UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ

A BANATULUI
„REGELE MIHAI I AL ROMÂNIEI” DIN TIMIȘOARA
FACULTATEA DE MANAGEMENT SI TURISM RURAL
MANAGEMENT ÎN ALIMENTAȚIE PUBLICĂ ȘI AGROTURISM
MASTER, ANUL II

STRATEGII DE DEZVOLTARE A AGROTURISMULUI ROMÂNESC PRIN

ABORDAREA DE PROIECTE

Coordonator: Prof. Dr. Brad Ioan

Masterand:Hârbea Sergiu Adrian

Timișoara
2021
 STRATEGII DE DEZVOLTARE A AGROTURISMULUI ROMÂNESC PRIN ABORDAREA
DE PROIECTE

Agroturismul românesc este un important mijloc de atracție turistică reprezentat printr-o

gamă largă și diversificată: țesăturile decorative, costumele populare, sculpturile în lemn și piatră,
pictură pe sticlă sau lemn, vopsitul ouălor, împletiturile din nuiele și, totodată, muzica populară și
dansurile românești alerte și bine ritmate. Teritoriul României prezintă o mare varietate de valori
culturale istorice - artă populară, etnografie, folclor, tradiții, vestigii istorice - un cadru natural
armonios îmbinat, cu un fond peisagistic variat și pitoresc. Toate acestea sunt valențe ale turismului
rural românesc în mod special. Datorită bogăției și frumuseții zonelor de podiș, acestea sunt bine
populate, iar tradițile, obiceiurile populare transmise din generație în generație, ca și legendele
și poveștile localnicilor sunt tot atâtea atracții alături de vinuri, rachiuri ori preparate gastronomice

tradiționale ca și chemări, cărora cel ce a avut șansa de a le cunoaște, nu le poate rezista.

Imaginea 1 Costume populare
 Imaginea 2 Agricultura românească

Agricultura fără îndoială, a fost odinioară singura ramură a economiei. Activitățile agricole
produceau nu numai hrană, dar și energia, fibrele textile și toate celelalte lucruri necesare traiului.
În zilele noastre lucrurile s-au schimbat. Conform raportărilor unor țări, agricultura propriu-
zisă nu mai reprezintă decât o fracțiune destul de neînsemnată din venitul național și această
fracţiune este cu atât mai redusă cu cât țara respectivă este considerată ca fiind mai bogată. Aceasta
este o consecință a progresului tehnologic și a avantajelor oferite de nivelul înalt al specializării
muncii. S-ar putea trage concluzia – și unii nu consideră că aceasta ar putea fi o greșeală – că
sectorul agricol şi-a pierdut din importanţă şi nu mai merită aceiaşi consideraţie sau atenţie.
Dacă sectorul agricol tradițional este în declin relativ, se pot dezvolta în sectorul rural
numeroase alte activități care nu sunt agricole neapărat, dar care sunt inseparabile de agricultură
pentru că ele se ocupă cu spaţiul geografic (la fel ca şi agricultura) şi depind de
,,externalităţi’’(acele bunuri economice, care din motive tehnice nu pot fi obiectul schimbului în
piaţă, precum petrecerea timpului liber în spaţiul rural, activitate atribuită agroturismului) Aceste
activităţi rurale nonagricole erau altădată neglijate, deoarece preocupările referitoare la producerea
hranei, rare şi scumpe, în mod evident primau asupra valorilor estetice şi ludice. Valorile rurale sub
formă de servicii agroturistice sunt dificil de vândut direct în piaţă pentru a se putea realiza o
rentabilitate. Totuşi, se pot obţine venituri din astfel de externalităţi, cum ar fi de cazare, masă şi
activităţi agricole de agrement, întrucât cu greu se poate interzice citadinilor petrecerea timpului
liber în mediul rural, aceştia fiind nerăbdători să-şi caute rădăcinile lor rurale şi totodată sunt dornici
să recâştige contactul cu natura.
În România agroturismul mai este încă un ,,concept’’ deoarece această activitate nu a
cunoscut un proces de dezvoltare prin care să se impună pe piaţa turistică din ţara noastră şi să
constituie o activitate din care locuitorii acestei ţări (în special cei din mediul rural) să obţină profit
şi în acelaşi timp sa contribuie la conturarea unei imagini mai favorabile a României pe plan
internaţional. Cu toţii ştim că România, în acest moment este o ţară săracă şi se află în o aşa zisă
ascensiune economică bazată mai mult pe industrializare ignorându-se faptul că, principala noastră
opţiune în ceea ce priveşte dezvoltarea economică a zonelor rurale ar trebui să fie agricultura şi
turismul specific acestei ramuri (turismul rural).
În această lucrare este prezentat bilanţul actual al agroturismului din România cu părţile sale
forte dar şi slabe, cu oportunităţile turismului rural din ţara noastră dar şi cu propunerile pentru ca
această activitate să devină una reprezentativă pentru turismul României şi în acelaşi timp o
importantă sursă de profit pentru cetăţeni şi pentru economia ţării Însă pentru ca agroturismul să
ajungă la stadiul de activitate stabilă şi reprezentativă a României va fi nevoie de o schimbare a
concepţiei asupra standardelor de viaţă şi civilizaţie pentru că doar aşa ne vom dezvolta, prin bun
simţ şi responsabilitate
Conceptul de produs turistic rural este delimitat de totalitatea bunurilor şi serviciilor oferite
turiştilor de către o organizaţie, ferma (transport, cazare, masa, agrement). Din punct de vedere al
turistului, produsul turistic acoperă experienţa completă de la plecarea de acasă şi pană la
întoarcere. În mod obiectiv, produsul turistic este esenţa marketingului turistic. El reprezintă, de
fapt, acele avantaje pe care potenţialii consumatori le aşteaptă. Fiecare produs turistic are trei
niveluri: esența produsului (reprezintă ceea ce cumpără turistul: vacanţa in mediul rural); produsul
tangibil (include caracteristicile, calitatea); produsul dezvoltat (include serviciile si avantajele
extrinseci ale produsului turistic. Accesibilitatea, climatul, interacțiunea dintre turiști, participarea
consumatorului la realizarea produsului turistic).
Făcând o analiză SWOT al turismului rural ne putem da seama că turismul rural devine din
ce în ce mai atractiv, pe măsură ce turiștii devin mai mobili și caută o schimbare față de viața la
oraș. Măsura în care ei pătrund în viața de la țară diferă de la un vizitator la altul. Unii vizitatori
doresc să fie simpli spectatori. Alții vor să se implice în mod direct în proiecte de protecție și
conservare a mediului său în activități agricole. Există provocări de dezvoltare și provocări de
promovare care trebuie rezolvate dacă se oferă și se informează vizitatorii potențiali în legătură cu
produsele corespunzătoare. Este necesară o mai largă publicitate a evenimentelor rurale tradiționale
pentru a facilita planificarea vizitatorilor.
Punctele tari ale turismului rural sunt: factori naturali și resurse minerale recomandate în
cura balneară complexă; diversitatea produselor agro-alimentare ecologice, la prețuri foarte mici,
apa potabilă de calitate deosebită și o mare varietate de ape minerale; bucătărie tradițională și
specialități regionale; poluare inexistentă sau foarte redusă în majoritatea zonelor rurale;
diversitatea resurselor turistice naturale și antropice ușor accesibile și armonios repartizate pe întreg
teritoriul țării; varietatea folclorului și a tradițiilor moștenite bine păstrate și practicate în viața de zi
cu zi; existența unei vaste rețele de localități rurale partenere cu localități europene; susținerea de
către autoritatea administrației publice centrale de turism a promovării la târgurile internaționale de

turism; existența cadrului general

legislativ pentru construcțiile, dotările și clasificarea bazei materiale turistice.
Imaginea 3 Resursele României

Punctele slabe ale turismului rural sunt reprezentate de: degradarea incipientă a mediului și
inexistența unui sistem performant de colectare a deșeurilor în mediu rural; degradarea rapidă a
patrimoniului arhitectural rural prin depopularea localităților și a comunităților rurale; sisteme de
informare și semnalizare turistică insuficient dezvoltate în mediul rural; lipsa rețelei naționale de
centre locale de informare și promovare turistică; ofertă de servicii turistice puțin diversificată și la
un alt nivel cu prețul și calitatea serviciilor turistice prestate; niveluri de câștig nemotivate pentru
atragerea/reținerea populației rurale la țară; cadru instituțional la nivel regional și local pentru
dezvoltarea turismului rural slab dezvoltat.
Oportunitățile turismului rural sunt: relansarea rapidă și durabilă a turismului cu acordarea
unei atenții speciale locului turismului în dezvoltarea economiei naționale; dezvoltarea și
promovarea de programe turistice în domeniul turismului rural: bucătărie tradițională cu produse
agro-alimentare de tip ecologic, pelerinaje, ecoturism, fauna și flora rară, ecosistemul Delta 
Dunării, comunități care întrețin și practica vechi tradiții etnofolclorice; susținerea proiectelor care
pun în valoare turistică obiective și evenimente cultural spirituale și tradiționale românești;
promovarea și introducerea în circuitele ecoturistice a parcurilor și rezervațiilor naturale;
dezvoltarea turismului rural în pensiuni turistice și agroturistice prin acordarea de facilități;

realizarea de proiecte care pun în valoare turistică elementele patrimoniului național cultural –
istoric și de arhitectură tipic rurală.
Imaginea 4
Bucătărie tradițională cu produse agro-alimentare de tip ecologic
 Amenințările turismului rural sunt: lipsa cunoștiințelor minime de management turistic, în
domeniu; nerespectarea principiilor dezvoltării durabile în evoluția turismului românesc; amânarea
creării structurilor instituționale administrative de turism, la nivel regional și local; lipsa unei
susțineri tehnice și financiare pentru promovare turistică, din partea statului, cel puțin de nivelul
celei din statele vecine concurente; existența unor dotări edilitar-gospodărești subdimensionate și
neadaptate cererilor determinate de dezvoltare a turismului rural.
În România, turismul rural a început să funcționeze după 1989, când au fost create premisele
unei vieți rurale compatibile cu cerințele europene și mondiale, ce dezvoltă această alternativă
turistică, dar mai ales după 1993, prin înscrierea României ca membră a EUROGÎTES.
Primul element determinant a fost prezența unui potențial natural bogat al țării. Al doilea
element este legat de factorii socio-economici și politici. Trecerea României la economia de piață a
însemnat mutații profunde și de durată în organizarea și funcționarea spațiului rural. Prin aplicarea
Legii Mediului (nr. 137/1995) și a Legii arealelor protejate și spațiilor verzi (nr. 5/2000) problemele
de mediu au început să se regleze și să capete contur arealele conservate, ca și dezvoltarea
comunităților locale prin programe naționale și internaționale, iar după 2000 programul național de
dezvoltare regională durabilă certifică tendințele de deplasare către o direcție bună a procesului
demarat.
Primele semne ale încurajării turismului rural s-au remarcat după crearea unui cadru
legislativ pentru aria montană, Delta Dunării, litoralul Mării Negre (1994), când s-au obținut
permise pentru electricitate, canalizare, apă potabilă și eliminarea impozitelor pe această afacere
pentru 10 ani în cazul gospodăriilor cu 3-20 camere, dar mai ales prin crearea unui organism care să
îndrume, coordoneze rețeaua de ferme incluse în turismul rural. Odată cu renașterea interesului
pentru turismul rural după anul 1990, iau naștere și câteva asociații și organisme care își propun
afirmarea și dezvoltarea acestui tip de turism: Federația Română pentru Dezvoltare Montană
(1990), care își propunea sprijinirea sub orice formă a locuitorilor din zona montană, inclusiv prin
promovarea, organizarea și dezvoltarea agroturismului; Agenția Română pentru Agroturism (1995),
ce vizează racordarea agroturismului românesc la sistemul internațional de turism; Asociația
Națională de Turism Rural, Ecologic și Cultural din România – ANTREC (1994), membră a
Federației Europene de Turism Rural (EUROGÎTES), cuprinde 32 de filiale județene (Puiu
Nistoreanu, 2006) și este până în prezent cea mai importantă asociație de profil ce și-a realizat, în
mare parte, scopurile/obiectivele propuse la fondare: - identificarea și promovarea potențialului
turistic din mediul rural; - formarea, pregătirea profesională a agențiilor de turism, a gospodarilor-
membri ANTREC, organizarea de seminarii, colocvii, stagii de scurtă și lungă durată, schimb de
experiență între membrii ANTREC și organizații similare din țară și străinătate; disiminarea de
informații referitoare la activitatea în turismul rural către toată rețeaua ANTREC și către toate
instituțiile ce pot fi implicate direct sau indirect în promovarea și dezvoltarea turismului rural;
organizarea de campanii de publicitate pentru fermele agroturistice și pensiunile omologate,
clasificate pe stele, relații cu mass-media, participarea la târguri și expoziții (Elena Matei, 200- din
ANTREC, 2000).
În anul 1996 a început derularea primului Program PHARE pentru turismul rural din țara
noastră. Acest program a acordat ANTREC-ului o finanțare destul de consistentă pentru crearea
Rețelei Naționale de Rezervare și Promovare a Turismului Rural Românesc. Proiectul prevedea
asigurarea mecanismelor pentru un sistem computerizat de rezervare, care să fie conectat la
Centrala europeană de rezervări EUROGÎTES.
ANTREC estimează că un număr de aproximativ 8000 de gospodării țărănești (ferme
agroturistice și pensiuni) vor fi integrate în rețeaua națională și europeană de turism rural.
Principalele regiuni, județe și localități implicate în derularea turismului rural sunt în arealul
carpatic, subcarpatic, Depresiunea Colinară a Transilvaniei, Delta Dunării, Podișul Mehedinți,
Sucevei și mai puțin în câmpii, podișuri (Elena Matei, 200-). În general, au fost luate în considerare
și omologate satele care au îndeplinit următoarele criterii turistice: peisaje rurale nepoluate și
pitorești; tradiții culturale (literare, muzicale, artă populară, artizanat, obiceiuri, etc.); potențial
turistic variat; accesibilitate; servicii locale adecvate; nivel bun de viață; forță de muncă bine
calificată.
Principalele destinații utilizate în turismul rural și agroturismul din România sunt
Maramureșul (Săliștea de Sus, Bogdan Vodă, Săpânța), Transilvania (Arieșeni, Gârda de Sus,
Bistrița Bârgăului, Băișoara), partea centrală a României (județele Brașov – Bran, Moeciu, Râșnov;
Covasna; Harghita – Tușnad, Praid, Sub-Cetate; Sibiu – Sadu, Tălmăcel), Carpații și Subcarpații
Curburii (județele Prahova – Poiana Țapului, Cheia; Argeș - Brăduleț, Rucăr; Buzău; Dâmbovița;
Vrancea), Moldova (județul Neamț - Agapia, Văratec; Suceava–Vatra Moldoviței), Oltenia
(județele Dolj; Gorj – Tismana; Vâlcea –Vaideeni; Mehedinți- Ponoarele; Hunedoara– Hațeg,
Bucium) (Elena Matei)
Perspective de dezvoltare - turismul rural durabil. În ceea ce privește turismul, dezvoltarea
durabilă implică ”dezvoltarea tuturor formelor de turism, management, marketing turistic, care să
respecte integritatea naturală, economică, socială, cu asigurarea exploatării resurselor naturale și
culturale și pentru generațiile viitoare”. Dezvoltarea durabilă este un concept complex, iar turismul
rural se integrează în această dezvoltare, dar trebuie obținute performanțe pe trei planuri.
Imaginea 5
 Transilvania si frumusețile ei - Cheile Ampoiței, aproape de localitatea unde locuiesc

2006): pe plan economic – creșterea gradului de exploatare și valorificare a resurselor turistice; în
lan ecologic – reciclarea, evitarea degradării mediului în care se desfășoară activitatea agroturistică;
pe plan social – îmbunătățirea condițiilor de viață ale populației.
Pornind de la definiția turismului durabil, există mai multe dimensiuni ale acestuia:
managementul tuturor resurselor, satisfacerea economică, socială și estetică a nevoilor, menținerea
integrității culturale, a diversității biologice și a sistemelor de suport ale vieții. În urma acestor
dimensiuni, s-au putut stabili câteva principii ale dezvoltării durabile a turismului rural: principiul
stabilirii limitelor ecologice și a standardelor; principiul creșterii economice; principiul controlului
resurselor pentru populație; principiul conservării resurselor de bază; principiul previziunii;
principiul minimizării impactului activității agroturistice asupra integrității ecosistemelor; principiul
viabilității economice.
În ceea ce privește dezvoltarea durabilă a agroturismului românesc, trebuie avute în vedere
următoarele aspecte majore: reducerea degradării mediului, conservarea resurselor naturale și
antropice, asigurarea unor venituri suplimentare persoanelor din comunitățile rurale cu potențial
turistic, crearea de alianțe globale între mai multe localități rurale în vederea desfășurării unei
politici de dezvoltare unice, ameliorarea infrastructurii generale, amenajarea unor ferme, pensiuni,
gospodării turistice model/pilot, realizarea sistemului de rezervări național, constituirea
administrațiilor publice locale în promotori ai gestionării profitabile a patrimoniului turistic prin
inițierea de programe în sprijinul turismului rural. În această viziune, turismul rural românesc
necesită o abordare complexă, care să cuprindă atât activitatea turistică propriu-zisă (cazarea,
pensiunea, derularea programelor turistice, prestarea altor servicii legate direct de activitatea
turistică), cât și activitatea agricolă de obținere a produselor necesare consumului turistic și
prelucrarea lor în gospodăriile-gazdă.
 Turismul rural și agroturismul sunt activități economice care, în ultimii ani, au cunoscut o
dezvoltare semnificativă odată cu amplificarea dorinței turiștilor de a evada din orașele aglomerate
și poluate și de a-și petrece vacanțele în zonele rurale cu numeroase resurse naturale și antropice.
Pentru acești turiști, turismul rural reprezintă o bună alternativă la concediile din zonele litorale sau
din orașele culturale și o adevărată oportunitate de a cunoaște mai bine cultura spațiilor rurale și de
a se apropia de modul de viață tradițional. Pe de altă parte, migrarea populației rurale către oraș,
modernizarea muncii în sectorul agricol, schimbările provocate de creșterea concurenței în lumea
rurală prin lărgirea pieței libere comunitare au o contrapondere în dezvoltarea turismului rural.
Cu toate acestea, activitățile din sfera turismului rural pot relansa economic satele, pot
contribui la modernizarea infrastructurii, pot atrage diferiți investitori, dacă locuitorii zonelor rurale
adoptă o atitudine favorabilă, care să fie receptată corect de turiștii ce preferă acest tip de turism, și

dacă autoritățile locale se implică suficient de mult în dezvoltarea acestei activități economice
profitabile.
Imaginea 6
Case traditionale românești
 BIBLIOGRAFIE

1. M. Cândea et al., (2003), Potențialul turistic al României și amenajarea turistică a spațiului,
Editura Universitară, București;
2. P. Nistoreanu,( 2006), Ecoturism și turism rural, Editura ASE, București;
3. E. Matei, (2006), Turism rural și ecoturism, Editura Credis, București;
4. R. Petrea, (2006), Rural tourism and sustainable development, în N. Ciangă,
Rural tourism, a phenomenon of the contemporary world, factor of development and field of
research in human geography, Editura Universității din Oradea;
5. E. Matei, (2011), Ecoturism, Editura Universitară, Bucureşti;
6. Vasile S. Cucu (2009), Satul românesc: tradiţie, contemporaneitate şi speranţe
de viitor, Editura Transversal, Târgovişte.