Managementul riscului în cadrul unei organizații

Noțiuni generale

Profesor: Student:
Conf. univ. dr. Gabriel Bîzoi Stancu Gabriela-Cătălina

Timișoara 2020
Cuprins

1. Introducere
2. Conceptul de management al riscului
2.1 ​Categorii de factori ce influențează apariția riscului într-o companie
3. Funcțiile riscului
3.1 Funcția de reglare
3.2 Funcția de inovare
3.3 Funcția de protecție a riscului
3.4 Funcția analitică
4. Metode de evaluare a riscului
4.1 Metoda experţilor
4.2 Metoda „Delphi”
4.3 Metoda ,,Pattern”
4.4 Metoda analogiilor
4.5 Metodele economico-matematice
4.6 Metodele grafice
4.7 Metodele statistice
4.8 Metodele bazate pe analiza economico-financiară
5. Principiile managementului riscului în cadrul unei companii
6. Cei “7 factori de succes” în cazul evaluării riscurilor
7. Concluzii
8. Bibilografie
 1. Introducere

Prezent în activităţile umane încă de la începuturile istorice, riscul a influenţat

rezultatele acţiunilor, introducând în contexte diferite elemente necunoscute care afectează
derularea previzionată a evenimentelor şi afectează atingerea obiectivelor.
Societatea actuală bazată pe cunoaștere este deosebit de dinamică și în căutarea de noi
metode de exploatare și valorificare. Deoarece noul nu este întotdeauna compus din elemente
pozitive, noțiunea de risc trebuie să facă parte din planul nostru de obiective indiferent despre
ce acțiuni este vorba.
În prezent noțiunea de risc putem spune că este sinonimă cu cea de activitate. Cu toate
că este omniprezent în mediul de afaceri și nu numai, riscul, de cele mai multe ori este dificil
de detectat sau prevăzut. Elementele neprevăzute ce pot influența performanțele unei
ulterioare investiții sunt atât de numeroase și variate încât identificarea lor reprezintă o
provocare chiar și pentru cei mai abili și experimentați investitori.
Majoritatea deciziilor care se iau în cadrul unei afaceri sau companii au ca și punct de
plecare estimările și previziunile asupra viitorului. Luarea unei decizii în baza unor estimări,
prezumții, așteptări, previziuni și prognoze asupra evenimentelor viitoare implică un mare
risc. Acest risc este de multe ori destul de dificil de definit și în cele mai multe cazuri
imposibil de măsurat cu precizie.
Cu toate acestea, un bun management al riscului, pe care orice companie care dorește
să aibă succes trebuie să îl aibă, ajută compania să își îndeplinească obiectivele.
(​https://www.academia.edu/31813331/MANAGEMENTUL-RISCURILOR accesat la
23.01.2020).

2. Conceptul de management al riscului

Managementul riscului reprezintă procesul de identificare, analizare și raportare a

factorilor de risc cu scopul tratării, atenuării sau evitării lor. În contextul globalizării și
internaționalizării afacerilor, interesul pentru dezvoltarea unui management al riscului
puternic a crescut foarte mult. Managerii, antreprenorii și cercetătorii au făcut din
managementul riscului o problemă de actualitate, de o importantă deosebită pentru orice tip
de afacere.
De-a lungul timpului s-au dat nenumărate definiții riscului, unele mai ample și mai
precise, altele mai concise și la obiect. Din majoritatea definițiilor reiese că riscul reprezintă
posibilitatea de a fi rănit sau de a-ți fi cauzate diverse prejudicii. Shorter Oxford Dictionary of
the English Language defineşte riscul ca fiind: „danger; the possibility of loss or injury”,
respectiv pericolul; posibilitatea de a pierde sau a suferi prejudicii.

Conceptul de risc poate fi privit din doua perspective:

- ​perspectiva riscului pur:​ atenția se concentrează asupra evenimentelor nedorite ce pot
aduce prejudicii sau pierderi. Managerii companiilor ce folosesc această perspectivă nu caută
să identifice eventualele oportunități ci se concentrează pe evitarea evenimentelor ce pot duce
la pierderi.
- ​perspectiva abordării riscului prin obținerea tuturor informațiilor necesare luării unei
decizii corecte: atunci cand o decizie este luată fără să fie făcută o documentare amplă în
prealabil, se consideră că este o decizie riscantă care poate să ducă la un eșec. (
http://silvic.usv.ro/cursuri/managementul_riscului.pdf​- accesat la 23.01.2020).

2.1 Categorii de factori ce influențează apariția riscului într-o companie

Există două categorii de factori: ​interni și externi.

Factorii interni sunt cei care apar în interiorul unei companii și care influențează doar
activitatea pe care aceasta o desfășoară. Din categoria acestor factori fac parte strategia
firmei, resursele și principiilor lor de utilizare, modul de utilizare al marketingului și
managementul firmei. Managerii au o influență deosebită asupra acestor factori deoarece prin
acțiunile lor ei pot să diminueze consecințele negative ce pot apărea sau pot să valorifice
efectele pozitive identificate.
Factorii externi reprezintă pericolul pentru companie ce vine din exterior și pe care
managerii nu îi pot influența dar de care trebuie să țină cont întotdeauna deoarece ei
contribuie la activitatea și rezultatul lui. Aceștia se împart în două grupe: factori cu influență
directă și factori cu influență indirectă.
În categoria factorilor cu influență directă intră următorii: legislația ce reglementează
activitatea de antreprenoriat, activitățile imprevizibile ale organelor de gestiune statală,
sistemul fiscal, relațiile cu partenerii, concurența și corupția. Deși acești factori generează
riscuri din exterior, antreprenorii pot într-o oarecare măsură să îi influențeze, diminuand
astfel consecințele rezultate din influențele riscurilor.
 Factorii cu influență indirectă sunt: situația politică, situația economică a țării în care
își desfășoară activitatea, situația economică din ramura de activitate a firmei, factorii
internaționali și calamitățile naturale.
Aceste categorii de factori nu trebuie să formeze bariere pentru antreprenori în
dezvoltarea afacerii lor ci trebuie să îi mobilizeze pentru a-și estima corect posibilitățile și
a-și prognoza consecințele în vederea gestionării eficiente a activității. (Liudmila Stihi,
Managementul riscurilor în afaceri​, Editura Asem, Republica Moldova 2010, pag 18-36).

3. Funcțiile riscului

3.1 Funcția de reglare. În drumul său spre obținerea unor rezultate esențiale
antreprenorul permite depăşirea conservatorismului, dogmatismului, stagnării, a barierelor
psihologice, a obstacolelor de implementare a inovaţiilor. Acest parcurs reprezintă calea spre
o activitate profitabilă și este realizat prin capacitatea antreprenorului de a risca.
3.2 Funcția de inovare. ​Majoritate întrepriderilor și companiilor devin competitive și
obțin succes prin activități de inovare care sunt direct legate de risc. Deciziile, metodele
riscante de management conduc spre o activitate de producţie mai eficientă, în urma căreia
câştigă atât antreprenorul, cât şi cumpărătorul, clientul şi societatea în întregime.
3.3 Funcția de protecție a riscului. Conducătorii necesită apărare socială, garanţie
politică, economică şi juridică, care, în caz de insucces, ar scuti întreprinzătorii de pedeapsă şi
ar justifica riscul. Întreprinzătorul trebuie să fie sigur că greşeala posibilă (riscul) nu ar putea
compromite activitatea şi imaginea lui, deoarece ea a avut loc, ca urmare a unui risc
nejustificat, dar, în acelaşi timp, preconizat.
3.4 Funcția analitică. În procesul de luare a deciziilor se analizează toate
alternativele posibile, optând pentru cea mai rentabilă şi mai puţin riscantă. De aceea, în
situaţiile economice dificile pentru alegerea unei decizii optimale sunt utilizate metode
speciale de analiză.
În activitatea de antreprenoriat există întotdeauna un potențial semnificativ al
pierderilor, materializat sub formă de risc care totodată reprezintă și sursa posibilului profit.
De aceea, antreprenorul nu trebuie să renunțe la risc în întregime ci trebuie să aleagă în baza
unor criterii obiective deciziile ce presupun riscul. (Neli Muntean Vladimir Balanuţă,
ANALIZA ŞI EVALUAREA RISCURILOR LA NIVEL DE ÎNTREPRINDERE: ASPECTE
TEORETICE ŞI APLICATIVE,​ Editura ASEM , Republica Moldova, 2010, pag 25-28).

4. Metode de evaluare a riscului

Evaluarea riscului reprezintă determinarea cantitativă a gradului riscului, a

caracteristicilor lui, a cauzelor apariţiei şi a posibilelor consecinţe survenite în urma influenţei
lui asupra rezultatelor activităţii întreprinderii.
4.1 Metoda experţilor se utilizează în condiţiile evaluării riscurilor de către experţi.
În calitate de experţi pot fi analiştii cu experienţă, care, în baza cunoştinţelor lor în domeniul
dat, pot oferi aprecieri competente. Conform economistul rus N.D. Ilienkova evaluarea
riscurilor prin intermediul experţilor prezintă trei etape:
- prima etapă​: se formează grupul experţilor, se întocmesc anchete cu lista
întrebărilor care permit evaluarea obiectul, fenomenul analizat în atingerea
scopului final.
- a doua etapă:​ se generează idei pentru obţinerea unei eficienţe maxime..
- a treia etapă​: se efectuează analiza ideilor propuse şi selectarea celor mai
esenţiale idei după conţinut. Această etapă este cea mai complicată, deoarece
nu există siguranţă că o idee de valoare va găsi o susţinere comună.
Această metodă are și unele dezavantaje: în unele cazuri este destul de costisitoare și
pot apărea unele situaţii când expertul, care propune o idee cu adevărat valoroasă nu poate să
o argumenteze adecvat.
4.2 Metoda „Delphi”​, a fost elaborată de firmele americane „RAND Corporation” şi
„Honeywell” pentru a neutraliza influenţa opiniei unor experţi asupra opiniilor altora astfel,
discuţia trebuie efectuată prin corespondenţă.
4.3 Metoda „Pattern” presupune descompunerea problemei examinate de experţi
într-un şir de compartimente, elemente sau sarcini mai mici.
4.4 Metoda analogiilor presupune utilizarea datelor afacerilor, proiectelor, lucrărilor
efectuate anterior. Ea implică compararea unor situaţii istorice cu cele curente pentru a estima
evoluţiile viitoare. Conceptual, tehnica este simplă şi uşor de aplicat. Cea mai mare parte a
datelor necesare sunt disponibile, fiind furnizate prin intermediul surselor publice de
informare, sau există, deja, în cadrul întreprinderii. Pe lângă avantajele oferite, tehnica
analogiilor are propriile dezavantaje. Cel mai important dezavantaj este dependenţa completă
de setul de date istorice utilizat.
4.5 Metodele economico-matematice​: constau în faptul că ele permit măsurarea
cantitativă a fenomenele economice şi, în particular, valoarea riscului, ceea ce, spre deosebire
de evaluările prin intermediul metodei experţilor, asigură posibilitatea celei mai exacte
comparării a fenomenelor.
Cele mai răspândite metode economico-matematice sunt:
-Teoria jocurilor – teoria modelelor matematice de adoptare a deciziilor optime în
condiţii de incertitudine, de existenţă a intereselor contrare ale diferitelor părţi, a conflictului.
-Metoda „Monte Carlo” prevede descrierea formalizată a incertitudinii şi se
utilizează în cele mai complicate procese de prognoză, în special atunci când sunt tratate
probleme multidimensionale.
4.6 Metode grafice​.
-​Arborele decizional reprezintă o imagine a relaţiilor logice dintre evenimentele ce
stau la baza deciziei. Reprezentarea grafică a contextelor decizionale permite o bună
înţelegere a problemelor, descrierea rezumativă a rezultatelor estimate, ulterioare deciziei, şi
estimarea probabilităţilor aferente acestora ajută decidentul în procesul de luare a deciziei, iar
prezentarea cronologică a consecinţelor deciziilor viitoare permite evaluarea influenţei
acestora asupra deciziilor curente.
 -Metoda scenariilor ​permite evaluarea influenţei concomitente a câtorva parametri
asupra rezultatelor finale, prin probabilitatea realizării fiecărui scenariu.
4.7 Metodele statistice de evaluare a riscurilor se utilizează frecvent pe parcursul
evaluării cantitative a riscurilor întreprinderii. Instrumentele principale ale acestor metode
sunt: devierea medie pătratică, coeficientul de variaţie şi dispersia.
4.8 Metodele bazate pe analiza economico-financiară ​furnizează un ansamblu de
concepte, tehnici şi metode, care permit tratarea informaţiilor interne şi externe, interpretarea
acestora, emiterea unor judecăţi de valoare şi aprecieri asupra activităţii întreprinderii, în
vederea formulării unor recomandări pertinente privind evoluţia acesteia, nivelul şi calitatea
performanţelor. (Neli Muntean Vladimir Balanuţă, ANALIZA ŞI EVALUAREA RISCURILOR
LA NIVEL DE ÎNTREPRINDERE: ASPECTE TEORETICE ŞI APLICATIVE​, Editura ASEM
, Republica Moldova, 2010, pag 54-62).

5. Principiile managementului riscului în cadrul unei companii

- creează și protejează valoarea;
- este parte integrată în toate procese organizaționale;
- este parte integrată a procesului decizional;
- abordează în mod explicit incertitudinea;
- este sistematic, structurat și oportun;
- se bazează pe cele mai bune și mai actuale informații disponibile;
- este personalizat în funcție de tipul de organizație;
- ia în considerare factorii umani și culturali;
- este transparent și participativ;
- este dinamic, iterativ și răspunde la schimbare;
- facilitează îmbunătățirea continuă a organizației.
(​https://www.academia.edu/19079502/Managementul_riscului​- accesat la
23.01.2020).

6. Cei “7 factori de succes” în cazul evaluării riscurilor

Specialiştii au analizat factorii care determină succesul activităţii unei întreprinderi. Ei

consideră că, dacă se urmăreşte realizarea anumitor condiţii, performanţa este asigurată.
Condiţiile stabilite sunt:
1. Tendinţa spre acţiune. Fiecare angajat este capabil să acţioneze zi de zi, fără a
aştepta ordine de la cineva.
2. Apropierea de client pentru înţelegerea nevoilor acestuia. Activitatea de producţie
trebuie să aibă un dublu scop: realizarea unui produs calitativ superior şi satisfacerea
necesităţilor unui anumit segment de consumatori.
3. Autonomie în luarea deciziilor. Toată activitatea trebuie împărţită în compartimente
care ştiu exact ce au de făcut şi unde de fapt se iau deciziile.
4. Conducerea simplă şi bazată pe valori. Americanii îl denumesc aceasta KISS = “a
păstra lucrurile simple”(keep it short and simple).
 5. Realizarea scopului propus sau denumit plastic ”croşetarea modelului potrivit”.
Ideea constă în aceea că un produs nou se lansează numai pe o piaţă cunoscută, iar pe o piaţă
nouă se vinde numai un produs deja cunoscut. Niciodată un produs nou nu se lansează pe o
piaţă nouă, pentru că riscul este foarte mare.
6. Un personal bine pregătit şi dedicat. Activitatea presupune un lanţ de oameni
implicaţi în procesul de producţie de la furnizorul iniţial la clientul final. Dacă fiecare este
interesat în activitatea pe care o desfăşoară şi depune o muncă de calitate, riscul ca în
procesul de producţie să apară întreruperi este foarte mic.
7. Un control cât mai scurt al activităţii. Niciun aspect al controlului nu trebuie
neglijat în nici o fază a activităţii. Orice conducător analizând continuu activitatea de care
răspunde şi ţinând cont de factorii menţionaţi mai sus, poate asigura succesul
afacerii.(Prunea, Petru, ​Riscul în activitatea economică. Ipostaze. Factori. Modalităţi de
reducere,​ Editura Economică, Bucureşti, 2003)

7. Concluzii

În concluzie riscul este prezent în fiecare acțiune și decizie din cadrul unei companii
sub diferite niveluri de intensitate. De aceea managementul riscului nu trebuie sa lipsească
din nicio companie sau întreprindere. Putem spune că managementul riscului reprezintă arta
de a lua decizii într​-o lume guvernată de incertitudine – proces complex de identificare,
analiză şi răspuns la riscurile faţă de care organizaţia este expusă.
Managerul joacă un rol deosebit în identificarea riscului ce îi poate periclita afacerea.
La nivel strategic este important ca managerul să identifice potenţialele riscuri la care este
expusă organizaţia, astfel încât decizia să atingă scopul vizat. Fiecare decizie luată trebuie să
aibă întotdeauna o documentare în spate, fără de care riscul ca ea să se transforme într-o
problema este tot mai mare.
Pentru că mediul de afaceri actual este influențat de riscuri, nesiguranță și dinamism,
companiile de top nu mai privesc managementul riscului ca pe o problemă simplă de
conformitate ci ca pe o parte integrată în procesul de luare a deciziilor. Această abordare ar
trebui să o aibă și firmele și companiile de dimensiuni mai mici pentru că nu face decât să
aducă beneficii și să le ofere o oarecare siguranță în condițiile apariției unei reale probleme.
Lipsa gestionării eficace a managementului riscului a condus la falimentarea mai
multor companii importante de pe piață.
Companiile pot să evite riscul prin decizia de a nu începe sau a nu continua activități
care au condus la risc. O opțiune pentru companie este și acceptarea riscurilor prin realizarea
unor planuri de rezervă ce vor fi luate în considerare în cazul apariției riscului.
În concluzie realizarea unui plan de management al riscului bine fundamentat care să
aibă la bază o echipă de specialiști care să găsească toate informațiile necesare poate atât să
prevină posibilele riscuri cât și să depășească situațiile de risc ce pot amenința compania.
Bibliografie
- Liudmila Stihi, ​Managementul riscurilor în afaceri,​ Editura Asem, Republica
Moldova 2010
- Prunea, Petru, ​Riscul în activitatea economică. Ipostaze. Factori. Modalităţi de
reducere,​ Editura Economică, Bucureşti, 2003
- Neli Muntean Vladimir Balanuţă, ANALIZA ŞI EVALUAREA RISCURILOR LA
NIVEL DE ÎNTREPRINDERE: ASPECTE TEORETICE ŞI APLICATIVE​, Editura
ASEM , Republica Moldova, 2010
- https://www.academia.edu/31813331/MANAGEMENTUL-RISCURILOR
- https://www.academia.edu/19079502/Managementul_riscului
- http://silvic.usv.ro/cursuri/managementul_riscului.pdf
- https://intelligence.sri.ro/elemente-fundamentale-managementul-riscurilor-studiu-de-c
az-managementul-riscurilor-asociate-infrastructurilor-critice/​.