CAPITOLUL VII

DEFORMAŢIILE BARELOR SOLICITATE LA ÎNCOVOIERE

Calculul barelor solicitate la încovoiere este cerut atât de necesitatea dimensionării

acestora din condiţia de rigiditate, cât şi de rezolvarea sistemelor static nedeterminate.
S-a văzut că prin încovoiere axa barelor drepte se curbează, aceasta numindu-se
deformata barei. Forma curbă a axei barei se numeşte fibră medie deformată sau linie elastică.
În Rezistenţa materialelor sunt prezentate o serie de metode pentru calculul
deformaţiilor barelor solicitate la încovoiere cum sunt: integrarea ecuaţiei diferenţiale a fibrei
medii deformate; metode grinzii conjugate; ecuaţiile celor două rotiri şi celor două săgeţi;
metoda parametrilor în origine şi metodele energetice (metoda Mohr – Maxwell, metoda
Castigliano, regula lui Veresciaghin), care se vor trata separat.

7.1. Metoda integrării ecuaţiei diferenţiale a fibrei medii deformate

Se consideră grinda din figura 7.1 solicitată de cupluri, sarcini specifice şi forţe
concentrate transversale, care acţionează într-un plan de simetrie al ei, cuprins în planul xy.

Fig.7.1

Sub acţiunea acestor încărcări, axa barei iniţial dreaptă devine o curbă, a cărei ecuaţie
se urmăreşte să se stabilească.
Prin încovoiere, o secţiune curentă a barei dată prin abscisa x a centrului său geometric
c se deplasează perpendicular pe axa barei ajungând în c1 cu distanţa cc1 = y, numită săgeata
grinzii. În acelaşi timp, secţiunea se roteşte în jurul axei sale neutre z cu unghiul φ, numită
rotirea grinzii. Mărimile y şi φ se mai numesc şi deplasări ale secţiunii considerate.
Studiul deformaţiilor prin metoda integrării ecuaţiei diferenţiale a fibrei medii
deformate este legat de determinarea funcţiilor y = y(x) şi φ = φ(x). O secţiune d de abscisă x
+ dx, se va deplasa cu distanţa dd 1 = y + dy .

181
 Dacă solicitarea se produce în domeniul elastic, ţinând seama de ipoteza micilor
deformaţii, din triunghiul curbiliniu c1d1d2 se poate scrie:

dy
tgϕ ≅ ϕ = (7.1)
dx

Se notează cu ρ raza de curbură a fibrei medii deformate pe arcul elementar c1d1 = ds

şi cu dφ unghiul la centrul de curbură O1, format de razele de curbură ρ duse prin capetele
arcului ds.
Deoarece dx poate fi luat oricât de mic se aproximează ds = dx, sau,

ds = dx = ρ ⋅ dϕ , (7.2)

din care se obţine curbura grinzii în secţiunea c de abscisă x:

1 dϕ d 2 y
= = (7.3)
ρ dx dx 2

La solicitarea de încovoiere pură s-a stabilit curbura grinzii în funcţie de momentul

încovoietor M şi rigiditatea grinzii EIz:

1 M
= (7.4)
ρ EI z

Diferenţiind relaţia (7.1)şi ţinând seama de relaţiile (7.3) şi (7.4) se obţine:

1 dϕ d 2 y M
= = = , (7.5)
ρ dx dx 2 EI z

în care M este momentul încovoietor din secţiunea grinzii de abscisă x.

În sistemul de axe ales, cu axa y în jos, observăm că momentul M pozitiv curbează axa
grinzii cu concavitatea în sus (spre -y), fapt ce corespunde cu d 2 y / dx 2 < 0 . Legat de aceasta
trebuie să corectăm relaţia (7.5), afectând membrul drept cu semnul minus, obţinând:

d2y M
2
=− (7.6)
dx EI z

Relaţia (7.6) este ecuaţia diferenţială a fibrei medii deformate sau liniei elastice.
Diferenţiind succesiv relaţia (7.6) se obţin:

d3y dM 1 T d4y dT 1 p
3
=− ⋅ =− ; 4
=− ⋅ = , (7.7)
dx dx EI z EI z dx dx EI z EI z

în care T şi p sunt forţa tăietoare respectiv sarcina specifică din secţiunea x.

182
 Ecuaţia diferenţială (7.6) este forma simplificată a ecuaţiei diferenţiale a fibrei medii
deformate. Dacă curbura fibrei medii deformate se exprimă în mod exact, ţinând seama de
convenţia de semne adoptată, se obţine relaţia:

d2y
1 dx 2 M
= =− , (7.8)
ρ   dy  2 
32
EI z
1 +   
  dx  

care reprezintă ecuaţia exactă a fibrei medii deformate.

Se poate demonstra că dacă se ţine seama şi de forţa tăietoare, se obţine ecuaţia
diferenţială de ordinul doi a fibrei medii deformate (pentru solicitarea la încovoiere simplă):

d2y M p
2
=− − , (7.9)
dx EI z GA'
în care
I z2
A' = (7.10)
S z2
∫A b 2 dA

5 9
Pentru secţiunea dreptunghiulară A' = A , iar pentru cea circulară A' = A .
6 10
Pentru a determina expresiile săgeţii şi rotirii, se integrează succesiv de două ori
ecuaţia diferenţială (7.6), fără a defini integrala:

dy M
= ϕ = −∫ dx + C1 (7.11)
dx EI
 M 
y = ∫ − ∫ dx + C1  ⋅ dx + C 2 (7.12)
 EI 

Constantele de integrare C1 şi C2 se determină din condiţii la limită, care exprimă

faptul că săgeata este zero în orice tip de reazem, iar rotirea este nulă în reazemul încastrat.

Specificaţie
Pentru fiecare interval distinct al grinzii se obţin câte două constante de integrare.
Pentru k intervale distincte, din integrarea succesivă de două ori a ecuaţiilor diferenţiale de pe
aceste intervale se obţin 2k constante de integrare. Rezultă că în cazul când grinda prezintă
două sau mai multe intervale distincte, condiţiile din reazeme nu mai sunt suficiente, fiind
necesar să se pună condiţii la limită suplimentare, care să permită determinarea constantelor
de integrare.
Condiţiile suplimentare exprimă faptul că în secţiunea comună a două intervale
vecine, săgeţile şi rotirile obţinute din ecuaţiile de pe cele două intervale trebuie să fie egale.
Această metodă se foloseşte cu precădere în cazul când sunt necesare funcţiile
ϕ = ϕ ( x ) şi y = y ( x ) , când grinda are un număr mic de intervale distincte şi numai pentru
grinzi drepte cu secţiune constantă sau variabilă.

183
 Dacă din calcul se obţine o valoare pozitivă pentru φ, rezultă că secţiunea respectivă
se roteşte în sens orar şi se roteşte în sens trigonometric dacă are semn negativ. Dacă se obţine
o valoare pozitivă pentru y, rezultă că secţiunea se deplasează în sensul pozitiv al axei y şi se
deplasează în sens opus dacă are semn negativ.

Exemple de calcul

1. Pentru grinda din figura 7.2 se cer: a) expresiile rotirii şi săgeţii pe intervalul 1-2; b)
valorile rotirii şi săgeţii din capătul liber 2.

Fig.7.2

Rezolvare
a) Momentul într-o secţiune curentă se abscisă x este:

M i = − F ⋅ (l − x ) (7.13)

Introducând (7.13) în (7.6) se obţine ecuaţia diferenţială a fibrei medii deformate

pentru grinda din figura 7.2.

d2y F
= (l − x ) (7.14)
dx 2 EI

Integrând succesiv de două ori relaţia (7.14) se obţin expresiile rotirii şi săgeţii:

dy F  x2  
ϕ= =  l ⋅ x −  + C1 
dx EI  2  
 (7.15)
F  x 2 x3 
y=  l −  + C1 x + C 2 
EI  2 6 

Constantele de integrare C1 şi C2 se obţin din condiţii la limită. La grinda din figura

7.2 , pentru x = 0 trebuie să avem φ = y = 0. Cu această condiţie, din relaţiile (7.15) se obţine
C1 = C2 = 0 şi expresiile finale ale rotirii şi săgeţii devin:

184
 F  x2  
ϕ=  l ⋅ x −  
EI  2 
 (7.16)
F  x 2 x 3 
y= l − 
EI  2 6 

Deformata grinzii este prezentată cu linie întreruptă în figura 7.2

b) Pentru x = l , din relaţiile (7.16) se obţin valorile rotirii şi săgeţii din punctul 2.

F ⋅l2 
ϕ2 = 
2 EI 
 (7.17)
F ⋅l3 
y2 =
3EI 

Specificaţie
În punctul 2 se realizează valorile maxime ale deplasărilor φ şi y.

2. Pentru grinda din figura 7.3 se cer: a) expresiile rotirii şi săgeţii; b) valorile rotirii în
reazemele 1 şi 2 şi ale săgeţii maxime.

Fig.7.3

Rezolvare
a) Momentul încovoietor într-o secţiune curentă a grinzii este:

p ⋅l p ⋅ x2
Mi = x− (7.18)
2 2

Înlocuind (7.18) în (7.6) se obţine:

d2y
dx 2
=−
p
2 EI
(
x2 − l ⋅ x ) (7.19)

Integrând succesiv de două ori relaţia (7.19) se obţin:

185
 dy p  x3 l ⋅ x 2  
ϕ= =  −  + C1 
dx 2 EI  3 2  
 (7.20)
p x 4
l⋅x 
3
y=  −  + C1 x + C 2 
2 EI  12 6  


Datorită simetriei încărcării, grinda se deformează simetric în raport cu mijlocul ei

(punctul 3), în care rotirea este nulă, iar săgeata este maximă. Cu această specificaţie
condiţiile la limită sunt:
- pentru x = 0 şi x = l , y = 0
l
- pentru x = , ϕ 3 = 0 şi y3 = y max
2
Cu aceste condiţii, din (7.20) se obţin constantele de integrare:

p ⋅l3
C2 = 0 ; C1 = ,
24 EI

cu care din (7.20) se obţin expresiile deplasărilor căutate:

p  x3 x2 l 3  
ϕ=  − l +  
2 EI  3 2 12  
 (7.21)
p  x4 x 3 l 3 
y=  −l + x
2 EI  12 6 12 

Deformata grinzii este prezentată cu linie întreruptă în figura 7.3

b) Pentru x = 0 şi x = l , din (7.21) se obţin rotirile din punctele 1 şi 2, iar pentru
l
x= se obţine săgeata maximă:
2

p ⋅l3 
ϕ1 = −ϕ 2 = 
24 EI 
 (7.22)
5p ⋅l4 
y max = y3 =
384 EI 

Specificaţie
Rotirile maxime se obţin în reazemele 1 şi 2.

3. La grinda din figura 7.4 se cer: a) expresiile rotirii şi săgeţii; b) rotirile în reazeme şi
săgeata maximă.

Rezolvare
a) Grinda se deformează simetric în raport cu punctul 3, punct în care rotirea este nulă
şi săgeata este maximă. Din acest motiv se vor determina expresiile rotirii şi săgeţii numai pe
unul din intervale (intervalul 1-3).

186
 Fig.7.4
Se scrie expresia momentului încovoietor într-o secţiune curentă de pe intervalul 1-3:

F
Mi = x,
2
cu care (7.6) devine:
d2y F
2
=− x (7.23)
dx 2 EI

Integrând succesiv de două ori relaţia (7.23) se obţin deplasările:

dy F 2 
ϕ= =− x + C1 
dx 4 EI 
 (7.24)
F 3
y=− x + C1 x + C 2 
12 EI 

F ⋅l2
Pentru x = l / 2 , ϕ = 0 şi C1 = .
16 EI
Pentru x = 0 , y = 0 şi C 2 = 0 .
Cu valorile determinate ale constantelor de integrare, se obţin expresiile finale ale
deplasărilor de pe intervalul 1-3 (identice cu cele de pe intervalul 2-3):

F  2 l2  
ϕ=  − x +  
4 EI  4 
 (7.25)
F  x 3 l 2 
y= − + x
4 EI  3 4 

Deformata grinzii este prezentată cu linie întreruptă în figura 7.4.

b) Pentru x = 0 , din (7.25) se obţine rotirea în reazemul 1

F ⋅l2
ϕ1 = (7.26)
16 EI

187
 Din cauza simetriei deformatei grinzii, în reazemul 2 se obţine o rotire egal dar de
semn contrar cu cea din reazemul 1 ( ϕ1 = −ϕ 2 ).
Pentru x = l / 2 , din (7.25) se obţine:

F ⋅l3
y3 = y max = (7.27)
48EI

4. Pentru grinda din figura 7.4, cu secţiunea variind în trepte se cer: a) expresiile
deplasărilor de pe intervalele 1-2 şi 2-3; b) valorile deplasărilor în punctele 2 şi 3 (φ2,
φ3, y2, y3).

Fig.7.4

Rezolvare
Se scriu expresiile momentului încovoietor într-o secţiune curentă a intervalelor 1-2 şi
2-3:
M 1−2 = 2 F ⋅ l − 2 F ⋅ (l − x ) = 2 F ⋅ x 
 (7.28)
M 2 −3 = 2 F ⋅ l 

Cu (7.28), ecuaţiile fibrei medii deformate pe intervalele 1-2 şi 2-3 conform relaţiei
(7.6) devin:
d2y 2F ⋅ x F ⋅ x
 2  = − =− 
 dx 1− 2 2 EI EI 
 (7.29)
d2y 2F ⋅ l 
 2  = −
EI 
 dx  2−3 

Integrând succesiv de două ori relaţiile (7.29), se obţin deplasările φ şi y pe cele două
intervale:
 dy  F x2 
ϕ1−2 =   = − + C1 
 dx 1− 2 EI 2 
 (7.30)
F x3 
y1− 2 = − + C1 x + C 2 
EI 6

188
 2F ⋅ l 
ϕ 2 −3 = − x + C3 
EI (7.31)

F ⋅l 2
y 2 −3 =− x + C3 x + C 4 
EI 

Din (7.30), pentru x = 0 , ϕ = y = 0 şi rezultă C1 = C 2 = 0 , astfel că expresiile

deplasărilor pe intervalul 1-2 sunt:

F x2 
ϕ1−2 = − ⋅ 
EI 2
 (7.32)
F x3 
y1− 2 =− ⋅
EI 6 

Din (7.32) şi (7.31) pentru x = l (în punctul 2), trebuie să obţinem aceeaşi rotire şi
aceeaşi săgeată:
F l2 2F ⋅ l 2 
ϕ2 = − ⋅ = − + C3 
EI 2 EI
 (7.33)
F l3 F ⋅l3 
y2 = − ⋅ =− + C3l + C 4
EI 6 EI 

Din (7.33) se obţin constantele de integrare

3 F ⋅l2 4 F ⋅l3
C3 = ⋅ ; C4 = − ⋅ ,
2 EI 6 EI

cu care relaţiile (7.31) devin:

2F ⋅ l 3 F ⋅l2 
ϕ 2 −3 =− x+ ⋅ 
EI 2 EI
 (7.34)
F ⋅l 2 3 F ⋅l2 2 F ⋅l3 
y 2 −3 =− x + ⋅ x− ⋅
EI 2 EI 3 EI 

b) Din (7.32) şi (7.34) se obţin valorile deplasărilor căutate

F ⋅l2 F ⋅l3
Pentru x = l , din (7.32) sau (7.34) se obţine ϕ 2 = − şi y 2 = − .
2 EI 6 EI
5 F ⋅l2 5 F ⋅l3
Pentru x = 2l , din (7.34) se obţine ϕ 3 = − ⋅ şi y3 = − ⋅ .
2 EI 3 EI

Specificaţie
Toate punctele grinzii se deplasează în sensul negativ al axei y.

5. Pentru grinda din figura 7.5 se cer: a) ridicarea nedeterminării (determinarea reacţiunii
din reazemul 2); b) expresiile deplasărilor pe intervalele 1-2 şi 2-3; c) rotirile în
punctele 2 şi 3, săgeata în punctul 3 şi valoarea de extrem a săgeţii.

189
 Fig.7.5

Rezolvare
a) Reacţiunea V2 din reazemul 2 se determină din condiţia de săgeată nulă în punctul 2
(y2 = 0).
Se scrie ecuaţia momentului încovoietor pe intervalul 1-2:

M 1− 2 = V2 (l − x ) − F ⋅ (2l − x ) ,

cu care ecuaţia diferenţială a fibrei medii deformate pe acest interval devine:

d2y
EI  2  = F ⋅ (2l − x ) − V2 (l − x ) (7.35)
 dx 1− 2

După integrare succesivă, din (7.35) se obţin rotirea şi săgeata de pe acest interval:

 x2   x2  
EI ⋅ ϕ1− 2 = F ⋅  2l ⋅ x −  − V2  l ⋅ x −  + C1 
 2   2  
 (7.36)
 x3   x 2 x3 
EI ⋅ y1− 2 = F ⋅  l ⋅ x −  − V2  l
2
−  + C1 x + C 2 
 6   2 6 

Pentru x = 0 , din (7.36) rezultă C1 = C 2 = 0 , cu care aceste relaţii devin:

 x2   x2  
EI ⋅ ϕ1− 2 = F ⋅  2l ⋅ x −  − V2  l ⋅ x −  
 2   2 
 (7.37)
 x3   x 2 x 3 
EI ⋅ y1−2 = F ⋅  l ⋅ x −  − V2  l
2
− 
 6   2 6 

Pentru x = l , în expresia săgeţii din (7.37) trebuie să obţinem o săgeată nulă în

reazemul 2

190
 1   3 l3   l 3 l 3 
y2 = F
 ⋅  l − 
 2  2 − 6  = 0 ,
− V
EI   6   

5
din care se obţine V2 = F.
2
b) Înlocuind valoarea reacţiunii V2 în (7.37), se obţin expresiile finale ale deplasărilor
pe intervalul 1-2
F  l 3  
ϕ1−2 =  − x + x 2  
EI  2 4  
 (7.38)
F  l 2 1 3 
y1− 2 = − x + x 
EI  4 4 

Se scrie expresia momentului pe intervalul 2-3:

M 2−3 = − F ⋅ (2l − x ) ,

cu care se obţine ecuaţia diferenţială a fibrei medii deformate pe acest interval:

d2y
EI  2  = F ⋅ (2l − x ) (7.39)
 dx  2−3

Din integrarea succesivă a relaţiei (7.39) se obţin deplasările de pe intervalul 2-3:

F  x2  
ϕ 2−3 = ⋅  2l ⋅ x −  + C3 
EI  2  
 (7.40)
F  1 3
y 2 −3 = ⋅  l ⋅ x − x  + C3 x + C 4 
2

EI  6  

Pentru x = l din (7.38) şi (7.40), trebuie să obţinem în punctul 2 aceeaşi rotire şi

aceeaşi săgeată

F  l2 3 2  F  2 1 2  
ϕ2 = − + l  =  2l − l  + C3 
EI  2 4  EI  2  
 (7.41)
F  1 3 1 3 F  3 1 3
y2 = − l + l  = ⋅  l − l  + C3l + C 4 
EI  4 4  EI  6  

5 F ⋅l2 5 F ⋅l3
Din (7.41) rezultă C3 = − ⋅ şi C 4 = ⋅ , obţinându-se pe intervalul 2-3
4 EI 12 EI
următoarele relaţii pentru deplasări:

191
 F  x2  5 F ⋅l 2 
ϕ 2−3 =  2l ⋅ x −  − ⋅ 
EI  2  4 EI 
 (7.42)
F  1 3  5 F ⋅l2 5 F ⋅l3 
y 2 −3 = l ⋅ x − x  − ⋅
2
x+ ⋅
EI  6  4 EI 12 EI 

F ⋅l2
c) Din (7.38), pentru x = l se obţine ϕ 2 = , iar din (7.42) pentru x = 2l se obţine
4 EI
3 F ⋅l2 7 F ⋅l3
ϕ3 = ⋅ şi respectiv y3 = ⋅ .
4 EI 12 EI
Valoare de extrem poate rezulta numai pe intervalul 1-2 în secţiunea în care φ1-2 = 0:

F  l 3 2
ϕ1−2 = − x + x  = 0 ,
EI  2 4 

2
din care se obţine x = l .
3
Înlocuind această valoare în expresia săgeţii de pe intervalul 1-2 din (7.38), se obţine
valoarea de extrem a acesteia:

F  l 2  12  
2 3
F ⋅l3
yext
1− 2 = −  l  +  l   = −
EI  4  3  4  3   27 EI

Deformata grinzii este prezentată cu linie întreruptă în figura 7.5.

7.2. Metoda grinzii conjugate (fictivă sau reciprocă)

Integrarea ecuaţiei diferenţiale a

fibrei medii deformate reprezintă un
procedeu laborios în cazul grinzilor
încărcate cu multiple forţe. Pentru astfel de
cazuri, există aşa cum s-a menţionat o serie
de alte metode mai simple, printre care este
şi metoda grinzii conjugate.
Pentru formularea acestei metode se
consideră grinda reală din figura 7.6.a
încărcată cu o sarcină specifică p = p ( x) şi
având rigiditatea la încovoiere EIz constantă
pe lungime.
În figura 7.6.b este prezentată
diagrama momentului încovoietor Mi,
rezultată din încărcarea grinzii cu sarcina
Fig.7.6 specifică p = p( x) .
Se consideră în continuare vederea
în oglindă a grinzii date, dar încărcată cu o sarcină fictivă pf, reprezentată de diagrama de
momente a grinzii reale. Noua grindă obţinută poartă denumirea de grindă conjugată, fictivă
sau reciprocă (fig.7.6.c).
192
 Dacă diagrama de momente este pozitivă, sarcina fictivă p f = M i se aplică în sensul
pozitiv al axei y şi se aplică în sens opus axei y dacă diagrama de momente este negativă.
S-a văzut că săgeata grinzii reale se află în relaţie cu momentul încovoietor prin
ecuaţia diferenţială a fibrei medii deformate:

d2y M
2
=− i (7.43)
dx EI z

Dacă se încarcă grinda conjugată cu diagrama de momente drept sarcină fictivă

( p f = M i ), ca şi la grinda reală încărcată cu sarcina specifică p, trebuie să fie satisfăcute
relaţiile:
d 2M f dM f
2
= − p f = −M i ; = Tf (7.44)
dx dx

Cunoscând legea de distribuţie a sarcinii fictive, deoarece pentru orice grindă reală se
cunoaşte expresia momentului încovoietor, se pot determina reacţiunile fictive din reazeme
(V1f, V2f) şi se poate construi diagrama momentului încovoietor fictiv Mf (fig.7.6.d) şi a forţei
tăietoare fictive Tf (fig.7.6.e), cu aceleaşi reguli de definiţie şi convenţii de semn ca şi la
grinda reală.
Ţinând seama de (7.44), relaţia (7.43) devine:
2
d2y 1 d Mf
= ⋅ (7.45)
dx 2 EI z dx 2

Se integrează succesiv de două ori relaţia (7.45), fără a defini integrala şi rezultă:

dy 1 dM f Tf
=ϕ = ⋅ + C1 = + C1 (7.46)
dx EI z dx EI z
1
y= M f + C1 x + C 2 (7.47)
EI z

Dacă C1 = C 2 = 0 , relaţiile rotirii şi săgeţii devin:

Tf
ϕ= (7.48)
EI z
Mf
y= (7.49)
EI z

Conform relaţiei (7.48), rotirea într-o secţiune curentă (de abscisă x) a grinzii se obţine
din raportul forţei tăietoare fictive Tf din acea secţiune şi rigiditatea la încovoiere a grinzii
(EIz). Conform relaţiei (7.49), săgeata dintr-o secţiune curentă a grinzii se obţine din raportul
dintre momentul încovoietor fictiv Mf din acea secţiune şi rigiditatea grinzii. Regulile de semn
pentru rotire şi săgeată sunt aceleaşi ca şi la metoda integrării ecuaţiei diferenţiale a fibrei
medii deformate.

193
 Obţinerea expresiilor sub forma simplă din relaţiile (7.48) şi (7.49) se bazează pe
constante de integrare nule. Această condiţie se poate totdeauna satisface printr-un anumit
mod de rezemare al grinzii conjugate în raport cu grinda reală. Grinda conjugată trebuie să fie
astfel rezemată, încât să aibă moment încovoietor fictiv nul, în secţiunile în care grinda reală
are săgeata nulă şi trebuie să aibă forţa tăietoare fictivă nulă în secţiunile în care grinda reală
are rotire nulă. Conform cu această specificaţie rezultă că:
- un reazem articulat sau simplu de capăt la grinda reală, rămâne nemodificat la grinda
conjugată;
- un reazem articulat sau simplu intermediar la grinda reală, se transformă într-o
articulaţie la grinda conjugată;
- un capăt încastrat la grinda reală, se transformă în capăt liber la grinda conjugată;
- un capăt liber la grinda reală, se transformă într-o încastrare la grinda conjugată.
În tabelul 7.1 sunt prezentate câteva exemple de formare a structurii grinzii conjugate
în raport cu grinda reală.
Tabelul 7.1

Relaţiile (7.48) şi (7.49) pot fi aplicate şi în cazul grinzilor cu secţiunea variind în

trepte, caz în care sarcina fictivă se determină din momentul încovoietor, considerând un
moment de inerţie de referinţă Io pentru grindă, cu o relaţie de forma:

194
 Io
p f , p−q = M i , p−q (7.50)
I p−q

Pentru clarificare sunt prezentate câteva exemple de calcul

1. La grinda din figura 7.7.a se cer: φ2, φ3, y2 şi y3.

Rezolvare

Se trasează diagrama momentului

încovoietor Mi (fig.7.7.b) şi se consideră
momentul de inerţie de referinţă Io = I.
Conform relaţiei (7.50) se scrie
expresia sarcinii fictive pe intervalele 1-2 şi
2-3.

Io F ⋅ (2l − x )
p f ,1−2 = M i ,1− 2 =− (7.51)
I 1−2 2
I
p f , 2−3 = M i , 2−3 o = − F ⋅ (2l − x ) (7.52)
Fig.7.7 I 2−3

Din expresiile (7.51) şi (7.52) se obţine legea de variaţie a sarcinii fictive, cu care se
încarcă grinda conjugată (fig.7.7.c).
Se determină forţele tăietoare fictive şi momentele încovoietoare fictive din secţiunile
în care se cer rotirile şi săgeţile.

F ⋅l2 F ⋅l2 3
Tf 2 = + = F ⋅l2 (7.53)
4 2 4
F ⋅l 2
F ⋅l 2
F ⋅l2 5
Tf 3 = + + = F ⋅l2 (7.54)
4 2 2 4
F ⋅l 1 2 F ⋅l l 5
M f2 = l⋅ ⋅ l+ l ⋅ = F ⋅l3 (7.55)
2 2 3 2 2 12
F ⋅l 1  2  F ⋅l  l  F ⋅l 2 3
M f3 = l ⋅ ⋅l + l  + l ⋅l +  + l ⋅ l = F ⋅l3 (7.56)
2 2  3  2  2 2 3 2

Ţinând seama de valorile forţelor tăietoare fictive şi a momentelor încovoietoare

fictive din secţiunile 2 şi 3 se obţin rptirile şi săgeţile din aceste secţiuni cu relaţiile:

T fK M fK
ϕK = ; yK = , (7.57)
EI o EI o
şi anume:
3 F ⋅l2 5 F ⋅l2 5 F ⋅l3 3 F ⋅l3
ϕ2 = ⋅ ; ϕ3 = ⋅ ; y2 = ⋅ ; y3 = ⋅
4 EI 4 EI 12 EI 2 EI

2. Pentru grinda din figura 7.8.a se cere să se determine o relaţie între p şi Mo, astfel
încât y3 = 0. Să se determine apoi rotirea φ2 şi săgeata y2 din punctul 2.

195
 Rezolvare

Se construiesc diagramele de momente

pentru cazul când p şi Mo acţionează individual pe
grindă (fig.7.8.b).
Se alege Io = I şi rezultă:

Io 1
p f 1−2 = M f 1−2 = M 1−2 (7.58)
2I 2
I
p f 2 −3 = M f 2 −3 o = M 2 − 3 (7.59)
I

Intensitatea sarcinii fictive în punctele

Fig.7.8
caracteristice ale grinzii, separat din încărcările cu
p şi Mo sunt:

1 p ⋅l2 p ⋅l2 1
p (f p1) = ⋅ = ; p (fM1−o2) = Mo; p (fM2−o 3) = p (fM3 o ) = M o
2 2 4 2

Se încarcă grinda conjugată cu sarcina fictivă (7.8.c).

Se determină momentul încovoietor fictiv în punctul 3, în care se cere ca săgeata să fie
nulă (y3 = 0).

1 p ⋅l2  3  Mo  l  l
M f3 = ⋅ l ⋅l + l  − l ⋅  l +  − M ol ⋅ (7.60)
3 4  4  2  2 2

M f3 M f3
Din condiţia y3 = = = 0 , rezultă M f 3 = 0 şi din (7.60) se obţine:
EI o EI

7
Mo = p ⋅l2 (7.61)
60

Se determină forţa tăietoare fictivă şi momentul încovoietor fictiv din secţiunea 2, în

care se cere rotirea φ2 şi săgeata y2.

1 p ⋅l2 Mo p ⋅l3 7 3
Tf 2 = ⋅ l− l= − p ⋅l3 = p ⋅l3 (7.62)
3 4 2 12 120 120
1 p ⋅l 2
3 7 l 4
M f2 = ⋅ l⋅ l− p ⋅l3 ⋅ = p ⋅l4 (7.63)
3 4 4 120 2 70

Cu (7.57) se obţin deplasările căutate:

Tf 2 3 p ⋅l3 M f2 4 p ⋅l4
ϕ2 = = ⋅ ; y2 = = ⋅ (7.64)
EI o 120 EI EI o 70 EI

196
 7.3. Ecuaţia celor două rotiri şi ecuaţia celor două săgeţi

Fig.7.9

Se consideră o porţiune oarecare (1-2) de rigiditate constantă EI, dintr-o grindă

solicitată la încovoiere simplă ca în figura 7.9.a. Porţiunea de grindă are lungimea l12 .
Deplasările din secţiunile 1 şi 2 sunt φ1, y1 şi respectiv φ2, y2. Se consideră apoi grinda fictivă
(fig.7.9.b) a grinzii date, încărcată cu diagrama de momente încovoietoare a grinzii reale. Între
secţiunile considerate avem o diagramă de momente de arie A12, cu centrul de greutate G aflat
la distanţa d21 de secţiunea 2 şi având momentul static S 21 = A12 ⋅ d 21 , luat în raport cu
punctul 2.
Detaşând din grinda fictivă porţiunea 1-2 şi introducând în mod corespunzător
eforturile fictive T1f, M1f şi respectiv T2f şi M2f în secţiunile de detaşare (fig.7.9.c), în urma
scrierii ecuaţiilor de echilibru ale elementului se obţine:

∑Y = 0 T2 f + A12 − T1 f = 0
∑M = 0
2 M 1 f + T1 f l12 − A12 d 21 − M 2 f = 0

După împărţirea ecuaţiilor de echilibru cu rigiditatea EI de pe porţiunea considerată, se

obţine:

197
 T2 f A12 T1 f 
+ − =0 
EI EI EI (7.65)

M 1 f T1 f l12 A12 d 21 M 2 f
+ − − = 0
EI EI EI EI 

După identificarea termenilor din relaţiile (7.65) se obţine:

A12 
ϕ 2 = ϕ1 − 
EI (7.66)

S
y 2 = y1 + ϕ1l12 − 21 
EI 

Ecuaţiile (7.66) permit să se calculeze deplasările din dreptul unei secţiuni, în funcţie
de deplasările cunoscute din dreptul altor secţiuni.
Cum diagrama momentului încovoietor poate fi pozitivă (ca în figura 7.9.b) sau
A S
negativă, relaţiile (7.66) se modifică afectând rapoartele 12 şi 21 cu semnul (+). Astfel se
EI EI
obţine:
A 
ϕ 2 = ϕ1 m 12 
EI
, (7.67)
S 21 
y 2 = y1 + ϕ1l12 m
EI 

în care semnul (-) se ia când diagrama Mi este pozitivă, iar semnul (+) se ia când aceasta este
negativă.
Dacă se scrie ∑ M 1 = 0 , se obţine:

T2 f l12 + A12 d12 − M 2 f + M 1 f = 0 (7.68)

După împărţirea cu EI rezultă:

T2 f A12 d12 M 2 f M 1 f
l12 + − + =0 (7.69)
EI EI EI EI

Din relaţia (7.69) se obţine succesiv:

S12
ϕ 2 ⋅ l12 + − y 2 + y1 = 0 (7.70)
EI
S
y1 = y 2 − ϕ 2 ⋅ l12 − 12 (7.71)
EI

Dacă rotirea φ2 se produce în sens invers cum s-a considerat în figura 7.9.a, în (7.71)
termenul ϕ 2 ⋅ l12 se afectează cu semnul (+).

198
 S12
y1 = y 2 + ϕ 2 ⋅ l12 − (7.72)
EI

În relaţiile (7.71) şi (7.72) avem S12 = A12 ⋅ d12 .

Dacă din grinda fictivă se detaşează în continuare un element 2-3 de lungime l 23 ,
scriind ∑M 3 = 0 şi împărţind cu EI, sau prin efectuarea de permutări în relaţia a doua din
(7.66), se obţine:
S 32
y3 = y 2 + ϕ 2 ⋅ l 23 − (7.73)
EI

Dacă rotirea φ2 se produce în sens invers sensului considerat, în figura 7.9.a, relaţia
(7.73) devine:
S
y3 = y 2 − ϕ 2 ⋅ l 23 − 32 , (7.74)
EI
în care S 32 = A23 ⋅ d 32 .

7.4. Ecuaţia celor trei săgeţi

Se consideră trei secţiuni oarecare 1, 2 şi 3, pe o grindă dreaptă solicitată la încovoiere

plană ca în figura 7.10.a. În starea deformată a grinzii, fibra deformată este ca o fibră
continuă. În dreptul secţiunilor considerate, săgeţile sunt y1, y2 şi y3, iar rotirea în secţiunea 2
este φ2. Se consideră că pe cele două panouri 1-2 şi 2-3, grinda are rigidităţile EI1 şi respectiv
EI2 şi lungimile l12 şi respectiv l23.
Pentru evidenţierea eforturilor în secţiunile 1, 2 şi 3, din grindă se detaşează
elementele 1-2 şi 2-3 (fig.7.10.c şi d).

Fig.7.10

199
 După reprezentarea diagramei de momente (fig.7.10.b), pentru fiecare din regiunile
considerate ea poate fi descompusă în două triunghiuri corespunzătoare momentelor M1, M2 şi
M3, respectiv câte o suprafaţă oarecare de arie A12 şi A23, corespunzătoare sarcinilor efectiv
aplicate pe cele două regiuni. Se notează cu d12 şi d32 distanţele de la secţiunile 1 şi respectiv 3
la centrele de greutate ale ariilor A12 şi A23.
Deducerea ecuaţiei celor trei săgeţi se bazează pe continuiattea fibrei medii deformate
în dreptul secţiunii 2. În acest sens se scrie ecuaţia celor două săgeţi pe cele două panouri de
grindă.
Conform relaţiilor (7.72) şi (7.74) se obţine:
- pentru panoul 2-1
S
y1 = y 2 + ϕ 2 ⋅ l12 − 12 (7.75)
EI1
- pentru panoul 2-3
S
y3 = y 2 + ϕ 2 ⋅ l 23 − 32 (7.76)
EI 2

Din (7.75) şi (7.76) rezultă relaţiile rotirii:

y1 − y 2 S12 
ϕ2 = + 
l12 l12 ⋅ EI1 
 (7.77)
y3 − y 2 S 32 
− ϕ2 = +
l 23 l 23 ⋅ EI 2 

Prin adunarea acestor relaţii se obţine ecuaţia:

y1 − y 2 y3 − y 2 S12 S 32
+ + + = 0, (7.78)
l12 l 23 l12 ⋅ EI1 l 23 ⋅ EI 2

unde S12 şi S23 reprezintă momentele statice ale suprafeţei de momente de pe regiunea 1-2,
respectiv 2-3, calculate faţă de punctele 1 şi respectiv 3.

M 1 ⋅ l12 1 M ⋅l 2 
S12 = A12 ⋅ d12 + ⋅ l12 + 2 12 ⋅ l12 
2 3 2 3 
 (7.79)
M 3 ⋅ l 23 1 M 2 ⋅ l 23 2 
S 32 = A23 ⋅ d 32 + ⋅ l 23 + ⋅ l 23
2 3 2 3 

Cu (7.79), relaţia (7.78) devine:

y1 − y 2 y3 − y 2 1  M ⋅l2 M l2 
+ +  A12 ⋅ d12 + 1 12 + 2 2 12  +
l12 l 23 l12 ⋅ EI1  6 6 
1  M 3 ⋅ l 232 M 2 ⋅ l 232 
+  A23 ⋅ d 32 + +2  = 0,
l 23 ⋅ EI 2  6 6 

din care în urma ordonării termenilor se obţine:

200
 M 1 ⋅ l12 l l  M ⋅l  A ⋅d A ⋅d 
+ 2M 2  12 + 23  + 3 23 + 6 ⋅  12 12 + 23 32  +
I1  I1 I 2  I2  I 1 ⋅ l12 I 2 ⋅ l 23 
(7.80)
 y − y 2 y3 − y 2 
+ 6 E ⋅  1 + =0
 l12 l 23 

Ecuaţia (7.80) reprezintă ecuaţia celor trei săgeţi (ecuaţia lui Clapeyron). Referindu-se
la trei secţiuni oarecare, ecuaţia (7.80) permite aflarea săgeţii grinzii în dreptul unei secţiuni,
dacă sunt cunoscute săgeţile în dreptul altor două secţiuni. Aplicarea ecuaţiei conduce la o
metodă uşoară de calcul a săgeţilor, atât pentru grinzi de rigiditate constantă, cât şi în cazul
variaţiei discontinue a rigidităţii în lungul grinzii. Drept secţiuni cu săgeţi cunoscute se aleg,
de obicei, cele din dreptul reazemelor unde săgeţile sunt nule. Pentru aplicarea ecuaţiei, o
încastrare se înlocuieşte cu două reazeme foarte apropiate, situate la o distanţă neglijabilă.
De reţinut că momentele statice ( A12 ⋅ d12 ) şi ( A23 ⋅ d 32 ) depind numai de sarcinile
efectiv aplicate pe intervalul 1-2 şi respectiv 2-3. Pentru calculul momentului static ( A12 ⋅ d12 )
se trasează diagrama de momente încovoietoare a forţelor Fi şi FK, aplicate pe grinda de
lungime l12 rezemată la capete. Pentru calculul momentului static ( A23 ⋅ d 32 ) se trasează
diagrama de momente încovoietoare a forţelor Fm şi p aplicate pe grinda de lungime l23
rezemată la capete.
Dacă rigiditatea grinzii este constantă pe cele două panouri I 1 = I 2 = I , relaţia (7.80)
devine:

A d A d   y − y 2 y3 − y 2 
M 1l12 + 2 M 2 ⋅ (l12 + l 23 ) + M 3l 23 + 6 ⋅  12 12 + 23 32  + 6 EI ⋅  1 +  = 0 (7.81)
l
 12 l 23   12l l 23 

Dacă în secţiunile 1, 2 şi 3 grinda este prevăzută cu reazeme netasabile, atunci

y1 = y 2 = y3 = 0 şi (7.81) devine:

 A12 d 12 A 23 d 32 
M 1 ⋅ l 12 + 2M 2 ⋅ (l 12 + l 23 ) + M 3 ⋅ l 23 + 6 ⋅  +  = 0
 (7.82)
 12l l 23 

Dacă reazemele din 1, 2 şi 3 sunt tasabile, având deplasările y1, y2, y3, relaţia (7.82) se
transformă din nou în relaţia (7.80), respectiv (7.81). Tasabil poate fi unul, două sau toate cele
trei reazeme.

Exemple de calcul
1. Utilizând ecuaţia celor două rotiri şi
două săgeţi să se determine φ2 şi y2 la grinda din
figura 7.11.

Rezolvare
Se aplică relaţiile (7.66):

A12 F ⋅l2 F ⋅l2

ϕ 2 = ϕ1 + = 0+ = (7.83)
Fig.7.11 EI 2 EI 2 EI

201
 S 21 1 F ⋅l2 2 F ⋅l3
y 2 = y1 + ϕ1 ⋅ l12 + = ⋅ ⋅ l= , (7.84)
EI EI 2 3 3EI

2 F ⋅l2 F ⋅l2
în care: ϕ1 = y1 = 0 ; S 21 = xC A12 = l ⋅ ; A12 = .
3 2 2

2. Utilizând ecuaţia celor două rotiri şi două

săgeţi se cere să se determine φ2 şi y2 la grinda din
figura 7.12.

Rezolvare
Din relaţiile (7.66) se obţine:

A12 1 1 p ⋅l3 p ⋅l3

ϕ 2 = ϕ1 + = 0+ ⋅ ⋅ = (7.85)
EI EI 3 2 6 EI
Fig.7.12

S 21 1 1 p ⋅l2 3 p ⋅l4
y 2 = y1 + ϕ1 ⋅ l12 + = ⋅ ⋅ ⋅l ⋅ l = , (7.86)
EI EI 3 2 4 8 EI

1 p ⋅l2
în care ϕ1 = y1 = 0 ; S 21 = xC ⋅ A12 ; A12 = ⋅ l.
3 2

3. Utilizând ecuaţia celor două rotiri şi două

săgeţi se cere φ1, φ2 şi y3 la grinda din figura 7.13.

Rezolvare
Se aplică relaţiile (7.66):
A
ϕ 2 = ϕ1 − 12
EI
Deoarece φ1 = -φ2 se obţine:

A12 1 2 p ⋅l2 p ⋅l3

Fig.7.13 2ϕ 2 = −
= − ⋅ ⋅ l = −
EI EI 3 8 12 EI
(7.87)
p ⋅l 3
ϕ2 = − = −ϕ1
24 EI
S13 p ⋅l3 l 1 2 p ⋅l2 l 3 l 5p ⋅l4
y3 = y1 + ϕ1 ⋅ l13 − = 0+ ⋅ − ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ = , (7.88)
EI 24 EI 2 EI 3 8 2 8 2 384 EI

3 l 2 p ⋅l2 l
în care y1 = 0 ; S13 = xC ⋅ A13 = ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ .
8 2 3 8 2

4. Utilizând ecuaţia celor două rotiri şi două săgeţi la grinda din figura 7.14 se cer
rotirile φ1, φ2, φ3, φ4, φ5 şi săgeţile y3, y4, y5.

202
 Rezolvare
Se aplică ecuaţia celor două rotiri pe toată
lungimea grinzii şi se obţine:

A12
ϕ 2 = ϕ1 − ,
EI

dar ţinând seama că φ1 = -φ2, se obţine:

1 2l + 4l
2ϕ 2 = −2ϕ1 = − ⋅ F ⋅l ,
Fig.7.14 EI 2
de unde rezultă:

3 F ⋅l2
ϕ1 = −ϕ 2 = ⋅ .
2 EI

Scriind ecuaţia celor două rotiri pe intervalul 1-3 şi 3-5 se obţine:

A13 3 F ⋅ l 2 F ⋅ l 2 F ⋅ l 2
ϕ 3 = ϕ1 − = ⋅ − = = −ϕ 4
EI 2 EI 2 EI EI

Se scrie ecuaţia celor două săgeţi pe intervalul 1-3 şi 3-5 şi se obţine:

S13 3 F ⋅l2 1 F ⋅l2 1 4 F ⋅l3

y3 = y1 + ϕ1 ⋅ l − = 0+ ⋅ l− ⋅ ⋅ l= ⋅ = y4
EI 2 EI EI 2 3 3 EI
S 4 F ⋅l3 F ⋅l2 1 l 11 F ⋅ l 3
y 4 = y3 + ϕ 3 ⋅ l − 53 = ⋅ + l− F ⋅l2 ⋅ = ⋅
EI 3 EI EI EI 2 6 EI

5. Cu ajutorul ecuaţiei lui Clapeyron se cere

să se ridice nedeterminarea grinzii din figura 7.15.a
şi să se traseze diagramele T şi Mi. Grinda are
momentul de inerţie constant pe toată lungimea.

Rezolvare
Deoarece grinda este simplu static
nedeterminată (are numai un reazem intermediar –
reazemul 1), necunoscuta problemei este momentul
M1 din acest reazem. Ecuaţia celor trei momente
(ecuaţia Clapeyron), pentru cele trei reazeme
succesive 0-1-2, conform relaţiei (7.82) are forma:

M 0 l01 + 2M 1 ⋅ (l01 + l12 ) + M 2 l12 + 6 A1S = 0 (7.89)

Deoarece pe reazemele de capăt nu

acţionează momente (M0 = M2 = 0) şi deschiderile 0-
Fig.7.15 1 şi 1-2 au aceeaşi lungime ( l01 = l12 = l ), relaţia
(7.90) devine:

203
 4M 1 ⋅ l + 6 A1S = 0 (7.90)

Pentru a pune în evidenţă momentul din reazemul 2 se separă grinda în acest reazem şi
se obţin grinzile simplu rezemate din figura 7.15.b, încărcate cu sarcinile externe p şi F,
precum şi cu momentul necunoscut din reazemul 1. Se trasează diagramele de momente pe
grinzile separate din încărcarea cu sarcinile externe (fig.7.15.c). Se construiesc conjugatele
grinzilor separate, prin încărcarea lor cu diagramele de momente aferente ca sarcini fictive
(fig.7.15.e) şi se determină reacţiunile A1S' şi A1S'' (din reazemele 1’ şi 1’’) rezultate din
această încărcare.
1  2 p ⋅l2  p ⋅l3 1  1 p ⋅l2  p ⋅l3
A1S = ⋅  ⋅
'
l = ; A1S = ⋅  ⋅
''
l = (7.91)
2  3 8  24 2  2 4  16

Se determină reacţiunea A1S din relaţia (7.91) din sumarea reacţiunilor A1S' şi A1S''

p ⋅l3 p ⋅l3 5
A1S = A + A =
'
1S
''
1S + = p ⋅l3 (7.92)
24 16 48

Se înlocuieşte (7.92) în (7.90) şi se obţine momentul M1:

5
M1 = − p ⋅l2
32

Cunoscând M1 pe grinzile separate (fig.7.15.b) se determină reacţiunile:

p ⋅ l M 1 11 F M 1 21 
V0 = + = p ⋅ l; V1' = − = p ⋅l
2 l 32 2 l 32 
 (7.93)
F M 21 F M 11
V1'' = − 1 = F ⋅ l; V2 = + 1 = p ⋅l 
2 2 32 2 l 32 

Reacţiunea totală din reazemul 1 al grinzii date este:

21 42
V1 = V1' + V1" = 2 p ⋅l = p ⋅l (7.94)
32 32

Se scriu expresiile forţei tăietoare pe intervalele distincte 0-1, 1-3 şi 2-3 la grinda dată:

11
T0−1 = V0 − p ⋅ x = p ⋅l − p ⋅ x (7.95)
32
11 21
T1−3 = F − V2 = p ⋅ l − p ⋅l = p ⋅l (7.96)
32 32
11
T2−3 = −V2 = − p ⋅ l (7.97)
32

11
Din (7.95) rezultă că T0-1 = 0 pentru x = l , abscisă care indică secţiunea în care
32
momentul încovoietor are valoarea de extrem.
204
 Cu relaţiile (7.95), (7.96) şi (7.97) se obţine diagrama forţei tăietoare prezentată în
figura 7.15.e.
Se scriu expresiile momentului încovoietor pe aceleaşi intervale:

p ⋅ x 2 11 p ⋅ x2
M 0−1 = V0 ⋅ x − = p ⋅l ⋅ x − (7.98)
2 32 2
l  5 21
M 1−3 = − F ⋅  − x  + V2 ⋅ (l − x ) = − p ⋅ l 2 + p ⋅l ⋅ x (7.99)
2  32 32
l  11 l 
M 2 − 3 = V2 ⋅  − x  = p ⋅l ⋅ − x (7.100)
2  32 2 

11
Înlocuind x = l în (7.98) se obţine valoarea de extrem a momentului pe intervalul
32
0-1:
2 2
11  11  p  11  1  11 
M extr
0 −1 = p ⋅l ⋅ l  − ⋅ l  = ⋅  p ⋅l2 (7.101)
32  32  2  32  2  32 

Cu relaţiile (7.98), (7.99), (7.100) şi ţinând seama de (7.101) se obţine diagrama

momentelor încovoietoare din figura 7.15.f.

6. Să se calculeze momentele pe reazeme,

reacţiunile şi să se construiască diagramele T, M la
grinda din figura 7.16.a în cazul aplicaţiei numerice
p = 2 kN/m, F = 3 kN şi l = 4 m.

Rezolvare
Se înlocuieşte încastrarea prin reazemele
simple 0, 1 şi se reduce forţa F pe reazemul 2
(fig.7.16.b). Se desenează diagrama Mi din încărcarea
cu sarcina specifică (fig.7.16.c) şi din încărcarea
grinzii conjugate cu aceasta rezultă:

2 p ⋅l2 l p ⋅l3
A1S = ⋅ ⋅ = .
3 8 2 24

Fig.7.16 Se scrie ecuaţia celor trei momente pentru

grupul de reazeme 0-1-2 şi se ţine seama că M0 = 0,
F ⋅l
M2 = − şi deschiderea 0-1 este egală cu zero.
2

2 M 1 ⋅ l + M 2 ⋅ l + 6 A1 = 0
F ⋅l p ⋅l3
2M 1 ⋅ l − l +6 =0
2 24
F ⋅l p ⋅l2
2M 1 = −
2 4

205
 F ⋅l p ⋅l2 p ⋅l2
M1 = − =− = −1 kN ⋅ m
4 8 32
F ⋅l 3p ⋅l2
M2 = − =− = −6 kN ⋅ m
2 16
Reacţiunile sunt:

F ⋅l F ⋅l p ⋅l2
− − +
p ⋅ l M 2 − M1 p ⋅ l 2 4 8 = 2,75 kN
V1 = + = +
2 l 2 l
p ⋅l M − M1 p ⋅ l p ⋅ l 3F 3 p ⋅ l 7 F
V2 = +F− 2 = +F− + = + = 8,25 kN
2 l 2 8 4 8 4

Pentru determinarea poziţiei valorii de extrem a momentului pe deschiderea 1-2 se

anulează expresia forţei tăietoare

Tx = 2,75 − 2 x0 = 0 ; x0 = 1,375 m
Rezultă:
2 ⋅1,375 2
M ext = 2,75 ⋅1,375 − 1 − = +0,89 kN ⋅ m
2

Cu momentele M1, M2 şi Mext determinate, se trasează diagrama M pe intervalul 1-2,

iar pe consolă diagrama rezultă din încărcarea acesteia cu sarcina F (fig.7.16.d).
Cu valorile reacţiunilor V1, V2 şi forţa F se trasează diagrama T (fig.7.16.f).

7. Cu ajutorul ecuaţiei celor trei momente se cere să se ridice nedeterminarea grinzii

din figura 7.17.a şi să se traseze diagramele T şi Mi.

Fig.7.17

206
 Rezolvare
Grinda este triplu static nedeterminată, necunoscutele fiind momentele M1, M2 şi M3,
din reazemele 1, 2 şi 3.
Se înlocuieşte reazemul încastrat 1 cu două reazeme, unul articulat (0) şi unul simplu
(1) infinit vecine (cu distanţa dintre ele d = 0), iar sarcina p se reduce pe reazemul (4) prin
p ⋅ a2
mărimile p ⋅ a şi (fig.7.17.b).
2
Se scriu ecuaţiile celor trei momente pentru reazemele 0-1-2, 1-2-3 şi 2-3-4.

M 0 ⋅ d + 2M 1 ⋅ (d + l ) + M 2 ⋅ l + 6 A1S = 0

M 1 ⋅ l + 2 M 2 ⋅ (l + l ) + M 3 ⋅ l + 6 A2 S = 0 
M 2 ⋅ l + 2 M 3 ⋅ (l + l ) + M 4 ⋅ l + 6 A3S = 0 

Deoarece pe intervalele 1-2, 2-3 şi 3-4 nu acţionează sarcini externe, reacţiunile statice
p ⋅ a2
A1S = A2 S = A3 S = 0 şi cum M 0 = 0 şi M 4 = − , rezultă sistemul de ecuaţii:
2


2M 1 + M 2 = 0 

M 1 + 4M 2 = 0 ,

p ⋅ a2
M 2 + 4M 3 − = 0
2 

1 p ⋅ a2 p ⋅ a2 7 p ⋅ a2
din care se obţin: M 1 = ⋅ ; M2 = − şi M 3 = ⋅ .
2 26 26 2 26
Cu valorile momentelor determinate se construieşte diagrama de momente pe
intervalele 1-2, 2-3 şi 3-4, completându-se cu diagrama produsă pe consola 4-5 de sarcina
specifică p (fig.7.17.c).
Se determină reacţiunile din reazeme pe grinzile simplu rezemate 1-2, 2-3 şi 3-5,
obţinându-se:
M 2 − M1 1  p ⋅ a2 1 p ⋅ a2  3 p ⋅ a2
V1 = = ⋅  − − ⋅ =− ⋅ ;
l l  26 2 26  2l 26
 
(M 1 − M 2 ) = 1  1 ⋅ p ⋅ a + p ⋅ a  = 3 ⋅ p ⋅ a ;
2 2 2
1
V2' =
l l  2 26 26  2l 26
1 1 7 p ⋅ a2 p ⋅ a2  9 p ⋅ a2
V = (M 3 − M 2 ) =  ⋅
''
+ = ⋅ ;
26  2l 26
2
l l  2 26
12 p ⋅ a 2
V2 = V2' + V2" = ⋅ ;
2l 26
1 1  p ⋅ a2 7 p ⋅ a2  9 p ⋅ a2
V3' = (M 2 − M 3 ) =  − − ⋅  = − ⋅ ;
l 2l  26 2 26  2l 26
 
(− M 3 + M 4 ) = 1  − 7 ⋅ p ⋅ a − p ⋅ a  = − 33 ⋅ p ⋅ a ;
2 2 2
1
V3" =
l l  2 26 2  2l 26

207
 42 p ⋅ a 2
V3 = V3' + V3" = − ⋅ ;
2l 26
1 1 7 p ⋅ a2 p ⋅ a2  33 p ⋅ a 2
V 4 = (M 3 − M 4 ) + F =  ⋅
 +  + p⋅a = ⋅ + p⋅a .
l l  2 26 26  2l 26

Cu valorile determinate pentru reacţiuni se trasează diagrama forţei tăietoare

(fig.7.17.d).

208