al comportamentelor
personajelor, personajele sunt tipuri, reunind trasaturile unor categorii umane largi , ele sunt
infatisate in evolutie, dezvaluindu-si complexitatea. Orientarea tematica specifica speciilor
acestui tip de curent cultural literar o reprezinta problematica sociala si psihologica.
     Constructia epica in proza, de mare intindere, cu o actiune complexa la care participa un
numar mare de personaje, supuse unor conflicte puternice, romanul isi gaseste exprimarea
plenara odata cu realismul.
Romanul Baltagul, aparut in anul 1930, este considerat ca fiind una din cele mai
reusite scrieri ale autorului. Criticii literari au remarcat profunzimea romanului, fiind
interpretat ca roman mitic, monografic, de dragoste, al initierii, al familiei si, in ultimul rand,
ca roman cu intriga politista.
     Complexitatea pe care o presupune ilustrarea relatiilor umane, dar si a celor dintre om si
cosmos, impune desfasurari epice ample. Romanul, datorita stratificarii planurilor sale
narative si datorita spatiilor ample de gesticulatie conflictuala, poate aborda tema vietii si a
mortii, a iubirii, a datoriei si a initierii, permitand totodata realizarea dimensiunii
monografice a oprei. Redus ca dimensiuni, Baltagul ilustreaza o caracteristica importanta:
forta de concentrare.
     Viziunea despre lume prezentata in acest roman( redus ca dimensiuni, dar epopeic ca
forta de evocare) nu face exceptie de la ampla perspectiva pe care o ofera Sadoveanu in toata
cretia lui. Ordinea cosmica si cea umana sunt guvernate de o lege universala. Uitarea
ordinelor lumii este una dintre marile primejdii ale varstei moderne a umanitatii, asa ca
scriitorul o evoca pentru a o salva. Omul arhaic, desprins din mijlocul naturii autohtone, se
confrunta cu lumea moderna si oscileaza indecis intre a ramine legat de izvorul care l-a creat
sau a se rupe de el.
     Tema romanului Baltagul are un mare grad de generalitate: relatia dintre ordinea reala si
cea transcendenta a lumii, precum si conditia omului care traiese in zona de interferenta a
lumii vechi cu cea noua. Din aceasta mare tema se desfac, intr-o retea complexa, celelalte
teme, subordonate: iubirea, moartea, familia, initierea. Ele pot fi interpretate ca aspecte ale
marii teme care dezvaluie relatia omului cu universul.
     Perspectiva narativa adoptata in incipitul romanului este construita pe un principiu
telescopic. Legenda rostuirii etniilor, auzita de Nechifor Lipan de la un baci intelept, este
evocata de Vitoria. Barbatul ei obisnuia sa o spuna uneori la cumatrii si nunti, adica in
momente ritualice, care amintesc de ordine si rost. Prima voce pe care cititorul o aude in
roman este deci a marelui absent, dar mediata de constiinta femeii lui, surpinsa intr-o
atitudine cu numeroase valente simbolice : torcand nu doar lana din furca ci si caierul
amintirii si al dorului. Treptat, dupa momentul evocarii, perspectiva narativa se schimba,
facand loc unui narator neutru, cu focalizare zero, care insa se va nuanta pe tot parcursul
romanului, alternand cu focalizarea interna.
     Romanul Baltagul este alcatuit din 16 capitole, deschise de un prolog cu un rol esential in
conturarea viziunii despre lume si a perspectivei narative.
     Incipitul deschide romanul pe un ton liturgic, preluand parca misiunea de a continua
textul biblic al Genezei si de a dezvalui intamplarile care au urmat la crearea lumii:
Domnul Dumnezeu, dupa ce a alcatuit lumea, a pus randuiala si semn fiecarui neam .
     În ceea ce priveste randuiala si semnul, cuvinte-cheie ale interpretarii romanului, se
contureaza de la inceput o viziune clara asupra lumii: existenta presupune ordine si
semnificatie. Nimic aleatoriu nu se petrece, nici la nivel colectiv, nici la nivel individual. in
ordinea prestabilita a lumii, un Dumnezeu atotputernic a distribuit fiecarui neam darurile
cuvenite. Cand la tronul dumnezeiesc s-au infatisat cu intarziere moldovenii, calatori prin
munti cu oile si cu asinii, lor nu le-au mai ramas bunuri de impartit: Nu va mai pot da
intr-adaos decat o inima usoara ca sa va bucurati cu al vostru .
     Finalul operei prezinta iesirea personajului principal din imparatia mortii si reluarea
ritmurilor firesti ale existentei. Mandatul justitiar al Vitoriei s-a implinit, ritualul integrarii
cosmice a celui disparut s-a finalizat, deci viata poate sa mearga inainte in familia Lipanilor,
condusa acum de Gheorghita. Putem observa ca finalul intra in raport de simetrie cu incipitul,
prin destinul exponentului exemplar al oamenilor de la munte, Vitoria.
     Din cele saisprezece capitole ale romanului, primele cinci dezvolta o expozitiune ampla,
necesara prezentarii timpului, spatiului si personajelor. Gospodaria Lipanilor, sosirea lui
Mitrea argatul, pregatirile pentru iarna, alcatuiesc un plan al expozitiunii, care contureaza
aspectul monografic. Celalalt plan este centrat asupra Vitoriei, care face drumuri in cercul
satului intre preotul Daniil Milies si baba Maranda, vrajitoarea.
     Faptul perturbator – intriga - este intarzierea nejustificata a barbatului si decizia Vitoriei
de a incepe cautarile. Venirea lui Gheorghita acasa in prag de iarna o hotaraste sa-l trimita pe
el, dar ezitarea flacaului o face sa se razgandeasca.
     Desfasurarea actiunii prezinta pregatirile de plecare si reconstituie cronologic drumul
nevestei si al feciorului, in disperata incercare de a construi traseul celui disparut si de a
innoda firul cunoasterii. Visul cel rau nu-i dadea pace asa ca drumul pornit era deja gandit ca
o calatorie in lumea mortii : dac-a intrat el pe celalalt taram, oi intra si eu dupa dansul
. Faptul ca anunta autoritatile nu este decat o formalitate, femeia intelegand ca datoria
morala ii revine in totalitate ei.
     Capitolul final, al XVI-lea, concentreaza punctul culminant si deznodamantul. La
praznic, Bogza si Cutui, adusi la exasperare de jocul Vitoriei, cedeaza nervos, si sunt
demascati. Cainele Lupu sare la beregata ucigasului, iar Cutui ajunge in mana autoritatilor.
Gheorghita dovedeste ca poate folosi baltagul si intra in randul maturilor.
     Replica finala a romanului revine Vitoriei. Ea fixeaza etapele traseului de intoarcere acasa,
subliniind importanta respectarii randuielilor. Gandul nu i se mai intoarce spre trecut, cu care
a incheiat socotelile, ci se proiecteza in viitor.
     Dorinta Vitoriei Lipan de a asigura ritualul funebru al sotului justifica existenta mitului
Antigonei in opera. Prin spiritul justitiar ce caracterizeaza personajul principal al romanului,
Vitoria, opera primeste astfel influente mitologice egiptene: mitul lui Osiris si Isis. Osiris era
un zeu egiptean al vegetatiei si al Nilului si era reprezentat ca erou justitiar, purtand un bici
sau un toiag. Isis reprezinta divinitatea fecunditatii, sotie a lui Osiris, si mama a lui Horus,
impreuna, formand trinitatea sacra egipteana.
     Una din cele mai importante aspecte referitoare la constructia personajelor este
identificarea unei scheme mitice in distributia lor. Una din povestile exemplare ale umanitatii,
care este considerata mitul total: istoria zeului egiptean Osiris, ucis de fratele sau, Seth, si
reinviat de Isis. Analogiile depasesc cadrul personajelor principale. Zeul va fi razbunat de fiul
sau Horus ( Gheorghita), cu ajutorul cainelui Anubis ( Lupu), care in credinta egipteana este
calauza divina spre Infern si cel care devoreaza pacatosii, dupa judecata lui Osiris. Mitul de
larga circulatie universala deschide cai noi de interpretare a romanului: cuplul Isis-Osiris
cuprinde repertoriul intreg al semnificatiilor cosmice exprimate de ipostazele umane
fundamentale: casnicie,iubire, paternitate,fidelitate, prietenie, rodnmicie, legiuire,lupta
binelui impotriva raului, moarte, pietate, nemurire ( Al. Paleologu).
     Vitoria Lipan este personajul principal al romanului si unul dintre cele mai complexe
personaje feminine din literatura noastra. Vitoria reprezinta imaginea unui erou popular,
avand o personalitate reprezentativa si puternica. Este sotia lui Nechifor Lipan si mama
Minodorei si a lui Gheorghita.
     inca de la inceput impresioneaza prin frumusetea si farmecul fizic, caci la cei aproape 40
de ani ochii ei caprui rasfrangeau lumina castanie a parului , insa privirea ei era dusa
departe, semn al gandurilor care o copleseau. Ochii ei  luceau ca intr-o usoara ceata, in
dosul genelor lungi, rasfranse in carligasa .
     Pe langa faptul ca era o femeia darza si aspra, mai era si o femeie harnica, avand grija de o
intreaga gospodarie in lipsa sotului ei, acesta des fiind absent. Este o femeie puternica si
hotarata( N-am sa mai am hodina cum n-are paraul Tarcaului pan’ce l-oi gasi pe
Nechifor Lipan ),curajoasa, lucida. Inteligenta nativa si stapanirea de sine sunt evidentiate
pe drum,dar mai ales la parastas,cand demasca ucigasii.
     Vitoria mai reprezinta si o femeie arhaica. Era credincioasa, respecta cu strictete
obiceiurile stramosesti si crestine. Nu pleaca la drum pana nu se consulta cu preotul, se ruga,
tinea post 12 vineri, se spovedea, se impartasea, iar cand intalneste o cumetrie si o nunta
respecta traditia si mai ales e preocupata sa implineasca toate cele crestinesti pentru
inmormantarea lui Nechifor. insa, pe langa acest fapt este si o fire superstitioasa. Crede in
vise, in semne, in descantece si in vraji si pentru aceasta nu uita sa mearga si la baba Maranda
pentru a afla vesti despre sotul ei. Ca mama,ii interzice Minodorei sa se indeparteze de
traditie ( iti arat eu coc,valt si bluza ...! Nici eu ,nici bunica-ta, nici bunica-mea n-am
stiut de acestea –si-n legea noastra trebuie sa traiesti si tu! ) si contribuie prin calatorie la
maturizarea lui Gheorghita.
     Vitoria este caracterizata indirect si prin nume, care sugereaza ca va fi
victorioasa biruind toate greutatile si implinindu-si destinul.
Romanul Baltagul este un roman traditional, pentru ca recompune imaginea unei
societati arhaice, pastratoare a unor traditii care au supravietuit trecerii timpului. Prin
complexitate si prin semnificatii, scrierea depaseste granitele traditionalului si intra in
categoria romanului mitic.

Caracterizarea Vitoriei Lipan

 Romanul “Baltagul” este o capodopera a creatiei sadoveniene. Inspirat din balada
“Miorita”, cu o actiune mai complexa decat a acesteia, romanul largeste viziunea asupra
satului si taranului roman.
Vitoria Lipan este personajul principal al operei, deoarece este prezenta in toate
momentele actiunii si polarizeaza in jurul ei toate celelalte personaje.
Muntenca de la Magura Tarcaului, ea traieste viata aspra a oamenilor de la munte,
devenind un tip reprezentativ pentru aceasta lume arhaica. Pentru caracterizarea ei, autorul
foloseste o diversitate de procedee artistice: direct, prin descriere, prin parerea celorlalte
personaje sau indirect prin fapte, prin atitudine, prin relatia cu celelalte personaje sau prin
felul de a vorbi.
Portretul fizic, realizat in expozitiune, surprinde elemente ce infatiseaza frumusetea
fizica, dar si trairea interioara a eroinei: “avea ochii caprui, aprigi si inca tineri, ce cautau zari
necunoscute”. Infatisarea fizica prezinta ingrijorarea femeii pentru intarzierea sotului ei
plecat la Dorna sa cumpere oi.
Portretul moral este cel al unui personaj exponential care sintetizeaza trasaturile omului
simplu. Ea este o femeie harnica si priceputa, care stie a aiba grija de gospodarie in timp ce
sotul ei este plecat. Inainte de a porni in cautarea lui, ea oranduieste totul cu o exactitate
demna de invidiat. Mai intai, vinde produsele si duce peste noapte banii la preot pentru a nu fi
pradata. Fiind constienta de pericolele care ii pandesc pe drum, Vitoria ii face un baltag lui
Gheorghita, pe care preotul il sfinteste, iar pentru sine ia pusca pe care sa o foloseasca in caz
de nevoie.
Vitoria este o femeie credincioasa si respecta cu sfintenie datinile si obiceiurile
stramosesti.. Inainte de a pleca, femeia cere sfatul parintelui Daniil, merge la manastirea
Bistrita unde se roaga la icoana Sfintei Ana, tine post paisprezece zile, se spovedeste, se
impartaseste si face daruri bisericii.
In popasurile de la Farcasa, Borca sau de la Cruci, Vitoria respecta ceremoniile la care
asista. In acelasi timp, ea reuseste sa-si pastreze sufletul curat si sa-si ascunda durerile si
framantarile personale, inchinand un pahar in cinstea mirilor. Vitoria Lipan este o femeie
superstitioasa, deoarece ea crede in vise si in semne rau prevestitoare cu privire la soarta lui
Nechifor. Astfel, cel dintai vis “care a impuns-o si a tulburat-o” il arata pe sotul ei
“calare cu spatele intors catre ea”. Altadata l-a visat rau, trecand “calare o apa neagra”.
Femeia intelege in egala masura si semnele naturii. Ea stie ca se schimba vremea
deoarece “dumbravencile zboara in carduri sub soare”. Eroina este inzestrata cu o inteligenta
diabolica, pe care si-o manifesta intr-o diversitate de imprejurari. Pe tot parcursul drumului,
Vitoria da dovada de istetime, ascultand si culegand informatii de la cei care l-au cunoscut pe
sotul ei. Ea dovedeste o mare pricepere in descifrarea sufletului oamenilor: “Eu te cetesc pe
tine, macar ca nu stiu carte” sau “toate pe lumea asta arata ceva”. Cu toate greutatile
intampinate in drumul sau si in investigatiile facute, Vitoria dovedeste tenacitate, darzenie si
vointa, deoarece nu se linisteste pana nu descopera adevarul.
Spirit justitiar, Vitoria regizeaza magistral in scena demascarii vinovatilor la praznicul de
inmormantare. Cu o logica impecabila, prin vorbe intepatoare si aluzive, ea ii constringe pe
faptasii crimei sa marturiseasca adevarul. Datoria fata de barbatul ucis fusese “implinita cu
muchia baltagului in frunte asupra ucigasului” de catre Gheorghita. Pentru Vitoria, datoria
crestineasca se afla inainte de toate. Datina inmormantarii si pedepsirea ucigasilor vin dintr-o
etica straveche a poporului: “cine ucide om nu se poate sa scape de pedeapsa Dumnezeiasca”.
Vitoria Lipan ii uimeste pe cei din jurul sau prin insusirile sale deosebite si de aceea
celelalte personaje isi exprima punctul de vedere apreciindu-i calitatile. Gheorghita gandeste
cu uimire “mama asta trebuie sa fie fermecatoare, cunoaste gandul omului”. La randul sau,
Calistrat Bogza este la fel de uimit de exactitatea cu care Vitoria a reconstituit totul. De
aceea, fiind pe moarte, el isi recunoaste fapta: “Sis a se stie ca a fost intocmai cum a aratat
femeia mortului. La sfarsitul romanului, dupa incheierea praznicului, Vitoria si Gheorghita isi
reiau problemele vietii cotidiene.
Vitoria este un personaj complex, contradictoriu si viu ca insasi viata.