O SCRISOARE PIERDUTĂ

de I. L. Caragiale

I. Introducere
Caragiale este considerat unul dintre „cei patru mari clasici ai literaturii române”, alături
de Eminescu, Creangă și Slavici, așa cum afirma Titu Maiorescu. Comediile lui Caragiale,
deși sunt inspirate din realitatea secolului al XIX-lea, aduc în fața publicului un univers
comic de actualitate.
II. Tema operei
Comedia „O scrisoare pierdută” ilustrează aspecte ale societății burgheze la sfârșitul
secolului al XIX-lea, în timpul alegerilor pentru deputați, satirizând viața politică și viața de
familie. O scrisoare compromițătoare pune în pericol integritatea morală a celor implicați și
amenință succesul politic, creând confuzie, teamă și neîncredere.
III. Structura
Opera conține patru acte structurate pe mai multe scene care urmăresc evoluția
cronologică a evenimentelor petrecute în „capitala unui județ de munte”. Această structură
este specifică textului dramatic, în care modalitatea principală de expunere este dialogul. De
asemenea, în text apar didascaliile (indicațiile scenice sau notațiile autorului), paranteze care
au un rol important în ilustrarea gesticii și mimicii personajelor, a detaliilor vestimentare sau
a elementelor de decor. În același timp, ele reprezintă o modalitate de caracterizare a
personajelor.
Acțiunea se desfășoară pe două planuri, unul al vieții de familie și unul al vieții politice.
IV. Semnificația titlului
Titlul piesei face trimitere la intriga operei. Scrisoarea „de amor” pierdută de Zoe
Trahanache stârnește vâlvă în târgul de munte, afectând în măsură mai mare sau mai mică,
toate personajele piesei. Scrisoarea devine, astfel, o armă a șantajului, un instrument politic, o
dovadă a infidelității, o metodă de compromitere în fața întregii comunități.
V. Subiectul
Acțiunea se deschide cu prezentarea personajelor Tipătescu și Pristanda care discută
articolul din ziarul „Răcnetul Carpaților”. Intriga se conturează odată cu apariția lui
Trahanache, revoltat de șantajul lui Cațavencu. Acesta din urmă amenința cu publicarea unei
scrisori compromițătoare dacă nu avea să-i fie sprijinită candidatura pentru scaunul de
deputat. Reacțiile personajelor gravitează în jurul acestei scrisori de amor care trăda relația
dintre Tipătescu și Zoe Trahanache. Între timp, de la București este numit deputat
Agamemnon Dandanache, care obținuse acest „favor” tot în urma unui act de șantaj cu o
scrisoare compromițătoare.
VI. Definiția comediei
Comedia este o specie a genului dramatic în care sunt prezentate moravuri ale societății
într-o manieră care stârnește râsul.
În această piesă sunt ironizate o serie de defecte ale societății, lucru care susține faptul că
avem de a face cu o comedie de moravuri. Unul dintre aceste defecte este triunghiul
conjugal. Ștefan Tipătescu devine amantul soției celui mai bun prieten. Zaharia Trahanache
nu „vede” idila celor doi și consideră că scrisoarea este un fals, o „plastografie”, căci cei trei
trăiesc „de șapte ani împreună ca frații”. Un alt aspect ironizat este șantajul politic.
Personajele sunt politicieni mediocri care nu au fost în stare să obțină o funcție decât prin
șantaj. Acest lucru evidențiază corupția societății. Nae Cațavencu știe că nu are nicio șansă să
câștige alegerile, de aceea profită de găsirea unei scrisori compromițătoare și nu ezită să o
folosească drept armă politică. Ironia sorții face ca el să piardă această șansă în fața lui
Dandanache, care a folosit același truc. Un alt defect al societății este ilustrat de servilismul
funcționarului public. Ghiță Pristanda nu servește interesele comunității, ci ale celor care
sunt influenți și îi pot garanta beneficii materiale, căci el are „famelie mare, renumerație
mică, după buget”.
VII. Elemente ale comicului
O trăsătură importantă a comediei o reprezintă tipurile de comic. Acestea sunt situații,
personaje sau elemente de limbaj care stârnesc râsul.
a) Comicul de situație
În operă autorul creează o serie de situații care stârnesc râsul. Una dintre acestea se referă
la pierderea și regăsirea repetată a scrisorii, lucru care creează confuzie și panică. Cetățeanul
turmentat găsește scrisoarea pierdută de Zoe, dovada infidelității acesteia, dar o pierde din
nou din cauza viciului băuturii. Nae Cațavencu i-o subtilizează mișelește, dar o pierde și el în
încăierarea de după discursurile celor doi candidați. În final, Cetățeanul turmentat îi înapoiază
Zoei prețiosul document. O altă situație comică este numărarea steagurilor de către Ghiță
pristanda. Acesta primise ordin să pună „patruzeci și patru de steaguri”, însă el cumpără mai
puține, însușindu-și o parte din suma alocată pentru acest lucru.
b) Comicul de personaje
Personajele operei stârnesc râsul atât prin felul lor de a se comporta (comic de caractere),
cât și prin numele pe care le alege Caragiale. Prin urmare, personajele devin adevărate tipuri
umane, evidențiindu-se printr-o singură trăsătură de caracter, ilustrată și prin nume. Nae
Cațavencu este tipul parvenitului, cel care își face loc pe scena politică prin intermediul
șantajului. Replica lui celebră sintetizează concepția avocatului-candidat: „scopul scuză
mijloacele”. Nae face trimitere la adjectivul „naiv”, lucru care ilustrează iluzia personajului
că s-ar putea opune celor puternici. Cațavencu este derivat de la substantivul „cață”,
însemnând persoană care vorbește mult sau de la „cațaveică”, însemnând haină cu două fețe.
Un alt personaj al piesei este Ghiță Pristanda. Numele lui sugerează omul simplu, din popor,
fără educație, de aici și exprimarea incultă: „bampir”, „renumerație”etc. Pristandaua este un
joc moldovenesc, care se joacă după anumite reguli și cu un conducător. Astfel, polițaiul
Ghiță „joacă” după cum îi cer mai-marii orașului.
c) Comicul de limbaj
Opera lui Caragiale stârnește râsul și la nivelul limbajului. Majoritatea personajelor au
ticuri verbale, care scot în evidență defectele lor: „ai puțintică răbdare” (Trahanache), „curat-
murdar” (Ghiță), „Eu pentru cine votez?” (Cetățeanul turmentat). În același timp, apar
formulări lipsite de logică: „Industria română este sublimă, dar lipsește cu desăvârșire!” sau
truisme: „eu sunt soțul dumneaei, dânsa este soția mea”.
VIII. Încheiere

Având în vedere aceste caracteristici, opera literară „O scrisoare pierdută”, de I.L.

Caragiale este o comedie de moravuri, în care sunt satirizate aspecte ale societății
contemporane autorului. In opinia mea, prin aceste mijloace, piesa provoacă răsul și, în
același timp, atrage atenția cititorilor, în mod critic, asupra “comediei umane”.