Sunteți pe pagina 1din 33

ORDINUL ASISTENȚILOR MEDICALI GENERALIȘTI, MOAȘELOR ȘI

ASISTENȚILOR MEDICALI DIN ROMÂNIA

Curs de educație medicală continuă

ASPECTE DE PSIHOLOGIE ȘI SOCIALE IMPLICATE ÎN


ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
COPIL ȘI ADULT, CU DIABET ZAHARAT

Lector: Tonca Angelica Viorica

Oradea

2019

CURS DE EDUCAȚIE MEDICALĂ CONTINUĂ

1
I. TEMA CURSULUI:

ASPECTE PSIHOLOGICE ȘI SOCIALE IMPLICATE ÎN ÎNGRIJIREA

PACIENTULUI COPIL ȘI ADULT, CU DIABET ZAHARAT

II. TIMP DE LUCRU:


15 ore (15 ore teorie; 1,5 ore pauză);
3 zile (5 ore teorie / zi; ½ ore pauză / zi);

III. SCOPUL ȘI OBIECTIVELE FORMĂRII

Scopul: Eficientizarea îngrijirilor oferite de către asistenții medicali, prin promovarea


unui management bazat pe cunoașterea nevoilor fundamentale ale ființei umane, îngrijirea unui
pacient atât din punct de vedere fizic, mental, a celor cu deficiențe, indiferent de vârstă și în orice
unitate sanitară sau comunitate, pornind de la faptul că, starea de bine emoțională și socială, atât
la copii cât și la adulți, poate afecta considerabil sănătatea fizică.

Obiectivele formării:

- Abordarea pacientului ca un tot unitar, caracterizat prin nevoi și aspirații fiziologice;


- Strategii de abordare ale pacientului copil/adult, dar și al familiei, la contactul cu
boala și suferința, aspecte legate de stres, adaptare, nevoi de informare și educație în
diabetul zaharat;
- Strategii pentru o comunicare eficientă, ca element fundamental al ființei umane;

IV. RESURSELE NECESARE:


- Sală cu mobilier (pentru teorie și teste);
- Spațiu de practică (dacă este cazul);
- Videoproiector, calculator;
- Fișe de lucru;
- Pix.
V. SUPORT DE CURS:
 Curs tipărit
 Prezentare ppt (curs)
VI. MOD DE EVALUARE AL CURSANȚILOR
 Examinare sumativă – scrisă (test grilă inițial și final)

2
VII. MOD DE EVALUARE A LECTORULUI/CURSULUI
 Chestionar nenominal de evaluare al lectorului:
- Cunoașterea subiectului;
- Organizarea sesiunilor de pregătire;
- Calitatea prezentărilor;
- Calitatea materialelor de formare;
- Utilizarea jocurilor de rol, studiu de caz, pentru demonstrarea
conceptelor teoretice;
- Calitatea și utilitatea testelor;
- Capacitatea de a răspunde la întrebările participanților;
- Abilitatea de a încuraja participarea și de a crea o atmosferă adecvată
formării.
 Chestionar nenominal de evaluare a cursului:
- Utilitate;
- Sală și logistică;
- Locație (dacă este cazul).

SUPORT DE CURS

3
ZIUA 1:
Ora 09.00 – 09.15 - Prezentarea cursanților și lectorului
Ora 09.15 – 09.15 – Prezentare tematică curs
Ora 09.30 – 09.45 – Test inițial
Ora 09.45 – 11.15
- Introducere
- CAPITOLUL I - Diabetul Zaharat: Definiție, Tipuri, Simptome, Cauze, Factori de Risc,
Diagnostic, Complicații, Tratament, Măsuri prventive, Dietă, Alimente permise, Alimente
interzise în Diabetul Zaharat
- I.1. Definiție
- I.2. Tipuri de diabet
- I.2.1. Diabetul Zaharat de tip 1
- I.2.2. Diabetul Zaharat de tip 2
- I.3. Simptomatologie
- I.3.1. Simptomatologia în Diabetul Zaharat de tip 1
- I.3.2. Simptomatologia în Diabetul Zaharat de tip 2
- I.4. Cauze și factori de risc
- I.4.1. Cauze și factori de risc în Diabetul Zaharat de tip 1
- I.4.2. Cauze și factori de risc în Diabetul Zaharat de tip 2
- I.4.3. Cauze și factori de risc în Diabetul Gestațional
Ora 11.15 – 11.30 – Pauză
Ora 11.30 – 13.00
- I.5. Diagnostic
- I.6. Complicații ale Diabetului Zaharat
- I.7. Tratamentul Diabetului Zaharat
Ora 13.00 – 13.15 – Pauză
Ora 13.15 – 14.30
- I.8. Măsuri prevenive ale Diabetului Zaharat, printr-un stil de viață sănătos
- I.9. Dieta pacientului cu Diabet Zaharat
- I.10. Alimente recomandate pentru pacienții diabetici
- I.11. Alimente interzise pentru pacienții diabetici
ZIUA 2

4
Ora 09.00 – 11.30
- CAPITOLUL II - Importanța Psihologiei în îngrijirea pacientului cu Diabet Zaharat
- II.1. Definiția psihologiei
- II.2. Aspecte de psihologie în diabetul zaharat
- II.3. Impactul bolii asupra pacientului în diferite etape ale vieții
- II.3.1. Copilăria
- II.3.2. Adolescența
- II.3.3. Vârsta adultă
Ora 11.30 – 11.45 – Pauză
Ora 11.45 – 13.15
- II.3.4. Vârsta a III a
- II.4. Rolul personalului medical în crearea unui suport psihologic pentru pacienții cu
Diabet Zaharat
Ora 13.15 – 13.30 – Pauză
Ora 13.30 – 14.30 – Studiu de caz, discuții libere

ZIUA 3
Ora 09.00 – 11.30
- CAPITOLUL III - Aspecte ce implică integrarea în societate a pacienților cu Diabet
Zaharat
- III.1. Aspecte sociale ale copilului cu Diabet Zaharat
- III.1.1. Vârsta preșcolară
- III.1.2. Vârsta școlară
Ora 11.30 – 11.45 – Pauză
Ora 11.45 – 13.15
- III.2. Aspecte sociale ale adultului cu Diabet Zaharat
- III.2.1. Impactul bolii asupra locului de muncă al pacientului
- III.2.2. Impactul bolii asupra vieți de cuplu
Ora 13.15 – 13.30 – Pauză
Ora 13.30 – 13.45 – Test final
Ora 13.45 – 14.30 – Concluzii și discuții libere
CUPRINS

5
Introducere ................................................................................................................................................. 7
CAPITOLUL I ................................................................................................................................................ 8
DIABETUL ZAHARAT: DEFINIȚIE, TIPURI, SIMPTOME, CAUZE, FACTORI DE RISC, DIAGNOSTIC,
COMPLICAȚII, TRATAMENT, MĂSURI PRVENTIVE, DIETĂ, ALIMENTE PERMISE, ALIMENTE INTERZISE ....... 9
I.1. Definiție ............................................................................................................................................ 9
I.2. Tipuri de diabet: ................................................................................................................................ 9
I.2.1. Diabetul de tip 1 ......................................................................................................................... 9
I.2.2. Diabetul de tip 2 ....................................................................................................................... 10
I.2.3. Diabetul gestațional ................................................................................................................. 10
I.2.4. Alte tipuri de diabet ................................................................................................................. 10
I.2.5. Diabetul insipid ........................................................................................................................ 10
I.3. Simptomatologie ............................................................................................................................. 10
I.3.1. Simptomele diabetului de tip 1 ................................................................................................ 10
I.3.2. Simptomele diabetului de tip 2 ................................................................................................ 11
I.4. Cauze și factori de risc..................................................................................................................... 11
I.4.1. Cauze și factori de risc în diabetul zaharat de tip 1 .................................................................. 11
I.4.2. Cauze și factori de risc în diabetul zaharat de tip 2 .................................................................. 11
I.4.3. Factorii de risc în diabetul gestațional...................................................................................... 12
I.5. Diagnostic ....................................................................................................................................... 12
I.6. Complicații ale diabetului zaharat ................................................................................................... 13
I.7. Tratament ....................................................................................................................................... 14
I.8. Măsuri prevenive ale diabetului zaharat, printr-un stil de viață sănătos ........................................ 14
I.9. Dieta pacientului cu diabet zaharat ................................................................................................ 15
I.10. Alimente recomandate pentru pacienții diabetici......................................................................... 15
I.11. Alimente interzise pentru pacienții diabetici ................................................................................ 16
CAPITOLUL II ............................................................................................................................................. 17
IMPORTANȚA PSIHOLOGIEI ÎN ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU DIABET ZAHARAT ....................................... 17
II.1. Definiția psihologiei ....................................................................................................................... 17
II.2. Aspecte de psihologie în diabetul zaharat ..................................................................................... 17
II.3. Impactul bolii asupra pacientului în diferite etape ale vieții .......................................................... 19
II.3.1. Copilăria .................................................................................................................................. 19
II.3.2. Adolescența ............................................................................................................................ 20

6
II.3.3. Vârsta adultă ........................................................................................................................... 21
II.3.4. Vârsta a III a............................................................................................................................. 22
II.4. Rolul personalului medical în crearea unui suport psihologic pentru pacienții cu diabet. ............. 23
CAPITOLUL III ............................................................................................................................................ 27
ASPECTE CE IMPLICĂ INTEGRAREA ÎN SOCIETATE A PACIENȚILOR CU DIABET ZAHARAT ......................... 27
III.1. Aspecte sociale ale copilului cu Diabet Zaharat ............................................................................ 27
III.1.1.Vârsta preșcolară .................................................................................................................... 27
III.1.2.Vârsta școlară .......................................................................................................................... 28
III.2. Aspecte sociale ale adultului cu Diabet Zaharat ............................................................................ 29
III.2.1. Impactul bolii asupra locului de muncă al pacientului ........................................................... 30
III.2.2. Impactul bolii asupra vieți de cuplu ....................................................................................... 30
CONCLUZII................................................................................................................................................. 32
BIBLIOGRAFIE ............................................................................................................................................ 33

Introducere

7
,,A te îngriji de o boală este ca și cum ai trudi la galereʺ spune scriitorul columbian,
Gabriel Garcia Marquez, dar ,,dincolo de adevăr mai este un adevărʺ care, precizează autorul, în
cazul persoanelor cu diabet devine o Mare Speranță: aceea de ,,a trăi cu o boală fără a fi
bolnavʺ[1].

Diabetul zaharat reprezintă un grup de afecțiuni de etiologie diferită care au în comun


hiperglicemia cronică și se datorează deficitului de insulină, rezistenței tisulare la acțiunea
insulinei sau ambelor mecanisme [1].

Este o boală care s-a răspândit cu o viteză uimitoare și în România în ultimii ani, tot mai
mulți oameni primind acest diagnostic, îngrijirea pacientului copil sau adult, punând probleme
particulare personalului medical, deoarece implică aspecte legate de stres, nevoi de informare și
educație, suport psihologic dar și familial al acestor pacienți [2].

Prevalența diabetului zaharat a crescut dramatic în ultimii ani, fiind estimat la 4,5% din
totalul populației, ceea ce reprezintă aproximativ 800.000 de persoane cu diabet zaharat, în
România, conform dr. Cornelia Bala, membru unui grup european de studiu pentru sănătate [5].

Datorită faptului că, diabetul zaharat este considerat o boală cronică, complexă, de lungă
durată, cu impact semnificativ asupra calității vieții, este necesară o atenție deosebită din partea
persoanei în cauză, a familiei și a personalului medical, motiv pentru care, se impune
includererea unui psiholog în cadrul echipei multidisciplinare. Este dovedit ştiinţific faptul că
persoanele cu diabet sunt mai predispuse la depresie și la dezvoltarea unor anxietăţi, iar odată cu
începerea tratamentului existând un risc crescut de a dezvolta sindromul de stres, gânduri
iraţionale cu privire la viaţa lor, diferite temeri legate de viitor, o autoeficacitate scăzută pentru
managementul diabetului, probleme de imagine de sine și multe altele [2].

Astfel, într-un sistem de îngrijiri integrate, se impune cu necesitate ca personalul medical să își
dezvolte competențele necesare de comunicare, de acompaniere psihologică și de suport social.
Succesul tratamentului a la longue al afecțiunii cronice fiind determinat atât de credințele
personale pentru sănătate, reprezentările și motivațiile personale legate de afecțiunea sa, dar și de
capacitatea de readaptare psihologică a pacientului, care este totodată și produsul interacțiunilor
sale sociale: familiale, a prietenilor, a profesorilor și a personalului medical [1].

CAPITOLUL I

8
DIABETUL ZAHARAT: DEFINIȚIE, TIPURI, SIMPTOME, CAUZE,
FACTORI DE RISC, DIAGNOSTIC, COMPLICAȚII, TRATAMENT,
MĂSURI PRVENTIVE, DIETĂ, ALIMENTE PERMISE, ALIMENTE
INTERZISE
I.1. Definiție

Diabetul zaharat reprezintă un grup de afecțiuni metabolice caracterizat prin valori mari ale
glicemiei cu afectarea întregului metabolism al organismului, datorită scăderii secreției de
insulină și/sau a sensibilității la insulină (insulinorezistența), cu evoluție progresivă către apariția
unor complicații cronice caracteristice [9].

I.2. Tipuri de diabet:

- Diabet zaharat de tip 1


- Diabet zaharat de tip 2
- Alte tipuri de diabet
- Diabet gestațional

I.2.1. Diabetul de tip 1

Este o afecțiune autoimună, în care organismul distruge propriile celule care produc insulina
(celule beta pancreatice), ducând la un deficit absolut de insulină și necesitatea tratamentului
insulinic pentru supravețuire. Mecanismul de distrugere este cel mai frecvent autoimun (tip 1A),
dar există și cazuri în care mecanismul nu este elucidat (tipul 1B, idiopatic). Oamenii de știință
nu au descoperit încă mecanismul prin care apare acest tip de diabet, însă sunt siguri că nu are
nici o legatura cu dieta și stilul de viață.

Diabetul de tip 1, este mult mai rar, fiind întâlnit, conform statisticilor la aproximativ un
procent de 10% dintre pacienți, în special copii.

Poartă și denumirea de diabet juvenil întrucât poate să apară la orice copil cu vârstă mai
mare de 6 luni.

Excepțional această formă de diabet poate afecta și copiii cu vârstă mai mică de 6 luni,
fiind vorba despre diabetul neonatal, cauzat de o genă care afectează producția de insulină.

Această formă de diabet neonatal poate avea:

- Caracter temporar: se vindecă până la vârsta de 1 an, existând riscul de recidivă în


perioada adolescenței;

9
- Caracter permanent: tratamentul fiind unul medicamentos dar nu insulina;

I.2.2. Diabetul de tip 2

Procesul patogenic major este dat de scăderea secreției de insulină, explicată de reducerea
capacității secretorii a celulei beta pancreatice la care se asociază grade variabile de
insulinorezistență a țesuturilor periferice. Cuprinde 90% dintre pacienți și este asociat cu excesul
ponderal, alimentație și un stil de viață nesănătos [9].

I.2.3. Diabetul gestațional

Orice formă de alterare a toleranței la glucoză ce este diagnosticată pentru prima dată în
timpul sarcinii, chiar și în cazurile în care tulburarea metabolică a debutat înaintea sarcinii și/sau
a persistat după momentul nașterii (trim. 2 și 3 de sarcină) [9].

I.2.4. Alte tipuri de diabet

Datorate altor cauze, cum ar fi: anomalii genetice ale funcției beta pancreatice, anomalii
genetice în acțiunea insulinei, afecțiuni pancreatice exocrine, afecțiuni endocrine sau diabet
indus medicamentos sau de substanțe chimice [8].

I.2.5. Diabetul insipid

Această formă de diabet nu are nici o legătură cu celelalte forme de diabet, acesta fiind
cauzat de o dereglare a hormonului antidiuretic. Hormonul antidiuretic are rolul de a regla
cantitatea de urină produsă și eliminată, însă în caz de diabet insipid, acesta nu își mai
îndeplinește funcția, cauzând urinări frecvente și sete continuă. Această formă de diabet poate
apărea și în timpul sarcinii, când poartă denumirea de diabet insipid gestațional.

În mod fizilologic, un adult fără probleme de sănătate, produce și elimină aproximativ 1,5 –
2,5 litri de urină pe zi; în caz de diabet insipid eliminările de urină pot atinge o cantitate de
aproximativ 15 litri pe zi.

Diabetul insipid beneficiază de tratament.

I.3. Simptomatologie

I.3.1. Simptomele diabetului de tip 1

- Urinări frecvente, în cantitate mai mare (rinichii se străduiesc să elimine zahărul în


exces) = Poliurie
- Senzație accentuată de sete (prin deshidratarea organismului) = Polidipsie
- Foame excesivă, patologică (calorii eliminate precoce prin urină) = Polifagie

10
- Scădere în greutate (caloriile sunt eliminate prin urină);
- Vedere încețoșată (zahărul în exces absoarbe apa de la nivelul ochilor, cauzând
senzația de vedere încețoșată);
- Oboseală (caloriile fiind eliminate fără a fi folosite, organismul nu mai are energie);
[3]

I.3.2. Simptomele diabetului de tip 2

Simptomele nu au un debut brusc, ci apar și evoluează treptat, motiv pentru care afecțiunea
este diagnosticată după mult timp de la instalarea ei.

- Sete accentuată și urinări frecvente (organismul elimină zahărul prin urină,


determinând deshidratarea);
- Foame accentuată (organismul rămâne fără energie și apare senzația continuă de
foame);
- Oboseala (lipsa zahărului din sânge cauzează oboseală și irascibilitate);
- Vedere încețoșată (deshidratarea de la nivelul ochilor, determină apariția senzației
de vedere încețoșată);
- Vindecarea greoaie a rănilor;
- Porțiuni pigmentate ale pielii (rezistența la insulină poate cauza apariția unor pete
pigmentare la nivelul pielii); [3]

I.4. Cauze și factori de risc

I.4.1. Cauze și factori de risc în diabetul zaharat de tip 1

O tulburare cu patogenie autoimună ce apare în urma distrugerii celulelor beta pancreatice


secretante de insulină. Apare la persoanele cu predispoziție genetică și este inițiat de factori
declanșatori din mediul înconjurător. Riscul de apariție pe parcursul vieții este de 0,4% în
populația generală și de 6% la rudele de gradul 1 ale pacienților cu diabet insulino-dependent.
Alte posibile cauze pot fi:
- infecțiile virale (in utero) ex. v. Rubeolic
- factorii dietetici: introducerea și diversificarea precoce în alimentația sugarilor a
laptelui de vacă (înainte de 3-4 luni), alimentelor de natură vegetală (gluten și
cereale) și aport insuficient de vitamina D (acțiuni imunomodulatorii).
- Factori antropometrici și psihosociali: greutate mare la naștere, creștere ponderală
accentuată în copilărie și diabetul gestațional la mamă [9].

I.4.2. Cauze și factori de risc în diabetul zaharat de tip 2

11
- Greutatea (țesutul gras în exces poate favoriza o rezistență a celulelor la insulină);
- Sedentarismul (activitatea fizică ajută organismul să se mențină în formă, folosind
glucoza pe post de energie, crescând sensibilitatea la glucoză a celulelor);
- Istoric în familie (existența unui părinte, frate cu această afecțiune, sporește riscul
de apariție);
- Vârsta (adoptarea unui stil de viață mai sedentar și acumularea în greutate, după
vârsta de 45 de ani);
- Prediabetul (este afecțiunea care indică o glicemie mărită, însă nu atât de mare
încât să fie pus diagnosticul de diabet, dacă nu este tratat, evoluează în diabet de tip
2);
- Diabetul gestațional (femeile care dezvoltă diabet gestațional în timpul sarcinii, au
mari șanse să facă diabet de tip 2);
- Sindromul ovarelor polichistice (această afecțiune crește riscul de apariție a
diabetului de tip 2);
- Stresul (expunerea îndelungată la situații stresante, poate determina creșterea
nivelului de glucoză din sânge, iar pe termen lung poate favoriza apariția diabetului
de tip 2); [3]

I.4.3. Factorii de risc în diabetul gestațional

- Femeile de peste 25 ani;


- Femeile care au o rudă de gradul 1 cu diabet;
- Femeile supraponderale;
- Femeile care prezintă intoleranță la glucoza;
- Femeile care au dezvoltat diabet gestațional la o sarcină precedentă; [3]

I.5. Diagnostic

Diagnosticul de diabet este stabilit de către medic, iar analizele de sânge pentru depistarea
acestei afecțiuni sunt următoarele:

- Glicemia a jeun >126 mg/dl


- Hemoglobina glicozilată > 6,5%
- Test oral de toleranță la glucoză (glicemia la 2 ore > 200mg%)
- Glicozuria

12
Se impune investigarea tuturor persoanelor suspecte, care prezintă simptome, dar și
investigarea persoanelor care prezintă risc crescut pentru diabet. Diagnosticarea prediabetului în
timp util poate preveni instalarea diabetului [3].

Prediabetul indică un nivel crescut al zahărului în sânge dar nu atât de crescut încât să poată fi
vorba despre diabet. Netratat însă, acesta poate duce la apariția diabetului și a unor afecțiuni
cardiace.

Prediabetul este reversibil, iar tratamentul pentru acesta include atât medicamente cât și
schimbarea stilului de viață prin adoptarea unei diete sănătoase și practicarea activităților fizice.
Ignorat, prediabetul poate favoriza apariția diabetului în următorii ani.

Potrivit specialiștilor, cauzele prediabetului pot fi de natură genetică, sau secundare unui stil
de viață nesănătos [3].

Recomandări în caz de prediabet:

- Adoptarea unei diete bogate în fibre;


- Practicarea zilnică a activităților fizice;
- Scăderea în greutate dacă este cazul;

I.6. Complicații ale diabetului zaharat

- Afecțiuni cardiovasculare, începând de la angina pectorală până la infarct sau


aterosceroză, diabeticii fiind predispuși la afecțiunii ale inimii.
- Neuropatie periferică, zahărul în exces afectează pereții capilarelor care hrănesc
nervii, în special pe cei din zona picioarelor, ducând la degradarea acestor nervi,
resimțită ințial sub formă de amorțeală, apoi sub formă de durere sau senzație de
arsură. Netratată, această complicație poate duce la pierderea simțurilor din zona
afectată.
- Nefropatie, rinichii sunt căptușiți cu milioane de vase de sânge al căror rol este de a
acționa precum un filtru, eliminând toxinele din organism. Diabetul însă poate degrada
aceste filtre, cauzând afecțiuni renale, în cazuri grave chiar și insuficiența renală.
- Retinopatie, diabetul cauzează daune și la nivelul vaselor de sânge ale retinei, afectând
vederea. În ultima fază, pacientul își poate pierde vederea din cauza retinopatiei
diabetice, existând risc crescut și de cataractă sau glaucom.
- Afectiuni cutanate, diabetul predispune la afecțiuni cutanate printre care infecțiile
fungice și bacteriene [3].
13
Reguli de bază pentru evitarea complicațiilor (5 reguli):

1. Verificarea peiodică a glicemiei (a jeune < 110-130mg/dl; post prandial (2 ore după masă)
< 140-160mg/dl; hemoglobina glicozilată < 6,5 – 7%);
2. Respectarea unui stil de viață sănătos (3 mese+2 gustări pe zi, excluderea dulciurilor,
sucurilor carbogazoase alimente procesate și grase, activități fizice, etc);
3. Menținerea unei greutăți corporale optime (IMC < 25 kg/mp, CA, mai puțin de jumătate
decât înălțimea);
4. Controlul periodic al tensiunii arteriale și al grăsimilor din sânge (TA < 135/85mmHg,
HDL colesterol (bun) > 45 mg/dl la femei și > 55 mg/dl la bărbați, LDL colesterol (rău) <
70-100 mg/dl, trigliceride < 150 mg/dl);
5. Consult periodic diabetolog și cardiolog; [3]

I.7. Tratament

Diabetul este o afecțiune care nu se vindecă, ci se tratează simptomatic pe tot parcursul vieții.
Tratamentul este prescris în funcție de fiecare pacient iar medicul este în măsură să facă
recomandările necesare.

Diabetul de tip 1, este obligatoriu tratat cu insulină, plus schimbarea stilui de viață.

Diabetul de tip 2, poate fi tratat în primă fază prin dietă, exerciții și tratament medicamentos.
Insulina este prescrisă pacienților cu diabet de tip 2, doar dacă, tratamentul medicamentos
combinat cu dieta și un stil de viață sănătos, nu dau rezultate [3] .

I.8. Măsuri prevenive ale diabetului zaharat, printr-un stil de viață sănătos

- Alimentație sănătoasă, care să includă fructe, legume și cereale intergrale; limitarea


consumului de alimente bogate în zahăr și grasimi; controlul carbohidraților; ritmicitate
a meselor și a cantităților pentru menținerea unui echilibru al glucozei în sânge;
- Practicarea exercițiilor fizice, plimbări, mersul pe bicicletă, înnotul, sportul ajută la
prevenirea diabetului;
- Menținerea greutății corporale în limite normale, supraponderabilitatea reprezintă un
factor de risc pentru diabet;
- Eliminarea stresului, stresul determină creșterea nivelului de zahăr în sânge; odihnă
suficientă, stil de viață cât mai relaxat;

14
- Control periodic (analize), obligatoriu peste vârsta de 45 de ani, mai ales dacă există
factori de risc cum ar fi antecedente de diabet în familie, sedentarismul,
supraponderabilitatea;
- Limitarea consumului de alcool, alcoolul în cantități mari determină valori crescute ale
glucozei în sânge [3].

I.9. Dieta pacientului cu diabet zaharat

- Alimente cât mai naturale, neprocesate, consumate în cantități moderate și la aceleași


ore;
- Bogată în nutrienți dar slabă din punct de vedere caloric;
- Să predomine fructele, legumele și cerealele integrale;
- Consum de carbohidrați sănătoși, din fructe, legume și produse lactate slabe;
- Alimente bogate în fibre dietetice: nuci, fructe și legume, pește sănătos;
- Se vor evita alimente bogate în grăsimi saturate, alimentele procesate ori la conservă;
- A nu se înfometa și a nu amâna următoarea masă niciodată;
- Porții limitate chiar dacă conțin alimente permise;
- Hidratare corespunzătoare cu ceaiuri din plante, apă plată și evitarea sucurilor din
fructe și a băuturilor carbogazoase;

I.10. Alimente recomandate pentru pacienții diabetici

- tăiței din făină integrală sau făină de orez, orez integral, sălbatic, brun, roșu;
- pâinea integrală, de secară sau din făină hipoglucidică, preparată acasă, din
ingredientele tradiționale (făină, drojdie, sare, apă, fără conservanți, sucuri de fructoză
sau caramel, amelioratori, afânatori, coloranți etc) sau eventual cu adaos de semințe
crude și tărâțe;
- cereale integrale, cât mai bogate în fibre;
- andive, broccoli, dovlecei, fasole verde, morcovi, ceapă, usturoi verde, frunzele verzi
de salată, valeriană, iceberg, leurdă, pătrunjel, mărar, oregano, mentă, rozmarin,
busuioc);
- mere, pere, portocale, papaya, avocado, pepene galben, pepene verde, căpșune, fructe
de pădure, prune crude;
- Leguminoase, fasole, năut, linte;
- nuci si migdale;

15
- ulei de masline extravirgin;

I.11. Alimente contraindicate pentru pacienții diabetici (permise ocazional)

- zahăr, miere, gem, marmeladă;


- produse de cofetărie și patiserie;
- bomboane de ciocolată, dropsuri cu zahăr, înghețată;
- fructe în sirop, fructe uscate, dar și unele fructe proaspete, cum ar fi bananele;
- smochinele, strugurii și curmalele;
- sucuri și alte băuturi care conțin zahăr;
- băuturi alcoolice dulci (lichioruri, cremă de whisky, etc);

16
CAPITOLUL II

IMPORTANȚA PSIHOLOGIEI ÎN ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU


DIABET ZAHARAT

II.1. Definiția psihologiei

Psihologia este știința care studiază procesele mentale, comportamentul uman și modul
în care acestea sunt influențate de procesele interne, bio-fiziologice, ale omului și mediul socio-
cultural în care acesta trăiește (Traducere din IB Psychology Course Book, Oxford University
Press) [4].

Din perspectiva etimologică, psihologia (grecescul psyche= spirit, suflet și logos= cuvânt,
știință) este știința care studiază psihicul uman folosind un ansamblu de metode obiective, cu
scopul de a cunoaște legile lui de funcționare, a optimiza și ameliora existența umană [4].

Psihologia este un domeniu foarte vast care este supus unei dezvoltări continue în special
datorită faptului că îi este recunoscută importanţa în multe aspecte ale vieţii cotidiene, în
tulburările de ordin psihic dar şi în cele de ordin medical [2].

II.2. Aspecte de psihologie în diabetul zaharat

Conform literaturii de specialiatate (Prof.J.PH.Assal), se impune o viziune integrată a


sistemului de îngrijiri pluridisciplinare, eficientă în procesul de monitorizare pe termen lung.
,,Numai integrarea celor patru dimensiuni: bio-medicală, pedagogică, psihologică și
acompaniamentul pacientului și a familiei sale va stimula procesul de: autoîngrijire, de adaptare,
dar și de transformare a personalului medical, cât și a pacientuluiʺ. (Prof.J.PH.Assal) [1].

Spre deosebire de bolile acute, unde personalul medical se centrează pe boală, pe diagnostic
și tratament specific, în afecțiunile cronice personalul de îngrijire se va centra pe nevoile
pacientului.

În acordarea îngrijirilor centrate pe nevoile pacientului vor fi luate în considerare, global și


simultan, două aspecte:

- A îngrjirilor bio-medicale privind reabilitarea pacientului;

17
- A îngrijirilor psiho-sociale: aspecte psihologice legate de condiția de a trăi cu un
handicap; implicarea pacientului și a familiei în îngrijirile zilnice; pacientul și mediul său
psiho-scial [1].

Trecerea de la o medicină curativă la o medicină personalizată și de susținere, de

acompaniament a pacientului și a familiei, pe termen lung, presupune stabilirea unei relații de


implicare, de deschidere totală, de acceptare și de negociere cooperantă cu pacientul, în cadrul
unei relații de parteneriat. Se recomandă deasemenea crearea unei alianțe terapeutice între
personalul medical și pacient pe baza dezvoltării capacităților de comunicare și de relaționare
pozitivă cu pacientul, utilizarea unei ,,dozeʺ optime ,,de empatieʺ personalizată, diferențiată
pentru nevoile fiecărui pacient [1].

Abordarea pacientului trebuie să includă nu doar boala, ci și persoana, cu motivațiile,


aspirațiile și trăirile sale emoționale, reprezentările sale, asfel încât în situații critice să îl poată
mobiliza și să îl ajute să preia el însuși cea mai mare parte a îngrijirilor zilnice, adică să îl
responsabilizeze progresiv [1].

Pacientul cu diabet zaharat are nevoie de suport psihologic, mai ales la debutul afecțiunii,
deoarece aflarea veștii produce atât pacientului cât și familiei, modificări psihologice profunde.

Este necesar un întreg proces până când pacientul va accepta idea că este bolnav, va trece prin
negare, furie, negociere, depresie, până va ajunge la acceptare. Atitudinea față de boală fiind
diferită, în funcție de trăsăturile de personalitate ale fiecăruia.

Pacientul se poate simți apatic sau poate deveni foarte ostil, poate fi agresiv și mai greu de
mulțumit. Poate privi boala ca și prilej de evadare de la obligațiile curente, dezvoltând chiar o
dependență față de cei care-i oferă îngrijire, adoptând un comportament infantil. Este foarte
important ca pacientul să simtă de partea lui întreaga echipă medicală dar și familia [5].

În concluzie, îngrijirea afecțiunilor cronice, a diabetului zaharat în cazul de față, presupune


două mari responsabilități ale personalului medical față de pacient:

- Oferirea de cunoștințe și deprinderi practice necesare realizării unui plan eficient de


autoîngrijire a diabetului zaharat;
- Oferirea de suport psihologic și social pentru ca pacientul să opereze și să își mențină
modificările comportamentale, care nu vor fi impuse din exterior, ci vor fi făcute de bună
voie, pe bază de autodeterminare și din convingeri personale că acestea sunt necesare;

18
Pacientul va fi stimulat să își exprime emoțiile, sentimentele dar și să își împlinească
nevoile și dorințele sale.

Este foarte important ca personalul medical să recunoască și să înțeleagă dificultățile


psihologice și de schimbare comportamentală ale pacientului, dar și să poată controla propriile
răspunsuri emoționale negative provocate de furie, de incriminare, de presiunea exercitată de
pacient asupra sa prin repetarea sentimentelor de disperare, de neputință, anxietate sau a unui
comportamet noncompliant cu înrăutățirea condiției metabolice a pacientului. Un astfel de
control presupune ca personalul medical, să își dezvolte capacitățile de comunicare, de înțelegere
psihologică a atitudinilor pacientului, să își dezvolte un set de atitudini adecvate pentru a veni în
întâmpinarea schimbărilor constatate la pacient [1].

II.3. Impactul bolii asupra pacientului în diferite etape ale vieții

II.3.1. Copilăria

Diagnosticul de diabet zaharat la un copil cu vârstă cuprinsă între 0-12 ani, are un impact
major asupra părinţilor deoarece copiii nu înţeleg implicaţiile pe termen lung ale acestei boli.
Părinţii sunt cei care dezvoltă emoţii disfuncţionale negative precum anxietatea, sentimente de
vinovăţie pentru că ei au o serie de întrebări şi cogniţii de genul „De ce s-a îmbolnăvit copilul
meu? Oare am făcut eu ceva greşit? Genele mele nu sunt bune?” etc. Apoi apar gânduri de genul
„Cum mă voi descurca cu această problemă? ,,Cum pot eu să îmi supun copilul la chinul zilnic
de a-i face glicemia, de a-i face injecţia?”. Mai târziu, apare la părinți frica de a nu greși în
stabilirea dozelor și calculul carbohdraților.

De foarte multe ori, părinţii copiilor de această vârstă, dezvoltă şi o teamă legată de
hipoglicemie, poate, pentru că nu sunt de fiecare dată lângă ei (creşă, şcoală, activităţi
independente, etc) şi de hiperglicemie pentru că ei au stabilit în mintea lor legătura dintre
glicemii mari şi complicaţii ale diabetului, astfel apare şi un sentiment de vinovăţie pentru că din
perspectiva părintelui, el este responsabil de sănătatea copilului lor iar o greşeală ar putea fi
fatală pentru acesta. Apare şi nevoia de supraprotecţie în care copilului i se permit mai multe
comportamente „libertine”, este mai răsfăţat poate decât sora sau fratele care nu are diabet iar
acest lucru poate duce şi la o afectare a relaţiei dintre fraţi deoarece ei nu înţeleg „de ce mama şi
tata fac diferenţă între ei”.

Datorită restricţiilor alimentare poate mai severe decât în cazul copiilor fără diabet, copilul cu
diabet, fiind totuşi copil şi neînţelegând de fiecare dată implicaţiile condiţiei sale, ei îşi doresc să

19
consume anumite alimente considerate a fi „interziseʺ (fals, atâta timp cât se ştie cum să se
calculeze carbohidraţii şi insulina) iar părinţii, de grija complicaţiilor şi a variaţiilor de glicemie,
nu le permit copiilor să îşi satisfacă poftele alimentare. Dar aici intervin din partea părinţilor
gânduri precum „Sunt un părinte rău pentru că îi interzic copilului să mănânce” sau „Copilul
meu nu mă va mai iubi la fel de mult pentru că îi interzic să mănânce asta şi mai mult decât atât,
copilul mă va asocia şi cu persoana care îi produce suferinţă prin înţepăturile zilnice”.

La vârsta școlară deja, copilul înţelege, faptul că, că diabetul îl opreşte din a face ceea ce
îşi doreşte şi îl face diferit de ceilalţi. Tiparul psihologic din spatele diabetului este unul foarte
complex şi foarte variat în funcţie de caz.

Copilul cu diabet poate fi vaccinat cu toate vaccinurile, conform schemelor de vaccinare,


doar că, acestea trebuiesc făcute în perioadele de echilibru glicemic [5].

Rolul personalului medical/psihologului, ar fi de a discuta cu părinţii şi cu copilul,


explicându-le faptul că, nu este vina lor pentru cele întâmplate, că diabetul poate fi controlat şi
copilul lor va avea o viaţă normală. Particular, în funcție de caz, se poate discută și despre stările
de anxietate, despre evitarea suprasolicitării părinţilor și restructurarea gândurilor şi emoţiilor
menţionate anterior [2].

II.3.2. Adolescența

Adolescentul deja începe să înţeleagă ce e cu viaţa, doreşte să socializeze, începe să fie atras
de persoane de sexul opus, îşi construieşte imaginea de sine şi uneori poate visează la „ce va
deveni când va fi mare”. A fi diagnosticat cu diabet la această vârstă poate avea un impact major
asupra persoanei în cauză deoarece aceasta este vârsta la care apar foarte multe modificări, la
care se dezvoltă indepedenţa, complianţa socială şi ultimul lucru pe care îl doreşte adolescentul
este să fie „diferit” de ceilalţi de vârsta lui.

Datorită faptului că, în copilărie și adolescență au loc o serie de modificări morfologice și


psihice și că, orice tulburare de metabolism poate afecta creșterea și dezvoltarea, există o serie de
afecțiuni întâlnite frecvent la copiii care suferă de această boală: sindromul Mauriac, o
complicație a diabetului incorect tratat, care se caracterizează printr-o întârzâiere în dezvoltarea
staturo-ponderală. De asemenea, la băieți se poate observa o întârzâiere în creșterea și
dezvoltarea oaselor și a caracterelor sexuale secundare. La fetițe, se poate înregistra o întârzâiere
a menstruației, sau cicluri neregulate cu perioade de amenoree [5].

20
La această vârstă, se poate discuta de imaginea de sine care uneori este afectată de această
boală, deoarece adolescentul se percepe altfel şi nu mai are atât de multă încredere în el. În ceea
ce priveşte relaţia cu persoanele de sex opus apar temeri de genul „Sigur nimeni nu mă va dori
pentru că am diabet” sau „Nu voi fi acceptat în grupul X de la şcoală pentru că eu sunt altfel” sau
„Eu nu vreau să mă vadă cineva că îmi fac insulina sau că mănânc (asta în special la fete), pentru
că nu vreau să mă critice ceilalţi”, etc.

Toate acestea influenţează negativ controlul glicemic pentru că adesea adolescenţii preferă
să nu spună că au diabet de teama de a nu fi judecaţi sau să nu îşi urmeze tratamentul, pentru a
nu da explicaţii sau pentru că „nu au timp pentru asta”.

În cazul adolescentelor, pot apărea şi tulburări de comportament alimentar cauzate de


gânduri iraţionale de genul „Insulina îngraşă şi eu vreau să fiu slabă că aşa e moda” sau „eu nu
pot mânca atât de mult şi prefer să nu mănânc aproape nimic” sau în caz de hipoglicemie când
uneori datorită simptomelor intense apare un episod de mâncat compulsiv, apare sentimentul de
vinovăţie şi se apelează la metode de a vărsa pentru că „asta are impact asupra siluetei”.

Părinţii trăiesc și ei un şoc, atunci când copilul lor este diagnosticat cu diabet, care adesea se
consideră deja „independent” și nu îi mai permite părintelui să se implice atât de mult în
managementul condiţiei sale medicale.

În acest caz, se impune ajutor de specialitate din partea psihologului şi aplicarea protocoalele
de intervenţie specifice problemelor apărute [2].

II.3.3. Vârsta adultă

La vârsta adultă, diabetul vine cu noi provocări! Aceasta este vârsta la care o persoană cel
mai probabil are un serviciu, are o familie sau doreşte să îşi întemeieze una. În unele cazuri
adultul doreşte să „se distreze şi să se bucure de tinereţea lui”, în altele poate persoana nou
diagnosticată este singură şi apar temeri legate de faptul că nu vor mai găsi un partener care să îi
accepte cu această boală sau poate îşi doresc copii şi se gândesc că nu îi vor putea avea sau le va
transmite şi lor diabetul.

Temerile legate de complicaţii sunt mult mai acute şi mai profund înţelese, fapt care poate
duce mult mai uşor la dezvoltarea unor anxietăţi legate de viitor sau chiar datorită exploziei de
emoţii negative şi comportamente noi care trebuie automatizate, apare mult mai uşor depresia şi
suprasolicitarea. Un adult are adesea o mulţime de responsabilităţi care trebuie îndeplinte şi tind
să lase managementul diabetului în plan secund sau din contră, la un moment dat, se centrează
21
atât de mult pe glicemii, cântărit mâncarea, sport, insulină, control şi perfecţiune, încât la un
moment dat se află într-o stare de epuizare a resurselor fizice şi cognitive (S. Burnout) şi se
manifestă printr-o suprasolicitare care are ca rezultat o neglijență totală în ceea ce priveşte
managementul diabetului.

În aceste situaţii, se poate interveni prin terapie şi consiliere de specialitate, în funcție de


problemele particulare care apar. În funcţie de caz, poate fi necesară intervenţia psihologică
pentru partener, copii sau alţi aparţinători [2].

II.3.4. Vârsta a III a

La această vârsta se poate vorbi cel mai adesea, doar de diabetul de tip 2. Fiind o vârstă
mai înaintată, se iau în considerare şi alte probleme medicale posibil existente înainte de
diagnosticul de diabet.

În cazul diabetului de tip 2 se pot instala mult mai repede complicaţiile, fiind cazuri în care
diabetul este diagnosticat după ce persoana a fost diagnosticată cu o anumită complicaţie (ex.
neuropatie, retinopatie, etc).

În aceste cazuri, se poate vorbi despre apariţia depresiei, neacceptarea diagnosticului, lipsa
complianţei la tratament, anxietatea. Există anumite momente cheie în care pot apărea cel mai
frecvent probleme de ordin psihologic. Primul moment important este diagnosticul de diabet,
apoi momentul în care se schimbă schema de tratament şi se trece de la medicamente
antidiabetice orale, la insulină. De cele mai multe ori, persoanei cu diabet îi este foarte greu să
accepte ideea de a face injecţii cu insulină. Acest lucru se datorează temerilor, autoeficacităţii
scăzute şi a miturilor de genul „ Mă trece la insulină înseamnă că sunt în fază terminală” sau „Şi
vecina care avea diabet, a murit la câteva luni după ce a trecut-o pe insulină”, etc.

Un alt moment cheie, îl reprezintă apariţia complicaţiilor, cu consecințe diverse în funcţie


de caracterul afecțiunii. Se întâmplă uneori, datorită complicaţiilor, să apară o cangrenă, cu
amputarea unui membru iar acest lucru reprezintă un pericol semnificativ pentru calitatea vieţii şi
pentru starea psihică a persoanei.

Intervenţia pshilogică şi a protocoalelor terapeutice, conduc la rezultate favorabile pentru


persoana cu diabet fiind de asemena facilitată şi relaţia personal medical - pacient.

În concluzie, diabetul reprezintă o condiţie medicală foarte amplă, care implică o


colaborare între persoana cu diabet, aparţinătorii acesteia, echipa medicală (medic diabetolog,

22
educator, asistentă medicală, pediatru), cât şi un psiholog care poate facilita complianţa la
tratament, dezvoltarea optimă a persoanei cu diabet şi relaţia cu personalul medical.

Nu toate persoanele cu diabet vor trece prin aceste situaţii, nu toate vor fi depresive şi nu
toate vor avea nevoie de consiliere psihologică, aceste lucruri depind foarte mult şi de tiparul
cognitiv şi comportamental al persoanei cu diabet, de mecanismele de coping ale fiecăruia, de
suportul social şi de altele.

Un psiholog însă poate interveni adesea în restructurarea gândurilor legate de diabet, în


organizarea comportamentelor de management al diabetului şi a altor aspecte ce ţin de diabet.
Dar totodată, dincolo de diabet, o persoană mai are şi alte probleme care deşi nu sunt legate de
diabet, cu siguranţă pot influenţa managementul acestuia. De exemplu, depresia (care nu e
neapărat legată de diabet), anxietatea, fobia, probleme de cuplu, anxietatea socială, probleme
legate de dezvoltarea personală, etc .

Intervenţia psihologică fiind considerată foarte importantă, o dată pentru bunăstarea psihică
a persoanei şi apoi pentru bunăstarea fizică, persoana reangajându-se în comportamentele de
management al diabetului lăsate în plan secund datorită resurselor cognitive limitate de care
dispune în acele momente [2].

II.4. Rolul personalului medical în crearea unui suport psihologic pentru pacienții cu
diabet.

Îngrijirea acordată pacientului cu diabet zaharat trebuie să fie centrată pe nevoile acestuia,
iar educația privind autogestionarea tratamentului zilnic, responsabilizarea pacientului pentru a
preveni complicațiile și a crește calitatea vieții, reprezintă aspecte prioritare pentru personalul
medical [1].

Centrarea pe pacient se realizează pe baza unei comunicări autentice, a unei relații


interpersonale cu pacientul, printr-o abordare cât mai individualizată, în funcție de nivelul de
cunoștințe, reprezentările și motivele, sentimentele personale față de boală și de contextul
psihosocial, ceea ce presupune o bună cunoaștere, întelegere afectivă și comportamentală a
acesteia [1].

Primul contact cu pacientul este hotărâtor în crearea unei alianțe terapeutice, atunci se pun
bazele încrederii reciproce. Este important ca personalul medical să îl întâmpine binevoitor nu
numai adresându-se verbal, folosindu-se de gesturi, de mesajul non verbal pentru a-i arăta
atenție și interes fața de persoana lui:

23
- I se va stânge mâna;
- I se va zâmbi;
- Va fi privit în față;

Nu este recomandat ca personalul medical să desfășoare alte activități (vorbit la telefon), în


timp ce se adresează pacientului. Modul de adresare către pacient va fi unul calm și răbdător,
care să-i confere siguranță și să îl ajute să se deschidă ideativ și afectiv în comunicarea cu
personalul medical [1].

Atât comunicarea verbală (de respect) cât și cea nonverbală (gesturi, mimică, tonul vocii)
vor avea rolul de a crea un climat de încredere, siguranță și de a garanta continuitatea interacțiuni
dintre personalul medical și pacient.

O dificultate majoră în relația cu pacientul diabetic constă în capacitatea redusă de


gestionare, de înțelegere a stărilor emoționale, anxietate, neputință și mai ales a rezistențelor care
apar în procesul de schimbare, trecerea de la vechile obiceiuri la adoptarea unui stil de viață
inedit pentru pacient [1].

O altă dificultate majoră în relația cu pacientul, poate fi un sentiment de neputință din


partea personalului medical față de noncomplianța pacienților nou descoperiți sau a celor
depresivi, abordarea centrată pe nevoile pacientului presupunând și acceptarea rezistențelor sale.

Atunci când apare o rezistență din partea pacientului este important să înțelegem ,,contra cui
apare ?ʺ Dacă este orientată contra personalui medical, se impune o schimbare imediată a
climatului relațional, atunci când este centrată ,,contra cuivaʺ dintre membrii anturajului, va fi
atenționat pacientul despre o posibilă tendință la fixicitate sau rigiditate [1].

Semnificația psihologică a rezistenței reprezintă de fapt o reacție de apărare mai mult sau
mai puțin inconștientă față de suferința unei pierderi afective semnificative.

O importantă tehnică de comunicare și de suport psihologic, este cea de ,,reformulare ʺ sau


de ,, parafrazareʺ, a unor cuvinte sau fraze care ni se par a fi mai ciudate din discursul său. Ex.
,,Să înțeleg că a-ți spus că refuzați să faceți injecția de insulină?ʺ Este important ca personalul
medical să nu adopte o atitudine directivă sau să își impună opinia în acest caz; cea mai indicată
atitudine fiind una de reformulare, de reluare pe un ton blând, ceea ce el a exprimat, pentru a se
putea reasculta, a-și clarifica mesajul și a-și aprofunda înțelegerea acestuia [1].

24
Reformularea este urmată de înțelegerea empatică a personalului medical, cu posibilitatea
de transpunere în starea de spirit și emoțiile trăite de pacient și totodată decodificarea trăirilor
sale emoționale care se ascundeau în spatele mesajului său, motiv pentru care se impune o
reformulare empatică a mesajului: ,,Eu cred că vă este teamă să faceți injecția cu insulinăʺ.

Doar pe baza exprimări verbale față de personalul medical, a anxietăți, a frici ascunse față
de injecția cu insulină, pacientul poate realiza un insight (intuiție, înțelegere), iar conștientizarea
și intuirea intensități fricii sale de injecție îi permite preluarea controlului rațional și voluntar și
dedramatizarea situației [1].

Conform specialiștilor în psihologie și comunicare, o anumită categorie de pacienți, cei cu


trăiri emoționale profunde, cei greu de verbalizat și de conștientizat chiar de către ei înșiși
(despre boală și starea lor psihică), aceștia reușesc să exprime unele indicii doar printr-un limbaj
non verbal, mai mult prin gesturi și mimică. Pentru a îi ajuta să se exprime, este necesar ca
personalul medical să renunțe pentru moment la rolul său profesinal, ajutând astfel la creerea
unui spațiu liber de expresie pentru pacientul aflat în suferință. Astfel printr-o ascultare subtilă,
disponibilă, dublată de capacitatea de empatie, personalul medical poate asculta și înțelege
mesajele deghizate ale pacientului, care suferă din cauza schimbări condiției sale existențiale.

Cea mai adoptată atitudine în relația cu pacientul trebuie să fie cea de ,,ascultare activăʺ,
care constă în capacitatea de a primi un discurs al pacientului în așa fel încât să se simtă înțeles și
încurajat în exprimarea sa. La debutul bolii sale, pacientul poate fi nesigur și confuz sau poate
avea un discurs greoi, iar cel care refuză să accepte boala respectiv tratamentul cu insulină, este
un pacient care prezintă frică și panică.

Pentru ca, pacientul să se simtă înțeles și urmărit în ceea ce spune, este indicat ca
personalul medical să folosească anumite indicii manifeste ale ascultării, cum ar fi: Da? Mmm,
Aha, Zău? sau unele gesturi nonverbale de încuviințare, cum ar fi: zâmbit încurajator, dat din
cap.

O altă atitudine importantă, necesară a fi o competență a personalului medical, o reprezintă,


atitudinea de nondirectivitate, fără norme impuse, fără critici, pur și simplu persoana se abține de
la orice judecată de valoare și rămâne neutră cu o privire pozitivă necondiționată de acceptare a
pacientului, cu prejudecățile, temerile, revolta, greșelile și motivația scăzută pentru tratament, a
acestuia.

25
Există și situații în care personalul medical este necesar să adopte și o atitudine
semidirectivă, să orienteze discursul pacientului și să-l focalizeze pe motivațiile, trăirile și
credințele personale ale acestuia, folosind în special întrebările deschise, vagi, cum ar fi cele
introduse prin: Cum?, De ce credeți asta?, Ce s-a întâmplat?, Ce simțiți în legatură cu?, acest
model de întrebări putând stimula pacientul să își exploreze el însuși problemele, trăirile,
lăsându-i timp să vorbească despre acestea, să le poată reformula, pentru a le exprima în cele din
urmă liber în ritmul său propriu.

Conform specialiștilor în domeniu fiecare persoană dispune de ,,un potențial de actualizareʺ, o


forță nativă proprie de împlinire, capacități de a-și înțelege și de a-și rezolva problemele.

Studiile de specialitate arată că, atitudinea de asculare activă și de empatie, ajută pacientul să
conștientizeze capacitățile sale și să gândească propriile soluții, după cum spunea Karl Rogers ,,
îi activăm potențialul său de actualizareʺ.

Se vor evita în discuțiile cu pacientul, întrebările informative, închise, care permit doar un
răspuns simplu, cu Da sau Nu, din partea pacientului. Ex. de întrebare închisă.,,Vă este răuʺ
reformulare prin întrebare deschisă ,,Ce simțiți când vă este rău?ʺ

În concluzie, este important ca, atitudinea personalului medical față de pacient să fie de
,,neutralitate binevoitoareʺ, de nejudecare și de acceptare afectivă a discursului pacientului fără
a avea însă o atitudine directivă.

În planificarea îngrijirilor, asistentul medical va avea în vedere câteva obiective majore


pentru pacient, cum ar fi: îmbunătățirea stării de nutriție, menținerea integrității tegumentelor,
capacitatea de a efectua îngrijirile de bază și prevenirea complicațiilor cronice [1].

Pacientul poate avea așteptări mari de la personalul medical dar și de la tratament, de aceea,
atunci când se va simți ascultat și înțeles, acesta va comunica spontan despre temerile și aștetările
sale legate de boală, despre emoțiile și sentimentele sale reprimate și posibile dificultăți de
tratament [1].

26
CAPITOLUL III

ASPECTE CE IMPLICĂ INTEGRAREA ÎN SOCIETATE A


PACIENȚILOR CU DIABET ZAHARAT

III.1. Aspecte sociale ale copilului cu Diabet Zaharat

Dezvoltarea socială a copilului se realizează asemeni dezvoltării motorii sau cognitive,


subliniindu-se că unele deprinderi de comportament social apar atât de frecvent în perioada micii
copilării încât s-ar părea că ele nu se datorează doar influiențelor contextului social, ci sunt
produsul normal al dezvoltării sale. Conform unor teorii etologice se pare că și cele mai
complexe forme de comportament ar fi preprogramate genetic [6].

În pofida acestei teorii, se susține importanța factorilor de mediu, necesari pentru activarea
acestor disponibilități înăscute, deoarece, în absența lor, copilul ar rămâne în stadiul de ,,candidat
la umanitateʺ și nu ar mai ajunge să devină om [6].

III.1.1.Vârsta preșcolară

Perioada preșcolară este caracterizată printr-un ritm intens de dezvoltare din punct de
vedere social, chiar imposibil de egalat și în perioada școlarității, lucru explicat în parte prin
activismul copilului dar și printr-un ,,instinct al dezvoltării umane sau simț special al
receptivitățiiʺ (conform unor autori Stern, Buhler). Astfel de teorii, susțin faptul că, preșcolarul
nu trebuie format, ci trebuie doar să beneficieze de condiții optime pentru a se dezvolta singur.
Există însă și teorii, care vin să completeze cu studii practice și să susțină rolul adultului în
dezvoltarea copilului nu doar ca și observator ci ca un factor de intervenție și de ghidare a
copilului [6].

La această vârstă, 5-6 ani, copilul manifestă diferite tipuri de comportament social, se
ceartă, se împacă, colaborează, concurează, se joacă, încearcă să reproducă forme de
comportament însușite anterior. Răspunsurile sociale ale copilului sunt mai mult pozitive decât
negative, gesturile prietenești sunt mai numeroase decât cele de ostilitate, sunt mai degrabă
afectuoși decât agresivi iar sentimentul de integrare și prietenie este mai accentuat decât cel de
dominare, manifestările de furie și agresivitate există, dar nu sunt dominante. Se dezvoltă
structurile cognitive, ceea ce crește conștiința de grup și sensibilitatea față de alte persoane. Se

27
evidențiază spiritul de competiție, când copilul este preocupat de ceea ce are la dispoziție, nefiind
influiențat de prezența altora. Crește (6 ani) spiritul autocritic față de propria persoană [6].

Pornind de la câteva aspecte privind dezvoltarea socială a copilului preșcolar, putem spune
că, orice perturbare a bioritmului fiziologic de dezvoltare, poate avea consecințe devastatoare
asupra sănătății fizice și psihice în următoarele etape de viață.

Astfel, aflarea diagnosticului de diabet zaharat, va reprezenta un șoc psihic atât pentru copil
cât și pentru părinți, sentimentele resimțite de aceștia, putând fi, de la șoc până la anxietate sau
depresie.

Copilul nu trebuie judecat permanent, nici criticat, dar nici recompensat pentru fiecare
reușită iar purtarea copilului trebuie înțeleasă, metodele folosite vor fi adaptate fiecărei vârstă.
Ideal ar fi, explicarea, la nivelul de înțelegere al copilului, a bolii și a consecințelor unui bun
echilibru metabolic și nicidecum, impunerea unui anumit stil de viață [1].

Implicarea copiilor în tratament și automonitorizare se va face treptat, iar educația în


privința meselor și a componenței acestora, este recomandat să se facă în tabere speciale, unde ei
pot urmări concret aceste aspecte, conștientizând faptul că, există și alți copii care se confruntă
cu aceleași probleme de sănătate, sau în bucătării, adică la fața locului, tocmai pentru a înțelege
motivul pentru care este necesară o dietă specială [1].

Atât copii cât și părinții trebuiesc ascultați, pentru a le cunoaște sentimentele și ceea ce
gândesc iar informațiile legate de boală trebuiesc oferite gradual, pe măsură ce sunt soliciate sau
se consideră că aceștia sunt pregătiți să le primească, un impact pozitiv în astfel de situații, ar fi
și oferirea unor materiale ilustrative, pliante sugestive.

Scopul principal al echipei de îngrijire fiind unul de asigurare a suportului psihologic


necesar, de a reacționa cu calm, înțelegere și de a oferi în același timp, informațiile legate de
boală, dietă, tratament, scopul final fiind acela de a crea o echipă între părinte-copil-personal
medical, care să asigure un managemnet cât mai eficient al bolii [1].

III.1.2.Vârsta școlară

În acestă perioadă există dezvoltarea socială a copilului tinde spre o autonomie progresivă,
continuă, fiind preocuat de asimilarea de cunoștințe din diverse domenii, fără a neglija însă
relațiile lui cu cei din jur, relații care vor căpăta însă caracteristici noi, date de un nou tip de
activitate. Datorită tendinței de micșorare a perioadei de timp petrecută în familie, apare în mod

28
direct creșterea perioadei petrecute în cadrul comunități. În acest context, comportamentele devin
tot mai diferențiate, activitățile mai organizate, iar contactele cu colegii mult mai srânse. Copilul
poate deveni observat și observator, condus sau conducător, conștientizând tot mai mult
motivele și sentimentele altora, conturând o capacitate de exprimere și identificare corectă a
emoțiilor și de împărtășire a ideilor altora.

Ascensiunea în dezvoltarea socială se va intensifica odată cu vîrsta, asimilându-se


caracteristici noi, astfel încât ,, candidatul la umanitateʺ se va transforma într-un om adevărat
capabil de o integrare socială eficientă.(6)

Având în vedere evoluția dezvoltări sociale la această vârstă, se impune un management cât
mai eficient și pe termen lung, atunci când bioritmul fiziologic al copilului este perturbat de o
problemă de sănătate în cazul de față diabetul zaharat. În acest caz, copilul trebuie învățat de la
bun început că diferența dintre el și ceilalți copii constă doar într-o mai mare atenție acordată
regimului alimentar și obligativității administrării insulinei. Va merge la școală împreună cu
ceilalți copii, explicându-i-se că nu este o persoană bonavă, ci o persoană sănătoasă condiționat.

Pe termen lung copilul va fi ajutat și învățat să accepte să trăiască cu acestă problemă de


sănătate, fiind încurajat de-a lungul timpului, să treacă peste eșecurile inerente, considerând că
acestea pot face parte din procesul de învățare.

În concluzie copilul va fi implicat activ împreună cu toți membrii familiei în gestionarea


problemei de sănătate, încurajându-se participarea acestora împreună, la discuțiile cu echipa
medicală de îngrijire, aspect care va contribui la creșterea stimei de sine, siguranță și control în
fața bolii.

III.2. Aspecte sociale ale adultului cu Diabet Zaharat

Diabetul zaharat este o afecțiune care perturbă puternic standardul de calitate al vieții.
Indiferent de sex, vârstă sau tipul de diabet zaharat persoana în cauză resimte impactul cu
depistarea și evoluția acestei afecțiuni, în funcție de tăria structurii psiho-afective și de suportul
social. Particularitatea alimentației, terapia cronică și riscul handicapant, pot induce stres,
afectivitate capricioasă, interes profesional fluctuant și depresie, la care se adaugă posibile
complicații cronice, care afectează în plus calitatea vieții persoanei în cauză [1].

29
III.2.1. Impactul bolii asupra locului de muncă

Persoanele cu diabet zaharat echilibrat doar prin dietă și fără complicații pot face orice
meserie. În cazul pacienților insulino dependenți sau cu hipoglicemiante orale, sunt interzise
meseriile din cadrul poliției, armantei, pompierilor, aviației, lucrul la înălțime, scafandri sau
marinari. Sunt interzise toate meseriile în care o posibilă hipoglicemie ar duce la vătămări
corporale, pierderi materiale sau chiar vieți omenești (ex. lucrul cu utilije automatizate), sunt
interzise profesiile de șoferi și mecanici de locomotivă, lucrul în ture de noapte, în medii
stresante sau cu program instabil.

Tinerii cu diabet vor fi consiliați în alegerea unei meserii, iar cei care au deja un loc de muncă
vor fi sfătuiți, după caz, să se reorienteze profesional sau în caz de complicații chiar să se
pensioneze, aceasta fiind o obligație atât legală cât și morală [1].

Reguli de urmat la locul de muncă:

- Informarea colegilor despre boală și instruirea privind acoradarea primului ajutor în caz
de hipoglicemie;
- Informarea șefului direct asupra bolii, pentru a permite accesul la controale medicale,
administrarea tratamentului și respectarea dietei;
- Respectarea dietei și a orelor de masă fie în cadrul cantinei, servicii de catering sau
pachet de acasă;
- Purtarea permanentă la îndemână de zahăr, mere, pâine;
- Evitarea spațiilor pentru fumători.

Se încurajează o relație interpersonală bazată pe comunicare permanentă, între persoana


cu diabet și echipa medicală de îngrijire, nu doar în privința dietei și a tratamentului, dar și în
privința vieții de zi cu zi inclusiv a aspectelor legate de îndeplinirea sarcinilor de serviciu [1].

III.2.2. Impactul bolii asupra vieți de cuplu

Căsătoria reprezintă o etapă de maximă importanță pentru pacientul cu diabet zaharat, în


special dacă boala a debutat în copilărie sau adolescență. Partenerul de cuplu va trebui informat
asupra restricților alimentare, asupra stilului de viață în general dar și asupra obligativității
tratamentului, necesitând educație în privința conduitei în caz de hipoglicemie, în privința unor
posibile complicații cronice, dar și în privința transmiterii diabetului la moștenitori.
Sănătatea sexuală a persoanelor cu diabet poate fi compromisă în foarte multe cazuri. Din
pudoare, pacienții evită de cele mai multe ori discuțiile pe acestă temă, motiv pentru care devine
30
oportun abordarea de către specialist (educator, psiholog), cu mult tact și profesionalism,
acordând acestei probleme aceeași seriozitate ca și în cazul altor complicații ale diabetului. Pot
exista tulburări de dinamică sexuală, avorturi spontane, copii cu dizabilități, infecții repetate,
dureri în timpul actului sexual, etc.

Partenerul unei persoane cu diabet devine o verigă extrem de importantă în viața de cuplu,

prin sprijinul necondiționat al acestuia, fiind inclus în echipa de îngrijire împreună cu persoana în
cauză și echipa medicală [1].

31
CONCLUZII

Diabetul zaharat este considerat maladia secolului și tot odată reprezintă o mare
provocare pentru sistemele de sănătate, tocmai prin creșterea ,,epidemică,, a cazurilor noi dar și a
complicațiilor și a suferințelor pe care le atrage pentru pacienți și familiile acestora, afectând
până la urmă calitatea și durata vieții, conform studiilor 70-80% dintre pacienți mor prin boli
cardio vasculare [1].

"La aflarea diagnosticului, pacienții au diverse reacții, de la negare până la depresie de multe
ori. Cel mai important mesaj pe care trebuie să îl transmitem persoanelor care au diabet, este că,
înțelegerea bolii, prin programe de educație, este esențială pentru viitorul lor. Datorită soluțiilor
terapeutice moderne la îndemână, diabetul poate fi controlat, cu condiția ca pacientul să își
dorească acest lucru și să colaboreze cu specialiștii", declară prof. dr. Maria Mota, președintele
în funcțiune al Asociației Romane a Educatorilor în Diabet (ARED) și coordonator al cărții
"Ghidul educatorului pentru educația medicală terapeutică în diabet"[5].

Astfel educația pacienților reprezintă o măsură vitală în gestionarea diabetului zaharat, este
important să înțeleagă că această boală nu este cel mai grav lucru care li se poate întâmpla și că,
alegerile lor, din momentul diagnosticării, pot influența favorabil sau nu, calitatea și siguranța
vieții [5].

De asemenea, pentru pacienții copii, care se confruntă cu această boală, este important a le
păstra neștirbită bucuria de a trăi și de a nu permite crearea unor diferențe între aceștia și alți
copii, încurajând participarea la programe de educație în domeniu, supraveghere atentă și control
a bolii dar și a capacității de integrare, relaționare și acceptare a problemei de sănătate.

32
BIBLIOGRAFIE

1. Maria Moța, Ghidul Educatorului pentru educația terapeutică a pacientului cu


diabet. Editura Ilex, București, 2010.
2. www.stirmed.ro/psihologia si diabetul-ce-legatura-exista-intre-cele doua
3. https://doc.ro/diabet
4. https:/www.descopera.org/ce-este-psihologia
5. https://www.la-psiholog.ro/info/diabetul-zaharat-si-starile-emotionale
6. Elena Bonchiș, Psihologia copilului. Editura Universității Oradea 2004
7. www.complete-life.ro
8. https://extranet.who.int/ncdccs/Data/ROU_D1_Ghid%20Diabet%2012_8292_6021.
9. Prof. Simona Fica, Prof. Gabriela Radulian, Prof. Cristian Seraficeanu, Conf. Cristian
Guja, Diabet, nutriție și boli metabolice. Curs pentru student. EdituraUniversitară
,,Carol Davila,, București, 2018

33