1.

Context

Noțiunea de ,,practici concertate” a devenit odată cu trecerea timpului tot mai frecvent
întâlnită și aplicată, respectiv dezbătută, în contextul atenției organismelor internaționale, în
primul rând, orientate înspre reglementarea comportamentelor comerciale manifestate de
întreprinzători. La rândul lor, statele membre ale Uniunii Europene au avut datoria de a-și
armoniza legislația în acest sens, pentru ca sistemele economice să funcționeze la
aproximativ aceleași standarde.

Așa cum este cunoscut, fundamentul funcționării economiei europene este sistemul pieței
unice. Instituirea pieței a fost un obiectiv al Uniunii, transpus în dispozițiile articolului 26,
alineatul (2) al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene astfel: ,,Piața internă
cuprinde un spațiu fără frontiere interne, în care libera circulație a mărfurilor, a persoanelor,
a serviciilor și a capitalurilor este asigurată în conformitate cu dispozițiile tratatelor.” De aici
se poate deduce liberalizarea organizată a pieței economice, care permite circulația
mărfurilor, a persoanelor, a serviciilor și a capitalurilor, fără nicio formă de discriminare.

Totuși, există anumite restricții în ceea ce privește această libertate, cuprinse în conținutul
regulilor de drept concurențial, menite să echilibreze șansele și oportunitățile tuturor
întreprinzătorilor și în același timp să optimizeze operațiunile economice, astfel încât toți
participanții să aibă de câștigat.

2. Reglementare

Principalele linii directoare ale concurenței comerciale sunt trasate în Tratatul privind
funcționarea Uniunii Europene, în vigoare din 1 decembrie 2009, mai precis în Titlul VII –
Norme comune privind concurența, impozitarea și armonizarea legislativă, Capitolul 1 –
Regulile de concurență, dar și în alte acte ulterioare.

În dreptul intern, regulile de concurență comercială sunt cuprinse în Legea concurenței nr.
21/1996, cu modificările ulterioare. Obiectivul acestui act normativ este, în fapt, asigurarea
condiţiilor comportamentale specifice pentru stimularea şi protejarea concurenţei, iar scopul
constă în dezvoltarea unei economii echilibrate, eficiente şi competitive pe piaţa internă și
totodată menținerea standardelor impuse funcționării pieței internaționale. Toate aceste
aspecte reprezintă o garanţie pentru asigurarea bunăstării sociale şi pentru protejarea
consumatorilor.

3. Noțiune și clasificare

Restricțiile se referă la acorduri dintre întreprinderi, privite în sensul clasic de contracte, la

care recurg unele întreprinderi din diverse motive, la decizii dintre asocieri de întreprinderi,
care intervin de regulă după constituirea efectivă a așa-ziselor asocieri de întreprinderi, dar
care nu au însă un caracter de obligativitate pentru membrii asocierii și, în final la practicile
concertate care, spre deosebire de cele expuse anterior, reprezintă acțiuni coordonate ale
întreprinderilor, de natură faptică. [1] Toate acestea sunt prevăzute în cuprinsul articolului
101 al TFUE.

Articolul 5 din Legea concurenței menționează în tezele acestuia cinci practici concertate
evidențiate în mod special care au ca obiect sau au ca efect împiedicarea, denaturarea sau
restrângerea concurenței pe piața internă a României, și anume: stabilirea directă sau
indirectă a prețurilor de cumpărare ori de vânzare sau orice alte condiții prestabilite de
tranzacționare, limitarea sau controlul producției, a comercializării, a investițiilor sau a
dezvoltării tehnice, împărțirea piețelor sau a surselor de aprovizionare, aplicarea în
raporturile cu partenerii comerciali de condiții inegale în contextul prestațiilor echivalente,
creând în acest fel un vădit dezavantaj concurențial și condiționarea încheierii unor contracte
de acceptarea din partea partenerilor a unor prestații suplimentare care, prin natura lor sau
conform uzanțelor comerciale, nu au legătură cu obiectul respectivelor contracte.

Avem în considerare așadar aceste forme principale pe care le îmbracă practicile

concertate.

Din punct de vedere economic, înţelegerile se clasifică [2] în acorduri orizontale, care au
în vedere agenţii economici de la acelaşi nivel al proceselor economice și acorduri verticale,
care privesc agenţii economici situaţi la niveluri diferite ale aceluiaşi proces economic.
Înțelegerile verticale, cel mai des întâlnite în practică, sunt cele având că obiect stabilirea
prețului de revânzare, cu alte cuvinte stabilirea unui nivel fix sau minim al prețului pe care
cumpărătorul este obligat să îl plătească. O astfel de practică poate consta și în
condiționarea acordării unor facilități de respectarea unui anumit nivel de preț, stoparea
livrărilor sau chiar rezilierea unui contract.

Acordurile dintre agenţii economici intră sub incidenţa interdicţiilor prevăzute de articolul
5 al Legii concurenţei atunci când există posibilitatea ca aceste convenții să aibă un impact
negativ considerabil asupra formelor de manifestare a concurenţei pe piaţă, cum ar fi
concurenţa prin preţ, prin calitatea şi cantitatea produselor, prin inovaţie, prin diversitatea
sau noutatea ofertei. Acordurile pot avea asemenea efecte printr-o reducere substanțială a
competiţiei între părţile înţelegerii sau la rândul lor, între acestea şi terţi.

În consecință, înțelegerile anticoncurențiale sau practicile concertate, realizate prin

coordonarea comportamentului întreprinderilor pe piață, fără să se fi încheiat vreun acord,
pot avea loc pe de-o parte la nivel orizontal. La acest nivel, companiile sunt concurenți situați
pe aceeași treaptă a lanțului de producție sau de distribuție. Cele mai riscante și mai grave
înțelegeri de acest fel sunt cele de tip cartel, cu caracter secret, care se axează pe fixarea
prețurilor, pe stabilirea exactă a piețelor și a clienților prin împărțire, precum și limitarea
producției sau a distribuției în aceste circumstanțe. Se încadrează în categoria înțelegerilor la
nivel vertical acele acorduri stabilite între întreprinderi care operează la niveluri diferite ale
lanțului de producție sau distribuție, ca acelea dintre producători și distribuitorii acestora.
 Acordul vertical a fost definit prin Regulamentul Uniunii Europene nr. 330/2010 privind
aplicarea articolului 101, alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, a
categoriilor de acorduri verticale și practici concertate, ca fiind „un acord sau o serie de
practici concertate convenite între două sau mai multe întreprinderi care activează fiecare,
în sensul acordului sau al practicilor concertate, la niveluri diferite ale procesului de
producție sau de distribuție, și care se referă la condițiile în care părțile pot cumpăra, vinde
sau revinde anumite bunuri sau servicii”.

Există anumite condiții pentru ca un comportament al întreprinderilor să se califice drept

practică concertată. Acestea reclamă o colaborare de facto între întreprinderile care își
propun să tranzacționeze, iar colaborarea să se îndrepte în mod voit și vădit spre
restrângerea, împiedicarea concurenței pe piață.

Înţelegerile ilegale cu caracter anticoncurențial pot lua diferite forme, cele mai comune
fiind formele solemne – contracte, în sensul clasic, care uneori ajung să fie distruse, pentru a
distruge probele – situație în care părţile comunică în mod direct, verbal sau în scris,
folosind termeni specifici şi condiţii privind obiectivele propuse. Înţelegerile nu trebuie să fie
însă neapărat formale, nefiind o condiție obligatorie. Se poate ajunge la o înţelegere prin
mijloace informale de comunicare, incluzând conversaţii la o întrunire a asociaţiei
profesionale, declaraţii publice ale reprezentanților întreprinderilor, anunţuri de preţ sau
publicitate sau comunicări prin intermediul clienţilor. Astfel, o înțelegere anticoncurențială
poate fi numai o practică statornicită, de sorginte cutumiară.

Dovezile comportamentului anticoncurențial care dovedesc aparența unor practici

concertate reprezintă cel mai important tip de dovezi economice. Analiza comportamentului
părţilor este importantă pentru a se putea identifica acel comportament caracterizat drept
contrar interesului unilateral al părţilor şi care susţine existenţa unei înţelegeri în acest sens.
O dovadă a acestui comportament este comportamentul paralel, similar privind preţurile –
modificări identice sau aproape identice ale preţurilor de către concurenţi, operate în mod
(aproape) concomitent. [3]

Comportamentul săvârșit de o întreprindere care deține poziție dominantă pe o piață

poate îngrădi/elimina concurența prin practici de excludere, de exploatare sau de
discriminare. Înțelegerile privind stabilirea prețurilor sunt formă de acord anticoncurențial
cea mai frecvent întâlnită în practică. Acestea se referă la fixarea concertată, direct sau
indirect, a prețurilor de vânzare sau de cumpărare, precum și a oricăror alte condiții stabilite
pe cale contractuală.

Fixarea prețurilor sau a tarifelor se poate realiza pe diverse căi, fie în mod nemijlocit, când
este stipulat prețul ce nu ar trebui să fie stabilit prin contract, fie mijlocit, atunci când se
permite cunoașterea respectivului preț sau tarif pe cale indirectă.

Înțelegerile verticale, cel mai des întâlnite în practică, au ca obiect stabilirea prețului de
revânzare, altfel spus stabilirea unui nivel fix sau minim al prețului pe care cumpărătorul este
ținut să îl plătească. O astfel de practică poate să se manifeste și prin condiționarea acordării
unor facilități de respectarea unui anumit nivel de preț, stoparea livrărilor sau chiar rezilierea
unui contract. [4]

4. Exceptare

În temeiul argumentărilor și explicațiilor aduse de Comisia Europeană prin Regulamentul

nr. 330/2010 de care am amintit mai sus, citez articolul (3) din considerente: ,, Categoria de
acorduri verticale care poate fi considerată, ca respectând, în mod normal, condițiile
prevăzute la articolul 101 alineatul (3) din tratat, include acordurile verticale pentru
cumpărarea ori vânzarea de bunuri sau servicii, atunci când acele acorduri sunt încheiate
între întreprinderi neconcurente, între anumite întreprinderi concurente ori de către
anumite asociații de comercianți cu amănuntul Aceasta include, de asemenea, acorduri
verticale care conțin dispoziții auxiliare privind transferul sau utilizarea drepturilor de
proprietate intelectuală. Termenul «acorduri verticale» include practicile concertate
corespunzătoare.”

În acest context, se permite încheierea de acorduri verticale, ca practici concertate, în

măsura în care aceste acorduri conțin restricții verticale în conformitate cu cerințele
Regulamentului. Astfel, articolul 2) intitulat ,,Exceptare” prevede în alineatul (1) faptul că ,,în
conformitate cu articolul 101 alineatul (3) din Tratat și sub rezerva dispozițiilor prezentului
regulament, articolul 101 alineatul (1) in tratat nu se aplică acordurilor verticale.”

În continuare, alineatul (3) statuează următoarele: ,,Exceptarea prevăzută la alineatul (1)

se aplică acordurilor verticale încheiate între o asociație de întreprinderi și membrii ei sau
între o astfel de asociație și furnizorii ei, doar dacă toți membrii asociației sunt comercianți
cu amănuntul de bunuri și dacă nici un membru individual al asociației, împreună cu
întreprinderile asociate, nu realizează o cifră de afaceri anuală totală care depășește 50 de
milioane euro. Acordurile verticale încheiate între asemenea asociații intră sub incidența
prezentului regulament, fără a aduce atingere aplicării articolului 101 din tratat acordurilor
orizontale încheiate între membrii asociației și deciziilor adoptate de asociație.” Așadar, se
impune condiția ca toți membrii asocierii să practice comerțul cu amănuntul de bunuri și, în
plus, niciun membru individual al acestei asocieri, împruenă cu membrii colectivi, să nu
realizeze o cifră de afaceri anuală totală de maximum 50 milioane de euro.

Articolul 3) al aceluiași regulament menționează că ,,exceptarea prevăzută la articolul 2 se

aplică în condițiile în care cota de piață deținută de furnizor nu depășește 30 % din piața
relevantă pe care acesta vinde bunurile sau serviciile contractuale, iar cota de piață deținută
de cumpărător nu depășește 30 % din piața relevantă pe care acesta cumpără bunurile sau
serviciile contractuale.”

5. Concluzie

În considerarea celor expuse în acest referat, putem concluziona faptul că stabilirea unor
acorduri cu diferite întreprinderi, privite lato sensu, poate fi considerată o manieră
susceptibilă de a produce beneficii substanțiale pentru părțile înțelegerii, materializate prin
avantaje economice în diverse variante, cum ar fi eficientizarea sau reducerea unor costuri,
evitarea unor riscuri inerente activității comerciale desfășurate, creșterea idealului de
investiții sau chiar creșterea calității bunurilor sau serviciilor. Important este ca părțile să
înțeleagă anvergura consecințelor pe care astfel de acorduri le pot produce pe termen scurt
sau lung, în raport cu concurenții sau neconcurenții, respectând cu cât mai mare strictețe
cerințele legislative în materie.

[1] Florea Vlad-Teodor, ,,Conceptul și limitele practicilor concertate în lumina dreptului

concurențial al Uniunii Europene”, în Revista Pandectele Române, nr. 6/2015.

[2] Moşteanu, Tatiana, ,,Concurenţa. Abordări teoretice şi practice’’, Editura Economică,

Bucureşti, 2000, pag. 293.

[3] Boantă, Alina, ,,Înțelegeri secrete anticoncurențiale”, articol pe www.juridice.ro:

https://www.juridice.ro/149425/intelegeri-secrete-anticoncurentiale.html

[4] Anton, Ana, ,,Principalele practici anticoncurențiale”, articol pe www.greculawyers.ro:

https://greculawyers.ro/principalele-practici-anticoncurentiale/