Sunteți pe pagina 1din 4

Clinica RMN-ului functional

Cap. 2 Localizarea activitatii cerebrale utilizand tehnica RMNf

Puncte cheie:
Imagistica prin rezonanţă magnetica (RMN) se bazează pe excitarea magnetica a ţesuturilor
corpului şi receptarea semnalelor electromagnetice returnate de la acesta. Excitaţia induce Phase-
Locked precession of protoni cu o frecvenţă proporţională cu puterea câmpului magnetic descris de
ecuaţia Larmor. Acest fapt poate fi utilizat pentru codificarea spaţiala prin aplicarea gradientelor de câmp
magnetic static. Informatiile obţinute prin codarea frecventei fiecarei sectiuni se acumulează într-un
spatiu bidimensional κ care poate fi transformat intr-o imagine spaţiu de analiza Fourier.
RMN-ul functional (RMNf) face posibilă localizarea funcţiilor creierului, deoarece creşterea
activitatii neuronale locale determina o surprinzatoare crestere a fluxului sanguin local, care
rezulta in cresteri masurabile ale omogenitatii câmpul magnetic local. Cresterea fluxului de sange local
aduce energie chimica (glucoză şi oxigen) la neuroni. Creşterea si scăderea temporara a fluxului sangvin
local, declanşată de creşterea activităţii neuronale, este numit răspuns hemodinamic la si apare la 2-4s
de la debutul stimulului. Creşterea fluxului sanguin rezulta intr-un surplus de hemoglobina oxigenata din
capilare si venule, din apropiere zona activarii neuronale.
Hemoglobina deoxigenata este paramagnetică, scade omogenitatea campului magnetic local,
rezultand un semnal RMN mai slab. Hemoglobina oxigenata este diamagnetica şi nu reduce puternic
omogenitatea campului. Deoarece cresterea fluxului de sange local determina înlocuirea hemoglobinei
deoxigenate cu oxihemoglobina atunci apar creşteri locale ale omogenitatii campului, ceea ce duce la un
semnal RMN mai puternic.
Imaginile creierului măsurate astfel, reflecta schimbările funcţionale neuronale ca dependente de
nivelul de oxigenare al sangelui (BOLD). Functional imaginile sunt achiziţionate utilizând echo plan
imagistica (EPI),, secventa pulsului permitand obtinerea unei matrice de 64x64 in mai putin de 100ms.
Activarea neuronilor rezulta in cresterea semnalului BOLD in aproximativ 1% - 5%, şi ramane ascunsa în
cadrul puternicelor fluctuaţii fizice si fiziologice de aceeasi marime. Etapele preprocesarii incluzand
corectarea miscarii, reduce defectului de artefacte in scopul de a detecta credibil stimulul, se realizeaza
prin analiza datelor statistice corespunzătoare.
În ultimii ani, tehnica imagisticii paralele a fost dezvoltata, ceea ce permite achiziţionarea
simultană a datelor RMN cu două sau mai multe receptoare. Imagistica paralela poate fi utilizata pentru a
creste rezoluţia temporala sau spaţiala. De asemenea, ajută la scaderea artefactelor imagistice, cum ar fi
distorsiunile geometrice şi pierderile de semnal în diferitele tipuri de ţesuturi vecine.

De la inventarea sa la inceputurile anilor ‘90 RMNf si-a asumat rapid un rol de frunte printre
tehnicile utilizate in localizarea functiilor / activitatii cerebrale.
Unul din principalele avantaje ale RMNf, printre alte tehnici functionale neuroimagistice, este
rezolutia spatiala si temporala oferita prin tehnologia MR si caracterul sau non-invaziv ce permite multiple
vizualizari in diferite stadii ale aceluiasi obiect. RMNf se bazeaza pe descoperirea lui Ogawa et al. (1990)
ca este posibila obtinerea de semnale in functie de nivelul oxigenarii sanguine. Semnalul masurat este
de asemeni numit semnal BOLD.
Cresterea activitatii neuronale locale conduce la cresterea fluxului sanguin local, rezultat ce
determina modificari ale oxigenarii, RMNf masurand indirect modificarile activitatii neuronale.

2.1 Principiile fizice ale RMN-ului

RMN-ul permite vizualizarea elementelor anatomice si implicit functiei creierului uman.


Un scaner RMN este reprezentat de un tub cu diametrul de 1m in interiorul caruia se afla un
magnet primar ce produce un camp magnetic extern foarte puternic, omogen (B0). Puterea campului
magnetic este de 1,5 Tesla adica de 30000 de ori puterea campului magnetic al Pamantului (1T=10000
Gauss).In ultimii ani in spitalele mari si in centrele de cercetare au fost instalate scanere mari cu 3T sau
de 7T pana la 9,4T. Problema care apare este ca la o putere mai mare a campului magnetic este dificila
obtinerea omogenitatii acestuia necesara decodarii datelor preliminare.
Pe langa magnetul principal, sunt folosite in interiorul cilindrului bobine aditionale incluzand:
- bobinele shimming – utilizate pentru a da forma campului magnetic crescandu-I
omogenitatea;
- bobinele de gradient – utilizate pentru localizarea semnalului RM;
- bobinele emiţătoare şi receptoare de unde de radiofrecvenţă.
Intr-o scanare tipica subiectul culcat pe spate este usor introdus in scanner cu ajutorul mesei
mobile. Capul subiectului este asezat intr-o bobina mica – head coil – ce trimite si primeste ecouri
electromagnetice.
Scanarea se efectueaza de la un terminal din camera de comanda care are o fereastra ce
permite observarea camerei de scanare.
Cand sunt utilizate bobine head care doar primesc ecouri electomagnetice, impulsurile de
radiofrecvenţă sunt furnizate de către bobina RF în cilindrul scanerului. Bobina Head este un exemplu de
bobină de volum, care este conceputa astfel încât volumul de tesut (de exemplu, creier) prezintă un
câmp de radiofrecventa (RF) destul de uniform. Bobinele de suprafaţă sunt doar bobine receptoare de
RF, fiind plasate direct pe suprafaţa anatomica ce se doreste a fi vizualizată. Ele oferă semnal foarte
mare la zgomot în imediata lor vecinătate, dar imaginile înregistrate suferă de uniformitate extrema,
deoarece intensitatea semnalului obţinut scade rapid cu distanta si se apropie de zero. Bobinele de
matrice sunt o încercare de a combina proprietatile pozitive ale volumului şi bobinele de suprafaţă prin
combinarea a două sau mai multe imagini de la bobinele de suprafaţă pentru a produce o singură
imagine.
Principiile fizice ale RMN sunt aceleaşi pentru imagini anatomice şi funcţionale.
Pentru RMN exista două teme majore:
1. Prima temă se referă la excitaţie şi înregistrarea de semnale electromagnetice care reflectă
proprietatile obiectului măsurat.
2. A doua tema se refera la construirea imaginilor bi- si tridimensionale care reflectă proprietatile
obiectului măsurat ce variază în funcţie de spaţiu.

2.1.1 Excitatia rotativa si Receptarea semnalului

RMN-ul se bazează pe excitarea magnetica a ţesuturilor şi înregistrarea de semnale


electromagnetice returnate din organism. Toti nucleii, cu un număr impar de protoni sunt magnetic
excitabili. Atomul de referinta pentru RMN-ul este 1H, izotopul de hidrogen cu un nucleu cu un singur
proton. Protoni de hidrogen sunt ideali pentru RMN, deoarece acestia sunt abundenti in tesutul uman şi
posedă proprietăţi magnetice deosebite. Apa este cea mai mare sursa de protoni în organism, urmată de
grasime. Protonii au proprietăţi magnetice, deoarece acestia posedă o miscare de rotatie: se rotesc în
jurul axelor proprii care induc un câmp magnetic mic direcţionat. Într-un mediu normal, rotatiile câmpurilor
magnetice ale corpului uman sunt orientate aleatoriu şi, prin urmare, se anulează reciproc. Dacă, totuşi,
corpul unui subiect este plasat într-un câmp magnetic static puternic al unui tomograf RMN (denumit B0),
rotatia se orienteaza în linie cu acest camp, paralel sau antiparalel.

2.1.2 Reconstructia Imaginii

Principiile descrise de rezonanta magnetică nu explica cum se pot obtine imagini ale creierului.
Aceasta necesita atribuirea componentelor semnalului de la aceste poziţii în spaţiu, de la care provin.
Deşi nu este identic pentru toate secventele de măsurare, principiile pentru localizarea surselor de
semnal conţin de obicei aplicarea combinată a trei tehnici fundamentale:
- excitatia selectivă a unei sectiuni,
- codificarea frecvenţei
- codificarea fazei.
Fiecare dintre aceste etape permite localizarea sursei de semnal.

2.2 Principiile fiziologiei RMN-ului

Activitatea neuronala consumă energie, care este produsa prin procese chimice ce necesită
glucoză şi oxigen. Sistemul vascular furnizează aceste substanţe printr- o reţea complexă de vase mari şi
mici. Structurile arteriale ale sistemului vascular transportă sângele oxigenat printr-o reţea fină de vase
de sange pana ajunge la patul capilar unde energia chimică stocată (oxigen), este transferata la neuroni.
În cazul în care creierul este în stare de repaus, 30% -40% din oxigen este extras din sângele din
patul capilar. Sistemul venos transportă sângele oxigenat mai departe de patul capilar. Oxigenul este
transportat în sânge prin intermediul moleculei de hemoglobina. Dacă hemoglobina transporta oxigen,
acesta este numit hemoglobina oxigenata (HBO); se numeste hemoglobina deoxigenated (deoxi-Hb),
atunci când aceasta este lipsită de oxigen. În timp ce reţeaua arterială conţine aproape numai
hemoglobina oxigenata, patul capilar şi reteaua venoasa conţine un amestec de hemoglobina
deoxigenata si oxigenata.

2.2.1 Cuplajul neurovascular

O creştere locală a activităţii neuronale conduce imediat la o rata crescuta de extracţie a


oxigenului în patul capilar şi astfel la o creştere a concentraţiei relative a deoxihemoglobinei. Acest
răspuns rapid la activitatea neuronala crescuta este descris ca "dip iniţială". După un timp scurt de
aproximativ 3 s creşterea activităţii neuronale locale, duce la o creştere puternică a fluxului sanguin local.
Acesta se numeste răspuns hemodinamic.
Studii recente indică faptul că integrarea semnalului sinaptic (măsurată prin potenţialul campului
local, LFP) este un predictor mai bun al puterii răspunsului hemodinamic. Astfel, pare probabil ca
raspunsul hemodinamic primar reflectă în principal informatia neuronala la intrare si procesarea locala,
mai degrabă decât semnalele de ieşire. Reţineţi că nu este încă pe deplin cunoscut modul in care
neuronii "informează" sistemul vascular cu privire la necesarul lor de energie. Se pare ca astrocite joacă
un rol important, deoarece aceste celule gliale sunt conectate cu neuronii şi sistemul vascular.
Răspunsul hemodinamic constă în creşterea fluxului sanguin cerebral local (CBF), precum şi
cresterea volumului de sange cerebral (CBV), probabil ca o consecinţă mecanică a cresterii fluxului de
sange. Răspunsul hemodinamic compensează rapid doar pentru usoara crestere a ratei de extracţie a
oxigenului, dar care este atât de puternică încât rezultă într-un surplus local de hemoglobina oxigenata.
Reţineţi că nu este clar inca de ce sistemul vascular răspunde cu o creştere mult mai puternică a
fluxului sanguin cerebral decât pare a fi necesar. În timp ce fluxul sanguin cerebral şi rata de extracţie a
oxigenului poate reveni rapid la valoarea iniţială, proprietăţile elastice ale venulele dilatate vor necesita
mai multe secunde până la revenirea la dimensiunea iniţială. În spaţiul extins al vaselor dilatate se va
acumula mai multa hemoglobina deoxigenata reducand semnalul RMN sub nivelul de referinţă.

2.2.2 Efectul BOLD

Cea mai comună metodă de RMNf se bazează pe efectul BOLD (Ogawa et al. 1990). Aceasta
exploatează faptul că hemoglobina oxigenata are proprietăţi magnetice diferite de hemoglobina
deoxigenata. Mai precis, în timp ce hemoglobina oxigenata este diamagnetică, hemoglobina deoxigenata
este paramagnetica alterand susceptibilitatea magnetică locala, formand distorsiuni de câmp magnetic în
interiorul şi în jurul vaselor de sange din patul capilar si venule.
În timpul răspunsului hemodinamic (faza de supraalimentare cu sange), raportul hemoglobinei
oxigenate si deoxigenate creşte rezultând într-un câmp magnetic local, mult mai omogen. Astfel efectul
BOLD masoara indirect activitatea neuronala printr-o schimbare în (ne)omogenitatea câmpului magnetic
local cauzata de un surplus de sânge oxigenat. Reţineţi că aceste neomogenitati de camp sunt detectate
numai cu RMN datorita proprietăţilor magnetice ale hemoglobinei oxi- si deoxigenate. Astfel, modificarea
raportului HbO2/Hb locale şi schimbarile omogenitatii câmpului magnetic acţionează ca un marker
endogen al activităţii neuronale.