Cultura de secara

Categorie: Cereale

07 Septembrie 2007

   Secara este a doua cereala panificabila dupa grau. Din secara se face o paine
cu gust placut, usor acrisor si care isi mentine prospetimea. Prin amestecul fainii
de secara cu faina de grau (in diferite proportii) se obtine o paine de foarte buna
calitate.
 
 
.
 
 
Din faina de secara si miere se fac turtele dulci, un apreciat produs de patiserie si cu actiune
laxativa.
Boabele de secara se folosesc in industria alcolului (se face renumita secarica) si in hrana
animalelor.
Paiele se folosesc pentru asternut, ambalare produse, industria celulozei si hartiei.
Datorita cresterii viguroase in primavara, secara este un valoros furaj verde care se foloseste in
hrana vacilor. Se cultiva in cultura pura sau ca borceag de toamna in amestec cu mazariche de toamana
paroasa (Vicia villosa). Pentru borceag se seamna impreuna 80-90 kg mazariche de toamna cu 60-70 kg
secara.
Secara se foloseste ca si ingrasamant verde. Cand lastareste se incorporeaza in sol si se
seamana apoi cultura principala. Secara este o cultura care inabuse (elimina) buruienile. Cultivand de
doua ori la rand secara, vom scapa de toate buruienile problema din parcela, fara sa mai cheltuim bani pe
erbicide.
Tehnologia de cultura
Planta premergătoare
Foarte bune: mazărea, fasolea, soia, năutul, inul pentru ulei; inul pentru fibră, rapiţă; cartofi de vară.
Bune: floarea soarelui, hibrizii timpurii de porumb, culturi care eliberează terenul în prima jumătate a lunii
septembrie.
Medii: cerealele păioase anul I, porumbul, sfecla de zahăr, cartofii de toamnă
Nu se recomandă: unde au fost păioase mai mult de doi ani; după culturi târzii; după terenuri infestate cu
boli şi dăunători specifice păioaselor
Aratul:
Arătura de vară: 20-25cm:
Arătura de toamnă 18-20 cm:
Discuit 12-15cm (in condititi de secata se renunta la aratura)
Pregătirea teren:
Arătura de vară se menţine curată de buruieni
Arătura de toamnă se mobilizează în scopul mărunţiri bulgărilor.
Patul germinativ se pregăteşte printr-o singură trecere cu combinatorul în preziua semănatului

Fertilizarea de bază

Fertilitate naturală sol Azot Fosfor Potasiu

Kg/ha s.a. Kg/ha s.a. Kg/ha s.a.

Slabă 60-80 970-90 50-90

Mijlocie 50-60 60-70 40-50

Bună 40-50 40-60 0

Sămânţa şi semănatul:
Soiuri de secară recomandate: Gloria; Suceveanu; Orizont; Marlo; Rapid; Apart
Tratamentul seminţei:
Combatere boli (mălura comună şi fuzarioaza plantulelor) şi dăunători (vermi sârmă, gândac
ghebos) obligatoriu cu insectofungicide: Protilin AL 81 PUS (3kh/t); Sumidan (1,8 l/t); Sumidan
Forte (2l/t); Tirametox 90PTS (3KG/T); Tirametox 625 SC (3,75l/t);
Combatere boli cu Tiramet 600 SC ( 3l/t); Tiramet 60 PTS (3kg/t)
Combatere dăunători după alte premergătoare decât cerealelele păioase cu insecticide: Lindan
400 SC (2,25l/t); Lindan HC (1.35l/t)
Epoca de semănat: va trebui să ţină cont de rezerva de apă din sol, de presiunea bolilor şi dăunătorilor,
de presiunea buruienilor şi de soiul utilizat. Perioada optimă de semănat este între 15-30 septembrie.
Densitatea
Număr de boabe la mp 400-500
Puritatea minimă 98%
Germinaţia minimă 85%
Greutate a 1000 boabe: 26-38g
Cantitate de sămânţă la hectar: 130-200 kg
Adâncimea de semănat 4-5cm
Combatere bolilor la secară timpul vegetaţiei:
Toate culturile la care se estimează producţii de peste 4000kg/ha şi toate loturile semincere se
vor trata obligatoriu prin aplicareaa 1-2 tratamente cu fungicide pe vegetaţie cu unul dintre următoarele
produse: Tilt 250 EC (0,5l/ha); Mirage 45 EC (1l/ha); Granit 20 (1L/HA); Alert (0,8l/ha); Alto Combi 420
(0,5l/ha); Bumper Super 490 EC (0,8l/ha); Sumi 8 12,5 WP (0,4kg/ha); Sanazole 250 EC (0,5l/ha); Tango
(0,5l/ha); Impact 25 SC (0,5l/ha); Folicur BT 225 EC (0.8l/ha); Caramba 60 SL(1,2l/ha); Tango Super
(0,75l/ha); Orius 25EW (0,5l/ha); Stratego 250 EC (1l/ha); Artea 330 EC (0,4l/ha); Falcon 460 EC
(0,6l/ha); Bumper Forte CE (1l/ha); Sanazole Combi (1l/ha); Vydan 25 EC (0,5l/ha); Zamfir 40 EW
(O,75l/ha); Soprano (o,75l/ha)
Combatere dăunătătorilor:
Se vor aplica tratamente chimice în perioada de vegetaţie contra dăunătorilor cu unul dintre
următoarele produse: Actara 35 WG (0.06l/ha); Decis 2,5 EC (0.02-0,05%); Decis 25 WG (0,2-0,3l/ha);
Fastac (0,01-0,02l/ha); Karate 2,5 EC (0,2-0,4l/ha); Mopsilan (0,06-0,125l/ha); Regent (0,09-0,1l/ha);
Sinoratox 35(0,1-0,3%); Victenon (0,4-1l/ha).
Pentru combaterea rozătoarelor din cîmp se poate utiliza produsul Baraki.
Combatere buruieni:
 Se vor efectua tratamente chimice pe vegetaţie în momentele optime de aplicare cu unul dintre
următoarele erbicide: Assert (2l/ha); Basgran (2-4l/ha); Buctril (0,8l/ha); Cerestar 75 WP (15-20g/ha);
Dacsulfuron750WP(15-20g/ha); DMA6 (1l/ha); Glean 75DF (15-20g/ha); Granstar 75DF (15-20g/ha);
Harmony Extra (40g/ha); Icedin Super (1l/ha); Lintur 70 WG (150g/ha); Lancet RV (1-1,25L/HA);Logran
75 WG (10g/ha); Mustang (0,4-0,6l/ha); Oltisan Extra (1l/ha); Primstar 75 DF (15-20g/ha); Puma S (0,8-
1l/ha); Radical Super 40 CS (1l/ha); Rival Star 75 PU (15-20g/ha); Sansac (1l/ha); Sekator (0,2-0,3l/ha);
Sansulfuron 750 WP (15-20g/ha)
Recoltarea:
Recoltarea se face rapid, în faza de coacere în pârgă, pentru a evita pierderile prin scuturare. Se
pot obţine producţii de peste 5000kg/ha.
Depozitarea :
Se vor executa lucrări de lopătare, condiţionare, lotizare şi controale periodice privind condiţiile
de păstrare. Pentru combaterea insectelor din depozite se utilizează unul din următoarele produse:
Actelic (0,05-0,1%); Fendona (2-3%); K,Obiol 25 EC (1,56mg s.a./mp), Phostoxin (39/100kg seminţe).

https://www.gazetadeagricultura.info/plante/cereale/481-cultura-de-secara.html

Cultura secarei era cunoscută în agricultura veche egipteană, greacă şi romană, fiind

amintită pentru prima dată de scriitorii greci şi romani, având însă o vechime mai mică
decât a grâului sau orzului.

În sudul Europei (peninsula balcanică), a fost introdusă în secolul I e.n., iar în răsăritul şi
centrul Europei se consideră că în cultură ar data de prin secolele VII şi VI î.e.n. Secara
este în primul rând, o cereală alimentară valoroasă, boabele ei având o compoziţie şi o
valoare nutritivă asemănătoare cu a celor de grâu, fiind folosită în alimentaţia oamenilor
şi a animalelor.

Din făina de secară, se prepară o pâine gustoasă, hrănitoare, însă mai închisă la
culoare şi mai puţin digestibilă decât cea de grâu. Ea asigură hrana de bază a unei părţi
însemnate din populaţia globului, consumându-se mai mult în ţările din centrul şi nordul
Europei, iar amestecată într-o proporţie mai mică cu făina de grâu, se foloseşte la
prepararea pâinii şi în alte ţări.

Din făina de secară şi miere de albine se prepară turta dulce, apreciată pentru gustul
şi acţiunea ei laxativă. În ţara noastră, făina de secară se foloseşte la fabricarea pâinii,
numai atunci când aceasta se consumă în scopuri dietetice. Boabele de secară, se pot
utiliza sub formă de uruială ca nutreţ concentrat pentru vacile de lapte, pentru
îngrăşarea porcilor, pentru cabaline şi în hrana păsărilor.
Având un conţinut ridicat de proteine, tărâţele sunt foarte valoroase şi se folosesc în
hrana tuturor speciilor de animale. Boabele de secară sunt mult utilizate şi în diverse
industrii alimentare, în special la fabricarea alcoolului, pentru extragerea amidonului,
dextrinei, glucozei.

Paiele de secară, fiind mai lungi decât ale celorlalte cereale, pot fi utilizate în industria
împletiturilor, a ambalajelor, la acoperirea adăposturilor sau se pot folosi în industrie la
fabricarea celulozei şi hârtiei.

Pentru industria farmaceutică, prezintă importanţă scleroţii

ciupercii Claviceps purpurea, cunoscuţi sub denumirea de cornul secării (Secale
cornutus), folosiţi la extragerea unor substanţe cum ar fi ergotina, ergotamina şi acidul
sfacelic, cu efect antihemoragic. Secara se poate cultiva şi ca plantă furajeră, pentru
nutreţ verde sau ca fân, singură sau în amestec cu măzărichea sub formă de borceag.

Borceagul de secară şi măzăriche, este un nutreţ timpuriu şi de foarte bună calitate şi

prezintă importanţă deosebită mai ales în zonele secetoase, acolo unde baza furajeră
este deficitară. Secara este importantă şi prin faptul că este printre puţinele plante care
pot fi cultivate cu succes în condiţii diferite de climă şi sol, atât în regiuni umede şi reci,
cât şi în regiunile secetoase, pe solurile nisipoase, puţin fertile şi cu aciditate
pronunţată, acolo unde grâul dă producţii mici.

Răspândirea si suprafeţele cultivate de secară

Secara este extinsă în cultură în emisfera nordică, predominant în zona centrală şi de

nord a Europei, pe terenurile nisipoase şi în regiunile muntoase cu climat umed şi rece,
trecând şi de cercul polar şi ajungând până la paralela 69o (Bâlteanu Gh., 1989).
Suprafaţa de secară cultivată pe glob, era în anul 2003 de 6,93 milioane hectare, iar
producţia medie de 21,42 q/ha (Leon S. Muntean şi colab., 2005).

Pe zone geografice, în Europa (fără Rusia) se găsesc în cultură 3984000 ha (producţia

totală 1.100.7000 tone, producţia medie 2.673 kg/ha;), în Asia 650000 ha (935.000
tone, 1.438 kg/ha), în Africa 47000 ha (16.000 tone, 346 kg/ha), America de nord
357.000 ha (686.000 tone, 1919 kg/ha) etc.

Cea mai mare suprafaţă se întâlneşte în Rusia 3.700.000 ha. Pe suprafeţe întinse se
mai cultivă în Polonia (aprox. 2,4 milioane hectare), Germania (aprox. 1,120 milioane
hectare), Portugalia (aprox. 180 mii hectare). În S.U.A., secara ocupă cca 340 mii ha,
Canada 370 mii ha, iar în Asia cea mai mare suprafaţă (cca 250 mii hectare) o deţine
Turcia.

În ţara noastră, secara cultivată pentru boabe se seamănă pe 30 - 45 mii ha, cu o

producţie medie de circa 20 q /ha, cele mai mari suprafeţe cu secară întâlnindu-se în
regiunile cu suprafeţe întinse de nisipuri (Oltenia, Galaţi, Crişana, circa 15 mii ha),
precum şi în regiunile cu climat mai umed şi rece, pe soluri acide (circa 20 mii ha), fiind
amplasată de regulă pe podzoluri şi pe suprafeţe mai mici în alte zone (circa 5 mii ha).
Se impune reconsiderarea şi extinderea acestei culturi pe anumite terenuri nefavorabile
grâului şi cedate acestuia în ultimii ani cum sunt solurile acide, podzolice şi podzolite,
zonele nisipoase, în aceste condiţii secara depăşind în producţie grâul.

Compoziţia chimică a secarei

Compoziţia chimică a boabelor de secară, oscilează mult în funcţie de soi, condiţiile

climatice, fertilizarea solului, îngrăşăminte şi agrotehnica aplicată.

Conţinutul boabelor de secară în proteine este cuprins între 8 şi 19,4 %, cel mai mare
procent înregistrându-se în regiunile secetoase ale ţării (Dobrogea, Sudul Olteniei) şi
cel mai scăzut în zonele din nordul ţării unde umiditatea este mai abundentă.

Din punct de vedere al compoziţiei chimice, boabele de secară se aseamănă cu cele de

grâu, însă comparativ cu grâul substanţele proteice din boabele de secară sunt mai
puţin valoroase. Gliadina, care constituie principalul lor component, se găseşte în
cantitate mai mică la secară fiind de asemenea şi calitativ inferioară.

Digestibilitatea proteinelor din boabele de secară, este de asemenea mai scăzută

decât a celor din boabele de grâu, fapt pentru care secara are o valoare nutritivă mai
redusă decât grâul, pâinea de secară fiind astfel inferioară pâinii obţinute din boabele
de grâu.

Substanţele extractive neazotate, reprezentate în principal prin amidon, se găsesc într-

o proporţie de 60 - 75 %. Ele sunt influenţate de soi şi condiţiile de vegetaţie (condiţiile
climatice, fertilitatea solului, îngrăşămintele aplicate etc.), fiind în strânsă corelaţie cu
proporţia de substanţe proteice.

Pe nisipurile de la Tâmbureşti, folosirea îngrăşămintelor chimice în doză de N144P64 a

sporit proporţia de proteine din boabele de secară cu 2,8 % şi a scăzut pe cea de
amidon cu 6,3 % faţă de martorul neîngrăşat (Matei I., 1974).

Substanţele grase se află într-o proporţie redusă în boabele de secară, oscilând între
1,5 - 2,3 %, cea mai mare parte găsindu-se în embrion.

Conţinutul de substanţe minerale (cenuşa) din boabe oscilează între 1,9 - 2,4 %,
principalele componente minerale din cenuşă fiind fosforul, magneziul şi potasiul.

Cerinţe faţă de climă şi sol

Secara este mai puţin pretenţioasă decât grâul faţă de condiţiile de climă şi sol, fapt

pentru care ea se cultivă până la 70o latitudine nordică (în Europa) şi până la altitudine
de 1800 m.

În condiţiile ţării noastre, perioada de vegetaţie este la secara de toamnă de 270 - 280
zile, necesitând o sumă a gradelor de temperatură de 2000 - 2200oC.
Temperatura minimă de germinare a boabelor de secară este de 1 - 2 oC, iar la 12 -
14oC în sol secara răsare în 5 - 6 zile de la semănat.

Dintre cereale, secara este cea mai rezistentă la ger, putând suporta geruri de până la
-25oC şi chiar până la -35oC (temperaturi ale aerului). La nivelul nodului de înfrăţire,
suportă temperaturi de până la -18oC, -20oC. Din această cauză la noi în ţară, cultura
secarei se poate lua în calcul cu rezultate bune până la 1300 m altitudine.

Având o creştere puternică în timpul toamnei, secara intră în iarnă cu o masă vegetală
bogată şi din această cauză, nu suportă straturile groase de zăpadă (rezistă mai puţin
la fenomene de asfixiere, este atacată de mucegaiul de zăpadă). De asemenea,
formând nodul de înfrăţire mai aproape de suprafaţa solului, este mai sensibilă decât
grâul de toamnă la fenomenul de descălţare. În primăvară creşte mai viguros şi repede
datorită puterii mari de absorbţie şi coeficientului de evapotranspiraţie mic.

În perioada înfloritului, cere timp frumos şi potrivit de cald (17 - 20 oC). Timpul ploios şi
rece, ca şi cel uscat şi foarte cald influenţează nefavorabil polenizarea şi fecundarea
florilor rezultând spice „ştirbe“.

În timpul umplerii boabelor, temperaturile prea ridicate şi vânturile uscate împiedică

depunerea substanţelor în boabe, rezultând boabe şiştave.

Faţă de umiditate , secara este mai puţin pretenţioasă decât alte cereale. Aceasta pe
de o parte, se datoreşte sistemului radicular puternic dezvoltat şi profund al plantelor de
secară, iar pe de altă parte, faptului că pornind primăvara devreme în vegetaţie, îşi
alungeşte paiul foarte repede, valorificând foarte bine apa acumulată în sol în timpul
iernii şi din ploile care cad în această perioadă, scăpând astfel de perioadele de secetă
de mai târziu.

Nu suportă umiditatea prea mare în sol. Ploile sub formă de averse, însoţite de vânturi
puternice în perioada înspicării, determină căderea plantelor, producţia fiind astfel
diminuată.

Solul . Faţă de sol, secara are de asemenea cerinţe reduse, datorită sistemului său
radicular profund şi cu o capacitate ridicată de solubilizare şi absorbţie a elementelor
nutritive din compuşii mai greu solubili.

Datorită acestui fapt, secara este capabilă să dea producţii bune şi pe terenurile cu
fertilitate scăzută, cu reacţie puternic acidă (pH = 4) sau alcalină (pH = 8), cum sunt
sărăturile, solurile mlăştinoase sau nisipoase etc. Din această cauză, în zona de cultură
a grâului de toamnă, terenurile necorespunzătoare se însămânţează cu secară.

Producţiile însă cele mai mari se obţin la secară pe solurile fertile, cu textură mijlocie şi
în condiţiile aplicării îngrăşămintelor.

Zonarea ecologică a secarei

Secara se poate cultiva în toate zonele din ţara noastră, dar cea mai mare răspândire
o are în zonele cu soluri uşoare, sărace, podzolice şi cu climat răcoros din jurul Munţilor
Apuseni, de o parte şi de alta a Munţilor Carpaţi (în Oltenia, Muntenia, Moldova,
Transilvania), pe terenurile nisipoase din Oltenia şi din sudul Dobrogei.

Rotaţia culturii de secară

Secara este o plantă mai puţin pretenţioasă faţă de planta premergătoare şi ea poate

suporta monocultura un număr mare de ani la rând.

Producţiile cele mai mari le realizează însă după plantele care eliberează terenul
devreme şi îl lasă în condiţii bune de fertilitate, cum sunt leguminoasele anuale,
borceagurile, rapiţa. Bune premergătoare sunt însă şi cartofii timpurii şi semitimpurii,
porumbul siloz şi bostănoasele, acestea eliberând terenul la sfârşitul verii sau la
începutul toamnei.

În zonele mai umede şi mai reci de cultură ale secarei din ţara noastră, se poate cultiva
după inul de fuior, după cartofii timpurii şi semitimpurii, după borceag, trifoi.

În regiunile de stepă, cu soluri mai bogate (cernoziomuri, brun-roşcate), secara se

poate cultiva după rapiţă, borceag, in de ulei, porumb siloz sau porumb timpuriu,
floarea- soarelui. După leguminoasele pentru boabe, în această zonă terenurile sunt
rezervate culturii grâului.

Pe solurile nisipoase, unde secara se cultivă pe suprafeţe mari, urmează în cultură în

ordine după lupin, fasoliţă, pepeni verzi, pepeni furajeri, porumb şi după ea însăşi
(monocultură).

În monocultură, pe solurile cu fertilitate bună, secara se autosuportă mai mulţi ani la

rând, deoarece nu îmburuienează terenul şi nu favorizează înmulţirea bolilor şi
dăunătorilor.

În schimb, pe solurile cu fertilitate redusă, secara cultivată în monocultură realizează

producţii mari numai dacă se folosesc îngrăşăminte organice şi chimice.

După secară se cultivă orice plantă, deoarece părăseşte terenul mai devreme şi-l
lasă curat de buruieni.

Fertilizarea

Deşi este o plantă puţin pretenţioasă faţă de sol, secara foloseşte cantităţi mari de
elemente nutritive. Pentru 100 kg boabe plus producţia secundară aferentă, secara
consumă: 2,7 kg azot, 1,6 kg fosfor, 3,6 kg potasiu. Datorită puterii mari de solubilizare
şi absorbţie a rădăcinilor pentru substanţele minerale, secara extrage hrana chiar din
solurile mai sărace.

Ritmul de absorbţie al substanţelor nutritive cel mai intens are loc toamna în faza de
înfrăţire şi primăvara în perioada formării paiului (înspicare), în lunile aprilie-mai.

Secara foloseşte bine atât îngrăşămintele organice cât şi pe cele chimice, acestea
aducând sporuri însemnate de recoltă.

Gunoiul de grajd este mai bine valorificat dacă se dă plantei premergătoare.

Dacă totuşi se foloseşte direct la secară, aplicarea lui trebuie făcută diferenţiat, în
funcţie de condiţiile pedoclimatice.

Astfel, pe solurile cu fertilitate redusă cum sunt podzolurile din regiunile umede, gunoiul
de grajd se poate aplica atât direct la secară, în cantitate de 20 - 30 t/ha, încorporat
odată cu arătura de bază, cât şi la planta premergătoare.

Pe nisipuri, gunoiul de grajd aplicat direct la secară, aduce sporuri mici de recoltă, mai
ales dacă este încorporat superficial. Cu alte cuvinte, pe nisipuri, gunoiul de grajd este
preferabil să se dea la prăşitoarele premergătoare, încorporându-se printr-o arătură cât
mai adâncă, secara valorificând efectul remanent al acestuia. Gunoiul trebuie însoţit de
doze moderate de îngrăşăminte chimice.

Fertilizarea cu doze mari de gunoi de grajd (30 t/ha) pe nisipurile de la Tâmbureşti,

aplicate porumbului şi încorporate printr-o arătură la 55 cm, a dat sporuri de 197 % (836
kg/ha) în al doilea an şi de 52,9 % (200 kg/ha;) în al patrulea an de la încorporare (I.
Matei şi colab.).

Secara valorifică bine şi îngrăşămintele verzi. Pe nisipurile din Oltenia, lupinul alb
cultivat pentru îngrăşământ verde, după care s-a semănat secara, a dat sporuri de
producţie asigurate atât pe vârf de dună cât şi pe dună, prin asigurarea a 15 - 20 t/ha
masă verde.

Secara reacţionează foarte bine la îngrăşămintele chimice şi îndeosebi la cele cu azot.

Ele sunt foarte bine valorificate, îndeosebi pe solurile cu fertilitate naturală scăzută, cum
sunt podzolurile şi solurile nisipoase. Pe aceste soluri, îngrăşămintele chimice trebuie
asigurate în doze sporite.

Pe solurile fertile şi mijlociu de fertile se recomandă doze moderate de îngrăşăminte

cu azot.

La secară, îngrăşămintele cu azot şi fosfor se pot folosi în doză de N96P32 kg/ha;, în

general după aceleaşi principii ca la grâu. Fosforul se încorporează în sol odată cu
arătura de bază, iar azotul este indicat să se administreze odată cu lucrările de
pregătire a solului (1/2 din doză), iar restul la desprimăvărare.

Îngrăşămintele cu fosfor şi cu potasiu, administrate singure sau împreună, nu aduc

sporuri de producţie.

Aplicarea împreună a îngrăşămintelor chimice cu cele organice, aduce sporuri mari de

recoltă, însă mai mici decât suma sporurilor realizate prin aplicarea separată a
acestora.

Lucrările solului

Pentru semănatul secarei, terenul se pregăteşte la fel ca şi pentru cultura grâului,

ţinându-se seama însă că secara cere un teren mai bine mărunţit şi mai aşezat, pentru
că seminţele de secară fiind mai mici decât cele de grâu, semănatul se face la o
adâncime mai mică (3 - 5 cm). Într-un teren bolovănos, seminţele se strecoară în
adâncime, ceea ce stânjeneşte înfrăţirea secarei care-şi formează nodul de înfrăţire mai
la suprafaţă.

Dacă semănatul se face în teren afânat, neaşezat, seminţele de asemenea se îngroapă

prea mult şi în plus pericolul dezrădăcinării se măreşte. Atunci când planta
premergătoare părăseşte târziu terenul şi lucrările solului s-au făcut cu puţin timp
înainte de epoca de însămânţare, se recomandă ca terenul să se tăvălugească înainte
de însămânţare.

Pe nisipuri, pregătirea terenului se execută diferit de celelalte soluri.

Dacă secara urmează după plante care se recoltează devreme, arătura se va efectua
cu 3 - 4 săptămâni înainte de semănat şi fără grăpare.

În felul acesta se împiedică spulberarea nisipului de către vânt. Grăpatul se va face în

preziua semănatului, sau chiar deloc, mai ales când arătura nu este prea denivelată.
Arătura este indicat să se execute la 25 - 30 cm adâncime.

Când secara urmează după porumb sau o altă plantă prăşitoare, imediat după recoltare
se efectuează o arătură la 20 - 30 cm adâncime.

Cum porumbul se recoltează devreme pe nisipuri, până la semănat terenul se aşează şi

este favorabil semănatului şi răsăritului în bune condiţii. Şi în această situaţie, arătura
se execută cu 3 - 4 săptămâni înainte de semănat (Matei I., 1967).

De asemenea, pe nisipuri, arăturile mai adânci de 20 - 30 cm nu sunt necesare,

deoarece sporurile de producţie realizate sunt mici şi neeconomice.

Sămânţa şi semănatul secarei

Pentru semănat se folosesc seminţe care corespund standardelor în vigoare, adică să
aibă o puritate şi o germinaţie de 99 % şi respectiv 90 % pentru clasa I, de 98 % şi
85 % pentru clasa a II-a, de 97 % şi 85 % pentru clasa a III-a.

Deoarece secara după doi ani de vechime îşi pierde mult din germinaţie, este indicat ca
pentru semănat să se folosească sămânţă proaspătă, sau cel mult din anul precedent.
Când se foloseşte sămânţă proaspătă, se va avea grijă ca materialul destinat
semănatului să fi parcurs repausul seminal de 25 - 30 zile.

Înainte de semănat, sămânţa trebuie tratată cu fungicide ca şi la grâu şi condiţionată.

Semănătura făcută cu boabe mari şi uniforme dă sporuri mari de recoltă.

Epoca de semănat. La stabilirea epocii de semănat a secarei, se ţine cont de faptul că

plantele trebuie să intre în iarnă cât mai bine înfrăţite şi fortificate, fără ca ele să fie prea
dezvoltate, deoarece suferă de asfixiere în iernile cu zăpadă multă.

Secara trebuie să-şi termine înfrăţirea înainte de sosirea iernii şi fiind mai puţin atacată
de musca de Hessa, se seamănă cu 5 - 10 zile înaintea grâului de toamnă.

În zonele de dealuri şi premontane, secara se seamănă în cursul lunii septembrie, iar

pe nisipurile din sudul ţării, între 20 septembrie şi 20 octombrie. Întârzierea semănatului
până la sfârşitul lunii octombrie şi mai ales până în noiembrie, reduce mult producţia.

Astfel, pe nisipurile de la Tâmbureşti, întârzierea semănatului faţă de epoca optimă

până la 30 octombrie a redus producţia de secară cu 195 kg/ha, până la 10 noiembrie
cu 367 kg/ha, până la 20 noiembrie cu 519 kg/ha şi până la 30 noiembrie cu 679 kg/ha
(I. Matei şi colab., 1964).

Semănatul prea timpuriu nu este nici el indicat, deoarece aşa cum am amintit anterior,
secara intră în iarnă cu o masă vegetală foarte bogată şi suferă mult de asfixiere şi
fuzarioză mai ales când stratul de zăpadă este gros şi de lungă durată. Când secara se
foloseşte ca masă verde, semănatul se efectuează în prima parte a epocii de semănat
pentru secara boabe.

Distanţa de semănat. Semănatul se face obişnuit, la distanţa de 12,5 cm între rânduri

cu semănătoarea SUP-29. Se poate semăna şi la 6 - 12,5 cm între rânduri, iar pe
solurile nisipoase din Oltenia, semănatul în benzi (13 rânduri la 12,5 cm, distanţa între
benzi 25 cm), a dus la creşterea producţiei cu 4,1 q/ha (28 %), (I. Chichea, 1976, citat
de Bâlteanu Gh.,).

Cantitatea de sămânţă care se dă la hectar trebuie să asigure 400 - 500 boabe

germinabile/m2, ceea ce corespunde cu 140 - 160 kg/ha.

Pe nisipurile din sudul Olteniei, cantitatea optimă s-a dovedit a fi de 100 - 110
kg/hasămânţă.
Adâncimea de semănat la secară este mai mică decât la grâu, şi se stabileşte în funcţie
de sol şi de umiditatea lui. Semănatul se efectuează la adâncimea de 2 - 3 cm pe
solurile grele şi umede, la 3 - 4 cm pe solurile mijlocii şi la 4 - 5 cm pe solurile uşoare.

Lucrările de îngrijire

Lucrările de îngrijire la secară sunt în general aceleaşi ca şi la grâu.

În primul rând, dacă este cazul, ca şi la grâu, se îndepărtează apa care stagnează pe
semănături, atât toamna cât şi primăvara.

Datorită semănatului superficial, a nodului de înfrăţire care se formează mai la

suprafaţă sau a solului neaşezat în care s-a semănat, o atenţie deosebită trebuie
acordată dezrădăcinării, secara suferind mai mult sub acest aspect decât grâul. De
aceea, în mod obişnuit, primăvara, culturile de secară se tăvălugesc pentru a repune
rădăcinile în contact cu solul. Acest lucru, trebuie făcut cât mai timpuriu primăvara, când
se poate intra pe teren, fără ca solul să adere de tăvălug sau de roţile tractorului.

Primăvara foarte timpuriu, când se poate intra pe teren, se fertilizează cu azot 30 - 40

kg/ha, lucrare obligatorie pe semănăturile ieşite slab din iarnă, în vederea refacerii
plantelor şi a stimulării vegetaţiei. Datorită faptului că primăvara, prin ritmul său rapid de
creştere, secara depăşeşte buruienile şi le înăbuşe, în general, în culturile de secară,
buruienile sunt mai puţin periculoase. Dacă este însă cazul, combaterea buruienilor din
culturile de secară, se poate face cu erbicide pe bază de 2,4 D sau 2,4 D + Dicamba
(Icedin).

Recoltare si roducţia secarei

Recoltarea secarei
Secara are o coacere mai uniformă decât celelalte cereale păioase, ceea ce
avantajează mult stabilirea momentului de recoltare. Calendaristic, secara se recoltează
înaintea grâului, deoarece ea ajunge la maturitatea de recoltare mai devreme decât
grâul cu aproximativ 7 zile.

Recoltarea se face cu combina. Începutul recoltării trebuie să corespundă cu sfârşitul

coacerii în pârgă. Recoltatul mai devreme aduce pierderi prin şiştăvirea boabelor, iar
recoltatul mai târziu înregistrează pierderi prin scuturare.

Producţii secarei
Producţia de boabe la secară oscilează mult, în funcţie de fertilitatea naturală a solului,
de condiţiile de climă, de agrotehnica folosită. În general producţiile obţinute la secară
sunt mult mai scăzute decât la grâu. Capacitatea de producţie a plantei este de 20-40
q/ha.

Pe nisipurile de la Tâmbureşti, prin îngrăşare cu N96P 32 şi folosind o agrotehnică

adecvată, s-a obţinut o producţie de secară de 28,53 q/ha (I. Matei şi colab., 1967).
Acolo unde se realizează producţii mici la secară în ţara noastră, acestea se datorează
în primul rând cultivării ei pe cele mai sărace soluri, şi în al doilea rând, datorită
fertilizării necorespunzătoare.

Producţia medie mondială de secară este de 23,4 q/ha. În Europa, producţia medie la
hectar este de 27,63 q/ha. Ca ţări mari cultivatoare de secară, putem aminti Austria
(34,17 q/ha), Danemarca (45,12 q/ha), Elveţia (44,17 q/ha), Anglia (50,0 q/ha), Polonia
(21,76 q/ha), (F.A.O., 2005).

Secara produce multe paie, raportul între boabe şi paie fiind de 1:3 până la 1:3,5.

Rezumatul temei

Din faina de secară, se prepară o pâine gustoasă, hrănitoare, însă mai închisă la
culoare şi mai puţin digestibilă decât cea de grâu. Ea asigură hrana de bază a unei părţi
însemnate din populaţia globului, consumându-se mai mult în ţările din centrul şi nordul
Europei, iar amestecată într-o proporţie mai mică cu făina de grâu, se foloseşte la
prepararea pâinii şi în alte ţări.

Conţinutul boabelor de secară în proteine este cuprins între 8 şi 19,4 %, cel mai mare
procent înregistrându-se în regiunile secetoase ale ţării (Dobrogea, Sudul Olteniei) şi
cel mai scăzut în zonele din nordul ţării unde umiditatea este mai abundentă.

Secara este mai puţin pretenţioasă decât grâul faţă de condiţiile de climă şi sol, fapt
pentru care ea se cultivă până la 700 latitudine nordică (în Europa) şi până la altitudine
de 1800 m.

Secara se poate cultiva în toate zonele din ţara noastră, dar cea mai mare răspândire
o are în zonele cu soluri uşoare, sărace, podzolice şi cu climat răcoros din jurul Munţilor
Apuseni, de o parte şi de alta a Munţilor Carpaţi (în Oltenia, Muntenia, Moldova,
Transilvania), pe terenurile nisipoase din Oltenia şi din sudul Dobrogei.

Producţiile cele mai mari le realizează însă după plantele care eliberează terenul
devreme şi îl lasă în condiţii bune de fertilitate, cum sunt leguminoasele anuale,
borceagurile, rapiţa. Bune premergătoare sunt însă şi cartofii timpurii şi semitimpurii,
porumbul siloz şi bostănoasele, acestea eliberând terenul la sfârşitul verii sau la
începutul toamnei.

Deşi este o plantă puţin pretenţioasă faţă de sol, secara foloseşte cantităţi mari de
elemente nutritive. Pentru 100 kg boabe plus producţia secundară aferentă, secara
consumă: 2,7 kg azot, 1,6 kg fosfor, 3,6 kg potasiu. Datorită puterii mari de solubilizare
şi absorbţie a rădăcinilor pentru substanţele minerale, secara extrage hrana chiar din
solurile mai sărace

Pentru semănatul secarei, terenul se pregăteşte la fel ca şi pentru cultura grâului,

ţinându-se seama însă că secara cere un teren mai bine mărunţit şi mai aşezat, pentru
că seminţele de secară fiind mai mici decât cele de grâu, semănatul se face la o
adâncime mai mică (3-5 cm). Într-un teren bolovănos, seminţele se strecoară în
adâncime, ceea ce stânjeneşte înfrăţirea secarei care-şi formează nodul de înfrăţire mai
la suprafaţă.

În zonele de dealuri şi premontane, secara se seamănă în cursul lunii septembrie, iar

pe nisipurile din sudul ţării, între 20 septembrie şi 20 octombrie. Întârzierea semănatului
până la sfârşitul lunii octombrie şi mai ales până în noiembrie, reduce mult producţia.

Cantitatea de sămânţă care se dă la hectar trebuie să asigure 400-500 boabe

germinabile/m2, ceea ce corespunde cu 140 - 160 kg/ha;.

Lucrările de îngrijire la secară sunt în general aceleaşi ca şi la grâu.

Recoltarea. Secara are o coacere mai uniformă decât celelalte cereale păioase, ceea
ce avantajează mult stabilirea momentului de recoltare. Calendaristic, secara se
recoltează înaintea grâului, deoarece ea ajunge la maturitatea de recoltare mai
devreme decât grâul cu aproximativ 7 zile.

https://conspecte.com/fitotehnie/secara.html

SECARA - TEHNOLOGIA DE CULTIVARE. EPOCA OPTIMĂ DE

SEMĂNAT, PENTRU SUDUL ŢĂRII, ESTE 1 - 10 OCTOMBRIE
Secara este a doua cereală planificabilă după grâu şi se cultivă în zonele mai
puţin favorabile pentru cultura grâului, precum soluri acide sau nisipoase, climă
rece şi umedă. Făina de secara folosită la prepararea pâinii, asigură hrana
pentru o bună parte a populaţiei globului. În hrana animalelor, secara se
foloseşte în amestec cu mazărichea sau mazărea de toamnă, sub formă de
borceaguri.
Din punct de vedere calitativ, boabele de secară conţin în medie,13% proteine,
2% grăsimi, 2,5% celuloza, 80% hidranţi de carbon, substanţe minerale, vitamine
B1, B2, PP. În condiţii naturale sau prin infecţie artificială apare boala numită
cornul secarei (Claviceps purpurea), prin formarea de scleroţi în locul boabelor.
Aceasta poate produce îmbolnăviri animalelor, cunoscute sub numele de
ergotisme, datorate conţinutului în alcaloizi toxici (ergotoxină, ergotină,
cornutină).

În industria farmaceutică scleroţii de cornul secarei se folosesc pentru

prepararea unor medicamente împotriva hemoragiilor, afecţiuni circulatorii,
tensiunii arteriale.

SECARA - Însuşiri morfologice şi fiziologice

În comparaţie cu grâul de toamnă, secara, la germinare, formează patru rădăcini
seminale, iar poziţia nodului de înfrăţire este superficial faţă de sol.

Rădăcinile coronare au o creştere puternică, se ramifică abundent, fiind mai

dezvoltate pe solurile sărace şi nisipoase. Aparatul vegetativ este format din
lăstari cu 5-6 internoduri şi înălţimea de 120 – 170 cm. La începutul creşterii
vegetative, frunzele au culoare roşie – violacee, apoi devine verde albastruie.
Influorescenţa este un spic cu câte un singur spiculeţ biflor la fiecare călcâi al
rahisului, protejat cu 2 glume, cu paleea inferioară aristată.

În comparaţie cu grâul, secara înspică cu aproximativ două săptămîni mai

devreme, iar înflorirea se realizează la 10-20 zile după înspicare.

Fructul este o cariopsă golaşă, de culoare verde gălbuie, cu MMB de 30-40 g.

Sistematică şi soiuri
Secara cultivată aparţine speciei de Secale cereale L care cuprinde 13 varietaţi.
În ţara noastră soiurile cultivate aparţin varietaţii, Secale cereale var vulgare.

Pentru producerea de boabe şi furaj verde se cultivă următoarele soiuri: Gloria,

Orizont, Suceava. Soiul Ergo se cultivă numai pentru producerea scleroţilor de
Claviceps purpurea.

SECARA - Cerinţe faţă de factorii de vegetaţie

Faţă de căldura au cerinţe moderate având temperatura minimă de germinaţie a
seminţelor de 1-2 grade C, iar suma temperaturilor din timpul vegetatiei de
1.800-2.000 grade C.

În timpul iernii, plantele tinere suportă temperaturi de până la – 20 grade C, fără

să fie acoperite de zăpadă.

Cerinţele faţă de umiditate sunt mai mari, de aceea secară se cultivă în zonele
mai umede şi răcoroase.
Dintre cerealele păioase, secara poate fi cultivată pe soluri mai sărace, nisipoase
şi acide, datorită sistemului radicular foarte dezvoltat şi a capacităţi ridicate de
absorbţie. În acest sens, cele mai potrivite soluri sunt solurile brune – argilo -
iluviale, brune luvice şi luvisolurile albice. Totodată, poate fi cultivată pe solurile
nisipoase irigate.

SECARA - Zonele de cultivare

În funcţie de cerinţele faţă de factorii climatici, secara poate fi cultivată în ţara
noastră în zonele subcarpatice cu climat umed şi răcoros, în depresiunile
intramontane şi microzonele cu soluri podzolice din Transilvania şi nord – vestul
Moldovei.

SECARA - Tehnologia de cultivare

Rotaţia
Deşi nu are pretenţii deosebite faţă de planta premergătoare, secara se cultivă
după plante care se recoltează până la sfârşitul lunii august, cum sunt:
leguminoasele anuale şi perene, borceagurile, rapiţa, cartofii timpurii, floarea
soarelui, hibrizii timpurii de porumb.

La rândul său, secara este o bună premergătoare pentru toate speciile din zona
ei de cultivare, lasă terenul curat de buruieni şi se pot executa la timp lucrările de
pregătire a solului.

Lucrările solului
Lucrările agrotehnice de pregătire a patului germinativ sunt asemănatoare cu
cele ale grâului, atenţie mai mare acordîndu-se gradului de mărunţire a solului
deoarece secara se seamăna cu 1-2 cm mai superficial decît grăul, iar nodul de
înfrăţire se formează mai aproape de suprafaţa solului. Arătura se va executa cu
cel puţin o lună înaintea semănatului iar pregătirea patului germinativ cu cîteva
zile înaintea semănatului.

Fertilizarea
Deşi are o capacitate ridicată de de solubizare a elementelor nutritive din
compuşi mai greu solubili ai solului, secara reacţionează puternic la aplicarea de
îngrăsăminte. Astfel în zonele umede şi pe solurile cu fertilitate redusă, se aplică
toamnă, sub aratură 20-30 t/ha gunoi de grajd şi o doză de P60. În lipsă
gunoiului se aplică N 70.
În condiţiile solurilor nisipoase irigate, fertilizarea se efectuează cu următoarea
doză: N80-100 P60-70 K70-80.

Sămânţa şi semănatul
Sămînţa de secara folosită la semănat trebuie să îndeplinească următoarele
cerinţe minime de calitate: puritatea de 98 %, germinaţia de 92% şi lipsa
scleroţilor de Claviceps purpurea. Înainte de semănat sămînţa se tratează cu
Vitavax 200 FF (300ml / 100 kg seminţe).

Epoca optimă de semănat este în funcţie de zona de cultură între 15-20

septembrie, în zonele nordice şi 1-10 octombrie în zonele sudice.

Densitatea optimă este de 500-600 boabe germinabile/m2, distanţa între rînduri

de 12,5 cm, iar adîncimea de semănat de 4-5 cm. Norma de semănat este de
160- 200 kg/ha.

Lucrări de întreţinere
Primăvara devreme pe terenurile cu plante dezrădăcinate (descălţate), se
efectuează o uşoară tăvălugire cu tăvălug neted.

Combaterea buruienilor se realizează prin aceleaşi lucrări şi în cazul grâului:

respectarea rotaţiei, lucrările solului, aplicarea de erbicide. Pe terenurile cu grad
mai ridicat de îmburuienare se pot aplica următoarele erbicide: sare de amină
(1,5-2,0l/ha) sau Iloxan 28 CE (2,0-2,5l/ha).

În condiţiile solurilor nisipoase irigate, se aplică o udare de răsărire, toamna, de

300-400 m3/ha, iar in timpul vegetaţiei 1-2 udări, în perioada alungirii paiului –
înspicare.

Recoltarea şi conservarea
Culturile destinate folosirii ca furaj verde, primăvara devreme, se recoltează la
înalţimea de 30-50 cm, când se foloseşte prin administrarea la iesle, sau se
păşunează la înălţimea de 20-25 cm. Perioada de referinţă este de 15-20 zile,
pînă la sfîrşitul fazei de burduf.

Recoltarea de boabe se face la maturitatea deplină, când umiditatea boabelor

este de 14 %. Deşi coacerea este mai uniformă ca la grâu, la secară poată să
apara pericolul scuturării boabelor deorece acestea nu sunt acoperite cu palee.

Producţii potenţiale la secară

Culturile cu boabe realizează între 3.000-5.000 kg/ha boabe, iar cele folosite ca
furaj verde, între 25-35 t/ha masă verde.
https://agroromania.manager.ro/articole/stiri/secara-tehnologia-de-cultivare-epoca-optima-de-
semanat-pentru-sudul-tarii-este-1-10-octombrie-8943.html

Tehnologia de cultivare a secarei, planta care poate fi semănată acolo unde grâul nu este indicat

Informaţiile publicate de Agrointeligența – AGROINTEL.RO pot fi preluate doar în limita a 500 de

caractere şi cu citarea în PRIMUL PARAGRAF a sursei cu LINK ACTIV. Orice abatere de la această regulă
constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor, ca atare vom acționa în consecință.

Cultivarea secarei are o importanță deosebită pentru agricultura din România, această cultură fiind a
doua cereală panificabilă după grâu. Secara este importantă în cultură în primul rând pentru faptul că
poate valorifica solurile mai puțin favorabile culturii de grâu așa cum sunt cele nisipoase, acide sau cele
poziționate în climat mai rece și umed. În ceea ce privește întrebuințările secarei, acestea sunt multiple,
de la panificație și până la la furajare animalelor.

Informaţiile publicate de Agrointeligența – AGROINTEL.RO pot fi preluate doar în limita a 500 de

caractere şi cu citarea în PRIMUL PARAGRAF a sursei cu LINK ACTIV. Orice abatere de la această regulă
constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor, ca atare vom acționa în consecință.

Cantitatea de producţie boabe de secară la nivel mondial este de aproape 17 milioane tone, din care în
Germania 4,7 milioane tone, în Rusia şi în Polonia câte 3,4 milioane tone. Aceste trei ţări însumează 68%
din producţia de secară a lumii. În anul 2015, la nivelul întregii țări s-au cultivat 9.579 hectare de secară,
iar producția medie înregistrată a fost de 2.532 kg/ha, în creștere cu 5,37% față de anul anterior.

Leguminoase și cerealele – plante bune premergătoare pentru secară

Secara este o plantă puţin pretenţioasă faţă de sol şi planta premergătoare. Ea are un sistem radicular
bine dezvoltat şi cu putere mare de absorbţie.Cu toate acestea, premergătoarele cele mai bune pentru
secară, în diferite zone de cultură sunt: pe soluri nisipoase leguminoasele, porumbul timpuriu şi pepenii
verzi, pe soluri cernoziomoide (din nordul ţării) borceagul, inul pentru fibre şi cerealele; pentru solurile
acide sărace (podzoluri şi brune podzolite) cartofii timpurii, iar pentru solurile din zona de stepă
borceagul de toamnă, rapiţa, floarea-soarelui şi porumbul timpuriu.
Secara, la rândul ei, este o bună premergătoare pentru toate plantele din zona ei de cultură, deoarece
eliberează terenul devreme, lasă solul curat de buruieni şi permite executarea lucrărilor solului la timp şi
de bună calitate.

Solul se pregătește la fel ca la grâu

Secara valorifică bine terenurile sărace, fiind puţin pretenţioasă faţă de sol, datorită sistemului radicular
profund şi a capacităţii mari de absorbţie. Ea reuşeşte pe solurile unde grâul nu dă rezultate, cum sunt
solurile acide (podzoluri) şi solurile nisipoase, uşor pietroase şi cele moderat alcaline. Desigur, rezultate
mai bune se obţin pe soluri fertile, însă acolo este locul grâului.

Pregătirea terenului pentru secara de toamnă se face ca şi pentru grâul de toamnă. Trebuie, însă ca
patul germinativ să fie bine tasat şi mărunţit, deoarece secara formează nodul de înfrăţire mai la
suprafaţă şi, deci pericolul dezgolirii lui prin tasarea solului „înfoiat” (datorită ploilor şi zăpezii) este mai
mare decât la grâu. Specialiștii recomandă efectuarea lucrării de arătură cu cel puţin o lună înaintea
semănatului iar pregătirea patului germinativ cu câteva zile înaintea semănatului.

Informaţiile publicate de Agrointeligența – AGROINTEL.RO pot fi preluate doar în limita a 500 de

caractere şi cu citarea în PRIMUL PARAGRAF a sursei cu LINK ACTIV. Orice abatere de la această regulă
constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor, ca atare vom acționa în consecință.

Fertilizarea de bază pentru cultura de secară

Secara formează un sistem radicular bine dezvoltat şi cu o mare capacitate de solubilizare a compuşilor
greu solubili din sol. Volumul mare al sistemului radicular şi capacitatea ridicată de solvire şi absorbţie a
acestuia, explică cerinţele reduse ale secarei faţă de sol.

Consumul de elemente nutritive pentru 1000 kg boabe şi paiele aferente este de 20-30 kg azot, 10-15 kg
fosfor şi 20-30 kg potasiu. Deşi capacitatea de absorbţie a elementelor nutritive este mare, prin faptul că
secara se cultivă pe soluri sărace, reacţionează bine la îngrăşăminte. Se recomandă aplicarea a 50-60
kg/ha azot, în primăvară la pornirea în vegetaţie, 50-70 kg/ha fosfor şi 40-50 kg/ha potasiu, toamna sub
arătură.
Secara reacționează foarte bine și la aplicarea îngrășămintelor naturale, astfel că în zonele umede şi pe
solurile cu fertilitate redusă, se recomandă aplicarea în toamnă, sub aratură, a 20-30 t/ha gunoi de grajd.

Secara se seamănă cu zece zile înaintea grâului

Epoca de semănat a secarei de toamnă este cu 10 zile înaintea grâului de toamnă, pentru înrădăcinare şi
înfrăţire are nevoie de 45-50 de zile de vegetaţie. În zonele subcarpatice secara se seamănă între 15-25
septembrie, iar în zonele sudice între 25 septembrie-5 octombrie. Semănatul prea timpuriu duce la
formarea unei mase vegetative prea bogate, plantele fiind mai expuse asfixierii sau epuizării sub stratul
gros de zăpadă. Densitatea recomandată pentru secară este de 500-600 boabe germinabile la m², iar
distanţa între rânduri este de 12,5 cm, ca şi la grâu.

160-200 kg de sămânță de secară pentru un hectar

Cantitatea de sămânţă la hectar este în funcţie de densitatea stabilită, de MMB şi valoare culturală, fiind
cuprinsă între 160-200 kg/ha. La secara poliploidă (MMB de circa 50 g) cantitatea de sămânţă este mai
mare. Cantitatea de sămânţă se măreşte cu 10-15%, în cazul în care secara se seamănă mai târziu sau
într-un pat germinativ mai puţin corespunzător.

Sămînţa de secara folosită la semănat trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe minime de calitate:
puritatea de 98 %, germinaţia de 92% şi lipsa scleroţilor de Claviceps purpurea. Înainte de semănat
sămânţa se tratează cu Vitavax 200 FF (300ml / 100 kg seminţe).

Informaţiile publicate de Agrointeligența – AGROINTEL.RO pot fi preluate doar în limita a 500 de

caractere şi cu citarea în PRIMUL PARAGRAF a sursei cu LINK ACTIV. Orice abatere de la această regulă
constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor, ca atare vom acționa în consecință.

Adâncimea de semănat a secarei se stabilește în funcție de tipul de sol

Adâncimea de semănat diferă în funcție de tipul de sol pe care se înființează această cultură, astfel: 2-3
cm pe solurile grele, 3-4 cm pe solurile mijlocii şi 5-6 cm pe solurile uşoare. Deoarece secara formează
nodul de înfrăţire mai la suprafaţă, ne este justificat semănatul la adâncime mai mare. Un semănat mai
adânc de 2-3 cm, pe soluri mai grele şi umede, duce la întârzierea răsăririi, reducerea densităţii şi
apariţia atacului de fuzarioză.
Primăvara se efectuează o ușoară tăvălugire

Lucrările de îngrijire sunt asemănătoare cu cele aplicate la grâul de toamnă, fiind executate după aceeaşi
tehnică şi cu aceleaşi mijloace. Deşi secara este o plantă cu bună rezistenţă la iernare, se impune un
control permanent al semănăturilor pe timpul iernii, deoarece cultivându-se în zone submontane şi
stând mai mult timp sub zăpadă, plantele sunt expuse mai mult mucegaiului de zăpadă şi
autoconsumului, mai ales dacă plantele au intrat în iarnă cu o masă vegetativă prea bogată. De
asemenea, la secară, nodul de înfrăţire fiind mai la suprafaţă, plantele sunt mai expuse dezrădăcinării.
Primăvara devreme pe terenurile cu plante dezrădăcinate (descălţate), se efectuează o uşoară tăvălugire
cu tăvălug neted.

În condiţiile solurilor nisipoase irigate, se aplică o udare de răsărire, toamna, de 300-400 m³/ha, iar in
timpul vegetaţiei 1-2 udări, în perioada alungirii paiului – înspicare.
Recoltarea secarei se face când boabele au o umiditate de 14%

Recoltarea se face cu combina, când umiditatea boabelor este de 14%. Dacă umiditatea depăşeşte 15%,
sămânţa se va usca la soare sau în uscătoare, pentru a putea fi păstrată în condiţii bune. Tehnica de
recoltare este cea prezentată la grâu, cu unele particularităţi.Deoarece secara înfrăţeşte, practic,
toamna, ritmul de creştere, primăvara, fiind mai rapid la toţi fraţii, ea ajunge cu 5-7 zile mai repede la
maturitate, decât grâul. Boabele fiind mai puţin prinse în palee, pericolul de scuturare este mai mare
decât la grâu. Secara se recoltează cu combina la sfârşitul coacerii în pârgă. Secara având talia mai mare
decât grâul, pentru a nu înfunda combina, miriştea se taie mai sus (luând circa 80-100 cm din lungimea
plantelor), iar în unele situaţii lăţimea brazdei trebuie să fie mai mică.

Culturile destinate folosirii ca furaj verde, primăvara devreme, se recoltează la înalţimea de 30-50 cm,
când se foloseşte prin administrarea la iesle, sau se păşunează la înălţimea de 20-25 cm. Perioada de
referinţă este de 15-20 zile, până la sfârşitul fazei de burduf.

Producţia de boabe este mai mică decât la grâu, atât pe plan mondial, cât şi la noi în ţară, aceasta şi din
cauza cultivării secarei în condiţii pedoclimatice mai vitrege decât grâul de toamnă.

Potenţialul de producţie al actualelor soiuri de secară este cuprins între 3.000-5.000 kg/ha boabe, iar
cele folosite ca furaj verde, între 25-35 t/ha masă verde.

Secara, folosită în hrana omului și la furajarea animalelor

Făina de secară folosită la prepararea pâinii, asigură hrana necesară pentru o bună parte a populației
globului. În România pâinea de secară a început să reintre în grațiile consumatorilor, în mod special
datorită promovării efectelor benefice pe care le are consumul de pâine de secară, în detrimentrul pâinii
obținută din făină de grâu. Secara este folosită și în hrana animalelor, ca nutreţ concentrat, masă verde
sau fân, caz în care se cultivă singură sau în amestec cu măzărichea de toamnă, formând borceagul de
toamnă.

Din punct de vedere calitativ, boabele de secară conţin în medie 13% proteine, 2% grăsimi, 2,5%
celuloza, 80% hidranţi de carbon, substanţe minerale, vitamine B1, B2, PP. În condiţii naturale sau prin
infecţie artificială apare boala numită cornul secarei (Claviceps purpurea), prin formarea de scleroţi în
locul boabelor. Aceasta poate produce îmbolnăviri animalelor, cunoscute sub numele de ergotisme,
datorate conţinutului în alcaloizi toxici (ergotoxină, ergotină, cornutină).

În industria farmaceutică scleroţii de cornul secarei se folosesc pentru prepararea unor medicamente
împotriva hemoragiilor, afecţiuni circulatorii, tensiunii arteriale.

https://agrointel.ro/64903/tehnologia-de-cultivare-a-secarei-planta-care-poate-fi-cultivata-acolo-unde-
graul-nu-este-indicat/

http://www.probstdorfer.ro/wp-content/uploads/2015/01/Secara2015.pdf

Rotaţia

Secara este o plantă cu cerinţe reduse faţă de premergătoare, putându-se cultiva în monocultură mai mulţi
ani la rând. Totuşi, cele mai bune premergătoare s-au dovedit a fi speciile care eliberează terenul devreme
şi lasă solul curat de buruieni. Pentru zonele mai calde din sud şi Dobrogea, cele mai bune premergătoare
s-au dovedit a fi cartoful timpuriu, pepenii verzi, fasoliţa şi tutunul. În zonele mai umede şi reci, bune
premergătoare au fost leguminoasele anuale pentru boabe, trifoi, inul pentru fibră, răpită şi porumbul
masă verde. Pentru zonele de stepă, cu soluri fertile, secara se cultivă după rapiţă, porumb pentru siloz sau
pentru boabe (hibrizi timpurii), inul pentru ulei sau floarea-soarelui timpurie. Indiferent de planta
premergătoare, aceasta trebuie să elibereze terenul până la 8-10 septembrie, să fie lipsită de boli şi
dăunători şi să nu se fi aplicat erbicide care au efect remanent. Cultivată pentru masa verde sau ca borceag
de toamnă, secara se recoltează foarte devreme în primăvară şi permite realizarea de culturi succesive. La
rândul ei, după cum prezintă Gh. Matei, secara se dovedeşte a fi o foarte bună premergătoare pentru
majoritatea speciilor cu care intră în asolament (cele mai bune rezultate au fost obţinute când a fost
introdusă în asolamente de 3-4 ani), deoarece eliberează terenul devreme şi permite efectuarea lucrărilor
solului la timp.

Fertilizarea

Ritmul de absorbţie al elementelor nutritive este diferit, absorbţia cea mai intensă a NPK are loc în
primăvară. Până în faza de burduf, cantitatea de substanţă uscată formată este de 39,39% din totalul
format până la maturitate, iar absorbţia atinge pentru N 76,39%, pentru P 58,33%, iar pentru K 82,44%.
Dozele de îngrăşăminte recomandate a fi aplicate la cultura secarei, în funcţie de fertilitatea solului, sunt
următoarele: pentru fertilitate ridicată se recomandă 40-50 kg N s.a./ha, 40-60 kg P2O5 s.a./ha, pentru
fertilitate medie se recomandă: 50-60 kg N s.a./ha, 50-70 kg P2O5 s.a./ha, 40-50 kg K2O s.a./ha, pentru
fertilitate scăzută se recomandă: 60-80 kg N s.a./ha, 70-90 kg P2O5 s.a./ha şi 60-80 kg K2O s.a./ha.
Gunoiul de grajd, în doze de 20-25 t/ha, se aplică de obicei la premergătoare, care este de regulă o
prăşitoare şi numai atunci când secara se cultivă pe soluri nicipoase se administrează direct culturii.
Sporurile de producţie medii asigurate de fertilizarea organică pe nisipuri au fost cuprinse între 197% în
anul al II-lea şi de 52,9 în anul al IV-lea de la aplicare. Îngrăşămintele verzi - sunt aplicate de regulă pe
solurile nisipoase sau pe podzoluri, folosind lupinul în cazul psamosolurilor şi lupinul albastru în cazul
podzolurilor. Sporirile de recoltă obţinute la Tambureşti, pe solurile nisipoase, în urma aplicării de
îngrăşăminte verzi au egalat efectul generat de fertilizarea organică cu 30 t/ha gunoi de grajd. Aplicarea
îngrăşămintelor se va realiza diferenţiat: fosforul, potasiul, îngrăşămintele organice se vor încorpora sub
arătură, iar azotul se va aplica fracţionat, 1/3 sau 1/2 la pregătirea patului germinativ şi restul primăvara,
când plantele îşi reiau vegetaţia.

Lucrările solului

Sunt în general aceleaşi ca şi pentru grâu, cu menţiunea că patul germinativ trebuie să fie mai bine
mărunţit şi aşezat, secara având seminţele mai mici şi semănâdu-se mai la suprafaţă. Din aceste
considerente se vor evita solurile afânate puternic, care întârzie răsărirea şi determină formarea la
suprafaţă a nodului de înfrăţire, expunând astfel planta pericolului de „descălţare“. Dacă premergătoarea a
eliberat terenul mai târziu, iar lucrările de pregătire a apatului germinativ se fac în condiţiile unui sol mai
uscat, se recomandă ca terenul să fie tăvălugit înainte de semănat. Pe nisipuri, arătura va fi făcută la 20 -
22 cm după recoltarea premergătoarei, perpendicular pe direcţia vântului dominant şi se lasa negrapată
până la semănat, vânturile netezind şi aşa arătura. Grăpatul se va face în preziua semănatului sau nu se va
efectua deloc (în funcţie de umiditatea din sol).

Sămânţa şi semănatul

Pentru a fi utilizată la semănat, sămânţă de secară trebuie să provină din culturi certificate, să aibă
valoarea biologică şi culturală cât mai ridicată, cu germinaţia minimă de 85%  şi puritatea fizică de 97%.
Având în vedere că secara îşi pierde cu uşurinţă germinaţia după 2 ani, se recomandă ca la semănat să fie
folosită sămânţă proaspătă, obţinută în anul în curs, care şi-a încheiat în bune condiţii repausul seminal. În
vederea protejării culturii de atacul unor patogeni care provoacă piticirea plantelor (Psamotetix albiens),
mozaicul striat (Aceria tulpiae), rugina neagră (Puccinia graminis, forma Specialis secale), sămânţa se va
trata cu produse recomandate la cultura grâului. Epoca de semănat - se situează cu circa 10 zile înaintea
grâului de toamnă deoarece necesită mai mult timp pentru înrădăcinare şi înfrăţire (45-50 de zile). Pentru
zonele reci, subcarpatice, epoca optimă de semănat este cuprinsă între 15 şi 25 septembrie. Pentru zonele
mai calde din sud şi Dobrogea, semănatul se recomandă a fi realizat între 25 septembrie şi 5 octombrie.
Orice abatere faţă de epoca optimă se soldează cu scăderi mari de producţie: semănatul prea timpuriu
favorizează dezvoltarea unei mase vegetale abundente şi favorizează asfixierea plantelor sub stratul de
zăpadă, iar întârzierea semănatului conduce la o slabă pregătire pentru iernare, urmată de pierderi de
plante în perioada rece şi o desime redusă ce diminuează mult producţia. Desimea de semănat - este
cuprinsă între 400 şi 500 boabe germinabile la metrul pătrat, diferenţiată astfel: pe sol cu umiditate
normală 400-450 boabe germinabile la metrul pătrat, iar pe solurile cu deficit de umiditate la semănat
450-500 boabe germinabile la metrul pătrat. În situaţii în care seceta în toamnă este accentuată, se poate
urca desimea până la 600 boabe germinabile la metrul pătrat. Norma de semănat - în funcţie de desime şi
valoarea MMB poate să fie cuprinsă între 140 şi 160 kg/ha. Dacă valoarea MMB este mai redusă, se va
adăuga la norma calculată un procent de 10%. Adâncimea de semănat - variază în funcţie de tipul de sol
şi gradul de aprovizionare cu apă între 3 şi 6 cm, diferenţiat la 2-3 cm pe solurile grele, umede, 3-4 cm pe
solurile mijlocii şi 4-6 cm pe solurile uşoare, permeabile. Distanţa între rânduri - este aceeaşi ca şi în
cazul grâului, de 12,5 cm, utilizând aceeaşi sistem de maşini.

Lucrările de îngrijire

Dată fiind tehnologia asemănătoare cu cea a grâului, lucrările de îngrijire sunt aceleaşi ca şi în cazul
culturii amintite. Astfel, controlul culturilor se face atât în iarnă, cât şi în primăvară, pentru determinarea
desimii plantelor. Datorită semănatului mai superficial şi a adâncimii mai mici de formare a nodului de
înfrăţire, o atentire deosebită se va acorda fenomenului de „descălţare“ a plantelor, care va fi combătut
printr-o lucrare de tăvălugire în primăvară, pe sol reavăn, fără ca acesta să adere la tăvălug, sau roţile
tractorului. Pentru combaterea buruienilor, bolilor şi dăunătorilor, pe lângă metodele preventive amintite
se vor utiliza metode curative de combatere folosind aceleaşi substanţe active de la grâu. În general,
secara luptă bine cu buruienile datorită taliei mai mari decât a grâului, iar culturile se îmburuienează mai
rar. Fertilizarea fazială din primăvara este o lucrare obligatorie care se aplică primăvara timpuriu sau la
sfârşitul iernii, cu doze moderate de azot de 30-40 kg/ha, care ajută la pornirea rapidă în vegetaţie a
plantelor. Irigarea apare ca măsură necesară mai rar, în zonele aride, şi se aplică cu norme de medii de
udare de 350-400 mc/ha.

Recoltare

Epoca de recoltare a secarei se situează calendaristic cu circa 7-10 zile înaintea grâului. Datorită faptului
că secara înfrăţeşte puternic în toamnă, fraţii parcurg în acelaşi timp fenofazeele de vegetaţie ca şi planta
principală, iar acest lucru determină o maturare uniformă a plantelor, asigurând simultaneitatea coacerii.
Recoltarea se execută cu combina direct din lan când seminţele au atins umiditatea de 14-15%. Recoltarea
timpurie conduce de cele mai multe ori la apariţia fenomenului de şiştăvire, iar întârzierea recoltatului
determină pierderi din cauza faptului că boabele se scutură cu uşurinţă din spic (la maturitate ele sunt
ieşite 1/3 din palei). Producţiile obţinute la secară variază foarte mult, fiind influenţate de condiţiile
climatice şi tehnologia aplicată. Nivelul producţiilor este mai mic decât cel înregistrat la grâu, de 2.000-
4.000 kg/ha, deşi potentialul biologic a speciei depăşeşte 6.500-7.000 kg/ha. Producţia la nivel mondial
este de 2.650 kg/ha, iar în România de 2.100 kg/ha. Raportul între producţia principală şi cea secundară
este de 1:3 până la 1:3,5. Păstrarea producţie se face la 14% umiditate.

https://www.agrimedia.ro/articole/tehnologia-de-cultura-pentru-secara#

Totul despre secară: dezvoltarea culturii, condiții optime și combaterea

bolilor
26 mar. 2019
Alături de grâu și de porumb, secara se numără printre cerealele de bază în
România (fiind a doua cereală panificabilă după grâu). Află care sunt condițiile
necesare culturii de secară, dar și cum se plantează și cum poți obține o recoltă
de calitate.

 Înființarea culturii de secară

 Cerințele necesare culturii de secară
 Lucrări de îngrijire și fertilizare
 Recoltarea culturii de secară
 Boli, dăunători și combaterea lor

Cunoscută și sub denumirea de Secale cereale, secara este o plantă originară din Asia de Sud-Est
și Asia Mică (Turcia), deloc pretențioasă, care se poate dezvolta inclusiv pe solurile acide sau
nisipoase. De asemenea, secara este o bună plantă premergătoare pentru alte cereale, deoarece
eliberează pământul devreme și curăță solul de buruieni, lăsând terenul pregătit pentru o nouă
cultură.

Înființarea culturii de secară

Înainte de însămânțare, terenul se pregătește la fel ca în cazul culturii de grâu . Pământul este arat,
astfel încât să fie bine mărunțit și curățat de buruieni. Semințele de secară sunt mai mici decât cele
de grâu și formează nodul de înfrățire mai aproape de suprafață, motiv pentru care semănatul se
face la o adâncime de 3-5 centimetri în cazul solurilor dure și 5-6 centimetri în cazul solurilor
nisipoase.

Secara se seamănă cu aproximativ 10 zile înaintea grâului, de regulă în luna septembrie, astfel încât
înfrățirea să se termine înainte ca iarna și gerul să debuteze. Din nodul de înfrățire se formează alte
rădăcini și tulpini, motiv pentru care planta trebuie să aibă timp să se prindă până la intrarea în
sezonul rece. Sincronizarea este esențială pentru că, dacă secara e semănată prea devreme și
apucă să se dezvolte mai mult, poate apărea fenomenul de asfixiere (mai ales atunci când ninge
abundent și se depune un strat gros de zăpadă), care afectează structura plantei.

Semințele pentru semănat trebuie să aibă o capacitate de germinație (capacitatea de a da naștere

unei noi plante) de 90% pentru o cultură de calitate. Acestea nu ar trebui să aibă mai mult de doi ani
vechime, pentru că secara tinde să își piardă din capacitatea de a germina odată cu trecerea
timpului.
La fel ca în cazul grâului, semințele de secară trebuie tratate cu fungicide înainte de semănat și sunt
plantate la o distanță de aproximativ 12,5 centimetri între rânduri (utilajele agricole folosite pentru
acest proces păstrează, în general, standardul). Pe lângă secara de toamnă, se poate cultiva și
secară de primăvară, semănată, de regulă, în martie.
Cerințele necesare culturii de secară
După cum menționam anterior, cultura de secară nu este deloc pretențioasă, așa că poate fi
cultivată în diferite locuri și pe foarte multe soluri, inclusiv la altitudini de 1.500-1.800 de metri.

Temperatura
Dacă grâul are nevoie de temperaturi mai ridicate pentru germinare (aproximativ 5 grade Celsius),
semințele de secară germinează și la 1-2 grade Celsius. Spre deosebire de alte cereale, secara
rezistă cel mai bine la ger, planta suportând inclusiv temperaturi de -20 de grade Celsius chiar și în
faza de înfrățire.

Umiditatea
Secara se descurcă bine și la acest capitol, putând fi valorificată inclusiv pe terenurile sărace sau
uscate, datorită sistemului radicular profund și a capacității mari de absorție a apei acumulate în
pământ pe timp de iarnă. După cum este menționat și în volumul „Fitotehnie” de Viorel Ion, „dintre
cerealele păioase, ovăzul formează cel mai dezvoltat sistem radicular, acesta fiind urmat de secară,
grâu şi orz”.

Solul
În ceea ce privește cerințele solurilor, secara se comportă cel mai bine pe solurile fertile, dar dă
randament bun și pe solurile cu o fertilitate redusă (cum sunt cele nisipoase).

Datorită capacității sale de a absorbi apa și substanțele nutritive, dar și grație rezistenței sale în fața
factorilor climatici dificili, secara este una dintre cerealele care se cultivă cu ușurință în foarte multe
zone. În România, secara este cultivată în zonele montane, cu un climat răcoros, dar și pe terenurile
nisipoase din Oltenia sau Dobrogea.

De asemenea, secara este o bună plantă premergătoare pentru orice tip de cultură, cel mai adesea
fiind cultivată în rotație cu grâul sau legumele. De asemenea, secara poate suporta și monocultura
pentru mai mulți ani la rând.
Lucrări de îngrijire și fertilizare
Chiar dacă secara nu este o plantă pretențioasă și dă rezultate bune indiferent de soluri sau de
factorii climatici, este important să se efectueze lucrări de îngrijire și fertilizare pentru a se obține o
recoltă de calitate.

Combaterea buruienilor
Spre deosebire de alte plante, secara nu are de suferit atât de tare din cauza buruienilor, pentru că
reușește să le înăbușe de cele mai multe ori. Însă aceste plante sălbatice care cresc pe lângă
diferite culturi pot afecta serios recoltele, deoarece consumă apa și substanțele nutritive, diminuând
producția.
În consecință, cea mai sigură variantă este combaterea lor rapidă cu ajutorul unor erbicide care să le
elimine înainte de a provoca daune culturilor.

Fertilizarea
Secara se descurcă bine pe orice tip de sol, însă absoarbe și o cantitate mare de substanțe nutritive,
având nevoie de lucrări de fertilizare pentru ca recolta să fie una bogată. Sunt două etape în care
planta are nevoie de o cantitate însemnată de îngrășăminte pentru a se dezvolta: în faza de înfrățire,
când începe să se ramifice, și primăvara (aprilie și mai), când începe să se formeze paiul (perioada
de înspicare).

Tocmai din acest motiv, lucrările de fertilizare sunt vitale în aceste perioade. Secara răspunde la
îngrășămintele pe bază de azot și fosfor. Azotul crește rezistența la frig, ajută la înfrățirea plantei și
asigură dezvoltarea armonioasă a ei, în timp ce fosforul potențează efectele benefice ale azotului,
protejând cultura.
Recoltarea culturii de secară
Fiind plantată mai devreme decât grâul, secara este recoltată cu aproximativ o săptămână înaintea
grâului. Și în acest timp, verificarea boabelor și sincronizarea cu momentul coacerii plantei sunt
esențiale. Dacă e recoltată prea devreme, boabele se șiștăvesc, devin zbârcite. Dacă recoltarea se
face prea târziu, planta începe să se scuture și cultura e diminuată.

La fel ca în cazul grâului, recoltarea secarei se realizează cu ajutorul combinelor și se face, de

regulă, la jumătatea verii, în luna iulie.
Boli, dăunători și combaterea lor
Deși secara e o plantă rezistentă, sunt boli și dăunători care pot afecta recolta, motiv pentru care se
impun măsuri de prevenire și de combatere a lor.

Boli și dăunători
Printre bolile care afectează cel mai des această plantă se numără cornul secarei (Claviceps
purpurea), o ciupercă dezvoltată pe spice în perioada înfloritului și a maturității spicelor, din care se
scurg picături de lichid vâscos. Aceasta are o formă alungită și o culoare care bate spre violet.

Cornul secarei împiedică dezvoltarea spicului și trebuie cules înainte să cadă pe pământ și să se
răspândească.

O altă boală de care trebuie ferită cultura de secară este tăciunele frunzelor (Urocystis occulta), care
se transmite prin intermediul semințelor sau al solului contaminat. Pe tulpinile și frunzele plantelor
apar mai întâi formațiuni închise la culoare, care se extind, fără să împiedice formarea de cereale.

De asemenea, secara poate fi afectată și de rugina brună (Puccinia dispersa), care se manifestă
prin apariția unor pete mici de culoare brună pe foliajul plantei.

Deși nu produc pagube majore, aceste boli trebuie combătute rapid, pentru a nu distruge calitatea
culturii de secară. Se recomandă cultivarea unor soiuri rezistente și asigurarea unor măsuri
complexe de combatere a lor cu produse fungicide.

În ceea ce privește dăunătorii, cei mai periculoși sunt gândacul ghebos (Zabrus tenebrioides), care
își face apariția atunci când nu se respectă procesul de rotație a culturilor, și viernmii sârmă
(Agriotes spp.), care se dezvoltă în solurile reci și umede. Aceștia pot distruge cultura, motiv pentru
care se recomandă aplicarea insecticidelor chiar și pe semințele de secară.
Metode de combatere
Pentru combaterea bolilor și a dăunătorilor, BASF recomandă utilizarea unor tratamente fitosanitare
și a unor fungicide cu eficiență sporită:

  Priaxor® EC , cel mai avansat fungicid pentru cereale, are o acțiune preventivă, curativă și
eradicativă dată de cele două substanțe active: fluxapiroxad (SDHI) și piraclostrobin;
  Retengo® , un fungicid inovator ce conține 200 g/l Piraclostrobin, crește rezistența cerealelor
în fața infecțiilor și a dăunătorilor;

În concluzie, cultura de secară este una ușor de cultivat și de îngrijit, indiferent de condițiile solului
sau alte climei. Ține cont de toate metodele de prevenție și de măsurile de combatere a dăunătorilor
și te vei bucura de o recoltă bogată și profitabilă.

https://www.agro.basf.ro/ro/stiri/fermier-in-romania/totul-despre-secara-dezvoltare-cultura-
combaterea-bolilor.html
Conditii de pastrare si conservare a secarei

Conditii de pastrare si conservare a secarei

Secara destinata fabricarii fainii exercita influente asupra valorii alimentare
si calitatii acesteia. Secara se cultiva intr-o perioada relativ scurta de timp si
se consuma in cantitati aproximativ constante pe parcursul intregului an.
Aceasta impune depozitarea ei astfel incat sa se asigure necesarul de la o
recolta la alta. Calitatea produselor de macinis depinde in mare masura de
conditiile de depozitare si de cele de macinis.

Însusirile de pastrare a secarei sunt determinate de conditiile pedoclimatice

si agrotehnice care au precedat recoltarea, metoda de recoltare si
manipulare care asigura o integritate a boabelor, caracteristicile botanice ale
speciei si starea de sanatate a semintelor.

Dupa recoltare, in conditii normale, au loc o serie de procese biochimice

complexe, de maturizare, procesul de respiratie continuand la un nivel
redus. Energia de respiratie depinde de o serie de factori, cum ar fi:
umiditatea, temperatura, gradul de aerare.

Umiditatea critica de conservare este de 14,5 – 15 %. La o umiditate de 17

% boabele respira de 4 –8 ori mai intens decat la umiditatea de 14 %.
Boabele care au ajuns la maturitate au o umiditate mai mare, dar si o
activitate enzimatica crescuta. Boabele incoltite au o umiditate mare si
energie de respiratie ridicata, reprezentand un pericol pentru intreaga masa
de secara supusa pastrarii. De asemenea, semintele de buruieni, boabele
sistave, care au pe suprafata lor o microflora foarte bogata care prin
activitatea eu determina o crestere a uniformitatii si caldurii, sunt un pericol
pentru conservarea normala.

Consecintele respiratiei sunt: pierderi in substanta uscata, cresterea

umiditatii si a temperaturii, care datorita conductibilitatii termice scazute
favorizeaza aparitia autoincingerii. Pe langa respiratia boabelor, aceste
fenomene sunt rezultatul respiratiei si a semintelor de buruieni, a
microflorei, a insectelor formandu-se focare periculoase de temperatura ce
pot ajunge pana la 65 °C cand boabele devin rosiatice spre negru, formand
blocuri.

Încingerea se previne prin uscarea artificiala pana la umiditatea de 12 % si

aerarea secarei. În boabele care au suferit acest fenomen, activitatea
enzimatica a amilazelor, proteazelor si lipazelor este intensificata.
 Autoincingerea, ca si uscarea in conditii necorespunzatoare (ca de
exemplu, temperatura ridicata) conduc la obtinerea de fainuri cu insusiri de
panificatie inferioare si a produselor cu volum mic, coaja palida, miez dens,
pori cu pereti grosi. Un regim sever de uscare provoaca denaturarea
proteinelor generatoare de gluten existente in bob.

De asemenea, microflora influenteaza calitatea boabelor in timpul

depozitarii. Dintre microorganismele care influenteaza in mod negativ
prelucrarea fainii sunt bacteriile din genul Bacillus (subspecia mesentericus),
care apare mai ales pe boabele prafuite sau care au suferit autoincingere.
Ele se dezvolta optim la 37 – 41°C, produc spori termorezistenti (la 109 –
113°C rezista 5 minute), prelucrarea fainii necesitand aciditati marite (pH 5).
Contin amilaze care micsoreaza maximul de gelatinizare, miezul devenind
umed, cat si proteaze care peptizeaza glutenul si degradeaza miezul painii
care se intinde in fire mucilaginoase.

Gustul si mirosul fainii se transmit in cele mai multe cazuri produselor

finite, acestea fiind influentate de starea de sanatate a secarei. În conditiile
depozitarii graului cu umiditate marita, datorita activitatii de degradare
apare gustul de statut pana la acru si mirosul de mucegai.

Conservarea la temperaturi de 23 – 27 °C si la o umiditate de peste 15

% in conditii de neaerare, conduce la dezvoltarea mucegaiurilor (Aspergillus,
Penicillium), care distrug boabele.

Pentru stabilirea parametrilor optimi de umiditate, temperatura, grad

de aerare, procesul de conservare asigura mentinerea insusirilor de
panificatie ale graului.

Tipuri de conservare

Conservarea secarei reprezinta un ansamblu de masuri tehnice care se

aplica pentru dirijarea proceselor fizico-chimice si biologice din masa de
boabe, in scopul pastrarii in bune conditii si cu pierderi minime ale acestora.
Conservarea are ca principal obiectiv mentinerea integritatii cantitative si a
insusirilor calitative ale produselor depozitate cu un consum optim de
energie si combustibil.

Secara recoltata reprezinta un ecosistem complex cu o activitate

enzimatica bogata localizata in germene, contaminat cu microorganisme si
eventual infestat cu insecte. Procesele metabolice proprii joaca un rol
secundar in evolutia post-recoltare, iar instabilitatea secarei cu un continut
de umiditate mai mare datorandu-se microflorei de “camp” si de “depozit”
(bacterii, drojdii si mucegaiuri).
 Dintre factorii care influenteaza procesele microbiologice (temperatura,
compozitia atmosferei din masa de secara, interactiunile dintre speciile
microbiene), umiditatea este cel mai important factor in determinarea
activitatii microorganismelor care contamineaza secara. În functie de
continutul in umiditate a secarei, respectiv activitatea apei, pe secara se pot
dezvolta diferite specii de microorganisme:

a.  la peste 20 % umiditate si temperatura de 20 °C se dezvolta rapid

microflora aeroba anaeroba mezofila, inclusiv bacterii lactice, drojdii si
mucegaiuri cu actiune puternic degradanta (Aspergillus candidus, flavus,
Penicillium cyclopium)care contribuie la cresterea temperaturii masei de
cereale la 60 – 70 °C, ducand la denaturarea proteinelor. Prin
autooxidarea lipidelor din grau se poate ajunge la autocombustie.

b. la umiditatea de sub 15 % se pot dezvolta numai mucegaiuri

xerotolerante.

c.    la umiditatea de 14 % conservabilitatea graului este buna datorita valorii

limita a activitatii apei, deoarece practic nu se mai dezvolta nici
mucegaiurile xerofile care pot consuma lipidele si glucidele din secara, cu
producere de caldura, apa si dioxid de carbon.

Cerealele care vin la mori, nu indeplinesc intotdeauna conditiile de calitate

necesare unei depozitari normale. Cele mai frecvente abateri sunt:
continutul sporit de umiditate si infestarea. Ele apar de obicei in perioade
diferite, dar pot fi inlaturate daca moara este dotata cu instalatii speciale de
uscare, aerare si gazare. Pentru a nu dauna cerealelor existente deja in
depozit si care au indici corespunzatori, se recomanda ca aceste tratamente
sa se efectueze in instalatii montate intr-un siloz special de capacitate mica
numit si siloz spital sau de carantina.

      USCAREA CEREALELOR

Umiditatea constituie una dintre cele mai importante insusiri calitative ale
graului. Existenta ei in limite normale nu pericliteaza sanatatea cerealelor in
timpul pastrarii, dar depasirea acestor limite duce la aparitia in masa de
boabe a unor procese nedorite (autoincalzirea, mucegairea, incoltirea, etc.)
care favorizeaza degradarea boabelor. Pentru asigurarea pastrarii boabelor,
umiditatea care depaseste limita optima (14%), trebuie extrasa prin uscare.
Uscarea consta in fortarea migrarii umiditatii din interiorul bobului catre
exterior si de aici, vaporizarea ei in aerul inconjurator. Se produc astfel,
doua operatii simultane dar distincte: o difuzie interna si una exterioara.
Viteza cu care se efectueaza uscarea depinde de urmatorii factori:
temperatura si umiditatea initiala a secarei, proprietatile ei fizico-chimice,
structura stratului de boabe, temperatura si viteza de deplasare a agentului
termic si constructia uscatorului.

Cerealele pot fi uscate natural, prin utilizarea caldurii solare, sau artificial,
prin utilizarea unei surse de caldura produsa intr-o instalatie.

În silozurile de cereale se foloseste numai uscarea artificiala, care are la

baza principiile transmiterii caldurii prin: convectie, conductie si radiatie.

Uscarea prin convectie consta in transmiterea caldurii in masa de boabe de

catre aerul incalzit sau gazele de ardere in amestec cu aerul atmosferic.
Principiul acestei metode consta in amestecarea gazelor de ardere cu
temperatura ridicata cu aer atmosferic si trecerea acestui amestec prin masa
de boabe. Rezultatul uscarii este influentat de urmatorii factori: temperatura
si viteza de deplasare a agentului in spatiul dintre boabe, structura stratului
de cereale si de gradul de amestec intre agentul termic si masa de cereale.

Acest procedeu prezinta si o serie de dezavantaje:

 uneori uscarea se face neuniform, deoarece curentii de aer sau

amestecul gaze-aer nu sunt distribuiti uniform in intreaga masa de
cereale;
 in cazul unor temperaturi ridicate ale agentului de uscare, exista
pericolul deprecierii calitative a boabelor.

Cu toate aceste dezavantaje, uscatoarele care functioneaza pe acest

principiu au o larga utilizare, datorita productivitatii mari pe care o au.

Uscarea prin conductie consta in trecerea cerealelor peste o suprafata

incalzita cu apa calda sau cu abur (caramida, conducte metalice, etc.).
Cerealele intra in contact cu suprafetele incalzite ale radiatoarelor, prin care
circula apa calda si se incalzesc. Umiditatea din interiorul boabelor se
deplaseaza catre exterior iesind la suprafata acestora si se produce
fenomenul de transpiratie. Apa de la suprafata boabelor este transformata in
vapori in zonele urmatoare ale uscatorului.

Uscarea in vid se aseamana cu uscarea prin conductie. Caldura necesara

pentru evaporarea apei din boabe se obtine de la suprafata conductelor de
abur, iar apa evaporata din boabe este aspirata in mod continuu cu o pompa
de vid urmand ca apoi vaporii sa fie condensati intr-un condensator. Cu cat
in uscator vidul este mai inaintat, cu atat va fi mai mica temperatura de
fierbere a apei si cu atat va fi mai intensa evaporarea apei din boabe.

Uscarea in vid prezinta o serie de avantaje cum ar fi:

  procesul de uscare are loc la o temperatura mult sub limita
temperaturilor critice care ar dauna boabelor de cereale;
 se realizeaza uscarea uniforma a boabelor si se consuma energie
calorica si electrica mult mai putine decat in celelalte sisteme de
uscare;
 uscarea sub vid se produce in conditii sigure de exploatare;
 prin acest procedeu se poate elimina la o singura trecere un procent
mai mare de apa, decat prin alte procedee;
 din cauza vaporizarii la temperatura din uscator si a lipsei de oxigen,
eventualii daunatori existenti in masa de cereale, sunt complet
distrusi, iar cerealele cu un usor miros de mucegai sunt readuse la
mirosul normal;
 dupa parerea unor specialisti, in cazul secarei se produce si o
conditionare termica.

Conducerea regimului de uscare a cerealelor constituie unul dintre factorii de

baza in pastrarea insusirilor calitative naturale ale produsului, precum si
insusirile complementare de conservare in depozit. Regimul de uscare este
caracterizat in principal de doi factori: temperatura agentului de uscare la
intrarea in camera de uscare si temperatura de incalzire a boabelor in
aceeasi camera. Regimul de uscare se considera optim in urmatoarele
conditii:

 sa se realizeze intr-un timp scurt;

 sa se efectueze cu minim de caldura, agent termic si energie electrica.

Regimul de uscare se stabileste in functie de: umiditatea boabelor, tipul

cerealei, tipul uscatorului si destinatia cerealelor.

Umiditatea boabelor influenteaza termostabilitatea acestora.

Odata cu cresterea umiditatii boabelor, termostabilitatea acestora scade si

de aceea, pentru pastrarea calitatii boabelor mai umede supuse uscarii,
trebuie ca agentul termic sa aiba o temperatura mai mica. În asemenea
cazuri se recomanda a se practica uscarea in doua trepte.

Caracteristicile specifice uscarii fiecarei cereale influenteaza alegerea si

conducerea regimului de uscare. La stabilirea regimului de uscare a secarei
trebuie avute in vedere urmatoarele:

 umiditatea boabelor la intrarea in uscator;

 temperatura maxima de incalzire a boabelor;
 caracteristicile glutenului;
 temperatura agentului de uscare.
 I. Parametrii folositi la uscarea secarei in diferite situatii (uscarea in una
sau doua trepte):

Temperatura maxima a agentului de

uscare Temperatura
Însusirile Umiditatea boabelor in
glutenului secarei, % (°C) timpul uscarii
Uscarea intr-o Uscarea in doua trepte
singura treapta Treapta I Treapta II
Pana la 20 45°C
TARE
Peste 20 45°C
Pana la 20 50°C
NORMAL
Peste 20 50°C
Pana la 20 60°C
MOALE
Peste 20 60°C

Corelatia prezentata in tabel se realizeaza in general prin trecerea lenta a

boabelor in uscator, cand acestea se incalzesc mai puternic, iar cand trec
mai repede temperatura lor ramane mai scazuta.

La uscarea secarei trebuie tinut seama de faptul ca la un continut mai ridicat

de umiditate a boabelor, temperatura de uscare sa fie mai scazuta. Daca
boabele de secara se incalzesc peste limita admisa, glutenul acestuia se
deterioreaza, capacitatea de hidratarea a fainii scade, scad si insusirile
aluatului de a retine gazele de fermentatie, painea va avea coaja crapata,
volumul va fi redus, iar porozitatea miezului va fi neuniforma.

 AERAREA CEREALELOR

În primele luni de recoltare secarei pentru consum alimentar este admis la

receptie in mori, cu o umiditate mai mare cu 1-3 % decat in restul anului.
Acest plus de umiditate, impreuna cu corpurile straine si microorganismele,
duce in multe cazuri la autoincalzirea boabelor in celulele silozului. Daca
starea cerealelor nu este supravegheata si aparitia autoincalzirii nu este
inlaturata operativ, se produce incingerea si mucegairea masei de secara si
deprecierea calitatii acestuia. Acest fenomen are loc mai ales cand pastrarea
se face pe o durata de timp mai indelungata (de peste 10 zile).

Autoincalzirea se controleaza prin sondarea si prelevarea unor probe, sau

prin traductoare de temperatura instalate in celula si cu inregistrare la
tabloul central de comanda si control.

Pentru racirea si scaderea umiditatii cerealelor se pot folosi doua procedee:

  aerarea prin prefirare;
 aerarea activa.

Aerarea prin prefirare consta in principiu din vehicularea cerealelor cu

ajutorul instalatiilor de transport intern si trecerea lor prin tararul aspirator.
Pentru o buna aerare, debitul de aer al tararului se mareste peste cel obisnui
fara insa a da posibilitatea antrenarii unor boabe valoroase. Odata cu
aerarea se produce si eliminarea mai accentuata a corpurilor straine care au
contribuit la autoincalzirea cerealelor in celula de siloz.

Aerarea activa se efectueaza in perioade in care umiditatea relativa a

aerului este scazuta si temperatura sa este mai ridicata. Între umiditatea
cerealelor si umiditatea si temperatura aerului exista o stransa corelatie, de
aceea pentru efectuarea unei aerari active eficace este nevoie sa se
cunoasca cu precizie acesti parametri. Aerarea activa consta, in principiu, din
introducerea fortata a aerului in spatiul intergranular al masei de cereale
existente in celule. Aceasta se realizeaza cu ajutorul unei retele formate din
ventilatoare, canale de distributie si dispozitive de reglare.

În procesul de aerare activa se pot folosi doua metode:

 aerarea cu intermitenta;
 aerarea neintrerupta.

Pentru secara, atunci cand are umiditatea mai mare de 14%, dar nu
depaseste 17 %, se recomanda aerarea cu intermitenta. Timpul afectat unei
perioade de aerare este de 40 – 50 de minute, dupa care urmeaza o
perioada egala de repaus. Durata procesului de aerare activa este de 5-8 zile
pentru o reducere a umiditatii de 2 – 3 %, iar consumul de energie se
reduce cu circa 50% in comparatie cu aplicarea unui proces de aerare
neintrerupta.

 DEZINSECTIA

Normativele de receptie a cerealelor din industria moraritului interzic

depozitarea produselor care contin in masa lor insecte daunatoare. În multe
cazuri insa prezenta insectelor nu poate fi sesizata, acestea trecand
neobservate la analiza, deoarece fie ca recoltarea probelor nu s-a efectuat
corect, fie ca gradul de infestare este atat de redus incat in probele recoltate
nu se prinde nici o insecta. Odata cu cerealele descarcate, insectele ajung in
instalatiile si celulele silozului, unde se inmultesc si dauneaza calitatii si
cantitatii produselor. Pentru a pune in evidenta existenta infestarii masei de
cereale, inainte ca acestea sa ia proportii, este necesar sa se verifice periodic
masa de boabe. Verificarea trebuie facuta cu mare atentie astfel incat sa se
stabileasca precis cantitatea si tipul insectelor daunatoare.

Existenta in depozit a boabelor cu embrionul distrus este un semn al

prezentei insectelor. De asemenea temperatura poate constitui si ea un
semn al infestarii cerealelor. Existenta in celulele silozului a unor zone cu
umiditate ridicata constituie de asemenea un indiciu ca cerealele sunt
infestate.

Pentru stabilirea gradului de infestare se folosesc mai multe metode.

Cea mai frecventa este aceea de a stabili, prin cernere, numarul de insecte
existente intr-un kilogram de boabe. O alta metoda este aceea prin care se
determina cantitatea de dioxid de carbon din spatiul intergranular.

Insectele daunatoare cerealelor se impart in trei grupe:

 insecte cu aripi tari (coleoptere, gandaci), dintre care cele mai

periculoase fiind gargaritele (curculionidae);
 fluturi (lipidoptere);
 acarieni.

Mijloacele de combatere a insectelor daunatoare cerealelor aflate in

silozuri sunt de doua feluri:

 preventive;
 curative.

Mijloacele preventive sunt cele aplicate in scopul preintampinarii infestarii

silozurilor si a masei de cereale introduse spre depozitare. Aceste masuri
constau in mod normal din intretinerea curateniei in interiorul silozului si in
exteriorul sau si executarea corecta a analizelor pentru a preveni
introducerea in siloz a cerealelor infestate.

Mijloacele curative se aplica in cazul aparitiei insectelor daunatoare in

masa de cereale introduse in celulele silozului. Prin aceste mijloace trebuie
distruse in totalitate orice fel de insecte indiferent de stadiul lor de
dezvoltare. Masurile ce se pot intreprinde sunt fizico-mecanice, chimice si
biologice.

Combaterea insectelor prin mijloace fizico-mecanice: este o metoda

veche si usor practicabila. Operatia consta in indepartarea prafului si a
insectelor cu ajutorul periilor, maturilor si aspiratoarelor precum si cu
ajutorul masinilor existente in siloz (separatorul aspirator de siloz si coloana
d uscare). Procedeul nu este radical chiar cand cerealele trec prin coloana de
uscare, deoarece la reintroducerea lor in celulele infestate, insectele de pe
peretii acestora isi reincep activitatea.

Combaterea insectelor prin mijloace chimice: se face cu substante sub

forma de vapori. Este cea mai eficace existand posibilitatea de a gaza atat
masa de cereale cat si intreaga instalatie a silozului. Aceasta metoda de
dezinsectie a cerealelor poarta numele de gazare. Prin acest procedeu se
distrug insectele in toate stadiile, in conditii de ermetizare perfecta si de
respectare a normelor de tehnica securitatii muncii. Efectul operatiei de
gazare depinde de proprietatile insecticidului, de metoda utilizata si de
starea produselor de gazat. În functie de acesti factori gazarea cerealelor se
poate face prin metode diferite. Indiferent de metoda de gazare aplicata,
treptele ce trebuie parcurse sunt aceleasi:

 pregatirea spatiilor si a substantelor;

 gazarea propriu-zisa;
 degazarea.

Pentru dezinsectia cerealelor prin gazare se folosesc un numar mare de

substante chimice dintre care, cele mai utilizate sunt: acidul cianhidric
(HCN), hidrogenul fosforat (PH3), oxidul de etilen (C2H4O) si bromura de
metil (CH3Br). Acidul cianhidric, hidrogenul fosforat si oxidul de etilen sunt
produse de import, iar bromura de metil se fabrica la noi in tara.

Alegerea insecticidului gazos depinde de activitatea lui nociva asupra

insectelor in toate stadiile lor biologice, de proprietatile fizice si chimice care
influenteaza modul lor de aplicare, precum si de temperatura si umiditatea
cerealelor si a mediului din siloz.

Folosirea acidului cianhidric, (HCN), este cea mai frecventa. Sub

denumirea de zyklon sau Uragan D se foloseste acid cianhidric stabilizat
impregnat in discuri de celuloza, kieselgur sau in granule de gips ambalate in
cutii de tabla de diferite capacitati si inchise ermetic. Actiunea insecticida a
acidului cianhidric este in functie de temperatura. Între 0 si 17 °C gargarita
graului are o rezistenta mare, iar intre 25 si 35 °C rezistente ei slabeste
foarte mult. Din acest motiv, gazarea cu acid cianhidric nu este posibila
decat la temperatura minima de 17 °C. În lunile cu temperaturi mai scazute,
gazarea cu acid cianhidric nu se poate realiza. Gazarea se poate face in
conditii normale incepand cu luna mai si terminand cu luna octombrie.

Hidrogenul fosforat gazos, (PH3), se foloseste si el pe scara larga la

gazarea cerealelor. Produsul (“Delicia”) contine fosfura de aluminiu si are o
actiune toxica foarte pronuntata distrugand total insectele, ouale si larvele
din masa de cereale.
 Oxidul de etilen, (C2H4O), este un produs care se foloseste in asociere cu
dioxidul de carbon in raport de 9:1 deoarece singur este foarte exploziv.
Aceasta combinatie se foloseste la gazarea cerealelor in celule special
construite.

Un alt produs folosit pentru dezinsectie este bromura de metil, (CH 3Br),
utilizata in special in instalatiile de pregatire si macinare a cerealelor.

Conservarea secarei se poate face in mai multe feluri. Noile tipuri de

conservare adoptate la nivel mondial sunt:

 Conservarea la temperaturi scazute;

 Conservarea prin aerare activa;
 Conservarea anaeroba;
 Conservarea pe cale chimica;
 Conservarea prin radiatii.

Conservarea la temperaturi scazute  (conservarea prin racire) este

o metoda care se foloseste pe scara din ce in ce mai larga in toate tarile
producatoare de cereale. Deoarece continutul de umiditate al graului
proaspat recoltat este prea mare ca sa permita o depozitare fara riscuri de
degradare si deoarece uscarea lui nu se poate realiza in ritmul strangerii
recoltei, se recurge frecvent la conservarea la temperaturi scazute.

Scopul conservarii prin racire este eliminarea autoincalzirii si incingerii

boabelor cu un continut ridicat de umiditate, reducerea activitatii biologice a
acestora precum si franarea dezvoltarii microflorei, acarienilor si insectelor.

Exista o stransa corelatie intre continutul de umiditate al cerealelor si

temperatura care asigura conservarea in conditii optime. Cu cat temperatura
cerealelor supuse conservarii este mai joasa cu atat continutul de umiditate
care permite o buna pastrare a acestora poate fi mai ridicat. Studiile facute
in tarile mari producatoare de cereale, unde se gasesc in functiune diferite
tipuri de agregate frigorifice, arata ca cerealele cu o umiditate de pana la 17
% se pot conserva in conditii bune prin racire la temperaturi de 12 – 16 °C.

La alegerea variantei de conservare prin racire trebuie luata in considerare

biologia semintelor si a organismelor care provoaca deteriorarea acestora
precum si destinatia produsului. Temperatura optima de dezvoltare a
insectelor daunatoare depaseste 15 °C, iar umiditatea minima este in jur de
10%.

La acarieni temperaturile optime sunt mai mici decat la insecte iar continutul
limita de umiditate este mai mare. În ceea ce priveste microorganismele,
aceste se dezvolta intr-un domeniu mai larg de temperatura (0-50 °C),dar
necesita o umezeala relativa a aerului intergranular in jur de 70 %. Pentru
eliminarea efectelor negative ale insectelor daunatoare si a microflorei,
metoda de conservare ideala ar fi aceea care prin realizarea temperaturilor
joase sa elimine insectele, iar prin umiditate redusa sa limiteze microflora,
acarienii si metabolismul semintelor.

Problema principala care se pune la conservarea prin racire a secarei umede,

este aceea de a gasi cat de joasa trebuie sa fie temperatura la un continut
dat de umiditate. La continuturi mari de umiditate ar fi necesare temperaturi
situate mult sub 0 °C, pentru ca activitatea microorganismelor sa fie
impiedicata, deoarece Aspergillus glaucus, cateva specii din Penicillium,
Cladosporium, Fusarium si Mucor, ca si unele drojdii se dezvolta de la – 5 °C
pana la –8 °C. Acarienii sunt activi in produsele cu un continut mare de
umiditate si la temperaturi nu prea mari, dar mor repede la temperaturi ce
trec mult de 30 °C sau la un continut de umiditate scazut. Deoarece unii
acarieni (Acarus siro) se hranesc aproape numai cu embrionul bobului,
produsul infestat supus conservarii, cu un continut mare de umiditate, poate
suferi o pierdere a puterii germinative, afara de cazul cand temperatura
produsului este redusa repede si tinuta permanent sub 5 °C, in special la
suprafata, acolo unde se afla majoritatea acarienilor.

Realizarea temperaturilor scazute pentru conservarea secarei se poate

asigura prin mai multe metode. La ora actuala, metodele cele mai larg
folosite sunt:

 uscarea la temperatura ridicata, folosind instalatia de refrigerare ca

pompa de caldura;
 dehidrorefrigerarea sau uscarea la temperatura scazuta;
 racirea simpla a produsului;
 folosirea aerului conditionat pentru mentinerea continutului de
umiditate si temperatura la valoarea dorita.

Conservarea prin aerare activa consta in schimbarea periodica a

aerului intergranular din masa de boabe cu aer atmosferic neconditionat, in
scopul reducerii temperaturii acesteia, cu toate efectele sale. Folosind aer
atmosferic rece se asigura marirea duratei de conservare fara pierderi a
produselor. Fata de conservarea la temperaturi scazute cu utilizarea
agregatelor de racire, aceasta prezinta avantajul ca nu necesita consum de
energie pentru racirea aerului, dar si marele dezavantaj al dependentei de
temperaturi scazute.

La aerarea activa are loc un transfer de caldura si masa care duce la

stabilirea unui echilibru higrometric intre produs si aerul intergranular. Pe
acest considerent temperatura si umezeala relativa a aerului sunt parametrii
esentiali care definesc eficienta aerarii. Desfasurarea operatiei de aerare
activa este deci conditionata de existenta aerului atmosferic la parametrii
doriti.

Schema instalatiei de gazare a cerealelor

1-grup
de distribuire a
gazelor;

2-celula de gazare;

3-elevator

4,5-transportor orizontal

Aerarea secarei cu aer atmosferic se face

numai atunci cand efectul tehnologic final
este pozitiv, deci cand are ca efect reducerea temperaturii si eventual
umiditatii produsului.

Scopul urmarit de aerarea activa poate fi diferit: racirea cerealelor si

reducerea umiditatii acestora in vederea grabirii proceselor de maturizare
dupa recoltare; pastrarii facultatii germinative a graului; distrugerea
daunatorilor si a microflorei.

Cel mai frecvent, aerarea activa in silozuri se face in scopul racirii

produselor, reducerii activitatii biologice si a microflorei si daunatorilor.

În silozurile din tara noastra se folosesc aproape in exclusivitate

instalatii de aerare activa cu camera de presiune sub forma de tor circular
montat la baza celulei.

La alegerea parametrilor aerului pentru aerarea activa, trebuie precizat

scopul urmarit, daca aceasta se face pentru o conservare prealabila sau
pentru o prelucrare finala. În cazul utilizarii aerului atmosferic pentru o
conservare prealabila, cand se aereaza produse cu umiditati mai mari de 16
%, problema care se pune este micsorarea temperaturii produsului intr-un
timp foarte scurt. În acest caz aerul atmosferic trebuie sa aiba o
temperatura mai mica decat a secarei, umezeala relativa a acestuia
prezentand o importanta secundara. Atunci cand aerarea se face in scopul
cresterii stabilitatii cerealelor, la conservare se urmareste obtinerea unei
temperaturi optime de conservare, fara o crestere a umiditatii acestora.
Factorul timp are in acest caz un rol secundar, iar temperatura si umezeala
relativa a aerului devin factori hotaratori.

Conservarea anaeroba (autoconservarea cerealelor) se foloseste mai ales

pentru conservarea cerealelor furajere.

Principiul autoconservarii se bazeaza pe reducerea activitatii vitale a

organismelor vii (cereale, microflora, daunatori) intr-un mediu lipsit de
oxigen. Drojdiile si mucegaiurile, in marea lor majoritate, au nevoie de
oxigen pentru dezvoltare, desi sunt specii de mucegaiuri facultativ anaerobe
precum ar fi Fusarium, Mucor, Rhizopus, Aureobazidium, Monascus. Acestea
se pot dezvolta numai daca substratul contine factori biotici esentiali si
anume tiamina si acid nicotinic. Practic, conservarea anaeroba se realizeaza
in spatii ermetic inchise, in care se modifica compozitia aerului intergranular.
Datorita proceselor de respiratie a cerealelor oxigenul din aerul intergranular
este inlocuit cu dioxid de carbon. Înlocuirea oxigenului din aerul
intergranular diminueaza pana la oprirea definitiva procesul de respiratie
aeroba, reducand astfel cantitatea de caldura degajata si franand
concomitent dezvoltarea microflorei aerobe si a daunatorilor.

Metoda prezinta insa o serie de dezavantaje printre care cele mai

importante sunt :

 conservarea anaeroba este insotita de producerea alcoolului etilic,

acidului acetic, cu efect de depreciere a calitatii cerealelor;

 la conservarea anaeroba a cerealelor cu umiditati mari (peste 18 %),

inlocuirea oxigenului din spatiul intergranular cu dioxidul de carbon, ca
urmare a procesului de respiratie aeroba, se realizeaza lent, perioada
in care se dezvolta o serie de mucegaiuri aerobe. Din aceasta cauza
pentru urgentarea trecerii la respiratia anaeroba se procedeaza la
extragerea oxigenului prin crearea vidului in masa de cereale, sau la
introducerea dioxidului de carbon sau a altor gaze in masa de boabe
cu acelasi efect, varianta fiind cunoscuta ca metoda conservarii in
atmosfera controlata;
  la conservarea anaeroba activitatea seminala se diminueaza sau se
pierde, fapt pentru care cerealele de samanta nu pot fi conservate prin
aceasta metoda.

Conservarea pe cale chimica consta in introducerea in masa de

boabe a unor substante chimice sterilizante, in scopul franarii dezvoltarii
microflorei, insectelor si acarienilor si activitatii vitale a boabelor. La
cerealele cu un grad ridicat de umiditate, metoda prezinta interes pentru
pastrarea temporara a cerealelor in bune conditii pana la uscarea lor.

Pentru acest tip de conservare se utilizeaza frecvent substante ca:

dicloretanul, cloropicrina, metabisulfitul, thioureea. Aceasta metoda se
foloseste mai ales in tarile mari producatoare de cereale ca S.U.A., Canada,
Rusia.

Conservarea prin radiatii se bazeaza pe efectele sterilizante si

inhibitoare ale radiatiilor gama asupra semintelor. Cerealele cu umiditati
ridicate iradiate cu Co60 pot fi pastrate timp indelungat, fara deprecieri
calitative. Doza de radiatii necesara asigurarii unei conservari
corespunzatoare depinde de continutul in umiditate al boabelor.

Rezultatele obtinute prin aceasta metoda de conservare nu justifica insa

din punct de vedere tehnic si economic extinderea ei, iar dozele mari
limiteaza posibilitatea folosirii produsului in scopuri alimentare. În unele tari,
conservarea prin radiatii se realizeaza ca efect secundar al tratamentului de
combatere a daunatorilor, operatie pentru care se folosesc doze mici de
radiatii cu efect de inhibare a microflorei, daunatorilor si activitatii vitale a
cerealelor.

Baza materiala a sectorului de depozitare poate fi constituita din

silozuri sau magazii, realizate pe intreg teritoriul tarii si in special in zonele
mari producatoare de grau.

Necesitatea construirii unui depozit a aparut din urmatoarele motive:

 asigurarea unui stoc de cereale necesar functionarii continue a morii

pe o perioada mai mare de timp, in vederea evitarii unor goluri in
aprovizionarea cu materii prime provocate de diferite imprejurari;

 pastrarea si conservarea materiilor prime in conditii optime;

 crearea conditiilor necesare formarii unor partizi de macinis omogene

calitativ in vederea asigurarii unui regim tehnologic de prelucrare
constant;
  asigurarea livrarii de faina corespunzatoare indicilor din standardele de
calitate;

 crearea unei precuratiri brute a cerealelor in scopul indepartarii

corpurilor mari si a prafului in afara sectiei de curatatorie si de moara
propriu-zisa.

Depozitele de cereale ale morilor cu regim comercial si cu capacitate

mare de productie sunt depozite cu caracter permanent, mecanizate sau
semimecanizate si, in majoritatea cazurilor sunt separate de moara propriu-
zisa sau de curatatorie.

Depozitele de cereale pentru morile comerciale se impart in :

 magazii (hambare) mecanizate;

 silozuri semimecanizate;

 silozuri complet mecanizate.

Din punct de vedere al posibilitatilor de precuratire a secarei , depozitele

se impart in:

 depozite de cereale fara utilaje de precuratire;

 depozite de cereale cu utilaje de precuratire – amplasate in curatatoria

morii;

 depozite de cereale cu utilaje de precuratire independente.

Magaziile de cereale  Sunt construite din lemn (dar din ce in ce mai rar)
sau din caramida. Depozitarea graului se face pe orizontala , in straturi de
o anumita grosime sau sub forma de gramada.

Constructia magaziilor de cereale trebuie sa indeplineasca anumite

conditii pentru a putea fi corespunzatoare pentru depozitarea cerealelor :

a.      pardoselile trebuie sa asigure protectia cerealelor contra umezelii si sa

impiedice patrunderea rozatoarelor . Pardoselile se fac de obicei la 50 – 60
cm. deasupra pamantului.

b.     peretii trebuie sa asigure etanseitatea contra scurgerilor de cereale, sa

asigure protectia impotriva apei de ploaie si sa fie bine incheiati , pentru a
permite dezinfectarea cerealelor cu substante chimice;
 c.      acoperisurile trebuie etansate pentru protejarea impotriva
intemperiilor.

Magaziile se pot construi cu parter sau cu mai multe etaje, ele

impartindu-se in : magazii (hambare) simple si magazii (hambare) cu etaje.

Magaziile (hambarele) simple se construiau de obicei din lemn (ceea

ce nu se mai recomanda) si pe un singur palier. Ele sunt destinate
depozitarii cantitatilor mici. Constructia este impartita in hambare, iar
inaltimea pe care se poate depozita este de 3m.

Încarcarea se face manual sau cu mijloace de transport mecanizate

mobile pe culoarul central destinat special acestui scop. Acest culoar
serveste si pentru executarea operatiilor de precuratire a cerealelor cu
utilaje mobile ( selectoare de cereale, vanturatori). În cazul in care magazia
este construita la 50-60 cm. inaltime de pamant, ea este prevazuta la usile
de intrare cu o rampa de incarcare-descarcare.

Magaziile (hambarele) cu etaje au fost construite ca o consecinta a

necesitatii spatiului redus de depozitare si pentru imbunatatirea conditiilor
datorita mecanizarii. Astfel, s-au creat si conditii mai bune de depozitare,
aerisirea facandu-se prin simpla scurgere a secarei de la un etaj superior la
unul inferior. În general sunt construite din caramida si beton armat, fiind
prevazute sa fie deservite si de linii de cale ferata.

Magazia cu etaje, mecanizata, este prevazuta cu utilaje necesare unei

incarcari si descarcari mecanice (elevatoare, transportoare cu melc).
Precuratirea cerealelor se poate realiza cu ajutorul unui separator-aspirator,
efectuandu-se si cantarirea cerealelor supuse precuratirii cu ajutorul unui
cantar automat. Magazia este prevazuta si cu o instalatie de aerare activa
(fortata) a cerealelor depozitate.

Sectiune printr-o magazie

de cereale

Depozitarea secarei in
magazii prezinta o
serie de dezavantaje :

 
  nu se permite mecanizarea complexa a operatiilor de incarcare,
descarcare si transport;

 nu se poate depozita o cantitate mare pe unitatea de suprafata;

 conditiile igienice sunt necorespunzatoare, datorita prafului dezvoltat

in timpul manipularii cerealelor;

 secara nu poate fi depozitata pe loturi calitative.

Silozurile de cereale

Sunt depozite in care secara este depozitata pe verticala, in celule de

diferite tipuri si dimensiuni. Aici are loc primirea, precuratirea,
compartimentarea, pastrarea si conservarea secarei in vederea procesarii.
Silozurile asigura o mecanizare completa a operatiilor de incarcare-
descarcare si a precuratirii cerealelor dar si conditii mult mai bune de
conservare a cerealelor.

Constructiv, silozurile se impart in trei grupe, in functie de materialul din

care sunt construite: silozuri din lemn (care nu sunt indicate a mai fi folosite
deoarece prezinta dezavantaje atat in limitarea posibilitatilor de
compartimentare cat si in mecanizarea interna a vehicularii cerealelor),
silozuri metalice si silozuri din beton armat. Capacitatea totala de depozitare,
precum si capacitatea celulelor, determina de multe ori si materialele din
care se construiesc silozurile. Silozurile de pe langa morile de medie si mare
capacitate se construiesc din beton armat, iar silozurile de capacitate mai
mica se pot construi din virole si profiluri de otel.

Silozurile metalice  sunt constructii care dureaza o perioada mare de

timp, se pot construi pe o inaltime mare de depozitare (20-30 m) sunt
perfect etanse ceea ce duce la o buna conservare a secarei.

Silozurile din beton armat  pot face corp comun cu moara (pentru a se
utiliza terenul la maxim) sau pot fi separate de corpul morii . Se construiesc
cu celule de diferite forme : patrate, hexagonale sau rotunde, cea mai
economica forma de celula fiind cea cu sectiune circulara deoarece cuprinde
cea mai mare suprafata si se executa cel mai rapid.
 Schema unui siloz metalic cu
celule cilindrice
1-celule metalice;2- elevatoare pentru
alimentarea si evacuarea secarei din
celule;
3- transportor orizontal
pentru alimentarea celulelor
cu secara; 4- transportor
orizontal pentru evacuarea
secarei din celule.

Schema de amplasare si functionare a turnului masinilor;

1 – buncar de primire; 2 – celule de depozitare; 3 – elevatoare; 4 – transportoare orizontale

Pentru asigurarea pastrarii corespunzatoare este necesar ca, atat

celula, cat si secara, sa indeplineasca anumite conditii :

 celula trebuie sa aiba peretii uscati, perfect netezi, sa nu se desprinda

tencuiala de pe ei si sa nu impurifice secara. De asemenea trebuie sa
fie aerisita si prevazuta cu un sistem de inchidere etansa.

 cerealele trebuie sa corespunda calitativ si mai ales din punct de

vedere al continutului de umiditate . Pastrarea secarei cu un continut
de umiditate mai mare de 14% pune in pericol calitatea lui.
 În afara celulelor de depozitare, silozurile mai sunt prevazute cu un
turn al masinilor , despartit in mai multe etaje, in care sunt amplasate utilaje
de transport in interiorul silozului, utilaje pentru separarea impuritatilor,
cantare automate, instalatii de desprafuire si dezinsectare a cerealelor. La
amplasarea silozului nu trebuie sa se piarda din vedere faptul ca praful
mineral si vegetal, existent in masa de cereale, prin vehiculare, creeaza un
mediu prielnic exploziilor si pune in pericol existenta intregii unitati. Din
acest motiv este necesar ca silozul si instalatiile lui de vehiculare interna sa
nu faca corp comun cu celelalte sectii ale morii.

Fig.18.Sectiune longitudinala prin silozul de

cereale.

Capacitatea silozului morii este dictata de

urmatorii factori: formarea unei poveri
cantitativ-calitative corespunzatoare
  macinisului efectuat; acoperirea in orice
moment a consumului de faina; formarea
unui stoc normativ cerut pentru a putea
aproviziona moara o perioada mare de timp.

Silozurile trebuie sa indeplineasca anumite conditii:

 capacitatea de depozitare sa fie corelata cu capacitatea de productie a

morii pe o perioada de minim 20 de zile. Capacitatea lui trebuie sa fie
mai mare daca aprovizionarea se face de la distante mari;

 sa fie dotat cu instalatii de preluare , transport intern si precuratire

corelate din punct de vedere a capacitatii, astfel incat pe fluxul
tehnologic sa nu apara avalanse sau strangulari prin infundare;

 sa fie dotat cu instalatii de dozare si evacuare corespunzatoare cu cele

de prelucrare din sectia de curatire si conditionare; compartimentarea
silozului trebuie facuta in asa fel incat sa existe posibilitatea ca
cerealele sa se depoziteze pe loturi cu indici calitativi apropiati. Pentru
aceasta este necesar ca celulele sau compartimentele sa aiba o
capacitate de depozitare care sa nu depaseasca 200 tone fiecare. În
cazul in care exista posibilitatea ca moara sa fie aprovizionata cu
cereale de calitate constanta, celulele sau compartimentele pot avea
capacitatea de 500 – 1000 t fiecare. Capacitatea de depozitare a
 celulelor determina in cele mai multe cazuri forma geometrica a
acestora. Astfel, acolo unde se construiesc silozuri cu celule de
capacitate de pana la 200t, forma acestora este rectangulara, iar cand
se construiesc silozuri cu celule de 500-1000 t, forma celulelor este
cilindrica.

Siloz
cu

celule patrate Fig.20. Siloz cu celule hexagonale.

 amplasarea silozului se face astfel incat sa existe cele mai bune

conditii de primire din mijloacele de transport, dar si de evacuare si
alimentare cu cereale a sectiei de curatire si conditionare.

Pastrarea si conservarea secarei in silozuri prezinta o serie de avantaje:

 se permite o mecanizare avansata a operatiilor de transport, incarcare

si descarcare;

 se poate depozita o cantitate mult mai mare de cereale pe unitatea de

suprafata;
  conditiile de lucru sunt igienice;

 se asigura conditii mai bune de conservare a secarei.

Silozurile sunt investitii costisitoare, fapt pentru care utilizarea lor la

capacitatea proiectata este obligatorie pentru asigurarea unei exploatari
eficiente. Folosirea integrala a spatiului construit depinde in mare masura de
gradul de mecanizare al operatiilor de incarcare-descarcare, problemele cele
mai mari aparand la magaziile de cereale.

Solutiile prevad folosirea transportoarelor mobile pentru incarcare-

descarcare, sau folosirea benzii transportoare pentru incarcare si a
transportorului cu lant pentru descarcare. Pentru evacuare se foloseste
principiul gravitatiei, prin curgere libera, iar acolo unde nu se poate cerealele
sunt antrenate de transportoare mobile. De asemenea, pentru transportul
cerealelor se folosesc elevatoare, transportoare cu lant si cu banda,
transportoare cu snec, precum si transportoare pneumatice de diferite
capacitati. Folosirea mijloacelor de transport eficiente duce la cresterea
coeficientului de utilizare al spatiului de depozitare, la crearea unor conditii
igienice in interiorul magaziilor, precum si la eliminarea deseurilor in timpul
transportului.

Datorita complexitatii si importantei pastrarii si conservarii secarei, se

impune o atenta actiune in ceea ce priveste intretinerea depozitelor pentru
aceste cereale.

Operatiile de intretinere a depozitelor de secara se grupeaza in doua mari

categorii:

a.      intretinerea in stare buna a elementelor de constructie, in vederea

asigurarii integritatii cerealelor;

b.     intretinerea curenta a depozitului prin masuri de combatere a

daunatorilor: maturare, deratizare si dezinsectie.

Maturarea periodica si perierea depozitelor trebuie sa se faca dupa un

grafic ce corespunde cu perioadele de evacuare a celulelor. Celulele de siloz
( peretii) se va peria de catre un personal specializat prin coborare in celula
cu troliul mecanic.

Deratizarea se executa de 3 - 4 ori pe an cu substante chimice (antu,

varfarina, stricnina) sub forma de momeli (amestecuri de salam sunca sau
slanina cu substante otravitoare), care sunt amplasate la gurile de iesire ale
rozatoarelor. Dupa o perioada de timp (24 - 48 de ore) se aduna momelile
neconsumate si cadavrele rozatoarelor.

Dezinsectia este o alta metoda de intretinere a depozitelor morilor.

Dezinsectia se executa o data pe an, cu scopul distrugerii tuturor insectelor
care se gasesc in peretii depozitelor, in pardoseli, tavane, tamplarie, utilaje
sau chiar produse depozitate. Aceasta operatie necesita o curatire
minutioasa a tuturor elementelor interioare de constructie, a utilajelor,
precum si etanseitate perfecta a ferestrelor usilor si gurilor de aerisire in
cazul tratarii cu substante chimice ca : cloropicrina, acid cianhidric, bromura
de metil.

O metoda mai simpla si cu efecte bune este si dezinsectia cu substante

chimice lichide ca : DDT, lindan, piretrine. Aceste substante se prepara ca
emulsii in combinatie cu apa si se stropesc cu matura sau prin pulverizare cu
vermorelul.

Aceste masuri, bine organizate si efectuate la timp, dupa un grafic dinainte

stabilit, asigura o igiena corespunzatoare produselor depozitate, precum si
muncitorilor care lucreaza in aceste depozite.

Operatii tehnologice la depozitare

Cerealele care sosesc in mori, desi au fost supuse unui proces de

curatare la bazele de receptie de la care provin, contin totusi multe
impuritati. Prezenta acestor impuritati in masa de secara exercita influente
negative atat in timpul vehicularii cerealelor in siloz dar si in timpul
depozitarii. Dintre efectele negative se mentioneaza:

 infundarea instalatiilor de transport;

 ingreunarea evacuarii din celulele de siloz;

 favorizarea dezvoltarii insectelor;

 ocuparea inutila a spatiilor de depozitare.

Depozitarea secarei in silozul morii se desfasoara dupa un anumit flux

tehnologic care cuprinde o serie de operatii :

 descarcarea cerealelor din mijlocul de transport;

 evacuarea secarei din sorbul silozului, cantarirea, precuratirea,

cantarirea si introducerea in celule;
  evacuarea secarei din celule, dozarea pentru amestec, cantarirea si
trimiterea lui la curatitoria morii;

 recircularea si prefirarea pentru prevenirea incingerii;

 evacuarea si trimiterea secarei si catre alte unitati de morarit, in cazul

in care moara respectiva are si sateliti

 ventilarea utilajelor instalatiilor si a secarei din siloz.

Toate operatiile tehnologice, care au loc in silozul de cereale, se

executa cu urmatoarele categorii de utilaje si instalatii: sorbul sau statia de
primire; utilaje de transport intern (elevatoare, snecuri, redlere sau
transportoare cu banda, tubulatura, distribuitoare si subere); instalatii de
ventilatie formate din ventilatoare, cicloane, conducte si subere; aparate de
masura volumetrica si gravimetrica; masini de curatit secara; motoare si
transmisii de actionare; diverse accesorii de comanda si control.

Schema tehnologica de depozitare a secarei este prezentata in figura

urmatoare:

Schema
tehnologica de
precuratire a
secarei intr-un
siloz celular

1-buncar
de primire; 2-
transportor colector
de la buncare; 3-
elevatoare; 4-
buncar de rezerva;

5-tarar; 6-
  buncar; 7-cantar
automat; 8-elevator;
9-transportor
orizontal; 10-celule;

11-transportor colector; 12-ventilator; 13-ciclon; 14-ventilator; 15-ciclon; 16-guri de saci.

În timpul depozitarii exista unele operatii pe fluxul tehnologic, cum ar
fi uscarea secarei si aerarea activa  a acestuia, care sunt mari
consumatoare de combustibil , dar au si o importanta deosebit de mare
pentru conservarea boabelor. Umiditatea boabelor este un factor important
care trebuie luat in considerare la transportul, manipularea si conservarea
acestora. Cresterea umiditatii produselor duce la cresterea greutatii volumice
si implicit la ocuparea unui volum mai mare al spatiilor de depozitare sau
mijloacelor de transport, o diminuare a vitezei de curgere libera si mai ales,
la inrautatirea calitatii acestora la depozitare.

Uscarea cerealelor se poate face natural, prin utilizarea energiei solare,

sau artificial prin diferite metode.

A . Uscarea naturala se poate face rudimentar, prin expunerea produsului

actiunii razelor solare sau prin mijloace moderne de captare a energiei
solare. Uscarea naturala prezinta o importanta deosebita intrucat in paralel
cu economisirea unor cantitati insemnate de combustibili se asigura
mentinerea integrala a insusirilor tehnologice si seminale a cerealelor, se
stimuleaza procesul de maturizare si creste rezistenta acestora la actiunea
microflorei.

B . Uscarea artificiala, desi necesita un consum apreciabil de combustibil si

in unele situatii poate duce la deteriorarea insusirilor tehnologice si seminale
ale produselor, a fost si continua sa ramana metoda cu cea mai mare
pondere in practica uscarii cerealelor. În toate cazurile uscarii artificiale,
procesul consta in transmiterea caldurii cerealelor supuse uscarii, migrarea
umiditatii din straturile interioare la suprafata si evaporarea acesteia sub
forma de vapori.

Eficienta procesului de uscare la uscatoarele industriale este conditionata de

regimul de uscare adoptat, respectiv de temperatura agentului de uscare la
intrare in camera de uscare, de temperatura de incalzire a boabelor si de
durata procesului. Regimul de uscare adoptat influenteaza asupra insusirilor
de macinis, insusirilor tehnologice si seminale, precum si asupra valorii
alimentare si comerciale a cerealelor. Prin uscarea secarei la temperaturi
prea ridicate se produce calirea boabelor si implicit ingreunarea procesului
de macinis.

Aerarea cerealelor se realizeaza prin introducerea in masa de cereale a

curentilor de aer sub presiune. Vehicularea aerului se face cu ajutorul
ventilatoarelor care asigura schimbarea aerului intergranular .

La realizarea aerarii active trebuie sa se ia in considerare: cantitatea de

aer necesara, inaltimea stratului de cereale de aerat si durata procesului.
Pentru aerarea activa este necesara o cantitate suficienta de aer care sa
asigure schimbarea repetata a aerului intergranular. Debitul de aer necesar
aerarii active trebuie sa evite condensarea vaporilor pe suprafata boabelor si
este in functie de continutul in umiditate si temperatura cerealelor. Înaltimea
stratului de cereale depinde de umiditatea acestora si de modul in care se
face aerarea. În cazul aerarii cerealelor din celulele de siloz, instalatiile de
aerare sunt astfel calculate, incat sa asigure aerarea in bune conditii a
celulelor pline.

Durata aerarii este in functie de: debitul de aer, de caracteristicile cerealelor

si de diferenta de temperatura dintre aerul atmosferic si produsul supus
conservarii. Din acest punct de vedere este recomandat ca aerarea sa se
faca in anotimpul rece, iar in perioadele calduroase, in general noaptea,
cand temperatura aerului este mai scazuta.

Instalatiile de aerare activa din silozuri sunt constituite din sisteme de

distribuire a aerului realizate in diferite variante constructive si un ventilator
care asigura strabaterea coloanei de material. Instalatiile de aerare activa
folosite pe scara larga la noi in tara sunt de tip vertical cu camera de
presiune sub forma de tor circular. Acestea au marele neajuns ca realizeaza
totdeauna o aerare totala, chiar daca nu se impune decat o aerare partiala si
sunt mari consumatoare de energie. Drept urmare se prefera sistemele de
aerare orizontale, cu aerare partiala a produsului din celula si un consum
mai redus de energie. Un astfel de sistem poate fi prevazut cu elemente
tubulare sau canale de aerare, amplasate in perimetrul celulei.

RECEPTIA PRODUSELOR 

Cerealele care sosesc si urmeaza a se prelucra in moara sunt supuse

unor operatii de verificare a cantitatii si calitatii, numite receptie cantitativa,
respectiv receptie calitativa. Verificarea cantitatii se face de regula prin
cantarire, iar a calitatii prin analize de laborator.

Cu receptia cantitativ-calitativa si compartimentarea cerealelor in siloz

incepe de fapt pregatirea lor pentru macinis.

Datele inregistrate in urma determinarilor facute insotesc cerealele pe

tot parcursul procesului tehnologic de prelucrare, iar caracteristicile
cantitative si calitative ale produselor finite trebuie sa fie in concordanta cu
cele inregistrate la receptie. Daca receptia cantitativa se rezuma numai la
operatia de cantarire, cea calitativa implica o serie de operatii de prelevare a
probelor, analize de laborator si calcule.
 Receptia cantitativa se face inainte de intrarea cerealelor in siloz,
prin cantarire, in mijloacele de transport cu care se aprovizioneaza moara.
Aprecierea volumetrica nu este recomandata deoarece ea poate duce la
minusuri sau la plusuri cantitative. Cantarirea se executa fie pe cantare
bascula, fie pe cantare automate (este recomandat sa se foloseasca acestea
din urma numai dupa precuratire, adica dupa inlaturarea balastului pe care il
constituie impuritatile).

Dupa felul sistemului de cantarire se pot realiza doua feluri de receptii

cantitative:

- cantarirea directa a materiei prime, descarcarea ei si trecerea prin cantare

basculante sau cupe ale cantarelor zecimale sau romane;

- cantarirea indirecta a materiei prime prin cantarirea mijlocului de transport

cu marfa cu tot. Rezultatul receptiei cantitative provine din scaderea tarei
mijlocului de transport din rezultatul obtinut prin cantarirea bruta.

Receptia calitativa trebuie sa puna in evidenta cat mai corect indicii

calitativi ai lotului de cereale, indici care trebuie sa se incadreze in limitele
standardului. Receptia calitativa se face prin analize de laborator asupra
probelor recoltate din mijlocul de transport cu care a sosit materia prima.

Receptia calitativa se face cu urmatoarele scopuri:

 determinarea exacta a masei uscate a produsului sosit, in vederea

gestionarii corecte a lui;

 depozitarea corespunzatoare a produsului dupa umiditate, gluten,

masa hectolitrica, etc;

 plata materiei prime sosite;

 cunoasterea calitatii in vederea obtinerii produselor finite de calitate

corespunzatoare normelor in vigoare.

Indicii calitativi determinati de beneficiar pentru materia prima sunt

urmariti ulterior pe tot parcursul prelucrarii. Aplicarea operatiilor tehnologice
se face numai in concordanta cu acestia. Indicii calitativi determinati la
sosirea materiei prime furnizeaza inca de la inceput o imagine asupra calitatii
produselor finite. Importanta deosebita ce trebuie acordata stabilirii corecte
a indicilor calitativi provine din faptul ca acestia stau la baza stabilirii
gradului de extractie al fainii, la amestecul de cereale in vederea formarii
partidelor omogene si la verificarea gestiunilor.
 Receptia calitativa cuprinde doua faze:

 recoltarea si pregatirea probelor

 efectuarea analizelor si calculul indicilor de calitate.

Analizele ce se efectueaza la determinarea calitatii sunt reglementate prin

standarde si se impart in doua grupe:

 analize organoleptice, care cuprind: examinarea aspectului, culorii,

mirosului, gustului, infestarii;

 analize fizico-chimice, care cuprind: analizele ponderale – masa

hectolitrica, masa relativa si absoluta a 1000 de boabe,
determinarea continutului de umiditate, a continutului de corpuri
straine, a sticlozitatii, a continutului si calitatii glutenului, precum si
determinarea continutului de cenusa.

Rezultatele obtinute in urma analizelor se compara cu indicii calitativi

inscrisi in buletinul (certificatul) de calitate emis de furnizor, care conform
legislatiei in vigoare, trebuie sa insoteasca cerealele sosite la moara. S-a
constatat, din practica, ca rareori indicii de calitate ai lotului primit, inscrisi
de furnizor in certificatul de calitate, sunt identici cu cei determinati de catre
beneficiar. Pentru a se evita divergentele dintre furnizor si beneficiar, s-au
stabilit reglementari privind tolerantele intre analizele celor doua parti
(pentru umiditate maxim 0,4%, pentru masa hectolitrica maxim 3 g/l,
pentru corpuri straine maximul este stabilit in functie de procentul in care se
gasesc acestea, pentru continutul de gluten maxim 2 %, pentru sticlozitate
maxim 6 %, pentru aciditate maxim 0,2 grade, pentru cenusa maxim 0,04
%).

Dupa efectuarea receptiei calitativ – cantitative se trece la descarcarea

si depozitarea secarei, pe cat posibil separat, in functie de principalii indici
calitativi, in vederea formarii unor partizi cat mai omogene de macinis.
Depozitarea separata, dupa criterii de calitate se numeste lotizare sau
compartimentare. În functie de destinatia cerealelor se stabilesc si criteriile
de compartimentare in depozit. Desi la receptia calitativa se determina mai
multi indici , la compartimentare se tine seama de unul, cel mult doi indici
calitativi.

Pentru a nu se ingreuna manipularea secarei in interiorul depozitelor,

compartimentarea (lotizarea) se face pe indici cat mai caracteristici pentru
perioada de timp respectiva sau pentru regiunea de cultura de unde se
livreaza acestea. De obicei, diferentele calitative prea mari sunt limitate de
standarde. În functie de conditiile climatice sau de regiunile de cultura, pot
aparea diferente sensibile la doi sau trei indici. Foarte rar se intampla ca sa
apara simultan toti indicii cu diferente sensibile.

Se recomanda ca pentru faina de secara, lotizarea sa tina seama de

unul din urmatorii indici: continutul de gluten si calitatea acestuia; continutul
de umiditate; continutul de impuritati; masa hectolitrica; masa a 1000 de
boabe.

Compartimentarea reprezinta totalitatea masurilor ce se iau in mod

organizat la introducerea secarei in silozurile morilor, in vederea realizarii
amestecurilor dirijate sub forma poverilor cantitativ – calitative.

Compartimentarea se face in functie de destinatia produsului supus

macinarii pentru fabricarea fainurilor obisnuite de consum:

 pentru extractii obisnuite;

 pentru fabricarea fainurilor speciale (faina pentru fabricarea

pastelor fainoase, faina grisata, etc.).

Compartimentarea generala in functie numai de destinatia economica

nu reuseste sa creeze partizi de secara uniforme din punct de vedere
calitativ. De aceea se realizeaza si dupa anumiti indici calitativi principali.
Acestia sunt: umiditatea, sticlozitatea, continutul in corpuri straine, glutenul,
cenusa (continutul in substante minerale), insusirile organoleptice,
infestarea, masa hectolitrica.

În functie de continutul de umiditate, cerealele vor fi depozitate separat

astfel:

- cereale cu umiditate scazuta pana la 13,5 %;

- cereale cu umiditate medie  intre 13,5 si 15 %;

- cereale cu umiditate ridicata peste 15 %.

Nu se amesteca cereale cu umiditati diferite (dintr-o grupa in alta), deoarece

are o influenta negativa asupra calitatii produselor finite, datorita faptului ca
se comporta diferit in procesul de prelucrare (macinare).

Indicele glutenic este un indice calitativ care caracterizeaza proprietatile de

panificatie ale fainurilor care se obtin din macinis. Astfel:
  cerealele cu un indice glutenic care depaseste valoarea 35 se vor
rezerva pentru faina destinata industriei de paste fainoase;

 cerealele cu un indice glutenic intre 0 si 25 vor fi depozitate separat

pentru a fi amestecate intr-un procent redus cu cele care au un
indice glutenic mai ridicat (intre 25 si 35).

Continutul in corpuri straine este un indice calitativ care influenteaza

direct modul de reglare al utilajelor din curatitorie. Compartimentarea dupa
acest indice nu este necesara daca graul se incadreaza in anumite limite
impuse, dar este obligatorie depozitarea separata a granelor cu malura,
taciune sau cu mirosuri nespecifice graului. Aceste cereale se vor macina
dupa anumite regimuri tehnologice speciale.

Continutul in substante minerale este necesar a se urmari in depozitele

de secara. Compartimentarea in functie de continutul de substante minerale
se face in felul urmator:

 secara cu continut sub 1,9 %;

 secara cu continut peste 1,9 %.

Nu este necesar sa se determine continutul in substante minerale la fiecare

transport in parte, ci este bine sa se cunoasca pe zone de cultura continutul
in substante minerale, pe baza caruia se face compartimentarea secarei.

Cerealele infestate cu daunatori nu se depoziteaza in silozurile si magaziile

morii, ci vor fi refuzate sau vor fi descarcate in magazii separate si la o
distanta cat mai mare de moara. În aceste loturi se iau imediat masuri de
combatere a daunatorilor.

DESCARCAREA CEREALELOR

Cerealele sosite cu vagoane de cale ferata se descarca prin mai multe

procedee, ca de exemplu:

- lopatare manuala;

- descarcare gravitationala;

- descarcare cu lopeti mecanice;

- descarcare pneumatica;
 - descarcare cu transportor elicoidal mobil;

- descarcare in releu, folosind succesiv lopeti mecanice, sorb

(buncar) de primire, elevator, etc.

În figurile urmatoare se vor prezenta diferite tipuri de descarcare a

cerealelor venite in mori:

Descarcarea prin autobasculare si platforme basculate

Descarcarea cu lopata mecanica

 

Descarcatorul pneumatic

1-conducta; 2-recipient; 3-tremie inferioara; 4,7-

ecluze; 5-suflanta; 6-ciclonet; 8-capul recipientului;
9-tubulatura de racord; 10-cutia de expandare; 11-
tub; 12-priza.

EVACUAREA SI
  TRANSPORTUL
CEREALELOR ÎN DEPOZITE

Evacuarea cerealelor din sorb se face intotdeauna prin caderea lor libera
intr-unul sau mai multe utilaje de vehiculare interna. Reglarea debitului de
cereale ce cad din sorb in utilajul de transport intern, se face cu mare
atentie deoarece introducerea unei cantitati mari provoaca imediat sau intr-
un timp foarte scurt, avarierea utilajului respectiv. Reglarea debitului se face
cu subere manevrate manual sau mecanic.

Preluarea cerealelor din buncare se face, dupa caz, cu utilaje de transport pe

orizontala, pe verticala sau cu un releu format din aceste doua tipuri.
Alegerea celui mai bun tip de transportor este conditionata de urmatorii
factori:

 cereala ce urmeaza a fi transportata;

 distanta de transport;
 capacitatea si viteza de transport.

Dupa pozitia lor de lucru, instalatiile de transport din interiorul silozului

pot fi:

 instalatii de transport pe orizontala, care cuprind:

 transportoare cu lant;
 transportoare cu banda;
 transportoare elicoidale.
 instalatii de transport pe verticala (de urcare si de coborare), care
cuprind:
 elevatoare cu cupe (pentru ridicare);
 conducte si distribuitoare (pentru coborare).
 instalatii de transport in orice directie, care cuprind:
 transport pneumatic prin aspiratie;
 transport pneumatic prin refulare;
 transport pneumatic mixt (aspiratie-refulare).

În circuitul cerealelor de la buncarele de primire si pana la trimiterea lor

la prelucrare se folosesc relee formate din transportoare orizontale, verticale
pentru urcare si verticale sau inclinate la coborare.

PRECURATIREA CEREALELOR

Cerealele sosite la mori, desi in mare masura au fost supuse unui proces
de curatire la bazele de receptie de la care provin, contin totusi multe
impuritati. Gradul de impurificare admis la primire fiind stabilit prin
standarde, norme interne sau conventii contractuale directe.

Prezenta impuritatilor in masa de cereale exercita influente negative atat

in timpul vehicularii lor in interiorul silozului cat si la depozitarea in celule.
Dintre aceste influente, cele mai importante sunt:
  provoaca infundarea instalatiilor;

 ingreuneaza evacuarea din celule;

 favorizeaza dezvoltarea insectelor;

 ocupa spatiul de depozitare.

Pentru reducerea acestor efecte negative, cerealele se supun unei operatii

de curatire partiala. Aceasta poarta numele de precuratire deoarece
cantitatea de corpuri straine eliminata in aceasta etapa nu depaseste 20-
25%. Corpurile straine eliminate au in general dimensiunile cele mai mari si
cele mai mici fata de masa totala de corpuri straine continute. Ele sunt
formate din bulgari de pamant, pietre, paie, spice, pleava si praf.

Pentru efectuarea precuratirii se folosesc utilaje specifice scopului. Utilajul

folosit cel mai frecvent la precuratire este separatorul aspirator de siloz, care
se mai numeste si tarar. Cel folosit in precuratire este de tipul TA-1216.

Acest utilaj are o constructie speciala si o mare capacitate de curatire,

caracteristica ce se datoreaza in primul rand inclinatiei ciururilor. Este o sita
multietajata, prevazuta cu un sistem de separare pneumatica a particulelor
usoare. Are 3 site inclinate oscilante ce separa particulele pe baza de
diferenta de lungime, latime si grosime (marime). Este folosit atat in
precuratire (tarar) cat si in curatire.

Tararul

1 - gura de alimentare;

2a,2b,2c – ciururi (site);

 3 – sistemul de actionare;

4 – gura de aspiratie;

5a, 5b – camere de decantare;

6 – tub de aspiratie

7 – roata cu excentric;

8 – filtre;

9 – jgheaburi inclinate;

10 – clapete;

Operatia de precuratire este considerata eficienta atunci cand extrage

peste 25% din corpurile straine mari si circa 20% din corpurile straine medii,
mici si usoare. Pentru atingerea acestor procente, in desfasurarea operatiei
de precuratire trebuie sa se lucreze dupa urmatoarele reguli:

 sa se respecte incarcatura specifica pentru capacitatile de productie

garantate de furnizorul utilajului;

 panza de cereale pe suprafata ciururilor sa fie uniforma;

 debitul si viteza aerului sa asigure numai extragerea corpurilor

straine;

 suprafata ciururilor sa fie perfect plana;

 ciururile sa fie permanent curatate;

 miscarea de dute-vino sa nu produca vibratii intregului utilaj.  

CÂNTARIREA CEREALELOR

Dupa efectuarea operatiei de precuratire, cerealele sunt trecute printr-un

cantar automat. Operatia are ca scop sa masoare cantitatea de cereale ce
intra in celule dupa ce a fost indepartata o parte din corpurile straine.
Operatia de cantarire serveste si ca ghid in formarea partizilor de macinis.

Pentru asigurarea unei bune cantariri, in timpul exploatarii cantarului,

trebuie respectate urmatoarele reguli:
  greutatile folosite sa fie etalonate;

 sa se verifice periodic (lunar) cutitele si pernutele, iar in caz de

uzura acestea se rectifica sau se inlocuiesc;

 instalatia de desprafuire sa functioneze in mod normal;

 zilnic sa se indeparteze praful care n-a fost preluat de instalatia de

desprafuire,

 desprafuirea manuala se efectueaza cu un aspirator portabil;

 sa se controleze cel putin o data pe schimb exactitatea cantaririi;
 sa fie permanent inchisa carcasa special construita;
 la intervale de 3 - 6 luni sa se unga aparatul de inregistrat. 

Cantarul automat cu cupa basculanta

1-parghie dubla cu brate; 2-cadrul cantarului;

3-platan cu greutati; 4-cupa basculanta;

5-palnia de alimentare; 6-inregistrator de rasturnari;

7-cursor; 8-postament; 9-cutie ermetica

INTRODUCEREA SI EVACUAREA CEREALELOR DIN CELULE

Dupa precuratire si cantarire cerealele se introduc in celule in care sunt

pastrate pana sunt trecute la fabricatie. Timpul de depozitare depinde de trei
factori:
  capacitatea totala de depozitare a silozului;

 periodicitatea formarii partizilor;

 calitatea cerealelor introduse in celula.

Pentru asigurarea pastrarii corespunzatoare este necesar ca atat celula

cat si cerealele sa indeplineasca anumite conditii:

     celula trebuie sa aiba peretii uscati, perfect netezi, sa nu se desprinda

tencuiala de pe ei si sa nu impurifice cerealele; de asemenea sa fie
aerisita si prevazuta cu sistem de inchidere etansa;

     cerealele introduse trebuie sa corespunda calitativ si mai ales din

punct de vedere al continutului in umiditate. Pastrarea cerealelor cu
umiditate mai mare de 14 % pune in pericol calitatea acestora.

În timpul depozitarii in celule, cerealele nu raman inerte, ci ele traiesc si

activeaza influentate de o serie de factori. De obicei morile prelucreaza
cerealele din recolta anului agricol in curs si numai in cazuri foarte rare se
apeleaza la anumite rezerve, prelucrandu-se astfel cereale cu o vechime de
mai multi ani.

Avand in vedere prospetimea cerealelor care se depoziteaza si faptul ca

ele vin de multe ori direct de pe camp, sau din tranzit de la bazele de
receptie, isi incep activitatea de conservare in silozurile morilor. În timpul
depozitarii in silozuri, desi acesta este scurt, au loc o serie de fenomene
specifice care trebuie urmarite permanent.

Masa de cereale este compusa din elemente vii, cum sunt boabele de
cereale, microorganisme, insecte, acarieni, care-si manifesta viabilitatea
printr-o serie de procese, cum sunt: respiratia, nutritia si reproducerea
insectelor. Aceste procese poarta numele de activitate fiziologica si se
manifesta in general prin pierderi in greutate si deteriorare calitativa.

Pierderea de umiditate in timpul depozitarii se mai numeste si pierdere

naturala. Diferenta dintre umiditatea cerealelor la introducerea lor in depozit
si umiditatea lor la iesirea din depozit se exprima in procente si reprezinta
pierderea de umiditate in valori relative.

Dispozitive de evacuare si intrarein celule, pentru

evitarea fenomenului de autosortare .

 
La deschiderea gurii de evacuare, secara trece in cadere libera in aparatul de
procentaj si din acesta in transportorul orizontal. Ca si in cazul introducerii
cerealelor in celule si la evacuare se produce fenomenul de autosortare. În
curgerea lor libera, se evacueaza mai intai cerealele cele mai grele, urmate
in mod treptat de amestecul cerealelor bune cu cele slabe, ca in final sa se
evacueze cerealele cele mai slabe calitativ, insotite de o mare cantitate de
impuritati organice (spice, paie, pleava, seminte usoare de buruieni, etc.).
Fenomenul nu poate fi evitat ci numai diminuat prin evacuarea simultana a
cerealelor pe mai multe guri. (Acest lucru este insa greu de realizat,
deoarece silozurile cele mai multe construite pana in prezent sunt prevazute
doar cu o singura gura de evacuare.)

Fenomenul de autosortare la evacuare neputand fi evitat, este necesar ca

ultimele cantitati de cereale ce se evacueaza la golirea celulelor, sa fie
tratate special in procesele de prelucrari ulterioare.

De la operatiile tehnologice care se executa in siloz rezulta cantitati

importante de impuritati. Acestea sunt formate din doua categorii de
produse: impuritati valorificabile si impuritati nevalorificabile (maidan).

Prima categorie se compune din boabe sparte, boabe sistave, boabe mici,
semintele unor buruieni, boabele altor cereale existente intamplator in masa
cerealei din siloz si pleava.

A doua categorie o formeaza paiele, cocenii, spicele, insectele moarte si

vii, cioburi, sfori, cuie, bulgari de pamant, praf, etc. Captarea acestor
impuritati se face in mod obisnuit in saci, la guri special amenajate, la
parterul silozului. Este necesar ca aceste a sa fie colectate la parter deoarece
evacuarea sacilor plini din interiorul silozului se face mai usor.

Evacuarea deseurilor din siloz se efectueaza la fiecare schimb si numai

in cazuri exceptionale odata la 24 de ore. Evacuarea rapida a impuritatilor
este necesara deoarece pot constitui o sursa permanenta de infestare si
blocare a spatiilor din siloz. Înainte de evacuare, ambele categorii de
impuritati se cantaresc. Operatia este necesara deoarece ele sunt
inregistrate la receptie si fac parte din cantitatea de produse intrate in
depozit. Scaderea impuritatilor din gestiune se face la fiecare partida de
cereale intrata la prelucrat. Impuritatile valorificabile se transfera dupa
cantarire in spatii special amenajate, iar cele nevalorificabile se distrug prin
ardere sau sunt evacuate din incinta morii in prezenta unei comisii tehnico-
economice.

OMOGENIZAREA CEREALELOR
 Prin omogenizare se intelege alcatuirea unui lot de cereale cu anumiti
indici calitativi, rezultat in urma unei operatii de amestec intre doua sau mai
multe cantitati cu indici calitativi diferiti. Lotul rezultat poarta numele
de partida sau povara de macinis.

La formarea partizilor de grau este necesar sa se tina cont de unul din

urmatorii indici:

continutul de gluten umed;

masa hectolitrica;

masa a 1000 de boabe;

umiditatea;

sticlozitatea;

continutul de corpuri straine.

Partida se formeaza din loturile de grau depozitate in celule de siloz sau

in magazii compartimentate. Se recomanda, ca intr-o partida sa se includa
intreaga cantitate de grau existenta intr-o celula sau compartiment de
magazie, deoarece in calculul operatiei de omogenizare intra calitatea medie
a intregii cantitati de grau.

Fig.28. Aparatul de procentaj

a. Vedere de ansamblu b. Sectiune transversala si longitudinala

1-carcasa cilindrica; 2-tambur; 3-palete transversale (aripioare); 4-alveole (camere); 5-pereti circulari
(discuri despartitoare); 6-clapeta culisanta; 7-ax.
 Realizarea practica a amestecului de grau, in proportia stabilita prin
calcul, urmeaza a se face in siloz sau curatitorie, cu ajutorul aparatelor de
procentaj, pe principiul volumetric. Schemele tehnologice de pregatire a
graului pentru macinis prevad de obicei mai multe puncte de amestec in
vederea omogenizarii. Aceste puncte sunt:

- silozul de depozitare a graului, unde se face amestecul granelor provenite din diferite celule in
proportii dinainte stabilite;

- sectia de pregatire – dupa prima treapta de curatire (neagra);

- sectia de pregatire – inainte de a intra in macinis.

Ca si in siloz, celulele de rezerva sau de odihna aflate in sectia de

pregatire trebuie sa fie prevazute cu aparate de procentaj care sa asigure
proportia stabilita.

Transferarea graului din siloz in curatitorie se face prin instalatii de

transport cunoscute (elevatoare, snecuri, benzi, conducte, etc). La parasirea
silozului sau la intrarea in celulele de rezerva ale curatitoriei, cerealele se
cantaresc.

5.2.3. Aprecierea calitatii la pastrare si

conservare

Controlul calitatii materiilor prime se face in scopul conducerii si

organizarii regimului de prelucrare a cerealelor, in conditiile asigurarii
obtinerii produselor de cea mai buna calitate, cu un randament normal si cu
cea mai inalta eficienta de folosire a materiei prime si echipamentului.
Obiectivele controlului trebuie sa se faca asupra cerealelor la receptia lor
(inainte de curatitorie), asupra cerealelor dupa curatitorie si prelucrare
hidrotermica, asupra produselor descojite si asupra produselor finite
rezultate.

Conditii de calitate la grau

Aprecierea calitatii graului folosit la obtinerea fainii se face dupa criterii fizice, chimice si
tehnologice. Calitatea cerealelor primite la moara trebuie sa corespunda conditiilor minime stabilite
prin standardele de stat. Aprecierea calitatii se stabileste in functie de: indicii generali si insusirile
tehnologice ale cerealelor.

Indicii generali.  Se refera la insusirile senzoriale ale cerealelor (aspect, culoare, miros,
gust), insusiri care se constata cu ajutorul organelor de simt. Indicii generali au o influenta directa
asupra obtinerii fainii.

Aspectul trebuie sa fie normal, caracteristic cerealelor sanatoase. La aspect se observa daca masa de
cereale contine corpuri straine, daca boabele sunt sanatoase, bolnave sau alterate. Boabele sanatoase
au un aspect lucios, spre deosebire de cele bolnave, alterate. Boabele sanatoase au un aspect lucios,
spre deosebire de cele bolnave, alterate, incoltite, care au un aspect mat. De asemenea, se observa,
daca boabele sunt uniforme ca marime si forma, daca sunt bine dezvoltate, coapte, sau daca nu sunt
incoltite, sistave, etc.

Culoarea  boabelor reprezinta un criteriu de apreciere a calitatii, prin faptul ca acesta poate evidentia
vechimea, componentele masei de boabe si starea ei de sanatate. Pentru a aprecia calitatea cerealelor
dupa culoare este necesar sa se cunoasca in prealabil culoarea normala a fiecarei specii sau varietati
in parte. Determinarea corecta a culorii se face cu diferite aparate sau, in special, de catre persoanele
cu multa experienta. Culoarea este in functie de soiul cultivat. Graul are culoarea de la galben deschis
la galben roscat. Granele albicioase si mai putin sticloase dau o faina alba. Granele rosietice si
sticloase dau o faina galbuie.

Începuturile de alterare imprima boabelor o culoare maro spre cenusiu, ceea ce indica, in cele mai
multe cazuri si deprecierea bobului de grau.

Mirosul  trebuie sa fie caracteristic graului. Masa de cereale sa nu prezinte mirosuri de mucegai, de
incins, de substante toxice folosite la dezinsectie. Fainurile care prezinta mirosuri particulare
nespecifice cerealelor nu pot fi consumate.

Mirosurile cerealelor pot proveni din:

- incingerea si mucegairea lor;

- tratarea cu diferite substante toxice;

- cerealele contin seminte de plante mirositoare (de exemplu seminte de pelin);

- s-a facut uscarea directa, nerationala a cerealelor cu combustibili necorespunzatori, astfel incat s-a
dat cerealelor un miros de fum;

- unele loturi de cereale sunt atacate de malura, care da un miros de peste cerealelor.

Gustul trebuie sa fie putin dulceag, caracteristic graului. Daca boabele sunt alterate, se pune in
evidenta gustul amar, acru, ranced, mucegait, sau eventual, de diverse substante chimice straine
impregnate in bob.

Toate mirosurile straine sunt strans legate de gustul cerealelor care se denatureaza. Cerealele care au
mirosuri sau gust particular necaracteristic celor normale sunt supuse unui proces special inainte de
macinare. Îndepartarea mirosului sau gustului se poate realiza prin una din urmatoarele metode:

spalarea graului;

aerarea prin separatoare-aspiratoare;

curatirea de corpurile straine mirositoare;

amestecurile de cereale.

Infestarea. Graul receptionat nu trebuie sa contina nici un fel de insecte specifice soiului. Pentru
depistarea daunatorilor (gargarita, acarienii, molia hambarelor, etc.) se cern boabele si apoi cernutul
se examineaza cu lupa la lumina puternica. Prin cernerea probei analizate, daunatorii mari, in special
moliile se retin pe site cu ochiuri de 2,5 mm; gargaritele, tribolium raman pe sitele cu ochiuri de 1,5
mm, iar acarienii trec prin sita cu ochiuri de 0,7 mm. Determinarea formei ascunse de infestare, cu
gargarita graului (in interiorul bobului) se face prin tratarea probei de grau cu solutii chimice de
permanganat de potasiu sau acid sulfuric 1%.

Prospetimea boabelor. Ca orice materie prima din care se fabrica produse alimentare, si cerealele au o
perioada cand pot fi considerate proaspete. Spre deosebire de alte materii prime insa, cerealele au o
perioada mai lunga de acest fel. Prospetimea boabelor de grau poate fi corespunzatoare atata vreme
cat n-au intervenit modificari esentiale in compozitia chimica si aspectul exterior, sub actiunea propriei
lor activitati, sau actiunea microorganismelor si daunatorilor specifici depozitelor. Boabele proaspete
se caracterizeaza prin culoarea si luciul lor, prin absenta mirosului si a gustului strain, neplacut. Graul
proaspat are un miros specific. Boabele vechi, alterate, se caracterizeaza prin lipsa luciului, prin
prezenta boabelor de culoare inchisa, prin gustul amar sau acru si prin miros neplacut.

La stabilirea prospetimii boabelor, pe langa determinarea organoleptica a culorii, aspectului, luciului,

mirosului si gustului, se determina si aciditatea, care in mod normal este mai crescuta la cerealele
vechi.

Indicii tehnologici

Însusirile tehnologice ale graului se manifesta in procesul tehnologic de pregatire si

transformare a acestuia in faina. Ele sunt in directa legatura cu insusirile fizice, confundandu-se cu unele
din ele.

Principalii indici care determina insusirile de macinis ale cerealelor sunt:

      Dimensiunile boabelor;

      Uniformitatea, forma si marimea boabelor;

      Însusirile aerodinamice;

      Continutul in corpuri straine;

      Umiditatea boabelor;

      Masa hectolitrica (masa volumetrica);

      Masa absoluta a 1000 de boabe;

      Sticlozitatea boabelor;

      Continutul in substante minerale;

      Continutul in gluten;

      Masa specifica;

      Taria (duritatea) boabelor.

      Dimensiunile boabelor

Variaza de la cultura la cultura si chiar in interiorul aceleiasi culturi si se refera la lungimea, latimea,
grosimea sau diametrul boabelor. Acest indice este important pentru procesul de separare a corpurilor
straine din masa de grau, cat si pentru fixarea parametrilor de lucru la utilajele de transformare in
produse finite. Cu cat boabele sunt mai mari, cu atat randamentul in faina si calitatile fainii sunt mai
bune. În general, boabele mari contin gluten de calitate superioara.

      Uniformitatea, forma si marimea boabelor

Marimea, forma si uniformitatea boabelor reprezinta un important criteriu de apreciere a calitatii

deoarece fiecare din ele influenteaza in primul rand extractiile, alegerea utilajelor optime pentru
pregatire si prelucrare, precum si pastrarea unui regim tehnologic constant pentru o perioada mai lunga
de timp. Cu cat boabele sunt mai apropiate ca marime, cu atat macinarea se executa in conditii mai
bune. Macinarea la valturi cere ca boabele sa aiba aceeasi grosime, deoarece distanta dintre valturi este
aceeasi. În cazul in care masa de cereale nu este uniforma, avand amestecate boabe mari cu boabe mici,
va aparea fenomenul unei macinari anormale.

      Însusirile aerodinamice

Se refera la viteza de plutire in aer a boabelor de grau si a corpurilor straine. Este un indice
important, folosit la separarea corpurilor straine din masa de grau, cat si in functionarea utilajelor,
stiindu-se faptul ca toate utilajele din curatitorie si moara sunt aspirate.

      Umiditatea boabelor

Sau continutul de apa al masei de grau, are un rol important in procesul de depozitare si de macinis.
Este prevazuta in standardele in vigoare cu valoarea de maximum 14 %. În timpul pastrarii indelungate
in depozite, umiditatea mai mare de 14 % favorizeaza degradarea cerealelor. Boabele umede, in
comparatie cu cele uscate, se macina mai greu, din cauza cresterii plasticitatii lor si, ca atare, consumul
specific de energie creste, iar capacitatea de productie scade. Pentru un macinis corespunzator este
necesar ca umiditatea invelisului sa fie mai mare decat umiditatea endospermului. Marirea umiditatii
invelisului se realizeaza prin udarea graului pentru o perioada scurta inaintea macinarii. În cazul in care
umiditatea graului este ridicata – peste 16,5 % - nu se mai poate uda inainte de macinare deoarece:

- se ingreuneaza procesul de macinare;

- faina obtinuta are umiditate ridicata – peste 14,5 % - si nu se poate conserva decat un timp scurt.

Graul sosit la mori cu o umiditate de 13,5 – 14 % este grau cu umiditate optima de macinare. El se
poate umecta pana la 15,5 – 16,5 %, in functie de lungimea macinisului.

      Continutul in corpuri straine

Corpurile straine ajung in masa de cereale in timpul cultivarii, recoltarii si transportului. Ele au o
mare asemanare cu bobul de grau, atat ca greutate cat si ca forma, se pot separa cu mare greutate si
niciodata in totalitate din masa de grau. Cu cat procentul de corpuri straine este mai mare, cu atat
curatirea graului este mai anevoioasa.

Daca aceste corpuri straine nu sunt separate si ajung, prin prelucrare, in produsul finit, pot imprima
acestuia gust si miros neplacut, inrautatind culoarea sau aspectul general. Ele pot provoca: - scrasnetul
fainii; daca raman in grau corpuri minerale, acestea produc scrasnetul fainii, ceea ce o face
neconsumabila;

- toxicitatea fainii; daca contine corpuri straine vatamatoare, faina obtinuta poate fi toxica si produce
intoxicari;

- scaderea randamentului; daca graul are un continut mare de boabe seci si sistave, care sunt greu
separabile in curatatorie, ele vor provoca in final scaderea randamentului in faina.

Deci, continutul de corpuri straine din grau reduce din calitatile de macinis, deoarece de
cantitatea acestora depinde nu numai extractia de faina, ci si calitatea acesteia. Cu cat graul este mai
curat, cu atat el este mai bun pentru prelucrare.

Corpurile straine din masa de grau se pot clasifica dupa cum se prezinta in urmatoarea schema:

 - impuritati - praf

minerale - nisip

- pietris

 Corpuri -boabe - putrezite

 straine alterate -
mucegaite

negre - complet atacate

 (max. 1%)

-corpuri - neghina, malura

vatamatoare - taciune

- cornul secarei

Corpuri - mustar salbatic, etc.

straine

(max 3%) - resturi de - sfori, hartii

ambalaje - bucati de saci

  - corpuri - pleava, frunze

organice - parti de tulpina

inerte - insecte moarte

 - boabe din alte - secara, mazare

Corpuri culturi decat cea - orz, ovaz

 straine de baza - porumb, orez

albe

 (max. 2%) - boabe depreciate - boabe de grau sparte

din cultura de baza - boabe strivite

- boabe seci

- nedezvoltate

      Masa hectolitrica (masa volumetrica)

Este unul dintre indicii care caracterizeaza insusirile de macinis ale cerealelor.

Reprezinta masa (greutatea), exprimata in kg a unui volum de boabe de 1hl (0,1 m³). Aceasta
insusire prezinta importanta din urmatoarele motive:

- pentru grau (dar si pentru secara) constituie parametrul principal de extractie a fainii;

- constituie unul din parametrii de stabilire a pretului;

- serveste ca baza de calcul la dimensionarea celulelor din siloz;

- serveste la estimarea cantitatilor de produs prin cubaj.

Masa hectolitrica este influentata de o serie de factori:

- continutul in umiditate al boabelor;

- continutul in corpuri straine (cantitatea de impuritati) si natura acestora;

- forma si marimea boabelor;

- starea suprafetei boabelor;

- grosimea invelisului;

- masa specifica.

Boabele de grau cu un continut de umiditate mai ridicat sunt mai voluminoase, mai afanate, astfel
ca intr-un anumit volum intra o cantitate mai mica de boabe umede decat de boabe uscate.

Prezenta in cantitati ridicate a corpurilor straine cu dimensiuni mari si usoare, impiedica asezarea
uniforma si densa a boabelor si reduce masa hectolitrica a cerealelor. Corpurile straine de dimensiuni
mici si grele (ca de exemplu: nisipul, pietricelele, pamantul, etc.) se aseaza in spatiile libere dintre boabe
si maresc masa hectolitrica. De asemenea, existenta unor impuritati organice de forma sferica sau
apropiata acestei forme reduce volumul dintre boabele de cereale si mareste masa hectolitrica a
acestora.

Cu cat boabele au o forma geometrica mai regulata, care sa duca la asezarea lor mai densa in
cilindrul de determinare, cu atat masa hectolitrica determinata este mai mare, ceea ce face ca boabele
de forma apropiata de cea sferica si cu dimensiuni mici sa aiba masa hectolitrica mai mare decat
boabele cu forma lunga si subtire.

Boabele de cereale cu suprafata neteda se aseaza mai dens in cilindrul de determinare si dau o masa
hectolitrica mai ridicata, decat cerealele ale caror boabe au suprafata aspra, rugoasa, cu tepi, cu perisori.
Masa hectolitrica variaza direct proportional cu masa specifica, astfel, graul dens si plin are masa
hectolitrica mai mare decat graul cu masa specifica scazuta si endospermul afanat.

      Masa relativa si absoluta a 1000 de boabe

Prin masa relativa a 1000 de boabe se intelege masa (greutatea) a 1000 de boabe la umiditatea pe
care o contin in momentul determinarii. Boabele destinate fabricarii fainii necesita o greutate relativa a
1000 de boabe cat mai mare, deoarece aceasta insusire atesta un continut ridicat de endosperm care
poate fi transformat in faina.
 Masa absoluta reprezinta greutatea a 1000 de boabe raportata la substanta uscata. În cazul
determinarii numai a masei relative fara a se tine seama de continutul de umiditate, se obtin rezultate
eronate, deoarece acelasi bob este mai usor cand umiditatea este mai scazuta si este mai greu cand
umiditatea este mai ridicata. Pentru evitarea unor asemenea erori este necesar a se calcula masa a 1000
de boabe raportata la substanta uscata. O masa absoluta cu valoare mare indica o calitate superioara a
cerealelor.

Este un indice care da o imagine asupra marimii boabelor, stiut fiind faptul ca la o valoare maxima a
acestora creste randamentul in faina. Pentru ca acest indice variaza intre 22,6 si 47,7, el prezinta o
paleta mai larga de apreciere a randamentului in faina, in comparatie cu masa hectolitrica care variaza in
limite mai stranse, intre 74 si 84 kg /hl.

      Sticlozitatea boabelor

Sticlozitatea prezinta importanta pentru tehnologia de transformare a boabelor in faina.

În categoria boabelor sticloase intra acele boabe care, privite in sectiune transversala, prezinta un
aspect sidefat, translucid – cornos. La sectionare opun o mare rezistenta, iar prin macinare se
transforma intr-o mare cantitate de grisuri mari si mijlocii si mai putine grisuri mici, dunsturi si faina.
Sticlozitatea graului contribuie la fabricarea fainii grisate cu destinatii speciale, pentru fabricarea
pastelor fainoase si a unor categorii de produse de patiserie.

Boabele fainoase prezinta in sectiune un aspect opac – fainos, opun o mai mica rezistenta la
sectionare, iar prin macinare se transforma mai ales in grisuri mici, dunsturi si faina de calitate
inferioara. Boabele sticloase dau multe grisuri si dunsturi, care curatate rational constituie baza
macinisului de faina alba. Aceasta se obtine numai prin macinarea grisurilor si dunsturilor curate, albe,
care sa nu prezinte parti de invelis.

Dupa unele teorii, sticlozitatea se datoreaza continutului diferit de proteine generatoare de gluten,
adica o crestere cantitativa a acestor substante proteice contribuie la accentuarea sticlozitatii.

Sticlozitatea caracterizeaza nu numai calitatile de macinis ale graului, ci si pe cele de panificatie,

pentru ca in majoritatea cazurilor exista o oarecare dependenta intre sticlozitate si continutul de
substante proteice si deci de gluten. În functie de sticlozitate, granele au fost impartite in trei grupe
mari:

- grupa I, cu sticlozitate peste 65 %, grane care se folosesc numai pentru fabricarea fainii necesare
pastelor fainoase;

- grupa a II-a, cu sticlozitatea cuprinsa intre 30 si 65 %, cuprinde granele care pot fi macinate pentru
faina destinata panificatiei;
 - grupa a III-a, cu sticlozitate sub 30 %, cuprinde graul care nu poate fi macinat singur, ci numai in
amestec cu grane sticloase.

      Continutul in substante minerale

Este un indice care caracterizeaza insusirile de macinis ale graului si care variaza in functie de partile
anatomice ale bobului. Se gasesc in cantitate mai mare in invelis si-n stratul aleuronic (11 %) si, in
cantitate mai mica in endosperm (0,35 –0,40 %). Acest indice este important in stabilirea calitatii
fainurilor, reprezentand gradul de separare a particulelor de invelis de masa de produse valoroase
(fainuri, grisuri). Cum la granele romanesti continutul in substante minerale variaza intre 1,7 si 2,3 %,
este necesar sa se amestece grane de diferite soiuri, pentru a putea obtine o medie a cenusei de 1,9 –
2,0 %, din care sa se poata extrage faina corespunzatoare.

      Continutul in gluten

Este important pentru ca stabileste calitatea graului privind insusirile sale de panificatie. Glutenul
determina insusirile de panificatie ale graului prin insusirile sale fizice: elasticitate, extensibilitate,
plasticitate si rezistenta la intindere. El determina obtinerea unei paini cu un volum corespunzator si o
porozitate buna. Din punctul de vedere al continutului de gluten, granele romanesti se clasifica in:

- grane cu gluten foarte mare peste 28 %;

- grane cu gluten mare intre 22 si 28 %;

- grane cu gluten mic sub 22 %.

Granele cu gluten foarte mare si mare se macina separat. Cele cu gluten mic se macina numai in
amestec cu grane superioare in gluten.

      Masa specifica

Masa specifica a boabelor de cereale reprezinta raportul dintre masa a 1000 de boabe si volumul
ocupat de 1000 de boabe (in cm³). Masa specifica este influentata de o serie de factori: compozitia
chimica, compactitatea, structura anatomica, maturizarea si marimea boabelor.

Fiecare parte componenta a boabelor de cereale are o anumita masa de specifica, care difera in
functie de natura substantei care constituie tesutul. Învelisul boabelor, care contine o cantitate mare de
celuloza, cu o masa specifica mai mica decat a endospermului, sunt mai usoare. La aceasta contribuie si
faptul ca invelisul are o compactivitate mai mica, de aceea cu cat proportia de invelis este mai mare, cu
atat masa specifica a boabelor de cereale este mai mica. În urma unor cercetari a rezultat ca partile
componente ale bobului de grau de toamna au urmatoarele mase specifice: bobul intreg 1,37,
endospermul 1,47, embrionul 1,28, iar invelisul 1,11. Din doua categorii de boabe – una formata din
boabe mari si alta formata din boabe mici, la care toate celelalte caracteristici prezentate mai sus sunt
identice, boabele mici au masa specifica mai scazuta. Aceasta se explica prin faptul ca procentul de
invelis, care revine pe unitatea de greutate a bobului creste proportional cu micsorarea bobului, iar
masa specifica a bobului este mai mica decat a celorlalte parti componente. În felul acesta poate fi
explicata si extractia de faina mai mica. Masele specifice ale principalelor substante organice care
alcatuiesc bobul de grau difera intre ele, asa cum reiese si din tabelul urmator:

Substanta organica Masa specifica (g / ml) Substanta organica Masa specifica (g / ml)
1.AMIDON 4.GRASIMI
2.PROTEINA PURA 5.CELULOZA
3.GLUTEN -

În urmatorul tabel se prezinta valorile minime si maxime pentru indicii ponderali ai principalelor
cereale:

Masa hectolitrica (kg

/ hl)
Masa specifica
Masa relativa a Masa absoluta a
CEREALA
1000 de boabe (g) 1000 de boabe (g)
(g / ml)

GRÂU
Secara
Orz
Ovaz
Orez
Porumb

Din acest tabel se poate vedea ca boabele de cereale care au un continut ridicat de amidon au masa
specifica cea mai mare, fiind urmate de cele care au un continut ridicat de proteina. Boabele de cereale
bogate in substante grase au masa specifica mai scazuta. Boabele de cereale care au in structura lor o
cantitate mai mare de aer, au o masa specifica mai redusa; de exemplu, la boabele de grau moale
(fainoase) cu o structura poroasa, spatiul ocupat de aer este de 10–13%, iar la boabele de grau dur care
au o structura consistenta, volumul ocupat de aer este de numai 8,9 %.

      Taria (duritatea) boabelor

Taria boabelor prezinta un indiciu privind modul cum cerealele rezista la operatiile de transport,
pregatire si prelucrare. Duritatea indica in ce masura boabele se sparg intamplator, sau atunci cand sunt
supuse macinarii. De asemenea, taria boabelor reprezinta un criteriu important de apreciere a
consumului de energie necesara macinisului.

Principalele insusiri tehnologice care influenteaza calitatea fainii pot fi clasificate si altfel si ar fi
urmatoarele:

- boabele de grau se separa de corpurile straine, diferentiindu-se de acestea prin marime, forma si
greutate specifica;

- boabele se pot macina, diviza si calibra dupa dimensiuni dinainte stabilite;

- boabele de grau prezinta diferenta de rezistenta intre endosperm si invelis in procesul de macinare.
Endospermul este friabil si se transforma in particule fine de faina, iar invelisul este mai rezistent, mai
elastic si se transforma in particule de dimensiuni mari sub forma de tarata. Aceasta insusire sta la
baza separarii fainii de tarata prin cernere si se poate accentua prin conditionare hidrica sau
hidrotermica a graului, conducand la o mai buna separare a fainii de tarate.

Cerealele au o serie de insusiri fizice care pot fi numite si insusiri tehnologice, deoarece aceste
insusiri participa sau inlesnesc unele operatii de transport, de depozitare si de prelucrare. Ele vor fi
subliniate si de-a lungul urmatoarelor subcapitole, acolo unde vor interveni prin influentele lor. Aceste
insusiri pot fi impartite in trei categorii si anume:

A.        - insusiri care se manifesta in vehicularea interna (siloz, curatatorie si moara);

B. - insusiri ce se manifesta la depozitare;

C. - insusiri ce se manifesta in procesul de prelucrare.

A. Însusiri ce se manifesta in vehicularea interna

Însusirea cerealelor de a se deplasa de la un loc la altul prin cadere libera poarta

numele de capacitate de curgere. Pentru a se produce curgerea este necesar ca
unghiul de inclinare al pantei pe care sunt dirijate cerealele sa fie mai mare decat
unghiul de frecare al boabelor in stare de repaus in raport cu suprafata plana.

Fig.29. Forma gramezii formata de Fig.30. Unghiul taluzului natural al

cereale in curgerea lor libera  cerealelor in cadere libera.

1-conducta; 2-cereale in cadere; 3-gramada de cereale

A.1. Taluzul natural.

Vracul de boabe de grau se prezinta ca o masa de produse granulare ce poseda proprietati fizico-

mecanice specifice. Una dintre aceste proprietati este unghiul de taluz natural.

Cerealele, in caderea lor libera pe o suprafata plana, se aseaza intr-o gramada, care are forma
unui con si a carui generatoare poarta numele de taluz natural. Unghiul dintre baza orizontala si panta
formata de boabe se numeste “unghiul taluzului natural”. Unghiul de taluz natural este conditionat de
frecarea boabelor intre ele si este egal cu unghiul de frecare dintre acestea. (Teoria caderii, lunecarii,
unui corp pe un plan inclinat sta si la baza curgerii cerealelor.)

Proprietatea de curgere a cerealelor sta la baza transportului gravitational folosit intr-un grad foarte
ridicat in industria moraritului. Unghiul de taluz natural ajuta la stabilirea gradului de inclinare a
conductelor de transport gravitational precum si la stabilirea inaltimii etajelor cladirii. Deplasarea
boabelor intr-o conducta inclinata sau pe taluzul natural incepe in momentul cand acestea ies din
echilibrul stabil. Acest moment este conditionat de unghiul de cadere si coeficientul de frecare dintre
boabe cand aceste incep sa se deplaseze.

     Unghiul de taluz natural

Daca pe o suprafata plana cade liber o cantitate oarecare de boabe de grau, aceasta se aseaza intr-o
gramada care capata forma unui con. Valoarea unghiului dintre generatoarea si proiectia ei in plan,
reprezinta unghiul de taluz natural.

Daca se continua sa se supuna caderii libere o alta cantitate de boabe, acestea se rostogolesc pe
panta conului, fara insa ca unghiul taluzului sa se modifice.

Valoarea unghiului de taluz natural este influentata de o serie de factori si anume:

forma boabelor ;

starea de rugozitate a suprafetei boabelor;

 continutul de umiditate al boabelor;

continutul si natura corpurilor straine din masa de boabe.

Boabele de cereale de forma sferica sau ovala au cea mai mare capacitate de curgere (exemplu: mei,
sorg, grau). Aceste cereale formeaza cel mai mic unghi de taluz natural. Cu cat forma boabelor se
indeparteaza de forma sferica, cu atat capacitatea lor de curgere scade.

Boabele de cereale cu suprafata aspra (ovaz, orez, orz) cu perisori, cu tepi, boabe sistave, zbarcite,
etc., au o capacitate de curgere mai redusa, decat cele cu suprafata lucioasa.

Impuritatile si natura acestora influenteaza si ele proprietatea de curgere a masei de cereale.

Impuritatile usoare, de natura organica, cum sunt: paiele, pleava, aristele, frunzele, reduc considerabil
proprietatea de curgere a cerealelor.

Continutul de umiditate al boabelor de cereale influenteaza capacitatea lor de curgere.

Cerealele umede curg mai greu decat cele uscate (exemple in tabelul urmator).

Unghiul de taluz natural, in

CEREALE UMIDITATEA
grade
GRÂU

Secara

Orz

Ovaz

Impuritatile si natura acestora influenteaza si ele proprietatea de curgere a masei de cereale.

Impuritatile usoare, de natura organica, cum sunt: paiele, pleava, aristele, frunzele, reduc considerabil
proprietatea de curgere a cerealelor.

Masuratorile efectuate de diversi autori au evidentiat faptul ca fiecare specie de seminte de produse
agricole vegetale are un domeniu de variatie a unghiului de taluz natural, dupa cum se poate observa si
din tabelul urmator:

Nr. crt. Produsul Valoarea unghiului de taluz

 natural (°)
GRÂU
Porumb boabe
Secara
Orz
Ovaz
Orez brut
Floarea soarelui
Mazare
Ricin
In
Soia
Linte

A.2. Autosortarea.

În caderea lor libera, cerealele se aseaza sub forma de gramada in straturi diferentiate calitativ. Acest
mod de asezare poarta numele de 'autosortare“ si se datoreste urmatoarelor cauze: - componentele
masei de cereale au marime, forma si greutate specifica diferite;

- componentele masei de cereale nu au aceeasi viteza de plutire;

- in caderea lor libera, cerealele formeaza curenti de aer, care tin in stare de plutire unele componente
ale masei si permit depunerea mai departe de centrul gramezii.

Autosortarea este mai accentuata la cerealele depozitate in celulele verticale de siloz, deoarece
curentii de aer care iau nastere in interiorul celulei, in timpul umplerii, mentin particulele usoare din
masa de cereale in stare de plutire, un timp mai indelungat, le impiedica sa cada vertical si le dirijeaza
spre periferia celulei.

Autosortarea se produce si la evacuarea cerealelor din celulele de siloz. Aceasta depinde de forma
celulei, raportul dintre inaltimea celulei si sectiunea ei transversala, de asezarea gurilor de alimentare si
evacuare.

Autosortarea are influenta negativa asupra omogenitatii loturilor de grau destinat prelucrarii,
deoarece la evacuarea lui dintr-o celula se formeaza in centrul acesteia un con de scurgere, care
antreneaza mai intai boabele grele, iar pe masura ce evacuarea se apropie de sfarsit, lasa sa cada
boabele usoare si foarte multe impuritati, de natura organica (paie, pleava). Pentru evitarea introducerii
graului in curatatorie in salturi calitative alternante, este necesar sa se faca amestecuri in diferite stadii
de golire ale celulelor.

Pentru a impiedica autosortarea s-au incercat diferite procedee. Unul dintre acestea este acela de a
face ca cerealele din conducta de alimentare a celulei sa cada pe un con de imprastiere.

A.3. Capacitatea de plutire.

Însusirea boabelor de a se mentine in stare de suspensie la o anumita viteza a unui curent de aer
ascendent poarta numele de “capacitate sau viteza de plutire” sau mai este cunoscuta si ca insusire
aerodinamica. Aceasta prezinta importanta pentru operatiile de curatire a masei de cereale cu ajutorul
aerului si pentru stabilirea vitezei aerului in conductele de transport pneumatic din sectiile de curatire si
conditionare. Viteza de plutire este influentata direct de cresterea temperaturii aerului. De asemenea, in
tabelul de mai jos se prezinta si influenta starii de sanatate a bobului asupra insusirilor aerodinamice:

Viteza de plutire a boabelor de cereale

CEREALE
(m/s)
GRÂU
GRÂU SISTAV
GRÂU ATACAT DE INSECTE

B. Însusiri ce se manifesta la depozitare

În caderea libera a lor si asezarea cerealelor sub forma de gramada, masa de cereale ocupa un spatiu
mult mai mare decat cel ocupat efectiv de boabe.

B.1. Densitatea si spatiul intergranular.

Între boabele de grau raman goluri, care poarta numele de “spatiu intergranular” sau “porozitatea masei
de grau”. Volumul ocupat de boabe poarta numele de “densitatea masei de cereale”. Datorita spatiului
intergranular, aerul are posibilitatea de a circula, ceea ce contribuie la deplasarea umiditatii in stare de
vapori si la transmiterea caldurii.

Marimea spatiului intergranular depinde de mai multi factori si anume: forma si dimensiunile boabelor,
umiditatea masei de boabe, dimensiunile depozitului. Densitatea masei de boabe creste dupa o pastrare
mai indelungata, deoarece acestea se usuca si se taseaza.

Datorita autosortarii in diferite zone ale masei de boabe, spatiul intergranular este diferit, din aceasta
cauza aerisirea este variabila si influenteaza functiile fiziologice normale ale boabelor. La pastrarea
cerealelor spatiul intergranular contine rezerva de oxigen necesara procesului de respiratie a bobului si
in care se acumuleaza dioxidul de carbon si celelalte substante sub forma gazoasa rezultate din
activitatea boabelor in timpul pastrarii.

Densitatea si porozitatea masei de boabe prezinta importanta practica pentru operatiile tehnologice de
aerare, gazare si uscare. Pentru aerare, caracteristicile ventilatoarelor, ca: debit, presiune si putere se
stabilesc in functie de porozitatea masei si rezistenta acesteia. La gazarea cu substante chimice, spatiile
dintre boabe reprezinta chiar spatiile in care patrund insecticidele. La uscare, densitatea si porozitatea
sunt factori care intra in bilantul termic al operatiei.

B.2. Rezistenta boabelor de cereale.

În multe cazuri, pentru o mai buna pastrare a cerealelor timp mai indelungat, este nevoie sa se faca
uscare prin aerare fortata. De asemenea, uneori, din cauza infestarii, este nevoie a se efectua asa-
numita gazare cu substante toxice. Atat aerarea cat si gazarea au la baza caracteristica fizica a cerealelor
de a opune rezistenta la trecerea aerului sau a gazelor toxice.

Rezistenta stratului creste proportional cu viteza aerului sau gazului si cu grosimea materialului
strabatut. Rezistenta creste pe masura ce creste si viteza aerului introdus.

B.3. Termoconductibilitatea masei de cereale.

Termoconductibilitatea este proprietatea corpurilor de a-si ceda caldura intre ele datorita diferentei lor
de temperatura.

Masa de cereale are o conductibilitate termica redusa datorita compozitiei organice a boabelor si a
spatiilor intergranulare care sunt rele conducatoare de caldura. Astfel se explica de ce cerealele
depozitate in straturi groase sau in celule de siloz isi pastreaza pentru multa vreme temperatura initiala.
S-a constatat ca la cerealele depozitate in silozuri celulare ale caror pereti erau mai reci decat cerealele,
temperatura mai scazuta a peretilor a fost transmisa in intreaga masa de cereale dupa un timp foarte
indelungat.

Conductibilitatea prezinta o deosebita importanta atat pentru pastrarea in depozit cat si pentru
operatiile tehnologice de aerare si uscare.

B.4. Sorbtiunea boabelor de cereale.

Datorita structurii lor coloidale si capilar-poroase, cerealele au proprietatea de a absorbi apa si gazele
din mediul inconjurator. Aceasta proprietate poarta numele de sorbtie. Ea se poate manifesta sub patru
forme: adsorbtia, absorbtia, condensarea capilara si chemosorbtia.

- adsorbtia, reprezinta proprietatea boabelor de a retine vaporii de apa sau gaze la suprafata vaselor
capilare, fara ca acestea sa intre in reactie chimica cu componentii existenti in boabe;
- absorbtia, reprezinta procesul de patrundere a vaporilor de apa sau gaze in celulele boabelor; aceasta
are loc datorita diferentei de presiune osmotica dintre interiorul si exteriorul celulelor;

- condensarea capilara are loc datorita vaporilor nesaturati din mediul inconjurator, care intrand in
vasele capilare ale boabelor, devin saturati si se condenseaza datorita atractiei exercitate de peretii
vaselor capilare;

- chemosorbtia, reprezinta insusirea boabelor de a absorbi vaporii de apa si gaze si a da nastere la reactii
care duc la modificari ale compozitiei chimice a boabelor.

Toate aceste procese se manifesta la pastrarea, gazarea si uscarea cerealelor in depozit.

B.5. Higroscopicitatea boabelor.

Boabele au proprietatea de a absorbi apa din aerul umed si de a o ceda acestuia cand este uscat.
Aceasta proprietate poarta numele de “higroscopicitate” si se manifesta prin procesele de sorbtie si
desorbtie. Ea prezinta deosebita importanta atat pentru pastrare cat si in operatiile de conditionare
hidrica sau hidrotermica a cerealelor.

Higroscopicitatea este influentata de o serie de factori: marimea boabelor, integritatea boabelor, taria
invelisului, compozitia chimica, umiditatea si temperatura mediului.

În procesul de patrundere a apei in boabe se disting doua faze: difuziunea exterioara si difuziunea
interna. Difuziunea exterioara reprezinta patrunderea vaporilor de apa in spatiul liber dintre boabe (in
spatiul intergranular), iar difuziunea interna reprezinta trecerea vaporilor de apa din spatiul
intergranular in interiorul boabelor. Sorbtia si desorbtia se produc pana ce are loc un echilibru dinamic
intre presiunea vaporilor din boabe si presiunea vaporilor din mediul inconjurator – astfel se ajunge la
umiditatea de echilibru.

Umiditatea cerealelor este strans legata de proprietatea lor de higroscopicitate. Dupa modul cum este
legata apa de substanta uscata a bobului se deosebesc trei stari de umiditate: apa legata fizic, apa
legata chimic sau apa legata fizico-chimic. Continutul de umiditate al boabelor de grau constituie unul
din indicii importanti de calitate atat la depozitare si comportarea lor in acest timp, cat si pentru
procesul tehnologic de conditionare si macinare. Un continut ridicat de umiditate inseamna o
diminuare a substantei uscate si valorii ei alimentare. Continutul mare de umiditate duce la scaderea
rezistentei cerealelor la pastrare, la intensificarea procesului de respiratie – transpiratie si la degajarea
unei cantitati mai mari de dioxid de carbon. Cerealele cu umiditate mare nu pot fi tratate hidric prin
operatii de conditionare, gradul de extractie scade, iar consumul de energie pentru macinare creste.

Daca cerealele contin un procent de umiditate mai mare de 14 % si nu se intreprind actiuni

tehnologice de reducere a acesteia, calitatea cerealelor se degradeaza prin autoincingere, mucegaire,
incoltirea boabelor de la suprafata lotului. Umiditatea optima de pastrare este cuprinsa intre 10 – 13
%. Aceste limite asigura pastrarea cerealelor un timp indelungat, iar cand sunt supuse prelucrarii,
exista posibilitatea unei conditionari hidrice sau hidrotermice corespunzatoare. Dupa continutul de
umiditate, cerealele se clasifica in: uscate, semiuscate, umede si foarte umede. Astfel, variatiile
continutului de umiditate pentru fiecare tip de grau, sunt urmatoarele: intre 12 – 14 % pentru graul
uscat, intre 14,1 - 15,5 % pentru graul semiuscat, intre 15,6 – 17 % pentru graul umed si peste 17 %
pentru graul foarte umed.

C. Însusiri ce se manifesta in procesul de prelucrare

Sunt acele insusiri numite insusiri tehnologice  care se manifesta in timpul procesului de prelucrare si il
influenteaza:

Boabele de grau se separa de impuritati diferentiindu-se de acestea prin marime, forma, masa specifica,
insusiri aerodinamice;

Boabele de grau prezinta diferenta de rezistenta intre endosperm, invelis si germene, ceea ce usureaza
procesul de separare in macinis;

Boabele de grau se pot macina, iar produsele rezultate se pot sorta si calibra la dimensiunile dinainte
stabilite;

Suprafata specifica a boabelor poate mari sau micsora cantitatea de tarate. Suprafata specifica
reprezinta raportul dintre suprafata tuturor boabelor continute de 1 kg si volumul ocupat de aceste
boabe. Suprafata specifica depinde de marimea boabelor, cu cat boabele sunt mai mici cu atat
suprafata lor specifica este mai mare. Aceasta caracteristica prezinta importanta pentru procesul de
prelucrare si gradul de extractie.

Normativele din tara noastra, Comunitatea Europeana si ISO prevad o

serie de limite pentru indicatorii de calitate ai graului. Acestea sunt
prezentate in tabelul urmator:

CRITERII DE APRECIERE A CALITATII GRÂULUI DE PANIFICATIE SI A GRÂULUI DURUM

Denumirea CALITATEA
indicatorului FOARTE BUNA SATISFACATOARE NESATISFACATOARE
BUNA
Umiditatea,

% max.
Masa hectolitrica,

Kg / hl
Gluten umed, %

Corpuri straine, %
max.
Corpuri straine

negre, % max.

Din care:
- neghina
- alte corpuri
vatamatoare
Corpuri straine
albe, % max.
Rest pana la 3%

Din care:
- boabe incoltite
- boabe atacate de
malura, taciune,
Fusarium, % max.
Infestare cu
daunatori (adulti NU SE ADMITE
vii)

ÿ Prin termostabilitate se intelege proprietatea de pastrare a calitatii boabelor la o temperatura data

a agentului termic si a masei de boabe.

https://www.creeaza.com/