3) Funcţia de mijlocire a plăţilor. 4) Funcţia de mijlocire a creditului.

Creditul este un împrumut de monedă,

el reprezintă transmiterea temporară a unei puteri de cumpărare. Moneda este un instrument de credit atât pentru
cel care o primeşte cât şi pentru cel care o livrează.
5) Funcţia de mijlocire a economiilor. Disponibilităţile populaţiei se pot valorifica prin intermediul monedei.
6) Funcţia de tezaurizare. Cu ajutorul monedei se pot păstra şi transfera valorile pe o perioadă îndelungată.
Valorile pot trece de la un deţinător la altul prin intermediul monedei.
7) Funcţia socială de distribuire şi redistribuire a bunurilor şi serviciilor. Produsul social se distribuie cu
ajutorul monedei celor care au contribuit direct sau indirect la crearea lui.

Categorii de monede existente în circulaţia monetară

1. Moneda efectivă sau manuală reprezintă semnele monetare utilizate în circulaţie, în numerar, fiind
confecţionată din metal şi hârtie. Bancnotele şi moneda metalică reprezintă forma concretă a monedei.
2. Moneda convenţională reprezintă o unitate de cont cu caracter internaţional, fără o existenţă materială propriu-
zisă, utilizată de grupuri de state în scopul exprimării valorice a schimburilor, a tranzacţiilor dintre ele, în scopul
înlăturării influenţelor negative determinate de fluctuaţia cursurilor valutare. ex: Drepturile Speciale de Tragere
(DST) emise de FMI Pesoul andinez – unitatea monetară a Grupului Andin

3. Moneda de calcul sau de referinţă(eur, de ex) are funcţia de măsurare a drepturilor şi obligaţiilor reciproce
dintre părţi. Este utilizată în mod special în relaţiile internaţionale, ca urmare a fluctuaţiilor cursurilor monedelor
naţionale. Este aleasă o monedă considerată stabilă.
4. Moneda de cont sau bancară este moneda scripturală, care nu se vede, dar se percepe efectul funcţiilor sale.
Această monedă nu are o existenţă materială, ci se află numai scriptic în conturile bancare. Circulă prin
intermediul documentelor bancare – viramente, cecuri etc.
5. Moneda de credit cuprinde bancnotele, cambiile, cecurile, biletele la ordin şi alte titluri de valoare.
6. Moneda divizionară este un submultiplu al unităţii monetare naţionale. Denumită şi moneda bilon, datorită
aliajului din care este confectionată, are o valoare proprie redusă (fiind confecţionată din metale comune sau aliaje
banale).
7. Moneda fiduciară sau de încredere circulă în virtutea încrederii pe care o are deţinătorul în autoritatea
emitentă. Nu are valoare proprie, ci numai una convenţională, fictivă. Obligatiuni?
8. Moneda universală. Aurul îndeplineşte această funcţie. El se materializează în lingouri cu o anumită greutate şi
un anumit titlu Lingoul are formă paralelipipedică şi este confecţionat din aur fin. Cel mai mic lingou are 8 grame,
iar cel mai mare Good Delivery Bar sau căramida strălucitoare are 12.5 kg.

9. Moneda electronică este de apariţie relativ recentă, fiind creată de firma olandeză Phillips care a lansat în
circulaţie un portofel electronic. Acesta este de forma unei plăcuţe (card) din material plastic, groasă de 1 mm, în
care este înglobat un minicalculator cu memorie. În această plăcuţă sunt înglobate piste magnetice, numele şi
prenumele titularului şi numărul acestuia de cont. Se poate utiliza numai în locurile dotate cu aparatură adecvată.
Sumele de bani se transferă pe baza impulsurilor electronice. Tehnicile de vârf au perfecţionat în scurt timp
moneda electronică.
10. EURO – moneda Uniunii Europene
În cadrul Uniunii Europene, trecerea la moneda unică a reprezentat un proces controlat în detaliu şi cu un calendar
precis. Având ca punct de plecare Piaţa Comună, Piaţa Unică a reprezentat unul dintre obiectivele majore ale
părinţilor spirituali ai actualei Uniuni Europene şi poate fi caracterizată, pe scurt, prin existenţa a patru libertăţi
fundamentale:
- libertatea de circulaţie a bunurilor,
- libertatea de circulaţie a persoanelor,
- libertatea de circulaţie a serviciilor,
- libertatea de circulaţie a capitalului.

Devenită realitate în anul 1992, Piaţa Unică funcţionează şi evoluează în sensul unei integrări mereu mai
profunde. Și Uniunea Economică şi Monetară reprezintă un proiect cu destulă vechime. Încă de la sfârşitul anilor
‘60 s-a oficializat ideea unei zone în care să se utilizeze o singură monedă. Având în vedere că tranzacţiile
comerciale dintre statele membre reprezentau 60% din totalul tranzacţiilor comerciale desfăşurate în Comunitatea
Europeană, Uniunea Economică şi Monetară devenise o necesitate economică. S-a înţeles faptul că Piaţa Unică
poate funcţiona mai eficient şi cu beneficii mai mari în contextul existenţei Uniunii Economice şi Monetare pentru
că se elimină costurile ridicate ale tranzacţiilor legate de schimburile valutare, precum şi incertitudinile legate
de instabilitatea ratei de schimb. Tocmai de aceea, la 1 ianuarie 1999 a fost pusă în circulaţie moneda Euro.
Anterior acestui moment, în cadrul Consiliului European de la Madrid (decembrie 1995), şefii de state şi de
guverne ai statelor membre ale Comunităţii Europene au luat hotărârea de a da monedei unice denumirea de euro,
abrevierea acesteia fiind EUR. Simbolul monedei unice a fost inspirat de litera grecească epsilon, ca referinţă la
leaganul civilizaţiei europene. Reprezentarea grafică a simbolului monedei (€) este apropiată de litera E, cu doua
linii paralele la mijloc şi este o referire la prima literă a cuvântului cheie Europa şi la stabilitatea monedei unice.
Designul bancnotelor şi monedelor Euro are profunde semnificaţii: pe bancnote se regăseşte istoria patrimoniului
arhitectural european, ferestre şi portaluri, ca simbol al comunicării dintre europeni şi dintre Europa şi restul lumii,
iar pe monede se încearcă evidenţierea rolului Europei în lume şi a unităţii naţiunilor europene.

La 1 martie 2002, Euro devine moneda unică în spaţiul comunitar pentru majoritatea statelor membre. Fie
că utilizează sau nu moneda unică, toate statele membre sunt obligate să considere politica lor economică un
domeniu de interes comun. Emisiunea monedei euro şi conducerea politicii monetare în zona euro sunt atribuţii
care revin Băncii Centrale Europene ale cărei obiective sunt:

- stabilitatea preţurilor,
- susţinerea politicilor economice generale ale Uniunii,
- economia de piaţă deschisă şi libera concurenţă.

Avantajele monedei unice sunt următoarele:

- dispariţia operaţiunilor de schimb în tranzacţiile financiare,
- eliminarea riscului de schimb în operaţiunile comerciale
- creşterea securităţii calculului preţului
- deschide investitorilor cel mai mare circuit financiar
- conduce la sporirea investiţiilor productive şi contribuie la micşorarea ratei şomajului.

3.5. Circulaţia monetară reprezintă totalitatea operaţiunilor efectuate cu masa monetară, concretizate în
încasările şi plăţile băneşti, determinate de circulaţia mărfurilor, de prestarea serviciilor şi executarea de
lucrări în cadrul unui stat. Circulaţia monetară cuprinde:
- circulaţia cu numerar : numerarul are o pondere relativ mică, aproximativ 15% din circulaţia monetară.
Folosirea numerarului implică riscuri şi cheltuieli mari legate de emisiune,
- Circulaţia fără numerar : în ţările dezvoltate numerarul aproape a dispărut din circulaţi monetară.
Masa monetară reprezintă ansamblul mijloacelor monetare, indiferent de formă, cantitate, structură şi
sursă, necesare efectuării tuturor plăţilor, existente la un moment dat în sfera circulaţiei.
În România, masa monetară se determină potrivit principiilor şi practicii Fondului Monetar Internaţional.
3.6. Sisteme monetare
Orice colectivitate umană, naţiune sau stat poate dispune de un sistem monetar.
Sistemul monetar reprezintă totalitatea elementelor care permit reglementerea circulaţiei monetare dintr-o
ţară, a instrumentelor şi tehnicilor de plată înscrise în norme juridice care emană de la puterea de stat.
Orice sistem monetar trebuie să precizeze unitatea monetară etalon, metalul pe care îl reprezintă și paritatea
acesteia. Sistemele monetare diferă de la un stat la altul. De-a lungul timpului, materialul folosit pentru etalonul
monetar a fost metalul: aurul şi argintul. Sunt ţări în care s-a folosit numai unul din aceste metale
(sistemulmonometalist), fie aurul (sistemul Gold Standard), fie argintul (sistemul Silver Standard). Altele le-au
folosit pe amândouă (sistemul bimetalist). În Rusia s-a încercat fixarea etalonului monatar la platină, dar s-a
renunţat datorită rarităţii şi valorii ridicate a acestui metal.