In gradina Ghetsiman

Vasile Voiculescu (pseudonim literar: V. Voiculescu, n. 27 noiembrie 1884,[3][4] Pârscov, Judeţul

Buzău, România – d. 26 aprilie 1963,[3][4] București, Republica Populară Română) a fost un scriitor
și medic român. În domeniul literar s-a distins în principal ca poet, dramaturg și prozator.
Începuturile poetice ale lui Vasile Voiculescu au stat sub influența poeziei lui Vasile
Alecsandri, Alexandru Vlahuță, George Coșbuc. Lirica sa din perioada interbelică se distinge prin
puternice accente religioase, generate de convingerea că există Dumnezeu

Traditionalismul este un concept cultural care,asa cum sugereaza si numele,pretuieste,apara si

promoveaza traditia,perceputa ca o insumare a valorilor arhaice,traditionale ale spiritualitatii si
expuse pericolului degradarii si eroziunii. O notabila incercare de conservare a valorilor traditiei
romanesti se regaseste in activitatea poporanismului si samanatorismului,care s-au manifestat
pregnant in primele doua decenii ale secolului al XX-lea si a caror reactie a avut si un aspect
negativ,deoarece adeptii acestor curente au respins cu fermitate orice tendinta de modernizare
a literaturii nationale. In perioada interbelica,directia traditionalista s-a regasit,la nivel identic,in
programul promovat,in principal,de reviste cu orientari poetice distincte. "Gandirea",revista
aparuta la Cluj in 1921,s-a situat de la inceput pe o linie traditionala,propunandu-si sa apere
"romanismul" adica ceea ce e specific "sufletului national". Ceea ce aduce nou ideologia
gandiristilor este promovarea in operele literare a credintei religioase ortodoxe,care ar fi
elementul esential de structura a sufletului taranesc. Dintre poetii care au aderat la aceste idei si
care le-au ilustrat in operele lor pot fi mentionati Lucian Blaga,Ion Pillat,Vasile
Voiculescu,Nichifor Crainic. "Viata romaneasca",revista aparuta in doua serii la Iasi a avut in
prima perioada(1906-1916) o orientare poporanista adica o simpatie exagerata pentru taranul
obosit si asuprit. In 1920,revista si-a reluat aparitia tot a Iasi,sub conducerea lui Garabet
Ibraileanu,schimbandu-si atitudinea,deoarece dupa primul razboi mondial,taranii primisera
pamant si drept de vot,de aceea in noua conceptie "va ramanea sentimentul de simpatie si
solidaritate" fata de taranime,"dar nu mila,nu vina,nu datoria" "Samanatorul".revista de cultura si
literatura aparuta la Bucuresti intre 2 decembrie 1901 si 27 iunie 1910,a fost condusa pe rand
de Alexandru Vlahuta si George Cosbuc(1901-1902),Nicolae Iorga(1905-1906) si A.C.
Potiovici(1909). Samanatoristii se opuneau influentelor straine,considerate primejdioase pentru
cultura nationala. Trasaturile specifice traditionalismului sunt urmatoarele:intoarcerea la originile
litaraturii,promovarea ideei ca mediul citadin este periculos pentru puritatea
sufletelor,promovarea problematicii taranului,accentuarea eticii,etnicului si a socialului,cultivarea
universului patriarhal al statului,proza este una realista de reconstituire sociala,istoria si folclorul
sunt principalele izvoare de inspiratie,dar intr-un mod exaltat,prezenta elementelor religioase si
ilustrarea specificului national,in spirit exagerat.

Poezia lui Vasile Voiculescu se impune in perioada interbelica printr-o traiectorie spectaculoasa de
la ecourile pasoptiste ale inceputurilor la traditionalism si la modernism, cunoscand nuantari si
redefiniri permanente. Debutand sub semnul semanatorismului, tendinta ilustrata prin surprinderea
universului rural sau a eroismului primului razboi mondial, poetul se orienteaza spre formula
gandirismului in volumul „Parga" ce marcheaza o innoire a expresiei si o spiritualizare a
imaginarului/. Indepartarea de pastelul traditional si de alegoriile facile determina interpretarea
scenelor si a motivelor biblice ce devin pretexte ale meditatiei lirice potentand zbuciumul omului aflat
in cautarea divinitatii si a cunoasterii.
Inclusa in acest volum, poezia „In gradina Ghetsemani" evidentiaza aceasta tendinta a creatiei lui
Vasile Voiculescu, tema religioasa a acesteia permitand deschideri reflexive prin durprinderea
dualitatii trup-suflet, material-spiritual. Textul valorifica episodl biblic al rugaciunii lui lisus din gradina
Ghetsimani in noaptea dinaintea crucificarii. Punctul de plecare pentru ilustrarea dualitatii lui Hristos
it constituie Evanghelia dupa Luca, in care se accentueaza suferinta sufleteasca.
Titlul, ca element de paratextualitate, constituie o cheie in descifrarea mesajului poetic. Acesta
indica un topos biblic, Ghetsemani insemnand in limba ebraica locul unde se strivesc maslinele.
Substantivul gradina denumeste un spatiu propice meditatiei, retragerii in sine, dar si al rugaciunii si
al ispitei.
Poezia cuprinde patru catrene, iar structurarea imaginarului poetic reliefeaza natura duala a lui lisus,
oscilatia intre ezitare, teama, indoiala, neliniste si asumarea sacrificiului care presupune depasirea
acestor stari. Viziunea lui Vasile Voiculescu asupra suferintei fapturii christice se dezvaluie in trei
secvente ce marcheaza cresterea in intensitate a zbuciumului si potentarea acestuia prin
proiectarea in planul naturii.

Prima strofa reda imaginea lui lisus a carui drama este proiectata intr-un timp mitic prin verbele la
imperfect „nu primea", „se-mpotrivea", „curgeau", ce ilustreaza latura umana marcata de lupta cu un
destin inspaimantator. Epitetul metaforic „sudori de range" si comparatia „chipu-i alb ca varul"
sugereaza suferinta intensa asociata cu dimensiunea umana si puncteaza totodata latura divina.
Discursul compune imaginea iconica, prezentand drama interioara, tragismul ilustrat de inchiderea
spiritului divin in trupul limitat. Ultimul vers proiecteaza suferinta in planul cosmic prin imaginea
dezlantuirii stihiilo, evidentiind reverberatiile disperarii.
Cea de-a doua secventa dezvolta semnificatiile zbuciumului, potentand drama fiintei christice.
Constructia „o mana nendurata" se constituie intr-o metonimiece sugereaza vointa divina neclintita
ce a trasat un destin necrutator, care desi este de exceptie, sta sub semnul unor obstacole si a
suferintei. Semnificatia paharului, simbol biblic preent in prima strofa se dezvolta prin termenii „cupa"
si „bautura" prin care se ilustreaza motivul jertfei ce are menirea de a aduce izbavirea de pacate.
Dramatismul conditiei christice este sugerat de valoarea superlativa a epitetelor „mana nendurata" si
„grozava cupa". Hiperbola din versul „Si-o sete uriasa sta sufletul sa-i rupa" exprima o constientizare
a propriului drum, necesitatea de a actiona conform celor stabilite, amplificand astfel suerinta care is
nastere din conflictul dintre latura umana si latura divina.
A treia strofa surprinde alta etapa a sublimarii fiintei prin asumarea sacrificiului. Constructiile
oximoronice redau imaginea „infamei bauturi" sub forma unui jc dintre esenta si aparenta ce
ilustreaza ideea ca bucuria mantuirii se ascunde in realitatea cruda si nemiloasa. Versul final
„Batanduse cu Moartea, uitase de Viata" concentreaza sensul luptei christice, moartea trupului
devenind o conditie a dobandirii vietii de apoi.
In ultima secventa apar elemente expresioniste prin proiectarea suferintei in cadrul natural. Efectele
mortii sunt redate prin imagini apocaliptice ce evidentiaza dezordinea („vraistea gradinii") si
perturbarea echilibrului („se framantau maslinii"). In al treilea vers, metafora „batai de aripi" confera
ambiguitate discursului, putand face trimitere la ingerul mantuirii sau la ingerul mortii. Sugestia
thanatica este intarita prin imaginea ulii, a caror miscare circulara pune in lumina ciclicitatea
existentei.
In ceea ce priveste limbaul poetic, viziunea traditionalista este sustinuta prin termeni regionali si
arhaici: „sterlici", „vraistea", „pe branci", „tihna". Tragedia omului aflat in lupta cu limitele se cu sinele
este dezvoltata prin campul semantic „pahar"-„cupa"-„infama bautura" prin care se contureaza
motivul jertfei. Imperfectul si gerunziile au valoare durativa, amplificand starile si trairile. La nivel
stilistic, se remarca prezenta unor imagini sugestive realizate prin epitete („mana nendurata",
„grozava cupa"), comparatii („chipu-i alb ca varul"), metafore („batai de aripi"), oximoron („Si sub
veninul groaznic simtea ca e dulceata") si hiperbola („Si-o sete uriasa sta sufletul sa-i rupa"). Textul
respecta canoanele prozodice, fiind structurat in patru catrene cu versuri de 14 silabe cu rima
incrucisata si ritm iambic.
In concluzie, poezia „In Gradina Ghetsemani" este traditionalista prin apelul la sursa de inspiratie
religioasa, coordonata a liricii gandiriste, prin lexicul poetic marcat de numeroase arhaisme si
regionalisme sugestive si prin versificatia canonica. Opera se individualizeaza prin elemente de
factura modernista, reprezentate de accentele expresioniste din ultima strofa ce potenteaza prin
imagini apocaliptice drama fiintei christice.