Personalitatea umana

Problematica personalităţii umane a fost şi încă este îndelung dezbătută în literatura de specialitate
de la noi, dar şi din străinătate.
 
Mihai Golu a asociat personalitatea - „mecanismul şi logica generală de organizare şi integrare în
sistem genetic supraordonat a componentelor bioconstituţionale, psihice şi socio-culturale.
 
II.1. Conceptul de personalitate - precizari terminologice. Caracterizarea si trasaturile
generale ale personalitatii umane
 
 
Persoana şi personalitatea - determinanţii pe care le atribuim exclusiv omului.
 
 Problematica personalităţii ocupă şi astăzi un loc central, atât în ceea ce privesc
cercetările teoretice, cât şi în cele cu caracter practic-aplicativ. Cu toate acestea,
trebuie să recunoaştem faptul că în afară de inteligenţă, nici un alt concept al
psihologiei nu este atât de complex ca cel de personalitate.
 Multitudinea definiţiilor pe care le cunoaşte termenul nu reprezintă decât una din
manifestările limitelor cunoştinţelor în acest domeniu.
Termenul de personalitate - derivă din latinescul persona care se referea la măştile folosite de actori
în teatrul antic.
Determinanţii personalităţii - sunt ereditatea şi mediul, aflate în interacţiune şi având ponderi
diferite. Şi asta deoarece:
 din punct de vedere biologic - determinată exclusiv de anumite structuri naturale
 din punct de vedere sociologic - totul este decis de societate (vorbim de matricea
socială)
 iar în viziunea interacţionistă fiecare personalitate constituie rezultanta unei eredităţi,
a unei constituţii fiziologice în interacţiune, în cursul istoriei sale cu toate incitaţiile
mediului.
 
 numărul circumstanţelor poate fi nelimitat => fiecare persoană este o individualitate
originală care rămâne până la moarte subiectul devenirii sale.
Personalitatea - un sistem bio-psihosocio-cultural format din organismul individual, structuri psihice,
relaţii sociale în care este prins, mijloace culturale de care dispune.
 
R.B. Cattell (1970) - 3 faze istorice in studiul personlitatii:
 
a. Faza literala si filosofica - gama de intuitii personale + convingeri conventionale extinse
de la primul visator din pesteri - cel mai recent nuvelist + dramaturg
b. Studiul organizarii observatiei si teoretizarii - faza proto-clinica. Maturizarea datorata
medicinei, prin studiul comportamentului bolnavului; se ocupa de generalizari
psihiatrice( Kraeplin, P. Janet, S. Freud). Autori precum Kretschmer, Mc. Dougall, Jung,
Adler au dezvoltat teorii in acest sens
c. Faza contemporana - cantitativa si experimentala
 
H. Eysenck(1947,1954) - 2 directii fundamental distincte in studiul personalitatii:
 
a. Directia idiografica - presupune fiecare individ separat, ca o constelatie unica de
trasaturi, neexistand un al doilea individ de aceea natura.
Personalitatea - constelatie de particularitati
 - exprima atatea individualitati diferite cati indivizi sunt
Axioma : diferiti indivizi nu pot fi comparati unul cu altul in ceea ce priveste propriile
particularitati; nu exista insusiri personale comparabile.
b. Directia nomotetica - exista un numar finit de insusiri variabile interindividuale care
stau la baza diferentelor si atitudinilor concret observabile. Indivizii se diferentiaza in
felul exteriorizarii, dar exista in fiecare individ un acelasi fel de a fi - insusiri structurate
la fel.
 
M. Golu(2004):
 
a. Orientarea biologista - caracterizata prin unicitate constitutionala, motive primare,
supralicitarea experientei timpurii pre si postnatale
b. Orientarea experimentalista - procese psihice relativ uniforme, guvernate de aceleasi
legi, rolul invatarii
c. Orientarea psihometrica - studiul trasaturilor, atribuite in situatii date, structura
persoanei
d. Orientarea sistematica - raportul dintre solicitari interne - externe, relatia Eu-ceilalti
e. Orientarea socioculturala si antropologica - contextul social, comparatii intelectuale,
modele, roluri, status-uri, experiente etc.

II.2. Stadialitatea umana. Cateva teorii fundamentale asupra personalitatii

 
 Teoria dinamica - factura psihianalitica si vizeaza originea biologica a personalitatii.
Pune accentul pe rolul major al inconstientului (cf. Freud)
 Teoria neopsihanalitica - extinderea rolului factorilor sociali. Psihanaliza sociala ( Adler,
Jung, Horney, Fromm)
 Teoria dezvoltarii psihosociale (Erikson)
 Teoria comportamentala - ceea ce este observabil, se continua cu teoria invatarii
sociale(Watson, Skinner, Pavlov, Bandura, Rotter)
 Teoria trasaturilor - cu accent pe analiza trasaturilor, structurilor factoriale, tipurilor
(Eysenck, Cattell, Allport)
 Teoria umanista, existentiala, experientala -cu accent pe analiza responsabilitatii,
autoafirmarii, creativitatii (Maslow, Rogers)
 Teoria constructelor personale - explicare sistemului de constructe personale formate
experiental si care asigura individului traseul existentei sale (Kelly)
 Teoria sistematica -abordeaza personalitatea ca un sistem deschis, activ in raport cu
mediul, decodand informatia si operand cu ea
 Teoria implicita asupra personalitatii - credintele intretinute de experenta comuna in
legatura cu anumite trasaturi de caracter (Tagiuri, Petrullo)
 
Dezvoltarea umană are loc în salturi, numite în literatura românească de specialitate „salturi
calitative”. Pornind de la teoria discontinuă asupra dezvoltării, se poate realiza o reprezentare clară
asupra procesului de dezvoltare, imaginat ca un segment de dreaptă, cu două limite ce ţin de
ontogeneză – la un capăt naşterea, la celălalt capăt moartea - iar intervalul dintre cele două capete
ale segmentului fiind împărţit la rândul său în subsegmente, respectiv în stadii şi substadii de
dezvoltare.
În general, se acceptă următoarea periodizare a dezvoltării, întâlnită în literatura de specialitate:
 
 Perioada prenatala/intrauterina = conceptie-nastere
 0-1 ani = perioada sugarului
 1-3 ani = perioada anteprescolara/prima copilarie
  3-6/7 ani = perioada prescoalra/ a doua copilarie
 6/7 - 10/11 ani = perioada scolara mica/ a treia copilarie
 10/11 - 14/15 ani = perioada scolara mijlocie/ pubertatea
 14/15 - 18/20/25 ani = adolescenta/ adolescenta
prelungita/intarziata/postadolescenta
 20/25 - 40 ani = tineretea/adultul tanar
 40 - 65 ani = maturitatea/ adultul matur
 65+ ani = varsta a treia/ batranete/ senectute/ senescenta
 
=> Stadiul de dezvoltare - o perioadă dintr-o secvenţă de dezvoltare mai largă, fiecare cu specificul şi
caracteristicile ei, cu abilităţi, comportamente, motive, sentimente sau emoţii, întâlnite şi acestea în
literatura de specialitate sub denumirea de „acumulări cantitative”, ce formează împreună un tot
unitar, cu o structură coerentă.
 
Cele mai multe teorii ale personalităţii consideră că individul parcurge de-a lungul existenţei sale
stadii de dezvoltare, care urmează unul după altul. Oricum, cercetările privind evoluţia stadialităţii
umane au existat şi continuă până astăzi.
 
a. Jean Piaget - teoria psihogenezei operatiilor intelectuale/ dezvoltarea cognitiva
(1970)
 
Dezvoltarea cognitiva - procesul prin care modeul de intelegere a lumii de catre copil se schimba in
functie de varsta si experienta.
 
Teoriile despre dezvoltarea cognitiva incearca sa explice progresele intelectuale, cantitative si
calitative, ce au loc in timpul dezvoltarii.
 
Piaget afirma ca copiii trec prin 4 faze separate - nu difera doar prin ifnormatia cantitiva acumulata in
fiecare faza, ci si prin calitatea cunostintelor si a modului de intelegere. Trecerea se face in momentul
in care copilul atinge un nivel corespunzator al maturitatii si a fost expus la tipuri de experiente
relevante(fara acestea ar fii incapabili sa atinga nivelul cel mai inalt de crestere congnitiva).
 
Varsta aprox. Stadiul/Faza Caracteristicile esentiale
Nastere - 2 ani Senzorio-motor Dezvoltarea permanentei obiectelor, capacitatilor
motrice(castigatoarea contrulului motor),
capacitatea foarte mica/inexistenta de reprezentare
simbolica.
2 - 7 ani Preoperational Dezvoltarea limbajului si a gandirii
simbolice(clarificarea limbajului), gandire ego-
centrica.
7 - 12 ani Operatiilor concrete Copilul incepe sa se descurce cu obiectele
abstracte(numere, relatii, inrudiri etc), apare
dezvoltarea spiritului de conservare, perfectionarea
conceputului de reversibilitate.
12 - pana devine Operatiilor formale Dezvoltarea gandirii logice si abstracte, sistemtice.
adult
 
1. Stadiul senzorio-motor (0-2 ani) – În prima parte a acestui stadiu copilul dispune doar
de capacităţi limitate de a reprezenta mediul prin utilizarea imaginilor, limbajului sau
altor simboluri. În consecinţă, bebeluşul nu este conştient de obiectele sau persoanele
 care nu sunt prezente la un moment dat, lipsindu-i ceea ce Piaget denumeşte
„permanenţa obiectelor” (adică capacitatea copilului de a-şi reprezenta obiectele
atunci când ele dispar din raza vizuală). Aceasta reprezintă conştientizarea faptului că
obiectele şi persoanele continuă să existe, chiar dacă ele nu pot fi văzute în momentul
respectiv. Până pe la vârsta de 9 luni, copiii nu vor face nici o încercare de a localiza
jucăria. Dar, imediat după această vârstă, ei vor începe să caute, în mod activ, un obiect
care este ascuns, ceea ce înseamnă că au dezvoltat o reprezentare mentală a jucăriei.
Prin urmare, permanenţa obiectelor reprezintă o dezvoltare critică în timpul fazei
senzorio-motorie.
2. Stadiul preoperaţional (2–6/7 ani) – Dezvoltarea cea mai importantă din această fază
este utilizarea limbajului. Copiii dezvoltă sisteme interne de reprezentare a lumii, care
le permit să descrie oameni, evenimente şi sentimente. Ei încep să utilizeze simboluri
chiar şi la joacă. Este stadiul caracterizat prin inteligenţa prelogică, determinată de
funcţionarea încă neorganizată a operaţiilor gândirii. O altă deficienţă a copilului aflat
în stadiul preoperaţional este demonstrată de principiul conservării, ce constă în
înţelegerea faptului că nu există legătură între cantitate şi aspectul fizic al obiectelor.
Copiii ce nu şi-au însuşit acest principiu nu-şi dau seama de cantitatea, volumul sau de
faptul că lungimea unui obiect nu se schimbă, atunci când se schimbă forma sau
configuraţia sa.
3. Stadiul operaţiilor concrete (6/7 – 11/12 ani) - Dintre operaţiile generale ale gândirii
sunt frecvent utilizate comparaţia, analiza şi sinteza. Pe durata acestui stadiu, copiii
dezvoltă capacitatea de a gândi într-o manieră mai logică, ei începând să treacă peste
unele caracteristici egocentrice ale perioadei preoperaţionale. Unul dintre principiile
majore pe care copiii le învaţă în acest stadiu este reversibilitatea - ideea conform
căreia anumite modificări sunt reversibile, prin inversarea unei acţiuni precedente.
4. Stadiul operaţiilor formale (de la 12 ani până ce devin adulţi). Acest stadiu produce o
nouă manieră de gândire şi anume abstractă, formală, logică. Gândirea nu mai este
legată de evenimentele observate în mediu, ci face uz de tehnici logice în vederea
rezolvării problemelor.
 
=> tecerea la preadoloescenţă se caracterizează printr-un progres substanţial. Gândirea copilului se
detaşează de concret şi îi permite să formuleze ipoteze nu numai asupra realului, ci şi asupra
posibilului.
 
a. Erik Erikson - Teoria dezvoltarii psihosociale (1963)
 
Dezvoltarea psihosociala - cuprinde schimbarile interactiunilor noastre si intelegerii recirpoce,
precum si schimbarile privind cunostintele si intelegerea noastra ca membrii ai societatii.
 
Fiecare dintre cele 8 faze este reprezentata de imperecherea celor mai pozitive si celor mai negative
aspecte ale crizei corespunzatoare acelei perioade.
 
 
Stadiul Principala achizitie ilustrata prin Factori sociali determinanti
variante extreme
1. Infantil (0-1 Incredere vs Neincredere Mama/substitutul matern
ani)
1. Copilarie Autonomie vs Dependenta Parintii
mica(1-3
ani)
 1. Copilarie Initiativa vs Retragere, Vinovatie Mediul familial
Mijlocie (3-
6 ani)
1. Copilaria Sarguinta, Eficienta vs Scoala si grupul de joaca
Mare (6-12 Inferioritate
ani)
1. Adolescent Identitate vs Confuzie Modele si covarstnicii
a (12-18/20
ani)
1. Tanarul Intimitate vs Izolare Prietenii, relatia de cuplu
Adult (20-
30/35 ani)
1. Adultul (35- Realizare vs Rutina Familia si profesia
50/60 ani)
1. Batranetea Integritate vs Disperare Pensionarea, apusul vietii
(60+)
 
 
Demonstreza faptul ca dezvoltarea psihanalitica continua pe tot timpul vietii. Criticata doarece este
imprecisa si se axeaza mai mult pe masculin decat pe feminin - continua sa aiba o influenta puternica,
fiind una dintre putinele teorii care include dezvoltarea pe tot parcursul vietii.
 
a. Lawrence Kohlberg - Teoria dezvoltarii morale/ distingerea binelui de rau (1984)
Nivelul Faza
Moralitatea preconvențională Orientarea spre supune și pedeapsă
  Orientarea spre răsplată
Moralitatea convențională Moralitatea de "băiat bun"
  Moralitatea autorității și menținerii ordinii sociale
Moralitatea postconvențională Moralitatea contractului, drepturilor individuale și
larg acceptate în mod democratic
  Moralitatea principiilor individuale și conștiinței
 
 Oamenii trec printr-o serie de fapte legate de evolutia spiritului lor de dreptate si de
rationamentul utilizat in judecata morala. Din cauza diferitelor deficiente cognitive,
copiii preadolescenti tind sa judece in baza unor reguli concrete, invariabile.
 Adolescentii pot rationa intr-un plan superior, atingand in mod tipic, faza operationala
formala de dezvoltare cognitiva a lui Piaget. Prin faptul ca pot intelege principii morale
largi, inteleg ca moralitatea nu este doar alb si negru si ca un anume conflict poate
avea loc intre 2 norme acceptate din punct de vedere social.
 Sugereaza schimbarile ce apar in judecata morala, cel mai bine intelese ca o secventa
pe 3 niveluri, care se imparte in 6 faze
 Nu sunt capabili sa atinga ultima faza inaintte de 13 ani/ multi nu l ating.
 Furnizeaza in general o reprezentare valida a dezvoltarii morale.
 Ridica probleme de metodologice in ceea ce priveste masurarea judecatilor morale
exclusiva, nu comportamentul.
 Cercetatori sustin existenta relatiei intre judecati morale - comportament