CEI 7 ANI DE ACASĂ

Când vorbim despre cei 7 ani de casă, ne gândim la educația pe care copilul o primește de la
părinți, la formarea personalității și a comportamentului copilului până când merge la școală.
Când spunem că un copil are 7 ani acasă, ne gândim la un copil bine purtat, care știe să spună
salut, vă mulțumesc, vă rog, care se comportă bine cu cei de vârsta sa și cu adulții.

Educația, bunele maniere, regulile morale sunt cheia pentru adaptarea copilului la societate. Un
copil bine purtat se va descurca mult mai bine în relațiile sale cu ceilalți decât un copil care nu
are 7 ani acasă.

Copilăria reprezintă cea mai bună perioadă de viață pentru educație, pentru formare și formarea
caracterului psihosocial. Familia este responsabilă pentru nevoile de bază ale copilului și
protecția acestuia, exercitând o influență atât de adâncă, încât uneori rămân urmele sale, pătrunsă
pe viață în profilul său moral-spiritual.

Dacă un copil nu satisface nevoia de confort fizic și emoțional, atunci va apărea acest sentiment
de neîncredere față de mediul înconjurător, frică de viitor sau îndoială de sine, lipsă de încredere
în propria forță, dar va apărea și acest sentiment. de rusine Familia trebuie să încurajeze
întotdeauna copilul, să-l îndrume și să-i arate ce este bine și ce este rău. Familia este cea care
oferă copilului primele informații despre lumea din jurul său, primele reguli și reguli de conduită,
dar și climatul socio-emoțional necesar nevoilor și dorințelor sale.

Influențele educaționale pe care familia le exercită asupra copiilor se pot manifesta atât direct,
prin acțiuni mai mult sau mai puțin direcționate, cât și indirect, prin modele de comportament
propuse de membrii familiei. Modelele de comportament oferite de părinți, pe care copiii le
adoptă prin imitație și învățare, precum și climatul socio-emoțional în care se exercită influențele
educaționale, reprezintă primul model social cu influență decisivă asupra copiilor. la formarea
concepției lor despre viață, despre modul de învățare. comportament și relație cu diferite norme
și valori sociale.

Procesul educațional al copilului trebuie să se desfășoare cu afecțiune și afecțiune caldă în

funcție de stadiul de dezvoltare în care se află, fără a cere prea devreme lucruri care nu sunt în
concordanță cu puterea lui, oferind și întrebând doar ceea ce „nu” - I depăși capacitatea de
înțelegere.

Familia dezvoltă dorința de a afirma idealurile tânărului, dorința sa de a participa la viața socială,
culturală și politică a țării sale. În familie sunt formate primele aptitudini pentru viața sănătoasă a
copilului, comportamentele și altruismul de igienă individuală și colectivă, componente majore
ale moralului elementar al indivizilor societății, constituind bagajul educațional al „7 ani acasă”.
Viața copilului acasă, cu părinții, toate activitățile care se desfășoară întăresc anumite abilități,
abilități care contribuie la autonomia copilului, coexistență socială, sănătate, igienă și protecție.
În familie, copilul începe să se cunoască pe sine, să se definească pe sine însuși prin jocul
imitațiilor, comparațiilor și învață tipare pe care le poate face referire constantă ca adult.

După ce a ajuns la vârsta preșcolară, educația copilului este împărțită între familie și profesorii și
profesorii școlii; acesta din urmă va fi chemat să perfecționeze realizările familiei, să completeze
lacunele procesului pedagogic-educativ care au scăpat până la această vârstă și să-l ajute pe copil
să înțeleagă și să clarifice anumite probleme.

„Copiii de 7 ani ai casei” s-au concentrat pe ceea ce va deveni mai târziu un copil - OM. Aceasta
este cea mai importantă perioadă, fiind fundamentul pe care se construiește o ființă cu abilități și
preferințe diferite, cu un comportament normal sau deviant. Pe măsură ce creștem și ne educăm
copiii, pe măsură ce ne comportăm, ei vor trăi și se vor manifesta în viitor. Copiii cresc și cresc.

BIBLIOGRAFIE
Golu, M., (2000), Fundamentele psihologiei, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti.
Negovan, V., (2003), Introducere în psihologia educaţiei, Editura Curtea Veche, Bucureşti.
Sălăvăstru, D., (2004), Psihologia educaţiei, Editura Polirom, Iaşi.