CURS NR.

11

CONTRACTELE DE ÎMPRUMUT

1. Introducere
Împrumutul este contractul care transmite folosința sau proprietatea unui bun de
la o persoană, numită împrumutător, unei alte persoane, numită împrumutat, acesta din
urmă având obligația de a restitui bunul în natură sau alte bunuri de aceeași calitate și
cantitate.
Codul civil reglementează două feluri de împrumut (art. 2144 C.civ.): împrumutul
de folosință (comodatul) și împrumutul de consumație (mutuum).
Principala diferență de regim juridic dintre cele două contracte constă în
caracterul translativ de proprietate al împrumutului de consumație.
Ambele forme ale împrumutului fac parte din categoria contractelor reale, pentru
a căror încheiere valabilă este necesară, pe lângă acordul de voință al părților, și remiterea
materială a bunului ce face obiectul contractului.
În lipsa unui împrumut care să reprezinte dreptul comun, împrumutul de folosință
(comodatul) și împrumutul de consumație (mutuum) sunt două contracte autonome,
distincte.

2. Reglementare legală
Contractul de împrumut este reglementat, îndeosebi de Codul civil, Cartea a V-a,
Despre obligații, Titlul IX, Diferite contracte speciale, Capitolului XIII, Contractul de
împrumut, art. 2144 – 2170.

3. Promisiunea de împrumut
Promisiunea de împrumut este reglementată de dispoziţiile art. 2145 din Codul
civil, potrivit cărora: „Atunci când bunul se află în deţinerea beneficiarului şi promitentul
refuză să încheie contractul, instanţa, la cererea celeilalte părţi, poate să pronunţe o
hotărâre care să ţină loc de contract, dacă cerinţele legii pentru validitatea acestuia sunt
îndeplinite”. Prin urmare, în aceste dispoziţii se stipulează posibilitatea beneficiarului
promisiunii de a solicita instanţei pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de
împrumut, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
- bunul se găseşte în deţinerea beneficiarului, indiferent cu ce titlu;
- promitentul împrumutător refuză încheierea contractului şi,
- celelalte condiţii de valabilitate ale contractului de împrumut sunt îndeplinite.
Aşadar, pentru admisibilitatea acţiunii întemeiată pe prevederile art. 2145, ce are
ca rezultat o perfectare forţată a contractului, instanţa va verifica întotdeauna existenţa
acestor condiţii speciale.

4. Contractul de împrumut: titlu executoriu

În viziunea actuală a legiuitorului atât contractul de împrumut de folosinţă cât şi
contractul de împrumut de consumaţie sunt considerate titluri executorii.
 Astfel, conform dispoziţiilor art. 2157 Cod civil, „contractul de comodat încheiat
în formă autentică sau printr-un înscris sub semnătură privată cu dată certă constituie titlu
executoriu, în condiţiile legii, in cazul încetării prin decesul comodatarului sau prin
expirarea termenului”. În alineatul secund al art. 2157 se prevede că „dacă nu s-a stipulat
un termen pentru restituire, contractul de comodat constituie titlu executoriu numai în
cazul în care nu se prevede întrebuinţarea pentru care s-a împrumutat bunul ori
intrebuinţarea prevăzută are caracter permanent.”
În virtutea acestor dispoziţii, comodantul beneficiază de posibilitatea de a-l
executa silit pe comodatar în cazul în care acesta din urmă nu-şi execută obligaţia de
restituire a bunului, în baza contractului de comodat, fără a mai promova o acţiune în
instanţă.
Conform legii, contractul de împrumut de folosinţă este considerat titlu
executoriu dacă sunt îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii:
- contractul este încheiat în forma autentică sau în forma înscrisului sub
semnatură privată, cu dată certă;
- contractul încetează prin decesul comodatarului sau prin expirarea termenului.
Comodatul fără termen are caracterul de titlu executoriu numai atunci când, în cuprinsul
său, nu este indicată întrebuinţarea pentru care s-a împrumutat bunul sau întrebuinţarea
are un caracter permanent.
La rândul său, art. 2165 Cod civil prevede, ca şi în cazul comodatului,
posibilitatea împrumutătorului de a porni executarea silită împotriva împrumutatului în
caz de nerestituire a împrumutului, în baza contractului considerat titlu executoriu care
îndeplineşte, cumulativ, următoarele condiţii:
- este încheiat în forma autentică sau prin înscris sub semnătură privată cu dată
certă;
- a încetat prin expirarea termenului.

5. Împrumutul de folosinţă (comodatul).

5.1. Noțiune și caractere juridice

Împrumutul de folosință este contractul prin care o persoană numită comodant,
transmite folosința gratuită a unui lucru determinat unei alte persoane, numită comodatar,
care se obligă să îl restituie în individualitatea sa.
Comodatul prezintă următoarele caractere juridice:
- este un contract real, deoarece încheierea sa valabilă trebuie însoțită și de
remiterea lucrului, ce formează obiectul contractului. Ca excepție, când la
momentul încheierii contractului, lucrul se află în posesia sau detenția
comodatarului, remiterea bunului se consideră realizată;
- este un contract cu titlu gratuit, gratuitatea contractului ține atât de natura, cât
și de esența comodatului;
- este un contract unilateral, eventualele obligații născute în sarcina
comodantului sunt extracontractuale;
- este un contract translativ de folosință, nu transferă proprietatea
împrumutatului;
- este un contract intuitu personae, deoarece se încheie în considerația
personală a comodatarului.
 5.2. Formarea contractului
Comodatul este un act de administrare, astfel încât comodantul trebuie să aibă
capacitatea necesară pentru a efectua acte de administrare.
Conform dispoziţiilor art. 2147 Cod civil, „dacă nu i s-a interzis prin lege sau
contract, orice persoană care are dreptul de a folosi bunul poate fi comodant”. Textul
reglementează capacitatea de a împrumuta. În baza lui, inclusiv comodatarul
(neproprietar) are capacitatea de a împrumuta către terţi bunul ce face obiectul
contractului, în măsura în care această transmitere nu i-a fost interzisă prin contract.
Comodatul poate avea ca obiect, deopotrivă, bunuri mobile sau imobile, cu
condiția să fie nefungibile și neconsumptibile.
Dovada contractului se face prin înscris sub semnătură privată sau în formă
autentică, redactat într-un singur exemplar. Faptul material al predării efective a lucrului
poate fi dovedit prin orice mijloc de probă.

5.3. Efectele contractului de comodat

5.3.1. Obligațiile comodatarului

Grație caracterului unilateral, comodatul dă naștere, în principiu, la obligații,
numai pentru comodatar.
Acestea sunt:
- obligația de conservare a lucrului, reglementată în art. 2148 alin. (1) C.civ.
conform căruia: Comodatarul este ținut să păzească și să conserve bunul împrumutat cu
prudența și diligența unui bun proprietar. Obligația de conservare este o obligație de
mijloace, iar culpa comodatarului se apreciază după un criteriu mai sever decât diligența
lui bonus pater familias, acesta fiind obligat să întrebuințeze chiar un bun propriu pentru
salvarea bunului împrumutat (art. 2150 C.civ.). În cazul pluralității de comodatari, ei vor
răspunde solidar față de comodant (art. 2154 C.civ.);
- obligația de folosire a lucrului potrivit destinației. Comodatarul trebuie să
folosească bunul numai în conformitate cu destinația acestuia determinată prin contract
ori, în lipsă, după natura bunului. Conform art. 2149 alin. (1) C.civ., comodatarul nu
răspunde pentru pierderea sau deteriorarea bunului rezultată numai din folosița în scopul
căreia bunul i-a fost împrumutat. În caz contrar, comodatarul răspunde de deteriorarea
sau pieirea bunului atunci când îl folosește cu altă destinație decât cea pentru care i-a fost
împrumutat sau dacă prelungește folosința după scadența restituirii, chiar dacă aceasta se
datorează forței majore. Ca excepție, în situația de mai sus, comodatarul nu răspunde
când dovedește că bunul ar fi pierit ori s-ar fi deteriorat oricum din cauza acelei forțe
majore - art. 2149 alin. (2) C.civ. Totuși, comodatarul va răspunde când pieirea bunului
împrumutat a fost cauzată de forța majoră, dar avea posibilitatea salvării bunului
întrebuințând un bun propriu sau când, neputând salva decât unul dintre cele două bunuri,
l-a preferat pe al său. Riscul pieirii fortuite a bunului este suportat de comodant, în
calitate de proprietar. Neîndeplinirea obligației de folosință a bunului potrivit destinației
dă comodantului dreptul de a cere rezilierea contractului și daune-interese;
- obligația de plată a cheltuielilor necesare folosinței bunului, precum cheltuielile
folosinței locuinței: apă, curent, căldură etc., sau ale autoturismului: combustibil, ulei
etc.;
 - obligația de restituire a bunului. După cum am arătat deja, principala obligaţie a
comodatarului este de a restitui la scadenţă bunul împrumutat în natura sa specifică.
Astfel, conform legii, comodatarul este obligat să înapoieze bunul la scadenţă sau, în caz
contrar, la cererea comodantului. Ca regulă, comodantul nu poate solicita restituirea
bunului înainte de împlinirea termenului convenit. Totuși, ca efect al caracterului gratuit
al contractului, şi pentru a se asigura echitatea părților, cu titlu de excepţie, legiuitorul
reglementează expres acest drept al comodantului în art. 2156 Cod civil.
Astfel, potrivit legii, comodantul poate cere restituirea bunului înainte de
scadenţă, atunci când:
- are el însuşi o nevoie urgentă şi neprevăzută de bun;
- comodatarul decedează, sau
- comodatarul îşi încalcă obligaţiile.
Odată cu bunul împrumutat comodatarul restituie și fructele acestuia.
Atunci când comodatarul refuză restituirea bunului, comodantul are la dispoziție
două acțiuni:
- o acțiune reală în revendicare ce prezintă avantajul că este imprescriptibilă și
poate fi intentată și împotriva terților, dar și dezavantajul că poate fi folosită
doar de proprietar;
- o acțiune personală, rezultată din contract și care prezintă avantajul de a fi mai
ușor de dovedit. Fiind personală, acțiunea în restituirea bunului este
prescriptibilă în termenul general de prescripție.

5.3.2 Obligațiile comodantului

Fiind un contract esenţialmente unilateral, comodatul nu creează obligaţii în
sarcina comodantului. Cu toate acestea, pe parcursul executării contractului, comodantul
poate avea anumite obligaţii extracontractuale, pe care Codul civil le prevede în art. 2151
și art. 2152. Astfel, potrivit dispoz. art. 2151 alin. (2) Cod civil, cheltuielile cu caracter
necesar şi foarte urgent, de întreţinere a bunului, care nu au putut fi prevăzute la
încheierea contractului de comodat, vor fi suportate de către comodant. În mod evident,
izvorul acestei obligaţii de restituire a cheltuielilor de întreţinere a bunului îl reprezintă
gestiunea de afaceri sau îmbogăţirea fără justă cauză.1
O altă obligaţie a comodantului, de această dată de natură delictuală2, este aceea
de reparare a prejudiciilor cauzate comodatarului de un defect al bunului. Astfel, potrivit
dispoz. art. 2151 Cod civil, „comodantul care, la data încheierii contractului, cunoştea
viciile ascunse ale bunului împrumutat şi care nu l-a prevenit pe comodatar despre
acestea este ţinut să repare prejudiciul suferit din această cauză de comodatar”.
În raport de aceste obligaţii născute în sarcina comodantului, comodatarul nu are,
în niciun caz, un drept de retenţie.

6. Încetarea contractului
1
Francisc Deak, Tratat de drept civil. Contracte speciale, Editura Actami, Bucureşti, 1998, p. 300; Florin
Moţiu, Contractele speciale, Ediţia a II – a revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2011,
p. 288; Dumitru C. Florescu, Contractele civile Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2011, p. 257.
2
Florin Moţiu, op.cit., p. 288. D. Chirică, Tratat de drept civil. Contracte speciale, Editura C.H.Beck,
Bucureşti, 2008, p.212.
 Comodatul încetează, potrivit regulilor generale, la epuizarea efectelor sale ori
prin acordul părților intervenit anterior producerii efectelor. Particularități în materie
prezintă încetarea contractului prin restituirea bunului și prin moartea comodatarului.
6.1. Încetarea contractului prin restituirea bunului. Conform art. 2155 alin.
(1) C.civ., comodatarul este obligat să restituie bunul la împlinirea termenului convenit
sau, în lipsă de termen, după ce s-a folosit de bun potrivit convenției. Având în vedere
caracterul esenţialmente unilateral și gratuit al comodatului, precum și faptul că titularul
său (comodatarul) nu este obligat să folosească bunul, acesta îl poate restitui și înainte de
scadență.
6.2. Încetarea contractului prin moartea comodatarului. Conform art. 2156
C.civ., comodantul poate cere restituirea anticipată a bunului, precum și rezilierea
contractului și în cazul morții comodatarului. Întrucât contractul are caracter intuitu
personae, moștenitorii comodatarului vor fi obligați să restituie bunul împrumutat.

7. Împrumutul de consumaţie.

7.1. Noțiune și caractere juridice

Împrumutul de consumaţie este contractul prin care se transferă proprietatea
asupra unor sume de bani sau a altor bunuri fungibile şi consumptibile, de la
împrumutător la împrumutat, în scopul de a fi utilizate (consumate), cu obligaţia
împrumutatului de a restitui o cantitate egală de bunuri de aceeași natură și calitate.
Împrumutul de consumație prezintă următoarele caractere juridice:
- este un contract real, deoarece încheierea sa valabilă trebuie însoțită și de
remiterea lucrului, ce formează obiectul contractului;
- este un contract cu titlu gratuit, dar poate fi și cu titlu oneros. În materia
împrumutului de consumaţie, contractul ce are ca obiect o sumă de bani se
prezumă a fi cu titlu oneros [art. 2159 alin. (2)].;
- este un contract unilateral, ce dă naștere la obligații numai pentru
împrumutat;
- este un contract translativ de proprietate. În consecință, împrumutatul devine
proprietar şi suportă riscul pieirii bunului, independent de ceea ce se întâmplă cu
bunurile împrumutate;
- este un contract intuitu personae, deoarece se încheie în considerarea părților.

7.2. Formarea contractului

Deoarece mutuum este translativ de proprietate, împrumutătorul trebuie să aibă
capacitatea de a încheia acte de dispoziție și să fie proprietarul bunului. Și împrumutatul
trebuie să aibă capacitatea de a face acte de dispoziție câtă vreme devine proprietarul
bunului și suportă riscul pieirii fortuite a acestuia.
Obiectul contractului îl constituie bunuri de gen, fungibile și consumptibile ce
urmează a fi utilizate de către împrumutat.
Dovada contractului se face prin înscris sub semnătură privată sau în formă
autentică, redactat într-un singur exemplar. Faptul material al predării efective a lucrului
poate fi dovedit prin orice mijloc de probă.

7.3. Efectele contractului

 7.3.1. Obligațiile împrumutatului. Potrivit art. 2158 C.civ., principala obligație
a împrumutatului este de a restitui, la expirarea contractului, bunuri de același gen, în
aceeași cantitate și de aceeași calitate, neavând nici-o relevanță faptul că, între momentul
încheierii contractului și cel al plății, valoarea bunurilor a crescut ori s-a diminuat.
Conform art. 2164 alin. (3) C.civ., când restituirea bunurilor nu va fi posibilă în
natură, împrumutatul este obligat să plătească valoarea lor la data și locul unde restituirea
trebuia să fie făcută.
Dacă împrumutul poartă asupra unei sume de bani, împrumutatul va restitui doar
suma nominală primită, oricare ar fi varianția acesteia, dacă nu s-a convenit altfel – art.
2164 alin. (2) C.civ.
Împrumutătorul nu poate cere restituirea înainte de termen, deoarece termenul de
restituire se prezumă a fi stipulat în favoarea ambelor părți, iar dacă împrumutul este cu
titlu gratuit, numai în favoarea împrumutatului.
Dacă nu s-a convenit un termen pentru restituire, acesta se va stabili de către
instanță, având în vedere scopul împrumutului, natura obligației și a bunurilor
împrumutate, situația părților ori altă împrejurare relevantă – art. 2161 alin. (1) C.civ.
Dacă în contract se prevede că împrumutatul va plăti numai când va avea
resursele necesare, instanța, constatând că împrumutatul le deține sau le putea obține între
timp, nu va putea acorda un termen de restituire mai mare de 3 luni. Cererea pentru
stabilirea termenului de restituire se soluționează conform regulilor ordonanței
președințiale și este supusă prescripției, care începe să curgă de la data încheierii
contractului – art. 2163 C.civ.
Odată cu obligarea împrumutatului la restituirea bunului, împrumutătorul are
dreptul și la daune – interese pentru întârziere (dobânzi moratorii), începând de la data
introducerii cererii de chemare în judecată.
7.3.2. Obligațiile împrumutătorului. Ca urmare a caracterului unilateral al
contractului, împrumutătorul nu are nici-o obligație.
Ca și în cazul comodatului, pe tărâm delictual, se naște obligația
împrumutătorului de a îl despăgubi pe împrumutat pentru pagubele provocate de viciile
ascunse ale bunului, pe care, deși le cunoştea la încheierea contractului nu le-a adus la
cunoștința împrumutatului. De data aceasta, răspunderea împrumutătorului este lipsită de
importanță practică, întrucât bunurile fungibile și consumptibile numai în mod
excepțional pot provoca daune3.

7.4. Încetarea contractului.

Împrumutul de consumație încetează prin îndeplinirea obligației principale a
împrumutatului constând în restituirea bunurilor la termenul stipulat în contract.
Împrumutul de consumație mai poate înceta și în condițiile dreptului comun, prin
reziliere sau prin alte moduri.

7.5. Împrumutul cu dobândă (oneros)

3
Liviu Stănciulescu, Curs de Drept civil. Contracte, Ediția a 2 – a revăzută și adăugită, Editura Hamangiu,
București, 2014, p. 413.
 Conform legii, împrumutul de consumaţie poate fi nu numai cu titlu gratuit, dar şi
cu titlu oneros. În cazul împrumutului cu titlu oneros, împrumutătorul pretinde de la
împrumutat, pe lângă obligaţia de restituire, şi o altă prestaţie în bani sau alte bunuri de
gen, denumită dobândă4. Din acest motiv împrumutul cu titlu oneros poartă denumirea de
împrumut cu dobândă, cu privire la care – prin derogare sau completarea regulilor
prevăzute pentru împrumutul de consumaţie – se aplică normele speciale prevăzute în
Codul civil (art. 2167 – 2170) sau în alte acte normative5.
Astfel, în art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 13/2011, se prevede că părţile sunt libere să
stabilească contractual rata dobânzii. Dobânda trebuie stabilită prin act scris, altfel se
datorează dobânda legală (art. 6 din O.G. nr. 13/2011).
Conform legii, dobânda poate fi6:
- remuneratorie: datorată de debitor pentru suma de bani împrumutată,
anterior scadenţei;
- penalizatoare: datorată de debitor pentru neîndeplinirea obligaţiei la
scadenţă.
Dacă din lege sau contract rezultă ca obligația este purtătoare de dobânzi
remuneratorii şi/sau penalizatoare, după caz, iar părţile nu au stabilit expres nivelul
acesteia, se datorează dobânda legală. Aceasta se stabileşte la nivelul dobânzii de
referinţă a BNR.
În materie civilă, exceptând raporturile legate de exploatarea unei întreprinderi 7,
dobânda legală se stabileşte la nivelul dobânzii de referinţă a BNR diminuată cu 20%. În
aceeaşi materie, legea limitează cuantumul dobânzii stabilită de părţi, în sensul că nu se
poate depăşi cu mai mult de 50% nivelul dobânzii legale (art. 5 din O.G. nr. 13/2011).
Potrivit legii, clauzele prin care se încalcă această limitare sunt nule de drept iar
creditorul este decăzut din dreptul de a pretinde dobânda legală. În toate cazurile,
valabilitatea nivelului dobanzii convenţionale se determină prin raportare la dobânda
legală în vigoare la data încheierii contractului [art. 5 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011].
În raporturile juridice cu element de extraneitate, dacă se aplică legea română şi s-
a stipulat plata în moneda străină, dobânda legală este de 6% pe an.
Dobânda se calculează din ziua în care a fost remis împrumutul (art. 2169 Cod
civil). Conform art. 7 din O.G. nr. 13/2011, se permite plata anticipată a dobânzii
remuneratorii dar numai pentru cel mult 6 luni. Dobânda astfel încasată nu este supusă
restituirii, indiferent de variaţia indicilor de referinţă.
Codul civil prevede în art. 2170 că plata anticipată a dobânzii nu se poate efectua

4
Conform art. 2168 din Codul civil, dobânda se poate stabili în bani ori în alte presta ţii sub orice titlu sau
denumire la care împrumutatul se obligă ca echivalent al folosinţei capitalului.
5
O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligații băneşti, precum şi
pentru reglementarea unor măsuri financiar – fiscale în domeniul bancar, publicată în Monitorul Oficial al
României nr. 607 din 29 august 2011. Pe data intrării în vigoare, O.G. nr. 13/2011 a abrogat O.G. nr.
9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţii băneşti.
6
Noua reglementare în materia dobânzilor pentru obliga ţiile băneşti reflectă opiniile exprimate în doctrină
cu privire la definiţia legală dată dobânzii prin O.G. nr. 9/2000 apreciată ca fiind mai mult economică decât
juridică. Pe larg, a se vedea, Gheorghe Piperea, Introducere în Dreptul contractelor profesionale, Editura
C.H.Beck, Bucureşti, 2011, p. 210 şi urm.
7
Conform art. 3 din noul Cod civil, constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de
către una sau mai multe persoane, a unei activită ţi organizate ce constă în producerea, administrarea ori
înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ.
decât pe cel mult 6 luni. În viziunea dreptului comun însă, dacă rata dobânzii este
determinabilă, eventualele surplusuri ori deficite sunt supuse compensării de la o rată la
alta, pe toată durata împrumutului. Excepţie face ultima rată ce rămâne întotdeauna
câştigată în întregime de împrumutător. Se observă, aşadar, o necorelație între dispoziţiile
art. 7 din O.G. nr. 13/2011 şi prevederile art. 2170 din Codul civil.
Potrivit legii, dobânzile remuneratorii se pot capitaliza şi pot produce dobânzi.
Excepţia o reprezintă contractul de cont curent.8
Instituţiile de credit şi instituţiile financiare nebancare sunt supuse
reglementărilor speciale.

8
Art. 2171Cod civil defineşte contractul de cont curent, ca fiind contractul prin care părţile, denumite
curentişti, se obligă să înscrie într.-un cont creanţele decurgând din remiteri reciproce, considerându-le
neexigibile și indisponibile până la închiderea contului.