Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Noţiunea de psihodiagnoză
Testele sunt instrumente de măsură în evaluarea psihologică şi fac parte din metodele
psihometrice alături de chestionare.
Testul este probă, procedură, procedeu sau instrument standardizat; itemii săi servesc drept
stimul pentru producerea şi măsurarea unui eşantion de comportament.
Scorul testului va fi apreciat prin raportarea şi compararea cu o populaţie de referinţă, testată
în condiţii identice, în raport cu care s-a construit sistemul de apreciere (barem, etalon, norme,
categorii tipologice).
Funcţia testului este în acelaşi timp diagnostică (apreciază starea de fapt), dar şi prognostică
(anticipează categorii de comportamente mai importante decât cele măsurate efectiv).
Pentru a fi cu adevărat util, testul psihologic trebuie să aibă calităţi psihometrice specificate
(fidelitate, validitate, sensibilitate sau forţă de discrimina.
Testarea psihologică este procesul de administrare, cotare şi interpretare a rezultatelor unui
test psihologic. Ea reprezintă doar o etapă în evaluarea psihologică.
Metode nepsihometrice
Observaţia
Cuvântul observaţie provine din latinescul “observare” care înseamna “a privi”, “a fi atent
la”. Zlate (2000) defineşte observaţia ca “urmărirea intenţionată şi înregistrarea exactă,
sistematică, a diferitelor manifestări comportamentale ale subiectului ca şi a contextului situaţional
al comportamentului.
Observaţia, deşi are un caracter de non-invenţie, nu se reduce la simpla “lectură” a faptului
brut, ci se prelungeşte într-un act de clasificare, de încadrare a informaţiei în anumite concepte şi
de anticipare a unor relaţii (Radu,I.şi colab., 1993).
Din perspectiva evaluării psihologice, interesează observaţia focalizată pe aspecte specifice,
în acest caz înregistrarea rezultatelor observaţiei realizându-se cu ajutorul unor grile de observaţie
care îi asigură un caracter sistematic.
Este util (atunci când este posibil) ca testarea psihologică să fie însoţită de observarea atentă
a comportamentului subiectului în timpul testării, iar interpretarea rezultatelor să se facă corelativ
cu cea a comportamentelor observate, prin găsirea de semnificaţii. Un rol important îl are aici
experienţa proprie a observatorului.
Convorbirea
Comparativ cu metoda observaţiei, convorbirea permite sondarea mai profundă a vieţii
interioare a subiectului. Informaţiile pe care cercetătorul urmăreşte să le obţina sunt referitoare la
motive, aspiraţii, trăiri afective, interese (Cosmovici, 1996). Cel care utilizează metoda convorbirii
în evaluarea psihologică trebuie să câştige încrederea subiecţilor şi să asigure un climat destins, de
încredere reciprocă. Specific acestei metode este schimbarea locului şi rolurilor partenerilor (cel
care a întrebat poate să şi răspundă, cel care a răspuns poate să şi întrebe)
(Neveanu,P.;Zlate,M.;Creţu,T., 1993).
- Variabile statistice
Analiza statistică a unei populaţii se face pornind de la însuşirile ei. O însusire care poate fi
urmărita la toate unităţile statistice din populaţia investigată se numeşte caracteristică statistică.
Valorile pe care le ia o caracteristică statistică se numesc modalităţi. Modalităţile statistice
sunt stabilite de cercetător în funcţie de scopul investigaţiei. De exemplu caracteristica statistică
“vârstă” poate fi exprimată prin ani împliniţi, intervale de vârsta, etc.
O caracteristică pentru care în populatie există o singură modalitate se numeşte constantă.
O caracteristică pentru care în populaţia statistică există cel puţin două modalităţi se numeşte
variabilă statistică.
Pentru ca o variabilă să poată fi utilizată (de exemplu atunci când se doreşte construirea unui
test pentru măsurarea variabilei respective), ea trebuie definită operaţional, adică trebuiesc
precizate toate activităţile concrete pe care cercetătorul le face pentru măsurarea ei.
În psihologie nu se măsoara persoanele, ci anumite caracteristici ale persoanei, care pot fi
constante (inteligenta) sau variabile (motivaţia).
Atribuirea de numere (măsurarea) este posibilă doar printr-o cale indirectă, utilizând o scală
de măsurare a comportamentelor.
- Scale de măsură
Din punct de vedere matematic, măsurarea este funcţia care atribuie fiecărui element din
mulţimea de persoane/obiecte (numite mulţime de definiţie) un număr şi numai unul (din mulţimea
în care funcţia ia valori) numit măsura elementului, conform unei anumite reguli.
Fiecare sistem de reguli defineşte câte un tip de măsurare sau câte un tip de scală. În practica
psihologică sunt utilizate patru tipuri de scale: nominale, ordinale, de interval şi de raport.
Scalele nominale
Măsurarea pe o scală nominală poate fi realizată ori de câte ori caracteristica studiată permite
împărţirea în clase de elemente echivalente. Specific ei este relaţia de echivalenţă. Oricare două
submulţimi ale unei clase nu trebuie să se intersecteze.
Un exemplu ar fi variabilele referitoare la sexul persoanelor. O clasă are 31 de elevi din care
14 băieti şi 17 fete.
Măsura unui element este doar o etichetă şi serveşte pentru denumirea acestuia. Nu este
posibilă realizarea unei analize statistice în afara modului şi a frecvenţelor.
Scalele ordinale
Măsurarea pe o scală ordinală realizează ierarhizarea claselor. Aceste scale presupun o relaţie
de echivalenţă şi o relaţie de ordine între elemente, dar deşi clasele sunt ordonate, distanţa dintre
ele nu poate fi estimată. De exemplu muncitorii unei secţii sunt ierarhizaţi în funcţie de
randamentul lor, de la cel mai eficient la cel mai puţin eficient, fară a se cunoaste distanţa exactă
dintre ei. Statistic, pot fi calculate centilele şi mediana sau coeficientul de corelaţie al lui
Spearman, iar grafic putem realiza histograme.
Scalele de interval
Măsurarea pe o scală de interval presupune o unitate de măsura comună şi constantă.
Caracteristic scalelor de interval sunt: relaţia de echivalenţă, relaţia de ordine şi cunoaşterea
distanţei dintre clase (deoarece se stabileşte un punct 0 arbitrar). De exemplu, măsurarea
inteligenţei se realizează pe o scală de interval.
Măsurarea pe o scală de interval permite utilizarea celor mai numeroşi indici statistici (medie,
abatere standard, coeficienţi de corelaţie) precum şi reprezentarea grafică prin histograme şi
poligoane de frecvenţă.
standard a mediei SEM (notată și cu E) cu formula s unde s este abaterea standard pentru
N
pe baza formulei: z= x − m .
s
În tabelul legii normale reduse, trebuiesc reţinute două repere: pentru |z|=1.96 citim 0.05 iar
pentru |z|=2.58 citim 0.01.
Scorurile T au o distribuţie a cărei medie este 50 iar abaterea standard este 10.
Scorul care se gaseste la 5s sub medie este un scor T=0 iar 5s peste medie va fi 100. Avantajul
la scorurile T este că nu au valori negative.
Întrebări și exerciții:
2. Cum ați sintetiza diferența de esență dintre metodele psihometrice și cele nepsihometrice?
3. Care credeți că sunt cele mai utilizate scale de măsură în psihologie și de ce?