Sunteți pe pagina 1din 2

Educaţia-motorul dezvoltării unei societăţi

Factorii de bază care ajută copilul în desăvârșirea propriei educaţii sunt şcoala, familia şi
societatea.

O şcoala eficientă este aceea care încheie un parteneriat cu elevul, prin valorizarea si respectarea
identităţii sale cu familia, prin recunoaşterea importanţei acesteia şi atragerea în realizarea
procesul didactic.

Din practica la catedră am putut observa faptul că părintii, copiii şi comunităţile se influentează
puternic unii pe alţii, uneori pozitiv, atunci când colaborează la implementarea şi desfăşurarea
unor proiecte în parteneriat cu şcoala, dar şi negative, atunci când există disensiuni între aceste
categorii complementare educaţiei.

Totuşi, educaţia este aceea care desăvârşeşte fiinţa umană şi aici avem în vedere educaţia pe care
copilul o primeşte în familie, în şcoală dar şi de la comunitate.  

Nu este de neglijat faptul că în familie copilul îşi formează cele mai importante deprinderi de
comportament : respectul, politeţea, dreptatea, cinstea, credinţa, sinceritatea, decenţa în vorbire şi
atitudine, adică ,, cei şapte ani de acasă ’’.

,,Cei șapte ani de acasă,, își pun definitiv amprenta pe evoluția comportamentală și psihică a
fiecărui copil.

În situaţia actuală, datorită dinamicii societăţii, cadrul didactic a pierdut mult din statutul său care
îl plasa, în alte vremuri, alături de cei mai de seamă oameni ai unei comunităţi. Copilul nu mai
priveşte spre acesta regăsind pe acel ,,domn Trandafir,, de demult(un lucru destul de trist, pentru
că îl privăm pe copil de o imensă bucurie) şi aici aş aduce în discuţie atitudinea părinţilor faţă de
cadrul didactic, respectul sau lipsa de respect cu care se vorbeşte în familie despre cel care are
menirea de a ridica pe copil la un nivel foarte înalt.

Educaţia este concepută ca o investiţie în om dar o investiţie care îşi aşteaptă ,,răsplata,, peste un
anumit timp când copilul va contribui cu priceperea sa la dezvoltarea societăţii în mijlocul căreia
s-a format.

Studiile din ultimele decenii au dovedit faptul că un copil crește mai bine în familia sa, dacă
aceasta este ajutat sa-și realizeze rolurile, dacă este ascultat şi i se permite să îşi urmeze şi
realizeze propriile idealuri.

Nu în ultimul rând, mediul, prin elementele sale (zonă geografică, climă, relief, climatul
cultural-spiritual, etc.) modelează psihicul și personalitatea fiecărui copil, ajutând sau înfrânând
evoluţia sa.
Educaţia şi evident şcoala trebuie să lupte pentru a-şi recâştiga POZIŢIA adevărată şi bine
meritată în actuala societate care tinde să îşi inverseze valorile.

Elevul, cadrul didactic şi familia trebuie să devină un ,,tot unitar,, care vor reprezenta mereu
motorul dezvoltării unei societăţi.

Fără educaţie şi implicit fără şcoală vom devein un popor fără identitate.

Dorina Neculce, profesor în învăţământul primar

S-ar putea să vă placă și