Sunteți pe pagina 1din 23

Metode nepsihometrice de psihodiagnostic.

Cunoașterea/cercetarea psihologică calitativă -


diferențe față de metodologia cantitativă

Orice cunoaştere, deci şi cea psihologică se realizează utilizându-se un ansamblu de metode


care sunt ghidate de principiile teoretico-ştiinţifice de la care psihologul/cercetătorul
porneşte. Nici una dintre metodele de cercetare psihologică, oricât ar fi ea de elaborată şi de
complexă, nu este suficientă utilizată singură pentru o cunoaştere psihologică şi ştiinţifică a
individului. Utilizarea metodelor cantitative și calitative permit o cunoaștere psihologică mai
complete decât ar face-o doar utilizarea unei singure categorii. Dacă până acum ne-am ocupat de
metodele de cunoaștere cantitativă (testul și chestionarul psihologic), în cele ce urmează vom face
o referire mai detaliată la metodele de cunoaștere calitativă evidențiind și diferențele dintre cele
două tiîuri de cunoaștere, atât în cercetare cât și pentru evaluarea psihologică din prisma
psihologiei diferențiale.
Ca plan de acţiune ordonată în vederea cunoașterii psihologice, strategia de cercetare
psihologică presupune parcurgerea următoarelor etape: stabilirea scopului şi a obiectivelor;
formarea ipotezelor de lucru; alegerea şi precizarea metodelor, mijloacelor subiectelor;
specificarea condiţiilor în care se va efectua cercetarea; stabilirea modalităţilor de prelucrare
şi interpretare a datelor şi validarea (măsura în care concluziile pot fi generalizate).
Prin prezentarea specificității evaluării cantitative, diferențele dintre abordarea calitativă versus
cea cantitativă se concretizează în:
• Preocuparea fata de sensul pe care oamenii il atribuie evenimentelor saliente si
experientelor semnificative din viata lor, precum si fata de modul in care interpreteaza
aceste experiente
• Descrierea evenimentelor si experientelor, nu predictia lor sau surprinderea relatiilor
cauza-efect
• Accentual pus pe participant, pe persoana si nu pe cercetator/observator
• Mai putine studii de laborator si mai multe in conditii naturale (acasa, in scoala, pe strada)
• Se culeg date non-numerice
Reflexivitatea cercetatorului:
• Personala – reflectarea asupra modului in care propriile valori, credinte, interese si
experiente interfereaza cu cercetarea, pot fi folosite in cercetare si cum cercetarea in sine
ne afecteaza ca persoane
• Epistemologica (de cunoastere) – reflectarea asupra intrebarilor de cercetare, a limitelor
lor, a modului in care structuram intrebarile si analizam datele non-numerice; cercetatorul
este implicat intr-un proces permanent de reflectare pe tot parcursul studiului
Importanta limbajului
“Cuvintele pe care oamenii le folosesc atunci cand descriu experientele de viata joaca un rol
important in construirea sensului pe care acestia il acorda propriilor experiente” (Willig, 2008),
dar si:
Cuvintele pe care cercetatorul le foloseste atunci cand pune o intrebare (intr-un interviu de pilda)
vor construi rezultatele la care ajunge.
Astfel, tipul de cunoastere produs de metodologia calitativa cuprinde descrieri si explicatii ale
trairii subiective a unei experiente personale, asumptiilor generale despre lume, relatiilor din cadrul
unor micro-procese (comunicarea medic-client, parinti-copii, educator-educat etc).De exemplu, în
studiul calitatii vietii elevilor este necesar sa se gaseasca cai de accesare a gandurilor si
sentimentelor reale ale grupului de participant.

Principii generale ale designului unei cercetari calitative


1. Tipul de date pe care le colectam
Date colectate sunt non-numerice și nu trebuie codate si clusterizate (categorizate) sau reduse
intr-un fel sau altul (reducerea datelor culese trebuie minimizata).
Efecte: datele calitative sunt voluminoase si greu de controlat, apare problema validitatii și
problema consistentei acestor date.
validitatea = masura in care o cercetare descrie, masoara si explica ceea ce si-a propus sa descrie,
sa masoare si sa explice (ex: studiile de gender pe conformism)
consistenta/fidelitatea = masura in care, la aplicari repetate ale metodei, se obtin relativ aceleasi
raspunsuri
Rezolvarea problemei validitatii se poate face prin 3 cai:
• Cererea de feedback de la participanti
• Deoarece cele mai multe colectari de date au loc in setting real (acasa, scoala, cluburi),
extrapolarea rezultatelor de la un mediu artifical (laborator) nu este necesara
• Datorita reflexivitatii, intreg procesul de culegere de date calitative este atent monitorizat,
cercetatorul revizuindu-si rolul si intrebarile in mod continuu.

2. Lotul de participanti
Dacă problema reprezentativitatii la nivelul cercetarii cantitative poate fi relativ ușor de gestionat,
la nivelul cercetarii calitative se pune întrebarea dacă numar mic de participant reprezintă o
problema. Răspunsul depinde de intrebarea de cercetare. Astfel, putem răspunde cu:
NU: Daca este un studiu de caz, scopul este sa intelegem dinamica interna (ex – cum functioneaza
organizatia X)
DA: daca intrebarea vizeaza o problematica, o tema care e relevanta pentru mai multe persoane
(ex – experienta subiectiva a nasterii)
Rezolvarea problemei se poate face prin masurarea in contexte diferite pentru a observa
similaritatea rezultatelor

Metodele calitative de culegere a datelor în vederea cunoașterii/cercetării psihologice sunt:


• Observatia
• Convorbirea
• Analiza produselor activității
• Studiul de caz
• Focus grupul
• Interviul

Metoda observaţiei
Observaţia permite surprinderea manifestărilor comportamentale fireşti ale individului în
condiţii obişnuite de viaţă și oferă date de ordin calitativ fiind una dintre cele mai vechi metode de
cercetare, folosită nu numai în psihologie. Este frecvent utilizată deoarece este cel mai uşor de
aplicat din punct de vedere tehnic.Ca metodă de cercetare/cunoaștere psihologică, observaţia
constă în urmărirea atentă intenţionată şi înregistrarea exactă, sistematică a diferitelor manifestări
ale comportamentului individului, ca şi a contextului situaţional unde acesta se produce, în scopul
sesizării unor aspecte esenţiale ale vieţii psihice. Cuvântul „observaţie“ semnifică tocmai
constatarea exactă a unui fenomen/aspect psihic şi apoi studierea aprofundată a acestei
constatări.
Există totuși o serie de exigenţe care trebuie avute în vedere pentru ca observaţia să se
caracterizeze prin eficienţă şi obiectivitate:
a) stabilirea precisă, clară a scopului urmărit. Este necesar ca observaţia să se realizeze pe baza
unui plan dinainte stabilit, în care să se menţioneze obiectivul urmărit, aspectul, latura sau
comportamentul vizat;
b) selectarea formelor, care vor fi utilizate, a condiţiilor şi mijloacelor necesare. Vor fi precizate
cu claritate tipurile de observaţii folosite şi condiţiile de loc, timp, durată, de înregistrare a
manifestărilor subiectului, aparatura folosită pentru înregistrare, elaborarea unui plan riguros al
observaţiei;
c) notarea imediată a observaţiilor. Pentru a se evita omisiunile sau distorsiunile este foarte
important ca observaţiile să se noteze dacă este posibil chiar în timpul activităţii, dacă nu, imediat
după încheierea activităţii;
d) necesitatea discreţiei – în sensul că subiectul nu trebuie să-şi dea seama că este observat şi ce
aspecte sunt vizate;
e) să fie sistematică – urmărind fenomenul propus în planul iniţial, în pofida tentaţiei de a-şi
îndrepta atenţia asupra unor aspecte mai spectaculoase;
f) să fie veridică – înregistrându-se doar faptele observate şi nu supoziţiile observatorului, părerile,
comentariile acestuia. Este foarte importantă constatarea tendinţei observatorului de a deforma
faptele în funcţie de orizonturile, dispoziţiile mentale în care se află acesta în momentul efectuării
observaţiei. Este necesar să se combată mai ales, aşa-numitele efecte „de anticipare“ – profeţia
care se împlineşte. Aşteptările şi anticipările observatorului induc rezultate în conformitate cu
acestea. Cercetările au demonstrat că anticipările „profetului“ cresc probabilitatea ca evenimentul
anticipat să se şi producă (Masling, 1959);
g) datele reţinute să permită un minimum de cuantificare şi prelucrare statistico-matematică; h)
efectuarea unui număr optim de observaţii în condiţii cât mai variate;
i) posibilitatea repetării observaţiei pentru evidenţierea semnificativului, esenţialului.
Avantajele principale ale observaţiei sunt: uşurinţa aplicării, economicitatea mijloacelor materiale
necesare efectuării cercetării, naturaleţea şi autenticitatea fenomenelor relevante.
Dezavantajele observaţiei se referă la faptul că observatorul trebuie să aştepte uneori mult timp
până se produce fenomenul vizat, fără a putea interveni în nici un fel. La aceasta se adaugă
imposibilitatea de a izola şi controla variabilele. Mai mult decât atât, prezenţa observatorului poate
determina intrarea în funcţiune a mecanismelor de apărare ale subiecţilor care modifică situaţia
globală a câmpului social sau a comportamentelor celor observaţi, chiar fenomenul studiat pe
ansamblu

Metoda convorbirii
Metoda convorbirii (ca și metoda interviului) permite sondarea vieţii interioare, a intenţiilor,
opiniilor, atitudinilor, intereselor, convingerilor, aspiraţiilor, conflictelor, prejudecăţilor,
mentalităţilor, sentimentelor, valorilor, statutului profesional, dorinţelor aşteptărilor, idealurilor,
etc. aducând în evaluare date de ordin calitativ. Convorbirea este o discuţie premeditată, angajată
între cercetător/psiholog şi subiectul investigat, presupunând relaţia directă, de tipul faţă în faţă,
dar şi sinceritatea deplină a subiectului. Convorbirea este o metodă mai complicatăşi mai greu de
„învăţat“ deoarece în cadrul ei, influenţa reciprocă dintre psiholog şi subiect este mai mare decât
în oricare altă metodă şi presupune o selecţie a relatărilor făcute de subiect. De asemenea se
bazează pe capacitatea subiectului de introspecţie, de autoanaliză, necesitând o motivare
corespunzătoare a subiecţilor. Există mai multe tipuri de convorbire, în funcţie de situaţie
alegându-se dintre:
• Convorbirea standardizată, dirijată, structurată, care se bazează pe formularea aceloraşi
întrebări, în aceeaşi formăşi aceeaşi ordine pentru toţi subiecţii;
• Convorbirea semistandardizată, semistructurată, în care întrebările, pot fi reformulate, se
poate schimba succesiunea acestora, se pot pune întrebări suplimentare;
• Convorbirea liberă, spontană care nu presupune folosirea unor întrebări prestabilite,
acestea fiind formulate în funcţie de situaţia particulară în care se desfăşoară;
• Convorbirea psihanalitică, propusă de S. Freud se bazează pe metoda asociaţiei libere de
idei şi este folosită pentru analiza şi interpretarea diferitelor probleme ale pacientului;
• Convorbirea nondirectivă, propusă de C. Rogers, creează condiţiile psihologice care să
faciliteze relatările spontane ale subiectului fără ca acesta să fie permanent întrebat.
Eficienţa acestei metode este dată de respectarea unor condiţii:
−necesitatea desfăşurării după o structurare anterioară a întrebărilor de către experimentator;
−întrebările să vizeze culegerea cu anticipaţie a unor informaţii despre subiect, prin folosirea altor
metode – observaţia, analiza produselor activităţii etc.;
−preocuparea pentru anticiparea răspunsurilor subiectului de către experimentator, pentru a şti cum
să se comporte în eventualele situaţii neprevăzute;
−motivarea adecvată a subiecţilor pentru a obţine din partea acestora răspunsuri sincere.
Avantajele metodei sunt date de posibilitatea obţinerii unor informaţii numeroase şi variate, direct
de la sursă, într-un timp relativ scurt, precum şi faptul că nu necesită aparatură sofisticată ori
instalaţii speciale. Dezavantajele provin din gradul destul de mare de subiectivitate atât al
experimentului, cât şi al subiectului şi din eventuala lipsă de receptivitate determinată de lipsa de
motivare a subiectului.

Metoda analizei produselor activităţii


Trăsăturile personalităţii umane, capacităţile, disponibilităţile, potenţele sale, se exteriorizează nu
doar în conduite nonverbale, motorii sau expresiv-emoţionale, ci şi în produsele activităţii. Analiza
psihologică a produselor activităţii – compuneri, desene, creaţii literare, sau de orice fel, obiecte
realizate, modul de rezolvare a unor probleme etc. – furnizează informaţii despre însuşirile psihice
ale persoanei, constituind reale surse de cunoaştere ştiinţifică a individului. Produsul activităţii
devine un fel de oglindă a creatorului său, iar prin analiza psihologică a obiectului, aflăm multe
lucruri despre însuşi creatorul său. Cu ajutorul acestei metode putem cunoaşte atât caracteristicile
psihice ale unor persoane în viaţă, cât şi ale unor personalităţi dispărute. Folosirea acestei metode
presupune un exerciţiu îndelungat şi mai ales elaborarea şi utilizarea unor grile speciale de
decodificare prin care să se evidenţieze relaţiile dintre diferitele elemente ale produsului activităţii
şi diferitele structuri ale personalităţii. Pentru aceasta este necesară introducerea unor criterii atât
de ordin cantitativ (număr, frecvenţă), cât şi calitativ (originalitate, nivel de performanţă, valoare
utilitară, valoare estetică etc.). În general produsele de ordin literar-artistic sunt relevante mai ales
pentru componentele motivaţional-afective şi morale ale personalităţii, în timp ce produsele de
ordin ştiinţific şi tehnic sunt relevante pentru componentele de ordin cognitiv-instrumental şi
motor-dexteritate.
Studiul de caz
Studiul de caz constă în investigarea intensivă, în detaliu, a unei persoane, a unui eveniment, a
unei instituţii sau comunităţi. Ca modalitate (strategie) de cercetare în ştiinţele socioumane, studiul
de caz este “o investigaţie empirică prin care se investighează un fenomen contemporan în
contextul său din viaţa reală, în special atunci când graniţele între fenomen şi context nu sunt foarte
bine delimitate” (Yin, 2005, p. 30). Yin (2005, p. 81) propune, totuşi, şi pentru cercetătorii
ştiinţifici, o listă a ce-lor mai importante aptitudini necesarerealizării unui studiu de caz:
-să ştie să pună întrebări relevante şi să interpreteze răspunsurile;
-să ştie să asculte şi să nu cadă în capcana propriilor ideologii, pre-judecăţi sau idei preconcepute;
-să aibă capacitatea de a se adapta şi de a fi flexibil în faţa noilor oportunităţi şi ameninţări;
-să cunoască foarte bine problemele studiate.
Yin (2005, p. 32) identifică cel puţin cinci aplicaţii diferite ale studiului de caz, ca strategie de
cercetare:
(1)explicarea presupuselor legături cauzale în intervenţiile din viaţa reală, care sunt prea
complexe pentru sondaj sau experiment (de exemplu, a explica legătura dintre implementarea unui
program strategic şi efectele acestuia);
(2)descrierea unei intervenţii şi contextul din viaţa reală în care a avut loc;
(3)descrierea unor teme dintr-o evaluare;
(4)explorarea acelor situaţii în care intervenţia evaluată nu produce un set clar de rezultate;
(5)metaevaluarea (un studiu al unui studiu de evaluare).
Yin diferenţiază studiul de caz după mai multe criterii. Astfel, în funcţie de scop el evidenţiază:
•studiul discriptiv (descrierea cazului);
•studiul explicativ (abordarea cauzalistică s fenomenului observat);
•studiul explorativ (explorarea unei idei inovatoare)
Etapele principale ale studiului de caz sunt:
•elaborarea designului;
•colectarea dovezilor;
•analiza şi interpretarea datelor;
•raportarea.
Un rol important în studiul de caz îl are colectarea dovezilor. Dovezile pot veni din şase surse:
documente, arhive, interviuri, observaţie directă, observaţie participativăşi artefacte fizice
Cea mai complexă etapă a studiului de caz, dar şi cu mai mare responsabilitate este analiza şi
interpretarea datelor. Aceasta constă în „examinarea, clasificarea, tabelarea şi testarea dovezilor –
sau altfel spus, reorganizarea lor cantitativăşi calitativă”

Sursa: Yin, Robert K. Studiul de caz: designul, analiza şi colectarea datelor. Iaşi: Polirom, 2005

Focus grup (interviul de grup focalizat)

Un focus grup este definit ca un grup de indivizi în interacţiune care au unele interese sau
caracteristici comune, grup adunat de un moderator, ce foloseşte grupul şi interacţiunile acestuia
ca mod de a obţine informaţii despre o problemă specifică.
Experţii în focus grup recomandă ca foarte importante :
• Intrebările să fie relativ puţine (7-10) altfel durata discuţiei ar fi nepermis de mare, ceea ce
înseamnă până la urmă eşecul interviului.
• Întrebările trebuie să fie bine alese şi formulate.
• Se recomandă ca întrebărilor neprevăzute în ghid să li se reserve 10 – 15 minute la sfârşitul
interviului.

În America de Nord, focus grupul tipic durează aprozimativ 2 ore şi se desfăşoară cu 8 până la
10 participanţi.Persoana care reuneşte un focus grup se numeşte moderator. El devine un lider de
grup care facilitează discuţia, pune întrebări şi ascultă răsunsurile întregului grup. Studiile care
folosesc ca tehnică focus grupul se desfăşoară cu cel puţin 4-6 grupuri de discuţii sau chiar mai
multe.
S-a constatat că focus grupul format din 7-10 oameni care nu sunt familiari unul cu altul şi au
anumite caracteristici în comun legate de tema cercetării, asigură un număr suficient de participanţi
pentru a obţine diversitate de opinii şi a menţine discuţia sub control, astfel ca toţi indivizii să-şi
spună punctul de vedere.
Membrii din focus grup pot fi, de pildă, persoane care au trecut printr-un eveniment împreună,
consumatori unui produs sau serviciu, spectatorii unui film etc.
Un exemplu de focus grup ar putea avea următoarea structurare:
Data :
Oraşul (comuna, satul) :
Numărul de participanţi:
Locul desfăşurării :
Durata :
1. Cum se implică părinţii în educaţia voastră ?
2. Când spun „implicarea familiei“, ce înseamnă asta pentru voi ? Cum o puteţi explica ?
3. Ce anume fac părinţii acasă să vă încurajeze şi să vă ajute la învăţătură ?
4. Vreţi ca părintele sau cel are are grije de voi să vină la şcoală pentru a participa la diverse
activităţi şcolare ?
5. Ce v-ar plăcea să facă la şcoală părintele sau cel care vă îngrijeşte ?
6. Ce vă reţine să vreţi ca părinţii voştri să vină la şcoală pentru a participa la diverse activităţi
şcolare, culturale, sportive etc ?
7. Ce ar trebui să disute părinţii voştri cu profesorii astfel ca la şcoală să fie mai bine pentru
voi ?
8. Ce credeţi că gândesc profesorii despre implicarea familiei în educaţia voastră ? Dar despre
implicarea ei în activitatea şcolii (liceului) ?

Metoda interviului
Alături de convorbire se utilizează şi interviul care se deosebeşte de aceasta doar prin faptul că
în cadrul interviului, locul experimentatului nu poate fi inversat cu cel al subiectului, relaţia fiind
în acest caz univocă – experimentatorul/examinatorul este cel care totdeauna pune întrebările, iar
subiectul totdeauna răspunde. Fred Kerlinger (1973) considera ca utilizarea interviului în
cercetarea știinţifică are mai multe scopuri:
- în primul rând, un scop explorator, de identificare a variabilelor şi relaţiei dintre variabile; cu
ajutorul interviurilor se poate ajunge la formularea unor ipoteze interesante şi valide. Informaţiile
obţinute pot ghida în continuare cercetarea fenomenelor psihosociologice;
- în al doilea rând, poate constitui instrumentul principal de recoltare a informaţiilor în vederea
testării ipotezelor; in acest caz, fiecare întrebare reprezintă un item în structura instrumentului de
măsurare;
- cel de-al treilea scop al utilizării interviului este cel de recoltare a unor informaţii suplimentare
celor obţinute prin alte metode

Interviul poate fi conceput atât ca metodă integrate altor metode mai mari, cât şi ca metodă de
sine stătătoare, cu legile şi caracteristicile sale proprii. Avantajul principal al interviurilor (mai ales
în cazul celor structurate, pe bază de chestionar) este că permit investigarea unui număr mare de
subiecţi într-un timp relativ scurt, recoltarea unui material extrem de bogat, precum şi prelucrarea
rapidă, mai ales când există răspunsuri precodificate la întrebări. Printre dezavantaje pot fi amintite
apariţia unor deformări subiective atât din partea experimentatorului, cât şi a subiecţilor mai ales
că această metodă se bazează pe capacitatea de autocunoaştere şi autoanaliză. Este de asemenea
posibil ca subiecţii, chiar bine intenţionaţi să furnizeze informaţii iluzorii, neadecvate în raport cu
fenomenul investigat.

Interviul cu scop anamnestic (anamneza) contribuie alături de alte metode la stabilirea profilului
personalităţii subiectului, dar şi la explicarea comportamentului actual al acestuia. Anamneza,
numită și metoda biografică vizează strângerea informaţiilor despre principalele evenimente trăite
de individ în existenţa sa, despre relaţiile şi semnificaţia lor în vederea cunoaşterii „istoriei
personale“ a subiectului. Se concentrează asupra succesiunii diferitelor evenimente din viaţa
individului, relaţiilor dintre evenimentele cauzăşi evenimentele efect, dintre evenimentele scop şi
cele mijloc. Cauzometria şi cauzograma, ca variante mai noi ale metodei, au ca scop tocmai
surprinderea relaţiilor dintre evenimente. Există o dificultate întâmpinată în folosirea acestei
metode – cea a măsurării, în care indicaţiile biografice ar putea fi convertite în date ştiinţifice.
Experimentatorul dispune de două categorii de procedee de analiză a datelor, obţinute prin metoda
biografică:
•procedee cantitative (selective) analizându-se cursul vieţii subiectului în întregime;
•procedee calitative (integrale) analizându-se o microunitate biografică, de exemplu o zi obişnuită
din viaţa individului, din momentul trezirii şi până la cel al culcării. Informaţia primară poate fi
recoltată pe cale indirectă sau directă. Calea indirectă constă în studiul documentelor (fişe şcolare,
profesionale, caracterizări, recomandări, jurnale, date de familie etc.) şi în discuţii cu persoane cu
care subiectul studiat se află în relaţii semnificative (rude, prieteni, colegi, şefi, subalterni etc.).
Pentru a înţelege comportamentul actual al subiectului şi relaţionarea lui cu ceilalţi, este necesar
să ne concentrăm atenţia asupra perioadelor modale ale psihogenezei: −vârsta de 3 ani –
constituirea conştiinţei de sine şi a Eului; −vârsta de 6/7 ani – adaptarea şi integrarea şcolară;
−vârsta de 12/14 ani – pubertatea şi profundele sale transformări; −vârsta de 16/18 ani –
adolescenţa, afirmarea Eului, structurarea liniei şi a idealului de viaţă. Calea directă constă în
obţinerea datelor care ne interesează de la însuşi subiectul pe care ni l-am ales spre studiu, în cadrul
unor convorbiri sau interviuri speciale. Se ştie că oamenii diferă foarte mult între ei în ceea ce
priveşte deschiderea, disponibilitatea de a-şi relata în mod obiectiv şi sincer trecutul. De aceea
psihologul trebuie să aibă în vedere câteva exigenţe metodologice:
−determinarea prealabilă a apartenenţei tipologice a personalităţii subiectului;
−stabilirea strategiei dialogului (pe baza tipologiei stabilite) în vederea obţinerii datelor şi
informaţiilor necesare;
−câştigarea încrederii subiectului şi înlăturarea barierelor cognitiv-afective care ar putea frâna
răspunsurile la întrebări;
−păstrarea unei distanţe necesare, prin neimplicare afectivă pentru a disocia din relatările
individului, realul de imaginar, sinceritatea de simulare;
−înregistrarea doar a evenimentelor semnificative modale pe care le-a trăit subiectul şi care prin
conţinutul sau impactul avut, au marcat cursul devenirii ulterioare a profilului personalităţii;
−manifestarea prudenţei, chiar suspiciunii în legătură cu datele furnizate de subiect (sau de ceilalţi)
şi neapărat verificarea acestor informaţii prin alte metode.
Avantajele decurg din naturaleţea şi autenticitatea datelor furnizate de această metodă.
Dezavantajele sunt date de faptul că fiind o metodă de reconstituire a vieţii unui individ, pornind
de la diverse surse, este posibil ca această reconstituire să fie incompletă sau chiar voit deformată.
Interviul calitativ poate fi realizat sub următoarele forme:

Interviul structurat - Presupune un ghid de interviu iar întrebările adresate candidatului sunt
închise și solicită o anumită informație, caracteristicile evaluate fiind explicite

Interviul semistructurat - Presupune un ghid de interviu cu întrebări predefinite, dar care


permite intervievatorului să devieze de la plan ca să pună întrebări specifice. Intervievatorul
introduce tema, apoi ghidează discuţia punând întrebări specifice.
Interviul nestructurat - Presupune că cercetătorul poartă discuţii total libere cu anumiţi
membrii ai populaţiei vizate pe o singură probemă. Uneori aceasta nici nu este dată în prealabl ci
urmeză să fie descoperită prin astfel de discuţii. Interviul nestructurat se desfăşoară de obicei în
mai multe întâlniri, iar o întâlnire poate dura mai multe ore.

În cercetarea descriptivă, interviul structurat este utilizat pentru colectarea informațiilor,


deoarece este relativ economic și inferențele pot fi extrase cu ușurință. Dimpotrivă, în cercetarea
exploratorie, interviul semistructurat sau nestructurat este folosit ca instrument de bază pentru
colectarea de informații.
În realizarea unui interviu semi-structurat ca și metodă de cercetare calitativă sunt indicați
următorii pași:

Pasul 1. Fenomenul analizat și scopul culegerii de date (domeniul de studiu)

Pasul 2. Selecția participanților (Date despre respondent)

Pasul 3. Întrebările pentru interviu

Pasul 4. Aranjarea spațiului fizic. Locul și durata interviului.

Pasul 5. Reglarea permanentă a atitudinii și a exprimării /Asigurarea confidențialității și obținerea


consimțământul informat

Pasul 6. Transcrierea interviului

Pasul 7. Notele / Analiza de conținut - realizarea notelelor metodologice, de conținut și analitice

Pasul 8. Concluzii

Este prezentat în continuare un model de interviu semi-structurat care pornește de la întrebarea


de cercetare ”Cum influențează profesia de farmacist structura de personalitate a practicantului
ei”? Pașii recomandați sunt detaliați în secțiuni separate.

Pasul 1. Fenomenul analizat și scopul culegerii de date (domeniul de studiu)


Domeniul larg de studiu este cel al Psihologiei personalității, fenomenul analizat este
dinamica personalității iar scopul culegerii de date vizează rolul profesiei în dinamica
personalității.
În experiența de viață am observat mulți oameni care au același fel de a fi și la locul de
muncă, și în familie și în activitățile de aer liber, categorii profesionale în care pot include
medici, psihologi, juriști, farmaciști. M-am întrebat adeseori dacă cerințele impuse de
deontologia profesională și de specificul muncii pe care o desfășoară fiecare, ne determină
dezvoltarea anumitor structuri de personalitate. Un caz aparte mi s-a părut cel al
farmacistului care interacționează cu o gamă atât de variată de categorii de oameni, este
legătura dintre diagnosticul medicului și tratarea afecțiunii pacientului sau de multe ori,
pentru anumite situații, ia decizia de a recomanda o anumită medicație, în lipsa unei
recomandări medicale.
Întrebarea de cercetare calitativă pe care o formulăm este: ”Cum influențează profesia
de farmacist structura de personalitate a practicantului ei”?

Pasul 2. Selecția participanților (Date despre respondent)

Va fi intervievată o singură persoană de profesie farmacist. Este de gen feminin, are 39 de


ani, etnie română, a absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie și lucrează în domeniu de
peste 15 ani. Este căsătorită și nu are copii.

Pasul 3. Întrebările pentru interviu

Dorim să alocăm acestui interviu o perioadă de aproximativ 20 de minute. Am formulat 6


întrebări care includ: întrebarea de ”spargere a gheții”, întrebări descriptive, întrebări
structurale și întrebări evaluative. Ele sunt prezentate în continuare.

1. Ești de profesie farmacist. Ai ales acest ”drum” sau ”drumul te-a ales pe tine”?
2. Cum te-ai putea descrie ca tânără, înainte de a începe să profesezi ca și farmacist?
3. Cine ești tu acum?
4. Interacționezi zilnic cu pacienți bolnavi. Te influențează în vreun fel acest lucru?
5. Care este perspectiva prin care poți descrie viața, în urma întregii experiențe de farmacist
de până în acest moment?
6. Dacă tu ai fi solicitat acest interviu a cărui temă este ”Profesia și starea de bine psihologic”,
ce alte întrebări ai mai fi adresat?

Pasul 4. Aranjarea spațiului fizic. Locul și durata interviului.

Interviul are ca și locație de desfășurare biroul aferent farmaciei ”X” din Oradea, iar durata
preconizată pentru interviu este de circa 20 de minute. Momentul ales pentru interviu a fost cel la
închiderea programului respectiv ora 16.00.

Pentru o bună reușită a aplicării acestei metode calitative, am acordat atenție deosebită
următoarelor aspecte:

- Aranjarea spațiul fizic în care va avea loc interviul

Am ținut cont de aranjarea scaunelor astfel încât să respect poziționarea față în față, spatiu
să fie luminos si aerisit, mediul să fie temperat. Am verificat funcționarea reportofonului.

Pasul 5. Reglarea permanentă a atitudinii și a exprimării

- Asigurarea confidențialității și obținerea consimțământul informat

Am redactat un acord de consimțământ informat în care am explicat necesitatea acestui


interviu, scopul interviului, drepturile intervievatului și obligațiile intervievatorului, am
asigurat confidențialitate legată de identitatea persoanei. Am explicat de ce este important
să se înregistreze interviul și am obținut acordul prin semnarea consimțământului informat.

Am folosit o întrebare de deschidere. Am încercat să folosesc un limbaj simplu, direct, având


mereu o atitudine calmă, caldă și suportivă prin susținerea verbală și non-verbală a discursului
persoanei. Nu am înterupt expunerea intervievatei, am pus următoarea întrebare doar când
atitudinea ei mi-a dat de înțeles că a încheiat răspunsul. Am verificat din când în când modul în
care se înregistrează interviul pe reportofon.
Pasul 6. Transcrierea interviului

Intervievatorul: ” - Ești de profesie farmacist. Ai ales acest ”drum” sau ”drumul te-a ales
pe tine”?
Intervievatul: ”- Drumul m-a ales pe mine. Când am terminat liceul, n-am mai dorit să fiu
o povară pentru părinți și m-am angajat ca și muncitor necalificat la bandă, așa cum multe
dintre colegele mele făceau. Evident că nu mă simțeam împlinită și după un an, fără să mă
întrebe și fără să știu de ce, mama m-a înscris la Facultatea de Farmacie. Probabil pentru
că tatăl meu era medic veterinar, fratele meu – de asemenea. Probabil s-a gândit pentru
vremea aceea că ar fi un loc de muncă bun pentru o fată. Noi nu comunicam bine, nici
cantitativ dar nici calitativ. Deși mirată și intrigată că nu s-a consultat cu mine, m-am dus
să dau examenul, am intrat și a început să-mi placă foarte mult. Una dintre profesoare m-a
îndrăgit, țineam legătura cu dânsa. Iar când a auzit de un loc de muncă, m-a trimis la
interviu. Din prima secundă mi-a plăcut enorm ce trebuia să fac și am prind drag de această
profesie de la zi la zi. De 16 ani de când lucrez, n-am vrut niciodată să renunț. Simțeam și
simt că sunt omul potrivit la locul potrivit deși… ”drumul m-a ales pe mine”.

Intervievatorul: ” - Cum te-ai putea descrie ca tânără, înainte de a începe să profesezi ca


și farmacist?
Intervievatul: ” - Introvertită când eram acasă. Mă retrăgeam în citit. Așa îmi găseam
liniștea. La școală n-a excelat dar eram în prima jumătate a clasei ca și performanță. În
schimb, îmi doream să ma afirm și eram mereu implicată în tot felul de activități
extrașcolare. Eram în ”prima linie” când trebuia organizată excursie sau un bal. Așa am
început să mă integrez și să mă formez. Mi-ar fi plăcut să fac teatru. Îmi plăcea să mi se
acorde atenție.”

Intervievatorul: ” - Cine ești tu acum?”


Intervievatul: ” - Sunt o familistă convinsă, deși n-am copii….Din punct de vedere
profesional , mă simt un om apreciat și realizat. Simt asta pentru că mi se transmite din
diferite surse și în repetate rânduri. Consider că sunt percepută ca un om serios, dedicat.
Mă definește implicarea în relația cu pacientul. În afara profesiei, deși am foarte multe
cunoștințe, am puțini prieteni apropiați. Sunt relații vechi, oameni pe care eu i-am apreciat
mereu din punct de vedere profesional și cu care, chiar dacă nu mă văd sau comunic zilnic,
păstrez aceiași calitate relațională.”

Intervievatorul: ” - Interacționezi zilnic cu pacienți bolnavi. Te influențează în vreun fel


acest lucru?”
Intervievatul: ” - Da. Uneori mi-e milă, mai ales când e vorba de copii și de bătrâni.
Probabil pentru că am suferit ca și copil, mă văd un copil cu o copilărie nefericită și cred
că e nedrept să fie copii bolnavi și care suferă. Iar față de bătrâni…e greu să fii neputincios
și singur pe lume. În rest…lucrând în domeniul sănătății și întâlnind atâtea situații
nefericite sau foarte nefericite, am început să înțeleg lucrurile mai în profunzime, să-mi
dau seama că dacă vreau să ajut e important să fiu cerebrală, rațională, să gândesc cu mintea
nu cu sufletul. Sună a desensibilizare dar nu e vorba despre asta pentru că atunci ar trebui
să fii la fel fată de toți. Ori fața de copii și bătrâni nu se manifestă această atitudine
cerebrală. Am pacienți care revin și revin. Chiar dacă au am schimbat locația, ei vin după
”farmacista lor”. Când omul pleacă liniștit sau chiar zâmbind, nu doar pentru că i-am dat
tratament ci și pentru că l-am ascultat, mă motivează să fiu atentă pentru că îmi dau seama
că nimeni nu vine de plăcere. Poate doar am învățat să-mi gestionez emoțiile și sa acționez
așa cum e cel mai bine pentru pacient. Profesia m-a învățat să trăiesc cu dedicare și simt la
fel și când vine vorba de membrii familiei sau de prieteni. Apoi e și faptul că în farmacie
trebuie ”să gândesc pentru alții” și trebuie să fiu convingătoare, să fiu stăpână pe ceea ce
decid sau fac. Simt că acest lucru m-a făcut un om mai puternic, cu un grad ridicat de
autonomie, datorită încrederii cu care mă investesc oamenii. Și ce e mai important – faptul
că nu le dezamăgesc așteptările. E și faptul că profesia impune un anumit respect, e o
”limită înaltă de bun-simț” care se regăsește când mă întâlnesc cu oamenii pe stradă. Apoi,
legat de faptul că trebuie să comunic, să fiu convingătoare, am învățat să mă relaționez cu
tipuri foarte diferite de oameni iar acest lucru se reflectă și în viața extraprofesională.”

Intervievatorul: ” - Care este perspectiva prin care poți descrie viața, în urma întregii
experiențe de farmacist de până în acest moment?”
Intervievatul: ” - În primul rând am învățat să fiu foarte recunoscătoare pentru ceea ce am,
pentru sănătate. În al doilea rând, cred că nu suntem întâmplător în lume, fiecare avem o
misiune și fiecare ar trebui să facem bine ceea ce avem de făcut. Perspectiva mea este una
optimistă mai ales că s-a întâmplat adesea ca pacientul să se întoarcă și să-mi spună că
leacul a fost de ajutor, iar asta mă motivează. Asta îmi confirmă că sunt omul potrivit la
locul potrivit și că îmi îndeplinesc misiunea.;

Intervievatorul: ” - Dacă tu ai fi solicitat acest interviu a cărui temă este ”Profesia și starea
de bine psihologic”, ce alte întrebări ai mai fi adresat?”
Intervievatul: ” - …….Mi s-au părut foarte potrivite întrebările, foarte bine țintite. Nu știu
ce altceva aș mai putea să întreb.”

Pasul 7. Notele / Analiza de conținut - realizarea notelelor metodologice, de conținut și analitice

Apreciind în ansambu textul transcris, acesta are o lungime potrivită unui discurs asumat
de 18 minute (durata totală a interviului a fost de 21 de minute), limbajul folosit conține și
termeni concreți dar domină termenii abstracți (”intrigată”, ”introvertită”, ”integrez”,
”desensibilizare”).

Datorită pregătirii profesionale, limbajul este unul elaborat, cu fraze ample, bine
articulate. Persoana intervievată apelează deseori la exprimare metaforică (”prima linie”,
”să gândesc pentru alții”, ” să gândesc cu mintea nu cu sufletul” ).

Valența emoțională generală a discursului este una optimistă, conturându-s în ansambulu


o emoționalitate pozitivă (”mă simt un om apreciat și realizat”, ” trăiesc cu dedicare”, ”
Perspectiva mea este una optimistă”).

Cu privire la notele metodologice, în urma interviului consider atitudininea generală a


respondentului ca fiind una foarte interesată și deschisă, persoana mărturisindu-mi la sfârșit
că a afat multe lucruri despre ea la care nici nu s-a gândit înainte să verbalizeze răspunsul
la întrebările adresate. Atmosfera a fost una relaxată datorită faptului că suntem cunoștințe
vechi. Nu a apărut niciun fel de obstacol pe pacursul desfășurării interviului.

În ceea ce privește note de conținut:, din analiza de conținut a mesajului verbal al


respondentului prin identificarea semnificației cuvintelor folosite în urma împărțirii
textului în unități de conținut, am identificat următoarele domenii ale Selfului:
• Self emotional – deoarece foloseste multe cuvinte cu conotatie emotionala cu valentă
pozitivă când se referă la prezent și cu valență negativă când se referă la trecut (”n-am mai
dorit să fiu o povară pentru părinți”, ” nu mă simțeam împlinită”, ” mi-a plăcut enorm ce
trebuia să fac”, ” am suferit ca și copil”, ” e greu să fii neputincios și singur pe lume”, ” am
învățat să fiu foarte recunoscătoare”, ” Perspectiva mea este una optimistă”)

• Self motivational – care integrează cuvinte cu referiré la motivele sau idealurile sale
(”doream să mă afirm”, ” Mi-ar fi plăcut să fac teatru”, ””)

• Self aptitudinal – identificat prin cuvinte care fac trimitere directa la abilitatile si
competentele personale (”La școală n-am excelat”, ” să fiu convingătoare”, ””)

• Self valoric – prin cuvinte care fac referire la atitudinile, credintele si valorile personale
(”definește implicarea”, ” fiecare avem o misiune”, ” cred că nu suntem întâmplător în
lume”, ” îmi îndeplinesc misiunea”)

• Selful trasaturilor –prin cuvinte care se asociaza cu trasaturi de personalitate (”cerebrală,


rațională”, ” cerebrală, rațională”, ” grad ridicat de autonomie”, ” am învățat să mă
relaționez”)

• Selful relational – prin expresii care se refera la relatiile interpersonale (”Introvertită când
eram acasă”, ” am început să mă integrez”, ” am foarte multe cunoștințe”, ”puțini prieteni
apropiați”, ” păstrez aceiași calitate relațională”).

• Am identificat câteva elemente legate de Selful de statut. Acestea ar fi: ” muncitor


necalificat la bandă”, ” Sunt o familistă convinsă”, ”n-am copii”

Prin mulțimea referirilor, consider că cel mai important domeniu al Selfului pentru
respondent este Selful valoric și Selful trăsăturilor. urmate apoi de Selful emoțional.

Împărțirea textului în unități de conținut este prezentată la Anexa 2.

Note analitice pe care le-am identificat fac referiri la tema destinului, tema misiunii pe
care o avem pe acestă lume, tema frustrărilordin copilărie și cea a depășirii condiției.
Conexiunile pe care le observ sunt cele legate de nevoia de realizare în domeniul
profesional în absența copiilor. Modul de răspuns a participantei este unul direct, deloc
evaziv, atitudinea senină, împăcată.

Pasul 8. Concluzii

Pornind de la întrebarea de cercetare : ”Cum influențează profesia de farmacist structura


de personalitate a practicantului ei”? am aplicat un interviu semi-structrat în care am
adresat întrebări care au generat răspunsuri prin care am încercat să surprind dinamica de
personalitatea a practicantului unei astfel de profesii.
Identificând structurile de personalitate care au început să de formeze în adolescență și
anume deschiderea și extraversiunea (deși manifestările erau cele ale introvertului dar pot
fi explicate prin specificitatea mediului familial), am observat cum cerințele specifice
acestei profesii (cele de relaționare eficientă, ascultare empatică și participativă, necesitatea
de a avea putere de decizie, asumarea responsabilității pentru deciziile asumate), au dus la
transformarea acestei persoane în ceea ce privește dezvoltarea unor trăsături clare de
personalitate. Astfel, de la personalitate cu manifestări introverte în unele situații, a devenit
o persoană total orientată spre oamenii, spre interacțiunea cu aceștia cu scopul de a-i ajuta.
De la o structură sensibilă, miloasă - la o structură care a învățat gestionarea emoțiilor și
creșterea capacității de gândire analitică. De la un adolescent nemulțumit de viața sa - la
un adult care apreciează viața și consideră că are o misiune de îndeplinit lucru care face ca
obstacolele să fie considerate o provocare. Acest aspect face ca Selful dominant pe care l-
am identificat să fie Selful valorilor. Profesia de farmacist are ca și punct de pornire
jurământul lui Hipocrate iar acest lucru și-a pus amprenta asupra personalității
respondentei.
Din analiza Selfului trăsăturilor, așa cum reiese din analiza răspunsurilor persoanei
intervievate, datorită aprecierii pe care o simte ca urmare a practicării acestei profesii, s-a
dezvoltat și un alt element de personalitate și anume autoeficacitatea ridicată. Această
profesie a dezvoltat și alte trăsături de personalitate cum ar fi independența, autonomia,
prin libertatea de decizie responsabilă care i se acordă practicantului ei.
Din analiza aspectelor enumerate mai sus, putem concluziona că profesia de farmacist
influențează dinamica personalității în cazul de față.

ANEXA 1

IDENTIFICAREA ”SELF-URILOR”

Intervievatorul: ” - Ești de profesie farmacist. Ai ales acest ”drum” sau ”drumul te-a ales
pe tine”?
Intervievatul: ”- Drumul m-a ales pe mine. Când am terminat liceul, /n-am mai dorit să
fiu o povară pentru părinți /(Self emoțional - ) și /m-am angajat ca și muncitor necalificat
la bandă/(Self de statut), așa cum multe dintre colegele mele făceau. Evident că /nu mă
simțeam împlinită/(Self emoțional - ) și după un an, fără să mă întrebe și fără să știu de ce,
mama m-a înscris la Facultatea de Farmacie. Probabil pentru că tatăl meu era medic
veterinar, fratele meu – de asemenea. Probabil s-a gândit pentru vremea aceea că ar fi un
loc de muncă bun pentru o fată. Noi nu comunicam bine, nici cantitativ dar nici calitativ.
Deși mirată și intrigată că nu s-a consultat cu mine, m-am dus să dau examenul, am intrat
și /a început să-mi placă foarte mult/(Self emoțional +). Una dintre profesoare m-a îndrăgit,
țineam legătura cu dânsa. Iar când a auzit de un loc de muncă, m-a trimis la interviu. Din
prima secundă /mi-a plăcut enorm ce trebuia să fac/ (Self emoțional + ) și /am prind drag
de această profesie/ (Self emoțional +) de la zi la zi. De 16 ani de când lucrez, /n-am vrut
niciodată să renunț/ (Self motivațional). Simțeam și /simt că sunt omul potrivit la locul
potrivit/ (Self aptitudinal și Self emoțional +) deși… ”drumul m-a ales pe mine”.

Intervievatorul: ” - Cum te-ai putea descrie ca tânără, înainte de a începe să profesezi ca


și farmacist?
Intervievatul: ” - /Introvertită când eram acasă/ (Self relațional). /Mă retrăgeam în citit/
(Self relațional). Așa îmi găseam liniștea. /La școală n-am excelat/ (Self aptitudinal) dar
eram în prima jumătate a clasei ca și performanță. În schimb, îmi /doream să mă afirm/
(Self motivațional) și /eram mereu implicată în tot felul de activități/ (Self aptitudinal)
extrașcolare. Eram în ”prima linie” când trebuia organizată excursie sau un bal. Așa /am
început să mă integrez/(Self relațional) și să mă formez. /Mi-ar fi plăcut să fac teatru/(Self
de statut și motivațional). /Îmi plăcea să mi se acorde atenție/ (Self emoțional).”

Intervievatorul: ” - Cine ești tu acum?”


Intervievatul: ” - /Sunt o familistă convinsă/(Self de statut), deși /n-am copii/ (Self de
statut)….Din punct de vedere profesional , /mă simt un om apreciat și realizat/ (Self
aptitudinal). Simt asta pentru că /mi se transmite din diferite surse și în repetate rânduri/
(Self relațional). Consider că /sunt percepută ca un om serios, dedicat/ (Self aptitudinal).
Mă /definește implicarea/(Self valoric) în /relația cu pacientul/(Self relațional). În afara
profesiei, deși/ am foarte multe cunoștințe/ (Self relațional), /am puțini prieteni apropiați/
(Self relațional). Sunt relații vechi, /oameni pe care eu i-am apreciat mereu/ (Self
relațional) din punct de vedere profesional și cu care, chiar dacă nu mă văd sau comunic
zilnic, /păstrez aceiași calitate relațională./ (Self relațional)”

Intervievatorul: ” - Interacționezi zilnic cu pacienți bolnavi. Te influențează în vreun fel


acest lucru?”
Intervievatul: ” - Da. /Uneori mi-e milă/ (Self emoțional), mai ales când e vorba de copii
și de bătrâni. Probabil pentru că /am suferit ca și copil/ (Self emoțional -), /mă văd un copil
cu o copilărie nefericită/ (Self emoțional -) și cred că e nedrept să fie copii bolnavi și care
suferă. Iar față de bătrâni…/e greu să fii neputincios și singur pe lume/ (Self emoțional -).
În rest…lucrând în domeniul sănătății și întâlnind atâtea situații nefericite sau foarte
nefericite, /am început să înțeleg lucrurile mai în profunzime/ (Selful trăsăturilor), să-mi
dau seama că /dacă vreau să ajut/ (Selful valorilor) /e important să fiu cerebrală, rațională/
(Selful trăsăturilor), să gândesc cu mintea nu cu sufletul. Sună a desensibilizare dar nu e
vorba despre asta pentru că atunci ar trebui să fii la fel fată de toți. Ori fața de copii și
bătrâni nu se manifestă această atitudine cerebrală. Am pacienți care revin și revin. Chiar
dacă au am schimbat locația, ei vin după ”farmacista lor”. Când omul pleacă liniștit sau
chiar zâmbind, nu doar pentru că i-am dat tratament ci și pentru că l-am ascultat, /mă
motivează să fiu atentă/ (Self motivațional) pentru că îmi dau seama că nimeni nu vine de
plăcere. Poate doar/ am învățat să-mi gestionez emoțiile/ (Selful trăsăturilor) și sa acționez
așa cum e cel mai bine pentru pacient. /Profesia m-a învățat să trăiesc cu dedicare/ (Selful
valorilor) și /simt la fel/ (Self emoțional ) și când vine vorba de membrii familiei sau de
prieteni. Apoi e și faptul că /în farmacie trebuie ”să gândesc pentru alții”/ (Self aptitudinal)
și trebuie /să fiu convingătoare/ (Self aptitudinal), /să fiu stăpână pe ceea ce decid sau fac/
(Self aptitudinal). Simt că acest lucru m-a făcut /un om mai puternic/ (Selful trăsăturilor),
cu un /grad ridicat de autonomie/ (Selful trăsăturilor), datorită /încrederii cu care mă
investesc oamenii/ (Self de statut). Și ce e mai important – faptul că /nu le dezamăgesc
așteptările/ (Selful aptitudinilor). E și faptul că profesia impune un anumit respect, e o
”limită înaltă de bun-simț” care se regăsește când mă întâlnesc cu oamenii pe stradă. Apoi,
legat de faptul că trebuie să comunic, să fiu convingătoare, /am învățat să mă relaționez/
(Selful trăsăturilor) cu tipuri foarte diferite de oameni iar acest lucru se reflectă și în viața
extraprofesională.”

Intervievatorul: ” - Care este perspectiva prin care poți descrie viața, în urma întregii
experiențe de farmacist de până în acest moment?”
Intervievatul: ” - În primul rând /am învățat să fiu foarte recunoscătoare/ (Self emoțional
+) pentru ceea ce am, pentru sănătate. În al doilea rând, /cred că nu suntem întâmplător în
lume/ (Selful valoric), /fiecare avem o misiune/ (Selful valoric) și /fiecare ar trebui să
facem bine ceea ce avem de făcut/ (Selful valoric). Perspectiva mea este /una optimistă/
(Self emoțional +) mai ales că s-a întâmplat adesea ca /pacientul să se întoarcă/ și să-mi
spună că leacul a fost de ajutor, iar /asta mă motivează/ (Self motivațional). Asta îmi
confirmă că sunt omul potrivit la locul potrivit și că /îmi îndeplinesc misiunea/ (Self
valoric)
Intervievatorul: ” - Dacă tu ai fi solicitat acest interviu a cărui temă este ”Profesia și starea
de bine psihologic”, ce alte întrebări ai mai fi adresat?”
Intervievatul: ” - …….Mi s-au părut foarte potrivite întrebările, foarte bine țintite. Nu știu
ce altceva aș mai putea să întreb.”
Întrebări, exerciții și aplicații:

1. Se dau urmatoarele ipoteze de lucru formulate în diverse cercetari cantitative. Transformati


aceste ipoteze în intrebari de cercetare.
• Există o corelație semnificativă între satisfacția în munca a voluntarilor și dedicarea
acestora în muncă.
• Există o corelaţie semnificativă între satisfacţia cu viaţa şi auto-acceptare
• Există o corelaţie semnificativă între extraversiune şi optimism.
• Exista diferente semnificative intre cadrele medicale si bolnavi la nivelul perceptiei asupra
simptomatologiei bolii

2. Pornind de la modelul de interviú prezentat mai sus, formulați o întrebarea de cercetare în funcție
de interesul propriu. Realizați un interviu semi-structrat prin care adresati întrebări care pot genea
răspunsuri prin care să surprindeți dinamica de personalitatea a subiectului/grupului analizat.
Interviul trebuie să cuprindă minim 20 de întrebări.

S-ar putea să vă placă și