CURS NR.

CONTRACTUL DE ANTREPRIZĂ

1.Noţiune, reglementare, caractere juridice, condiții de validitate

1.1.Noțiune
Conform dispoz. art. 1851 alin. (1) C.civ., antrepriza este contractul prin care o
persoană, numită antreprenor, se obligă ca, pe riscul său, să execute o anumită lucrare,
materială ori intelectuală, sau să presteze un anumit serviciu pentru o altă persoană, numită
beneficiar, în schimbul unui preț. Din definiția contractului de antrepriză rezultă că obiectul
raportului juridic îl constituie obligația antreprenorului de a executa o lucrare și de a o preda
beneficiarului. O caracteristică a contractului de antrepriză este că antreprenorul își păstrează
independența economică și operativă și realizează lucrarea pe riscul său.

1.2.Reglementare
Contractul de antrepriză este reglementat de Codul civil1, Cartea a V- a “Despre
obligaţii”, Titlul IX “Diferite contracte speciale”, Capitolul VI “Contractul de antrepriză”,
art. 1851 - 1880.

1.3. Caractere juridice

Contractul de antrepriză prezintă următoarele caractere juridice:
- este un contract bilateral (sinalagmatic), întrucât dă naştere la obligaţii
reciproce între părţi, antreprenorul se obligă să execute lucrarea, independent și pe riscul său,
și să o predea clientului la termenul convenit, iar acesta din urmă se obligă să facă recepția
lucrării și să plătească prețul;
- este un contract cu titlu oneros, întrucât ambele părţi urmăresc un interes
patrimonial propriu. Prețul este un element esențial al contractului;
- este un contract comutativ, părţile cunoscând din momentul încheierii
contractului, existenţa şi întinderea prestaţiilor la care se obligă;
- este un contract consensual, deoarece se încheie valabil prin simplul acord
de voință al părților;
- este un contract cu executare succesivă întrucât obligaţiile părţilor se execută
în timp, pe durata contractului;
- de regulă, antrepriza nu este un contract intuitu personae. Prin excepție,
atunci când contractul a fost încheiat în considerarea persoanei, atunci el va trebui executat
numai de antreprenor.

1.4.Condiții de validitate
În ceea ce privește capacitatea părților, beneficiarul (clientul) trebuie să aibă
capacitatea de a face acte de administrare, fie capacitatea de a face acte de dispoziție.
Antreprenorul, în toate cazurile, trebuie să aibă capacitatea deplină de exercițiu; minorul de 16
1
Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 511 din 24
iulie 2009, modificată prin Legea nr. 71/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 409 din
10 iunie 2011, republicată, Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011, în vigoare de la 1
octombrie 2011.
ani, deși poate încheia singur un contract de muncă, nu poate încheia, ca antreprenor, un
contract de antrepriză.
În condițiile Codului civil, antreprenorul este incapabil să vândă bunurile proprii
pentru un preț care constă într-o sumă de bani provenită din vânzarea bunului pe care îl
administrează ori a cărui administrare o supraveghează – art. 1655 alin. (1) raportat la art.
1853 C.civ.
În ceea ce privește obiectul contractului, fiind un contract sinalagmatic, antrepriza are
un dublu obiect:
- lucrarea executată;
- prețul.
Lucrarea executată reprezintă rezultatul muncii fizice sau intelectuale a
antreprenorului și poate consta în construirea unei clădiri, construirea de drumuri, elaborarea
de proiecte, reparații la un imobil etc.
Conform art. 1854 C.civ., prețul antreprizei poate consta într-o sumă de bani sau în
orice alte bunuri sau prestații. Prețul trebuie să fie serios și determinat sau cel puțin
determinabil.
Când contractul nu cuprinde clauze referitoare la preț, beneficiarul datorează prețul
prevăzut de lege ori calculat potrivit legii sau, în lipsa unor asemenea prevederi legale, prețul
stabilit în raport cu munca depusă și cheltuielile necesare pentru executarea lucrării ori
prestarea serviciului, avându-se în vedere și uzanțele existente.

1.5.Delimitarea contractului de antrepriză

1.5.1.Contractul de antrepriză și contractul de vânzare
Dacă antreprenorul se obligă să procure, pe lângă munca sa, și materialele necesare
pentru confecționarea lucrului ce face obiectul contractului, atunci operațiunea juridică se
aseamănă cu vânzarea unui lucru viitor. În raport de dispoz. art. 1855 C.civ., calificarea
juridică a contractului va depinde de intenția părților. Astfel, contractul va fi calificat
antrepriză, dacă din intenția părților rezultă că procurarea materialelor nu constituie decât o
clauză accesorie a contractului, al cărui obiect principal îl reprezintă realizarea lucrării, privită
ca rezultat. Din contră, dacă materialul procurat este elementul esențial al contractului,
depășind valoarea muncii, atunci este vorba de vânzarea unui lucru viitor.
1.5..2. Contractul de antrepriză și contractul de locațiune
Antrepriza se deosebește față de locațiune prin aceea că, în timp ce locațiunea asigură
folosirea temporară a unui lucru în schimbul unui preț (chirie), antrepriza are ca obiect
executarea unei lucrări în schimbul unui preț stabilit în raport cu rezultatul ei.
1.5.3. Contractul de antrepriză și contractul de mandat
Antrepriza se deosebește de mandat, întrucât are ca obiect săvârșirea unor acte
materiale sau intelectuale (în sensul de lucrări intelectuale), iar nu a unor acte juridice, iar
antreprenorul nu are puterea de a-l reprezenta pe client.
1.5.4.Contractul de antrepriză și contractul de depozit
Antrepriza se aseamănă cu depozitul dacă lucrarea se execută cu materialul clientului,
predat antreprenorului. Cât timp materialele se află la el, antreprenorul răspunde pentru
păstrarea acestora, ca un depozitar, însă obligația sa principală este de prelucrare a
materialelor, iar nu de păstrare a lor. Pentru calificarea naturii juridice a contractului este
necesar să se determine dacă efectuarea lucrării sau păstrarea materialelor formează conținutul
principal al contractului.
1.5.5. Contractul de antrepriză și contractul de muncă
Deosebirile dintre cele două contracte sunt următoarele:
- antreprenorul este plătit pentru rezultatul muncii sale, iar angajatul după cantitatea și
calitatea muncii depuse, independent de rezultat;
- antreprenorul se bucură de independență în privința modului de executare a lucrării,
în timp ce angajatul este subordonat angajatorului;
 - clientul nu răspunde de pagubele cauzate de antreprenor terților, spre deosebire de
angajator care, în baza contractului de muncă, răspunde în calitate de comitent față de terți
pentru faptele angajatului său.

2. Efectele contractului de antrepriză

2.1. Obligațiile antreprenorului

Antreprenorul are următoarele obligații principale:
a) obligația de a executa lucrarea sau serviciul convenite la termen. Conform art.
1857 C.civ., dacă din lege sau contract nu rezultă altfel, antreprenorul este obligat să execute
lucrarea cu materialele sale fiind și răspunzător pentru calitatea acestora, întocmai ca și un
vânzător pentru lucrul vândut.
Antreprenorul căruia beneficiarul i-a încredințat materialele este obligat să le păstreze
și să le întrebuințeze potrivit destinației lor, conform regulilor tehnice aplicabile, să justifice
modul în care acestea au fost întrebuințate și să restituie ceea ce nu a fost folosit la executarea
lucrării [art. 1857 alin. 3 C.civ.].
Obligația antreprenorului de conservare a lucrului până la predare este o obligație de
mijloace iar în cazul neîndeplinirii ei sarcina dovedirii culpei antreprenorului revine
clientului.
Conform art. 1860 C.civ., dacă executarea lucrării nu mai este posibilă, soluțiile sunt
diferite, în funcție de cui aparține culpa și de cel care a procurat materialele necesare
executării lucrării.
Prin urmare, când lucrarea piere ori se deteriorează înainte de recepție, dacă
materialele au fost procurate de antreprenor și beneficiarul nu are nicio culpă în pieirea
lucrării, antreprenorul va suporta chletuielile refacerii, în aceleași condiții prevăzute la
încheierea contractului.
În caz contrar, când materialele au fost procurate de beneficiar, acesta este ținut să
suporte cheltuielile refacerii lucrării numai dacă pieirea s-a datorat unui viciu al materialelor.
În celelalte cazuri, beneficiarul este obligat să furnizeze din nou materialele, dacă pieirea sau
deteriorarea nu este imputabilă antreprenorului. Așadar, beneficiarul va suporta riscul pieirii,
în calitate de proprietar.
Ulterior recepției, pieirea sau deteriorarea lucrării va fi suportată de antreprenor,
întrucât acesta este obligat să garanteze contra viciilor și pentru calitățile convenite.;
b) obligația de a permite beneficiarului controlul executării lucrării. Beneficiarul are
dreptul ca, pe propria sa cheltuială, să controleze lucrarea în cursul executării ei, fără a-l
stânjeni în mod nejustificat pe antreprenor, precum și să-i comunice acestuia observațiile sale
– art. 1861 C.civ. Așadar, antreprenorul are obligația de a-I permite beneficiarului să
controleze executarea lucrării, pe tot parcursul acesteia, în scopul realizării unei lucrări de
buna calitate;
d) obligația de a preda lucrarea executată. Dacă antreprenorul refuză nejustificat să
predea lucrarea clientului, se poate cere executarea silită, iar în cazul imposibilității de predare
se pune problema riscurilor. Reținem că obligațiile de executare și de predare a lucrării sunt
obligații de rezultat ceea ce face ca, în caz de neexecutare sau de executare
necorespunzătoare, antreprenorul va fi exonerat de răspundere doar dacă face dovada
existenței unei cauze străine, neimputabile acestuia;
e) obligația de a garanta pentru vicii ascunse și pentru calitățile convenite ale
lucrării.
Conform art. 1863 alin. (1) C.civ., antreprenorul este obligat să garanteze contra
viciilor lucrării și pentru calitățile convenite, asemeni vânzătorului din contractul de vânzare
pentru viciile lucrului vândut.
În situația descoperirii viciilor, beneficiarul trebuie să le aducă la cunoștința
antreprenorului într-un termen rezonabil. Ca și în materia vânzării, neîndeplinirea acestei
proceduri prealabile atrage decăderea beneficiarului din dreptul de a cere rezilierea sau, după
caz, rezoluțiunea contractului.

Antreprenorul are următoarele obligații accesorii:

a) obligația de informare a beneficiarului. Conform art. 1858 C.civ., antreprenorul
este obligat să îl informeze fără întârziere pe beneficiar dacă normala executare a lucrării,
trăinicia ei sau folosirea potrivit cu destinația acesteia ar fi primejduită din cauza:
- materialelor procurate sau a celorlalte mijloace pe care, potrivit contractului,
beneficiarul le-a pus la dispoziție;
- instrucțiunilor necorespunzătoate date de beneficiar;
- existenței sau ivirii unor împrejurări pentru care antreprenorul nu este ținut să
răspundă.
În aceste situații, obligația corelativă a beneficiarului este de a lua măsurile necesare
unei bune execuții. Dacă beneficiarul, deși înștiințat de antreprenor, nu ia măsurile necesare
într-un termen potrivit cu împrejurările, antreprenorul poate rezilia contractul sau poate
continua executarea acestuia pe riscul beneficiarului, notificându-l în acest sens [art. 1859
alin. (1)].
Prin execpție, dacă lucrarea ar fi natură să punî în primejdie sănătatea sau integritatea
corporală a persoanelor, antreprenorul este obligat să ceară rezilierea contractului, sub
sancțiunea de a prelua riscul și de a răspunde pentru prejudiciile cauzate inclusiv terților [art.
1859 alin. (1)] ;
b) obligația de securitate. Această obligație este datorată de antreprenor atunci când
lucrarea presupune prezența beneficiarului (ex. pe timpul activităților desfășurate în spitale
etc.);
b) obligația de prudență. Această obligație se referă la păstrarea unor bunuri
aparținând beneficiarului (ex. păstrarea bunurilor de valoare ale pacientului spitalizat).

2.2. Obligațiile beneficiarului (clientului)

Beneficiarul are următoarele obligații:
a) obligația de plată a prețului. De regulă, prețul se plătește la data și locul
recepției întregii lucrări – art 1864 alin. (1) C.civ. Atunci când lucrarea a pierit sau s-a
deteriorat înainte de recepție, fără vina beneficiarului, antreprenorul nu are dreptul la preț
atunci când el a dat materialul sau când pieirea ori deteriorarea a avut altă cauză decât viciile
materialului dat de beneficiar – art. art 1864 alin. (2) C.civ. În acest caz, contractul rămâne în
ființă iar antreprenorul care a procurat materialele este dator să refacă lucrarea pe cheltuiala sa
și cu respectarea condițiilor și termenelor ințiale.
Dacă la încheierea contractului, prețul a făcut obiectul unei estimări, antreprenorul
trebuie să justifice orice creștere a prețului. Beneficiarul este ținut să plătească această
creștere numai în măsura în care ea rezultă din lucrări sau servicii care nu puteau fi prevăzute
de către antreprenor la momentul încheierii contractului.
Prețul contractului poate fi stabilit în două moduri: prețul forfetar și prețul de deviz.
Prețul forfetar sau global constă în stabilirea unei sume determinate (fixe) de părți drept
echivalent al prestației antreprenorului. După încheierea contractului, beneficiarul trebuie să
plătească prețul convenit și nu poate cere diminuarea acestuia, motivând că lucrarea sau
serviciul a necesitat mai puțină muncă ori a costat mai puțin decât s-a prevăzut. De asemenea,
antreprenorul nu poate pretinde o creștere a prețului, motivat de eventuale lucrări
suplimentare.
Prețul de deviz este numai determinabil la încheierea contractului, fiind stabilit doar
provizoriu. Determinarea acestuia se face pe baza unui deviz, prețul total fiind cunoscut abia
după terminarea lucrării. Prețul de deviz poate fi modificat după prețul materialelor și al
muncii. Conform art. 1869 C.civ., pentru garantarea plății prețului, antreprenorul beneficiază
de o ipotecă legală asupra lucrării.
 b) Obligația de a recepționa și prelua lucrarea. Conform art. 1862 alin. (1)
C.civ., după comunicarea prin care antreprenorul înștiințează că lucrarea a fost terminată,
beneficiarul are obligația ca, într-un termen rezonabil (potrivit naturii și uzanțelor în
domeniu):
- să verifice lucrarea;
- să o recepționeze (dacă corespunde clauzelor contractuale), și
- să ridice (preia) lucrarea.
Recepția constă în verificarea respectării condițiilor contractuale și aprobarea modului
în care s-a realizat lucrarea.
Dacă, fără motive temeinice, beneficiarul nu se prezintă sau nu comunică neîntârziat
antreprenorului rezultatul verificării, lucrarea se socotește recepționată fără rezerve [art. 1862
alin. (2) C.civ.]. Beneficiarul care a recepționat lucrarea fără rezerve nu mai are dreptul de a
invoca viciile aparente ale lucrării sau lipsa aparentă a calităților convenite.
Recepția constă în verificarea respectării condițiilor contractuale și aprobarea modului
în care s-a realizat lucrarea.
În condițiile Codului civil, când antreprenorul s-a obligat să execute o lucrare cu
materialul clientului sau să presteze un serviciu cu privire la un bun pe care beneficiarul i l-a
predat în acest scop, dacă beneficiarul nu ridică bunul în termen de 6 luni socotit din ziua
convenită pentru recepție sau, când lucrarea ori serviciul s-a finalizat mai târziu, de la data
finalizării, antreprenorul (după ce l-a înștiințat în scris pe beneficiar) are dreptul să vândă
bunul cu diligența unui mandatar cu titlu gratuit al beneficiarului [art. 1868 alin. (1) C.civ.].
În acest caz, după reținerea prețului lucrării și a cheltuielilor de vânzare, antreprenorul
va consemna diferența la dispoziția beneficiarului [art. 1868 alin. (2) C.civ.].

3. Încetarea contractului de antrepriză

Ca orice contract, contractul de antrepriză încetează prin modurile prevăzute de
dreptul comun (acordul părților, executarea lucrării etc.).
Unele reguli speciale sun prevăzute pentru cazul morții antreprenorului sau a
rezoluțiunii ori rezilierii.
3.1. Decesul (sau incapacitatea) antreprenorului.
Conform art. 1871 C.civ., în cazul în care antreprenorul decedează sau devine, fără
culpa sa, incapabil, de a finaliza lucrarea sau de a presta serviciul, contractul încetează dacă a
fost încheiat în considerarea aptitudinilor personale ale antreprenorului.
Potrivit art. 1871 alin. (2) și (3) C.civ., în caz de deces sau incapacitate a
antreprenorului „beneficiarul este ținut”:
- să recepționeze partea deja executată, dacă o poate folosi;
- să plătească valoarea lucrărilor executate, proporțional cu prețul convenit;
- să plătească cheltuielile făcute în vederea finalizării lucrării, însă numai în măsura în
care aceasta îi este de folos.
Cu condiția de a plăti o indemnizație adecvată, beneficiarul are dreptul să ceară
predarea materialelor pregătite și a planurilor pe cale de a fi puse în executare [art. 1871 alin.
(4) C.civ.].
Conform art. 1870 C.civ., decesul beneficiarului nu atrage încetarea contractului decât
dacă aceasta face imposibilă sau inutilă executarea sa.
3.2. Rezoluțiunea (rezilierea) contractului.
Când rezoluțiunea sau rezilierea contractului este imputabilă antreprenorului
contractul încetează. În acest sens, sunt dispoz. art. 1872 C.civ. conform cărora, beneficiarul
are dreptul să obțină rezilierea sau rezoluțiunea contractului în următoarele cazuri:
- respectarea termenului convenit pentru recepția lucrării a devenit vădit imposibilă;
- lucrarea sau serviciul nu se execută în modul convenit și într-un termen stabilit de
beneficiar potrivit cu împrejurările, antreprenorul nu remediază lipsurile constatate și nu
schimbă (pentru viitor) modul de executare a lucrării sau serviciului;
 - nu se execută alte obligații ce revin antreprenorului potrivit legii sau în temeiul
contractului.
În ceea ce privește rezilierea sau rezoluțiunea contractului din culpa beneficiarului,
avem în vedere dispoz. art. 1873 C.civ. conform cărora, dacă antreprenorul nu poate începe
sau continua executarea contractului din cauza neîndeplinirii de către beneficiar a propriilor
obligații, antreprenorul este îndreptățit să obțină rezilierea sau rezoluțiunea contractului, cu
daune-interese, dacă este cazul.

4. Reguli speciale privind antrepriza de construcții

Antrepriza de construcții este o varietate a contractului de antrepriză. Conform dispoz.
art. 1874 C.civ., prin contractul de antrepriză pentru lucrări de construcții, antreprenorul se
obligă să execute lucrări care, potrivit legii, necesită eliberarea autorizației de construire.
Sediul materiei îl reprezintă art. 1874 – 1880 C.civ., precum și o serie de acte normative
specifice, precum: Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, cu modificările
ulterioare, Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții,
republicată, Legea nr. 184/2001 privind organizarea și exercitarea profesiei de arhitect și
O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de
concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii.
Conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, executarea lucrărilor de construcții este
permisă numai pe baza autorizației de construire sau de desființare. Autorizațiile de construire
se emit de către președinții consiliilor județene, de primarul general al municipiului București,
de primarii municipiilor, sectoarelor municipiului București, ai orașelor și comunelor – art. 4
din lege.
Autorizarea construcțiilor este un atribut exclusiv al organului administrativ, instanța
neputând emite o hotărâre care să țină loc de autorizație de construire (dar poate să oblige
autoritatea administrativă la emiterea autorizației).
Autorizația de construire este valabilă pe o perioadă de cel mult 12 luni de la data
emiterii și poate fi prelungită o singură dată pentru încă o perioadă de maxim 12 luni.
Conform art. 11 din Legea nr. 50/1991, sunt exceptate de la autorizația de construire
lucrările care nu modifică structura de rezistență, caracteristicile inițiale ale construcțiilor sau
aspectul architectural al acestora, precum: reparații la acoperișuri, învelitori sau terase,
reparații și înlocuiri la tâmplărie, zugrăveli și vopsitorii interioare etc.
Pentru antrepriza de construcții este necesară încheierea contractului în scris, forma
fiind cerută de lege numai ad probationem.
Conform art. 1875 C.civ., beneficiarul este obligat să permită antreprenorului, în
măsura în care este necesară pentru executarea lucrării, folosirea căilor de acces, a instalațiilor
proprii de alimentare cu apă și a altor utilități ce deservesc imobilul, precum și să obțină toate
autorizațiile cerute de lege pentru executarea lucrării.
Legea reglementează și efectuarea controlului executării lucrărilor de către beneficiar.
Astfel, art. 1876 C.civ. prevede că, în cursul executării contractului, beneficiarul are dreptul
ca, fără a stânjeni activitatea normală a antreprenorului, să controleze stadiul de execuție,
calitatea și aspectul lucrărilor efectuate și ale materialelor întrebuințate, precum și orice alte
aspecte referitoare la îndeplinirea de către antreprenor a obligațiilor sale contractuale,
comunicând antreprenorului constatările și instrucțiunile sale în scris, dacă nu s-a convenit
altfel.
La rândul său, în cazul în care, în cursul executării contractului, constată greșeli sau
lipsuri în lucrările de proiectare în temeiul cărora s-a încheiat contractul, antreprenorul este
obligat să comunice de îndată beneficiarului și proiectantului constatările sale, împreună cu
propunerile de remediere, în măsura în care acestea intră în domeniul pregătirii sale
profesionale, precum și să ceară beneficiarului să ia măsurile corespunzătoare – art. 1877 alin.
(1) C.civ.
 Conform art. 1877 alin. (2) C.civ., dacă beneficiarul, luând și avizul proiectantului, nu
comunică de îndată măsurile luate pentru înlăturarea greșelilor sau lipsurilor semnalate ori
dacă măsurile luate nu sunt corespunzătoare, antreprenorul poate să suspende executarea
lucrărilor, înștiințându-i de îndată despre aceasta pe beneficiar și pe proiectant.
Cu privire la riscul contractului, în art. 1878 C.civ. se prevede că, după finalizarea
construcției, se va proceda, în condițiile legii, la recepția provizorie la terminarea lucrării,
urmată de recepția finală. Riscurile trec asupra beneficiarului de la data recepției provizorii la
terminarea lucrării.
Codul civil reglementează exonerarea de răspundere în art. 1879 care prevede că,
arhitectul sau inginerul este exonerat de răspundere pentru viciile lucrării numai dacă
dovedește că acestea nu rezultă din deficiențe ale expertizelor sau planurilor pe care le-a
furnizat și, dacă este cazul, din vreo lipsă de diligență în coordonarea sau supravegherea
lucrărilor. Antreprenorul este exonerat de răspundere numai dacă dovedește că viciile rezultă
din deficiențe ale expertizelor sau planurilor arhitectului ori ale inginerului ales de către
beneficiar. Subantreprenorul nu este exonerat decât dacă dovedește că viciile rezultă din
deciziile antreprenorului sau din expertizele ori planurile arhitectului sau ale inginerului. În
fine, toate aceste persoane sunt exonerate de răspundere dacă se dovedește că viciile lucrării
rezultă din deciziile impuse de beneficiar în alegerea solului sau a materialelor ori în alegerea
subantreprenorilor, a experților sau a metodelor de construire.
Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții conține reguli speciale privind
răspunderea antreprenorului (constructorului), și anume:
- antreprenorul răspunde pentru toate viciile ascunse ale construcției, ivite în termen de
10 ani de la recepția lucrării;
- antreprenorul răspunde pentru viciile structurii de rezistență a clădirii, rezultate din
nerespectarea normelor de proiectare și execuție, pe toată durata de existență a construcției;
- pentru viciile aparente, antreprenorul răspunde până la recepție sau numai pe durata
termenului de garanție, dacă acesta a fost stabilit de lege sau prin contract;
- nu sunt admise în contract clauze de limitare sau de înlăturare a răspunderii
antreprenorului, dar sunt admise clauze de agravare a răspunderii;
- răspunderea pentru vicii revine nu numai antreprenorului, dar și proiectantului
(arhitectului), dacă viciul construcției provine dintr-o eroare de proiect.
Dreptul beneficiarului la acțiunea în răspundere pentru vicii ascunse este supus
regulilor instituite în art. 2531 C.civ. Astfel, prescripția dreptului la acțiune pentru vicii
ascunse începe să curgă:
- în cazul unei lucrări executate, alta decât o construcție, de la împlinirea unui an de la
data recepției finale a lucrării, în afara cazului în care viciul a fost descoperit mai înainte, când
prescripția va începe să curgă de la data descoperirii;
- în cazul unei construcții, de la împlinirea a 3 ani de la data recepției finale a
construcției, afară numai dacă viciul a fost descoperit mai înainte, când prescripția va începe
să curgă de la data descoperirii.

5. Subantrepriza
Este reglementată în art. 1852 C.civ. conform căruia, prin contractul de subantrepriză
antreprenorul poate încredința unuia sau mai multor subantreprenori executarea unor părți ori
elemente ale lucrării sau serviciilor. Subantrepriza nu este permisă atunci când contractul are
caracter intuitu personae.
Subantrepriza este un nou contract de antrepriză, prin care o persoană, numită
subantreprenor, se obligă față de antreprenorul principal dintr-un contract de antrepriză, să
execute, în totalitate sau în parte, lucrarea contractată de acesta din urmă cu beneficiarul, în
schimbul unui preț.
Subantrepriza, ca și sublocațiunea, trebuie să respecte condițiile principale din
contractul de antrepriză și să nu fie interzisă printr-o clauză contractuală.
 Subantrepriza nu produce efecte față de beneficiar, acesta fiind terț în raport cu
raportul juridic născut între antreprenor și subantreprenor.
Conform art. 1852 alin. (2) C.civ., în raporturile cu beneficiarul (clientul),
antreprenorul răsăpunde pentru fapta subantreprenorului la fel ca pentru propria sa faptă.

6. Acțiunea directă a lucrătorilor

Conform art. 1856 C.civ., în măsura în care nu au fost plătiți de către antreprenor,
persoanele care, în baza unui contract încheiat cu acesta, au desfășurat o activitate pentru
prestarea serviciilor sau executarea lucrării contractate, au acțiune directă împotriva
beneficiarului, până la concurența sumei pe care acesta din urmă o datorează antreprenorului
la momentul introducerii acțiunii.
Prin urmare, aceste persoane pot reclama plata lor direct de la beneficiar (client), dar
numai în măsura în care acesta ar fi dator față de antreprenor la momentul cererii. Acțiunea
directă a lucrătorilor împotriva beneficiarului, în condițiile în care între ei nu se naște un
raport juridic direct, reprezintă o derogare de la principiul relativității efectelor contractului,
fiind o măsură de ocrotire a acestora.

Bibliografie:

- Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al

României, partea I, nr. 511 din 24 iulie 2009, modificată prin Legea nr. 71/2011, publicată în
Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011, republicată, Monitorul
Oficial al României, partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011, în vigoare de la 1 octombrie 2011;
- Liviu Stănciulescu, Vasile Nemeș, Dreptul contractelor civile și comerciale
în reglementarea noului Cod civil, Editura Hamangiu, București, 2013;
- Liviu Stănciulescu, Curs de drept civil. Contracte, Ediția a 2 – a revăzută și
adăugită, Editura Hamangiu, București, 2014;
- Florin Moțiu, Contractele speciale în noul Cod civil, Ediția a II – a revăzută
și adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2011.