CAPITOLUL VIII

SOLICITAREA LA TORSIUNE

O bară este solicitată la torsiune când torsorul eforturilor, în orice secţiune a ei, se
reduce la un vector de moment Mt = Mx dirijat după axa barei.

8.1. Torsiunea barelor cu secţiune circulară

Se consideră o bară cu secţiunea circulară (fig.8.1), de lungime l, încastrată în capătul

din stânga şi acţionată în capătul din dreapta de două forţe F paralele şi de sensuri contrare,
egal depărtate de centrul secţiunii de capăt, al căror plan este perpendicular pe axa barei.
Forţele se reduc în centrul O al secţiunii de capăt, la un vector moment dirijat după axa x, de
mărime M t = 2c ⋅ F , care produce solicitarea de torsiune a acesteia.

Fig.8.1

Conform regulii de definiţie şi a convenţiei de semn pentru efortul Mx, se constată că

acesta este pozitiv şi constant pe lungimea barei.

8.1. Determinarea tensiunilor şi rotirilor

Printr-un plan P1 perpendicular pe axa barei, se detaşează din acesta partea II, de
lungime a (fig.8.2). Dacă pe conturul părţii detaşate se trasează înainte de solicitare o serie de
generatoare şi cercuri echidistante (fig.8.2.a), formându-se o reţea de pătrăţele curbilinii, după
solicitare (fig.8.2.b), se constată că acestea se transformă în romburi curbilinii, prin
modificarea unghiurilor, nu şi a lungimii laturilor. Secţiunile plane şi normale la axa barei
înainte de solicitare, rămân plane şi normale pe această axă şi după solicitare, ele realizând
numai rotiri în jurul axei x. Acest lucru arată că pe secţiunile transversale ale elementului de
volum abcd, detaşat din apropierea conturului barei, se creează numai tensiuni tangenţiale τ
egale şi duale (fig.8.3). Segmentul ab=dx capătă o înclinare cu un unghi γ0, care reprezintă
lunecarea specifică.

209
 Fig.8.2 Fig.8.3

Pentru determinarea tensiunii tangenţiale şi a rotirilor, se detaşează din bară un volum

elementar dV de formă cilindrică, coaxial cu bara, de rază r şi lungime dx, la care capătul din
stânga se consideră în încastrarea barei (fig.8.1 şi fig.8.4).

Fig.8.4

Conform celor arătate, o generatoare ab considerată pe suprafaţa elementului de volum

detaşat înainte de solicitare se înclină cu unghiul γ (lunecarea specifică corespunzătoare razei
r). În acelaşi timp, raza Ob se roteşte cu unghiul elementar dφ, ajungând în poziţia Ob’. Din
triunghiurile abb’ şi Obb’ se obţine:

bb' r ⋅ dϕ
tgγ ≈ γ = = = rθ , (8.1)
dx dx
în care mărimea
dϕ
θ= , (8.2)
dx

aceeaşi pentru orice punct al secţiuni transversale a barei, este denumită răsucire (torsiune)
specifică.
Dacă solicitarea se produce în domeniul elastic, conform legii lui Hooke tensiunea
tangenţială τ poate fi exprimată în funcţie de lunecarea specifică γ prin relaţia:

τ = G ⋅γ (8.3)

210
 Fig.8.5

Înlocuind în această relaţie valoarea lui γ din (8.1), se obţine expresia:

τ = G ⋅θ ⋅ r , (8.4)

care arată că tensiunea τ dintr-un punct curent al secţiunii P este direct proporţională cu
distanţa r de la punct până la centrul secţiunii, respectiv τ are o variaţie liniară pe secţiune
(fig.8.5), mărimile G şi θ fiind constante pe secţiune. Pentru r = 0 se obţine τ = 0, iar pentru
r = R se obţine τ max = G ⋅ θ ⋅ R .

Fig.8.6

Se consideră elementul (1) pe suprafaţa exterioară a barei (fig.8.6) şi elementul (2) în

planul secţiunii transversale. Tensiunea τ de pe elementul (2) se descompune în componentele
τr după direcţia razei şi componenta τt după tangentă. Datorită dualităţii tensiunilor
tangenţiale, pe cele două suprafeţe elementare (1) şi (2) perpendiculare între ele, trebuie să
avem τr = τl (în care τl este tensiunea tangenţială de pe elementul (1) pe direcţia barei).
Deoarece τl = 0 (pe suprafaţa exterioară a barei nu există tensiuni), rezultă τr = 0, şi
deci tensiunea τ = τ t + τ r , nu are decât componenta τt, dirijată după tangenta la contur.

211
 Situaţia de pe contur fiind aceeaşi pentru orice cerc de rază r şi ţinând seama de (8.4),
rezultă că tensiunile τ sunt normale pe rază în orice punct al secţiunii transversale şi au o
variaţie liniară (fig.8.5).
Dacă în jurul unui punct P aflat la distanţa r de centrul secţiunii (fig.8.5), se consideră
o arie elementară dA, efectuând produsul dintre tensiunea τ din acest punct şi aria dA, se
obţine o forţă elementară dF coliniară cu τ:

dF = τ dA (8.5)

Această forţă elementară produce în raport cu centrul secţiunii, un moment elementar:

dM t = r ⋅ dF = τ ⋅ r ⋅ dA (8.6)

Din relaţia de echivalenţă dintre momentul de torsiune Mt din secţiune şi tensiunile τ

de pe întreaga secţiune sau sumând prin integrare pe suprafaţa A din relaţia (8.6), se obţine:

M t = ∫ dM t = ∫τ ⋅ r ⋅ dA (8.7)
A A

Înlocuind valoarea lui τ din (8.4) în (8.7) rezultă:

M t = ∫ G ⋅ θ ⋅ r 2 dA =G ⋅ θ ∫ r 2 dA = G ⋅ θ ⋅ I p (8.8)
A A

Din relaţiile (8.4) şi (8.8) se elimină produsul Gθ şi se obţine

τ Mt
G ⋅θ = = , (8.9)
r Ip
din care rezultă expresia lui τ în funcţie de Mt:

Mt ⋅r
τ= (8.10)
Ip

Deoarece Mt şi Ip sunt constante în secţiunea transversală a barei, şi din relaţia (8.10)

rezultă că τ este direct proporţional cu r pe secţiune. Valoarea maximă a tensiunii τ se obţine
în punctele de pe contur (fig.8.5), pentru r = R în relaţia (8.10):

Mt ⋅ R Mt
τ max = = , (8.11)
Ip Wp

Ip π ⋅ D3
în care W p = = este modulul de rezistenţă al secţiunii.
R 16
Din relaţia (8.2) şi (8.9) se obţine rotirea elementară dφ:

Mt
dϕ = θ ⋅ dx = dx , (8.12)
GI p

212
 Pentru a obţine rotirea pe lungimea l a barei, se integrează din relaţia (8.12) pe această
lungime:

Mt
ϕ=∫ dx , (8.13)
l GI p

În cazul particular când Mt, G şi Ip sunt constante pe lungimea l, din (8.13) se obţine:

Mt ⋅l
ϕ= , (8.14)
GI p
Produsul GIp de la numitorii relaţiilor (8.12), (8.13) şi (8.14) poartă denumirea de
rigiditate la răsucire.
Dacă pe lungimea l sunt mai multe intervale distincte de lungimi lp-q, pe care
momentul este Mt constant dar diferit de la interval la interval, relaţia (8.13) devine:

M p−q ⋅ l p−q
ϕ=∑ (8.15)
( GI p ) p − q

8.2. Dimensionarea barelor circulare la solicitarea de torsiune

Dacă în punctele cele mai solicitate ale secţiunii se impune condiţia ca tensiunea
tangenţială maximă să nu depăşească valoarea admisibilă (σmax ≤ σa), relaţia (8.11) devine:

Mt
τ max = ≤τa (8.16)
Wp

În funcţie de cerinţele calculului de rezistenţă, relaţia (8.16) se foloseşte:

- pentru dimensionare (determinarea diametrului necesar al barei)

π D3 Mt 16 M t
Wp = ≥ ; D=3 , (8.17)
16 τa πτ a

- pentru verificare (determinarea tensiunii în punctele de pe contur şi compararea lor

cu valoarea tensiunii admisibile)

Mt
τ ef = ≤τa , (8.18)
Wp

- pentru determinarea momentului de torsiune capabil (momentul ce poate fi suportat

de bară într-o secţiune)

M t cap = W pτ a , (8.19)

213
 Întrucât la majoritatea calculelor de rezistenţă deplasările sunt limitate la anumite
valori admisibile, în afara calcului din condiţia de rezistenţă (8.17), trebuie îndeplinită
condiţia de deformaţie, care pentru bare cu secţiune circulară, se pune sub forma:

ϕ ef ≤ ϕ a , (8.20)

sau

Mt
θ ef ≤ ≤ θa , (8.21)
G⋅Ip

în care φa şi θa se stabilesc pentru fiecare categorie de elemente, în funcţie de condiţiile de

exploatare şi rolul lor funcţional.
Dacă condiţia (8.21) nu este îndeplinită, se face dimensionarea din condiţia de
deformaţie:

πD 4 Mt 32 M t
Ip = ≥ ; D=4 , (8.22)
32 Gθ a πGθ a

Concluziile şi relaţiile de calcul stabilite, rămân valabile şi pentru barele cu secţiune

inelară. Distribuţia tensiunii τ pe o secţiune inelară este prezentată în figura 8.7.

Fig.8.7

În relaţiile (8.17) şi (8.22), modulul de rezistenţă şi respectiv momentul de inerţie se

înlocuiesc cu relaţiile cunoscute:

Wp =
π
16
(D 3 − d 3 ); Ip =
π
32
(D4 − d 4 )

214
 Uneori, în cazul arborilor de maşini nu se dă momentul Mt ce trebuie transmis de
aceştia, ci se dă puterea P ce trebuie transmisă şi turaţia n a arborelui. În aceste cazuri, în
relaţiile de calcul, se înlocuieşte Mt în funcţie de P şi n conform relaţiei cunoscute:

P
M t = 955 ⋅ 10 4 , (8.23)
n

Momentul Mt din relaţia (8.23), se obţine în N·mm, dacă puterea se înlocuieşte în kW

şi turaţia în rot/min.

8.3. Tensiuni pe o secţiune înclinată faţă de axa barei şi posibilităţii de rupere la

torsiune

În secţiunea transversală a barei solicitate la torsiune apar numai tensiuni tangenţiale τ,

care au o distribuţie liniară (fig. 8.5, 8.6 şi 8.7). Pe baza dualităţii tensiunilor într-o secţiune
radială longitudinală (fig. 8.6), apar tensiuni tangenţiale dirijate în lungul barei, având de
asemenea o distribuţie liniară.

Fig.8.8

Prin două plane radiale longitudinale şi două plane normale la axa barei, se detaşează
din imediata apropiere a conturului barei un volum elementar abcd (fig. 8.8,a şi b), de grosime
mică.
Pe feţele acestuia acţionează tensiuni tangenţiale τ = τmax, egale şi duale. Printr-un plan
înclinat cu unghiul α, din acest element de volum, se detaşează un nou element (fig. 8.8,c).
Pentru păstrarea echilibrului acestuia după detaşare, pe secţiunea de separare se introduc
tensiunile σα şi τα. Se notează mărimea secţiunii înclinate cu A şi prin proiecţiile acesteia se
obţin celelalte două secţiuni A cos α şi respectiv A sin α.

215
 Din ecuaţiile de echilibru ale elementului pe direcţiile axelor sistemului x1O1y1 (al
cărui origine coincide cu centrul suprafeţei înclinate), direcţii care coincid cu normala şi
tangenta la suprafaţa înclinată, după care acţionează tensiunile σα şi τα, se obţine:

σ α − (τ α A cos α ) ⋅ sin α − (τ α A sin α ) cos α = 0 

 (8.24)
τ α + (τ α A cos α ) ⋅ cos α − (τ α A sin α ) sin α = 0 

Din (8.24) rezultă:

σ α = τ sin 2α 
 (8.25)
τ α = −τ cos 2α 

Din relaţia lui σα (8.25) se obţine:

- pentru α = 45o, σ45o = σmax = σ1 = τ, adică pe o secţiune înclinată cu 45o faţă de axa
barei, se obţin tensiuni normale maxim de întindere, egale cu tensiunile tangenţiale τ (fig.
8.8,a);
- pentru α = 135o, σ135o = -τ = σ2, adică pe această secţiune perpendiculară pe prima, se
obţin tensiuni normale de compresiune (fig. 8.8,a), egale cu cele de întindere:

σ 1 = −σ 2 = τ max , (8.26)

Tensiunile σ1 şi σ2 se numesc aşa cum se va vedea, tensiuni principale, iar direcţiile

după care se realizează acestea se numesc direcţii principale. Traiectoriile după care se
realizează σ1 şi σ2 sunt curbe elicoidale (BC şi DE – fig. 8.8,a), pe suprafaţa barei.
Modul de rupere al barelor circulare solicitate la torsiune depinde de rezistenţa la
diferite tensiuni care apar în bară. Astfel:
- o bară din oţel moale, cedează la tensiunea tangenţială;
- o bară din fontă, având rezistenţa la întindere mult mai mică decât cea de
compresiune, cedează la întindere (datorită tensiunii σ1), ruperea producându-se ca
în figura 8.8,d, după o secţiune înclinată la 45o faţă de axa barei; la fel se rup
piesele din beton simplu;
- o bară din lemn de secţiune circulară, cedează datorită tensiunilor τ în lungul
fibrelor (fig. 8.8,e).

8.4. Energia potenţială de deformaţie la barele cu secţiune circulară solicitate la

răsucire

Energia potenţială specifică de deformaţie rezultată din tensiuni tangenţiale este dată
relaţia:
τ2 τγ
W1 = = ,
2G 2

cu care energia potenţială de deformaţie devine:

τ2
dW = W1dV = dV , (8.27)
2G
în care dV este un volum elementar din bara solicitată la răsucire.

216
 Dacă în (8.27) se introduce valoarea lui τ din (8.10) şi se integrează pe volumul barei,
se obţine energia potenţială totală de deformaţie:

M t2 ⋅ r 2
W = ∫ dV (8.28)
2
V 2GI p

Înlocuind integrala de volum cu produsul dintre integrala pe suprafaţa transversală şi

integrala pe lungimea barei, din (8.28) rezultă

M t2 M t2
W =∫ dx ⋅ ∫ r 2 dA = ∫ dx , (8.29)
2
l 2GI p A l 2GI p

în care ∫ r 2 dA = I p .
A
Pentru cazul particular în care Mt şi Ip sunt constante pe lungimea barei, din (8.29) se
obţine:
M t2 ⋅ l
W = (8.30)
2GI p

Pentru bara cu secţiune variind în trepte şi la care Mt este constant, dar cu valori
diferite pe intervalele distincte ale barei, relaţia (8.29) capătă forma:

M t2 ⋅ l p−q
p−q
W =∑ , (8.31)
( GI p ) p − q

în care p şi q sunt punctele ce delimitează un interval.

Deoarece Mt intervine la pătrat în relaţiile (8.29) ... (8.31), rezultă ca şi la celelalte
solicitări, că energia potenţială de deformaţie este întotdeauna pozitivă.

8.5. Tensiuni şi deformaţii în arcurile elicoidale cilindrice cu spire strânse

Arcurile elicoidale cilindrice (fig. 8.9,a), sunt folosite în construcţia de maşini ca

elemente de amortizare a şocurilor. Acestea sunt solicitate în ansamblu la întindere sau
compresiune. Forţa aplicată arcului este, în majoritatea cazurilor, de un singur semn şi dirijată
după axa cilindrului pe care se consideră înfăşurat arcul.
Caracteristicile geometrice principale care intervin în calculul arcurilor spirale sunt:
d - diametrul spirei; D şi R – diametrul şi respectiv raza cilindrului pe care se înfăşoară axa
spirei; t – pasul spirelor; α – unghiul de înclinare al spirei; e – distanţa dintre spire.
Calculul arcului elicoidal se face în următoarele ipoteze:
- materialul este omogen şi izotrop;
- deformaţiile se supun legii lui Hoke;
- unghiul de înclinare al spirelor este mic (între 6o ... 9o), şi deci variaţia lui produsă
prin deformarea resortului sub acţiunea sarcinii F, va fi neglijată; aceasta face ca
forţa axială N şi momentul încovoietor din spiră Mi să fie neglijate în raport cu
forţa tăietoare T şi momentul de torsiune Mt (fig. 8.9,b), fapt ce rezultă din
expresiile acestora:

217
 N = F sin α 
M i = FR sin α 
 (8.32)
T = F cos α 
M t = FR cos α 

Fig.8.9

Deoarece unghiul α este mic, în calcule se consideră că spira este solicitată numai prin
eforturile:

T = F; Mt = F ⋅ R (8.33)

Tensiunea tangenţială produsă de momentul de torsiune are valoarea maximă în

punctele de pe conturul secţiunii spirei, spre exemplu în punctele 1 şi 2 (fig. 8.9,c) şi are
valoarea:

M t 16 FR
τ ' max = = (8.34)
Wp πd 3

Tensiunea tangenţială maximă produsă de forţa tăietoare, se realizează conform

formulei lui Juravski în punctele de pe diametrul 1-2 (fig. 8.9,c), deci şi în punctele 1 şi 2,
având valoarea:

4T 16 F
τ " max = = (8.35)
3 A 3πd 2

218
 Conform figurii 8.9.c rezultă că din solicitările spirei cu eforturile T şi Mi, în punctele
1 şi 2 se realizează simultan tensiunile τ΄max şi τ˝max. Tensiunea maximă din aceste puncte se
obţine din sumarea relaţiilor (8.34) şi (8.35).

16 FR  1d
τ max = τ ' max +τ " max = 1 +  (8.36)
3  3 R
πd

Dacă diametrul spirei este mic în raport cu raza R, termenul al doilea din paranteză se
poate neglija în raport cu primul termen, şi calculul arcului se poate efectua numai din
condiţia de torsiune:

M t 16 FR
τ ' max = = ≤τa , (8.37)
Wp πd 3

din care se obţine diametrul spirei:

16 FR
d ≥3 (8.38)
πτ a

Dacă se ţine seama şi de creşterea solicitării datorită curburii barei (spirei), relaţia de
calcul se corectează astfel:
 4i − 1 2 
τ car = k' τ max =  + i τ max , (8.39)
 4i − 4 3 

în care constanta k΄ este o funcţie de un coeficient i = D/d, numit indicele arcului.

Pentru arcurile înfăşurate la rece se impune 4 ≤ i ≤ 16, iar pentru arcurile înfăşurate la
cald 4 ≤ i ≤ 10.
Rezistenţele admisibile ale oţelurilor de arcuri călite, au valoarea τa = 400 ... 600
2
N/mm .
Calculul complet al arcului impune şi determinarea săgeţii (deformaţiei) lui sub
sarcină. Aceasta se obţine din egalitatea lucrului mecanic exterior şi energia potenţială de
deformaţie:

F⋅ f M t2 l M 2 (2πRn )
Le = =W = = t (8.40)
2 2GI p 2GI p

Termenii din relaţia (8.40) au următoarea semnificaţie: f – săgeata arcului la

solicitarea cu forţa F; l – lungimea spirei arcului; n – numărul de spire; R – raza cilindrului pe
care este înfăşurată axa spirei; n – numărul de spire; Ip = πd4/32 – momentul de inerţie polar al
secţiunii spirei; G = 8,5·104 N/mm2 – modulul de elasticitate transversal al oţelului de arc.
Din relaţia (8.40) se obţine expresia săgeţii arcului:

64 FR 3 n
f = (8.41)
Gd 4

Dacă se notează:

219
 Gd 4
k= , (8.42)
64 R 3 n

relaţia (8.41) capătă forma:

F =k⋅ f (8.43)

Din relaţia (8.43) rezultă că forţa F este direct proporţională cu săgeata (fig. 8.9,d).
Între înălţimea liberă a arcului ho, înălţimea sub sarcină h şi săgeata f pot fi scrise
relaţiile:

ho = h + f = nd + (n − 1)e + f , (8.44)

64 FR 3 n
ho − nd − ( n − 1 )e = (8.45)
Gd 4

În cazul când nu sunt îndeplinite condiţiile constructive şi funcţionarea, arcurile de

compresiune pot flamba sub sarcină. Arcul are stabilitate dacă coeficientul de zvelteţe
λ = ho/D este mai mic decât cel critic λcr = (ho/D)cr = 2,62/λ, unde ν este un coeficient ce
depinde de modul de rezemare (fixare) a capetelor arcului. Valorile coeficientului ν sunt date
în nomograme în manualele de Organe de maşini sau în STAS 7067-67.

8.6. Torsiunea barelor cu secţiune oarecare

8.6.1. Răsucirea liberă a barelor cu secţiune necirculară (oarecare)

Răsucirea liberă, neîmpiedicată se realizează atunci când elementele barei supusă la

răsucire nu sunt solicitate şi la încovoiere.

Fig.8.10

În cazul unei bare cu secţiune necirculară solicitată la torsiune se produc deplasări

longitudinale u(x, y, z), care fac ca secţiunea transversală să se deplaseze (deci nu mai este
respectată teorema lui Bernoulle). Când aceste deplasări sunt libere, ceea ce presupune că
Mx = Mt să fie constant pe toată lungimea barei, secţiunea transversală să fie uniformă şi să nu
existe nici o legătură care să împiedice deformarea axială, se obţine u = u(z,y) şi deci
∂u
ε= = 0 . În consecinţă, tensiunile normale sunt nule (σx = 0) şi pe secţiunea transversală
∂x

220
apar numai tensiuni tangenţiale τxy, τxz (fig. 8.10.a). În aceste condiţii deplasările sunt libere şi
solicitarea este denumită torsiune pură.
Se izolează din interiorul barei un element paralelipipedic (fig. 8.10,b), având laturile
dx, dy, dz.
Tensorul tensiunilor este:

0 τ xz τ xy 
 
Tσ = τ yx 0 0  (8.46)
τ 0 
 zx 0

Componentele acestor tensiuni se pot determina numai cu procedeele „Teoriei

elasticităţii” sau pe cale experimentală.
Dintre ecuaţiile de echilibru, cele de momente conduc la legea dualităţii tensiunilor
tangenţiale, iar cele de proiecţii dau:

∂τ xy
∑ Fy = 0 , = 0 , τ xy = f1( y , z ) , (8.47)
∂x

∂τ xz
∑ Fz = 0 , = 0 , τ xz = f 2 ( y , z ) , (8.48)
∂x

∂τ yx ∂τ zx ∂τ xy ∂τ xz
∑ Fx = 0 , + = 0, + =0 (8.49)
∂y ∂z ∂y ∂z

Rezultă τxy şi τxz sunt funcţii de y şi z, care trebuie să satisfacă relaţia (8.49). Dacă se
alege o funcţie F = F(y, z), astfel încât

∂F ∂F
τ xy = − ; τ xz = + (8.50)
∂z ∂y

şi ecuaţia (8.49) este satisfăcută, calculul tensiunilor τxy, τxz se reduce la determinarea funcţiei
F = F(y, z) – numită funcţie de tensiuni.
Pentru a preciza această funcţie trebuie analizat aspectul geometric, verificate
condiţiile de contur şi stabilită legătura cu momentul de torsiune.
Ridicând la pătrat şi însumând relaţiile (8.50) se poate arăta că între funcţia de tensiuni
F(y, z) şi torsiunea specifică există relaţia:

∂2F ∂2F
+ = 2Gθ , (8.51)
∂z 2 ∂y 2

care permite determinarea torsiunii (răsucirii) specifice θ, când se cunoaşte F(y, z).
Se mai poate arăta că în punctele de pe contur funcţia F(y, z) este o constantă, care
poate fi luată şi zero, deoarece nu are nici o influenţă asupra tensiunilor date de (8.49) şi nici
asupra lui θ dat de (8.51).
Pentru a stabili relaţia de dependenţă dintre F(y, z) şi Mt se scrie relaţia de echivalenţă
dintre τxy, τxz şi Mt.

221
 M t = ∫ ( τ xy z − τ xz y )dydz (8.52)
1

Înlocuind (8.50) în (8.52) rezultă:

∂F ∂F
Mt = ∫ − zdydz − ∫ ydydz (8.53)
A ∂z ∂y

Considerând fâşii paralele cu axele care au pe contur coordonatele y1, y2, z1, z2, unde
funcţia F este nulă, aplicând integrarea prin părţi în (8.53) rezultă:

z2
∂F ∂F
∫ zdzdy = ∫ z ⋅ dz ∫ dy = I 1 ⋅ I 2 , (8.54)
A ∂z z 1 ∂z
în care s-a notat:
z2
∂F
I1 = ∫ z ⋅ dz ; I 2 = ∫ dy
z 1 ∂z
Integrând prin părţi rezultă:
z2
∂F
∫ ∂z zdz = F ⋅z − ∫ F ⋅ dz = − ∫ F ⋅ dz ,
z2
z1
(8.55)
z1

z
În (8.55) termenul F ⋅ z z2 = 0 , deoarece F = 0 pe contur:
1

y2
∂F ∂F
∫ y ⋅ dy ⋅ dz = ∫ y ⋅ dy ∫ dz = I'1 ⋅I' 2 , (8.56)
A ∂y y ∂y 1

în care s-a notat:

y2
∂F
I'1 = ∫ y ⋅ dy ; I' 2 = ∫ dz
y 1 ∂y

Integrând se obţine:

y2
∂F
∫ ∂z y ⋅ dy = F ⋅ y y2 − ∫ F ⋅ dy = − ∫ F ⋅ dy ,
y
(8.57)
1
y1

y
În (8.57) avem F ⋅ y y2 = 0, deoarece F = 0 pe contur.
1

Cu (8.55) şi (8.56), relaţiile (8.54) şi (8.56) devin:

∂F ∂F
∫ ∂z z ⋅ dz ⋅ dy = −∫ F ⋅ dz ⋅ dy; ∫ ∂y y ⋅ dy ⋅ dz = −∫ F ⋅ dy ⋅ dz (8.58)

Cu (8.58), relaţia (8.53) devine:

222
 M t = 2 ∫ F ⋅ dz ⋅ dy , (8.59)
A

care constituie legătura dintre momentul de torsiune şi funcţia de tensiuni.

8.6.2. Torsiunea barelor cu secţiune eliptică

Se consideră o bară având secţiunea sub forma unei elipse solicitată la torsiune
(fig.8.11).

Fig.8.11

Ecuaţia conturului secţiunii este:

y2 z2
+ =1 (8.60)
a2 b2

Se alege funcţia de tensiuni sub forma:

 y2 z 2 
F( z , y ) = C1 − − , (8.61)
 a 2 b 2 


care evident în punctele de pe contur este nulă.

Cunoscând Mt şi aplicând (8.59) avem:

 y2 z 2 
M t = 2C ∫  1 − − dz ⋅ dy = Cπab , (8.62)
 a2 b 2 
A

Se obţine valoarea constantei C:

Mt
C= , (8.63)
πab
Cu (8.63) funcţia de tensiuni (8.61) devine:

223
 M t  y2 z 2 
F( z , y ) = 1− − (8.64)
πab  a2 b 2 

Aplicând relaţiile (8.50) se obţin expresiile tensiunilor:

∂F 2 M t ∂F 2M t
τ xy = − = z ; τ xz = =− y, (8.65)
∂z πab 3 ∂y πa 3 b

în baza cărora s-au reprezentat distribuţiile de tensiuni, care sunt maxime la extremităţile
axelor.
Introducând (8.64) în (8.51) se obţine torsiunea specifică:

Mt  2 2  M a2 + b2
 − −  = 2Gθ ; θ = − t (8.66)
πab  b 2 a 2  G πa 3 b 3

Dacă în (8.65) se face z = b şi y = a şi se notează:

π π
Wt A = a 2 b; Wt B = ab 2 , (8.67)
2 2

valorile maxime ale tensiunilor vor fi:

max 2M t max 2M t
τ xz = ; τ xy = , (8.68)
π a 2b π ab 2

Expresiile tensiunilor tangenţiale maxime (8.68) sunt de forma:

Mt
τ max = ,
Wt

în care Wt se introduce conform relaţiilor (8.67), după cum dorim să determinăm τmax A, τmax B.
În mod similar, dacă se notează:

π a 3b 3
It = (8.69)
a2 + b2

Expresia torsiunii specifice (8.66) ia forma:

Mt
θ =− (8.70)
GI t

Pentru dimensionare avem, deci:

Mt
τ max = ≤τa (8.71)
Wt

224
 t
M max
θ max = ≤ θa (8.72)
GI t

8.6.3. Torsiunea barelor cu secţiune dreptunghiulară

Se consideră bara cu secţiune dreptunghiulară solicitată la răsucire cu cuplurile Mt

(fig. 8.12,a şi b).

Fig.8.12

Soluţia tehnică pentru torsiunea cu deplasări libere a secţiunilor dreptunghiulare poate

fi obţinută cu metoda expusă în paragraful 8.6.2. Se prezintă însă numai rezultatele finale.
Dacă pe suprafaţa laterală se trasează un coroiaj (fig. 8.12), după solicitarea cu
cuplurile Mt, se constată că elementele 1 şi 3 de pe muchiile prismei rămân cu laturile
perpendiculare (1΄, 3΄), deci în aceste puncte nu există lunecări şi ca urmare nici tensiuni
tangenţiale. Toate celelalte elemente aflate între elementele 1΄ şi 3΄, îşi schimbă forma
devenind paralelograme. Lunecarea maximă o prezintă elementul 2΄ de la mijlocul laturii. În
consecinţă, tensiunea tangenţială τ = Gγ variază continuu între punctele 1 şi 3, atingând
valoarea maximă în punctul 2.
Valorile maxime de la mijlocul laturilor puse sub forma (8.68) sunt:

Mt M
τ max = ; τ1 = t , (8.73)
Wt W 't

în care:

Wt = α ⋅ h ⋅ b 2 ; W ' t = α 1 h ⋅ b 2 (8.74)

În (8.74), b reprezintă latura mică a secţiunii, iar α şi α1 sunt nişte coeficienţi

dependenţi de raportul h/b, daţi în tabelul 8.1.

225
 Tabelul 8.1.
h: b α β α1
1 0,208 0,141 1
1,2 0,219 0,166 0,93
1,5 0,231 0,196 0,86
1,75 0,239 0,214 0,82
2 0,246 0,229 0,79
2,5 0,258 0,249 0,77
3 0,263 0,263 0,75
4 0,281 0,281 0,74

Pentru calculul rotirilor se foloseşte (8.70), calculând It cu expresia:

It = β ⋅ h ⋅ b3 , (8.75)

unde β = β(h/b).
Cu (8.75), se obţine θ:

Mt
θ= (8.76)
GI t

Pentru secţiuni dreptunghiulare subţiri, la care h/b > 4, coeficienţii α şi β pot fi

calculaţi cu formula:

1 b
α = β =  1 − 0 ,63  , (8.77)
3 h

1
iar pentru h/b > 10, se poate lua α = β = .
3
Dimensionarea se face prin verificarea condiţiilor de rezistenţă şi de deformaţii (8.73),
respectiv (8.76).

8.6.4. Răsucirea profilelor cu pereţi subţiri deschise

În această categorie intră profilele L, U, T, I şi tuburile cu pereţi subţiri din care sunt
tăiate după generatoare fâşii pe toată lungimea şi înlăturate.
Pentru o secţiune dreptunghiulară cu h/b > 10 (fig. 8.13,a) , distribuţia lui τ pe grosime
poate fi considerată liniară, iar elementele geometrice Wt,i, It,i se determină cu formulele:

1 1
Wt ,i = hi bi2 ; I t ,i = hi bi3 (8.78)
3 3

Pe baza ideformabilităţii secţiunii transversale, un profil I (fig. 8.13,b), se descompune

în elemente componente simple (fig. 8.13,c), a căror deformaţie trebuie să îndeplinească
condiţia (aspectul geometric):
θ = θ1 = θ 2 = θ3 , (8.79)
în care θ reprezintă torsiunea specifică a întregii secţiuni.

226
 Înlocuind tensiunile specifice θ, θi în funcţie de momentele de torsiune Mt, Mti,
formula (8.61), scriind aspectul fizic, devine:

Fig.8.13

Mt M 1t M 2t M 3t M 1t + M 2t + M 3t Mt
= = = = = , (8.80)
GI t GI t ,1 GI t ,2 GI t ,3 G (I t ,1 + I t ,2 + I t ,3 ) G ∑ I t ,i
i

din care după simplificări şi ţinând seama că din echivalenta statică

M t = M 1t + M 2t + M 3t , (8.81)

se obţine:

1
I = ∑ I t ,i = ∑ hi bi3 , (8.82)
i 3 i

Dacă bi = b = const., formula (8.82) devine:

1
It = hmb3 , (8.83)
3

în care hm este lungimea mediană a conturului secţiunii.

Din (8.80), momentul de torsiune ce revine unui element este:

I
M it = M t t ,i , (8.84)
It

Ţinând seama de (8.78) şi (8.84) şi folosind (8.73), pentru mijlocul laturii mari a unui
element i, se obţine următoarea formulă a lui τ:

227
 I t ,i
hi bi3
Mt
Mt It 3I t M
τ i max = i = =Mt 2
= t bi , (8.85)
Wt ,i Wt ,i hi bi It
3

Rezultă că τmax va avea loc la mijlocul elementului component al profilului cu

grosimea cea mai mare:

Mt
τ max = bmax (8.86)
It

8.6.5. Răsucirea profilelor cu pereţi subţiri închise

Se consideră o bară torsionată, având forma profilului închis (fig. 8.14.a), cu grosimea
„e” a peretelui suficient de mică în raport cu dimensiunile secţiunii. În baza acestui fapt, se
face ipoteza că τ este constant pe grosimea peretelui. Tensiunile τ sunt dirijate după tangenta
la contur, atât în punctele conturului exterior cât şi în punctele conturului interior.

Fig.8.14

În aceste condiţii, rezultanta tensiunilor τ pe un element e·ds este egală cu τ·e·ds şi are
direcţia tangentei t1 la conturul median al secţiunii.
Notând cu r distanţa de la centrul O, faţă de care se face rotirea secţiunii, până la
direcţia tangentei t1, echivalenţa dintre Mt şi tensiunea τ va fi:

M t = ∫ τ ⋅ e ⋅ r ⋅ ds (8.87)
(s)

Izolând un element de lungime dx (fig. 8.14,b) între secţiunile i şi j, în care grosimea

peretelui este ei respectiv ej, din ecuaţia de proiecţii în lungul generatoarei, se obţine:

τ i ⋅ ei ⋅ dx = τ j e j ⋅ dx; τ i ei = τ j e j , (8.88)

228
care arată că produsul τ·e·= const.
Pe baza acestui rezultat (8.87) devine:

M t = τ ⋅ e ∫ r ⋅ ds (8.89)
(s)

Dacă se notează cu dΩ aria 012, asimilată cu un triunghi, se obţine: ∫ r ⋅ ds = 2Ω , în

(s)
care Ω este aria închisă de conturul median al peretelui.
Forma finală a relaţiei (8.89) va fi

M t = 2eΩτ , (8.90)

sau
Mt
τ=
2eΩ

Cu (8.90) se determină τ în orice secţiune radială a peretelui. Valoarea maximă, care

apare în punctul în care grosimea este minimă, trebuie să îndeplinească condiţia de rezistenţă:

Mt
τ max = ≤τa (8.91)
2emax Ω

Condiţia de rigiditate este:

Mt
θ= ≤ θa , (8.92)
GI t

Pentru diferite forme de secţiuni caracteristicile geometrice It şi Wt sunt date în tabelul

8.2.
Tabelul 8.2
Nr.
Forma secţiunii Wt It Observaţii
crt.

π D 3  d 4  π D 4  d 4  τmax pe
1 1− 1− conturul
16  D 4  32  D 4  exterior

τmax în
π ab 2 π a 3b 3 punctele A.
2
2 a2 + b2 b este raza
mică

229
 D 3 2 ,6 h − D D4  h  τmax în punctul
3 ⋅  2 ,6 − 1 A
8 0 ,3h + 0 ,7 D 16  D 

2 ,82 3 ,35
D 3  2h  4  2h  τmax în punctul
4   4 ,74 D  
22 ,9  D  D A

αR3 βR4
r:R 0,05 0,1 0,2 0,4 0,6 0,8 1 τmax în punctul
5
α 0,89 0,82 0,81 0,765 0,66 0,524 0,38 A
β 1,56 1,56 1,46 1,22 0,92 0,63 0,38

a3 3 4 τmax în
6 a
20 80 punctele A

αhb2 βhb3 τmax în

punctele A.
7
Valorile coeficienţilor α şi β sunt date în tabelul 8.1 B este latura
mică

τmax în
8 0,193h3 0,115h4
punctele A

τmax la
mijlocul
3
∑ hi bi 1 3 laturii
9 ∑ hi bi
3bmax 3 dreptunghiului
de grosime
maximă

τmax la
st 2 st 3
10 mijlocul
3 3 laturii mari

τmax în dreptul
lui tmin.
4Ω 2 Ω este aria
11 2Ωtmin ds închisă de
∫3 curba medie s
t
este lungimea
curbei medii.

Se poate arăta că:

230
 4Ω 2
It = . (8.93)
ds
∫
(s) e

Dacă e = const. şi S este lungimea conturului median din (8.93) se obţine:

4Ω 2 e
It = , (8.94)
S

Pentru o secţiune inelară având raza medie γ avem:

4π 2 r 4 e
It = = 2π r 3 e (8.95)
2πr

Exemple de calcul

1. Un arbore de secţiune circulară, confecţionat din oţel, transmite o putere P = 37

kW la turaţia n = 400 rot/min. Distanţa dintre roata motoare şi cea antrenată de arbore
este egală cu l= 1200 mm. Se cere să se dimensioneze arborele astfel, încât să nu se
depăşească nici τa = 400 daN/cm2 şi nici θa = 0,25 grade/m. Ce valoare are unghiul de
torsiune al arborelui între roata motoare şi roata antrenată?

Rezolvare. Momentul de torsiune pe care trebuie să-l transmită arborele este:

P 37
M t = 95500 = 9 ,55 ⋅ 10 4 ⋅ = 8777 daN·cm
n 400

Din condiţia de rezistenţă la torsiune a arborelui se obţine:

Mt 8777 16W p 16 ⋅ 21,9

W pnec = = = 21,9 cm3, respectiv d = 3 =3 = 4 ,82 cm,
τa 400 π π
iar din condiţia de rigiditate rezultă

Mt 8777
I pnec = = = 248 cm4,
Gθ a 8 ,1 ⋅ 10 ⋅ 0 ,436 ⋅ 10
5 − 4

respectiv

32 I p 32 ⋅ 248
d =4 =4 = 7 ,09 cm ≅ 7,2 cm
π π

π 1
In relaţia de mai sus s-a înlocuit θ a = 0 ,25 o / m = 0 ,25 ⋅ ⋅ = 0 ,436 ⋅ 10 − 4 rad/cm şi
180 100
G = 8,1 ·105 daN/cm2.

231
 Se observă că diametrul obţinut din condiţia de rigiditate este mult mai mare decât
cel obţinut din condiţia de rezistenţă, ceea ce înseamnă că respectarea condiţiei de
rigiditate este mult mai restrictivă, ca atare se adoptă d = 7,2 cm.
Unghiul de torsiune al arborelui va fi:

M t l 8 ,777 ⋅ 10 3 ⋅ 1,2 ⋅ 10 2 ⋅ 32
ϕ= = = 4 ,93 ⋅ 10 − 3 rad
GI p 5 4
8 ,1 ⋅ 10 ⋅ π ⋅ 7 ,2

2. O bară de oţel de secţiune dreptunghiulară 10 x 15 cm şi 1 = 2 m lungime este

încastrată la un capăt şi solicitată la torsiune de un moment Mt =105 daN·cm (fig. 8.15). Se
cere să se determine tensiunea maximă şi unghiul total de torsiune.

Fig.8.15

Rezolvare. Tensiunea maximă se produce la mijlocul laturii mari a dreptunghiului şi este

egală cu

Mt 10 5
τ max = τ 1 = = = 289 daN/cm2.
α ⋅ hb 2
0,231 ⋅15 ⋅10 2

iar tensiunea la mijlocul laturii mici este

τ 2 = α 1τ 1 = 0,86 ⋅ 289 = 248 daN/cm2.

In relaţiile de mai sus s-a înlocuit α =0,231 şi α 2 = 0,86 pentru h/b = l,5.
Unghiul de torsiune va fi

M tl 10 5 ⋅ 2 ⋅ 10 2
ϕ =θ l = = ≅ 85 ⋅ 10 − 4 rad = 29’.
2 3 6
β hb G 0 ,196 ⋅ 15 ⋅ 10 ⋅ 0 ,8 ⋅ 10

căci
β = 0 ,196 pentru h / b = 1,5 .

232
 3. O bară de oţel, încastrată la un capăt şi liberă la celălalt se compune din două
tronsoane de secţiuni diferite (cerc şi pătrat), ca în figura 8.16. Să se determine momentul de
torsiune pe care poate să-l transmită bara şi unghiul total de torsiune. Se adoptă tensiunea
admisibilă τa =600 daN/cm2.

Fig.8.16

Rezolvare. Momentul de torsiune se determină din condiţia ca tensiunea tangenţială

maximă din secţiunea periculoasă să nu depăşească tensiunea admisibilă:

M t = τ aWt min ; Wt min = α a 3

unde pentru secţiunea pătrată

Wt = 0 ,208 a 3 = 0 ,208 ⋅ 2 ,8 3 = 4 ,566 cm3,

iar pentru secţiunea circulară

π d3
Wt = W p = = 12 ,57 cm3 .
16

Rezultă M t = 600·4,556 = 2734 daN·cm.

Unghiul total de torsiune se calculează cu expresia:

M t l1 M t l 2 π d4
ϕ= + , unde I t = β a 4 = 0 ,141a 4 , ia I p = .
GI t GI p 32
Rezultă:

2734  20 10 ⋅ 32 
ϕ=  + = 0 ,00925 rad ≅ 32’.
8 ⋅ 10 5  0 ,141 ⋅ 2 ,8 4 π 4 4 

233
 4. O bară de oţel cu secţiunea semicirculară este solicitată la torsiune (fig. 8.17). Se
cere să se dimensioneze secţiunea şi să se găsească unghiul de rotire al capătului barei. Care
D
ar fi valoarea tensiunii maxime, dacă bara ar avea secţiune circulară cu d = ? Se dă:
2
τa = 600 daN/cm2.

Fig.8.17

Rezolvare. Din condiţia de rezistenţă la torsiune

Mt
τ max = ≤τa ,
Wt

Mt 50000
rezultă Wt ≥ = = 83 ,33 cm3.
τa 600
Ţinând cont de expresia modulului de rezistenţă la torsiune

h
3 2 ,6 ⋅−1
D D 3 3
Wt = ⋅ = D ,
8 h 68
0 ,3 + 0 ,7
D

rezultă

83 ,33 ⋅ 68
D≥3 = 12 ,36 cm.
3

Pentru calculul unghiului de torsiune este necesar să se cunoască momentul de inerţie

la torsiune

D4  h  3D
4
3 ⋅ 12 ,36 4
It =  2 ,6 − 1  = = = 437 ,6 cm4.
16  D  160 160

Unghiul de rotire a capătului barei este:

234
 ϕ=
1
[M 1a − (M 2 − M 1 )b] = 50000 ⋅ 125 − 4000 ⋅ 8 = 8 ⋅ 10 − 4 rad.
GI t 8 ⋅ 10 ⋅ 437 ,6

Diametrul barei cu secţiunea circulară ar fi d = 6,18 cm, iar tensiunea maximă:

16 M t 16 ⋅ 50000
τ max = = = 1079 daN/cm2.
8 8
πd π 6 ,18

5. Un profil L 80x80x10 din oţel, de lungime l = 3 m, este solicitat la torsiune (fig.

8.18). Să se calculeze momentul de torsiune pe care-l poate transmite şi unghiul total de
torsiune, dacă se admit tensiuni de cel mult τa = 800 daN/cm2.

Fig.8.18

Rezolvare. Momentul de torsiune pe care îl poate transmite profilul este dat de relaţia:

h
3
∑ hi bi
M t = τ aWt , unde Wt = i = 1 .
3bmax

Secţiunea transversală se consideră formată din două dreptunghiuri şi rezultă

8 ⋅ 13 + 7 ⋅ 13
M t = 800 = 4000 daN·cm.
3⋅1

Unghiul de torsiune total este dat de expresia:

MtI
ϕ= ,
GI t

unde

It =
1
3
3 1
(
3 3 4
∑ hi bi = 8 ⋅ 1 + 7 ⋅ 1 = 5 cm .
3
)
Rezultă
235
 1000 ⋅ 300
ϕ= = 0 ,3 rad = 17o11’.
5
8 ⋅ 10 ⋅ 5

6. Secţiunea închisă cu pereţi subţiri de formă dreptunghiulară din figura 8.19 este
solicitată de momentul de torsiune Mt = 3000 daN·cm. Să se determine lăţimea b a secţiunii
astfel ca tensiunea tangenţială maximă să nu depăşească valoarea τa = 700 daN/cm2. Ce
valoare are tensiunea tangenţială pe latura b. Se neglijează concentrările de tensiuni în colţuri.

Fig.8.19

Rezolvare. Tensiunea tangenţială maximă este dată de relaţia:

Mt
τ1 = , unde Ω = ab.
2Ω t 1

Rezultă lăţimea:

Mt 3000
b= = ≅ 2 ,7 cm.
2 at1τ a 2 ⋅ 4 ⋅ 0 ,2 ⋅ 700

Tensiunea tangenţială pe latura de lungime b se află eu relaţia:

τ 1t1 = τ 2 t 2 , de unde

τ 1t1 700 ⋅ 2
τ2 = = = 560 daN/cm2,
t2 2 ,5

considerând τ1 ≅ τa.

7. La construcţia caroseriilor de autobuze se folosesc bare cu secţiunea ca în figura

8.20. Se cere să se calculeze momentul de torsiune capabil şi modulul de rigiditate la torsiune
liberă. Se dă τa = 450 daN/cm2 şi G = 8,5·105daN/cm2.

236
 Fig.8.20

Rezolvare. Pentru calculul momentului de torsiune capabil se foloseşte relaţia

M t = 2Ω t minτ a ,

în care Ω este aria inclusă de linia mediană, iar tmin este grosimea peretelui. Având în vedere
cotele din desen şi neglijând rotunjirile de la colţuri aria inclusă de linia mediană este
Ω = 4,7·2,2+1,5·2,7 = 14,39 cm2, iar momentul de torsiune capabil

M t = 2 ⋅ 14 ,39 ⋅ 0 ,3 ⋅ 450 = 38885 daN·cm

Modulul de rigiditate la torsiune este egal cu produsul dintre modulul de elasticitate

transversal şi momentul de inerţie la torsiune, adică:

4Ω 2 t 4 ⋅ 14 ,39 2 ⋅ 0 ,3
GI t = G = 8 ,5 ⋅ 10 5 = 1,257 ⋅ 107 daN·cm2,
s 2 ⋅ 4 ,7 + 2 ⋅ 3 ,7

s fiind lungimea liniei mediane.

237