ISUS REVINE ÎN SLAVA SA

CUPRINS:

1. Deschidere 70 IC – Vin’ la Isus azi, nu’ntârzia

2. Rugă
3. Poezie: În aşteptare
4. Introducere
5. COR
6. Tema I
7. Tema II
8. COR
9. Tema III
10. Poezie: Mai e puţin!
11. Tema IV
12. Tema V
13. COR
14. Poezie: Va reveni Isus curând!
15. Încheiere
16. Închidere 292 Numai cu Isus voiesc a merge
17. Rugă
18. Postludiu – ieşire
 1

ÎN AŞTEPTARE

Inimile noastre bat la cruce

Unde inima Domnului a-ncetat să mai bată
Noi am continuat să trăim la mormântul Său
De pe care piatra tăcerii eterne a fost răsturnată.
În Sanctuarul ceresc, în palmele dragostei Sale
Chipul mântuirii noastre se oglindeşte
Chipul nostru trecut prin focul de topitoare iubire
Prin sângele Său, în faţa Tatălui El ni-l străluceşte
Aici a venit şi aici a murit
Moartea Lui, viaţa noastră cea de ieri
Aici a-nviat şi de-aici S-a ‘nălţat
Şi tot aici, după făgăduinţă, va veni.
Întârziate, profeţiile îşi găsesc împlinirea
Istoria urcată-ncet din răsărit, coboară grabnic în apus
Totul aleargă să câştige clipa pierdută
Şi somnul nu fuge aşteptându-L pe Domnul Isus.
Între clopotele pământului şi trâmbiţele cerului
Marile semne profetice sunt pe sfârşite
Galileeni ai zilelor de-apoi suntem noi
După Domnul, cu privirile spre cer aţintite
Vino Doamne,
Inimile noastre nu bat nimănui altcuiva
Bat odată cu ceasul vremii, venirea Ta.

Benone Burtescu
 2
INTRODUCERE

Mâna lui Dumnezeu desfăşoară sulurile profetice, şi prin

Duhul Sfânt minţile sunt luminate spre înţelegere. Profeţie, după
profeţie îşi găsesc împlinirea în istorie. Orice om credincios sau
necredincios, ţinând într-o mâna Biblia iar în cealaltă istoria,
trebuie să recunoască exactitatea cu care Cuvântul lui Dumnezeu
şi-a găsit împlinirea de-alungul veacurilor.

Un singur eveniment către care converg atâtea semne

prevestitoare a mai rămas de împlinit: măreaţa şi glorioasa revenire
a Domnului Hristos. Către acest eveniment au privit creştinii din
toate timpurile, constituind sensul şi ţinta vieţii lor. Cu ochii
pironiţi spre răsplătire au înfruntat martirii eşafodul, sfâşierea
fiarelor sălbatice, răcoarea celulelor, singurătatea munţilor şi orice
manifestare de ură sau prigoană a împotrivitorilor din toate
timpurile.

La mijlocul secolului XIX a avut loc o mare trezire

spirituală, iar data de 22 octombrie 1844 a devenit memorabilă,
chiar dacă înţelegerea profeţiei din Daniel 9:25 a fost greşit
interpretată. Se aştepta venirea lui Isus. El a venit într-adevăr, dar
nu pe pământ, ci în Sfânta Sfintelor, în ceruri, ca Mare Preot şi
Mijlocitor pentru salvarea tuturor acelora care L-au iubit, L-au
dorit şi L-aşteaptă cu dor.

Cu acea ocazie s-au făcut pregătiri atât de intense, mărturisiri

atât de sincere, remuşcări atât de mari încât dacă ele s-ar repeta
astăzi, lumea ar arăta cu totul altfel, iar revenirea Domnului
Hristos ar fi mult grăbită, sau .... poate că ar fi avut loc de mult.

Tot cu acea ocazie au fost compuse imnuri inspirate despre

acest minunat şi măreţ eveniment, imnuri ce au devenit curând leit-
motivul unui popor ce aşteaptă. Milioane de aşteptători erau
însufleţiţi de ele.
 3
Cel mai mare poet şi compozitor al începutului mişcării
advente a fost Uriah Smith. În multe din lucrările sale observăm
viziunea întâlnirii cu Domnul, care a însufleţit întreaga sa viaţă.

Într-una din zile meditând la făgăduinţa împlinirii în curând

a speranţei tuturor veacurilor, el ia pana şi sub inspiraţie divină,
scrie: Veşti de sfântă speranţă… El a pus aceste versuri pe
melodia binecunoscută care avea ca temă aşteptarea întoarcerii
celor plecaţi pe front.

A devenit cântarea zilelor de foc din jurul datei de 22

octombrie 1844, dar flăcările ei nu s-au stins nici până azi. O
cântă prima comunitate din lume. organizată la Washington şi
face în jurul ei istorie până astăzi.

Cântată astăzi ea ar trebui să ne unească inimile în

întâmpinarea Domnului Isus, ar trebui să ne limpezească
gândurile spre o înnoire a vieţii, pentru marea întâlnire.

- AMIN!
 4
TEMA I
Mandatul misiunii noastre

„Eu vin curând”- şopteşte orice clipă. Acest „Eu

vin curând” este vârful strălucitor al edificiului marilor
făgăduinţe: explică însuşi rostul faptelor de a trăi,
întregindu-i parcursul. E făgăduinţa vieţii, începutul
veşniciei pentru cei mântuiţi.

Acest mesaj e transmis lumii, unei lumi desprinse

de El, prin însăşi voia ei, şi apoi unită din nou cu
Dumnezeu... însă... cu preţul unei vieţi, a scumpului nostru
Mântuitor. Numai astfel a fost posibilă împăcarea,
restabilirea lucrurilor şi primirea de către noi a unui nume
nou, aşa de preţios: a d v e n t = a ş t e p t ă t o r . Da,
Domnul Isus spune: „Eu vin curând”.

Paşi se aud în cer, paşi în timp şi în spaţiu, tot mai

aproape, aproape, chiar la uşi! Ne surprind? Sau suntem
în aşteptare? Răsună în inimile noastre ca o dulce
melodie, sau ca un semnal de alarmă? Ne deranjează în
alergările noastre, sau constituie bucuria şi unicul sens al
vieţii trăite pe pământ? Ne strică planurile de viitor, sau
sunt chiar împlinirea lor?

Dumnezeu citeşte în inimile multora împotriviri

ascunse, pe faţa altora vede împotriviri făţişe sau striviri
de conştiinţă prin compromis. Pe unii îi surprinde stând
de mult timp la răscruce, nehotărâţi. Alţii, sunt pe calea
cea bună, dar se despart deseori de ea, şi tot atât de des se
întorc înapoi, între zidurile negre ale păcatului.
 5

Ochii Lui urmăresc cu o deosebită atenţie pe aceia

care deşi sunt puţini la număr, s-au dăruit cu totul
drumului îngust al renunţării la păcat, al statorniciei şi al
ascultării, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa
lui Isus. Aceştia sunt cei care vor fi găsiţi pregătiţi pentru
a fi mutaţi ca şi Enoh, Moise şi Ilie în Cetatea sfântă, ca
şi caracterul lor. Aceştia sunt oameni în care Dumnezeu
se poate încrede, care îl reprezintă cu cinste şi care sunt
o privelişte pentru lume, îngeri şi planetele necăzute din
Univers.

Sunt şi eu printre aceştia? Sunteţi şi dumneavoastră?

Dumnezeu aşteaptă de la fiecare dintre noi să fim

ambasadorii Săi, reprezentanţi ai caracterului Său Sfânt,
model de vieţuire creştină, martori ai Săi, oricând şi
oriunde: în Ierusalim - adică în Biserică, în ludea - în
familie şi printre rude, în Samaria - printre prieteni şi
cunoscuţi şi până la marginile pământului.

Amin!
 6
TEMA II EU SUNT CU VOI PANA LA SFÂRŞIT!

După ce a spus aceste cuvinte încredinţând

ucenicilor mandatul misiunii lor: „Şi voi veţi primi o
putere când se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-mi
veţi fi martori” - Domnul Hristos s-a înălţat la cer şi un
nor L-a ascuns de ochii lor. Dar prin ochii credinţei ei,
ucenicii acelor vremuri, şi în toate timpurile până la noi,
urmaşii Săi au putut vedea mâinile Sale întinse spre
binecuvântarea acelora care se înrolează sub steagul Său
însângerat, dar biruitor. El priveşte spre cei rămaşi aici,
pe pământ cu nespusă iubire. El cunoaşte din proprie
experienţă, lupta cu ispitele, frământările vieţii, agonia
morţii. El ştie unde şi cum îi lasă pe aceşti prea puţini
reprezentanţi ai Săi dar prea dragi şi nespus de preţuiţi în
ochii Săi. Către ei noi toţi care dorim să-L urmăm cu
devoţiune până la capăt Mântuitorul ne transmite cel mai
mângâietor mesaj: „Iată Eu sunt cu voi până la sfârşitul
veacului.”
Cine gândeşte superficial nu poate înţelege ce
înseamnă: "Eu sunt cu voi", în timp ce El pleacă. Dar
pentru un ucenic credincios oricât ar fi de trist că aceasta
ar fi ultima oară când trecea Domnul Isus printre ei,
făgăduinţa auzită era minunea cea mai mare. Stă în
posibilitatea Domnului Isus proslăvit să plece şi în
acelaşi timp să rămână cu ei... şi cu noi. Prin Duhul
Său cel Sfânt El este cu noi când se frânge pâinea,
când vântul suflă încotro vrea, fără să ştim de unde
vine şi unde se duce, când prevestiri rele lovesc în

clopotele vremii. Cei doi îngeri care au zăbovit în norul

 7
ce-1 însoţea pe Domnul la înălţare, au afirmat: „Acest
Isus, care S-a înălţat din mijlocul vostru, va veni în
acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer.”
Recomandând ucenicilor statornicia în faţa
evenimentelor prevestitoare ale revenirii Sale, însuşi
Domnul spunea: „Când veţi vedea petrecându-se toate
acestea, să vă ridicaţi ochii spre cer, căci izbăvirea
voastră se apropie.”
Învăţăm de aici că, cine este legat de suflet de
făgăduinţa reîntâlnirii cu Domnul, va avea privirile
ridicate spre cer, dincolo de ceea ce se petrece în jurul
său, obişnuit şi comun - el va privi către o devenire
veşnică.
Un nor de îngeri L-a ascuns de privirile ucenicilor
când S-a-nălţat la cer.
Un nor de îngeri - norul cel alb - cum îi spun cei
ce-L iubesc, îl va descoperi pe Mântuitorul credincioşilor
care Îl vor aştepta.
Vestea că El va veni în curând, nu mai este doar
un ecou al glasului care a răsunat odinioară pe Muntele
Măslinilor, ci, preluată de mii şi mii de aşteptători,
devine trâmbiţa răsunătoare care vesteşte unei lumi
întregi că împlinirea făgăduinţei este la hotarul timpului,
că norul cel alb este gata să se arate şi că în curând,
foarte curând, marea familie a celor mântuiţi de pe
pământ va fi reunită cu marea familie din ceruri, spre a fi
veşnic nedespărţiţi, prin Acela care ne-a iubit atât de
mult !
Amin!
 8
TEMA III

UNDE NE VOM PETRECE VEŞNICIA ?

A doua venire a Domnului Isus are doua faze

distincte ce se petrec la 1.000 de ani una de cealaltă.

Mai întâi, Domnul vine - dar, după toate sfintele

relatări, nu până pe pământ. El va coborî pe norul alb în
chip maiestos, pentru a-i salva pe cei credincioşi din
noaptea strâmtorării Iui Iacov şi pe toţi credincioşii şi
drepţii Lui, care au trăit vreodată pe pământ.
Cu ocazia învierii speciale vor ieşi din morminte
slăviţi toţi aceia care au murit în credinţa soliei îngerului
al treilea. „Orice ochi Îl va vedea, şi cei ce L-au străpuns.”
Aceia care au râs şi au batjocorit pe Isus, şi cei mai
violenţi împotrivitori ai adevărului şi ai poporului Său vor
fi înviaţi ca să-L vadă în slava Sa şi să vadă cinstea pe
care o primesc cei credincioşi şi ascultători. Apoi, are loc
învierea generală a tuturor celor credincioşi şi
transformarea celor care sunt în viaţă, întâlnirea noastră
cu Domnul având loc în văzduh.

„Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui

arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu Se va cobora din
cer şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii
care vom fi rămas, vom fi răpiţi împreună în nor, ca să
întâmpinăm pe Domnul în văzduh.” (Urmează apoi
întâlnirea în văzduh şi zborul de şapte zile până la Marea
de Cristal.)
 9

Acesta este momentul la care noi foarte adesea ne

referim, când spunem „a doua venire”. Acest moment,
prea aşteptat de unii, prea neaşteptat de alţii, dorit cu
toată fiinţă, urât cu toată puterea, susţinut până la jertfă,
combătut până la prigonire, este momentul crucial în faţa
căruia fiecare om va trebui să aleagă. Orice om se va
închina cuiva: fie Dumnezeului Prea Înalt, păzind
poruncile şi slujindu-I cu credincioşie, fie preceptelor
omeneşti, primind pe mână sau pe frunte, semnul fiarei.
Alegerea stă în puterea voinţei şi acţiunii noastre, pe baza
propriei noastre alegeri! Astăzi, acum, fiecare din noi
hotărâm unde ne vom petrece veşnicia.

Cât despre noi, fericirea noastră este să ne

apropiem de Dumnezeu şi din tumultul stresului
cotidian să ne înălţăm zilnic privirea către sferele
cereşti, de unde aşteptăm cu dor pe Acela pe care Îl
iubim, Îl urmăm şi alături de care dorim să trăim
veşnic împreună.
Amin!
 10
MAI E PUŢIN!

Mai e puţin!
Nu ne mai ajung zilele să ne gândim la viitor!
Sângele ispăşitor
aşteaptă să fie curăţit de pe altarul aurit
din Sanctuar.
Valul de har,
din ce în ce mai greu
ajunge, sa sfărâme inimi de piatră.
Străjerii arată
că noaptea s-a dus...
E totu-n zadar?

Mai e puţin!
Anii s-au scurs ca lunile,
lumile ca săptămânile.
Săptămânile ca zilele....
Aşa ne vom trezi mâine pe pragul veşniciei,
Prea obosiţi de goana după pâine,
Prea ocupaţi mai mult de oglinzi
şi ce mai vinzi !
Adunaţi pe lângă minunile lumii,
În acelaşi timp îngroziţi şi atraşi de ele,
deşi printre stele se aud zăngănind armele
semne şi ele,
că vremea s-a împlinit
Şi de pregătit,
Cât ne-am pregătit pentru sfârşit?
 11

Mai e puţin!
Şi visul vostru va fi realitate,
Când inimile voastre schimbate
Îl vor putea vedea!
În faţa Sa, cum vom justifica
Timpul pierdut în lustruirea vasului de lut,
deja pierdut ?

Mai e puţin!
Când vom pleca spre cer,
ne vor rămâne aici,
neterminate,
planurile, multe abandonate,
din lipsă de motive, poate!...

Mai e puţin !
Deşi ne place să credem
că nu trebuie să vedem nimic în viitor,
totuşi, nu mai e nici un mister:
VINE ISUS, SĂ NE DUCĂ LA CER!
 12
TEMA IV
POPASURI PE MUNTELE MĂSLINILOR

O fărâmă de viziune din splendoarea măreţului

eveniment al revenirii ne descoperă un amănunt la care
poate prea puţini au meditat.
De ce a ales Domnul Isus Muntele Măslinilor ca
loc de înălţare a Sa de pe pământ? De ce nu Sionul sau M
oria, sau dealul Golgotei, unde mâna Sa străpunsă a unit
cerul cu pământul? De peste tot El fusese lepădat,
batjocorii şi alungat, în Muntele Măslinilor El găsise
adesea liniştea Sa, deşi grădina Ghetsemani era la poalele
muntelui, încărcată de toată amintirea chinului Său de
moarte pentru salvarea neamului omenesc. Erau şi multe
amintiri frumoase! Aici, chiar pe locul acesta, copiii şi
mulţimea i-au ieşit în întâmpinare cu ramuri de finic şi de
palmier, pregătindu-I intrarea triumfală în Ierusalim.
Aici, în acest loc plânsese El pentru „cetatea
nepocăită!”
Din acest loc al înălţării Sale se zărea Betania, cu
casa lui Lazăr, şi simţi din nou dintr-acolo mireasma
mirului de nard curat din vasul de alabastru al Mariei.
Aici stătuse de vorbă cu ucenicii Săi de nenumărate ori,
aici le predase El cele mai frumoase lecţii ale iubirii
mântuitoare şi chiar despre semnele revenirii Sale.
Mărturia zice:
„Dumbrăvile şi vâlcelele muntelui fuseseră sfinţite
de rugăciunile şi lacrimile Sale.”
Nu în mod arbitrar a ales Domnul Muntele
Măslinilor ca loc al înălţării Sale. Motive înalte şi
temeinice erau la baza acestei hotărâri. De pe Muntele
 13
acesta vroia să se înalţe la cer. Tot pe vârful muntelui
acestuia Se va odihni piciorul Său când va veni a
doua oară, ca Domn al Domnilor şi Împărat al
Împăraţilor.
Acest „când va veni a doua oară” amintit aici, se
referă la momentul revenirii Domnului pe pământ, la
sfârşitul celor 1.000 de ani petrecuţi cu sfinţii în cer.
Atunci, la atingerea lui, Muntele Măslinilor se va despica
în două se va face un şes mare şi o atingere cerească va
curăţi locul unde va fi coborâtă cetatea sfântă, Noul
Ierusalim. Pământul va fi curăţit prin foc, în timp ce
flăcările nu vor atinge cetatea şi Domnul îşi va muta
astfel definitiv reşedinţa Împărăţiei Sale.
Dacă slava Templului lui Solomon a apus, dacă
prigonirile au distrus multe biserici, prefăcându-le în
ruine, templul adorării lui Isus nu 1-a putut distruge
nimeni, nici focul, nici apa, nici schingiuirile, nici
decapitările, nici ameninţările, nici decretul duminical care
va urma, nici scoaterea de sub scutul legii, nici decretul
final de omorâre a creştinilor.
Ceasurile profetice se apropie de ultimul gong. O
recunosc istoricii, sociologii, oamenii mari ai acestei lumi.
Să ne suim în turnul de strajă al templului unei
inimi curate şi să ascultăm acolo ecoul fiinţelor
îmbrăcate în alb de stele care spun: „Isus este gata să
vină mai repede şi mai minunat decât îţi închipui tu!
Fii gata! Pe haina albă să nu fie nici o pată! Cununa
răsplătirii să nu lipsească de pe cap! Cetatea
Ierusalimului este gata! Tot cerul este în pregătire
pentru tine, pentru voi, toţi, care-L iubiţi pe Domnul!
Vine, da, vine să vă ia acasă la Dumnezeu!
 14
TEMA V

SEMMELE TIMPULUI SUNT ELOCVENTE

Viitorii cetăţeni ai Noului Ierusalim se pregătesc

intens în aceste zile, cu toată seriozitatea, plenar şi cu
succes. Pastori, prezbiteri sau membri laici sunt amplu
încadraţi în ofensiva lor, ca încheierea ce este gata să aibă
loc să cuprindă un seceriş cât mai bogat de suflete pentru
măreaţa sărbătoare a revenirii Domnului Hristos,
evenimentul cel mai sublim, mai minunat şi unic în
istoria pământului şi chiar a Universului.

Sub călăuzirea Duhului Sfânt, organizatorul şi

călăuzitorul tuturor acţiunilor şi eforturilor evanghelistice,
lucrarea de vestire a acestui eveniment şi a pregătirii în
vederea lui va ajunge la urechile şi la inima oricărui suflet.
Nimeni nu va putea spune: „eu nu am auzit, eu nu am
ştiut.”

Nu este de mirare că mulţi resping, râd şi

batjocoresc făgăduinţa revenirii Lui. Au râs de Noe şi de
cei ce l-au ajutat să construiască corabia, dar nu şi după ce
a început potopul.

Au râs şi de Lot în Sodoma, când el le-a spus că

Dumnezeu va nimici oraşul pentru mulţimea
fărădelegilor lui, dar nu şi după ce a început să cadă din
cer foc şi pucioasă!
 15

Au râs şi au batjocorit pe toţi creştinii secolelor

trecute, care, cu preţul vieţii au trecut ştafeta din mână în
mână ajungând până la noi, reprezentanţii secolului
XXI, chemaţi să ţinem sus steagul însângerat al
Prinţului Emanuel, şi să vestim oricând şi oricui că
vremea lumii este spre apus şi că în curând, mai curând
decât aşteptăm cel mai pregătit advent, Domnul Hristos va
veni.

Semnele timpului sunt elocvente chiar şi pentru cei

care îşi închid inima, ca să nu creadă şi urechea ca să nu
asculte adevărul Evangheliei. Cutremure, inundaţii, ciocniri
armate, neînţelegeri între popoare, în familii, între oameni,
dar mai presus de acestea, unirea protestantismului cu
puterea papală, întinzând împreună mâna peste abis -
spiritismului pot fi semne că îngerul harului este în
perspectivă să-şi ia zborul de pe pământ, spre a nu se mai
întoarce niciodată.

Dumnezeu ne cheamă să ascultăm cântecul

făgăduinţelor
Sale, să privim cerul de stele al promisiunilor Lui faţă de
noi şi ne spune: ca lacrima de curată să fie nădejdea
voastră şi cât vecia de nestrămutată credinţa voastră, că
aşa cum v-am promis, voi veni sa vă iau. „Da, Eu vin
curând şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia
după faptele lui,”

„Amin! Vino, Doamne Isuse!”

 16
VA REVENI ISUS CURÂND!

Noi vrem să ducem către lume

Frumosul tot pe care-l ştim.
Ne e de-ajuns un Singur Nume:
ISUS, pe care să-L rostim.
Şi tuturor sub zări de zare
Şi fiecărui, rând pe rând,
Noi spunem arşi de nerăbdare:
Va reveni Isus curând !

Noi vrem, durerilor prea grele

Să le găsim senin hotar
Şi rostul lumii, către stele,
Să-l înălţăm prin har de har.
Noi trecem lumea pe Ia cruce.
Să vadă ceru-ntreg plângând.
Noi spunem inimii-n răscruce:
Va reveni Isus curând !

De jertfa Lui nemăsurată

Cu jertfa noastră ne-am legat,
Să nu uităm niciodată
Iubire câtă am aflat
De veşnicii suntem rostire
Şi dor de cer în orice gând.
Cântăm oricui spre mântuire:
Va reveni Isus curând!

Cât la un pas e de aproape!

Cât peste-un ceas cu el vom fi.
Peste pământ şi peste ape.
Isus - e tot ce vom rosti!
Cât loc mai este să ne-adune,
Cât timp salvare-aşteptând
Minune de minuni vom spune:
Va Reveni Isus Curând!
 17
ÎNCHEIERE

DORIM ŞI NOI SĂ FIM CETĂŢENI AI CERULUI, CA ENOH?

În uriaşa clepsidră a timpului au mai rămas doar

câteva clipe de har pentru planeta albastră şi locuitorii ei.
Eveniment după eveniment se precipită, strop după strop
din ploaia târzie cad, misionar după misionar vesteşte
Evanghelia, credincios după credincios e sigilat iar în
ceruri, nume după nume este strigat, cântărit şi preţuit
după măsura caracterului Domnului Hristos.
Pentru toţi aceia, care au ales şi au urmat pe
Mântuitorul din dragoste şi adâncă devoţiune, cerul întreg
este în pregătire. Iată, prin ochii credinţei văd deja ţara
visurilor mele şi adeseori mă socotesc ca şi sosit acasă, în
patria promisă.
Undeva, într-un loc uimitor de frumos, într-una din
grădinile Universului, unde fructul oprit nu a fost rupt,
mărturie pentru noi toţi, un pământean de-al nostru a
fost dus să vadă, să contemple! Venea dinspre măreţiile
lui Dumnezeu şi mergea către alte frumuseţi ale slavei
Sale. Razele celor 7 luni de pe bolta acelei planete se
sporeau în frumuseţe, mângâind râurile de apă vie cu
armoniile lor suave, trecând în luciri argintii peste
nemuritoarele păduri şi stând la cină cu pacea câmpiilor.
Lumină din lumina celor şapte luni căzu blând pe
chipul Său, pentru a-l putea parcă recunoaşte mai bine. O
ramură de palmier ţinea în mâna dreaptă şi pe fiecare
frunza era scris: "biruinţă", răsplătirea trudei de veacuri a
unor mâini mereu în freamăt spre bine.
O cunună albă, de o strălucire orbitoare, era pe
 18
capul său. Lumina pietrelor ei, mai strălucitoare decât
lumina stelelor, cădea pe fiecare frunză, pe care se putea
citi: "curăţie", încununarea vegherii de secole asupra
furtunii de gânduri, liniştite în pacea unui curcubeu între
hotarele tâmplelor sale, sanctuar al hotărârilor vrednice de
slavă.
Cu degetul Său, Dumnezeu i-a scris pe frunte:
"sfinţire", semnul recunoaşterii în moştenirea cerească,
locuitor al cetăţii de aur. Când a fost văzut, el era într-o
vizită, dar, ca acasă. Numele său de pământean este Enoh,
numele său ceresc nu i-l putem rosti.

Cine s-a cerut a rămâne acolo cu el, în viziune, s-a zis:

"încă nu!"
Amintirea sfântă a acestei întâlniri cu unul de-al
nostru, acolo, ne dă speranţa şi certitudinea, că ramurile de
finic, harpele şi coroanele de biruitori ne aşteaptă şi pe noi.
În curând, slava Domnului Se va arăta.
Cine este sfânt, să vină !
Cine este pregătit şi doreşte veşnicia, să vină !
Oricine iubeşte pe Domnul şi doreşte să-L urmeze,
acum şi în etern, să treacă de partea Lui.
Căci orice ochi Îl va vedea şi slava Lui va acoperi
pământul, când va veni să aducă răsplătirile Sale şi să
spună biruitorilor Săi, cu-n dulce glas, ca lui Enoh: "Vino
acas’!"
Facă Bunul Dumnezeu, ca şi noi să ne numărăm
printre trofeele jertfei şi dragostei Sale şi pentru veşnicie
să-I aducem închinare, recunoştinţă şi slavă !
AMIN.