INSTITUȚIILE

EUROPENE
 Articolul 13 TUE
Uniunea dispune de un cadru instituțional care vizează promovarea valorilor sale,
urmărirea obiectivelor sale, susținerea intereselor sale, ale cetățenilor săi și ale
statelor membre, precum și asigurarea coerenței, a eficacității și a continuității
politicilor și a acțiunilor sale.
Instituțiile Uniunii sunt:
— Parlamentul European;
— Consiliul European;
— Consiliul;
— Comisia Europeană (denumită în continuare „Comisia”);
— Curtea de Justiție a Uniunii Europene;
— Banca Centrală Europeană;
— Curtea de Conturi.
(2) Fiecare instituție acționează în limitele atribuțiilor care îi sunt
conferite prin tratate, în conformitate cu procedurile, condițiile și
scopurile prevăzute de acestea. Instituțiile cooperează unele cu altele în
mod loial.
(3) Dispozițiile referitoare la Banca Centrală Europeană și la Curtea de
Conturi, precum și dispozițiile detaliate referitoare la celelalte instituții
figurează în Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
(4) Parlamentul European, Consiliul și Comisia sunt asistate de un
Comitet Economic și Social și de un Comitet al Regiunilor, care exercită
funcții consultative.
 COMISIA
EUROPEANĂ
Comisia Europeană reprezintă organul consultativ și executiv al
UE, având sarcina de a elabora propuneri legislative și de a pune în
aplicare deciziile Parlamentului European și ale Consiliului UE, de a
asigura respectarea acordurilor și implementarea politicilor și
bugetului UE.
Într-un stat naţional dreptul de iniţiativă este exercitat de guvern şi
de parlament, însă la nivelul UE acest drept revine în principal
Comisiei Europene şi doar cu titlu de excepţie, în unele cazuri revine
Consiliului de Miniştri şi Parlamentului European.
Totodată, Comisia se caracterizează prin independența din punct
de vedere politic.
Comisia Europeană este alcătuită din câte un comisar pentru fiecare
țară a UE, propus de guvernul național, și are sediul la Bruxelles. (27 de
comisari, cu durata mandatului de 5 ani. Fiecărui comisar îi este atribuită
de către preşedinte responsabilitatea pentru unul sau mai multe domenii de
acţiune.)
Potrivit art.17 alin. (5) din TUE ”începând cu 1 noiembrie 2014, Comisia
este compusă dintr-un număr de membri, incluzând președintele și Înaltul
Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,
corespunzător cu două treimi din numărul statelor membre, atât timp cât
Consiliul European nu decide modificarea acestui număr, hotărând în
unanimitate. ”
Comisarii sunt organizați în Colegiul comisarilor, din care fac parte
20 de comisari și președintele Comisiei, șapte vicepreședinți (inclusiv
prim-vicepreședintele), precum și Înaltul Reprezentant al Uniunii
pentru afaceri externe și politica de securitate (rolul acestuia este de
a reprezenta U.E. în cadrul organizațiilor internaționale, de a coordona
activitatea comisarilor europeni însărcinați cu tratarea unor probleme privind
relațiile externe și de a conduce Grupul Comisiei privind acțiunea externă.)
Noua Comisie este numită în termen de șase luni de la alegerile
pentru Parlamentul European.
Guvernele statelor membre propun un nou Președinte al Comisiei, care
trebuie ales de către Parlamentul European.
Comisia Europeană propune noi acte legislative, în vederea protejării
intereselor UE și ale cetățenilor săi, iar în procesul de luare a deciziilor al
Consiliului și Parlamentului European, aceasta depinde și de guvernele și
administrațiile statelor membre în elaborarea și implementarea
regulamentelor și directivelor europene.
Comisia Europeană administrează politicile UE și alocă fonduri
europene și, alături de Consiliu și Parlament, stabilește prioritățile de
cheltuieli ale UE.
Comisia Europeană elaborează bugetele anuale și asigură controlul
cheltuielilor UE.
Pe lângă dreptul său exclusiv de inițiativă în toate procedurile
legislative, Comisia Europeană asigură și respectarea legislației
UE alături de Curtea de Justiție, controlând implementarea și
aplicarea legislației europene fiind cunoscută și sub denumirea de
„gardian al tratatelor” și reprezintă UE pe scena
internațională.
Comisia Europeană, pe baza politicii generale a Comisiei, prin
comisarii săi stabilește obiectivele strategice și programul
anual de lucru.
Comisia Europeană adoptă decizii, pe baza responsabilității colective,
prin consens, dar se pot supune și votului. În acest caz, este nevoie de
majoritate simplă.
Comisia elaborează proiectele de propuneri legislative, pe care le
transmite Consiliului și Parlamentului pentru etapa următoare a procesului
legislativ.
Comisia Europeană oferă cetățenii posibilitatea de a-și exprima
opinia cu privire la politicile UE, să ia parte la consultările publice pe
teme de interes, să lanseze o inițiativă cetățenească europeană sau
să înainteze o plângere oficială, dacă se consideră că legislația
europeană nu este corect aplicată. Cetățenii UE trebuie să colecteze cel
puțin un milion de semnături valabile într-un sfert din statele membre ale
UE într-o perioadă de un an de zile.
Şedinţele Comisiei se desfășoară cel puţin o dată pe săptămână, în
şedinţe care nu sunt publice, sub trei forme: în şedinţe plenare, în
şedinţe săptămânale ale şefilor de cabinete, prin procedura scrisă.
CURTEA DE JUSTIŢIE A
UNIUNII EUROPENE
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) este alcătuită din:
Curtea de Justiţie și
Tribunalul Uniunii Europene.

Tratatele UE prevăd posibilitatea creării şi a altor tribunale

specializate.
Nu trebuie confundată Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, cu sediul
la Luxemburg, cu Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cu sediul la
Strasbourg, care aparține de Consiliul Europei.
Instanță supremă în materie de drept european ce asigură
respectarea interpretării și aplicării tratatelor constitutive ale Uniunii
Europene, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene reprezintă instituția
jurisdicțională a U.E. și a Comunității Europene a Energiei Atomice
(C.E.E.A.), care își regăsește temeiurile juridice în art.31-45 din Tratatul
C.E.C.O., art. 4, 164-168 din Tratatul C.E.E. şi în art.136-160 ale
Tratatului C.E.E.A.

Este cea mai veche jurisdicție a U.E., creată în 1951. Din 1957, devine
singurul organ comun al celor trei comunităţi: CECA, CEE şi EURATOM.
Misiunea Curții este de a examina legalitatea actelor Uniunii și de a
asigura interpretarea și aplicarea uniformă a dreptului Uniunii.
În prezent, Curtea de Justiţie de la Luxemburg este formată dintr-un număr
de judecători egal cu numărul Statelor membre (28/27 – post Brexit de
judecători) şi este asistată de 11 avocaţi generali. Grefierul este secretarul
general al instituției.
Judecătorii Curţii sunt numiţi de comun acord de guvernele statelor
membre. Aceştia sunt selecţionaţi dintre personalităţile care prezintă
„toate garanţiile de independenţă şi care întrunesc condiţiile cerute pentru
exercitarea, în ţările lor respective, a celor mai înalte funcţii jurisdicţionale
sau care sunt jurisconsulţi ce posedă competenţe notorii” (art.167 alin.(1)
din Tratatul C.E.E.). Pe toată durata mandatului acestora, ei sunt
independenţi de ţările lor de origine, care nu îi pot revoca.
Aceleaşi principii de numire a judecătorilor stau și la baza
numirii avocaţilor generali, aceștia având sarcina, aşa cum este
prevăzut în tratate, de a prezenta public, cu toată imparţialitatea
şi total independent, concluzii motivate asupra cauzelor supuse
Curţii de justiţie, asistând astfel Curtea în activitatea sa şi
sprijinind-o în îndeplinirea misiunii sale.
Mandatul judecătorilor şi avocaţilor generali este de 6 ani şi poate fi
reînnoit. Din trei în trei ani are loc o reînnoire parţială, în vederea
asigurării unei anumite continuităţi a Curţii. Această reînnoire
presupune ca jumătate din judecători să fie schimbaţi din 3 în 3 ani.
Judecătorii desemnează din rândul lor un preşedinte pentru un
mandat de trei ani (În cazul camerelor de cinci judecători preşedinţii
acestora sunt aleşi pentru o perioadă de trei ani, iar în cazul camerelor
de trei judecători, preşedinţii sunt aleşi pentru o perioadă de un an),
de asemenea reeligibil.
Curtea este autorizată să creeze camere compuse fiecare din trei sau
cinci judecători. Tot Curtea desemnează din rândul avocaţilor generali
un prim avocat general.
Curtea poate judeca în şedinţă plenară în Marea Cameră (formată din
15 ai Curții) sau în camere formate din cinci sau din trei judecători.
Judecătorul-raportor este numit, pentru fiecare cauză în parte, de către
Preşedintele completului şi are ca scop să urmărească desfăşurarea
procedurii şi să redacteze un raport preliminar care devine, ulterior, un
proiect de hotărâre.
TRIBUNALUL UNIUNII EUROPENE
Tribunalul UE fost creat în 1988 sub denumirea de Tribunalul de
Primă Instanţă pentru a simplifica activitatea Curţii de Justiţie şi
pentru a scurta termenele de soluţionare a cauzelor. Sub această
denumire a început sa funcţioneze în anul 1990.
Deşi nu are statut de instituţie, ci numai de organ de jurisdicţie,
Tribunalul trebuie studiat în contextul regulilor referitoare la
competenţele şi procedurile Curţii de Justiţie.
Tribunalul este format din câte un judecător pentru fiecare stat
membru. Ei sunt numiţi pentru şase ani printr-un acord comun de
către guvernele statelor membre şi au reînnoibil, din trei în trei ani; cei
cărora le expiră mandatul pot fi numiţi din nou. Statutul lor este
analog cu cel al membrilor Curţii de Justiţie.
Membrii aleg dintre ei un preşedinte pentru un mandat de trei ani,
judecă în Camere compuse din trei sau cinci membri, de un judecător
unic, sau chiar 15 membri (Marea Cameră), conform Regulamentului
de procedură. În anumite situaţii, Tribunalul judecă în plenul său.
Membrii Tribunalului pot fi chemaţi să exercite şi funcţia de avocat
general, cu excepţia preşedintelui, având în vedere că Tribunalul nu
dispune de avocaţi generali permanenţi.
Judecătorul unic poate judeca o cauză atunci când respectă cumulativ
următoarele 4 condiţii:
a) este foarte simplă din punct de vedere juridic;
b) sesizarea se realizează printr-o decizie de trimitere, adoptată cu
unanimitate de un complet de 3 judecători, după examinarea cauzei;
c) acțiunea respectivă trebuie să se încadreze în categoria acțiunilor directe
(acțiune în anulare, acțiune în carenţă, acțiune în responsabilitate);
d) acţiunea să nu aibă ca obiect legalitatea unui act de aplicabilitate
generală ori privind punerea în aplicare a unor reguli relative la concurenţă,
controlul concentrărilor comerciale, ajutorul de stat, sau organizarea
comună a piețelor agricole şi a mărcilor europene.
În ceea ce privește procedura în fata Curtii, aceasta include o fază
scrisă şi, atunci când este este cazul, o fază orală, publică. Atunci când
se încheie procedura scrisă, este la latitudinea părților să indice, dacă
doresc organizarea unei ședințe de audiere a pledoariilor (și care sunt
motivele care stau la baza acestei solicitări). În cazul în care se aprobă
și se organizează ședința de audiere a pledoariilor, cauza se va ține în
şedinţă publică, care ia sfârșit odată cu prezentarea concluziilor
avocatului general și cu soluția Curții de Justiţie.
Hotărârile Curtii de Justiţie sunt adoptate cu majoritate de voturi, în
ședință publică, având la bază un proiect de hotărâre redactat de
judecătorul raportor.
Întrucât la deciziile Curţii de Justiţie nu se poate face recurs în faţa
tribunalelor naţionale, acestea au valoare obligatorie şi executorie pe
întregul teritoriu al Uniunii Europene, ducând la crearea ordinii juridice
unice.
Există și o serie de proceduri speciale (ex. procedura simplificată,
procedura accelerată, procedura preliminară de urgenţă, procedura
măsurilor provizorii).
CJUE a favorizat într-o mare măsură formarea şi îmbogăţirea dreptului
european ale cărui dispoziţii se impun tuturor: instituţiilor europene,
statelor membre, tribunalelor naţionale, cetăţenilor.
Curtea de Justiţie a consacrat necesitatea aplicării directe a dreptului
Uniunii Europene, dar și supremaţia dreptului Uniunii asupra dreptului
naţional.
S-a creat astfel spaţiul juridic european guvernat de principiul
răspunderii statelor membre pentru încălcarea dreptului Uniunii, având
ca scop protejarea drepturilor cetățenilor europeni.