Plumb

George Bacovia (născut George Andone Vasiliu) n. 4/16 septembrie 1881, Bacău, Regatul
României[2] – d. 22 mai 1957,[3][2][4][5] București, Republica Populară Română[6][2]) a fost un scriitor
român format la școala simbolismului literar francez. Este autorul unor volume de versuri și proză
scrise în baza unei tehnici unice în literatura română, cu vădite influențe din marii lirici moderni
francezi pe care-i admira, dar și, cum spune versul bacovian, „din Eminescu, Heine și Lenau.” La
început văzut ca poet minor de critica literară, va cunoaște treptat o receptare favorabilă, mergând
până la recunoașterea sa drept cel mai important poet simbolist român și unul dintre cei mai
importanți poeți din poezia română modernă.

Simbolismul este un curent literar aparut in Franta la sfarsitul secolului al XIX-lea,ca o reactie la
romantism si parnasianism. In Romania,simbolismul actualizeaza mai multe etape. Prima etapa,
"etapa tatonasilor" il are ca reprezentant pe Alexandru Macedonski si revista sa "Literatorul", a
doua etapa, "etapa pseudosimbolista" il are ca reprezentant pe Ovid Densusianu,a treia etapa
numita si "etapa minulesciana" il are ca reprezentant pe Ion Minulescu, iar a patra etapa, "etapa
bacoviana" cu George Bacovia ca reprezentant,reprezinta reala actualizare a simbolismului in
literatura romana. Trasaturile specifice simbolismului sunt urmatoarele:promovarea
simbolului(textul se construieste in jurul unui cuvant-cheie,care devine polul de
semnificatie),promovarea sugestiei,a vagului si a nedefinutului,preferinta pentru
corespondenta/sinestezie(un raport de afinitate romantica intre doi termeni,doua
planuri),inovatia tematica(orasul,moartea,singuratatea,natura,iubirea;natura devine in poezia
simbolista un mediu incarcat de afectivitate:primavara este anotimpul nevrozei;vara produce
descompunerea cadavrelor;toamna sta sub semnul ploilor care dematerializeaza universu,iar
iarna aduce zapezi apocaliptice;Iubirea nu este privita ca o emotie salvatoare,ci provoaca
neliniste si accentueaza sentimentul singuratatii),promovarea unor stari
negative(melancolie,tristete,angoasa,nevroza,prabusire interioara),impunerea principiului
muzicalitatii si promovarea cromaticii(fiecarei culori ii corespunde o stare de spirit:alb-
inexistenta;griul-monotonie;rosu si negru-moartea;roz,verde,albastru-nevroza si
angoasa;galben-singurate,tristete;violet-halucinatie).

Tema poeziei o constituie condiția poetului într-o societate lipsită de aspirații și

artificială. Lumea ostilă și stranie, conturată de câteva pete de ucloare este
proiecția universului interior, de un tragism asumat cu luciditate.

Titlul poezie este simbolul plumb, în sens denotativ, un metal greu cenușiu.
Aceasta sugerează apăsarea, angoasa, greutatea sufocnată, cenușiul existențial,
universul monoton, închiderea definitivă a spațiului existențial fără soluții de
ieșire.

Structura : poezia este alcatuită din 2 catrene, care corespund celor 2 planuri ale
realităţii: unul exterior, alcatuit din cimitir, cavou, simboluri ale unei univers rece, ostil,
care îl împinge pe poet la izolare şi disperare şi unul interior, sufletesc, sugerat de
sentimentul de iubire care îi provoacă poetului disperare, nevroză, deprimare, dezolare.
Cuvântul-cheie al poeziei este plumb, care se repetă de şase ori (folosit
obsesiv, apare de trei ori, în fiecare strofă în rima versurilor 1 i 4 la cezura versului 2)
şi are valoare de simbol,. În exprimarea sicriele de plumb sugerează nemiscare,
încremenire; amorul de plumb sugerează o senzaţie de rece, de insensibil; si-i atârnau
aripele de plumb sugerează căderea, imposibilitatea zborului şi a salvării.
Cuvântul cheie repetat astfel nu sugerează descompunerea materiei - element
definitoriu pentru poezia bacoviană - ci împietrirea; presiunea fiind prea mare, poetul se
pietrifică necondiţionat.
Prima strofă defineste un univers rece, străin, în care poetul trăieste
sentimentul singurătătii tragice. Acest spaţiu închis, sufocant, apăsător în care trăieşte
poetul poate ilustra societatea, ca univers limitat, dar şi pustiul sufletesc.
Dormeau adânc sicriile de plumb,
Si flori de plumb si funerar vestmânt -
Stam singur în cavou… si era vânt…
Si scârtâiau coroanele de plumb.
Spaima existenţială este amplificată de frecvenţa termenilor din câmpul
semantic al morţii, precum şi de stridenţa vb scârţâiau.

Strofa a douadefineste realitatea interioară. Poetul invocă amorul, dar acesta doarme
întors cu faţa spre apus, adică spre moarte. Aripile de plumb sugerează zborul în jos,
căderea surdă şi grea, din care poetul nu se mai poate înalţa; căderea în moarte este
inevitabilă, şi nici măcar iubirea invocată cu disperare nu reprezintă o şansa de salvare:
Dormea întors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, si-am început sa-l strig -
Stam singur lânga mort… si era frig…
Si-i atârnau aripile de plumb.
Limbajul artistic
La toate nivelurile (lexical, fonetic, morfosintactic), poetul exteriorizează ideea de
alunecare spre neant.
La nivel fonetic - Frecventa consoanelor m, b, v, l, a diftongului au si a
triftongului eau sugereaza foarte bine plânsetul, vaietul, ca ecou al atmosferei
insuportabile.
La niv. morfologic - Verbele la imperfect (dormeau, dormea, stam) desemnează
trecutul nedeterminat, o acţiune trecută dar neterminată, în continuă desfăurare încă,
aşadar permanenţa stării de angoasă.
-Repetitia conjunctiei si amplifică atmosfera macabră: Si flori de plumb si funerar
vestmânt - / …si era vânt… / Si scârtâiau coroanele… si-am început sa-l strig… si era
frig… si-i atârnau aripile de plumb….
La niv. lexical – prezenţa cuvintelor din câmpul lexical al morţii.
La niv stilistic - Epitetele adânc, întors, funerar, singur contribuie la realizarea unei
nelinisti metafizice.