Sunteți pe pagina 1din 2

Fișa bio-bibliografică

Anaximandros din Milet (greacă: Αναξίμανδρος), redat uneori în limba română și ca Anaximandru sau Anaximander (610
î.Hr.- 546 î.Hr.) a fost un filozof grec, reprezentant al Școlii ioniene. Asemenea dascălului și precursorului său Thales din
Milet, Anaximandru posedă vaste cunoștințe în domeniul matematicii, astronomiei, științelor naturii și geografiei.

Concepții filozofice
Ca și alți reprezentanți al școlii ioniene, Anaximandru a fost preocupat de căutarea originii lucrurilor, identificând
în apeiron ( din a privativ, indicând absența și peras = limită, hotar) materia primordială care stă la baza
universului.

Potrivit concepției sale, apeiron-ul este etern, indestructibil, nedefinit, în continuă mișcare, din el și în el apărând
și dispărând toate elementele prin ciocnirea celor două stări –căldura și frigul. În comparație cu Thales, care
considera apa ca elementul primordial, apeironul lui Anaximandru reprezintă o treaptă superioară de abstractizare,
el fiind primul filosof ionian care încearcă să ofere, dintr-o perspectivă raționalist-materialistă, o viziune închegată,
unitară a originii universului.

Contribuții științifice

● Lumea văzută de Anaximandru

● Modelul geocentric al lui Anaximandru. Prima imagine corespunde solstițiului de vară, iar a doua celui de
iarnă.

În domeniul astronomiei, Anaximandru a fost preocupat de distanțele, mărimea și traiectoriile aștrilor. El a realizat
primul ceas solar și un glob ceresc (cu pământul în centrul universului) destinat navigatorilor. Anaximandru era
considerat de Eratostene întemeietorul geografiei științifice. Cea mai importantă contribuție a lui Anaximandru la
teoria cosmologică a fost, fără îndoială, eliberarea sa de ideea că pământul are nevoie de un suport. Surse post-
aristotelice susțin că Anaximandru credea în existența unui infinit număr de lumi și ceruri.

Teoria sa despre apariția vietăților și a omului, i-a determinat pe unii istorici să-l considere pe Anaximandru ca
unul dintre precursorii evoluționismului, deși ideea enunțată de Anaximadru însuși este diferită. Astfel, el a afirmat
că animalele au apărut din apă sau din mare (reiterare a principiului thalesian al umidității), dar omul "s-a născut
întru început din viețuitoare de altă specie", deoarece "progeniturile altor animale, curând după ce s-au născut se
hrănesc singure, în timp ce numai omul pretinde o îngrijire îndelungată" (Fr. A10). Ideea lui Anaximandru nu este
prin urmare una de tip evoluționist, deoarece el spune că omul a fost născut ca om de către alte animale. Ceea ce
întâlnim aici este mai degrabă o idee de tip "omul-lup".

Opiniile lui Anaximandru despre fenomenele meteorologice ne oferă un exemplu suplimentar al principiului său
de consecvență, anume că evenimentele din această lume trebuie atribuite acțiunii permanente a acelorași forțe și
procese care i-au determinat formarea la început.

Scrieri
Din antichitate se enumeră ca titluri ale operelor lui Anaximandru: Despre natură, Descrierea Pământului, Stelele
Fixe, Sfera.
Din opera lui Anaximandru s-au păstrat numai câteva citate, cele mai vechi texte de filosofie elenă ajunse până la
noi.

S-ar putea să vă placă și