CURS 11

TRANSPORTUL RUTIER

1.DEFINIRE, AVANTAJE ŞI DEZAVANTAJE ALE TRANSPORTULUI RUTIER

Prin transportul rutier se înţelege orice operaţiune de transport care se realizează cu
vehicule rutiere, pentru deplasarea persoanelor, mărfurilor şi bunurilor, chiar dacă vehiculul
rutier este pe o anumită porţiune transportat la rândul sau pe sau de pe un alt mijloc de transport;
operatiunile şi serviciile adiacente sau conexe tansporturilor rutiere sunt considerate operaţiuni
de transport rutier.
Transporturile auto reprezintă o modalitate foarte utilizată pentru deplasarea mărfurilor
pe distanţe scurte şi în condiţii de rapiditate.

Tabel nr.1.1
Transportul rutier-avantaje
 asigură transportul mărfurilor din poartă în poartă (door to door), eliminând operaţiunilor
costisitoare (transbordările), deteriorarea, pierderea sau avarierea mărfurilor;
 este singurul mod de transport care poate să realizeze întreg procesul de transport, de la locul de
producere a mărfii, la locul de descărcare. Se asigură, astfel, transportul de la locul de producţie (linie de
fabricaţie, utilaj, instalaţie) la locul de desfacere finală (magazin, linie de asamblare, piaţă, domiciliul
cumpărătorului);
 realizează viteze comerciale mai mari decât în alte modalităţi de transport, contribuind la
accelerarea circulaţiei mărfurilor;
 necesită investiţii mai reduse, procesul de transport nepresupunând instalaţii speciale şi costisitoare
(porturi, aeroporturi);
 permite transportul unei game largi de produse, în cazul produselor perisabile fiind aproape de
neînlocuit;
 adaptabilitate rapidă la orice condiţii de teren (drumuri neamenajate, şantiere etc.), fără a necesita
investiţii deosebite pentru punerea în funcţiune;
 sunt folosite aproape întotdeauna în sistemul transporturilor multimodale (în trafic combinat);
 permit încărcarea mărfii, la locul unde se află marfa, mijloacele având acces în orice loc (pe câmp, în
pădure);
 capacitatea de a completa celelalte moduri de transport (fluvial, maritim, feroviar, aerian ) pentru
transportul mărfii de la locul de producţie la prima staţie de încărcare şi de la ultima staţie de descărcare la
destinaţia finală.

Tabel nr.1.2
Transportul rutier-dezavantaje
 cantitatea limitată de marfă la un transport;
 poluarea atmosferei;
 consumul ridicat de combustibil.

1
2.COMPONENTELE PROCESULUI DE TRANSPORT

În cadrul transportului auto întâlnim: drumurile-căile de circulaţie, autovehiculul (mijlocul

de transport), procesul de transport auto şi sistemul de organizare a societăţilor comerciale de
profil.
2.1. Drumul
Drumul reprezintă calea de comunicaţie terestră special amenajată pentru circulaţia
vehiculelor şi a pietonilor.1 Orice drum este alcătuit din: infrastructură şi suprastructură.
Există mai multe categorii de căi rutiere, în funcţie de importanţa lor :2 
- drumuri de interes local ;
- drumuri naţionale ;
- şosele continentale ; 
- şosele transcontinentale ; 
- autostrazi.

2.2 Autovehiculul
Autovehiculul reprezintă orice vehicul care se poate deplasa pe un teren amenajat sau
neamenajat, prin propriile mijloace, fiind dotat cu un motor ce reprezintă sursa de energie
pentru autopropulsare.

2.3. Procesul de transport auto

Procesul de transport auto cuprinde operaţiunile efectuate de autovehicule pentru
deplasarea în timp şi spaţiu a mărfurilor.
Operaţiunile necesare se referă la următoarele:
- pregătirea autovehiculului pentru efectuarea transportului;
- deplasarea autovehiculului la locul de încărcare a mărfurilor;
- încărcarea mărfurilor sau îmbarcarea pasagerilor;
- asigurarea încărcăturilor;
- deplasarea mărfurilor la destinaţie;
- pregătirea autovehiculului, mărfurilor şi pasagerilor pentru descărcare;
- descărcarea mărfurilor;
- pregătirea autovehiculului pentru înapoiere;
- deplasarea autovehiculului la garaj;
- parcarea autovehiculului;
- predarea documentelor de transport.

2.4. Societăţile de transport auto

Acestea sunt organizate ca persoane juridice române sau străine, deţin în proprietate sau în
regim de chirie vehicule rutiere, beneficiază de credite bancare şi stabilesc relaţii economice şi
financiare cu alte societăţi comerciale.
Obiectul de activitate cuprinde transportul de marfă în trafic intern şi internaţional şi de
pasageri urban, interurban şi internaţional prin curse regulate şi ocazionale. Pe lângă activităţile
de bază, societăţile de profil asigură şi asistenţa tehnică pentru propriul parc, dar şi pentru clienţi,
persoane fizice şi juridice sau chiar pregătirea şoferilor.

1
Ion Gh., op. cit., 2001, pag. 103.
2
Ştefan C., Enache S., Gheordunescu M., op.cit., 2008, p.207

2
2.5. Instituţii care reglementează activitatea de transport rutier
Ministerul Transportului este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu
personalitate juridică, care se organizează şi funcţionează în subordinea Guvernului, înfiinţat prin
reorganizarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, având sediul în municipiul
Bucureşti.
Atribuţii ale Ministerului Transporturilor:3
 Ministerul Transporturilor stabileşte politica în domeniul transporturilor la nivel naţional, elaborează
strategia şi reglementările specifice de dezvoltare şi de armonizare a activităţilor de transport în cadrul politicii
generale a Guvernului;
 Îndeplineşte rolul de autoritate de stat în domeniul transporturilor şi al infrastructurii de transport, cu
excepția infrastructurii de transport rutier dată în competența altei autorități, potrivit legii;
 Ministerul Transporturilor este autoritatea publică centrală responsabilă cu elaborarea,
reglementarea şi implementarea politicilor de transport adoptate la nivelul Uniunii Europene.

 În subordinea Ministerului Transporturilor se află A.R.R, Autoritatea Rutieră

Română, înfiinţată în 1998 şi reorganizată conform HG 1289/2011Sub autoritatea
Ministerului Transporturilor se află R.A.R.(Registrul Auto Român).4 Registrul Auto Român
(R.A.R) este organismul tehnic de specialitate desemnat de Ministerul Transporturilor ca
autoritate competentă în domeniul vehiculelor rutiere, siguranţei rutiere, protecţiei mediului
înconjurător şi asigurării calităţii.5
 Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA este o
companie de interes strategic naţional ce funcţionează sub autoritatea Ministerului
Transporturilor şi Infrastructurii, pe baza de gestiune economică şi autonomie financiară. 
CNADNR S.A. are ca responsabilităţi administrarea, exploatarea, întreţinerea, modernizarea şi
dezvoltarea reţelei de drumuri naţionale şi autostrăzi de pe teritoriul României.
Condiţiile care permit operatorului de transport rutier să desfăşoare această activitate se
referă la obţinerea următoarelor tipuri de licenţe:6

Licenţele de transport rutier-licenţa Comunitară, autorizaţiile de transport rutier,

licenţele de execuţie pentru activităţi conexe transportului rutier, licenţele de execuţie pentru
vehicul, precum şi licenţele de execuţie pentru traseu sunt documente cu regim special,
nominale şi netransmisibile, eliberate operatorilor de M.T. prin Autoritatea Rutieră Română –
A.R.R în condiţiile prezentelor norme metodologice.
Licenţa Comunitară se acordă operatorului de transport public care îndeplineşte
condiţiile de onorabilitate, competenţă profesională şi capacitate financiară.

3.CONTRACTUL ŞI DERULAREA TRANSPORTULUI RUTIER INTERN

3
***HOTĂRÂRE privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor
http://www.sgg.ro/nlegislativ/docs/2013/01/32tgvkpw_f910ybhx8dq.pdft
4
http://www.mt.ro/nou/articol.php?id=unitati_sub_autoritatea_mti.
5
http://www.rarom.ro/RO/article--R.A.R.%20-%20R.A.--15.html,.
6
http://www.arr.ro/doc_302_Eliberare-licente-transport_pg_0.htmt
***Sunt supuse licenţei de execuţie următoarele categorii de transport:- transport de persoane prin curse regulate între localităţi,
între judeţe şi în trafic internaţional;-transport de mărfuri periculoase;-transport de mărfuri şi persoane în trafic internaţional-.

3
 3.1.Încheierea contractului de transport rutier auto de mărfuri

Contractul de transport auto de mărfuri presupune obligaţia unei societăţi comerciale

de transporturi auto (transportatorul, operatorul de transport sau cărăuşul), de a transporta, în
schimbul unui tarif (taxă), sub paza sa şi într-un anumit termen, o cantitate determinată de
mărfuri pe care urmează să o elibereze destinatarului indicat de către expeditor (persoană
juridică sau fizică) prin documentul de transport.
Contractul de transport auto de mărfuri se încheie în scris sub forma scrisorii de
transport auto, care este „... un contract model imprimat pe un formular tipizat, pe care
expeditorul are obligaţia să-l completeze în momentul depunerii la cărăuş. Cărăuşul este obligat
să confirme, prin semnătură şi numărul de înregistrare, primirea scrisorilor de transport”.
Comanda scrisă a expeditorului, urmată de acceptarea comenzii de cărăuşul auto, în
forma prezentată sau cu rezervele făcute, reprezintă contractul de transport ce se încheie,
aceste acte şi scrisoarea de transport făcând dovada încheierii.
Comanda de transport trebuie să cuprindă următoarele menţiuni obligatorii: felul şi
greutatea mărfii ce urmează a fi transportată, numărul coletelor, modul de ambalare, avizul sau
factura însoţitoare, locul de încărcare, numele (denumirea) şi adresa (sediul) destinatarului,
contul şi modalitatea de plată, capacitatea autovehiculului solicitat şi, dacă este cazul, anumite
amenajări speciale (prelată, scară mobilă, coviltir, obloane mai înalte etc.).
Scrisoarea de transport face dovada: încheierii contractului de transport, datei la care s-au
solicitat mijloacele de transport, comenzii de transport, condiţiilor de executare a transportului,
permiţând, în acelaşi timp, urmărirea şi confirmarea pe faze a transportului şi, în final, executarea
contractului de transport.
Scrisoarea de transport auto cuprinde următoarele menţiuni: denumirea şi sediul
societăţii de transport; denumirea (numele), sediul (domiciliul) expeditorului şi destinatarului;
felul mărfii şi greutatea; felul ambalajului; ruta; tariful aplicat şi suma reprezentând taxa de
transport; documentele însoţitoare transportului.7
Operaţiunea de punere la dispoziţie a mijloacelor de transport reprezintă manifestarea de
voinţă a cărăuşului de acceptare a ofertei şi de încheiere a contractului de transport.

3.2.Etape ale derulării contractului de transport

A) Primirea mărfurilor la transport
B) Executarea contractului de transport auto de mărfuri
Expeditorul are obligaţia de a preda, odată cu încărcătura, toate actele necesare însoţitoare
transportului prepusului cărăuşului sau însoţitorului mărfii, răspunzând pentru daunele suferite
de cărăuş ca urmare a lipsei, insuficienţei sau inexactităţii lor.
La primirea mărfii, destinatarul împreună cu reprezentantul cărăuşului vor proceda la
verificarea sigiliilor (semnelor şi marcajelor) coletelor şi a greutăţilor mărfii.8 Dacă totul este în
ordine, se va putea începe descărcarea, după ce s-a făcut menţiunea corespunzătoare de predare,
fără urme ale deteriorării, în documentul de transport. În cazul în care se constată astfel de urme,
pierderi, avarii, scurgeri etc., se va încheia procesul verbal constatator.
7
http://www.untrr.ro/legislatiemodele-contracte.html#UfoIhdK1Hu0,

8
***Sigiliul se aplică camioanelor mai ales când marfa se transportă sub regimul carnetului TIR, în ţările nemembre
U.E., sau la cererea expresă a expeditorului, transportul putându-se derula şi fără sigilii.

4
 C) Răspunderea părţilor în contractul de transport auto de mărfuri
Expeditorul răspunde pentru depăşirea timpului liber de încărcare, pentru neplata la
termen a taxei de transport, orice întârziere ducând la achitarea de penalităţi. Răspunderea
expeditorului mai poate interveni şi în caz de deteriorare a autovehiculului cu ocazia încărcării
sau pentru neambalarea corespunzătoare şi nefixarea mărfii, cât şi pentru exactitatea menţiunilor
din scrisoarea de transport.
Societatea de transport auto răspunde pentru pierderea totală sau parţială a mărfii ori
pentru avarierea ei, din momentul primirii la transport şi până în momentul eliberării la
destinaţie.
Cărăuşul va obţine exonerarea de răspundere dacă va putea dovedi că pierderea sau avaria
mărfurilor au fost cauzate din motive ce nu-i sunt imputabile, cum sunt: forţa majoră; lipsa sau
starea defectă a ambalajului; natura mărfii supusă uscării, evaporării, spargerii etc.; încărcarea-
descărcarea defectuoasă, executate de expeditor (destinatar) etc.
În ceea ce priveşte răspunderea destinatarului, aceasta poate interveni în cazul când, prin
executarea descărcării mărfurilor, s-au provocat avarii mijlocului de transport, cât şi pentru
staţionarea autovehiculului peste termenul liber tarifar de descărcare.

4.REGLEMENTĂRI INTERNAŢIONALE PRIVIND TRANSPORTUL RUTIER

4.1. Particularităţile reglementărilor internaţionale

la 23 martie 1948, a luat nastere la Geneva,Uniunea Internationala a Transporturilor
Rutiere (International Road Transport Union I.R.U.). România este afiliată la I.R.U. din 1963.
I.R.U. a adus o contribuţie remarcabilă la elaborarea instrumentelor tehnicocomerciale menite să
promoveze expediţiile de mărfuri cu mijloace auto pe plan internaţional.9
Printre cele mai importante reglementări de care trebuie să se ţină seama la
efectuarea transporturilor rutiere internaţionale de mărfuri sunt:
1. Convenţia referitoare la contractul de transport internaţional rutier (CMR)
2. Convenţia vamală, referitoare la transporturile internaţionale de mărfuri sub acoperirea
carnetului "TIR"
3 Convenţia internaţională referitoare la transportul mărfurilor perisabile-Acordul ATP.
4. Acordul European privind transportul internaţional al mărfurilor periculoase ADR.
5. Acordul A.E.T.R.-Acord €pean privind activitatea echipajelor vehiculelor care efectuează
transporturi internaţionale pe şosele.

4.2.Convenţia referitoare la transportul internaţional de mărfuri ( C.M.R.)

C.M.R. aparţine seriei de convenţii internaţionale iniţiate de Comisia Economică O.N.U.

pentru €pa (C.E.E.). Prin această convenţie (semnată la Geneva pe 19 mai 1956) sunt
reglementate în mod uniform condiţiile generale în care se încheie şi se execută contractul de

9
http://www.iru.org/

5
transport rutier de mărfuri, reprezentat prin „Scrisoarea de Trăsură sau Transport - tip
C.M.R.”.10 Anexa 1.
Convenţia C.M.R. se aplică oricărui transport internaţional de mărfuri, în cazul în care a
fost încheiat un contract de transport de mărfuri pe şosele, cu titlu oneros, cu vehicule, dacă locul
primirii mărfurilor şi locul prevăzut pentru eliberare, aşa cum sunt indicate în contract, sunt
situate în două ţări diferite, din care cel puţin una este ţară contractantă, independent de
domiciliul şi de naţionalitatea părţilor contractante.
Ţara noastră a aderat la această convenţie în baza Decretului 451/20.11.1972, convenţia
intrând în vigoare pentru România la data de 23.04.1973, la 90 zile după depunerea
instrumentelor de ratificare la O.N.U.

4.2.1. Conţinutul contractului de transport tip "CMR"

Contractul de transport tip "CMR", care se prezintă sub forma scrisorii de trăsură, se
consideră încheiat atunci când marfa a fost încărcată în autocamion, iar conducătorul auto a
semnat scrisoarea de trăsura de preluare a mărfii.
Scrisoarea de trăsură se întocmeşte în minim trei exemplare, (sau în câte exemplare este
nevoie), exemplare semnate atât de predător, cât şi de către cărăuş. Primul exemplar se remite
expeditorului, al doilea însoţeşte marfa până la destinaţie, iar al treilea exemplar rămâne la
transportator.
Scrisoarea de trăsură se întocmeşte pentru fiecare autocamion în parte, chiar dacă lotul de
marfă expediat este mai mare şi se încarcă pe mai multe autocamioane aparţinând aceluiaşi
cărăuş.
Scrisoarea de trăsură trebuie să cuprindă obligatoriu următoarele elemente:11
a) Numele şi adresa expeditorului.
b) Locul şi data întocmirii scrisorii de trăsură.
c) Numele şi adresa transportatorului.
d) Locul şi data primirii mărfii pentru transport.
e) Locul prevăzut pentru eliberarea mărfii.
f) Numele şi adresa destinatarului mărfii.
g)Denumirea curentă a mărfii şi felul ambalajului, iar pentru mărfurile periculoase se va
indica denumirea general recunoscută.
h) Numărul coletelor, menţionându-se şi marcajele respective.
i) Cantitatea exprimată în kg., precum şi în alte unităţi, după caz, (bucăţi, perechi etc.).
j) Instrucţiunile privind formalităţile vamale.
k) Menţiunea că transportul respectiv este supus regimului stabilit prin CMR şi nici unei
alte clauze contrare.
l) Termenul în care transportul trebuie efectuat. În majoritatea contractelor de transport
CMR se precizează şi termenul maxim de executare a transportului. În unele situaţii se prevăd
penalizări pentru fiecare zi întârziată faţă de termenul fixat.

10
***Convenţia CMR-IRU Geneva 1956, cap.IV, art.20.
11
***Convenţia CMR-IRU Geneva 1956, cap.III, art.6.

6
 m) Valoarea declarată a mărfii. În cazul în care se declară valoarea mărfii, iar cărăuşul
preia asupra sa răspunderea pentru întreaga valoare, se vor mări în mod corespunzător şi tarifele
de transport.
n) Instrucţiunile expeditorului către transportator cu privire la conservarea calităţii mărfii în
timpul transportului şi manipulărilor.
o) Lista documentelor remise transportatorului pentru ca acesta să răspundă în caz de
rătăcire sau deteriorare a lor.
p) Menţiunea expresă de interzicere a transbordării mărfii atunci când în contractul
comercial de vânzare-cumpărare se stipulează acest lucru.
Transportatorul este obligat să constate la încărcare, prin conducătorul auto, starea
aparentă a mărfii şi ambalajelor, precum şi exactitatea numărului de colete în baza observaţiilor
şi constatărilor făcute. El poate înscrie anumite remarci pe scrisoarea de trăsură, care pot
conduce la refuzul de plată a mărfii de către destinatar sau la pretenţii şi reclamaţii faţă de
încărcător.

4.2.2. Răspunderea expeditorului (predătorului).

Expeditorul răspunde faţă de cărăuş pentru nedeclararea corectă a caracteristicilor mărfii,
care ar putea produce avarierea autovehiculului sau a altor mărfuri pe care le transportă sau care
ar putea provoca daune persoanelor care vin în contact cu marfa. De asemenea, expeditorul
răspunde de ambalarea defectuoasă a mărfii sau privind defecţiunile acesteia care ar produce
avarierea întregului transport sau autovehiculului. Încărcătorul mai răspunde şi de insuficienţa,
lipsa sau completarea deficientă a documentelor necesare tranzitării, îndeplinirii formalităţilor de
vămuire la frontierele ţărilor de tranzit sau în ţara de destinaţie.12

4.2.3. Răspunderea cărăuşului rutier

Conform CMR, cărăuşul este obligat ca la preluarea mărfii de la predător să verifice
cantitatea şi celelalte menţiuni din scrisoarea de trăsură. Cărăuşul asistă la încărcarea mărfii şi
confirmă cele înscrise în scrisoarea de trăsură prin conducătorul auto.
Transportatorul răspunde de pierderea totală sau parţială a mărfii, precum şi de avarierea
care a avut loc în timpul executării transportului. Sunt însă câteva situaţii în care cărăuşul nu
răspunde de pierderea sau avarierea mărfii:
a) s-au folosit autocamioane descoperite (fără prelate), dacă acest lucru a fost convenit în
prealabil cu predătorul şi a fost menţionat expres în scrisoarea de trăsură;
b) avarierea ori pierderea s-a produs ca urmare a unui ambalaj defectuos sau
necorespunzător specificului mărfii;
c) operaţiunile de încărcare, descărcare şi stivuire s-au făcut de către expeditor, destinatar
sau persoana împuternicită de aceştia;
d) avarierea, pierderea totală sau parţială s-au produs ca urmare a însăşi naturii mărfurilor (în
special ruginirea, scurgerea, uscarea, evaporarea etc.);
e) rătăcirea şi pierderea s-au datorat insuficienţei sau imperfecţiunii marcajelor făcute de
expeditor pe colete;
f) transportul de animale vii.

12
***Condiţii generale IRU privind transportul rutier internaţional de mărfuri, actualizate în martie 2011, disponibil la:
http://www.untrr.ro/oldcontent/userfiles1/ CONDITII_ GENERALE_ IRU_2011.pdf,

7
 Pentru toate aceste cazuri cărăuşul nu răspunde cu condiţia de a face dovada că a luat toate
măsurile care se impuneau în mod normal şi că s-a conformat instrucţiunilor date de expeditor.

4.2.4. Predarea mărfurilor la destinaţie

Mărfurile înscrise în scrisoarea de trăsură se eliberează destinatarului în cantitatea şi
calitatea prevăzute în acest document. Dacă la eliberare destinatarul nu face nici o observaţie cu
privire la cantitatea sau calitatea mărfii se presupune, până la proba contrarie, că transportatorul a
predat-o conform celor înscrise în momentul eliberării în cazul în care pierderea sau avaria este
aparentă. Dacă pierderea sau avaria nu poate fi observată la eliberare, atunci contestarea se face
în maximum şapte zile. În termenul menţionat nu se includ duminicile şi sărbătorile legale.

4.3. Alte Convenţii şi acorduri cu privire la transportul rutier internaţional de marfă

a) CONVENŢIA T.I.R.- „Convenţia vamală, referitoare la transporturile internaţionale

de mărfuri sub acoperirea carnetului T.I.R.”. A fost adoptată în anul 1959 în cadrul
Comitetului pentru transporturile interioare ale C.E.E.-O.N.U., şi care a intrat în vigoare în 1960.
Această primă Convenţie a fost revizuită în anul 1975 de către Comisia Economică pentru €pa
din cadru O.N.U. şi a intrat în vigoare în 1978. România este parte contractantă la Convenţia
T.I.R., revizuită din anul 1975.
b)ACORDUL A.T.P. „Acordul cu privire la transportul internaţional de produse
perisabile” şi cu privire la mijloacele de transport speciale, care trebuie folosite. A fost semnat la
Geneva la 1 septembrie 1970.
România aderă la acest acord cu privire la transportul internaţional de produse perisabile şi
cu privire la mijloacele de transport speciale care trebuie folosite pentru aceste transporturi, prin
ordonanţa nr. 75 din 25 august 1998.
c) ACORDUL A.D.R.-„ Acordul cu privire la transportul rutier de marfă periculoase”.
În €pa, transportul rutier de mărfuri periculoase este reglementat de „Acordul €pean referitor la
transportul rutier internaţional de mărfuri periculoase”, încheiat la Geneva la 30 septembrie
1957. Începând cu data de 1 ianuarie 1995, România respectă prevederile acestui ACORD, la
care a aderat prin Legea 31/1994.13
Anexa A enumeră toate mărfurile periculoase care pot face obiectul unui transport
internaţional. Această anexă stabileşte regulile referitoare la ambalare şi la etichetare, inclusiv
descrierea mărfurilor în documentele de transport. Aceste reguli trebuie să fie aplicate, toate, de
către expeditorul de mărfuri.
Anexa B stabileşte regulile aplicabile vehiculelor şi operaţiilor de transport de care
transportatorul este răspunzător.
d) ACORDUL A.E.T.R.-„Acordul €pean privind regimul de lucru al echipajelor
vehiculelor care efectuează transporturi rutiere internaţionale”.
„Acordul A.E.T.R.” a intrat în vigoare la data de 5.01.1976 şi prevederile sunt obligatorii
pentru următoarele ţări: Austria, Belgia, Danemarca, Spania, Irlanda, Franţa, Marea Britanie,
Grecia, Italia, Norvegia, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Slovacia, Iugoslavia, Germania, Cehia,
Norvegia, Slovacia, Federaţia Rusă.14

13
***Convenţia T.I.R. – elaborată de asociaţia garantă A.R.T.R.I., 2001, cap.1, pag.3.
14
Caraiani Gh., op. cit., 1998, pag.378.

8
 În prezent pentru transporturile rutiere efectuate în spaţiul UE, se aplică prevederile
Regulamentului (CE) NR. 561/2006 al Parlamentului €pean şi al Consiliului €pean din 15 martie
2006, privind armonizarea unor dispoziţii din legislaţia socială şi care a modificat şi
Regulamentul Nr. 3821/85 al Consiliului din 20 decembrie 1985 privind aparatul de control în
domeniul transportului rutier şi a abrogat Regulamentul Nr. 3820/85 al Consiliului din 20
decembrie 1985 privind regulile comune aplicabile conducătorilor autoreferitoare la perioadele
de conducere şi odihnă.
Prevederile se referă la regimul de lucru al echipajelor vehiculelor, care efectuează
transporturi internaţionale de mărfuri. Acestea sunt:
 Durata totală de conducere a vehiculelor cuprinsă între două repausuri zilnice, sau între un
repaus zilnic şi un repaus săptămânal, numită în continuare perioadă de conducere zilnică nu
trebuie să depăşească 9 ore. Poate fi prelungită până la 10 ore de 2 ori pe săptămână.
 După 4 ore şi jumătate de conducere a vehiculului şoferul trebuie să facă o pauză de cel puţin
45 de minute, cu excepţia situaţiei, când el intră în perioada de repaus total de cel puţin 9 ore.
 După maxim 6 perioade de conducere zilnică, şoferul trebuie să ia un repaus săptămânal.
 În fiecare perioadă de 24 de ore şoferul beneficiază de un repaus zilnic, de cel puţin 11 ore
consecutive cel mult de trei ori pe săptămână.
 Pauza zilnică poate fi luată într-un vehicul când acesta este echipat cu o cuşetă şi este în
staţionare.