INTRODUCERE

IMPORTANȚA TEMEI ÎN ACTUALITATE

MOTIVAȚIA ALEGERII TEMEI

Într-o eră a tehnologiei moderne, interesul pentru lectură a început să devină o raritate.
Prin urmare, sarcina dascălului de a cultiva elevilor „gustul” pentru citit și în a-i orienta spre o
lectură sănătoasă, care să le modeleze exprimarea, să le îmbogățească vocabularul și să le
dezvolte creativitatea, devine tot mai greoaie. Acest lucru trebuie făcut încă din primii ani de
școală, învățătorului revenindu-o rolul de îndrumător și călăuzitor al pașilor micilor școlari spre
minunata lume a basmelor, a poeziei și a poveștilor.
Literatura pentru copii dispune de o gamă bogată și variată de autori și opere care se
adresează școlarilor din învățământul primar, și nu numai. Printre aceștia, un loc de cinste îl
ocupă și marele nostru scriitor Tudor Arghezi.
Ceea ce m-a determinat să aleg această temă pentru licrarea metodico - științifică este
faptul că multe din scrierile sale se pot studia cu succes de către elevii din învățământul primar,
având un puternic caracter moralizator și educativ. Lectura lor produce bună dispoziție în rândul
copiilor, indiferent de vârstă. Se poate spune despre scrierile lui Tudor Arghezi, fără a exagera,
că pot fi citite oricând și la orice vârstă, producând mereu aceeași plăcere.
În momentul în care am studiat la clasă câteva din poeziile sale, spre exemplu: Zdreanță,
Stupul lor, Tâlharul pedepsit, sau din cartea cu jucării, am observat că elevilor le-a plăcut foarte
mult, chiar s-au amuzat copios de cum a fost pedepsit „tâlharul” sau povestioarele interesante și
haioase ale lui Mițu și Baruțu. Elevii s-au recunoscut în cei doi copii, Mițu și Baruțu, fiind totuși
apropiați de vârsta celor de la școala primară. Au râs cu poftă și s-au amuzat, plăcându-le foarte
mult aceste două personaje, eu explicându-le că sunt de fapt copiii scriitorului. Au fost de acord
cu pedeapsa aplicată lui Zdreanță, și pedeapsa „tâlharului”. Au sancționat comportamentul celor
doi, în același timp amuzându-se de pedeapsa inedită, aplicată acestora.
Ion Rotaru Spunea: „Arghezi este și va rămâne cel mai mare poet român al veacului AL
xx-LEA. Evident, ivirea lui a fost posibilă numai după Eminescu și Macedonski, ca și în mijlocul
curentelor simboliste și moderniste ale vremii. Însă poezia Cuvintelor potrivite și a Florilor cu

6
mucigai, mai ales a acestora din urmă, este atât de originală, atât de altceva, încât ea nu are
similitudini...”1.
Personajele din scrierile lui Tudor Arghezi pot fi ușor interpretate de copii în scenete
pentru serbări școlare sau cu ocazia altor evenimente cultural – educative, și au un puternic
impact asupra spectatorilor de orice vârstă.
„Am făcut pentru tine o povestire mică, mică de tot, cât o batistă. M-am deșteptat din
somn înaintea ferestrei, acoperit pe de-a-ntregul de soare, și, ridicând capul din perini, ca dintr-o
groapă cu aireole, m-am uitat în munți și am râs. Mi s-a părut că mă scol de unde mă culcasem
azi-noapte, dintr-o albie de râu care cântă, furnicată de soare, și de-a lungul căreia curge
corangicul printre năframe și giulgi de mătase. Se întocmise, fără să știu, din nou, toată
împrejmuirea și stihiile dumnezeiești, ale miracolului din aer și din pământ, voiau să dea o pildă
de zi fericită, pierdută, fără alți martori decât vițeii, în eternități” (Jucăriile).
Acesta-i lucrul ce m-a determinat să aleg această temă. Opera lui Arghezi abundă de
asemenea fragmente. Părinții cumpără aceste cărți ale lui Arghezi pentru a le dedica copiilor,
citindu-le acestora pentru a le oferi o copilărie mai frumoasă; și scrierile lui Arghezi pentru copii
nu sunt puține. Și Tudor Arghezi a scris aceste cărți dedicându-le copiilor lui („Cartea cu
jucării”, „Pe o palmă de țărână”, „Ce-ai cu mine, vântule?”, „Cărticica de seară”, „Abecedar”,
„Din Prisacă”, „Cântec de adormit Mițura”, „Mărțișoare”, „Zdreanță”.
Dacă vei reuși să transmiți elevilor de clasele primare interesul și dragostea pentru aceste
scrieri ale scriitorului, aceștia devin mai sensibili, mai atenți cu natura, cu micile viețuitoare și tot
ce-i înconjoară.
Aceste fragmente și poezii fac obiectul studiului la clasă atât la orele de literatură, cât și
pentru aprofundarea noțiunilor de gramatică.
„Deși Arghezi nu este singurul poet care s-a lăsat fascinat de universul mărunt, nicăieri ca
la el lumea viețuitoarelor fără grai nu a căpătat un contur mai unitar și mai cpmplex. Toate aceste
viețuitoare se află într-un fel de dependență afectivă față de om” („Cântec de adormit Mițura”,
volumul „Copilărește”)2.

Tudor Arghezi – Repere biografice

Tudor Arghezi, prozator și gazetar cu o carieră literară întinsă și foarte bogată, unul
dintre autorii de prim rang ai perioadei interbelice. Biografia scriitorului, plină de cotituri, a
rămas până astăzi controversată în multe detalii. S-a născut la 23 mai 1880, la București, într-o
familie originară din Cărbunești – județul Gorj. Numele său adevărat a fost Ion N. Theodorescu;
1
Ion Rotaru, O istorie a literaturii române, II, Editura Minerva, 1972, p. 382
2
Tudor Vianu, Scriitori români, vol. III, Ed. Minerva, București, 1971

7
pseudonimul Arghezi este explicat de scriitor ca fiind în legătură cu Argesis, vechiul nume al
râului Argeș.
Copilăria nu i-a lăsat scriitorului decât amintiri dureroase, acesta mărturisind: „Este cea
mai amară vârstă a vieții. N-aș mai voi să fiu o dată copil”.
În perioada de școală, câteva chipuri i-au încălzit sufletul. Pe blândul învățător
Abramescu și pe profesorul de română Gîrbea îi va evoca, peste ani, cu dragoste și recunoștință.
Între 1891 – 1896 a urmat cursurile Liceului „Sfântul Sava”, perioadă în care se
împrietenește cu viitorii scriitori Gala Galaction și N.D. Cocea, „... această prietenie a alcătuit
pentru noi o insulă, o concretizare de aspirații comune... pentru toată viața. Insula noastră nu a
cunoscut invidia și orgoliul”. În 1896, la 16 ani, se produce și debutul său literar, sub îndrumarea
lui Alexandru Macedonski, în revista „Liga Ortodoxă”. Poetul se semnează cu numele său real,
Ion Theo. Nu-și încheie studiile, începe să lucreze în fabrică.
Începând cu 1990 și până în 1904, poetul este călugăr la Mănăstirea Cernica. Acolo, în
liniștea chiliei, va învăța, pe îndelete, taina mânuirii cuvintelor. În 1905 pleacă într-o călătorie
prin străinătate, la Paris, apoi prin Elveția, la Mănăstirea Cordelierilor, unde este rugat insistent
să devină catolic. Plictisit de insistențe, se mută la Geneva, unde scrie poezii, asistă la cursurile
universității și lucrează într-un atelier de inele și capace de ceasornice din aur, pentru a-și câștiga
existența. Totodată, în cursul anului 1909 vizitează Italia. În 1912 revine în România. Până în
1916, când România intră în primul râzboi mondial, publică versuri, pamflete și articole
polemice la „Facla”, „Viața românească”, „Teatru”, „Rampa”. În 1918, în timpul realizării Marii
Uniri, împreună cu alți 11 ziariști și scriitori, este închis în penitenciarul Văcărești, acuzat de
trădare, pentru că se pronunțase în favoarea neutralității României în primul râzboi mondial.
Prima sa carte de poezie, „Cuvinte potrivite”, apare, cu întârziere, în 1927.
Poetul avea 47 de ani. Sub direcția sa, în anul următor, apare ziarul „Bilete de papagal”.
Debutul în proză se produce în 1929, odată cu apariția cărții „Icoane de lemn”. În 1931 apare
volumul de versuri „Flori de mucigai”, legat, ca de altfel și „Poarta neagră”, de anii de detenție.
Tot acum, pentru copii, publică volumul în proză „Cartea cu jucării”, inaugurând o direcție
secundară în creația sa, ce va continua mai apoi cu volumele „Cântec de adormit Mițura”,
„Buruieni”, „Mărțișoare”, „Prisaca”, „Zdreanță”.
În 1934 apare romanul „Ochii Maicii Domnului”, în care este evocată dragostea maternă
și devotamentul filial.
Urmează, în 1935, „Versuri de seară”, romanul „Cimitirul Buna – vestire” 1936,
volumul de versuri „Hore” – 1939, romanul „Lina” – 1942. Sub genericul „Bilete de papagal”
publică pamflete usturătoare, pentru care este cercetat de poliție (1943). La 30 septembrie 1943
apare excepționalul pamflet „Baroane”, în care este atacat ambasadorul german la București.

8
Ziarul este imediat confiscat, iar autorul închis la București și ulterior în lagărul de la Tg-Jiu.
Odată cu instaurarea regimului comunist în 1944, iese din lagăr. Este reabilitat, distins cu titluri
și premii, ales membru al Academiei Române și sărbătorit ca poet național la 80 și 85 de ani. În
1965, Universitatea din viena îi decernează premiul „Gottfried von Herder”, iar Academia Sârbă
de Științe îl alege membru al secției de literatură3.
Publică în 1907 „Peisaje”, „Cântare omului”, „Stihuri pestrițe”, „Poeme noi”, „Cu
bastonul prin București”.
În 1967, pe 14 iulie, se stinge din viață, fiind înmormântat, alături de soția sa Paraschiva,
în grădina casei din strada Mărțișor. Casa a devenit astăzi muzeu4.

CAPITOLUL I
3
Tudor Vianu, Scriitori români, vol. III, Ed. Minerva, București, 1971
4
N. Balotă, Opera lui Tudor Arghezi, 1979

9
 FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A TEMEI

1.1. Locul prozatorului în epoca sa

Referindu-se la personalitatea marelui scriitor Tudor Arghezi, criticul Eugen Lovinescu

afirma că: „Apariția volumului de poezii Cuvinte potrivite al d-lui Tudor Arghezi domină
producția poetică a întregului veac: pornită în plin semănătorism. Linia dreaptă datează din 1904
– ignorată mai mult decât contestată de critica oficială, dârz susținută de un număr restrâns de
admiratori, ei înșiși poeți, i-a trebuit poeziei argheziene douăzeci și cinci de ani pentru a fi
adunată într-o carte accesibilă tuturor, întâmpinată de același extaz al vechilor admiratori, ca și al
noilor generații poetice, salutată cu însuflețire chiar de critica tânără. După o indiscutabilă
influență asupra întregii literaturi contemporane, pe care a fecundat-o și o domină și prin drept de
întâietate și prin drept de talent, în pragul unei consacrări definitive, drept cea mai originașă
creațiune poetică de la Eminescu încoace. Poezia argheziană a cunoscut, cum era și firesc, o
difuziune instantanee”5.
Prin urmare se poate spune că: Tema lucrării de față îl vizează pe unul dintre cei mai
importanță scriitori ai secolului al XX-lea, scriitor ce a marcat, prin opera sa, o întreagă epocă în
evoluția literaturii noastre - și aceasta, în multiple sensuri: prin impunerea unei viziuni complexe
în ceea ce privește raportarea scriitorului la actul de a scrie și de a înțelege rostul scriiturii în
spațiul larg al unei literaturi (actul scrierii înglobând travaliul creator, alături însă de aura
inspirației și plăcerea jocului cu cuvinte); printr-o diversificare tematică substanțială (la temele
obișnuite ale literaturii, opera argheziană adăugând și aprofundând o vastă arie tematică, anexată
condiției omului modernității sfâșiat de contradicții existențiale); prin vastitatea operei scrise, o
operă întinsă pe parcursul a peste șaptezeci de ani (de la debutul poetic din 1896, în revista Liga
ortodoxă, condusă de Alexandru Macedonski, până la volumul intitulat semnificativ, Noaptea,
din 1967, anul morții scriitorului).
Valoarea incontestabilă a operei argheziene a fost subliniată, de altfel, încă de la
publicarea primelor sale volume (Cuvinte potrivite, în 1927, Icoane de lemn, 1929, Poarta
neagră, 1930, Flori de mucigai, 1931 – urmate, într-o succesiune constantă, de toate celelalte
volume ce întregesc opera antumă a scriitorului).
Volume precum, într-o enumerare selectivă: Cartea cu jucării – 1931; Tablete din țara lui
Kuty – 1933; Ochii Maicii Domnului – 1934; Cărticica de seară – 1935; Cimitirul Buna –
Vestire – 1936; Ce-ai cu mine vântule? – 1937; Hore – 1939; Versuri – 1940; Bilete de papagal
și Manual de morală practică – 1946; Una sută de poeme – 1947; Pagini din trecut și 1907 –
5
Eugen Lovinescu, Istoria literaturii române contemporane, III, Evoluția poeziei lirice, Editura Ancora, 1927, p.
324 - 325

10
peisaje – 1955; Cântare omului – 1956; Tablete de cronicar – 1960; Frunze – 1961; Poeme noi –
1963; Noaptea – 1967. De remarcat faptul că, din 1962, așadar încă din timpul vieții scriitorului,
a început editarea ediției definitive de Scrieri, ediție ajunsă la peste patruzeci de volume,
cuprinzând întreaga operă argheziană – poezia, proza, teatrul, publicistica, critica de

11