CLASICISMUL,

primatul ratiunii asupra

sentimentului

Realizat
de eleva clasei a XI-a „A”
Morozovschi Valentina
Definitie
Clasicismul- este un curent literar-artistic care a aparut initial in Franta si a cuprins
intreaga Europa in secolele al XVII-lea si al XIX-lea. Aparut ca o extensie a culturii
Greciei antice, clasicismul reitereaza idealul de frumusete armonioasa, echilibrata,
reluand temele si formele artei antice pentru a le transforma in manifestari
artistice adaptate realitatilor vremii.
Trasaturi definitorii ale clasicismului
Spre deosebire de romantism, care pune accent pe simtiri, in operele
literare clasice regasim ratiunea, ca element definitoriu al omului, care
primeaza asupra sentimentului. Personajele sunt rationale, atrenate de
inalte ratiuni eroice si cetatenesti si au principii morale de neclintit.
Aceste personaje sunt de regula regi sau reprezentanti ai aristocratiei, fiind
reprezentati in oda, imn, poem epic, tablou istoric, tragedie. Acestea sunt
privite ca specii superioare ale literaturii. Stilul de viata al burgheziei, aflata
in plina ascensiune la acea vreme, este pe loc secund, acest tip de personaje
figurand in speciile literare inferioare, cum sunt considerate comedia, satira
si fabula.
Operele literare clasice au un puternic caracter moralizator, educativ. In
dramaturgie regasim regula celor trei unitati (de loc, timp, actiune). Genurile
si speciile literare sunt pure, nu sunt amestecate si imita modelele greco-
romane. Totodata, exista un cult al adevarului, al regulilor si al canoanelor,
in functie de care personajele sunt antrenate in actiune.
Clasicismul cultiva trasaturi precum curajul, vitejia, generozitatea sau
lasitatea, avaritia, naivitatea, iar personajele sunt adevarate caractere
(avarul, demagogul, parvenitul etc) si reprezinta tipologii ale societatii
reproduse.
Scriitorii clasici se remarca prin rigoarea compozitionala, puritatea si
claritatea stilului, gustul dreptei masuri, cautarea naturalului si a
verosimilului si finetea analizei morale si psihologice. Asadar, scriitorul clasic
este dominat de rational, fiind intotdeauna lucid, lipsit de fantezie, prudent.
Acesta evita particularul, nu admite obscurul, vagul, incertitudinea,
diversitatea, replicand autoritar cu un model ferm, evident si clar, care tinde
spre perfectiune.
Reprezentanti ai clasicismului in literatura universala
Corneille -a fost un scriitor francez, unul dintre cei trei
mari dramaturgi francezi ai secolului al XVII-lea, alături
de Molière și Racine. Supranumit „fondatorul tragediei
franceze”, Corneille a produs piese timp de aproape 40 de ani.
Racine - (n. 22 decembrie 1639 la La Ferté-Milon, azi în
departamentul Aisne, Franța – d. 21 aprilie 1699 la Paris,
Franța) a fost un dramaturg francez.
Molliere - Jean-Baptiste Poquelin, (n. 15 ianuarie 1622 – d. 17
februarie 1673), a fost un scriitor francez de teatru, director și
actor, unul dintre maeștrii satirei comice.
Boileau- sau Despréaux, (n. 1 noiembrie 1636, Paris, Regatul
Franței – d. 13 martie 1711, Paris, Regatul Franței) a fost un
scriitor francez. Este considerat cel mai mare teoretician al
literaturii franceze.
La Fontaine - (n. 8 iulie 1621, Château-Thierry, Franța – d. 13
aprilie 1695, Paris) a fost un poet, dramaturg și prozator
francez. A rămas cunoscut în istoria literaturii îndeosebi pentru
fabulele sale. Jean de La Fontaine a fost membru al Academiei
Franceze.
La Bruyere - (n. 16 august 1645, Paris; d. 10 mai 1696,
Versailles) a fost un moralist francez, unul dintre cei mai
valoroși moraliști ai literaturii universale.

Reprezentantii clasicismului in literatura romana

Clasicismul în literatura română s-a manifestat îndeosebi între secolele al
XVII-lea și al XIX-lea, elemente ale acestui curent putând fi identificate la:
Ion Budai Deleanu -Țiganiada
Vasile Alecsandri - (n. 21 iulie S.N. 2 august 1821, undeva în ținutul Bacăului,
Moldova — d. 22 august S.N. 3 septembrie 1890, Mircești, județul Roman,
România) a fost un poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat,
membru fondator al Academiei Române, creator al teatrului românesc și al
literaturii dramatice în România, personalitate marcantă a Moldovei și apoi a
României de-a lungul întregului secol al XIX-lea.
Al. Odobescu - (n. 23 iunie 1834,[2] București, Țara Românească – d. 10
noiembrie 1895,[2] București, România) a fost un scriitor, arheolog și om politic
român. A fost ministru al monumentelor (1863-1864), și profesor de arheologie la
Universitatea din București. Este autorul unui tratat de istorie a arheologiei
(Istoria arheologiei, 1877) și a unei monografii dedicate tezaurului de la Pietroasa
descoperit în perioada profesoratului său.
Mihai Eminescu - (născut Mihail Eminovici; n. 15 ianuarie 1850 Botoșani,
Moldova – d. 15 iunie 1889, București, Regatul României) a fost un poet, prozator
și jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept
cea mai importantă voce poetică din literatura română.
I. Creangă - (n. 1 martie sau 10 iunie 1837, Humulești; d. 31 decembrie 1889,
Iași) a fost un scriitor român. Recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveștilor
și povestirilor sale, Ion Creangă este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii
române mai ales datorită operei sale autobiografice Amintiri din copilărie.
I.L. Caragiale - (n. 1/13 februarie 1852Haimanale, județul Prahova, Țara
Românească, astăzi I. L. Caragiale, județul Dâmbovița, România – 9 iunie 1912,
Berlin, Imperiul German) a fost un dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor,
director de teatru, comentator politic și ziarist român. George Călinescu îl
considera a fi cel mai mare dramaturg român și unul dintre cei mai importanți
scriitori români. A fost ales membru post-mortem al Academiei Române.
I Slavici - (n. 18 ianuarie 1848, Șiria, comitatul Arad - d. 17 august 1925,
Crucea de Jos, Județul Putna) a fost un scriitor, jurnalist și pedagog român,
membru corespondent (din 1882) al Academiei Române.
In literatura romana regasim ca specii: oda, satira, pastorala,
epigrama, idila, epistola, comedia, fabula, epopeea.
Daca in operele lui Mihai Eminescu gasim atat elemente clasice
(indeosebi la nivelul formei, a versurilor), cat si romantice
(temele si motivele sunt adevarate simboluri ale
romantismului), piesele de teatru scrise de Caragiale intrunesc
cele mai multe caracteristici ale clasicismului.
De exemplu, comedia "O scrisoare pierduta" se subscrie regulii
celor trei unitati de timp:
unitatea de actiune - un singur fir epic;
unitatea de loc - actiunea sa se desfasoare in acelasi spatiu;
unitatea de timp - actiunea sa se desfasoare pe parcursul a 24
de ore. Piesa este structurata in patru acte, fiecare act fiind
alcatuit din mai multe scene.
Comedia, specie a genului dramatic, in proza sau versuri,
provoaca rasul prin surprinderea moravurilor sociale, a unor
tipuri umane sau a unor situatii neasteptate, avand un final
fericit. Contrastul dintre aparenta si esenta, dintre pretentiile
pe care le emit personajele si realitate reprezinta conflictul
comediei. Daca analizam definitia comediei, ne intoarcem la
originile acestei specii literare. Dupa cum puncta Aristotel,
personajele comediei sunt inferioare in privinta insusirilor
morale, a capacitatilor intelectuale sau a statutului social, iar
valorile pentru care se infrunta sunt, de fapt, non-valori.
Asadar, ne intoarcem la sursa de inspiratie a scriitorilor clasici,
si anume arta si cultura antica, ceea ce face din comedie, o
specie literara subordonata clasicismului.
Dupa cum mentionam mai sus, personajele operelor clasice sunt
dominate de o anumita caracteristica (avaritia, ipocrizia, grandomania,
snobismul), caracterele create devenind reprezentative pentru
societatea in care traiesc. "O scrisoare pierduta" este prin excelenta o
comedie de moravuri, ce isi trage sevele din realitatile romanesti din
ultimul deceniu al secolului al XIX-lea. Scriitorul suprinde tipuri umane
caricaturizate, dintre care: incornoratul, vicleanul ascuns sub masca
decrepitudinii, seducatorul ridicol, slugarnicul. "Nenea Zaharia"
(Trahanache) este tipul incornoratului, acesta ramanand celebru prin
ticul verbal "Ai putintica rabdare", expresie ce tradeaza o gandire plata
si o viteza de reactie domoala.
Tipatescu este tipul junelui prim (amorezul) si Zoe este tipul cochetei, al
adulterinei. In cuplul Farfuridi - Branzovenescu, Farfuridi este demagog
- tipul prostului fudul, iar Branzovenescu este ecoul acestuia, placid,
moale. Nae Catavencu este tipul demagogului, iar Agamita Dandanache
reprezinta tipul prostului ticalos. Pristanda reproduce cu succes tipul
politistului slugarnic, iar cetateanul turmentat, un anonim simpatic si
naiv.
Asadar, toate personajele devin caractere, sunt dominate puternic de o
anumita trasatura umana si sunt inspirate din realitatile timpului.
Totodata, aceste caractere sunt comice, detaliu ce se respecta regulilor
clasicismului.
Concluzionand, formula artistica adoptata de Caragiale este cea a
"realismului critic", respectand estetica clasicismului, in special in
crearea de caractere.
“Arta poetică”
Sintetizează principiile clasicismului, pornind de la anumite
principii generale de creație, ilustrate apoi pe genuri și specii
literare. Este compusă din patru cânturi și subliniază: primatul
rațiunii în opera artistică, exprimarea adevărului din realitate,
ordinea, rigoarea, efortul spre generalitate și esențialitate,
sensul moral al artei, spiritul critic, concretizat în regulile
artistice. Principii estetice, particularităţi ale clasicismului:
Pentru arta clasică adevărul devine un scop (Boileau afirma:
„Nimic nu e frumos ca adevărul”), observându-se preferinţa
pentru raţional (cenzurarea fanteziei, victoria raţiunii asupra
pasiunii);
O altă regulă precizată de Boileau este cea a bunului simţ, a
bunei credinţe clasice, presupunând ca opera de artă să
corespundă gustului epocii şi al publicului.
 Regulile de baza ale clasicismului
Esenţa clasicismului, postulată de principiul raţionalităţii, se află
concentrată în câteva reguli de bază:
Regula verosimilităţii – îşi are originea în distincţia pe care
Aristotel, în “Poetica”, o făcea între poezie şi istorie: prima
înfăţişează fapte ce s-ar putea întâmpla, cea de-a doua, fapte ce s-
au întâmplat, prima – universalul, a doua – particularul, de unde
concluzia că datoria poetului nu este să povestească lucruri
întâmplate cu adevarat, ci lucruri care ar putea să se întâmple, în
marginile verosimilului şi ale necesarului. Regula bunei-cuviinţe –
esenţială pentru societatea aristocratică atât de cultivată de clasici.
In virtutea acesteia, termenii concreţi, populari sau familiari, ca şi
cei tehnici, sunt excluşi din limba genurilor “inalte” (tragedia,
poemul eroic) şi admisi, cu restricţii totuşi, în genurile “joase” sau
“umile” (unele specii de comedie); scenele violente din tragedie nu
trebuie să se desfăşoare în faţa publicului, ci trebuie relatate
indirect, după încheierea lor.
Regula miraculosului – se aplică doar în genurile eroice, tragedia şi
epopeea, constând în folosirea frecventă a tehnicii personificării şi
alegoriei, prin care zeitatile intervin în acţiunile oamenilor.
Regula celor trei unităţi – de acţiune (episoadele trebuie să aibă un
caracter convergent, corespunzător unui conflict principal, cu un
număr redus de protagonişti), de spatiu (acţiunea se petrece în
acelaşi loc) şi de timp (durata acţiunii nu depăşeşte 24 de ore).
Regula genurilor – fiecare gen îşi are un specific al său, încât poeţii
nu pot excela decât în unul, conform talentului şi înzestrării lor
naturale.
Concluzie
Putem spune ca clasicismul se bazeaza numai pe judecata
etica si poate fi definit ca o miscare artistica si literara
care promoveaza ideile de armonie si echilibru a fiintei
umane, acesta este caracterizat prin afirmarea sensului
moral si estetic al artei, prin conformarea fata de regulile
clasice dupa modelul antichitatii greco-romane, prin
imbinarea frumosului cu binele si adevarul, utilului cu
placutul, prin interesul pentru natura umana si prin
obiectivitatea creatorilor .